Opinia, decembrie 1913 (Anul 10, nr. 2048-2069)

1913-12-08 / nr. 2053

I. BANI ABONAMENTE Un an . o . 20 lel 6 luni . 0 • 10 lel Z I AR CONSERVATOR-DEMOCRAT ANUNŢURI k Un rând pag. III, "L b. » » »IV, n BANI Anul X No. 2053 - Duminică HDeeemb 1913 IN CHESTIA REFORMELOR ■Programe pozitive, Programe negative Discuţia este deschisă în privinţa reformelor care, în curînd, urmează să fie înfăptuite—şi, desigur, pe zi ce vine, ea va fi tot mai aprinsă, mai pasionată. S’au* pus doar în cumpănă lucruri care pun sfîrşit la atîtea privilegii! Partidele, ca şi personalităţile po­litice, îşi expun punctul lor de ve­dere, şi, cu această ocazie, apar pro­grame pozitive şi programe negative, se afişează, ce ar trebui să se facă şi ce n’ar trebui să se facă. In ce priveşte partidul conserva­tor-democrat, şeful a făcut o enun­ţare de consideraţiuni, cari vor for­ma baza­ discuţi­unei pentru complec­­tarea programului. Pînă la fixarea acestor puncte de program discuţia, şi în lăuntrul par­tidului, este admisibilă, şi, de aceea, cred că-mi sunt permise cîteva ob­­servaţiuni. în ce priveşte lărgirea colegiilor aproape toţi suntem de acord că sis­temul actual nu mai poate dăinui. Prin însă­şi abuzul privilegiaţilor, prin docilitatea lor, prin obedienţa faţă de cei a­tot puternici, prin o­­portunismul său, colegiul prestrîns s’a dovedit impropriu unei vieţi consti­tuţionale sănătoase. Prin urmare, în ce priveşte refor­ma­ electorală, acordul n’ar fi greu de stabilit şi, or-cît s’ar împotrivi priviligiaţii, reforma s’ar putea uşor îndeplini. Argumentul acelora, care văd în colegiul lărgit o diminuare a garan­ţiei de independenţă nu rezistă, căci doar numai independent nu s’a do­vedit colegiul restrîns. Educaţia spiritului public, con­ştiinţa interesului general, imposibi­litatea de a trafica cu votul, vor a­­sigura,—mai puţin poate la început, cu siguranţă, însă, mai tîrziu—o ex­­presiune reală a voinţei ţărei, vor da vieţei noastre publice posibilita­tea de a sfîrşi odată cu contrastul de astăzi, între ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie. * Nu tot astfel este, însă, cu chestia exproprierei. Ca să fiu drept trebuie să recunosc că idea aceasta n’a pă­truns în opinia noastră publică, ea a surprins, ea găseşte adversari chiar în rîndul acelora, cari n’au fost, nu sunt şi nici nu speră să fie vr’odată proprietari şi mai puţin încă latifun­diari. Şi lucrul se explică. Pe cînd reforma electorală schimbă un mod, o formă de organizare, ex­proprierea admisă, înseamnă o schim­bare, în fondul însăşi al organizaţiei noastre economico-socială. Se vor schimba raporturile între proprietari şi muncitori, se vor mo­difica relaţiile de producţie, vor a­­părea alţi factori determinatori ai organismului nostru de stat. Şi dacă este astfel, se explică lesne grija, frica de acest mare necunos­cut. Ceva mai mult. Unele din con­­secinţi, abia întrezărite, nu pot să mulţumească nici pe intelectuali şi nici pe iubitorii cu adevărat ai ţă­­răninei. Transformarea Romîniei într’un stat ţărănesc, de mică proprietate, crearea unei burghezii săteşti şi che­marea ei la plenitudinea vieţei po­litice, toate aceste nu vor însemna oara o scădere în nivelul intelec­tual al acestei ţeri, care, or­ ce s’ar zice, s’a dovedit, cu forma actuală a repartiţiei proprietăţei, splendidă în toate formele de manifestare ale cugetărei? Idealul unui stat după modul de organizare al Bulgariei actuale, nu ne va duce la rezultate ca cele de curînd din acea ţară, cînd a reuşit în alegeri un partid zis agrarian, în realitate ţărănesc, care însă trebuie să recunoască in­ferioritatea sa culturală şi intelectu­ală ? Tot ast­fel, cu dispariţia marei proprietăţi, ce se vor face proletarii agrari, cînd nu vor avea pămîntul lor şi nici pe acel al marelui pro­prietar unde să poată munci ? Ce se vor face aceştia ? Vor emigra ? Vor trece hotarul — ca bulgarii şi sîrbii astăzi—pentru a lucra la moşiile la­tifundiarilor de peste hotare ? Ob­servaţia în acest sens, făcută de d. Filipescu, în lungul său program negativ, apărut în «Epoca», mi se pare foarte judicioasă, singura poate din întregul articol menționat. * Cum am spus. Chestia exproprie­rei ie departe de a avea în favoa­rea ei, nu numai unanimitatea, cum se întîmplă în chestia reformei elec­torale, dar nici chiar sufragiile ma­­jorităței. Se pare, din contra, că pe această chestie, se vor produce mari rezis­tenți. Dovadă articolul d-lui Fili­­pescu, care a prilejit observațiile de mai sus. Am notat, pentru moment, aceste lucruri, acum cînd d. Filipescu a crezut de cuviinţă să spuie ce n’ar trebui făcut. Cît despre avertismentul şi apelul d-lui Filipescu pentru constituirea unei legi, chestia va trebui discutată, cînd va eşi din domeniul unei simple enunţări şi va căpăta o formă con­cretă. Voiu face la timp, acest lucru. Const. Vera iOTH­­ILEI Dintr’ale lor... Ştim că santem dezagreabili d-lui dr. Cosmoviei, dar nu ne putem lipsi de plă­cerea de a cita dintr’o singură notiţă a „Cuvlntului“ da ori, următoarele perle or­­tografiv-gramaticale: „Nehotărtrea şi dezorientarea a dom­nit. „Discursul este confirmarea unei cam­panii a cărui merit...“ „Lăsa­ţi poporului gloria, recunoaşte-ţii meritul...“ Notăm că n’am citat din foiletonul lui Cehan, ci din partea politică a „Cuvin­­tului“. . POLITICE O nouă legenda distrusă Discuţia la mesagiu a fost în­chisă, după ce, pentru a mări şi mai mult solemnitatea momentu­lui actual, n’au luat cuvîntul «le­cît şefii celor trei partide. Pro­iectul de respuns la adresă a fost votat cu unanimitatea membri­lor maturului corp, care a con­sacrat, prin însufleţirea votului său, succesul României. Cel din urmă care a vorbit a fost d. Take Ionescu , iar unani­mitatea oamenilor politici este de acord a recunoaşte că, în Senat, a resunat joi un mare discurs al unui mare român, înălţimea con­cepţiunei şi marile însuşiri ale şefului nostru au fost puse din nou şi cu strălucire în evidenţă — şi cei mai ireductibili an­versari au trebuit să-şi plece fruntea. Vom avea ocazie să revenim asupra acestui mare discurs. Pen­tru moment, însă, relevăai că el a însemnat distrugerea «sitei unei legende, pusă în circulaţie în po­triva d-lui Takt? Kostesen şi prile­­jită de discursul pronunţat de d-sa la Caracal. Sunt încă proaspete în mintea tuturor, atacurile îndreptate în potriva şefului nostru, fiin­d­că, prin discursul «lela Caracal, ar fi «declarat năzuinţele» României sa­tisfăcute prin obţinerea­­Silistrei, «acest mormînt al demni­tăţei­ na­ţionale». Ceva mai mult. Acel discurs era prezentat «drept do­vadă zdrobitoare că nu prevede­rea guvernului ci norocul a atins succesul ţărei. Or, d. Take Ionescu a dovedit, cu documente irefutabile, că nu nu­mai că prevedea ce se va întîmplă, dar că la 30 Mai, înainte de în­trunirea de la Caracal, ştia că vom avea al doilea războin balcanic; că nu numai că nu vedea în Si­liştea sfîrşitul năzuinţelor romi­­neşti, «Iar ştia că prin intrarea Romîniei în acţiune— lucru ce era atuncea iminent—vom obţine li­nia Turtucaia-Balcik şi sporul de prestigiu internaţional; că nui nu­mai că ştia acest lucru, «iar că l’a inştiintat «­espre aceasta,şî pe d. Bră­­teanu — ceea e«? şeful liberalilor s’a văzut nevoit să confirme în plin Senat. Legenda a fost «­istrusă — iar lumea prezentă nu s’a putut opri de a nu medita asupra ticăloşiei moravurilor noastre, întru cît cei iniţiaţi, cunoscînd ad­evărul adevărat, se emiteau totuşi ziare­lor partidului lor să brodeze le­gende ticăloase în potriva ad­versarilor, fie chiar în chestiuni i'Jiri,; i;:»­ presus «ie partide pri­vesc şi interesează ţara. Ziarul lui Bog­dan-Văcăreşti dă un atestat de cinste ex-tribunului Fieva. Şi-f face aceasta... cinste tocmai de Sf. Niculai! * Se proiectează un telefon laşi- Viena ? Ce glumă ! Cu telefonul iaşan nu pot­­ vorbi măcar... la laşi.­ ­­ S’a stabilit că un Cazar junior, ar fi luat parte la depustarea sălii Pastia. ...Povestea fructului care nu cade deo­parte de pom. * Intr’un reportagiu, un ziar arată că de la banchetul Ferchidr, d. Ionel Bră­­tianu a plecat in automobilul d-lui Al. Constant­inescu. Imposibil ! In acel automobil s’a plim­bat acum trei luni d. Miile... * După memoriile poliţistului Gologan, „Dreptatea“ publică pe ale trădătorului Goliesm. Pe Find ale lui Pantelimon ? * Că greva factorilor poştali nu ne te­mem acum : la bacşişurile de anul nou nu or sa renunţe.* „Cuvîntul“ cel mai nou publică un poem in proză cu refrenul: „Este tim­pul de-a învinge...“ Semnat de M. Ne­gruzzi, poemul va fi pus pe note şi evi­­tat la prod­ucţiuni. UI­BERSITORE O singură măsură Cea mai nouă şedinţă a Senatului u­niversitar a avut şi surpriza ei: demisi­­unea d-lui profesor I. Bărbulescu. S’a mutat în ziare motivul acestei demiciunî. Dl. profesor Bărbulescu îşi păstrează con­vingerea —­ pe care altă dată, în senatul universitar — a reprezentat-o și a mani­feste- o de repetate ori d. Paul Bujor — că in anumite ocaziani—mijloacele prea blînde au urmări rele, și că nu cu aju­torul tor se va tămădui vre­odată acel mare râu care roade universitatea noas­tră, — lipsa de disciplină în rlndurile studmfimei. Părerea d-lui profesor Bărbulescu —in­transigentă și bine sprijinită,—exprimată int­run raport care a găsit, acum un an aprobarea Senatului universitar, a adus după sine dimumnea din recto­rr a d-lui profi­sor Bogdan, partizan al acelor mijloace blînde de pe urma cărora repu­taţia de oraş cultural, a Iaşului a sufe­rit infringed morale. Astăzi lucrurile se vede unde au ajuns. Nume de­ studenţi figurează în procese verbale poliţieneşti, şi Senatul este nevoit a reacţiona. Li se aplică avertismentul, — pedeapsa platonică, mai mult morală şi menită să nu prea îndrumeze cătră linişte grosul „Centrului“. Starea de lucruri a ajuns atît de plic­tisitoare, imit—s’a văzut—însa­ şi „Din trai“ nu mai găseşte întemeiată propria sa continuare şi existenţă de instituţie care dă atîtea plictiseli lumei intelectu­ale, profesorimei, ziarelor, autorităţilor. Consecvent, d. profesor Bărbulescu pre­feră a se demite din Senatul universi­tar. Dar actul acesta va deschide mul­tora ochii şi tot mai mult se va înrădă­cina convingerea că o singură măsură este cea bună: acea care va încheia cu o oară mai înainte procesul dintre stu­­denţime şi opinia publică iaşană, care are dreptul la odihnă. A ECOURI Secrete publice. — In Anglia se îmbol­năvesc anual 130.000 de persoane de si­filis, dintre care 40.000 la Londra. Fap­tul acesta a sfirşit prin a mişca opinia publică, din mijlocul căreia a răsărit in zilele din urmă o societate pentru com­baterea boalelor lumeşti. O astfel de so­cietate există,şi în Germania. Guvernul englez a instituit pe de altă parte şi el o comisiune „Roial Comission“ care să se ocupe In chip serios cu ace­­eaş problemă. Semnificativ este faptul că societatea engleză, care n’ar­e vorbit pen­tru nimic In lume In public despre ase­menea lucruri, şi-a schimbat cu totul fe­lul de a vedea. Citim de ex. că jurna­lele cele mai mari din Anglia, consacră articole întregi chestiunei şi boalelor se­xuale, iar lumea bună, In Ioc să se re­volte, se grupează In vederea Învingerii răului. Flirt.—Poliţia din New York a interzis acum de curînd „flirtul“ cu fetele de pe la prăvălii, care fie zis un treacăt, sânt ades frumoase şi elegante, aşa că tentaţia a fost nu totdeauna foarte mare. Domnii cari calcă hotărîrile poliţiei, sunt arestaţi imediat de detectivi şi în citeva ore con­damnaţi şi pedepsiţi. Intr’o singură zi au fost arestaţi unsprezece bărbaţi dintre care opt au fost condamnaţi să plătească amenzi, unul la 10 zile şi ceilalţi doi la cîte 30 de zile de Închisoare. Caracteris­tic este faptul că fetele ajută chiar ele pe detectivi! OAMENI ŞI LUCRURI Al cui e zimbetul... Marea emoţiune prin care a trecut Franţa in momentul cînd a aflat dispa­riţia „Jocondei“ nu are pereche de­cît în emoţiunea celuilalt moment, cînd o­­pera ta regăsită« Peripeţiile se cunosc şi e de prisos a mai reînoi povestirea împrejurărilor în care pina genială a lu Leonardo da Vinci dispăru din galeria Luvrului şi din care, zilele aceste, fu regăsită la Florenţa.­­E o serie de coincidenţe captivante, o serie plină de senzaţii cari ar forma an roman. S’a putut crede, o clipă, că reîntoar­cerea tabloului în Franţa e nesigură , că proprietatea operei va fi disputată—şi că un incident artistico-diplomatic, va lua naştere între cele două mari ţări la­tine. Dar relaţiile intre Franţa şi Italia nu vor suferi nimic; din potrivă vor de­veni mai cordiale, după cavalerizmul a­­rătat de patria lui Leonardo, după gra­ba cu care s’a decis restituirea unui o­­biect de o incalculabilă valoare şi care aparţinea Franţei numai graţie unei su­mare proceduri napoleonene. Dar nu era Napoleon însuşi — un ita­lian şi aparţine ele oare, prin aceasta, mai puţin gloriei franceze, istoriei franceze? Capo d’opera lui Da Vinci va reveni dlară muzeului parizian, unde se va pe­rinda, ca și odinioară, toată lumea dorită să admire zdrobetul sublim al Jocondei. acel zîmbet ideal creat de mina genială a maestrului tcitr’un moment, de supremă de inrpitabilfi inspiraţie. Ara orra acel snrls nemuritor ceva spe­cific italian ? Pns-a marele artist cerul albastru al seninei sale patrii In snrlsul Jocondei ? De sigur. Dar a pus, Înainte de toate, frumuseţea eternă şi universală, care nu e a nici unui popor, ci este patrimonil lamei întregi. Şi în jurul ei nu se pot înduşmăni ţările, ci se pot numai înfrăţi şi iubi. Rodion O cariera frumoasă pentru femei Vreau să arăt aci una din cele mai frumoase cariere demne de invidiat şi de îmbrăţişat de femei ; fireşte ţin să arăt şi în ce condiţiuni se cuvine ca femeile s’o îmbrăţişeze. Cariera La care mă gin­desc e ziaristica. A intra în activitatea uriaşă desvoltată de un ziar, e ceva fermecător. In această activitate ce se desfăşură pentru susţine­rea unui ziar e totdeauna loc pentru e­­lemente serioase şi muncitoare. Cine zice ziar, e pornit a crede că cunoştinţele ce­lor ce lucrează la un ziar sânt cam... uni­forme. Mare greşală. Din mulţimea celor cari muncesc zilnic la o gazetă, făcînd-o să apară spre folosul cititorului şi deci a publicului, vreau să vorbesc de o singură categorie de profesionişti în ziaristică. Citiţi o gazetă răspîndită la noi în ţară. Urmăriţi In ea rubricile telegramelor cu ştiri din lumea Întreagă. Telegramele a­­cestea sunt sorbite cu lăcomie tn cea dintăin clipă cînd citim ziarul. Ele ne dau ştire la moment de ce se petrece In An­glia, Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Spania, Austro-Ungaria, Rusia, Bulgaria, Serbia, Grecia, Asia, Africa, America, O­­ceania. Nu e colţ din lume din care să □u se primească ştiri care interesează pe oamenii colţi. Ei bine, toate acele telegrame Ie citim In ziarele noastre In limba română . Insă ele sosesc In limbele engleză, franceză, germană, italiană, rusă, greacă, etc., şi apoi din aceste limbi se traduc de cu­noscători In romlnă şi se dau la tipar. O­­peraţia aceasta a dării telegramelor In limba romlnă, se face cu grăbire In fie­care zi şi treime să se facă de cunoscă­tori şi ai limbii romine şi ai celor stră­ine. Ziarele mari au nevoe de personal cu cunoştinţi de limbi străine şi de lim­ba romlnă, cu cit o persoană știe mai multe limbi cu atît e mai bine, căci va fi mai preferată la un ziar. In fine la un ziar se primesc zilnic ziare străine In toate limbile : rusă, en­gleză, germană, italiană, franceză, ungară, bulgară, greacă, slrbă, etc. Aceste ziare oglindesc in ele sufietul poporului, de unde vin si unde sunt scrise. In ele pe lingă foarte multe ştiri referitoare la e­­venimentele ce se petrec In ţara de unde vin, mai cuprind aprecieri ’asupra popo­rului român. Ei bine, toate aceste ziare şi reviste din limbi străine trebuesc citite, cuprinse cu mintea de romín şi din ele trebuesc culese toate cite interesează ci­titorul romín. A face toate aceste Înseamnă o muncă uriaşă In toate zilele ; Înseamnă o minte limpede, In care să se oglindească idea­lul şi interesele neamului romtnesc, dar In acelaş timp şi ale fiacărui popor In parte, precum şi în raporturile dintre ele. A pune în curent pe cititorul român, care nu poate sau nu are timpul necesar a mai citi şi alte ziare străine, din alte limbi. Înseamnă, î,ca un ziarist să culegi, întocmai ca o albină harnică, din toate ziarele mari europene cele ce interesează neamul tău şi să dai în limba română în ziarul ce redactezi. Pentru a ajunge la exercitarea acestei profesiuni ce cere o pregătire anumită. Şi pentru o asemenea carieră nu pot în­deajuns să îndemn fetele. Părinţii, cari vor pentru fetele­­lor o carieră frumoasă şi care dispun de mijloace, să educe pe fetele lor In vederea acestui scop, s’o facă căci vor aduce mari servicii societăţii. Fireşte că In vederea acestei carieri de ziaristică pentru­­ partea privitoare la co­respondenţă cu străinătatea şi cetirea ziarelor şi revistelor străine, se cere ca fata să urmeze liceul şi cursul universi­­tar. Posedarea cunoştinţelor liceale şi u­­niversitare e numai de cit de nevoe pen­tru orice om calt, cu atât mai de nevoe pentru un ziarist, care trebue să aibă un suflet izvor de idei, pentru ca să ştie să

Next