Opinia, decembrie 1913 (Anul 10, nr. 2048-2069)
1913-12-08 / nr. 2053
I. BANI ABONAMENTE Un an . o . 20 lel 6 luni . 0 • 10 lel Z I AR CONSERVATOR-DEMOCRAT ANUNŢURI k Un rând pag. III, "L b. » » »IV, n BANI Anul X No. 2053 - Duminică HDeeemb 1913 IN CHESTIA REFORMELOR ■Programe pozitive, Programe negative Discuţia este deschisă în privinţa reformelor care, în curînd, urmează să fie înfăptuite—şi, desigur, pe zi ce vine, ea va fi tot mai aprinsă, mai pasionată. S’au* pus doar în cumpănă lucruri care pun sfîrşit la atîtea privilegii! Partidele, ca şi personalităţile politice, îşi expun punctul lor de vedere, şi, cu această ocazie, apar programe pozitive şi programe negative, se afişează, ce ar trebui să se facă şi ce n’ar trebui să se facă. In ce priveşte partidul conservator-democrat, şeful a făcut o enunţare de consideraţiuni, cari vor forma baza discuţiunei pentru complectarea programului. Pînă la fixarea acestor puncte de program discuţia, şi în lăuntrul partidului, este admisibilă, şi, de aceea, cred că-mi sunt permise cîteva observaţiuni. în ce priveşte lărgirea colegiilor aproape toţi suntem de acord că sistemul actual nu mai poate dăinui. Prin însăşi abuzul privilegiaţilor, prin docilitatea lor, prin obedienţa faţă de cei atot puternici, prin oportunismul său, colegiul prestrîns s’a dovedit impropriu unei vieţi constituţionale sănătoase. Prin urmare, în ce priveşte reforma electorală, acordul n’ar fi greu de stabilit şi, or-cît s’ar împotrivi priviligiaţii, reforma s’ar putea uşor îndeplini. Argumentul acelora, care văd în colegiul lărgit o diminuare a garanţiei de independenţă nu rezistă, căci doar numai independent nu s’a dovedit colegiul restrîns. Educaţia spiritului public, conştiinţa interesului general, imposibilitatea de a trafica cu votul, vor asigura,—mai puţin poate la început, cu siguranţă, însă, mai tîrziu—o expresiune reală a voinţei ţărei, vor da vieţei noastre publice posibilitatea de a sfîrşi odată cu contrastul de astăzi, între ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie. * Nu tot astfel este, însă, cu chestia exproprierei. Ca să fiu drept trebuie să recunosc că idea aceasta n’a pătruns în opinia noastră publică, ea a surprins, ea găseşte adversari chiar în rîndul acelora, cari n’au fost, nu sunt şi nici nu speră să fie vr’odată proprietari şi mai puţin încă latifundiari. Şi lucrul se explică. Pe cînd reforma electorală schimbă un mod, o formă de organizare, exproprierea admisă, înseamnă o schimbare, în fondul însăşi al organizaţiei noastre economico-socială. Se vor schimba raporturile între proprietari şi muncitori, se vor modifica relaţiile de producţie, vor apărea alţi factori determinatori ai organismului nostru de stat. Şi dacă este astfel, se explică lesne grija, frica de acest mare necunoscut. Ceva mai mult. Unele din consecinţi, abia întrezărite, nu pot să mulţumească nici pe intelectuali şi nici pe iubitorii cu adevărat ai ţărăninei. Transformarea Romîniei într’un stat ţărănesc, de mică proprietate, crearea unei burghezii săteşti şi chemarea ei la plenitudinea vieţei politice, toate aceste nu vor însemna oara o scădere în nivelul intelectual al acestei ţeri, care, or ce s’ar zice, s’a dovedit, cu forma actuală a repartiţiei proprietăţei, splendidă în toate formele de manifestare ale cugetărei? Idealul unui stat după modul de organizare al Bulgariei actuale, nu ne va duce la rezultate ca cele de curînd din acea ţară, cînd a reuşit în alegeri un partid zis agrarian, în realitate ţărănesc, care însă trebuie să recunoască inferioritatea sa culturală şi intelectuală ? Tot astfel, cu dispariţia marei proprietăţi, ce se vor face proletarii agrari, cînd nu vor avea pămîntul lor şi nici pe acel al marelui proprietar unde să poată munci ? Ce se vor face aceştia ? Vor emigra ? Vor trece hotarul — ca bulgarii şi sîrbii astăzi—pentru a lucra la moşiile latifundiarilor de peste hotare ? Observaţia în acest sens, făcută de d. Filipescu, în lungul său program negativ, apărut în «Epoca», mi se pare foarte judicioasă, singura poate din întregul articol menționat. * Cum am spus. Chestia exproprierei ie departe de a avea în favoarea ei, nu numai unanimitatea, cum se întîmplă în chestia reformei electorale, dar nici chiar sufragiile majorităței. Se pare, din contra, că pe această chestie, se vor produce mari rezistenți. Dovadă articolul d-lui Filipescu, care a prilejit observațiile de mai sus. Am notat, pentru moment, aceste lucruri, acum cînd d. Filipescu a crezut de cuviinţă să spuie ce n’ar trebui făcut. Cît despre avertismentul şi apelul d-lui Filipescu pentru constituirea unei legi, chestia va trebui discutată, cînd va eşi din domeniul unei simple enunţări şi va căpăta o formă concretă. Voiu face la timp, acest lucru. Const. Vera iOTHILEI Dintr’ale lor... Ştim că santem dezagreabili d-lui dr. Cosmoviei, dar nu ne putem lipsi de plăcerea de a cita dintr’o singură notiţă a „Cuvlntului“ da ori, următoarele perle ortografiv-gramaticale: „Nehotărtrea şi dezorientarea a domnit. „Discursul este confirmarea unei campanii a cărui merit...“ „Lăsaţi poporului gloria, recunoaşte-ţii meritul...“ Notăm că n’am citat din foiletonul lui Cehan, ci din partea politică a „Cuvintului“. . POLITICE O nouă legenda distrusă Discuţia la mesagiu a fost închisă, după ce, pentru a mări şi mai mult solemnitatea momentului actual, n’au luat cuvîntul «lecît şefii celor trei partide. Proiectul de respuns la adresă a fost votat cu unanimitatea membrilor maturului corp, care a consacrat, prin însufleţirea votului său, succesul României. Cel din urmă care a vorbit a fost d. Take Ionescu , iar unanimitatea oamenilor politici este de acord a recunoaşte că, în Senat, a resunat joi un mare discurs al unui mare român, înălţimea concepţiunei şi marile însuşiri ale şefului nostru au fost puse din nou şi cu strălucire în evidenţă — şi cei mai ireductibili anversari au trebuit să-şi plece fruntea. Vom avea ocazie să revenim asupra acestui mare discurs. Pentru moment, însă, relevăai că el a însemnat distrugerea «sitei unei legende, pusă în circulaţie în potriva d-lui Takt? Kostesen şi prilejită de discursul pronunţat de d-sa la Caracal. Sunt încă proaspete în mintea tuturor, atacurile îndreptate în potriva şefului nostru, fiindcă, prin discursul «lela Caracal, ar fi «declarat năzuinţele» României satisfăcute prin obţinereaSilistrei, «acest mormînt al demnităţei naţionale». Ceva mai mult. Acel discurs era prezentat «drept dovadă zdrobitoare că nu prevederea guvernului ci norocul a atins succesul ţărei. Or, d. Take Ionescu a dovedit, cu documente irefutabile, că nu numai că prevedea ce se va întîmplă, dar că la 30 Mai, înainte de întrunirea de la Caracal, ştia că vom avea al doilea războin balcanic; că nu numai că nu vedea în Siliştea sfîrşitul năzuinţelor romineşti, «Iar ştia că prin intrarea Romîniei în acţiune— lucru ce era atuncea iminent—vom obţine linia Turtucaia-Balcik şi sporul de prestigiu internaţional; că nui numai că ştia acest lucru, «iar că l’a inştiintat «espre aceasta,şî pe d. Brăteanu — ceea e«? şeful liberalilor s’a văzut nevoit să confirme în plin Senat. Legenda a fost «istrusă — iar lumea prezentă nu s’a putut opri de a nu medita asupra ticăloşiei moravurilor noastre, întru cît cei iniţiaţi, cunoscînd adevărul adevărat, se emiteau totuşi ziarelor partidului lor să brodeze legende ticăloase în potriva adversarilor, fie chiar în chestiuni i'Jiri,; i;:» presus «ie partide privesc şi interesează ţara. Ziarul lui Bogdan-Văcăreşti dă un atestat de cinste ex-tribunului Fieva. Şi-f face aceasta... cinste tocmai de Sf. Niculai! * Se proiectează un telefon laşi- Viena ? Ce glumă ! Cu telefonul iaşan nu pot vorbi măcar... la laşi. S’a stabilit că un Cazar junior, ar fi luat parte la depustarea sălii Pastia. ...Povestea fructului care nu cade deoparte de pom. * Intr’un reportagiu, un ziar arată că de la banchetul Ferchidr, d. Ionel Brătianu a plecat in automobilul d-lui Al. Constantinescu. Imposibil ! In acel automobil s’a plimbat acum trei luni d. Miile... * După memoriile poliţistului Gologan, „Dreptatea“ publică pe ale trădătorului Goliesm. Pe Find ale lui Pantelimon ? * Că greva factorilor poştali nu ne temem acum : la bacşişurile de anul nou nu or sa renunţe.* „Cuvîntul“ cel mai nou publică un poem in proză cu refrenul: „Este timpul de-a învinge...“ Semnat de M. Negruzzi, poemul va fi pus pe note şi evitat la producţiuni. UIBERSITORE O singură măsură Cea mai nouă şedinţă a Senatului universitar a avut şi surpriza ei: demisiunea d-lui profesor I. Bărbulescu. S’a mutat în ziare motivul acestei demiciunî. Dl. profesor Bărbulescu îşi păstrează convingerea — pe care altă dată, în senatul universitar — a reprezentat-o și a manifeste- o de repetate ori d. Paul Bujor — că in anumite ocaziani—mijloacele prea blînde au urmări rele, și că nu cu ajutorul tor se va tămădui vreodată acel mare râu care roade universitatea noastră, — lipsa de disciplină în rlndurile studmfimei. Părerea d-lui profesor Bărbulescu —intransigentă și bine sprijinită,—exprimată intrun raport care a găsit, acum un an aprobarea Senatului universitar, a adus după sine dimumnea din rectorr a d-lui profisor Bogdan, partizan al acelor mijloace blînde de pe urma cărora reputaţia de oraş cultural, a Iaşului a suferit infringed morale. Astăzi lucrurile se vede unde au ajuns. Nume de studenţi figurează în procese verbale poliţieneşti, şi Senatul este nevoit a reacţiona. Li se aplică avertismentul, — pedeapsa platonică, mai mult morală şi menită să nu prea îndrumeze cătră linişte grosul „Centrului“. Starea de lucruri a ajuns atît de plictisitoare, imit—s’a văzut—însa şi „Din trai“ nu mai găseşte întemeiată propria sa continuare şi existenţă de instituţie care dă atîtea plictiseli lumei intelectuale, profesorimei, ziarelor, autorităţilor. Consecvent, d. profesor Bărbulescu preferă a se demite din Senatul universitar. Dar actul acesta va deschide multora ochii şi tot mai mult se va înrădăcina convingerea că o singură măsură este cea bună: acea care va încheia cu o oară mai înainte procesul dintre studenţime şi opinia publică iaşană, care are dreptul la odihnă. A ECOURI Secrete publice. — In Anglia se îmbolnăvesc anual 130.000 de persoane de sifilis, dintre care 40.000 la Londra. Faptul acesta a sfirşit prin a mişca opinia publică, din mijlocul căreia a răsărit in zilele din urmă o societate pentru combaterea boalelor lumeşti. O astfel de societate există,şi în Germania. Guvernul englez a instituit pe de altă parte şi el o comisiune „Roial Comission“ care să se ocupe In chip serios cu aceeaş problemă. Semnificativ este faptul că societatea engleză, care n’are vorbit pentru nimic In lume In public despre asemenea lucruri, şi-a schimbat cu totul felul de a vedea. Citim de ex. că jurnalele cele mai mari din Anglia, consacră articole întregi chestiunei şi boalelor sexuale, iar lumea bună, In Ioc să se revolte, se grupează In vederea Învingerii răului. Flirt.—Poliţia din New York a interzis acum de curînd „flirtul“ cu fetele de pe la prăvălii, care fie zis un treacăt, sânt ades frumoase şi elegante, aşa că tentaţia a fost nu totdeauna foarte mare. Domnii cari calcă hotărîrile poliţiei, sunt arestaţi imediat de detectivi şi în citeva ore condamnaţi şi pedepsiţi. Intr’o singură zi au fost arestaţi unsprezece bărbaţi dintre care opt au fost condamnaţi să plătească amenzi, unul la 10 zile şi ceilalţi doi la cîte 30 de zile de Închisoare. Caracteristic este faptul că fetele ajută chiar ele pe detectivi! OAMENI ŞI LUCRURI Al cui e zimbetul... Marea emoţiune prin care a trecut Franţa in momentul cînd a aflat dispariţia „Jocondei“ nu are pereche decît în emoţiunea celuilalt moment, cînd opera ta regăsită« Peripeţiile se cunosc şi e de prisos a mai reînoi povestirea împrejurărilor în care pina genială a lu Leonardo da Vinci dispăru din galeria Luvrului şi din care, zilele aceste, fu regăsită la Florenţa.E o serie de coincidenţe captivante, o serie plină de senzaţii cari ar forma an roman. S’a putut crede, o clipă, că reîntoarcerea tabloului în Franţa e nesigură , că proprietatea operei va fi disputată—şi că un incident artistico-diplomatic, va lua naştere între cele două mari ţări latine. Dar relaţiile intre Franţa şi Italia nu vor suferi nimic; din potrivă vor deveni mai cordiale, după cavalerizmul arătat de patria lui Leonardo, după graba cu care s’a decis restituirea unui obiect de o incalculabilă valoare şi care aparţinea Franţei numai graţie unei sumare proceduri napoleonene. Dar nu era Napoleon însuşi — un italian şi aparţine ele oare, prin aceasta, mai puţin gloriei franceze, istoriei franceze? Capo d’opera lui Da Vinci va reveni dlară muzeului parizian, unde se va perinda, ca și odinioară, toată lumea dorită să admire zdrobetul sublim al Jocondei. acel zîmbet ideal creat de mina genială a maestrului tcitr’un moment, de supremă de inrpitabilfi inspiraţie. Ara orra acel snrls nemuritor ceva specific italian ? Pns-a marele artist cerul albastru al seninei sale patrii In snrlsul Jocondei ? De sigur. Dar a pus, Înainte de toate, frumuseţea eternă şi universală, care nu e a nici unui popor, ci este patrimonil lamei întregi. Şi în jurul ei nu se pot înduşmăni ţările, ci se pot numai înfrăţi şi iubi. Rodion O cariera frumoasă pentru femei Vreau să arăt aci una din cele mai frumoase cariere demne de invidiat şi de îmbrăţişat de femei ; fireşte ţin să arăt şi în ce condiţiuni se cuvine ca femeile s’o îmbrăţişeze. Cariera La care mă gindesc e ziaristica. A intra în activitatea uriaşă desvoltată de un ziar, e ceva fermecător. In această activitate ce se desfăşură pentru susţinerea unui ziar e totdeauna loc pentru elemente serioase şi muncitoare. Cine zice ziar, e pornit a crede că cunoştinţele celor ce lucrează la un ziar sânt cam... uniforme. Mare greşală. Din mulţimea celor cari muncesc zilnic la o gazetă, făcînd-o să apară spre folosul cititorului şi deci a publicului, vreau să vorbesc de o singură categorie de profesionişti în ziaristică. Citiţi o gazetă răspîndită la noi în ţară. Urmăriţi In ea rubricile telegramelor cu ştiri din lumea Întreagă. Telegramele acestea sunt sorbite cu lăcomie tn cea dintăin clipă cînd citim ziarul. Ele ne dau ştire la moment de ce se petrece In Anglia, Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Spania, Austro-Ungaria, Rusia, Bulgaria, Serbia, Grecia, Asia, Africa, America, Oceania. Nu e colţ din lume din care să □u se primească ştiri care interesează pe oamenii colţi. Ei bine, toate acele telegrame Ie citim In ziarele noastre In limba română . Insă ele sosesc In limbele engleză, franceză, germană, italiană, rusă, greacă, etc., şi apoi din aceste limbi se traduc de cunoscători In romlnă şi se dau la tipar. Operaţia aceasta a dării telegramelor In limba romlnă, se face cu grăbire In fiecare zi şi treime să se facă de cunoscători şi ai limbii romine şi ai celor străine. Ziarele mari au nevoe de personal cu cunoştinţi de limbi străine şi de limba romlnă, cu cit o persoană știe mai multe limbi cu atît e mai bine, căci va fi mai preferată la un ziar. In fine la un ziar se primesc zilnic ziare străine In toate limbile : rusă, engleză, germană, italiană, franceză, ungară, bulgară, greacă, slrbă, etc. Aceste ziare oglindesc in ele sufietul poporului, de unde vin si unde sunt scrise. In ele pe lingă foarte multe ştiri referitoare la evenimentele ce se petrec In ţara de unde vin, mai cuprind aprecieri ’asupra poporului român. Ei bine, toate aceste ziare şi reviste din limbi străine trebuesc citite, cuprinse cu mintea de romín şi din ele trebuesc culese toate cite interesează cititorul romín. A face toate aceste Înseamnă o muncă uriaşă In toate zilele ; Înseamnă o minte limpede, In care să se oglindească idealul şi interesele neamului romtnesc, dar In acelaş timp şi ale fiacărui popor In parte, precum şi în raporturile dintre ele. A pune în curent pe cititorul român, care nu poate sau nu are timpul necesar a mai citi şi alte ziare străine, din alte limbi. Înseamnă, î,ca un ziarist să culegi, întocmai ca o albină harnică, din toate ziarele mari europene cele ce interesează neamul tău şi să dai în limba română în ziarul ce redactezi. Pentru a ajunge la exercitarea acestei profesiuni ce cere o pregătire anumită. Şi pentru o asemenea carieră nu pot îndeajuns să îndemn fetele. Părinţii, cari vor pentru fetelelor o carieră frumoasă şi care dispun de mijloace, să educe pe fetele lor In vederea acestui scop, s’o facă căci vor aduce mari servicii societăţii. Fireşte că In vederea acestei carieri de ziaristică pentru partea privitoare la corespondenţă cu străinătatea şi cetirea ziarelor şi revistelor străine, se cere ca fata să urmeze liceul şi cursul universitar. Posedarea cunoştinţelor liceale şi universitare e numai de cit de nevoe pentru orice om calt, cu atât mai de nevoe pentru un ziarist, care trebue să aibă un suflet izvor de idei, pentru ca să ştie să