Opinia, aprilie 1923 (Anul 19, nr. 4753-4761)
1923-04-01 / nr. 4753
DUMINICA 1 APRILIE 1923 ANUL AL XIX-Iea Vi 4fc, \. 1 Leu Numărul ANUNCIURI 8o primesc la toate Agenţiile de Publicitate O LA ADMIÎISTRAȚIA ZIAROIHÎ Iași, — str. mârzescu iz UN NUMĂR VECHIU 3 LEI T K V PTIA ■% ^ âAgZESCU . :I o la No. 800 ZIAR POLITIC COTIDSAM. GEOMETRIE POLITICA -Intre Rege, Opoziţie şi d. Bratianu- Constituţia cei nouă a e darul — poate unic — de a stabili o ordine precisă în haosul politicei interne. Intr Rege, Guvern şi Opoziţie, a stabileşte raporturi geometrice precise : cei trei factori politici alcătuesc un trunghi, având ca bază Constituţia. La un capăt al baei efecte al Constituţiei stă d. Brătianu iar la celălalt Regele ; de la această îngustă linie pornesc două laturi care se întâlnesc foarte departe formând unghiul ascut al Opoziţiei. Despre partidul averescan n’am mai pomenit, pentru că se confundă cu cel liberal ; n’are deci raţiunea de a exista aparte, cum n’are noi un înţeles a patra latură la un triunghiu sau a cincea roată la căruţă Problema care se pune astăzi este cum să se apropie unghiul opoziţiei pierdut aproape în infinit, de noua bază constituţională. Şi problema se pune mai ales pentru Favorul Suprem. Căci d. Brătianu va sta neclintit pe punctul său, chiar dacă in triunghiul politic, unghiul ocupat de d-sa ar deveni obtuz pînă la anulare. Rămâne deci in sarena Regelui să facă aşa ca opoziţia să se apropie de bază. Va fi cu putinţă ? In ţara noastră e greu de precizat, chiar in chestiuni de matematici. Este sigur însă că opoziţia s’ar apropia oricând, şi în orice altă situaţie cu mare grabă, dacă Regele ar ea,*simţi să părăsească baza, lăsând Constituţia numai autorului e’. Dar aceasta pare un lucru aproape imposibil. Totuşi pentru o cârmuire echilibrată este absolut necesar ca laturile triunghiului politic să fie aproape egale. Cine va putea să apropie punctul poziţiei, care se opune cu atâta îndârjire laturei Constituţionale din triunghi, este foarte greu de precizat. Soluţia se va obţine probabil, cum se obişnueşte deseori în geometrie, prn întrebuinţarea de puncte şi laturi fictive, cărora li s-a atribue proprietăţi înhipuite. D gen Averescu va sluji şi de altădată ca punct imaginar pentru a demonstra trăinicia triunghiului politic cu bază de Constituţie liberală. Şi astfel, din atâta geometrie, suntem siliţi să constatăm că în politică este de multe ori necesară şi a cincea roată, pe care la început o dispreţuiam.... Marea artistă a lumii a murit. O telegramă laconică vesteşte moartea ei, trezând pretutindeni amintiri. Noi n’am putut-o vedea. Când a jucat în Iaşi, ne am apropiat şi noi, de afişele Teatrului şi, cu atenţie, am cercetat rubrica galeriei •• preţul unui bilet însă nu era în buzunarul nostru de şcolar... Acum—în loc de amintiri— răsfoim paginile lui Sarcey... Sarah Bernhardt a pătruns în teatru, răzbind prin ostilitatea actorilor şi a regizorilor (odată, reflectorul — în loc să arunce lumina pe faţa ei—a aruncat-o asupra partenerei). Un singur aliat a avut în viaţă : publicul. Domnişoara Sarah—cum îi spunea Sarcey- niciodată nu NOTE ŞI IMPRESII era stăpână pe dânsa la , premiere : nervii o dominau. Numai la reprezentaţiile următoare îi revenea — calmul, sau mai bine zis — stăpânirea de sine. Nici aplauzele sălii, nici mânile care i se întindeau în antracte, nici buchetele de trandafiri care inundau scena — nu puteau linişti nervii surexcitaţi. * Spectatorii asistau la un martiragiu. Ei se gândeau cu teamă la rezistenţa acestei femei de oţel. Sarah Bernhardt muncea cumplit. (După spectacol, făcea uneori repetiţii pentru piesa următoare—până la cinci ore dimineaţa. Zile şi nopţi în şir. Este o minune că aparatul acesta extrem de sensibil a putut suporta toate loviturile, atâta timp ! Apărea pe scenă, ca fată inocentă — „înger de bunătate şi gingăşie“—împărăteasă mîndră sau curtezană perversă. Era blândă sau violentă — veşnic însă plină de graţie şi majestate. Ea păstra, chiar în cele mai puternice explozii de pasiune — „măsura impusă de nobleţă genului tragic şi de graţia poeziei“. Un strigăt, cu vigurozitate aruncat, „face într’adevăr să tresară o sală,—ca s’o mişti însă, zmulgându-i lacrămi, ai nevoe numaidecât de o dicţie măsurată, armonioasă, tragică“,—cum avea, „c’o perfecţie animată şi vie“ — Sarah Bernhardt. Atitudinea ei nervoasă şi variată, gestul expresiv luau parte la joc — odată cu faţa-i atât de elocventă, „pe care toate pasiunele se zugrăveau cu o violenţă atât de sălbatecă... încât puteai ceti pe fizionomia ei mobilă chiar vorbele ce-i scăpau“. Dar vocea« de»o muzicalitate fermecătoare! Sarah Bernhardt spunea unele pasagii în şoaptă — ca un suspin... iar altele „ca sonorităţi de aramă“. Glasul îi curgea lin sau sfărâmat de durere, întretăiat de sughiţuri înăbuşite, printre care însă cuvintele râzbăteau cu o rară amploare de dicţie. Câteva pasagii din „Dama cu Camelii“ păreau, în gura ei, adevărate cantilene. Dar versurile ? Păreau un cântec armonios. Autorii îi spuneau cu admiraţie, ascultând-o : Nici nu ne recunoaştem versurile ! Printr’un miraculos meşteşug, vocea aceasta dulce devenea câteodată aspră : „cuvintele şuerau — ca o cravaşă“... Sarah Bernhardt, „cu mânile pline, arunca in roluri poezie“, — ca’n „Dama cu Camelii“ de pildă, dând un suflu poetic pasagiilor, care fuseseră fixate de atâtea predecesoare fără această strălucire. Jocul ei era o suferinţă proprie. Ea nu-şi tampona cu batista ochii în zădar. „Lacrimi mari, adevărate, îi cădeau din ochi şi lunecau tăcute pe obrazu-i descompus, lăsând în urmă două brazde paralele“. (Dama cu Camelii). Plângea sala, — plângeau însă, pe scenă, şi ceilalţi actori. „Sarah Bernardt nu era o artistă. Era natura însăşi, ani- j mată de-o inteligenţă minuna- j tă, de-un suflet de foc, de vo- [ cea cea mai justă, cea mai me- [ lodioasă care a încântat vre-o- [ dată urechile oamenilor. Fe- meia aceasta juca—avec son coeur et ses entrailles“. M. S. P. S — Și când te gândești... aceas-| tă artistă genială - dacă s’ar fi năs- I cut în Iași — ar fi rămas o modistă I cu sutoreasă pe Podu’ Roș... AI. Sevastos I NAIVITATE Un apel către parlamenti Ziarele au vorbit zilele acestea despre un apel făcut de Primul preşedinte şi un preşedinte de la Tribunalul Ilfov către parlamentari, in care se cere deputaţilor ca la votarea noului buget să sprijine pe magistraţi, stăruind pentru sporirea atât de necesară a salariilor. Nu încape nici o îndoială că cei doi magistraţi au cea mai mare dreptate in cererilor lor. Totuşi, in apelul pe care-l iscălesc este o mare doză de naivitate, provenită din credinţa că in ţara noastra instituţiile îşi îndeplinesc menirea pe care o prevăd legile. Această credinţă i-a făcut probabil să se adreseze parlamentarilor, ca unor reprezentanţi ai intereselor naţiunii, stăpâni pe cuvântul şi votul lor. Departe de mizeria vieţii noastre politice, preşedinţii de la Tribunalul de Ilfov nu ştiu că asemenea parlamentari nu există. Că aşa zişii deputaţi nu sunt decât sluji plecate şi mute ale Şefului care au numit, că aceşti domni nau îndrăznit să scoată un cuvânt pentru apărarea unor libertăţi grav atinse prin noua Constituţie. Cum vor putea ei să crâcnească, în faţa d-lui Vintilă Brătianu la buget, char dacă ar fi deplin convinşi de dreptatea magistraturii ? Apelul a fost rău îndreptat. Alţii sunt de fapt acei care hotăresc de soarta cetăţenilor acestei ţări. A. se ceti în pagina IV-a Ultima Oră —O situaţie tare nu mai poatre dăinui.— A mai trecut un an, iar clădirea Teatrului Naţional din Iaşi a rămas în acelaş hal de ruină în care—în chip fatal— au adus-o cei 25 ani de uzare şi abuzare, fără să i se facă niciodată o reparaţiune radicală. Teatrul nostru, un apreciabil monument artistic al ţărei, nu-i mai mult decît un hârb Crăpăturile pereţilor din afara, tencuiala căzută, umezeala mucegăioasă de pe ziduri... nu-s nimic faţă de jalnicul aspect interior. Culoarele şi incinta teatrului aproape rivalizează cu un grajd. Scaunele sînt deteriorate, unele complect sfarmate ; covoare nu mai există ; pavajul e fărâmiţat, oferind din loc în loc cuiburi de ţărînă ; draperiile sunt bucăţi ; pereţii şi dlerura sunt pretutindeni zoioase sau afumate. Părţile teatrului ascunse de ochii marelui public, apartamentul administraţiei, lojele artiştilor, sălile de repetiţie,scena, sunt într’un hal ne maipomenit. Nu mai vorbim de materialul scenic, decoruri, garderoba, instalaţiile mecanice. Acestea sunt simple relicve, zdrenţe şi epave, de actualitatea unui sfert de veac. Fireşte, în asemenea murdărie şi paragină nu se poate face artă. Noul director al teatrului, d. C. B. Penescu, are datoria să lupte şi să obţie fără nici o zi de zăbavă, mijloacele necesare pentru reparaţiunea nefericitului nostru templu dramatic. Altfel n’are nici un rost să ocupe un scaun care se surpă sub dînsul şi ar urma să cedeze locul altuia, mai energic și mai autoritar. Lr. Actualităţi din afară la faliment.— Banca italiană Tisbo din New-York a dat faliment. Fraţii Tisbo proprietarii băncei au dispărut cu peste două milioane dolari, bani depuşi de lucrătorii italieni. Păgubaşii au pătruns în localul băncei, au spart lăzile de fier şi au găsit... ruble şi mărci germane ! * Imigrările în America. Ziarul „Chicago Tribune“ afirma că în programul prezidentului Harding figurează şi uşurarea condiţiilor de imigrare în America. Această uşurare prezidentul o motivează pe faptul că populaţia Americei scade cu câteva milioane din cauza restricţiei actuale a emigrărei. Moarta raporturi or diplomatici ruso-romîns — O misiune bolşevică In Capitală. — Coincidența cu noua politică a gueonului francez. Cum se orientează d. Bratianu — Interesele României puse in aer viciul altora — Ziarul «Timpul» afirmă din izvor autorizat că în cursul lunei April va sosi în Capitală o misiune economică bolşevică, dar de fapt - cu scopul de a determinai reluarea relaţiilor diplomatice între România şi Rusia sovietelor lîr La acestea ,Timpul adaogă că : „o mare putere aliată României susţine această apropiere ruso-româna, pentru a se ajunge astfel cât mai curând la pacificarea Europei răsăritene, evitându-se noui complicaţiuni. Aeastă informaţiune pe care ziarul bucureştean o culege din izvor autorizat, coincide în chip straniu cu informaţiile primite de oficiosul comunist lononez „Daily Herald“ asupra intenţiunelor d-lui Poincaré de a restabili amiciţia franco-rusă. Ziarul englez afirmă câ propunerea stabilirei unui acord francorus a fost admisă de guvernul francez, minus doi miniştri Pe ce baze, sau cu ce scopuri, voeşte d. Poincaré să semneze un acord cu sovietele ? „Daily Herald“—tot din sursă bună— grupează în chipul urmăror “motivele pentru care Franţa vrea reîmprietenirea cu Rusia: 1) Amiciţia franco-rusă va slăbi, dacă nu va suprima chiar, colaborarea ruso-germană. 2) Moscova nu va mai încuraja intransigenţa turcilor în privinţa tratatului de pace. 3) Criza industrială franceză va fi ameliorată prin deschiderea pieţelor ruseşti. 4) Se pot obţine avantagii pentru francezii creditori ai Rusiei ţariste , şi în fine 5) Guvernul Franţei îşi poate atrage simpatia opoziţiei du Cameră. X Aşadar, Franţa este marea putere care — după cum zice „Timpul“ — ne împinge la apropierea de Rusia. Iar destăinuirile precise ale ziarului „Daily Herald“ alcătuesc un sprijin de adevăr în favoarea celor anunţate de zisul ziar bucureştean. Că Franţa ne-a îndemnat mai demult să ne schimbăm politica faţă de soviete, lucrul a fost din timp simţit şi înţeles. Acuma am făcut un pas mai departe,aflându-ne pe calea certitudinei în direcţia aceasta. • * Desigur că nici un spirit cumpănit n’ar avea de criticapolitica unei bune vecinătăţi româno-ruse. Lumea noastră democratică a preconizat ani de-a rândul această politică, împotriva spiritului îngust şi păgubitor pentru ţară în care s’a încăpăţînat d. Brătianu. [ Este însă locul a sublini; ■ încă odată modul slugarnic cund d. Brătianu conduce politica . externă a României, oferind nevoile şi sacrificiile ţărei pentru interesele altora. Am tră, într’o duşmănie stearpă cu Rusia, pentru că aşa a voi . Franţa . Acuma căutăm prietenia sovietelor pentru că aşa nu porunceşte Franţa, iar daci acordul româno-rus nu se va înfăptui, aceasta se va dator tot ordinelor de la Paris. Cu actuala oligarhie conducătoare, nu putem inaugura o politică proprie naţională. Di aceia, la vremurile noui de astăzi, ne trebuesc negreşit conducători noui. Gy- C4i*»v* cîde Toţi geamgii evrei se vor înscrie în partidul d-lui Cuza. In adevăr, sunt singurii evrei cari se bucură şi trag profit din spargerii de geamuri. Aflăm că simpaticul nostru confraţi d C. Săteniu, va renunţa la meserii de polemist antisemit al d-lui Mârzescu va renunţa la arta de fierar a d-nulu Pancu... și se va face geamgiu. ❖ * $ O alegere bună P. 8. 8. Iacob Antonovici P. S. Iacob Antonovici, vicarul Mitropoliei Moldovei, a fost ales episcop al Dunărei de jos în locul defunctului Nifon Proeșteanu. Mitropolitul Moldovei I. P. S. S. Pimen, a fost altă dată episcop al Dunărei de jos de unde, în urma refuzului său de a primi demnitatea de Mitropolit primat, a trecut Mitropolit al Moldovei. P. S. Antonovici, a fost preot de Mir la Bârlad şi este părinte fericit al unei numeroase familii. Rămănînd văduv, s’a călugărit, când a şi fost numit arhimandrit. Este un om foarte cult. P. S. Sa posedă o bibliotecă rară nu numai de cărţi de istoria, bisericească laică dar şi cu preţioase documente relative la istoria romînilor şi la istoria bisericei române. P. S. Sa este dat un specialist în istorie şi un om cu multă cultură generală. Este un , om de convingeri şi de caracter. La Iaşi a luat parte activă la viaţa culturală şi de câţiva ani este prezidentul Ligei culturale secţia Ieşi. Unii Cronica Judiciară ?! fi’numit O speţă interesantă Instanţele noastre judecătoreşti a avut a se pronunţa în ultimul timp asupra unei chestiuni foarte importante şi care pare-mi se vine pentru prima oară în discuţiune. In câteva cuvinte iată istoricul afacerei. Intre societatea „Uniunea Comercială“ secţia Iaşi şi „Consumul Francez“ din localitate , existând o tovărăşie, aceasta i se lichidează printr'o hotărâre .jarbitrală care dă câştig de o cauză „Consumului Francez“. I De aci „Uniunea“ nefiind I mulţumită caută să atace ho, I târârea prin revizuire, contas, I taţie la executare, apel şi re- I curs, toate fiind pe rând respinse. Motivul „Uniunei“ era că în ,1 procură, reprezentanţii ei din I Iad, aveau dreptul de a face I tranzacţie şi nu se vorbea ni mic de încheere de acte de I compromis. I Deci, reprezentanţii neavând I acest drept, n’au avut căderea I de a încheia actul de compro- I mis, prin urmare hotărârea I comisiei arbitrate nu poate I sta în picioare. Cu această o- I caziune s’a pus în discuţie : I dacă t anzact a cturinde şi noţi I unea de compromis. I In adevăr art. 1537 Cod. I Civ. glăsueşte : „mandatarul nu I poate face nimic afară din li- I mitele mandatului său ; făcui- Itatea de a face o tranzacţi- I une cuprinde pe aceea de a I face un compromis“. Ori avocaţii „Uniunei“ ba- I zându-se pe corespunzătorul I art. din Codul francez, 1989 I care sună : „Le mandataire ne I peut rien faire au de là de ce I qui est porté dans son man- I dat; le pouvoir de transiger I ne renferme pas celui de com- Ipromettre“, au susţinut ba- I zaţi şi pe părerile jurisconsulatului nostru D-l D. Alexan- I drescu, că în textul român I este o eroare şi că s’a omis I particula „nu8 din textul no- I stru Ca dovadă că ar trebui să [fie aşa, susţine D-l Alexan- I drescu, s’a mai strecurat în I legea noastră o eroare ,tot cu I particula ni şi anume la ma- I teria comodatului D-l Alexandrescu arată că I în unele colecţii de legi ale [ Cod. Civ. (Boerescu şi Gheţu) I art. 1570 are următoarea cu- I prindere : „Comodatarul poate [să reţină lucrul sub cuvântde Compensaţiune pentru cre- I anţa ce are asupra comandantului“. Ori, susţine D-l Alexandrescu, greşit e redat textul, căci la franţuji, de unde este luat, duiă cuvântul comodatarul este particula nu care bineînţeles schimbă cu desăvârşire senzul. Este adevărat că art. 1570 trebue să aibă cuprinderea pe care î-o dă Dl. Alexandrescu. In alte colecţii mai noi, ca Hamangiu, particula „mm“ se găseşte aşa cum e în textul francez. Eroarea D lui Alexandrescu constă în aceea că D-sa, profund cercetător, a săpat din vedere că în ediţia oficială, adică în Monitorul Oficial în 1537 după cuvântul tranzacţie nu este particula nu pe când la artic. 1570 după cuvântul comodatarul este particula nu. Rămâne deci bine stabilit că la noi cine are dreptul de tranzacţie are şi dreptul de a face şi compromis. * Chestiunea mandatului dat reprezentanţilor „Uniunei“ a mai fost discutat şi din alt punct de vedere. * S-a susţinut şi părerea a fost admisă de toate instanţele judecătoreşti, că dacă fprepuşii unui comerciant sau ai unei societăţi nu şi-au publicat, afişat şi transcris mandatul lor n conformitate cu Codul Co (Continuare în pag. 11-a)