Opinia, ianuarie 1928 (Anul 24, nr. 6186-6209)

1928-01-01 / nr. 6186

ANUL XXIV p, 86;Hl V £ ^'* 3 ^ * 1 3 TUT ZIAR POLITIC COTIDIAN // DUMINICA I lANUAkt 1928 “ ............ ..» *aw A N M­ etal­ . as primesc la toate Agențiile de Publicîtate ți l*­­O Administraţia ziarului lați—Str. Ch. Miraeaoa 17 / T An vechiu^An nou Cînd rupi cea lin urmă filă din calendar, un mo­ment de reculege gravă. Cartea zilelor s* sfârşit şi n’a lăsat în urmă decît frîn­­turi de gînduri, regrete ca nişte refrenuri de catirincă, auzite de depart A trecut şi ne-a dus cu­­ spre tă­­rîmurile morţii impur, apă care se varsă în fix. Pentru oameni ca şi pen­tru aşezările instituţiile create de ei, îneerea unui an ar trebui­­ fie înainte de orice, clipa socotelilor. Dar nimeni nu vrea să se oprească la acestă operaţie lipsită de vesee. Chiar şi băncile am înătcerea bilan­ţului pentru ziele mai riză­­toare ale prinderii. Vremea îndeplineşte operă de distrugere : surele se ră­ceşte, marea rade malurile, viaţa se degr­ează, cetăţile şi oamenii pic. La Iaşi, mai cu seamă, pricesul acesta se simte pr­utindeni: în monumentele ei, în activi­tatea lui şi în sufletul celor care trăesc întinsul. Capi­tala Moldove se ruinează sau se prefăc, ceiace în­seamnă de ăpt tot pieire, căci ce e bun şi frumos nu mai e înlocui. Negativul, deziluzia s’au statornicit aii. in cursul a­­nului 1927 nu s’a înfăptuit Fundaţia Fedinand, nu s’a complectat trădirea Univer­sităţii, nu terminat Fa­cultatea de medicină nici Palatul Adm­inistrativ, nu s‘au stins epidemiile, nu s’a rezolvit chestia apei,­ şi aşa mai departe Bărbaţi vrednici au emi­grat, alţii au coborât în mormânt. Prin­re aceştia din urmă a fost şi iubitul nostru director A. A. Ba­darai. Pierderea lui a lăsat un gol ime­ns. Iaşul a rămas fără cel mai luminat sfătui­tor. De pe blazonul oraşu­lui moldovenesc s’a şters chipul energic care îi în­vingea moletala senilă şi-i dădea încă momente de no­bilă revoltă... * .„Ultima filă a căzut. In locul ei prindem pe cuiu un teanc întreg, proaspăt tipă­rit cu negru şi cu roş, a­­nul nou care vine. Gându­rile devin deodată mai u­­şoare, fac salturi înainte, pe drumurile viitorului. Prima zi a anului este foarte bine aleasă pentru urări şi felicitări. Numai a­­cum nădejdile pot înflori un voc d­e sărbătoarea lor. Mâ­re chiar, roata vremii le poate strivi din nou. Să ne clădim cu închipuirea in grabă vieţi minunate de care ne vor depărta tot mai mult celelalte zile ale anului. I. LUCHIAN Guvernul rămâne şi va încheia împrumu­tul extern D. Lapedatu, ministrul culte­lor, a făcut un lung expozeu la clubul liberal din Braşov, decla­rând între altele : „Naţional-ţărăniştii dându-şi seama că nu mai pot veni la putere sabotează marile reforme ale guvernului. Noi vom sta la putere pentru a înlănţui stabili­­zarea monetei şi marele împru­mut care e aproape încheiat. Acţiunea întreprinsă de guvern pentru asigurarea colaborări capitalurilor străi­e, e pe cale bună. ASPECTE De „Anul Meu“ Răscolesc o­­veche colecţie de scrisori ; cel care mi le-a trimis este departe ; latre noi distanţa şi vremea au fixat ui­tarea defintiva, din ziua aceea când ultima scrisoare a rămas ţâră răspuns. E imposibil să-mi amintesc cine a pus junct prie­teniei noastre. Şi totuşi, răsfoind acum co­lecţia de scrisori, Îmi dau sea­ma că pot încerca încă ace­leaşi stări sufleteşti pe cari le-am cunoscut atunci, de mult, când scrisorile avem vrâsta numai de câteva zile că revăd adolescent, cu ne­păsarea celor nouăspezece ani ai mei, ca primăvar arborată la butonieră, cu ochi larg des­chişi să primească htrăicşit ză­rile imense şi soare­ şi stelele şi falgerele şi curcub­ele. Fac, recitind scrisorile prietenului meu, un salt în trecut şi mă re­găsesc , aşa cum au fost când le primeam şi le găseam răs­punsul potrivit. Un ceas, două, trei o după amiază întreagă, rujei de a­­cum nu mai exist ; trăesc In amintiri, în cer­ere am fost cândva. Vremea de acum s’a destrămat şi prin ea m'am fu­rişat departe, departe ; ca prin­­tr’un binoclu întors, de acolo unde stau citind scisorile prie­tenului meu, existenţa actuală îmi apare în miniatră. Eu sânt corespondentul de cum două­­sprezece ani şi retuesc—rând cu rând—viaţa care nu mai este viaţa care a fost Tirania timpului o simţim toţi ; teama de imbi­râcire ne s­ugrumă entuziasma şi iluziile, mai mult decât inbătrânirea însăşi. Dar vina nu e a tim­pului, ci a noastră. Lăsăm anii să treacă pa lângă noi fără să savurăm plăcerile veţii, risipim vremea în zădar,, când ea ne o­­feră un cadru minunat pentu visare şi patimi. Nu iubim suheieii, nu închi­dem în ochi spectcole vaste, m E—WflP——I II—HM rtiwu• WBI—B— (Continuarea în pag. 8-a) Din toată lumea Cutremurul de la Roma.­~ Cutremurul de pământ care s a resimţit In regiunea Latium şi la Roma In ziua doua de Crăciun a ţinut patru minute şi a fost destul de puternic. Centrul fenomenului a fost la 35 km. de capitală, Intr'un car­tier al Romei au crăpat câteva ziduri, In str. Quatro Fontane s’a prăbuşit o p­arte dintr'o clopotniţă, iar un preot a fost rănit grav. Stricăciuni mai mari s’au pro­dus în localităţile Rocca di Papa, Velletri, Nemi şi Gon­­zano unde s’au prăbuşit cîteva case ; altele au fost grav ava­­riate. Populaţia s‘a refugiat In cîmp. Sunt şi ciţiva răniţi. * Se sfădesc savanţii.— Se ştie că o comisie internaţională de savanţi­ arheologi a fost În­sărcinată să cerceteze obiectele preistorice descoperite In hru­ba din Glozel (Franţa). Comi­sia şi-a depus acum raportul, arătând că Întreaga afacere Glozel este o înşelătorie groso­­lană. Dar sunt şi savanţi care lua­seră Glozelul în serios şi în­tocmiseră noui teorii ştiinţifice pe baza pietrelor, cărămizilor şi inscripţiilor care erau conside­rate ca foarte vechi. Aceştia nu se lasă bătuţi, ci protestează contra membrilor comisiei de anchetă. Ba s’a ajuns la sfadă şi ia injurii. Unii pe alţii se fac minciunoşi, ridicoli, nepricepuţi, înşelători etc. etc. iar publicul e pe cale să-i creadă şi pe unii, şi pe alţii! Aşa-i cu savanţii aceştia... A Tragedia unei tinere a­ mericance—O tânără studentă americană, miss Carol Hovins, in etate de 20 ani, a observat câ-i slăbeşte vederea. Consul­tând mai mulţi specialişti, toţ­i­ au declarat că, până cel mult intr’un an de zile, va orbi cu desăvârşire. Dezarmată în faţa tristei fa­talităţi, miss Hovins a hotărlt să se folosească cel puţin de anul pe care Dumnezeu i l-a hărăzit să mai vadă lumina zi­lei. Şi tânăra fată a pornit în Europa ca să cutreere marile oraşe şi să admire frumuseţea naturei şi capo­d­operele pictu­rale şi arhitectonice. Cu grabă şi chiar cu bucurie, miss Hovins a străbătut oraşele şi muzeele Franţei, Italiei etc. iar acum se află la Berlin. Ea trimi­te părinţilor scrisori entu­ziaste despre frumuseţile a că­ror amintire o va păstra In noa­ptea cumplită în care se va cu­funda In curînd. Dar poate că tânăra fată nu-şi va pierde vederea. Căci de multe ori specialiştii... * Viaţă lungă.—La Newport (Statele-Unite) a Încetat din viaţă o irlandeze în etate de 115 ani. Ea a fost condusă la groapă de 41 nepoţi şi 88 strănepoţi. Crima oribilă.—La Los An­geles (Statele-Unite) s’a săvârşi­­o crimă oribilă. Tânărul William Hickman în etate de 17 ani, s’a dus la şcoală şi a chemat la eleva Maria Parker de 12 ani, spunându-i că tatăl ei e grav rănit.­­Alarmată, fetiţa primi­tă ,se urce în an­­omobilul lui Hickman pentru a ajunge mai repede acasă. Dar Hickiman a o duse în altă parte şi o ascunse. Apoi scrise tatălui ei, casier la banca unde şi H­ikman fu­sese funcționar, cerîndu-i o răs­cumpărare de 300.000 Iei pen­tru a pune copila în libertate. El fixă locul de întîlnire, unde Parker se duse cu banii pe ca­re li dădu lui Hickman. Acesta scoase din automobil fetița, o aruncă la picioarele tatălui , dispăru. Nu era însă de­cît ca­davrul oribil mut­­at al bietei Mary.­­ Poliția a reușit să-l aresteze pe criminal. Gind­iri de anul nou­. In arai ce s’a dus, minţi oameni lipsiţi de n­oroc, urmă­­riţi de-o soartă vitregă, au vă­zut un a­devărat duşman, un au cu ghî­va; alţii, cei norocoşi, cărora oarta le-a surâs, ca o logodiyă la 18 ani, au văzut unn credicios prieten, un bine­făcător deşinteresat cu dreptul la recu­nştinţă... Şi unii şi alţii iasă, «şesc, schimbările în bine şi un rău, întâmplările de tot sorţii şi noutăţile fiecărei zile. La buna parte se datoresc tot omului, mediului, societăţii precum şi alător altor cauze, de multe ori neprevăzute. Anul­­! Dar, ce vină poate avea eu! Pentru noi toţi el are acelaş cel de îndeplinit: ne duce, c­i e dreptul, la braţ, ca un prieten, ne surâde, ne ia cu vorba, ne momeşte cu fel de foi de amăgiri deşarte, ne fură atenţia şi, astfel, pe tăcute, îşi îndeplineşte adevărata operă de duşman, crud, neiertător, răută­cios , pe toţi deopotrivă ne-a împins «cu câţiva paşi in­spre mormânt, lângă care, mai cu­rând sau mai târziu, ne vom pleca fruntea neputincioşi. Via­ţa pământească In pragul lui se sfârşeşte *** Încă un an Încheiat este un nou prilej de constatări reale, de bilanţuri publice şi private. Pentru orice om, un an adău­­gat la ceilalţi, e o dungă nouă incrustată In inimă, e îmbătrâ­nire. Priviţi-vă bine în oglindă, căci ea nu minte : perii albi se tot înmulţesc pe fiecare zi, pu­terile încep a slăbi da la o anu­me vârstă, puterea de munca scade, vine oboseala treptat, plictiseala îţi dă ghies, memoria scade şi într'un cuvânt, slăbi­ciune? , prin băţ, ca cerşeto­rul Ci iz­nie Sâmbăta... # La plecare, în ultimele clipe, pe anul vechiu cu bagajul făcut şi gata de drum, mulţi­i vor petrece ca­ pe un prieten iubit ; unii vor avea chiar ochii umezi; alţii, la pornire îi vor adresa cuvinte injurioase şi blăsteme : „Da bine că te-ai mai dus o­­dată, an cu ghinion, an făr' de noroc, an blastămat, căci m’ai nenorocit In strigate de veselie, in jurul meselor încărcate, cu paharele pline, mulţi se vor aţine în ca­lea noului an, implorându-l—ca pe-un politician venit la putere —ca să-i fericească... Unii însă, mai puţin aprinşi, îl vor prim deocamdată cu răceală... Noi, sa cade să ştim, că însemnăm ceva numai prin cât bine am făcut in anul ce s’a dus, în numele lui Hristos. Şi, Începând un an nou să nu ui­tăm cuvintele sf. apostol Pavel, iar roada Duhului este dra­gostea, bucuria, pacea, înde­lunga răbdare, bunătatea, face­rea de bine, credinţa, blânde­­ţele, înfrânarea pofteior■ (Ga­­lateni, V, 22). Pr. N. Hodoroabă UE.VE.EION M’ai int­ebat ce e revelionul­­?. E-o noapte’n va a verificată, E-un rar priit­­să ţi pierzi paltonul Să cucereşti uşor o tuă. E-o datină păstrată’n E un lung şirag de dulci pupate E un izvor fecund de glume Intenţionat memorizate. E-un bal banal, ca o iubire, Ca o idilă lângă sobă, De unde pleci c’o amintire , C'un clac schimbat la garderoba. E-o expoziţie bogată De blănuri, mode, toalete, E o ocaziune minunată De-a contracta iubiri concrete. E o sursă de plăceri sterile. Exces de patetisme goale, Iluzii mari şi inutile, Minciuni vădit convenţionale.­ E im concurs de cupe pline. E-o avalanşă de ochiade, De tot şi dans, de gesturi fine, De jurăminţi, de versuri fade. «•jsaptTsTp 1935"^ E-o melodie învechită, E-o aventură plicticoasă, Un somn pierdut pentr’o ispitit Anui vechi — Amu nou „OPINIIL‘( literară şi artistică Comentariu sceptic. in fiecare an, la clasicul început de calendar, ne facem inventarul dorinţelor. Din nou acelaş trist bi­lanţ de iluzii frânte, de vise dărâ­mate. Le analizam pe rând ca­ noi** talgia specifică oricărui trecut, In care am îngropat atâtea amintiri şi atâtea năzuinţi. Dar în momentul acesta nu mai putem pleca „în cău­tarea timpului pierdut“. Nădejdile ne îndeamnă gândul pe drumul zilelor de mâne, unde ne plantăm iarăş idealul de azi, idealul de ieri, idea­lul de totdeauna. Şi credem mereu în aceleaşi amăgiri, fiindcă mereu ele ne fac să uităm asprimea vieţii ce ne 'ncotţjoară. Ne înşelăm pe noi înşine, deşi poate presimţim că a­­celeaşi speranţe vor primi in anul viitor aceleaşi des­pinţiri. Şi totuş e bine să sperăm mai puţin. De a­­tâtea ori ne înving decepţiile crude, încât îndoeala hrănită în suflet e necesară în clipele de acum. Poate că anul nou ne va risipi melancolia, cu care-1 întâmpinăm. Poate ?„ Dar oare va putea el să ne fure și re­gretul, pe care-1 aduce vârsta îm­povărată cu încă un an ?.. Adevăr sincer, ştii tu că in astă seară se bea, se cântă, se râde, se dansează i. berg Comercianţii instalaseră in vitrine radio şi patroane, care executau numai muzică de dans. Trecătorii antrenaţi şi distraţi de muzică, au început să dan­os pe străzi, care îmbrăcaţi pentru o clipă un aspect de carnaval cu totul inedit. Poliţia fu silită să intervină, ba chiar să opereze şi unele arestări. Dansatorii indignaţi au con­stituit imediat o ligă intitulată „Apărătorii dansul­ui pe străzi“. Deja americani te poţi aştepta la orice năzbâtii. Ziar In 100 pagini. In America au apărut acum de sărbători ziare de 100 de pagini, cu ilustraţii nenumărate şi ca material informativ din toată lumea. Greutatea unui ast­fel de ziar e atât de simţitoare că abia-l poţi duce in mână. Pe stradă aceste ziare se di­­stribuiesc cu automobilul. Şi când te gândeşti cu ce sa­crificii se scoate la noi o biată foaie de 4 sau cel mult 10 pa­­gini!.. Anul nou. La Paris, la Folies-Bergère, e reprezentant printr’un tablou a­­legoric impunător compus din 150 artiste. * (Continuarea în pag. 8-a) FAPTE Vitrine care cântă. Cu prilejul sărbătorilor, vitri­nele din New-York au fost un punct de originală atracție pen­tru trecători. (Continuarea In pag. 8-a) Cele din urmă „Poveşti ale tu* Hinu Ion* Bisericuţa Homorâcenilor pângărită de Turci... de SANDU TELEAJEN Poveste pentru sărbătorile Naşterii Domnului Hei, năşicule, năşicuie!,, Să hi tot avut... unspre­­ce ori doosprece veri, in anu’ când ţi-am băzmuit eu, că s’au săvârşit cu moarte nâpraznică, alde moş Stoica Zâvodaru bu­­ciumaşul băjaniilor şi fecioru­­său Toader. Ţi-ani fost spus atunci, cum s’au tocmit lucrurile, de-au că­zut tată şi fecior subt hangerele păgânilor... Dară, despre ce s’au urmat cu bisericuţa noastră den pia­tră, cea de logofătul lane Vătav ctitorită, nu ţin minte să ne hi dat noi în vorbă. Iacă, află domnia-ta şi urmarea acelei în­volburate zaveri. Că eu, poate mâine Inchiz ochii!.. . de-oi muri, alt om vechi nu-ţi va mai putere desluşi suferinţele din bătrâni ale oropsiţilor ru­mâni şi creştini Năşicule, ţine minte bine­­. Se-nturnaseră cam pe la un namiezi necăjiţi şi rupţi, tocma din fundul drumurilor Bărăga­nul­, Cărăuşii lu’alde Naşu An­­ghel-ăl-Mare, bunicu lu’taica al dumitale. Şi, tainind noi, sea­ra, între focuri, cu ghebele pe umeri, ne spuse anul, Dumitra­che Orbu : —■ Mă verişcanilor, iară sună rău dinspre apa Dunării. Au buit bulucuri de Spahii şi Ba­­şibuzuci In ţară, câtă frunză şi iarbă... Cică, ar hi poruncit Paş­a de la Odriu să tae pe Tu­dor-Vodă. Ca să ridice In scaun iară, barbă de grec Ţârigră­dean. In care poruncă, s’ar h făcut amestec şiret de către Ip­silantie-Vodă, zavergiu Moldo­veao. De ce, Ipsilantie, ori­n unde cu zavera au trecut, şi-a pus el. Căpitanii, nu numa’ să tae pre Turc, dară, să-i ardi şi muschetele de închinare, iari la Turc, a făcut meremet ci vorbă ascunsă, precum că bat giocura muschetelor, s­iguri hai­ducii lui Tudor-Vodâ o au să­vârşit. Şi iacă, verişcanilor. Di­ răutatea lu’ Ipsilantie-Vodă, nu plăteşte noua Turcul cu vârf , îndesat. Umblă pârjolul din bordeele satelor până-n ol­tare! sfintelor biserici... Trăgând cu năduf din iuleaua de pământ, stinsă intre dinţi taica, scuipă în lături şi ofti greu : — Of, of, poof !, sărăcuţ di zilili noastre!.. . Alt cărăuş, începu altă tai­­neală, de-i ascultau toţi ca pe părinţili popa Dumitru, la sfân­

Next