Opinia, iunie 1933 (Anul 29, nr. 7829-7853)
1933-06-10 / nr. 7836
ANUL XXIX No. 78 ABONAMENT** Lei 600 OGRAFICE PUȘNEANU 37 ZIAR POLITIC COTIDIAN O conferinţă despre cooperaţie In şedinţa obişnuită săptămânală a blocului pensionarelor, d. Zaharia Strat institutor pensionar şi-a ţinut conferinţa anunţată despre Cooperaţie. D-sa fiind multă vreme organ de control la Cooperativele din ţară, a fost în măsură să-şi îmbrace conferinţa în haina practicismului, cu exemple culese din propria-i experienţă. Face un istoric al evoluţiei ideei Cooperative şi lupta ce a avut de dus cu doctrina socialistă pe tema repartizării şi folosinţei bunurilor şi a utilizării capitalului necesar în Cooperaţie. Expune cauzele pentru care la noi nu a prins rădăcini ideea Cooperatistă , politica, acaparatorii, inconştienţa membrilor societari cari nu-şi cunosc interesul. Tot ca duşmanii interiori se pot enumea: spiritul mercantilist şi acel individualist. Conferenţiarul desvoltă foloasele Cooperaţiei în practica vieţii şi influenţa sa asupra educaţiei sănătoasă a poporului, insistând asupra celui mai însemnat folos, acel al înlăturării conflictelor între indivizi, ba chiar şi ntre popoare, când Cooperaţia va ajunge la apogeu. Atunci va fi o lume mai bună. Sărăcia şi neomenia nu vor fi cunoscute pentru ca va fi belşug în toate, iar dragostea şi dreapta judecată vor hotărî cu înţelepciune destinele rasei umane. Conferenţiarul a fost viu felicitat de asistenţă. Hug. \3«$ 2 (dei) lei e\eiBplflml SAMBATA 10 IUNIE 1935 BON No. 33 pentru PREMII GRATUITE .OPINIA* DETASATI ZILNIC BONUL O monetă internaţională prin Societatea Naţiunlor Economistul englez James Tarlow a trimes Societăţii Naţiunilor un memoriu, prin care face o interesantă propunere. Economistul cere instituţiei de la Geneva să emită o monetă internaţională, care ar putea ameliora raporturile economice între state. Această emisiune ar urma să fie garantată printr’un stoc de aur, la care ar trebui să contribuie toate ţările. Economistul englez dă şi schiţa monetei propuse : pe o parte un steag cu o sta un mijloc (semnul păcii), iar pe cealaltă parte globul pământesc. Memoriul a fost înregistrat de secretariatul instituţiei de la Geneva şi va fi prezentat spre examinare consiliului Societăţii Naţiunilor. Sala Trianon: «F. P. 1 NU RĂSPUNDE»... FILMUL TECHNICEI încă una din magistralele realizări din ciclul lui Erich Pommer, o capodoperă technică fără pereche, în care pe lângă înfăptuirile mecanice uluitoare, se reliefează puternic şi interpretarea unui ansamblu recrutat dintre somităţile scenelor Vienei şi ale Berlinului. Deja de pe timpul filmului mut, se dăduse o deosebită importanţă scenariilor care se pretau la înfăptuirea celor mai fantastice proecte ale vizionarilor inventatori. Aceasta nu numai pentru că posibilităţile caselor de producţiune frizau (sau frizează incă) imensitatea (de spaţiu, timp şi...bani) dar şi pentru a satisface setea nestinsă a zecilor de milioane de spectatori, doriţi de iluzia lucrurilor uriaşe noi, irealizabile pe scenete teatrelor—chiar şi a celor mai mari. Când veni în urmă uimitoarea perioadă de ascensiunea a filmului sonor, orizontul se lărgi şi el în proporţii până acum necunoscute. Expediţiile ştiinţifice (călătoria la Polul Sud sau campaniile etnografice din continentele încă vag explorate) au adăugat toate la instrumentarul luat şi instalaţii perfecte de camera şi microfon. Calitatea produselor trebue neapărat să fie excelentă, atât ca realizare fotografică, o technică impecabilă, dar şi ideia care serveşte de bază acestei acţiuni, să denote o doză remarcabilă de ingenozitate, de inedit. Altfel produsul capătă pecetea mediocrităţii, riscă să eşueze şi pierderea e imensă — în comparaţie cu investiţiunile extraordinare, care ades se cifrează la sute şi sute de milioane. Ca atare, se cere un cap deosebit de clarvăzător când porneşti în realizarea unui scenariu de asemenea anvergură. Erich Pommer a uimit lumea nu numai prin flai-ul lansării forţelor artistice, dar şi prin grandoarea fără seamăn şi fără economie— ades ameţitor de risipitoare, a mijloacelor cerute; aşa fel, încât „premiera“ să devină o senzaţie, punctul de pornire a unui turneu de succes „non stop", prin lumea întreagă. Prin Decembrie 1932 a ieşit la iveală „F. P. 1* şi abia acum a ajuns la noi. Nu era depărtarea atât de mare, cât de multe şi grele au fost (şi sunt încă) furtunile ce le-a întâlnit în cale, prefăcând între timp idoli în „indizerabili“ şi capodopere nemuritoare în vreascuri de rug... Şi fiindcă e vorba de „F. P. 1“, pe lungul pomelnic a 11 turi de Erich Pommer, se află şi Hans Albers, Peter Lorre şi al treilea interpret, horus novus în filmul sonor: Paul Hartman, de la Burg-ul din Viena. Dar ce e „F. P. 1*7 E o insulă plutitoare, construită din oţel şi beton, cu scopul de a se servi ca punct de sprijin în circulaţia aeriană (Continuarea in pagina) NOTE : sä încerc şi eu sä fac concurenţă confratelui Don Jose, de la „Universul“, istorisind, chiar dacă nu cu aceiaşi vervă, o istorioară adevărată şi trăită care ilustrează, încă o dată, obiceiul pământului. Un camion automobil, mergând cum poate merge un asemenea venicul pe şoselele din ţara Moldovei, transporta pe băştinaşii din jurul târguşorului Ştefăneşti spre Iaşi. Acel camion are voie de la stăpânire să circule numai pe şoseaua naţională care leagă aceste două târguri, altă dată, excelentă iar astăzi... cum sunt mai toate şoselele. Pe acest drum, acum vre-o săptămână s’a rupt un podeţ, rău reparat după inundaţiile de anul trecut. Despre o nouă reparaţie nici vorbă nu poate fi. Guvernanţii noştri sunt doară in preajma oposiţiei, nu au deci nici un interes să-şi bată capul. Cam ştiu ei ce-i aşteaptă In alegeri. Propietarii bietului camion, sau dacă voiţi bieţii propietari ai camionului, s’au gândit să-şi îndeplinească totuşi mai departe serviciul public care constă între altele şi în a transporta poşta, şi au găsit un contur, pe un drum şi mai rău (dacă poate exista mai rău ca primul!) care trece prin satul Rânghileşti Şi iată că Vineri 2 Iunie camionul este oprit in acest sat de domn primar care nu vrea, nici mai mult nici mai puţin, decât sâ-i confişte (nu cetise omul de păţania tragică a unui alt primar din jud. Prahova), lăsând pe călâtorii cari mergeau după treburi în capitala Moldovei,fost pedes. Noroc că printre pasageri era un fost pretor, cunoscător al legilor, care i-a spus primarului cam următoarele: „şezi binişor măi omule, dacă ai ceva de zis la numărul maşinei şi scrie un proces verbal“. Primarul cam plictisit a renunţat la confiscare de pro-, ces verbal nu-i ardea lui, şi camionul a mers spre Iaşi (zic spre Iaşi, căci la km. 41, s'a isprăvit benzina şi călătorii tot pe jos au ajuns). E probabil că primarul se va răsbuna altă dată; in definitiv ştie el prea bine că în caz de proces verbal s'ar putea ca judecătorii din Botoşani să cam râdă de el. E doară vorba de un caz de forţă majoră, căci nu de plăcerea lui face acest ool camionul, ci fiindcă stăpânirea, — aceiaş stăpânire în numele căreia s’ar face procesul verbal, — nu-şi îndeplineşte obligaţiunile; pe cînd, dehl... în caz de confiscare pârlitul de proprietar mai ales că e şi evreu, ar putea face un mic sacrificiu bănesc... Doară nu sunt toţi proprietarii de camioane bătăioşi ca cel cu păţinia din judeţul Prahova ••• Să mai trag vre-o concluzie ? T. B. Brăţări la strand O inovaţie americană In America a sosit timpul specific de vară, spre deosebire de ţările europene unde se menţine vremea ploioasă. In câteva zile călduroase ştrandurile americane au fost tixite de lume. Pentru a nu fi în pagubă prin faptul că numeroase persoane stau prea mult în baie, directorii ştrandurior au recurs la o inovaţie interesantă. In Joc de bilete de Intrare, capătă brăţări de diferite culori După două ore de baie, se anunţă: „Culoarea roşia părăseşte basonul Intră culoarea albastra". După alte două ore: „Culoarea albastră se retrage. Vine culoarea verde*. In felul acesta, clienţii intră pe „serii colorate“, iar ștrandurile pot face încasări mai mari. Obiceiuri pământene de TRAGEDIA DIN FRANŢA Un alt aspect dela locul unde s'a întâmplat catastrofa trenului Paris-Nantes. Precum se observă, locomotiva şi câteva vagoane s’au răsturnat, iar alte vagoane au sărit pe linie şi au pătruns unele în altele. DIN TOATA LUMEA Marlene Dietrich tu ochelari, lulea şi baston —Am relatat că la Viena, Marlene Dietrich, deşi îmbrăcată în costum bărbătesc, a fost totuş recunoscută de trecători. Pentru a păstra anonimatul şi a evita astfel cererile de fotografii şi autografe, reputata vedetă şi-a pus o pereche de ochelari negri contra soarelui, poartă un baston de turism şi ţine între dinţi o pipă mare. Cu surtuc, pantaloni, pălărie şi ghete bărbăteşti, plus nouile adaosuri, Marlene Dietrich pare într’adevâr un bărbat veritabil. In felul acesta, după cum relatează un ziar vienez, actriţa este de nerecunoscut Ea se plimbă în voie pe străzile Vienei, fără a atrage atenţiunea publicului, aşa precum doreşte. Marlene Dietrich face astfel puţin teatru şi nu viaţă ! * Regina căior ferate — Funcţionarii de la caile ferate din Anglia au hotărât să-şi aleagă o regină a lor. In acest scop s’au lipit afişe în toate oraşele, anunţându-se condiţiunile: concurentele trebuie să fie între 14—16 ani, să aibă la activul lor cel puţin 25 călătorii cu trenul şi să ştie câteva limbi. Concursul a avut loc la Londra, unde s’au prezintat 78 candidate. A fost aleasă o fată din Liverpool, anume Mary Moriss, în etate de 16 ani, care ştie şase limbi şi a plecat de 114 ori cu trenul. După concurs s-a format un tren special, în care au luat loc funcţionarii superiori, ziarişti şi noua Miss. Regina căilor ferate a fost plimbata aproape prin toată Anglia şi a primit multe cadouri de valoare. Se mănâncă cu degetele ! — Se ştie că eticheta la masă strică savoarea ospăţului. Un restaurant din New York şi-a dat seama de acest lucru şi de aceia a afişat anunţul : „La noi se poate mânca cu degetele!" înştiinţarea n’a rămas fără efect, restaurantul că păţind noui clienţi, mai ales din pătura funcţionarilor. Birtaşul a introdus însă şi o inovaţie originală. El a pus la dispoziţia clienţior nişte degete de gumă, ca să nu se murdărească. In felul acesta oamenii pot mânca In voie, cum le place. După masă, degetele de gumă sânt spălate într'un pahar cu apă şi clienţii le păstrează într’o cutie pentru masa viitoare. Prin această inovaţie „restaurantul degetelor“, cum a fost poreclit, a devenit foarte popular la New- York.* Ca barca, fără destinaţie — Un spaniol, anume Lucenz Maja a întreprins un voiaj puţin obişnuit. Intr’o barcă de cauciuc, el a pornit din Sevilla, fără nicio destinaţie. Spaniolul a declarat ziariştilor că n’are niciun itinerar. Se va lăsa condus de valuri şi va descinde acolo unde se va opri barca. Originalul călător şi-a luat provizii alimentare pentru trei săptămâni, un carnet de însemnări, un aparat de radio, o puşcă şi căteva cărţi. După prima oprire, aprovizionîndu-se din nou cu hrana, va porni mai departe, tot fără destinaţie.. Spaniolul vrea să voiajeze astfel câteva luni şi să scrie apoi o carte despre această călătorie fără scop şi fără țintă. Parcă ar fi... american ! CRONICA CINEMATOGRAFICA DE W RA TI S LA V IU S Guvernul şi politia D. Armand Călinescu, subsecretar la interne, a făcut o inspecţie în ţară şi apoi a ţinut să declare că poliţia — în provincie — lasă de dorit fiindcă are personalul nepregătit şi cu studii insuficiente. D. Armand a vrut astfel să justifice măsura îndepărtării mulor poliţişti de carieră, şi înlocuirea lor cu titrafi (şi de preferinţă, cu sentimente naţional-ţârăniste). E bine, desigur, ca poliţiştii să aibă studii cât de multe. Dar e parcă un făcut în ţara noastră,... că abuzul şi imoralitatea nu se prea jenează de studii şi diplome ! Şi ni se pare că experienţa şi ingeniozitatea personală fac un serviciu tot atât de bun, in poliţie, cât şi titlurile. Există însă netăgăduit lipsuri mari în poliţia din ţară (cu exepţia Bucureştiului). Iată-le. Sunt prea puţini poliţişti (cum e cazul la Iaşi) şi nu mai pot reuşi a face faţă obligaţiunilor multiple. Poliţia nu-i d loc utilată cu mijloace mod una de cercetare şi de transport. In fine, poliţişti sunt foarte prost reribuiţi, aşa că grija nevoilor personale le alterează libertatea de spirit, şi uneori li abate de la datorie. Aceste trei puncte principale trebuiau observate de d. Armand, urmând a fi îndreptate. Altfel nu vom putea avea poliție perfectă, şi răspunderea va rămâne pe umerii guvernanţilor. .. In pag. 4-a: * ULTIMA ORA telegrafică și telefonică Un scriitor francez la Iaşi D. René Benjamin Conferenţiarii francezi se succed şi nu se aseamănă; sunt deosebiţi între dânşii ca şi însăşi gândirea franceză, pe care ei o reprezintă şi o tălmăcesc în vorbă şi scris. De curând, cercul „Luteţia“ a primit pe d-l Léon Pierre- Quint, tânăr şi strălucit eseist care într’o atmosferă de respectuoasă reculegere, a venit să celebreze cultul lui Marcel Proust, prinţ al esteţilor literaturii de după război. Sâmbătă 10 iunie, la ora 9 seara, acelaş cerc va primi la Teatrul Naţional, pe un polemist din şcoala lui Léon Daudet, ed. René Benjamin, care îşi propune să evoace amintirea a trei mari figuri ale războiului: Trois grands Frongats, Clémenceau, Joffre, Banks. Putem încredinţa publicul eşan că această triplă evocaţie va fi prezentată în mod strălucit. D. R. Benjamin, într’adevăr, este totodatâ un scriitor şi un orator de-o vervă, rând pe rând ironică şi entuziasta care, dispreţuind locurile comune convenţionale, îmbrăţişează marile subiecte şi desenează figurile cele mai diverse cu trăsături bogate de viaţă intensă. El şi-a început cariera literară în 1915, printr’un roman, unul din primele din seria aşa de lungă astăzi a romanelor de război intitulat Gaspard, unde fantazia se împleteşte cu realitatea. După război, în momentul când toţi căutau reformele de înfăptuit pentru a reface o societate demnă de victorie, el a început să atace defectele principalelor corpuri constituite, într’o serie de pamflete uneori nedrepte, dar totdeauna pitoreşti. In la Farce de la Sorbonne, el a atacat pe unii din membrii învăţământului superior; puţin mai târziu, el denunţa progresele comunismului în rândurile institutorilor şi al învăţătorilor francezi. Altădată, în fine, el pleca la Geneva unde funcţionează Liga Uţiuni or şi aducea de acolo o satiră teribilă şi veselă: Les Augures de Genéve. Dar, în acelaş timp, el publica, în schimb, prin contrast, o serie de volume conferate să exalte opera şi viaţa oamenilor pe care îi considera ca pe apărătorii cei mai nobili ai tezelor care-i sunt scumpe (tocmai Clémenceau, Mareşalul Joffre, M. Barré*, despre care ne va vorbi Sâmbătă şi pe lângă care puteți adăuga pe Charles Maurras). Mai adăugăm că d. René Benjamin a încercat şi teatru, — unde a dat, între altele, pe celebra scenă „Théâtre du Vieux-Colombier“ un fel de farsă fantezistă întitulată „Il faut que chacun soit ă sa place, — şi în istorie literara, printr’o vie prodigieuse d’Honoré de Balzac, debordată de lirism mai mult decât informată erudit şi foarte apropiate de maniera sa care constă în a opune cultul câorva eroi, în faţa ideilor ameninţătoare şi primejdioase. In scurt, se vede: d. René Benjamin ne aduce un temperament literar de o vitalitate extrem de bogată. Putem fi sigur că conferinţa d-niei sale, mai puţin ca oricare alta, va fi din acele care se ascultă din politeţe sau cu mintea aţintită la sfârşitul şedinţei. Emmanuel Beau de Loménie Chestiuni locale PENTRU CIVILIZAREA GRĂDINII COPOU In atenţia D-lui Petru Bogdan, primarul municipiului Iaşi In numărul din 13 Mai 1930 al ziarului „Opinia", am arătat halul în care se găseşte grădina Copou şi am indicat înbunătăţirile ce trebuesc să i se aducă, ca să binemeriteze numele de grădina publică şi ca atare să corespundă scopului pentru care a fost înfiinţată. Cu multă satisfacţie am constatat în anul acesta că, s-au început oarecare înbunătățiri (plantarea locurilor sterpe şi trasarea aleelor), dar sunt încă multe de făcut. Nădăjduind însă că, d-ta, d-le Primar, care ai început înbunătăţirile, nu te vei opri la jumătatea drumului, îmi permit să-ţi atrag atenţiunea asupra unor măsuri absolut necesare şi urgent cerute, ca grădina Copou să nu mai fie stigmatul sălbătăciei în care s’au complăcut unii din edilii oraşului de până acum, şi anume:) Să se înlăture imediat îngrădirile de sârmă, care se mai află pe ici pe colo, în interiorul ei, îngrădiri mai mult decât primitive şi sălbatice, care-i dau înfăţişarea unor ţarcuri de vite, făcute, nu de un gospodar de seamă, ci de unul din cei mai săraci şi mai păcătoşi. Şi dacă voeşti ca, publicul nedesciplinat să nu calce pe iarbă, pune păzitori de zi şi de noapte, cu depline puteri de a lua măsuri contra celor neînţelegători. Fiindcă e o regulă care nu poate suferi excepţii, şi anume: orice avut public sau privat, trebuie păzit contra răuvoitorilor şi răufăcătorilor, chiar atunci când el s’ar afla in cea mai civilizată ţară. Dar când el se află noi ?.. 2) Să laşi toate la o parte d-le Primar şi din toată sărăcia dispozează să se facă n grădină o latrină publică sistematică civilizată, fiindcă cele 2 existente, cu totul primitive, nespus de murdare (fiindcă nici nu se pot întreţine curate, fiind prost construite), lipsite de lumină noaptea şi pururea având în faţă o băltoacă de urină, nu sunt în realitate decât o ciudată şi revoltătoare batjocură la adresa acelora, pe care nevoile fiziologice ii silesc să se servească de ele, mai ales noaptea. DL Pfeifer, şeful grădinei, poate mărturisi, câte amărăciuni i-a cauzat, neputinţa de a ţine aceste latrine şi înconjurul lor în stare de curăţenie, cu toate măsurile, câteodată ingenioase, pe care le-a luat în acest scop. Deşi ştiu că, un Primar ca acela al Iașului, nu prea vine la grădina publică și dacă (Continuarea In pag. 6-a) PREŞEDINTELE ROOSEVELT ŞI ELEVUL SĂRAC Un caz impresionat este relatat de un ziar din Washington. Acum câteva zile preşedintele Roosevelt a primit o scrisoare duioasă de la un şcolar din St.Louis, anume Herbert Halcolm, în etate de 10 ani. Copilul arată că e sărac şi că nu poate pleca să-şi vadă mama, care e bolnavă la Detroit. Preşedintele Roosevelt a dispus imediat secretarului să se intereseze de soarta şcolarului. Faptele scrise fiind adevărate, copilul a primit un bilet gratuit de tren şi bani pentru întreţinere. Micul Herbert a trimis d-lui Roosevelt o scrisoare de mulțumire, prin care-l anunță că-i va păstra în fiecare noapte fotografia subternă.