Opinia, decembrie 1949 (Anul 41, nr. 974-998)
1949-12-30 / nr. 998
Desvoltarea literaturii în IP.R. Până la 30 Decembrie 1947, titlul de scriitor nu reprezenta decât ceva lăturalnic, care se adăuga de obiceiu altor atribute profesionale, socotite mai prestigioase. Astfel, se auzea : d. X... avocat şi romancier ; d. Y..„ profesor şi poet, sau inspector şi publicist, etc. Altfel nici un scriitor nu putea trăi numai din venitul operelor sale, tipărite în tiraje de 2—3000 de exemplare. Această împrejurare , lipsa cititorilor, din cauza besnei în care erau ţinute masele muncitoare, impunea scriitorilor să-şi potrivească în aşa fel atitudinea, să-şi cântărească într’atâta spusele, încât să nu aducă vreo atingere „ordinei constituite“ a regimului burghezo-moşieresc. In astfel de condiţii, o literatură într’adevăr originală, purtând pecetea realităţilor sociale şi a năzuinţelor poporului, nu se putea desvolt. Temele cele mai bizare, faptele cele mai puţin semnificative pentru mase erau tratate cu precădere, căci numai acestea puteau aduce aprecierea publicului burghez. Cosmopolitismul, formalismul, decadentismul, mergeau mână în mână în literatura considerată »neangajată“. Cu totul altele sunt temeiurile activităţii scriitoriceşti în Republica Populară Română. Prin lupta dusă de Partid, având mereu în faţă exemplul literaturii sovietice, literatura română a înregistrat succese importante pe drumul care duce spre o literatură realist,socialistă. In articolul: ,Să luptăm pentru o critică de artă principială, pătrunsă de spirit de partid !* publicat în Scânteia No. 1493 se arată clar , ,Cu toate lipsurile inerente începutului, literatura nouă își ia drept obiective, obiectivele de luptă ale clasei muncitoare şi ale Partidului, descopere în viaţa noastrij,elemente noi socialiste, se apropie cu dragoste de a oglindeşte în lucrări care, ajunse în mâna mgşfff ţflor, bilizează, îndeamnă la luptă cu avânt sporit, şi viaţă nu mai este zidul artificial ridicat de bîsgrijire, iar rămăşiţele lui se lichidează treptat*. Academia—instituţie care sub oblăduirea regală, în trecut, nu era decât o solemnă adunare cu atmosferă de cavou şi activitate de melc—transformată în Academia R. P. R., a devenit o sprijinitoare a creaţiei literare prin numeroasele premii instituite, şi decernate până acum unor fecunzi scriitori ca: Eusebiu Camilar, Maria Banuş, Mihail Davidoglu, Radu Boureanu, Mircea Ştefănescu şi I. Vitner. Deasemenea Ministerul Artelor vine mereu în ajutorul scriitorilor tineri, stimulându-le munca. Numeroase premii în valoare de 50, 30 şi 12 mii lei au fost distribuite pentru nuvele şi piese de teatru. Scriitorii şi poeţii se bucură de condiţii materiale realmente propice creaţiei. Cărţile se difuzează acum în zeci de mii de exemplare, la aceasta ajutând şi editurile (Editura de Stat, Cartea Rusă, Scânteia, etc., care scot tiraje populare. Numărul bibliotecilor a sporit masiv, iar regimul nou al drepturilor de autor asigură, în- tr’adevăr, scriitorilor o existenţă lipsită de griji materiale. In plus, casele de odihnă şi concediile de creaţie de care se bucură scriitorii, ajutorarea documentării lor pe teren contribue de asemenea la înflorirea nouii literaturi româneşti. Este de ajuns să notăm faptul că în cursul acestei veri, doi scriitori ieşeni: I. Istrati şi N. Tatomir s-au bucrat de un concediu de creaţie la Sinaia unde au reuşit să termine fiecare câte o însemnată operă: romanul G au întrăit (Ion Istrati) şi „Poemul omului nou" (N. Tatomir). In asemenea condiţii, scriitorii au fost în măsură să acordeze instrumentele şi arta lor în sensul năzuinţelor adânci pe care—ca fii ai poporului—le nutresc. „O operă este scrisă într’o completă libertate, din moment ce ea răspunde inspiraţiei noastre, din moment ce ne îndeplinim misiunea conştienţi şi cu credinţă“ — spune un scriitor cu ocazia congresului naţional de la Bucureşti. Alături de scriitorii consacraţi ri sar însă mereu noul condee, talente autentice care se desvoltă din mijlocul poporului. Organizarea Societăţii Scriitorilor din R. P. R., cu filialele regionale şi cu cenaclurile care funcţionează în inima Întreprinderilor, a şcolilor, a Universităţilor, a determinat în acest sens o largă mişcare de mase. Apropierea scriitorilor de mase şi recrutarea creatorilor din sânul maselor a făcut să apară şi la noi lucrări de mare valoare, purtând germenii realismului socialist. Astfel: Desculţ a lui Zaharia Stancu, Negura lui Eusebiu Camilar, Minerii — piesa lui M. Davidoglu Cumpăna de Lucia Demetrius, sunt reprezentative în această ordine de idei. * Dar alături de operele în care perspectiva luminoasă a unui viitor plin de izbânzi apare strălucitoare, mișcarea literară din Republica noastră se bizue și pe trecut. Printr’o sudură trainică a prezentului ce îndreptăţeşte bogate nădejdi de viitor cu trecutul prezentat realist de marii noştri scriitoi, se tinde la continuarea şi dezvoltarea tradiţiei progresiste a literaturii noastre Reconsiderarea moştenirii literare a trecutului este una dintre principalele sarcini pe care Partidul o pune în faţă. Figuri ca ale lui Eminescu, Creangă, Caragiale, care cu toa e vicisitudinile vremurilor în care aurăit, sub exploatare, au dat expresie fondului curat al poporului, trebuesc şi sunt revalorificate astăzi, în regimul de democraţie populară. Praful înecăcios al unor interpelări falsa şi voit denaturate pe care a dat-o critica burgheză este scuturat. In acest sens s'au obţinut până acum frumoase, rezultate îi acţiunea de reconsiderare a operei lui I. L. Caragiale ; este în curs, apoi, reconsiderarea lui Mihai Eminescu dela,a cărui naştere se împlinesc în curând o sută de ani, s'au făcut deasemenea promiţătoare începuturi cu opera marelui nostru povestitor Ion Creangă. Şi, iată, numai peste două zile se împlinesc 60 de ani dela moartea acestuia din urmă. Prilej şi pentru noi de a contribui la risipirea hangmei false, pe care critica burgheză s'a străduit s’o acrediteze în legătură cu viaţa şi personalitatea fiului de ţăran din Humuleşti. Indepîihindu ne această datorie astăzi — când la doi ani dela instaurarea Republicii — facem un examen al desvoltării pe care au luat-o Lterele româneşti în această perioadă, dovedim în faptă sensul just al liniei pe care, cu sprijinul principial dat de Partid, se desfăşoară mişcarea literară în Republica Populară Română. Radu Naumescu Culturala OP f lift PUNCTE Prin apariţia recentă a volumului de „Opere alese* ale lui Ion Creangă, s’a făcut un pas important pe drumul reconsiderării lucrărilor marelui povestitor al poporului nostru. Prin volumul apărut se urmăreşte sublinierea puternicilor rădăcini care î l leagă pe Ion Creangă de poporul din mijlocul căruia a plecat. Prefaţa acestui voluta este semnată de scriitorul Petru Dumit- Tiu, autorul nuvelei „Bijuterii de familie", care caută si adâncească atitudinea lui Ion Creangă faţă de ţărănime pe de-o parte, faţă de lumea ciocoilor, pe de altă parte. Strânsele legăuri de prietenie între Ion Creangă şi Mihail Eminescu asupra cărora s’a discutat mutesc ogândese şi în corespondenţa pe care povestitorul o ducea cu redactorul dela „Timpul“. „La Eşi ninge frumos de astnoapte, incât s’a făcut drum de sanie. Ciricul par’că e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin. Te sărut pe frunte, ss Ion Creangă“ — scrie el. Altădată, îi scrie: »Slavă Domnului cara primit veşti dela tine. Eu te credeam mort şi mă luam de dor cu amintirile, când eraţi în jurul meu, tu Angură, cel blestemat, Conta şi alţii care acum vă fuduliţi prin Capitali alături de ciocoii,mâne aiar cânii, că sunt fiii lui Skarao. Dealtfel Eminescu a şi locuit la Creangă, nu bujdeucă, după ce poetul fusese înlăturat prin intrigi din postul de la Biblioteca Universităţii, încât cunoştea priveliştea dricului pe care i-o descria fostul diacon. lirice — versurile pe care le publicăm în acest număr dovedesc in mod net atitudinea lui Ion Creangă faţă de regimul burghezo- moșieresc a cărui corupfie o demască* Versurile acestea, rămase in manuscris după moartea povestitorului, au fost publicate abia în 2014 in revista „Flacăra" in numărul de la 20 Decembrie. Spiritul drept şi dârz al lui Creangă pare a fi avut un model în persoana unuia din profesorii săi: Isaia Teodorescu» sau — cum îl numeşte povestitorul — Popa Duhu. Acesta era un poet cărturar de vază şi tot aşa de hotârît tn manifestări, care cuteza să spună lucrurile pe şleau chiar tn faţa celor mal înalte feţe. „Duh neastâmpărat şi cutezător* îl califică Creangă In portretul ce i-1 dedică. De la Isaia Duhu a învăţat Creangă dragostea pentru învăţământ, şi mai ales pentru învăţământul primar, înfiinţând şi conducând două şcoli primare. Expresia lui Creangă că clasa I primară este „cheia şi lăcata învăţmântului* vine de la Isaia Duhu, care mai adăuga : „cheia şi lacate, ba şi belciugele". Documentele şi datele pe care le-am folosit în această pagină referitoare la viaţa şi personalitatea lui Ion Creangă ne-au fost puse la dispoziţie de către direcţiunea arhivelor Statului din Iaşi. Regimul burghezomoşieresc nu a consemnat în chip deosebit moartea unei at de însemnate personalităţi ca aceea a lui Ion Creangă, dovedind dispreţul pentru un consecvent fiu al poporului. Singurul document dela moartea povestitorului este o însemnare găsită în Arhiva Stării Civile Iaşi cu textul următor: S’au scris îngrijitorului cimit. Eternitate de a da un loc de mormânt clasa I pentru a se înmormânta pe defunctul I. Creangă. Plătit taxa cu chitanţa Nr. 8606. 1890 ianuary Cum se vede, locul la cimitir a fost singurul avantagiu — și acesta plătit — pe care l-a oferit lui Creangă Ion Creangă La 31 Decembrie 1949 se Împlinesc 6o de ani de la moartea marelui scriitor al poporului nostru Ion Creangă. Originar dintr-un sat de răzeşi din judeţul Neamţ, Humuleştii, Nică a lui Ştefan a PetruCreangă i - a zis mai târziu, în şcoală, după numele bunicului său învaţă carte prin străduinţa mamei sale care se face „luntre şi punte“ în acest scop terminând cum el singur scrie în cererea de numire în învăţământ cursul inferior „în Seminarul Central precum şi un an de studiu făcut în institutul normal Vasilian" (pentru pregătirea învăţătorilor). De la 15 Septembrie 1864 este numit institutor la secţiunea II a clasei l-a dela şcoala din Trei Ierarhi din Iaşi. Ţinutula dârză neprefăcută cuvintele usturătoare la adresa celor incapabilii a profitorilor unui regim bazat pe exploatare, îl fac indezirabil atât în cler unde se manifestă ca un răzvrătit împotriva rigidităţilor şi a prefăcutei smerenii cât şi în învăţământ, de unde este suspendat un timp, in timpul ministeriatului lui Tel la Instrucţie şi Culte, prin intrigile adversarilor săi. In cercul Junimii, Creangă rămâne totuşi ţăran într-o bucată glumele şi snoavele sale „corosive“ nemenajând pe nimeni nici din „caracudi“ şi nici din figurile proeminente ale cercului. Activitatea de scriitor, institutor şi autor de manuale didactice, cleric, membru al Junimei nu l prezită pe Ion Creangă acelaş om deschis şi curajos, care s'a simţit tot timpul aproape de popor. Creangă nu a fost niciodată un desrădăcinat, dimpotrivă, prin el a căpătat glas răsvrătirea ţăranilor asupriţi, asuprire care avea să ducă la răscoalele din 1907. „Până acum noi ţăranii am dus fiecare câte o piatră mare sau mai mică pe umeri, însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opii ca o stâncă pe umerele noastre“ — spune moş Ion Roată unul din eroii povestiorului. Cuvintele acestea rostite în momentul când in ţară se consolida „monstruoasa coaliţie burghezo moşierească" sunt pline de semnificaţie. Creangă cunoaşte viaţa de mizerie a ţărănimii şi în opera sa nu a neglijat deloc această realitate. Îmbrăcat într'o formă oarecum îndulcită de hazul povestirii viaţa adevărată a ţăranilor apare în poveştile unde întâlnim sărăcia lui „Dănilă Prepeleac“ a moşneagului şi a babei din „Punguţa cu doi bani" şi chiar în amintirile unde nota pitorească este puntată cu precizări şi reflecţii a căror importanţă a fost până astăzi neglijată de critică. Viaţa grea a hinicăi gazda de la Broşteni a învăţăcelului Creangă, care „se ducea cu tată-său în munte la făcut ferestra“ şi lucra toată săptămâna ca un bărbat pentru nimica toată doi oameni cu deboi, la vreme de iarnă abia-şi puteau scoate mămăliga“. --Ţăranul moldovean cum apare în opera lu Creangă este cu totul diferit de acela pe care ni-lprezintă de pildă Alexadri în pastelurile sale milice. Iar prin compoziţiile sale din manualele şcolare şi mai ales prin manifestările publice, Creangă se dovedeşte a privi realitatea mai direct încă. In „Poveşti" chiar boerii sunt prezentaţi sub aspectul lor adevăraţi tiranici, lacomi iubitori de averi şi onoruri, răşluind drepturile şi exploatând munca celor mulţi (vezi Moş lo Roată şi Cuza-Vodă, Punguţa cu doi bani, Hrap alb, Capra cu trei iezi). Prin activitatea sa, Ion Creangă se înscrie în rândul figurilor dârze ale intelectualilor ieşiţi din popor şi militând pentru popor. Ca scriitor, rămâne un strălucit exemplu al capacităţii creatoare ce izvorăşte din sânul maselor. Limba sa curată, desvălue şi pune lu bună preţuire tezaurul iubii vii, vorbite de ţărănime Fără să facă abuz de povincialisme, Creangă este o mare creator de limbă literară, deci o splendidă replică ţinutei cosmopolite a acelora care dispreţuesc ceea ce nici nu cunosc. „Ce-oi putea să cunosc eu de la străini—notează autorul Poveştilor pe marginea unui volum de visuri —când aşa de drăgălaş şi frumoase sunt cântecele, poveştile şi graiul bietului român4. Curajul, suflul epic, optimismul şi sănătatea morala care răzbate din opera acestui adversar al ciocoimii ce nu-i iartă incisivul tot de zeflemea care demască constitue în acelaşi timp un imbold în opera de înoire a societăţii. Bibliotecile In R. P. R. In momentul de faţă există în R.P.R.: H 4132 biblioteci sindicale, cu aproximativ 2.500.000 volume. Q 15.000 biblioteci ruralela Căminele Culturale au luat fiinţă numai într’un singur an. gg 82 noui biblioteci rurale au fost înfiinţate recent. Pentru înlesnirea organizării pe tot întinsul ţării a bibliotecilor al căror număr sporeşte necontenit a fost creată o Centrala a bibliotecilor. ■ pc. gg Numai la o singură Întreprindere (uzinele „23 August* Bucureşti) din 12.000 muncitori, 8000 sunt cititori frecvenţi ai bibliotecilor sindicale. Cărţi tipărite în editurile noastre în anul 1949 Edituri Numărul lucrărilor P.M.R. Editura de Stat 528 Cartea Rusă 260 C.G.M. 189 Tineret 128 E.P.L.A. 97 I.D.T. 53 C.F.R. 23 Agir 41 Contemporanul Alte edituri Minister 293 Total 2354 724 18 Creangă pedagog — Raportul lui Eminescu asupra unui manual școlar alcătuit de Ion Creangă — .— Un document inedit — Domnule Minstru, Cartea alăturată pe lângă acest raport, intitulată: Povețuitoriu la citire prin scriere, expune metoda, după care ar trebui să se predeie scrierea și citirea în clasa I-ea primară, spre a ajunge la ţintă uşor şi temeinic. Ea se referă la abecedariul, compus de Creangă, Ienăchescu ş. a., care pân’acuma e cel mai bun abecedariu românesc, aprobat atât de comisia examinatoare, cât şi de onor. Ministeriu. Deosebirea intre metoda, propusă de această broşură, şi învăţarea rutinară şi mecanică, precum se profesează ea în genere în şcoalele noastre, este deosebirea dintre învăţământul viu şi intuitiv şi mecanismul mort al memorării de lucruri, neînţelese de copii; este deosebirea dintre pedagogie şi dressură. Intr-adevăr prin metoda veche a silabistrei, a memorării mecanice de semne şi cuvinte, inteligenţa copiilor nu era cu mult mai bine datată decât inteligenţa unui animal care se deprinde prin frică şi silă la o mulţime de apucături automatice, de care nu şi poate da sama. De aceea, precum zice cu drept cuvânt prefaţa cărticelei, copii, după sistema veche, nu numai că învaţă cu desgust şi foarte cu greu a citi şi a scrie, apoi ceeace învaţă într’un semestru sunt in stare să uite într’o lună... Chiar pagina ăntăia nu arată marea deosebire de metodă, nu mai întâlnim pe învăţătorul sever şi ţeapăn cu vergile î n mână, ci un suflet uman, care se coboară la treapta sufletelor copilăreşti şi le disciplinează, nu le silueşte. Prin jocuri copiii învaţă a iubi orânduiala.... învăţătoriul nu anticipează niciodată, că el se serveşte totdeauna de micul capital de cunoştinţe din viaţa copilului, pentru a-l face pe acesta să vie de la sine la ceea ce nu ştiuse... Nici un om nu se întăreşte citind un tractat de gimnastică, ci făcând exerciţii, nici un om nu se’nvaţă a judeca, citind judecaţi gata scrise de alţii, ci judec nd singur şi dându şi singur seama de natura lucrurilor... Cartea se deosebeşte în mod favorabil de alte tractate de acest solu prin aceea, că e o lucrare cu totul originală, nu copiată sau prelucrată după manuale străine. Ea este fructul experienţelor lungi a doi învăţători, înzestraţi de la natură cu darul de a instrui... Revizor şcolar ss M. Emnescu citrice Azi am bani, azi am parele, Azi de lume fac im but, In Cazin şi ’n tribun le Sunt prim si 'mbrăţ şal, Sună, sună, pungă sună Că toţi joacă pe a ta strună. Onorabili şi cochete, Şi voi bravi judcători. Eu cunosc a voastră sete ! Credeţi toți în bănişori. Sună, sună, pungă sună Legea rea tu o faci bună. Să am rang sau boerie Astea lucruri sunt prea mici, Ştiu armeni şi greci o mie, Botriţi rermilici. Sună, sună, pungă sună Legea tea tu o faci bună. Fără nici o învâţătură Eu trec astăzi de ’ncă;a, Toți se udă ’n a mea gară, Când punguţa mi-a sunat, Banul la tefi face nume, Banul te rădică 'n lume. Sună, sună, pungă sună Lumea rea tu o fai bună. Astăzi curtea mă pofteşe Post sau slujbă ca să-mi de?, Ştiţi de ce mă măgul stei Căci mi-e pungu iţa gea. Sună, sună, pungă sună Căci toţi rued pe a ta strună. loi Crezngi