Orizont, 1991 (Anul 3, nr. 1-50)
1991-04-19 / nr. 16
MIRCEA ELIADE ÎN CORESPONDENȚĂ Dragă Mircea, București 17 I 931 Ce e cu tine ? Sunt îngrijorat. Presimțirile tale sinistre, neliniștea ta, precum și intuiția pe care o am, mă fac să te rog stăruitor să te gîndești la reîntoarcere. Aci te așteaptă un drum de biruințe. „Isabel“ a rămas în mintea tuturora ca o izbîndă. Se pun în tine atîtea speranțe. Ești așteptat cu brațele deschise. De ce nu te întorci ? Acum, mai mult ca oricînd, e necesar să pui capăt aventurii tale minunate, să revii printre noi, să te bucuri de dragostea caldă a prietenilor care te înconjoară și să-ți desăvîrșești menirea. Nu ți se pare, dragă Mircea, că întîmplarea din 18 IX 1930, cu tot ceea ce a urmat a fost un semn ? Că șederea la Swarga. Ashram a fost purificarea, supremul contact cu spiritul indian înainte de despărțire ? Că cearta violentă cu profesorul tău are o semnificație și că în ieșirea bruscă a acestuia e mai mult decît manifestarea unei voințe omenești ? Toate faptele acestea nu îți arată că e vremea să închizi acest capitol din viața ta, pentru a începe un altul ? Dragă Mircea, gîndește-te la semnificația pe care o au evenimentele din ultimul timp. Înțelege sensul adînc al coincidențelor ce nu sunt simple întrepătrunderi de fapte, ci semnale luminoase la răspîntii, manifestări ale unei voințe superioare care ne determină și ne conduce. De ce să închizi ochii și să vrei cu tot dinadinsu, să violentezi mersul normal al lucrurilor ? Crezi că există pe lume vreun fapt gratuit și inutil, care să nu-și aibe valoarea și semnificația lui ? Dragă Mircea, ascultă-mi ruga fierbinte și hotarește-te cu aceeași bărbăție ca și pînă acum , trebuie să te întorci. Sunt sigur că nu vei pune insistența mea pe seama dragostei și a dorului de a te vedea mai curînd, ci vei pătrunde în rîndurile acestea grija pe care o am de a nu te lăsa să te irosești. Ei știu că te-ai întoarce în cursul acestui an, că trebuii să te întorci. Am primit partea (a doua din Lumina ce se stinge. Am citit-o cu nesaț și am găsit-o puternică și tulburătoare. Singurele rezerve le-aș face asupra „Memoriilor lui Manoil“ care reeditează oarecum pe doctorul din Isabel, vanitatea lui Manoil fiind foarte asemănătoare cu geniul dîrz al doctorului și cari, în fond, reprezintă același erou gidian sub masca și aparența căruia îți place să te descrii mereu, îmi place mult „Emans“, „Omul care a fost ieri“ și „Porțile“, aștept sfîrșitul. Voi trece manuscrisul și prietenilor (lui Vulcănescu, Noica, Mișu, Șuluțiu). Prima parte din Lumina ce se stinge e în curs de publicare. Dragă Mircea, îți trimit sub acest plic și o fotografie a mea și a Margăi. Ne căsătorim, dacă vrea Dumnezeu, la 29 martie și apoi plecăm pentru o lună în Taormina. Sper că ai primit scrisoarea în care îți explicăm proveniența celor două lire. Era un rest din extractul de compt încheiat în noiembrie și din produsul căruia achitasem polița scontată la Capriel. Dragă Mircea, nu-i așa că nu-mi vei lua în nume de rău stăruința pe care o pun rugîndu-te să te întorci ? „ Cred că e spre binele tău, că e indispensabil. Nu-i așa că mă înțelegi ? Cu mult draguJ (Ionel Jianul București ) 1933 Dragă Alircea, Iți mulțumesc pentru rîndurile tale și urările trimise. Ele cuprindeau acea pornire, pe care demult o așteptam, pentru a găsi gîndurile negre și concluziile impuse de dezamăgirile suferite în ultimul timp. Voiam să simt în dosul cuvintelor banale acea vibrare care-ți îngăduie să crezi în sinceritatea lor. Așteptam un semn care să-mi arate că oamenii nu sunt atît de răi, că viața nu e atît de urîtă, că deasupra interesului și a oportunităților de tot felul, mai există încă, în ciuda desmințirilor brutale ale realității, posibilitatea unei comunicări spirituale bazate pe afecțiune, gratuitate și găsindu-și satisfacția în propria ei desăvârșire. Nu voiam să cred că deasupra prieteniei dezinteresate se ridică disprețuitor și puternic interesul material. Și pentru că la un moment dat m-am îndoit de lucrul acesta, m-am retras pentru a nu fi o povară acelora cărora le purtam o prietenie ce nu le putea fi de folos și nu le putea oferi decît bucuria împărtășirii de gînduri. Înțelegi, Mircea ? Eu nu mai sînt bun pentru foștii mei prieteni, pentru că nu mai am ce să le ofer , ei au trecut de mine urmîndu-și fiecare destinul. Am rămas în urmă, pe drumul străbătut odinioară împreună. Prietenii mei nu mai pot găsi la mine decît căldura unei afecțiuni, înțelegerea bazată pe această cuprindere sufletească și atît. Dar pentru atît de puțin lucru ei n-au timp și eu nu vreau să le răpesc timpul. De aceea nu mai chem pe nimeni. Acei care vin, sunt bine priviți și mă bucură cînd îmi jertfesc cîteva ceasuri din prețiosul lor timp. Nu mă plîng. Viața e o continuă punere la punct, prin limitarea orizonturilor năzuita și amputarea iluziilor. Eu mi-am găsit fericirea în altă parte și de aceea știu să renunț la bucuriile prieteniei — de care atît de mult am fost legat odinioară. Nu mai cer nimic prieteniei : nici solidaritate, nici credință, nici sinceritate. De aceea mă pot bucura de tot ceea ce-mi vine din partea prietenilor, ca de o surpriză. Și totuși, rîndurile tale le-am așteptat. Nu încerca să afli pentru ce Cu dragul (Ionel Jianu) 1938 (mai] (cu creionul, de altă mină] Iubite Domnule Cezar Petrescu, îți scrie un vechi admirator și prieten. Mă întemeiez pe legăturile, atît de trainice pe care le-am avut cu scriitorul Cezar Petrescu, pentru a putea pătrunde la Directorul ziarului „România“. Vreau să-ți comunic doar cîteva amănunte, care te-ar putea interesa, ca scriitor și director de ziar, deopotrivă. D-t, știi cum a fost arestat Nae Ionescu , cu o camionetă de jandarmi, cu patru mașini pline de agenți. Știi probabil, cum i-au cotrobăit biblioteca și ce documente compromițătoare i-au confiscat : testamentul lu Ionel Moța, cele două scrisori ale lui Moța pentru copiii săi, care trebuiau deschise numai la majoratu lor — și cîteva scrisori ale părintelui Moța către Nae Ionescu în legătură cu o eventuală colaborare „Cuvîntul“. Pe temeiul acestor acte care periclitau: Siguranța internă și externă a Statului, Nae Ionescu a fost dus la Miercurea Ciucului. Unde nu poate cit nimic și nu poate fi văzut de nimeni. Toate acestea le știai. Fără îndoială, însă. Că nu știai și nici nu bănuiai ce se întîmplă cu asistenți, lui Nae Ionescu, umilul D-tale prieten. A fi asistentul lui Nae, se-nțelege, este de-a dreptul subversiv Ai redactor la Cuvîntul este chiar și mai grav. Cumul în aceste două culpe, eu și familia mea suntem necontenit păziți de agenți, de șase săptămîni. Cinci descinderi și percheziții, descindere la proprietar, jandarmi pe stradă, sergent la poartă. Soția și copilu nostru nu mai au somn. De cinci zile, de cînd au venit să „mă ridice“ — fără mandat, firește — cu sunt fugărit ca un vînat de lux, din casă în casă, din gar, în gară, din oraș în oraș. Am de lucru, ca să-mi pot plăti chiria și coșnița, și nu pot lucra. M-am angaja să editez, în limba franceză, o revistă de studii religioase Zalmoxis și am primi de două luni șase studii de la savanții străini. Nu pot tipări revista pentru că nu mai găsesc fonduri. Și, mai ales, pentru că sun urmărit ca un cline. Nu mă gîndesc la mine ; da, mă gîndesc la țara noastră, pe care am angajat-o — ca un prost — la Collège de France, la Academia Italiană, la Oslo și Bruxelles, la Harvard University , la Field Museum. Toți savanții aceștia mi-au trime studii importante — pe care le-am arătat și lui Al Rosetti, și lui C. A. Motru, etc.— și eu nu mai po tipări Zalmoxis pentru că nu mai pot da pe acasă și dorm pe unde apuc. Te rog să mă crezi, nu mă plîng. Vreau numai să-ți aduc la cunoștință unele amănunte, care te voi interesa mai ales în calitatea D-tale de Director al României. Gîndește-te, că dacă toate acestea mi se întîmplă mie — asistent universitar, membru în Comitetul S.S.R., conferențiar la Radio — ce trebuie si li se întîmple celorlalți scriitori și cărturari legionari. Să-ți spun eu ce li se întîmplă. Const. Virgil arestat și ținut două nopți în picioare, adus din ceas în ceas la „șef“, ca să spună o adresă pe care n-o știa. Arșavir Acterian arestat. Valeriu Cârdu, arestat, îți spun doar nume pe care le cunoști. Luni noaptea s-au făcut cinci sute de noi arestări. Toți subversivi. Toți studenții mei de la Seminarul de metafizică sunt arestați sau urmăriți. Iar eu sunt considerat atît de periculos, încît a venit chiar un colonel la mine acasă, ca să mă „ridice“. Regret, dar nu mă pot încă preda. Nu mi-am învățat familia cu cerșitul. Să termin măcar o traducere, să încasez ceva bani, și apoi voi vedea ce e de făcut. Deocamdată, regretînd că nu-ți pot strînge mina personal, îți trimit salutările mele cele mai prietenești al D-tale Mircea Eliade Pagină realizată de Mircea HANDOCA Tradiția politică românească este strîns legată de instituția monarhică. Dimitrie Cantemir, în Descrierea Moldovei, concretizează idealul de independență al țării în chiar persoana domnitorului, care nu ar trebui să aibe deasupra sa decît „numai pe Dumnezeu și legea". Această subordonare exprimă respectul pentru pravilă, pentru cutumă, îmbinată cu acestea ascultării imperativelor morale creștine. Principele cărturar apreciază sistemul dinastic care asigură o stabilitate politică mai mare decît sistemul alegerilor domnului de către boieri. Aceasta din urmă a favorizat lupta pentru putere cu toate „cîștigurile“ care decurgeau de aici : corupție, omoruri, tragedii, intrigi și trădări. După ce inventariază domniile pămîntene, Cantemir stabilește cîteva principii politice care s-au dovedit benefice în istoria noastră și de care, de altfel, s-a folosit și statul modern precomunist din România. Unul dintre aceste adevăruri legate de istoria pozitivă a ocîrmuirii în trecut a fost în mod deosebit principiul succesiunii dinastice. Ni se spune că „de la Dragoș, descălecătorul Moldovei, pînă la Ștefan cel Mare, atîta vreme cit Moldova a fost slobodă domnia s-a dat pe temeiul dreptului la moștenire. Familia domnitoare este un „imago“ public al familiei obișnuite, este ridicarea, la generalitatea principiilor și a tradiției, a vieții noastre cotidiene. In toată vremea Evului Mediu românesc legitimitatea a fost asigurată de apartenență dinastică. Slăbirea statului a însoțit îndeaproape dezagregare acestui mecanism politic care și-a pierdut treptat forța de a legitima pe cei de „os domnesc“ prin uzurpări și detronări abuzive. Consecințele au fost previzibile cu toate că au acționat, spre norocul nostru, cu o lentoare care ne-a permis să supraviețuim. Restrîngerea treptată a independenței țării urmează îndeaproape defecțiunile și precaritatea succesiunilor dinastice ale Basarabilor și Mușatinilor. Controlul asupra țării realizat de către Sublimul Padișah se petrecea prin implicarea în chiar aceste mecanisme ale succesiuniilor voievodale. Sultanul a uzurpat treptat dreptul succesorului prin impunerea încuviințării întronărilor de către mai marii lumii, imperiul turc. Și tot Dimitrie Cantemir constată totala dispariție a legitimărilor dinastice în vremea sa, cînd „domnia a fost pusă la mezat de către turci“. Această cumpărare a puterii, favorizată din interese financiare de către turci a sărăcit nu numai material țara, ci și moral. Statul nu și-a reintrat în normalitatea stabilită din vremea dinastiilor vechi decît după ce unioniștii au hotărît, printr-o remarcabilă și salvatoare intuiție politică, în a șaptea ședință a divanului moldovean din 7 octombrie 1857, ca să reintre în tradiția pozitivă a dinastiei domnitoare. Cum țara ar fi putut să reintre și în „tradiția“ uzurpărilor și tentațiilor totalitare autohtone, în cazul unei variante dinastice pămintene, s-a hotărît ca principele să aparțină unei case domnitoare din Europa occidentală pentru a consolida orientarea spre modernități a țării și pentru a stinge conflictele du putere. în același divan s-a hotărît limitarea abuzurilor tiranice prin încredințarea puterii legislative unei Adunări Obștești. între noi și vremea de atunci s-a creat o prăpastie incredibilă. Moșii aceia, deși nu aveau nici telefon și nici televizoare cu muzică rock, erau de fapt mai aproape decît noi de civilizația europeană, dacă ar fi să ne gîndim doar la faptul că intrarea principelu Carol în Capitală în ziua de 10 ma 1866 a fost întîmpinată cu entuziasm debordant de către bucureșteni. Nimen atunci nu s-a gîndit că țara va fi vîndută unui străin. „Grija“ aceasta aparține altor vremi care tocmai pentru ei nu sînt de os domnesc caută să se legitimeze printr-un naționalism demagogic și intolerant. Daniel VIGHI Fiore di virtu VODĂ 7 ORIZON?