Patria, octombrie 1920 (Anul 2, nr. 210-232)
1920-10-29 / nr. 230
Vineri 29 Octomvrie 1920 DIRECTOR: ION AGIARBICEANU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA CLUJ, Str. REGINA MARIA 11 ANUNŢURI DUPĂ TATA T' PRIMEŞTE ADMINT^ ŞI AGENŢET ^q îUl 50 bani' mmm AL PARTIDULUI NATIONAL ROMIS ABONAMENTUL: PE UN AN ... 120 LEI PE V, AN .... 00 LEI PE V, AN .... 30 LEI TPI PmI /REDACTIA 13—31 JUL.L.JU.NTIPOORAPIA 13-33 Câteva precizări De abia se anunţase la orizont furtuna grevei generale, şi presa vechlor partide începuse să ne acuze pe noi, di îndemn şi aţâţare la dezordine în Stat. Acuza sa întemeia pe faptul, că cu câteva zile înante de a se produce greva, ziarul nostru atrăsese atenţia asupra unei mari primejdii și publicase, din interes informativ, punctele din memoriul înaintat de muncitori, guvernului. Iar când a fost să se stabilească responsabilitățile acestei geve, bine înțeles, partidele vechi nu s’au putut feri din a ne atribui pe față, fără înconjur, un rol decisiv. La acest fel de procedee, de obiceiu se răspunde cu ignorarea adversarului şi din partea noastră, când am constatat revolta unei prese provinciale, contra unui întreg partid istoric şi contra întregei opozţii, am răspuns cu tăcerea. Cum? mai este nevoie,ca să venim în public şi să facem confesiunea, că partidele din Federaţie, că partidul naţional, sunt şi este contra grevei generale? Dar ar însemna să iei în serios o presă, care şi-a pierdut autoritatea mortă, din însăşi faptul indiat, că a apărut şi se ocupă cu discreditarea unor personalităţi istorice ca Iuliu Maniu, Vaida, Iorga şi alţi fruntaşi ai vieţei politice. Cu ocazia grevei generale, de precizat era, nu cu ce a contribuit opoziţia naţonală la provocarea sau potolirea ei, ci care este partea de răspundere a guvernului şi a opoziţiei liberale care-l susţine. Astfel, dacă recapitulăm istoria unui an politic, ne smintim că vechile partide au justificat alungarea guvernului Vaida, şi prin aceea că nu poate pune capăt mişcărilor muncitoreşti, că un ministru de interne ca dl Lupu, le întrrţne şi le stimulează. Iată însă ca sub guvernul de ordine al dlui general Averescu și cu un ministru nou al muncei, plus colaborarea liberală, dezordinea muncitorească la proporții pe care țara noastră nu le-a cunoscut sub nici un guvern. A atribui, în astfel de împrejurări, provocarea grevei, alitudinei opoziței, înseamnă a admite că nu guvernul guvernează, şi că a devenit o afacere politică pe lichidare, care-şi declină răspunderea. Cauza adevărată a grevei, pe care opoziţia naţională a combătut-o şi o combate, stă, pe lângă pornirile dezordonate ale muncitorimoi, în Incapacitatea politică şi legiferatoare a guvernului Averescu. Şi când vine presa guvernului şi presa liberală să atribuie opoziţiei, această cauză, uită că nu poate dovedi nici că partidele din Federaţie sunt pentru grevă şi noi că stă în puterea unor partide aşa zise „burgheze“ să stimuleze partidul socialist la luptă contra ordinei de astăzi şi să determine o clasă întreagă să facă un act politic de felul grevei generale. Nu confundăm demoratismul cu bolşevismul, dar nici naţionalismul cu reacţiunea. De dragul mucitorilor, nu vom depăşi limitele democraiei, dar nici de dragul claselor suprapuse nu putem făcea abuzurile comise de admiistraţie, cu ocazia grevei şi care constitue mentalitatea vechilor pat dehrire cele două extreme, între dezordine şi bătae, acolo ocupăm locul nostru în istorie şi numai interesaţii nu ne văd unde ne aflăm. Amnestia acordată de guvern prin decretul din 9 Aprilie a. c. , deşi foarte largă ca spiritde clemenţă, a fost totuşi foarte incomplectă în stabilirea diferitelor chestiuni de procedură şi de aplicare a prescripţiunilor legei, încât şi astăzi, după multiple şi inutile discuţii şi hotărâri izolate, sunt încă nesoluţionate chestiuni în legătură imediată cu aplicarea acestui decret-lege. Cea mai importantă şi care cere o soluţionare grabnică este desigur să se hotărască care este , din punct de vedere juridic şi militar, situaţia ofiţerilor cari au beneficiat de amnestie. La promulgarea decretului-lege de amnestie erau mai multe categorii de inculpaţii cari nu puteau beneficia toţi la fel de efectele ei, situaţia fiecăruia fiind condiţionată de stadiul în care se găsea din punct de vedere juridic chestiunea penală a fiecăruia. Astfel erau inculpaţi condamnaţi definitiv cu sentinţa executată, condamnaţi în recurs sau cu sentinţa casată cu trimitere, în curs de instrucţie sau a căror infracţie nu era încă descoperită. Intre inculpaţii cari au beneficiat de amnestic, singuri ofiţerii au o situaţie specială şi care diferă de la caz la esz ! Ar fi 4 din acest decret-lege da “amnestie spune: „ofiţerii cari au pierdut gradul nu-l mai recapătă“. Tocmai acest articol, care nu ar avea nevoe de mule comentarii dacă cei chemaţi să-l aplice ar avea cunoştinţe suficiente, a provocat situaţii cu totul în contradicţie şi cu simţul juridic al legei şi mai ales cu starea de fapt în raport cu amnestie a acelora cărora li se puteau sau nu face aplicarea acestui articol. Pentru cei cari nu cunosc sau ignorează voluntar lege să fi fost nevoe să secomplecteze acest articol, în senzul de a se stabili în mod indubitabil, care ofiţer are gradul pierdut şi mai ales cum se pierde gradul. Odată stabilit acest lucru, s’ar fi putut face uşor aplicarea art. 4 din decretul-lege de amnestie, numai acelora cari îndeplineau — în senzul legii — condiţiunea expresă de a fi pierdut gradul — se înţelege — până în ziua promulgării legii. Gradul este proprietatea ofiţerului şi nul poate pierde decât tot aşa cum i’a căpătat adecă pintr’un decret regal, se face de către mulţi confuzia între faptele cari pot aduce pierderea gradului şi sancţiunea pier-i derei gradului, care este una singură) — după cum am spus — decretulregal. Faptele sunt diverse Insă sancţiunea sau actul care conf nţeşte acest fapt este unul singur pentru toate faptele. Decretul regal prin care se ia gradul unui ofiţer nu totdeauna este precedat de o sentinţă penală, după cum nici toate sentinţele penale nu sunt urmate de pierderea gradului a aceluia care a suferit condamnaţiunea. Da altfel este o lege sperială, legea pozei ofiţerilor care stabileşte în mod amănunţit toate aceste cazuri. Legiuitorul introducând în decretul de amnestie acest articol a făcut un simplu act de raţiune juridică consacrat definitiv de toate doctrinele. Amnestia — în deosebire de graţiere, care iartă numai pedeapsa materială a graţiatului — are un spirit cu mult mai larg în sensul că pe lângă pedeapsă şterge şi consecinţele ei — cari în majotate sunt cele mai grave, şi în plus consideră însuşi faptul ca inexistent. Raţiunea juridică a excepţiei ce se fac la acest princpiu, adcă nerecăpătarea gradului sau funcţnei acelui amnestiat este bazată pe un fapt cu totul material şi care poate fi exemplt în mod divers, cu scurt ţimea este că amnestiatul — deşi legea îl consideră faptul ca inexistent — nu şi poate recăpăta funcţiunea pierdută prin condamnaţiune, pentru motivul că a fost ocupată de un altul, care nu poate fi sacrificat în favoarea celui amnestiat. Plecând dela acest principiu s’a admis în primul decret de amnestie, special pentru ofiţeri, că nu-şi mai pot recăpăta gradul acei cari l’au pierdut. Confuzia începe însă tocmai când trebuie să se hotărască care dintre ofiţerii condamnaţi au pierdut gradul. Nu este suficientă o sentinţă de condamnaţiune pentru ofiţer ca să-l poţi declara cu gradul pierdut, pentru că — după cum am amintit — această pierdere este stabilită în lege şi numi cei cari cad în prevederile ei pot fi consideraţi în situaţia de a li se aplica art. 4. Simt infracţiuni penale cari aduc dela sine pierderea gradului, însă ofiţerul şi după condamnaţiune îşi păstrează gradul până în ziua apariţiei în Monitor al decretului regal de pierderea gradului şi ştergerea lui din controle. Prin urmare fa ofiţerul să nu poată beneficia integral de amnestie, în sensul de a i se face aplicaţia art. 4, trebuie ca în ziua promulgării legii de amnestie să fi fost condamnat şi ca decretul de pierdere a gradului să fie cu o dată anterioară acestei legi. Toţi ceilalţi trebuie să beneficieze în întregime de amnesie, păstrându-şi gradul şi toate drepturile în elementul din care face parte. Prima greşală ce fac comandanţii de mari unităţi, este că cere decreţregal şi ştergerea din controale a unor ofiţeri amnestiaţi, cari suferiseră o condamnaţiune cu infamie dar cam la apariţia legei de amnestie, fie că se găseau în recurs sau cu sentinţa nedefinitivă, fie că nu li se executase sentinţa, aşa încât nu erau şterşi din controale în ziua promulgărei amnestiei. Ori, toate formalităţile cerute de lege pentru a se proceda la ştergerea din controale, nu se mai pot face ulterior amnestiei şi rămâne ca aceşti ofiţeri să beneficieze integral de ea. a doua greşeală, care constituie o monstruozitate juridică, este că tuturor ofiţerilor amnestiaţi cari nu pot intra în prevederile art. 4, li se aplică un articol din legea poziţiei ofiţerilor — rău interpretat — şi sunt trimişi în judecata consiliului de reformă. Am zis că aceasta constituie o monstruozitate juridică şi iată de ce: legea poziţiei ofiţerilor prevede trimiterea în consiliul de reformă a ofiţerilor, numai pentru faptele care scapă prevederilor codului penal comun sau codului de justiţie militară, ceea ce nu este cazul, deoarece fapta ofiţerului amnestiat este prevăzută într’unul din aceste coduri şi al doilea în baza principiului că amnestia şterge chiar fapta comisă, nu se poate aplica o pedeapsă — de multe ori mai aspră — aceea a reformei, unui ofiţer pe care legea îl consideră că nu s’a făcut de nimic vinovat. Şi aceast măsură este şi inechitabilă pentru ofiţerii activi în raport cu cei de rezervă cărora li se anulează complectamenta toate avantagiile amnestiei. Iar pentru acei dintre ofiţeri cari erau în curs de instrucţie sau cu sentinţa nedefinitivă, această măsură constitue un abuz grav, căci nici unul dintre judecătorii cons. de reformă nu poate şti care ar fi fost sentinţa tribunalului militar şi pronunţând sentinţă de reformă împotriva unui ofiţer din aceasta categorie ar risca să pedepsească un fapt, pe care tribunalul militar poate l-ar fi achitat. Cred că toate aceste măsuri pripite ce se iau împotriva ofiţerilor amnestiaţi în dispreţul legei nu pot avea un rezultat urii, atunci când cei cu răspundere şi pricepere au hotărât să ierte diferite infracţiuni şi delicte redând Societăţei pe cei căzuţi în greşală. De altfel o lege identică şi chiar mai largi a fost votată şi de parlamentul francez. Un fost comisar-regat, Cronica juridici Situaţia ofiţerilor amnestiaţi Pentru cenzură Văzând, o foaie cenzurată, din 27 Oct., tratând despre grevă, fac câteva reflexuri: 1. In Cluj se suprimă un text, care și în Cluj s’a cetit în Dacia, din care ziarul clujan reproducea. 2. In Cluj cenzorul nu permite să se ceară ca mijloacele de suprimare ale grevei să fie numai morale şi juridice — cum au fost la Oradea- Nlare de ex. 3 In Cluj, nu se permite ca funcţionarilor să li se ceară a face din slujba lor un instrument de împăciuire, nu numai de reprimare. Conchid simplu: Cenzorul este dator să se ridice la înălţimea omului de stat, sau să lase altuia aceasta slujbă, dacă o concepe numai ca un serviciu de moment In acest moment trebuie să vedem şi un viitor pe care-l preparăm toţi cari nu suntem socialişti, dar suntem democraţi, care respectăm pe om şi în rătăcirea sa uşor de învins, — precum s’a văzut Greva generală a fost o aberaţiune, este sigur. Instigatorii anti-naţionali vor plăti şi trebuie să plătească încercarea de a tulbură evoluţiunea poporului român. Insă, în această evoluţie, va explica şi chestiunea muncitorească. A ajuta ca evoluţia ei să se apropie de interesele naţionale nu este numai datoria presei şi a opoziţiei ci şi a guvernului şi a subalternilor săi — şi a censorilor. O. Bogdan-Duică. PUNERI LA PUNCT Dl general Averescu luând interimatul ministerului de industrie şi comerţ, cea dintâi dispoziţie pa care a luat-o a fost anularea tuturor permisei da import şi export care nu va purta semnătura d-sale. Aceasta este dovada cea mai eclatantă că dl Tăslăuanu lucrase cavalereşte la acel minister. Cenzura şi starea de asediu: „Cu baioneta poţi face totul, afară de un lucru: să te aşezi pe dânsa. Cavour a spus că nu trebuie să fi un om de Stat ca să guvernezi cu starea de asediu, cu care zicea el că şi patrupedele pot să guverneze. Maiestatea şi legalitatea, căci numai în slujba şi în sprijinul legalităţii forţa are demnitate, altfel este o simplă brutalitate*. (Tacke Ionescu în răspunsul la Mesagiu, Noemvrie 1910). Lucrătorii italieni au făcut, cu toată patima infiltrată da agenţii propagatori ai bolşevismului, o experienţî revoluţionară. Această experienţă, pe care guvernul a avut prudenţa de a lăsa şi sa dezvolte, i-a liniştit rapede şi i-a cuminţit. Au făcut încercarea regimului bolşevist şi Tau respins, mulţumindu se cu concesiuni moderate. Extremiştii Din numărul total al lucrătorilor italieni, numai zece la sută sunt bolşevici sau extremişti şi aproape toţi sunt adolestenţi sau tineri sub douzeci şi cinci de ani.. Chiar în metalurgie, unde lucrătorii sunt mai extremişti decât în site industri, aproape toţi cei adulţi resping doctrinele bolşeviste. Federaţia italiană a lucrătorilor metalurgişti a votat un ordin de zi în favoarea unei cooperări cu guvernul şi un referendum general al tuturor lucrătorilor a aprobat, cu o majoritate de 75%, concordatul şi conlucrarea cu guvernul. Acest vot a arătat precos că fanatismul luptei de clasă şi introducerea dictaturei proletariatului, nu sunt acceptate de lucrătorii italieni. Ocuparea uzinelor Ocuparea uzinelor de către jucători a avut un caracter mai mult teatral decât dramatic. Forţa publică nu a intervenit decât pentru a reprima tulburările v/o, late şi dintre patroni nu a rezistat nici unul. Unii, şi în special patronii metalurgişti, s’au retras liniştit, luând cu ei inginerii şi şefii de servicii, lăsând pe lucrători să se conducă singuri. In industria chică, unde abţinerea specialist lor ar fi fost un pericol public, au continuat lucrul sub controlul delegaţiei lucrătorilor. Rezultatul ocupărei uzinelor a fost că lucrătorii s’au convins foarte repede că nu pot face nimic fără concursul inginerilor şi directorilor. Evoluţie, nu revoluţie Organizaţiile muncitoreşti cer o evoluţie paşnici, nu o revoluţie violentă. Ele cer o colaborare cu patronii şi resping dictatura proletariatului. Cererile formulate sunt: lucrătorii să fie reprezentaţi în consiliile de administraţie prin câte un delegat; controlat asupra beneficiilor extraordinare sau ilicite ; consultarea delegatului lor în chestii de licenţieri de personal şi o parte de control asupra metodelor fabricaţiei. Atitudinea pasivă a guvernului italian în acest conflict, a fost foarte bună şi este justificată prin rezultatele obţinute. Prin această atitudine a dat posibilitate lucrătorilor să facă experienţă şi să se convingă de imposibilitatea existenţei regimului rusesc. Scăpată din conflictul care pusese faţă în faţă două lumi, capitalistă şi muncitoare, Italia se poate socoti în afară de pericolul bolşevist, şi aproape de a-şi ajunge singura ţintă de după răsboi: pacea internă. Din alte ţări Experienţe sociale Dupâ o scurtă încercare lucrătorii Italieni s-au declarat pentru evoluţia pacinică EFEMERIDE O telegramă cu ghinion Domnul ministru al muncii vizitând Ardealul ne-a făcut deosebita cinste de a se abate şi prin oraşul nostru Vizitele domnilor miniştrii, deşi e un lucru atât de obişnuit acum la noi, deoarece se succedează cu destulă rapiditate, şi deşi trăim în ţară democrată, pretind a fii însoţite de fasta ce i se cuvine titlului: primiri la gară, arborare de drapele, banchete, buchete etc. O persoană din anturajul ministrului a trimis la Cluj o telegrmă ne adresa prezidentei unei societăţi de femei învitând-o să-şi dea concursul la pornirea dlui ministru şi între altele să se îngrijească de un . . . banchet ? . . . buchet?.. . telegrama era aşa de nenorocit scrisă încât nu se putea deloc înţelege. Banchet şi buchet nu e zău tot una. Şi-a frământat destul creerul biata oră prezidentă să descifreze blestemata telegramă, a mai întrebat şi pe alţii, tot în radar. I-a venit apoi în minte sâ apeleze la inteligenţa scăpărătoare a dlui Ghleza” Bag seami dânsa nu fusese de faţă în cameră când şi-a ţinut numitul domn vorbirea celebră, şi s’a dus l Ia dânsul având toată nădejdeea c’o va lumina. Dar dl Ghilezan şi-a dovedit din nou incapacitatea. Dezolată, femeia a recurs iarăş la forţele proprii, şi a ajuns la idei, că domnul ministru poate soseşte cu doamna şi’n orzul acesta nu numai că este nevoie, ci e chiar indispensabil un buchet. A comandat deci bann frumos şi în ziua cu pricina s'a prezentat la gară In fruntea unui număr de femei. A sosit trenul, a sosit și dl ministru, dar doamna nicăiri. Ei, ce era de făcut ? Cea prezidentă știa bine, că nu este In uz să oferi buchet de flori unui bărbat — fie el chiar ministru, dar lucrul se nimerise aşa şi n’avea ce face. Se spune că-i stătea cam bizar dlui ministru cu gogeamite buchet la mână şi înseşi el părea că se jenează. Adevăratul sens al telegramei lasă nici până azi nu-l ştiu căci nu m’am mai interesat. Cei curioşi o mai pot face de acum încolo. ARISTARC & COMP, Conferinţa ambasadorilor Lyon. — Conferinţa ambasadorilor întrunită Luni dimineaţa sub preşedenţia dlui Jules Cambon a fost informată de conflictul survenit între reprezentanţii Danzigului şi delegaţii polonezi. Comisiunea interaliată însărcinată cu prepararea unui proect transacţional, şi-a suspendat pentru un moment lucrările sale, — scrie „Le petit Parisien“ — dar le va relua curând. Dispoziţiunile luate de către conferinţă permit concluzia că diferendul va fi tranşat în aşa fel că vor fi satisfăcute aspiraţiunile poloneze. Anul is. Numárúl 230 Dl N. Iorga despre grevă Cine a provocat-o ? — Cum priveşte dsa măsurile luate de guvern — Ziarul bucureştean ,„Orient“ publică în numărul de la 24 cor. un interview cu dl N. Iorga, din care extragem următoarele pasagii: — „Despre grevă cred, că a fost provocată de idioţenia crasă a guvernanţilor. Idioţenia este ceva superior şi e greu să reacţionez contra ei, — iată de ea nimic nu mă surprinde, venind de la acest guvern, nici starea de asediu, nici cenzura. Aţi văzut, că au pus ziarul meu alături de ziarul dlui Cocea, dar la ce vă puteaţi aştepta de la colaborarea intelectuală Argetoianu Gongopol? Greava putea fi înlăturată uşor, sporindu se taxele de călătorie ale samsarilor cari se plimbă cu trenul, ameliorând astfel soarta ceferiştilor, putânduli-se face şi alte îmbunătăţiri. Ia locul acestora, în locul impunerei bogaţilor proaspeţi, asistăm la noui cheltueli sporite zilnic, totdeauna nejustificate, ceia ce creează situaţia cheritică a Statului; pretutindeni vedem numai acte de inconştiinţă, incapacitate, idioţenie şi provocare. — Credeţi, că guvernul este de acord cu Suveranul? — Poţi să ştii? Am contat, că M. S. Regele va atrage atenţia guvernului, în formă convenabilă, asupra acestei acţiuni, care cauzează răului, înainte de toate, dar păzit cum este mi-a fost imposibil să-l văd. Nu tot aşa se petreceau lucrurile în Aprile 1917 când M. S. Regele nemai având nici o putere, eu făceam faţă tuturor dificultăţilor contra cărora se zbătea Coroana. Dar, eu nu pretind recunoştinţă în politică fiind ei nu fac critica de recunoştinţă. — Bucurându-se de încrederea Suveranului, va putea guvernul să-şi continue opera ? — Cred că guvernul putea să cadă mult mai decent, luând urme mult mai convenabile în istorie ; dar cabinetul nu înţelege că nu poţi trata bolşevismul roşu printr’un bolşevism alb, cum este suspendarea legilor şi a Constituţiei; oricum se puteau chema jandarmi de la Budapesta pentru asemenea operă. Dacă guvernul, în situaţia în care s’a aşezat m’ar întreba ce să facă pentru ca să se afirme complect ca guvern al ordinei, l’aş sfătui să arunce întreaga opoziţie cu o piatră de gât în Dunăre.“ La mulţumirile redactorului pentru interview, dl N. Iorga a adăogat: „Este un adevărat noroc că m’aţi găsit aici acasă şi nu la Jilava.“ Circulaţia şi mersul grevelor — Un comunicat al Marelui Stat Major — Circulaţia şi mersul grevelor pe ziua de 26 Octomvrie 1920 este următoarea : Circulaţia pe C■ F. /?.: In vechiul Regat circulă regulat după intinerariul normal trenul Simplon; trenurile de persoane şi de marfă circulă de asemenea după cum s-a arătat în comunicatul precedent; locomotivele trenurilor accelerate se întrebuinţează încă pentru transporturile de alimente şi combustibil rămase în întârziere, pentru populaţie şi instituţii; au mai circulat trei trenuri speciale. Trenurile cu trupe ordonate de Marele Stat Major circulă după program cu cea mai mare ordine, puţinii grevişti din personalul de tracţiune cari au mai reims, continuă a relua lucrul în condiţiunele de militarizare stabilite prin ordonanţa dlui primministru. In Ardeal şi Banat, circulaţia trenurilor este normală; greva la CF. R. se consideră ca terminată; foştii grevişti continuă a se prezenta la serviciu, majoritatea singuri, prea puţini aduşi de forţa publică. In Bucovina şi Basarabia, circulaţia trenurilor este normală; de asemenea şi circulaţia pe Dunăre. Grevele: In vechiul Regat şi Ardeal, lucrătorii grevişti dela diferite stabilimente din Capitală şi provincie continuă a se prezenta la serviciu, afară de stabilimentele mitare cari au fost deocamdată închise de Ministerul de Răsboi, necesităţile militare permiţând acest lucru. S’au luat măsuri ca toţi funcţionarii sau lucrătorii aparţinând oricărei instituţiuni sau stabilimente ale Sfatului, judeţelor sau comunelor, îndată ce sa vor pune în grevă să fie obligaţi să părăsească locuinţa, atât ei cât şi familiile lor. Locuinţele evacuate vor fi afectate personalului nou angajat în locul celui pus în grevă, iar în caz de reprimirea greviştilor de această categorie în serviciu, ei nu vor putea reocupa aceste locuinţe, decât numai atunci când vor deveni în mod normal libere, iar nici da cum prin evacuarea personalului nou angajat. Poşta Aeriană: Avioanele au plecat în ziua de 25 a. c. ora 80 cu corespondenţa oficială Avionul plecat în Transilvania a ajuns la Sibiu în bune condiţiuni, ducând poşta oficială urgentă a Ardealului Avionul pentru Iaşi a fost nevoit să aterizeze la Scânteia, aproape de Iaşi, din cauza elicei. Avioanele plecate pentru Galaţi, Constanţa s-au reîntors cu corespondenţa oficială din aceste localităţi Din verificările făcute se constată că imensa majoritate a lucrătorilor este doritoare de muncă şi de patriotism, şi că a fost influenţată şi terorizată de majorităţi compuse din elemente streine, care lucrează în solda duşmanilor noştri. Toţi cetăţenii sunt datori să semnaleze autorităţilor civile şi militare pe toţi aceşti răuvoitori, spre a fi puşi în imposibilitate de a-şi continua opera lor de distrugere.