Patria, octombrie 1920 (Anul 2, nr. 210-232)

1920-10-29 / nr. 230

Vineri 29 Octomvrie 1920 DIRECTOR: ION AGIARBICEANU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA CLUJ, Str. REGINA MARIA 11 ANUNŢURI DUPĂ TATA T' PRIMEŞTE ADMINT^ ŞI AGENŢET ^q îUl 50 bani' mmm AL PARTIDULUI NATIONAL ROMIS ABONAMENTUL: PE UN AN ... 120 LEI PE V, AN .... 00 LEI PE V, AN .... 30 LEI TPI Pm­I /REDACTIA 13—31 JUL.L.JU.N­­TIPOORAPIA 13-33 Câteva precizări De abia se anunţase la orizont furtuna grevei generale, şi presa ve­­chlor partide începuse să ne acuze pe noi, di­ îndemn şi aţâţare la dezor­dine în Stat. Acuza sa întemeia pe faptul, că cu câteva zile înante de a se produce greva, ziarul nostru atră­sese atenţia asupra unei mari pri­mejdii și publicase, din interes infor­mativ, punctele din memoriul înaintat de muncitori, guvernului. Iar când a fost să se stabilească responsabilitățile acestei g­eve, bine înțeles, partidele vechi nu s’au putut feri din a ne atribui pe față, fără în­conjur, un rol decisiv. La acest fel de procedee, de o­biceiu se răspunde cu ignorarea adversarului şi din partea noastră, când am constatat revolta unei prese provinciale, contra unui întreg partid istoric şi contra întregei opoz­ţii, am răspuns cu tăcerea. Cum? mai este nevoie,ca să venim în public şi să facem confesiunea, că partidele din Federaţie, că partidul naţional, sun­t şi este contra grevei generale? Dar ar însemna să iei în serios o presă, care şi-a pierdut au­toritatea mortă, din însăşi faptul indiat, că a apărut şi se ocupă cu discreditarea unor personalităţi isto­rice ca Iuliu Maniu, Vaida, Iorga şi alţi fruntaşi ai vieţei politice. Cu ocazia grevei generale, de pre­cizat era, nu cu ce a contribuit opo­ziţia naţonală la provocarea sau po­tolirea ei, ci care este partea de răspundere a guvernului şi a opozi­ţiei liberale care-l susţine. Astfel, dacă recapitulăm istoria unui an politic, ne smintim că vechile partide au justificat alungarea gu­vernului Vaida, şi prin aceea că nu poate pune capăt mişcărilor munci­­toreşti, că un ministru de interne ca dl Lupu, le întrrţne şi le stimu­lează. Iată însă ca sub guvernul de ordine al dlui general Averescu și cu un ministru nou al muncei, plus colaborarea liberală, dezordinea mun­citorească la proporții pe care țara noastră nu le-a cunoscut sub nici un guvern. A atribui, în astfel de îm­prejurări, provocarea grevei, alitudi­nei opoziței, înseamnă a admite că nu guvernul guvernează, şi că a de­venit o afacere politică pe lichidare, care-şi declină răspunderea. Cauza adevărată a grevei, pe care opoziţia naţională a combătut-o şi o combate, stă, pe lângă pornirile dez­ordonate ale muncitorimoi, în Incapa­citatea politică şi legiferatoare a gu­vernului Averescu. Şi când vine presa guvernului şi presa liberală să atri­buie opoziţiei, această cauză, uită că nu poate dovedi nici că partidele din Federaţie sunt pentru grevă şi n­oi că stă în puterea unor partide aşa zise „burgheze“ să stimuleze partidul socialist la luptă contra ordinei de astăzi şi să determine o clasă în­treagă să facă un act politic de fe­lul grevei generale. Nu confundăm demo­ratismul cu bolşevismul, dar nici naţionalismul cu reacţiunea. De dragul m­ucitori­­lor, nu vom depăşi limitele democra­­iei, dar nici de dragul claselor su­prapuse nu putem făcea abuzurile comise de admiistraţie, cu ocazia grevei şi care constitue mentalitatea vechilor p­at de­­hrire cele două extreme, între dez­ordine şi bătae, acolo ocupăm locul nostru în istorie şi numai interesaţii nu ne văd unde ne aflăm. Amnestia acordată de guvern prin decretul din 9 Aprilie a. c. , deşi foarte largă ca spirit­­de clemenţă, a fost totuşi foarte incomplectă în sta­bilirea diferitelor chestiuni de proce­dură şi de aplicare a prescripţiunilor legei, încât şi astăzi, după multiple şi inutile discuţii şi hotărâri izolate, sunt încă nesoluţionate chestiuni în legătură imediată cu aplicarea acestui decret-lege. Cea mai importantă şi care cere o soluţionare grabnică este desigur să se hotărască care este , din punct de vedere juridic şi militar, situaţia ofiţerilor cari au beneficiat de am­­nestie. La promulgarea decretului-lege de amnestie erau mai multe categorii de inculpaţii cari nu puteau beneficia toţi la fel de efectele ei, situaţia fie­­căruia fiind condiţionată de stadiul în care se găsea din punct de vedere juridic chestiunea penală a fiecăruia. Astfel erau inculpaţi condamnaţi de­finitiv cu sentinţa executată, con­damnaţi în recurs sau cu sentinţa casată cu trimitere, în curs de in­strucţie sau a căror infracţie nu era încă descoperită. Intre inculpaţii cari au beneficiat de amnestic, singuri ofiţerii au o situaţie­­ specială şi care diferă de la caz la esz ! Ar fi 4 din acest decret-lege da “amnestie spune: „ofiţerii cari au pierdut gradul nu-l mai recapătă“. Tocmai acest articol, care nu ar avea nevoe de mule comentarii dacă cei chemaţi să-l aplice ar avea cuno­ştinţe suficiente, a provocat situaţii cu totul în contradicţie şi cu simţul ju­­ridic al legei şi mai ales cu starea de fapt în raport cu amnestie a ace­lora cărora li­ se puteau sau nu face aplicarea acestui articol. Pentru cei cari nu cunosc sau ig­norează voluntar leg­­e să fi fost ne­voe să se­­complecteze acest articol, în senzul de­ a se stabili în mod in­dubitabil, care ofiţer are gradul pier­­dut şi mai ales cum se pierde gradul. Odată stabilit acest lucru, s’ar fi pu­tut face uşor aplicarea art. 4 din de­­cretul-lege de amnestie, numai ace­lora cari îndeplineau — în senzul legii — condiţiunea expresă de a fi pierdut gradul — se înţelege — până în ziua promulgării legii. Gradul este proprietatea ofiţerului şi nul poate pierde decât tot aşa cum i’a căpătat adecă pintr’un de­­cret­ regal, se face de către mulţi con­fuzia între faptele cari pot aduce pierderea gradului şi sancţiunea pier-i derei gradului, care e­ste una singură) — după cum am spus — decretul­­regal. Faptele sunt diverse Insă sanc­ţiunea sau actul care conf nţeşte acest fapt este unul singur pentru toate faptele. Decretul regal prin care se ia gra­dul unui ofiţer nu totdeauna este precedat de­ o sentinţă penală, după cum nici toate sentinţele penale nu sunt urmate de pierderea gradului a aceluia care a suferit condamna­­ţiunea. Da altfel este o lege sperială, le­gea poz­ei ofiţerilor care stabileşte în mod amănunţit toate aceste ca­zuri. Legiuitorul introducând în decretul de amnestie acest articol a făcut un simplu act de raţiune juridică consa­crat definitiv de toate doctrinele. Amnestia — în deosebire de gra­ţiere, care iartă numai pedeapsa ma­terială a graţiatului — are un spirit cu mult mai larg în sensul că pe lângă pedeapsă şterge şi consecinţele ei — cari în majo­­tate sunt cele mai grave, şi în plus consideră în­suşi faptul ca inexistent. Raţiunea juridică a excepţ­­iei ce se fa­c la acest princ­piu, adc­ă nerecă­­pătarea gradului sau funcţ­­nei ace­lui amnestiat este bazată pe un fapt cu totul material şi care poate fi exemplt în mod divers, cu scurt ţim­ea este că amnestiatul — deşi legea îl consideră faptul ca inexi­stent — nu şi poate recăpăta func­ţiunea pierdută prin condamnaţiune, pentru motivul că a fost ocupată de un altul, care nu poate fi sacrificat în favoarea celui amnestiat. Plecând dela acest principiu s’a admis în primul decret de amnestie, special pentru ofiţeri, că nu-şi mai pot recăpăta gradul acei cari l’au pierdut. Confuzia începe însă tocmai când trebuie să se hotărască care dintre ofiţerii condamnaţi au pierdut gra­dul. Nu este suficientă o sentinţă de condamnaţiune pentru ofiţer ca să-l poţi declara cu gradul pierdut, pen­­tru că — după cum am amintit — această pierdere este stabilită în lege şi num­i cei cari cad în prevederile ei pot fi consideraţi în situaţia de­ a li se aplica art. 4. Simt infracţiuni penale cari aduc dela sine pierderea gradului, însă ofi­ţerul şi după condamnaţiune îşi pă­strează gradul până în ziua apariţiei în Monitor al decretului­ regal de pier­derea gradului şi ştergerea lui din controle. Prin urmare fa ofiţerul să nu poată beneficia integral de amnestie, în sen­sul de­ a i se face aplicaţia art. 4, tre­buie ca în ziua promulgării legii de amnestie să fi fost condamnat şi ca decretul de pierdere a gradului să fie cu o dată anterioară acestei legi. Toţi ceilalţi trebuie să beneficieze în întregime de amnesie, păstrân­­du-şi gradul şi toate drepturile în elementul din care face parte. Prima greşală ce fac comandanţii de mari unităţi, este că cere decreţ­­regal şi ştergerea din controale a unor ofiţeri amnestiaţi, cari suferiseră o condamnaţiune cu infamie dar cam­ la apariţia legei de amnestie, fie că se găseau în recurs sau cu sentinţa nedefinitivă, fie că nu li­ se executase sentinţa, aşa încât nu erau şterşi din controale în ziua promulgărei amne­­stiei. Ori, toate formalităţile cerute de lege pen­tru a se pro­ced­a la ştergerea din controale, nu se mai pot face ul­terior amnestiei şi rămâne ca aceşti ofiţeri să beneficieze integral de ea. a doua greşeală, care constituie o monstruozitate juridică, este că tutu­ror ofiţerilor amnestiaţi cari nu pot intra în prevederile art. 4, li­ se aplică un articol din legea poziţiei ofiţerilor — rău interpretat — şi sunt trimişi în judecata consiliului de reformă. Am zis că aceasta constituie o monstruozitate juridică şi iată de ce: legea poziţiei ofiţerilor prevede trimi­terea în consiliul de reformă a ofiţe­rilor, numai pentru faptele care scapă prevederilor codului penal comun sau codului de justiţie militară, ceea ce nu este cazul, deoarece fapta ofiţerului amnestiat este prevăzută într’unul din aceste coduri şi al doilea în baza prin­cipiului că amnestia şterge chiar fapta comisă, nu se poate aplica o pedeapsă — de multe ori mai aspră — aceea a reformei, unui ofiţer pe care legea îl consideră că nu s’a făcut de nimic vinovat. Şi aceast măsură este şi inechita­bilă pentru ofiţerii activi în raport cu cei de rezervă cărora li­ se anulează complectamenta toate avantagiile am­­­nestiei. Iar pentru acei dintre ofiţeri cari erau în curs de instrucţie sau cu sen­tinţa nedefinitivă, această măsură con­­stitue un abuz grav, căci nici unul dintre judecătorii cons. de reformă nu poate şti care ar fi fost sentinţa tri­bunalului militar şi pronunţând sen­tinţă de reformă împotriva unui ofi­ţer din aceasta categorie ar risca să pedepsească un fapt, pe care tribu­nalul militar poate l-ar fi achitat. Cred că toate aceste măsuri pripite ce se iau împotriva ofiţerilor amne­stiaţi în dispreţul legei nu pot avea un rezultat urii, atunci când cei cu răspundere şi pricepere au hotărât să ierte diferite infracţiuni şi delicte redând Societăţei pe cei căzuţi în greşală. De altfel o lege identică şi chiar mai largi a fost votată şi de parla­mentul francez. Un fost comisar-regat, Cronica juridici Situaţia ofiţerilor amnestiaţi Pentru cenzură Văzând, o foaie cenzurată, din 27 Oct., tratând despre grevă, fac câteva reflexuri: 1. In Cluj se suprimă un text, care și în Cluj s’a cetit în Dacia, din care­­ ziarul cluj­an reproducea. 2. In Cluj cenzorul nu permite să se ceară ca mijloacele de suprimare ale grevei să fie numai morale şi ju­ridice — cum au fost la Oradea- Nlare de ex. 3 In Cluj, nu se permite ca func­ţionarilor să li se ceară a face din slujba lor un instrument de împăciuire, nu numai de reprimare. Conchid simplu: Cenzorul este dator să se ridice la înălţimea omului de stat, sau să lase altuia aceasta slujbă, dacă o concepe numai ca un serviciu de moment In acest moment trebuie să vedem şi un viitor pe care-l preparăm toţi cari nu suntem socialişti, dar suntem democraţi, care respectăm pe om şi în rătăcirea sa uşor de învins, — pre­cum s’a văzut Greva generală a fost o aberaţiune, este sigur. Instigatorii anti-naţionali vor plăti şi trebuie să plătească în­cercarea de­ a tulbură evoluţiunea po­porului român. Insă, în această evo­luţie, va explica şi chestiunea munci­torească. A ajuta ca evoluţia ei să se apropie de interesele naţionale nu este numai datoria presei şi a opoziţiei ci şi a guvernului şi a subalternilor săi — şi a censorilor. O. Bogdan-Duică. PUNERI LA PUNCT Dl general Averescu luând interi­matul ministerului de industrie şi co­m­erţ, cea dintâi dispoziţie pa care a luat-o a fost anularea tuturor permi­sei da import şi export care nu va purta semnătura d-sale. Aceasta este dovada cea mai ecla­tantă că dl Tăslăuanu lucrase cavale­reşte la acel minister. Cenzura şi starea de asediu: „Cu baioneta poţi face totul, afară de un lucru: să te aşezi pe dânsa. Cavour a s­pus că nu trebuie să fi un om de Stat ca să guvernezi cu starea de asediu, cu care zicea el că şi patru­pedele pot să guverneze. Maiestatea şi legalitatea, căci numai în slujba şi în sprijinul legalităţii forţa are dem­nitate, altfel este o simplă brutali­tate*. (Tacke Ionescu în răspunsul la Mesagiu, Noemvrie 1910). Lucrătorii italieni au făcut, cu toată patima infiltrată da agenţii propaga­tori ai bolşevismului, o experienţî revoluţionară. Această experienţă, pe care guvernul a avut prudenţa de a lăsa şi sa dezvolte, i-a liniştit ra­pede şi i-a cuminţit. Au făcut încercarea regimului bol­­şevist şi Tau respins, mulţumindu se cu concesiuni moderate. Extremiştii Din numărul total al lucrătorilor italieni, numai zece la sută sunt bol­şevici sau extremişti şi aproape toţi sunt adolestenţi sau tineri sub dou­­zeci şi cinci de ani.. Chiar în metalurgie, unde lucră­torii sunt mai extremişti decât în site industri, aproape toţi cei adulţi resping doctrinele bolşeviste. Federaţia italiană a lucrătorilor metalurgişti a votat un ordin de zi în favoarea unei cooperări cu guver­nul şi un referendum general al tu­turor lucrătorilor a aprobat, cu o majoritate de 75%, concordatul şi conlucrarea cu guvernul. Acest vot a arătat precos că fana­tismul luptei de clasă şi introducerea dictaturei proletariatului, nu sunt ac­ceptate de lucrătorii italieni. Ocuparea uzinelor Ocuparea uzinelor de către juc­ă­­tori a avut un caracter mai mult teatral decât dramatic. Forţa publică nu a intervenit de­­cât pentru a reprima tulburările v/o­, late şi dintre patroni nu a rezistat nici unul. Unii, şi în special patronii meta­­lurgişti, s’au retras liniştit, luând cu ei in­ginerii şi şefii de servicii, lăsând pe lucrători să se conducă singuri. In industria chică, unde abţine­rea specialist lor ar fi fost un pericol public, au continuat lucrul sub con­trolul delegaţiei lucrătorilor. Rezultatul ocupărei uzinelor a fost că lucrătorii s’au convins foarte re­pede că nu pot face nimic fără con­cursul inginerilor şi directorilor. Evoluţie, nu revoluţie Organizaţiile muncitoreşti cer o evo­luţie paşnici, nu o revoluţie violentă. Ele cer o colaborare cu patronii şi resping dictatura proletariatului. Ce­rerile formulate sunt: lucrătorii să fie reprezentaţi în consiliile de admini­straţie prin câte un delegat; controlat asupra beneficiilor extraordinare sau ilicite ; consultarea delegatului lor în chestii de licenţieri de personal şi o­ parte de control asupra metodelor fa­bricaţiei. Atitudinea pasivă a guvernului ita­lian în acest conflict, a fost foarte bună şi este justificată prin rezulta­tele obţinute. Prin această atitudine a dat posibilitate lucrătorilor să facă experienţă şi să se convingă de imposi­bilitatea existenţei regimului rusesc. Scăpată din conflictul care pusese faţă în faţă două lumi, capitalistă şi muncitoare, Italia se poate socoti în afară de pericolul bolşevist, şi aproape de a-şi ajunge singura ţintă de după răsboi: pacea internă. Din alte ţări Experienţe sociale Dupâ o scurtă încercare lucrătorii Italieni s-au declarat pentru evoluţia pacinică EFEMERIDE O telegramă cu ghinion Domnul ministru al muncii vizitând Ar­dealul ne-a făcut deosebita cinste de­ a se abate şi prin oraşul nostru Vizitele domni­lor miniştrii, deşi e un lucru atât de obiş­nuit acum la noi, deoarece se succedează cu destulă rapiditate, şi deşi trăim în ţară democrată, pretind a fii însoţite de fa­sta­ ce i se cuvine titlului: primiri la gară, arborare de drapele, banchete, bu­chete etc. O persoană din anturajul ministrului a trimis la Cluj o telegrmă ne adresa prezidentei unei societăţi de femei învitând-o să-şi dea con­cursul la pornirea dlui ministru şi între al­tele să se îngrijească de un . . . banchet ? . . . buchet?.. . telegrama era aşa de ne­norocit scrisă încât nu se putea deloc înţe­lege. Banchet şi buchet nu e zău tot una. Şi-a frământat destul creerul biata oră pre­­zidentă să descifreze blestemata telegramă, a mai întrebat şi pe alţii, tot în radar. I-a venit apoi în minte sâ apeleze la inteligenţa scăpărătoare a dlui Gh­leza” Bag seami dân­sa nu fusese de faţă în cameră când şi-a ţi­nut numitul domn vorbirea­­ celebră, şi s’a dus l Ia dânsul având toată nădejdeea c’o va lumina. Dar dl Ghilezan şi-a dovedit din nou incapacitatea. Dezolată, femeia a recurs iarăş la forţele proprii, şi a ajuns la idei, că domnul mi­nistru poate soseşte cu doamna şi’n orzul acesta nu numai că este nevoie, ci e chiar indispensabil un buchet. A comandat deci bann frumos şi în ziua cu pricina s'a pre­zentat la gară In fruntea unui număr de fe­mei. A sosit trenul, a sosit și dl ministru, dar doamna nicăiri. Ei, ce era de făcut ? Cea prezidentă știa bine, că nu este In uz să oferi buchet de flori unui bărbat — fie el chiar ministru, dar lucrul se nimerise aşa şi n’avea ce face. Se spune că-i stătea cam bizar dlui mi­nistru cu gogeamite buchet la mână şi în­seşi el părea că se jenează. Adevăratul sens al telegramei lasă nici până azi nu-l ştiu căci nu m’am mai inte­resat. Cei curioşi o mai pot face de acum în­colo. ARISTARC & COMP, Conferinţa ambasadorilor Lyon. — Conferinţa ambasado­rilor întrunită Luni dimineaţa sub preşedenţia dlui Jules Cambon a fost informată de conflictul surve­nit între reprezentanţii Danzigului şi delegaţii polonezi. Comisiunea interaliată însărcinată cu prepararea unui proect transacţional, şi-a sus­pendat pentru un moment lucră­rile sale, — scrie „Le petit Pari­sien“ — dar le va relua curând. Dispoziţiunile luate de către con­ferinţă permit concluzia că diferen­dul va fi tranşat în aşa fel că vor fi satisfăcute aspiraţiunile poloneze. Anul is. Numárúl 230 Dl N. Iorga despre grevă Cine a provocat-o ? — Cum priveşte dsa măsurile luate de guvern — Ziarul bucureştean ,„Orient“ pu­blică în numărul de la 24 cor. un in­terview cu dl N. Iorga, din care ex­tragem următoarele pasagii: — „Despre grevă cred, că a fost provocată de idioţenia crasă a guver­nanţilor. Idioţenia este ceva superior şi e greu să reacţionez contra ei, — iată de ea nimic nu mă surprinde, venind de la acest guvern, nici starea de asediu, nici cenzura. Aţi văzut, că au pus ziarul meu alături de ziarul dlui Cocea, dar la ce vă puteaţi aştepta de la colaborarea intelectuală Argetoianu Gongopol? Greava putea fi înlăturată uşor, sporindu se taxele de călătorie ale sam­sarilor cari se plimbă cu trenul, ame­liorând astfel soarta ceferiştilor, pu­­tânduli-se face şi alte îmbunătăţiri. Ia locul acestora, în locul impune­­rei bogaţilor proaspeţi, asistăm la noui cheltueli sporite zilnic, totdeauna ne­­justificate, ceia ce creează situaţia ch­­­eritică a Statului; pretutindeni vedem numai acte de inconştiinţă, incapaci­tate, idioţenie şi provocare. — Credeţi, că guvernul este de acord cu Suveranul? — Poţi să ştii? Am contat, că M. S. Regele va atrage atenţia guvernu­lui, în formă convenabilă, asupra acestei acţiuni, care cauzează rău­lui, înainte de toate, dar păzit cum este mi-a fost imposibil să-l văd. Nu tot aşa se petreceau lucrurile în Aprile 1917 când M. S. Regele nemai având nici o putere, eu fă­ceam faţă tuturor dificultăţilor contra cărora se zbătea Coroana. Dar, eu nu pretind recunoştinţă în politică fiind ei nu fac critica de re­cunoştinţă. — Bucurându-se de încrederea Su­veranului, va putea guvernul să-şi con­tinue opera ? — Cred că guvernul putea să cadă mult mai decent, l­uând urme mult mai convenabile în istorie ; dar ca­binetul nu înţelege că nu poţi trata bolşevismul roşu printr’un bolşevism alb, cum este suspendarea legilor şi a Constituţiei; oricum se puteau­ chema jandarmi de la Budapesta pen­tru asemenea operă. Dacă guvernul, în situaţia în care s’a aşezat m’ar întreba ce să facă pentru ca să se afirme complect ca guvern al ordinei, l’aş sfătui să arunce întreaga opoziţie cu o piatră de gât în Dunăre.“ La mulţumirile redactorului pentru interview, dl N. Iorga a adăogat: „Este un adevărat noroc că m’aţi găsit aici acasă şi nu la Jilava.“ Circulaţia şi mersul grevelor — Un comunicat al Marelui Stat Major — Circulaţia şi mersul grevelor pe ziua de 26 Octomvrie 1920 este ur­mătoarea : Circulaţia pe C■ F. /?.: In vechiul Regat circulă regulat după intinera­­riul normal trenul Simplon; trenurile de persoane şi de marfă circulă de asemenea după cum s-a arătat în comunicatul precedent; locomotivele trenurilor accelerate se întrebuinţează încă pentru transporturile de ali­mente şi combustibil rămase în întâr­ziere, pentru populaţie şi instituţii; au mai circulat trei trenuri speciale. Trenurile cu trupe ordonate de Ma­rele Stat Major circulă după program cu cea mai mare ordine, puţinii gre­vişti din personalul de tracţiune cari au mai reims, continuă a relua luc­rul în condiţiunele de militarizare stabilite prin ordonanţa dlui prim­­ministru. In Ardeal şi Banat, circulaţia tre­nurilor este normală; greva la C­F. R. se consideră ca terminată; foştii grevişti continuă a se prezenta la serviciu, majoritatea singuri, prea pu­ţini aduşi de forţa publică. In Bu­covina şi Basarabia, circulaţia tre­nurilor este normală; de asemenea şi circulaţia pe Dunăre. Grevele: In vechiul Regat şi Ar­deal, lucrătorii grevişti dela diferite stabilimente din Capitală şi provincie continuă a se prezenta la serviciu, afară de stabilimentele m­­itare cari au fost deocamdată închise de Mi­nisterul de Răsboi, necesităţile mili­tare permiţând acest lucru. S’au luat măsuri ca toţi funcţio­narii sau lucrătorii aparţinând ori­cărei instituţiuni sau stabilimente ale Sfatului, judeţelor sau comunelor, în­dată ce sa vor pune în grevă să fie obligaţi să părăsească locuinţa, atât ei cât şi familiile lor. Locuinţele eva­cuate vor fi afectate p­ersonalului nou angajat în locul celui pus în grevă, iar în caz de reprimirea greviştilor de această categorie în serviciu, ei nu vor putea reocupa aceste locuinţe, decât numai atunci când vor deveni în mod normal libere, iar nici da cum prin evacuarea personalului nou angajat. Poşta Aeriană: Avioanele au plecat în ziua de 25 a. c. ora 8­­0 cu co­respondenţa oficială Avionul plecat în Transilvania a ajuns la Sibiu în bune condiţiuni, ducând poşta oficială urgentă a Ardealului Avionul pentru Iaşi a fost nevoit să aterizeze la Scânteia, aproape de Iaşi, din cauza elicei. Avioanele ple­cate pentru Galaţi, Constanţa s-au reîntors cu corespondenţa oficială din aceste localităţi Din verificările făcute se constată că imensa majoritate a lucrătorilor este doritoare de muncă şi de patrio­tism, şi că a fost influenţată şi tero­rizată de majorităţi compuse din ele­mente streine, care lucrează în solda duşmanilor noştri. Toţi cetăţenii sunt datori să semnaleze autorităţilor ci­vile şi militare pe toţi aceşti răuvoi­tori, spre a fi puşi în imposibilitate de a-şi continua opera lor de distru­gere.

Next