Patria, septembrie 1922 (Anul 4, nr. 189-211)
1922-09-27 / nr. 209
UN LEU EXEMPLARUL Cluj, Miercuri 27 Septemvrie 1924 Armi IV. # Numaru 209 Nici, nici, nici... Nu mai suntem nici dinastici, nici naţionalişti, nici democraţi. Suntem revoluţionari şi bolşevici şi propagatori ai urei deduse. Aşa spune oficiosul liberal. Dinastici simt numai afiliaţii oligarhiei liberale, naţionalişti numai uneltele liberale din Ardeal, toţi cei cari pe vremuri au trădat intereselei neamului românesc şi insultau pe cei ce visau de o Românie Mare, azi nu-i fiptuită, iar democraţi sunt mimai maghrafii liberali cari ordonă furtul urnelor, şi fac din fr.proprifre o afacere de fsţ miile. Dinasticismul, naţionalismul şidemocraţia noastră sub formele făţar- nice sub cari „conducătorii naţionaliştii au cjutat să învăluie divtiseie trata- t tive cu toate partidele, spre a ajunge azi la gruparea orei de clase*. Dl Vasile Goldiş, vicepreşedintele partidului naţional, are deplină dreptate când spune, in declaraţiile sale publicate în numărul de ieri, că „Partiul naţional este partidul cel mai dinastic, dar acest dinasticism nu-l poate seduce să se facă unealtă oarbă a nici unui alt partid“. Principiul monarhic este cea mai vechă şi cea mai solidă temelie a programului politic al partidului naţional. „Tradiţionnala alipire către Tron“ a poporului românesc din Ardeal n’a fost niciodată o foimilnă inventată, impusă de necesităţi politice momentane, ci a fost şi este o manifestare a convingerii sincere a conducătorilor şi a instinctului masselor’ populare că regimul monarhic corespunde mai bine decât oricare alt rigim structurei mentale a poporului românesc. Paralel merge o altă convingere tot atât de sinceră: democraţia, adevărata democraţie nu exclude monarhia. Democraţie şi monarhie nu sunt antiteze, ci unica împărechere care poate sa asigure consolidarea și prosperarea noului Stat al României întregite. Dinasticismul nostru — ne întoarcem la vremile când exista încă molatina austro ungară — n’a fost niciodată o expresie a încrederii noastre esihe în dinastia habsburgică. Noi nu dela habzburgi aşteptam o îndreptare a situaţiunii grele în care se găsa poporul românesc din Ardeal, ci dela monarh. Şi atunci însă sufletele noastre se gândiau mai mult la hohenzollernii români, decât îa habsburgîi austriici. Noi visăm monarhia românească, cum visăm și azi monarhia românească — democratică. In sufletul său întreg poporul românesc din fosta monarhie austro ungară a fost iredentist, pentmcă acest iredentism nu venea în conflict cu convingerile lui monarhiste și pentrucă dinasticismul lui n’a fost niemhats lpght ăn hakchumi_____________ dată n’a fost bănuit că ar fi operat la interesul său sau al famil’ei sale. El de cele mai multe ori s’a identificat cu poporul.. . Am simţit-o şi alţii şi o simt şi azi. Popoarele nu sunt nici anti-monarhiste, nici anti-dinastice. Monarhiile şi suveranii au un singur duşman: oligarhiile financiare şi economice. Pentru a- şi asigura tirania, aceste oligarhii caută prin tot felul de mijloace să sape o prăpastie între suverani şi popoare — cea mai firească anaria din lume — şi se substitue nemulţumirilor poporului cu aceste tiranii odioase tot felul de tendinţe subversive, assimându-şi în mod ipocrit rolul da unica pavăzăa monarhiei şi a dinastiei. Partidul naţional îşi urmează cale© dreaptă pe care a pornit de la înfiinţarea lui. Apărând principiul monarhiei şi principiul democraţiei, el apără interesele superioare ale neamului românesc. Noi stăm pe baza morală a acestor convingerii principiale şi oricât ar căuta intriga şi reaua credinţă a oligarhii noastre economice să dea o altă imerpretare tratativelor noastre din trecut şi inţelegerilor noastre din viitor cu alte partide de opoziţie, — noi nu vom fi părăsit nici pentru un moment această bază. Adevărul totuş va triumfa. Acordul Intre Suveran şi popor se va face — odată şi monarha românească democratică se va Înfăptui — odată. Cu cât acest „odată* va fi mai îndepărtat, cu atât vor fi mai mari sacrificiile ca oari oligarhia noastră va trebui să și răscumpere la căpăținarea nefastă. CROUC.A ZILEI Supărare ministerială. Ministrul agriculturei dl A. Constantinescu, care a fost in judetul nostru ca să ţie coarnele plugului în comedia împroprietăririlor, a plecat din Cluj ib&rt© supărat şi şi-a manifestat această supărare intr’o violentă apostrofă la adresa administraţiei şi a organizaţiei liberale din judeţ, „care n’a fost in stare să adune nici măcar două sute de oameni cari să asiste. Nu e de vină, administraţia, die ministru. Sunt de vină oamenii, cari sunt răi şi incăpăţinaţi şi nu vreau să creadă că cea mai mare fericire pentru ţară e oligarhia liberală ! Bucuria liberală gerii şi al indiferenţei morale? Ce guvern „parlamentar* posta da?“ Aceste sunt pasagiile citate şi de „Viitorul“ din articolul dlui N. Iorga. „Revoluţionarii şi trădătorii“ din partidul ţărănesc cu care eventual ar colabora in alegeri naţionalîştiî, trebue să se ştie că sunt două persoana: dnii Lupu şi Stere, căci nici dl Ioreia nu consideră pa dl Mshslache,EU lipa etc. şi întreg partidul ţărănesc de „revoluţionar şi trădător/ „Viitorul" ştie Înotul acesta, dar nu suflă o vorbă despre el. Pentru acei doi oameni dl Iorga vede o primejdia din alegerile libere care, ne-ar surprinde în colaborare cu ţărăniştii. Bucuria „Viitorului“ nu mai are margini căci vede aici legitimată procedura ce-a urmat’e guvernul liberal în alegerile generale, de a înfrânge pe cai „primejdioşi“ cu simplul metod care se chiamă lovitură de Stat, — distrugând o lege, — şî furt. Teama dlui N. Iorga noi, sincer mărturisind, nu o putem avea. Nu ne dutem teme de slegerî libere din cauza dlor Stere, Lupu sau a partidului comunist. Credem cu mult mai sănăttos sufleteşte poporul nostru, decât ca din alegeri libere să nu ese însă nătofirea ţării. Sunt State în cari s’au făcut alegari libere, — mai bolnave ca noi — şi n’a eşit nici o primejdie. De altfel, a pune tszs ssa Înseamnă a vedea primejdios însuşi sufragiul universal. Dar dela articolul dlui Iorga, panija concluza pe para am ci fiin’o din „Viitorul“ că partidul naţional are de scop determinat „de a se folosi de desordinele sociala ce s’ar produce pentru a şi câştiga stăpânirea Ardealului şi prin aceasta distrugerea unităţii de Std, fete da sigur o ... distanţă respectabilă. Dar „Viitorul“ o trece dîntr’un saltmortal Vorba ceea: îi dai degetul şi ei și îți apucă mâna întreagă. Propagandiștii guvernului — Cosminic la lucru — Cazul dela Reghin al lui Nicu Tănăsescu, zis Radu Cosmin, zis profesor universitar, nu e un Incident, o abatere dela sistem, ci o cofirmare rouă a regulei după care guvernul liberal își face propaganda în Ardeal. De tipuri ca Nicu Tănăsescu e plin Ardealul şi Banatul, oameni fără nici o responsabilitate morală, de obiceiu fără ocupaţune precisă, de cele mai multe ori simpli agenţi electorali, cumeră satele şi oraşele noastre, în soldă bună, pentru, a ne convinge de fericirea ce a aduse asupra ţării guvernul actual, şi despre înaltul ri. PUNErT la PUICT La 13 Septemvrie curent s’au împlinit 100 de ani dela darea primei constituţii româneşti. Pentru sărbătorirea acestei aniversări, dl Ionel Brâtianu a suprimat complect Constituţia. * Ca răsplată a participarei la serbările încoronăreî guvernul aoferit* diai O. Goga local de deputat dela Baia-Mare. Pentru dsa, acesta ar fi singurul mjloc de a fi în parlamentul urnelor HOTE Ţăranul rus Rar o cărţulia mai interesantă pentru psihologia revoluţiei decât cea a lui Gorki despre ,Ţăranul rus*. Toată literatura russasift a veacului al nouăsprezecelea e în cle din urmă o nesfârşită preasfivire a „mujicului“. Mujicul simplu, creditosoî, bun şi sfânt devenise un fel de Mesia dela cari scriitorii ruşi nădăjduiau mântuirea nu numai a Rusiei ci a omenirei întregi —căci nu este un al doilea popor care să se confunde aşa de mult cu omenirea ca cel rusesc. Confuziile da natura aceasta sunt spacifice mentalităţii ruseşti.) Era un cult al ţăranului subjugat, explicabil prin atâtea împrejurări ale epocei, prin însuşiri de rasă, şi alte momente istorice. Metodele de surghiunire ale aristocraţiei reacţionare, foarte conştientă de menirea ei pe pământ, trebuia să dea naştere în „inteligenţa rusească” unei necondiţionate simpatii pentru massele largi ale poporului bun ca materia informă şi caotică din care Dumneeeu a preiat lumea. Viaţa ţăranului a fost încoronată cu aureolele tuturor sfinţilor. Era cântată, analizată, descrisă, admirată până la extaz. Tronul a devenit un fel de obiect sfânt pentru literaţi, un fel de tabu. Ponegirea inut oului era «jconsiderat ca un sacrilegiu. Pentru cei ce cunosc, legile istoriei o reacţiune împotriva acestui idol era de aşteptat Ea n’a întârziat mult, şi când Cihov a îndrăznit întâia oare sa înfaţişeze cu mai multă obiectivitate pe mujic, îndrăzneala sa a stârnit revolt, în toata ţara. Dărâmătorul de idoli ia fost osândit aproape la o complectă izolare. Dar glasul n’a răsunat în pustiu, după el au urmat alţii cari ştiau să povestească grozavii din viaţa celor mulţi. Maxim Gorki continui, seria acestora — nu prin literatura frumoasă, ci printr’un studiu prilejuit de o experienţă înfricoşată. Rezultatul la la oara ajunge „bolşevicul“ Gorkia suut următoarele: lupta grea şi îndelungata a tiranului rus cu natura, precum şi lipsa unei ţinte clare de viaţă, au trezit ii tip ură adânci împotriva culturii şi au făout din el un sălbat o in timpul revoluţiei. Vuia tragediei pin care a trecut revoluţia rusească nu o posrtâ conducătorii ei, ci trusele a unor fond se reduce la cruzime. Energia intelectuală a Rusiei se disolva fără urmă în mulţime. Inteligenţa rus-.aapa dispare şi în locul ei se ridică ţârăn mea trezită la viaţă nouă, bucuroasă de viaţa, sănatoasă, muncitoare, dar neindurată şi crudă. Carţulia Situ Gorki e un fel de scriere pro domo. Dar poate nimenea nu e mai îndreptăţit să vorbească ,.iicepre mujic decât ei, care a asistat la celmai grozav experiment al istoriei. Mojicul pare a se supune contradicţiile inerente firei omeneşti: din sfânt se transformă în ucigaş, din ucigaş iaraş un sfânt. Cu psihologia aceastane obişnuise de altfel şi Doatoisvraki. O nouă emisiune de hârtie-monetă Banca Naţională a hotărât emiterea unui nou stoc de hârtie-monetă, în valoare de un miliard şi jumătate. Această hotărâre este justificată de marea lipsă de numerar, care stânjeneşte tranzacţiunile comerciale. Fără îndoiali că singura explicaţie a lipsei de numerar, faţă de ioflţia produsă prin emisiunea monetei necesară înlocuirii Coroanelor şi rublelor, nu poate fi alta decât acapararea unei mari părţi din moneta pusă în circulaţie. Fapt este însă că, deşi Banca Naţionala In ultimii trei ani a emis hârtie manetă în sumă mai mare decât permite dau necesităţile unei echilibrări financiare, totuşi astăzi cantitatea de hârtia monetă care înlesneşte tranzacţiunile comerciale este insuficientă. Banca Naţională a înţeles să soluţioneze aceasta lipsă, emiţând dacă un miliard şi jumătate lei de hârtie, înainte de a putea stabili oportunitatea acestei noi emisiuni, e bine să preezam un fapt, care fixează încă odată valoarea părerilor dlui ministru de finanțe când © la guvern sau în opoziție. ! Ne aducem aminte că chestiunea unei noui emisiuni a fost pusă de Tuch Ionescu. Cu acest prilej, dl Vintilă Brîtianu s’a declarat categoric împotriva oricăre sporiri a monetei de hâtie, pe motivul că infleţia monetară nu poate fi decât dăunătoare în aprecierea leului nostm la bursa din streinătate. Azi vine însuşi dsa şi fără să ţină seamă de situaţa penibilă in care se află valuta noastră, emite o stimă atât de considerabilă, care reprezintă a cincea parte din valoarea totală a hârtie în circulaţie. Ceea ce nu era altuia îngăduit să facă, dl Viagiu Brătianu astăzi crede că-i este îngăduit doale. Dar, este oste oportună această nouă emisiiune ? Nu s’ar fi găsit asta un alt raij’oo spre a înlătura lipsa de numerar? La prima întrebare nu s’ar putea răspunde dacât prin deducţie. Şi t&spunaul nu poate fi altul decât că sporirea inflaţiei monetare va da în scurtă vreme un rezultat detestabil. Cel mai bun exemplu ni-l dau Statele în care inflaţia exagerată au produs o complectă depreciere a monetei. Cât priveşte necesitatea de a se înlătura lipsa de numerar, credem că o nouă emisiune nu ar putea fi de nici un folos. In ceartă vreme lipsa se va simţi din nou, deoarece mare parte din sumele noui emise se vor paratiza la depozitele acaparatorilor. In acest scop este nevoe de a se utiliza un alt mijloc, și cel mai potrivit pare a fi instituirea impozitului pe capital. Licenţe politice Fostul ministru al cultelor, dl Octavian Goga a fost vizitat ziele trecute de cunoscutul publicist ungur Ignotus. In şirul conversaţiunii, dl Goga a făcut o asiduă curte opiniei publice ungureşti — in numele căreia venia Ignotus — şi a căutat să lovessci în acelaş timp şi în partidul naţinal. Părerea dlui Gragu că partidul nepoml e un amhronism (fiindci l-a lunecat de sub picioare gtografia“) este una dintre ideile fixe cari i-au făcut atâta vreu prestigiului dlui Goga. „Anahronismul acesta este şi va fi încă multa vreme o necesitate. Dl Goga afirmă, însă, şi un alt lucru mai mult decât inexact. Spune anume : in timpul tratativelor de împăcare între partidul naţional şi Tisza, împăcare care se cerea stăruitor de guvernul din Bucureşti, dl Goga singur a fost împotriva Împăcării, 11 insală memoria pe dl Goga sau vrea domnia sa să-şi insere memoria? Comitetul executiv al partiului naţiontel /■***« a»—«î —î —■— w!.hxmh n SA» «w »VMVV iiiKXHji uiMtaoua niauauuigiviti şi’ în consfeinţă, a căutat întotdeauna să apere ideea monarhică de orice ştirbire de prestigiu, de orice bănuială Că monarhul ar putea să fie altceva decât un suveran care nu poate să aibă nici simpatii pronunţate nici legături de interese cu partidele politice. Henry Wickham Steed, cunoscutul publicist englez, azi directorul politic al ziarului „Times“ din Londra, care a petrecut, din însărcinarea ziarului sir, peste zece ani în capitala Austriei habsburgice, într’un studiu vast despre „Monarhia Hbsburgilor“ ne dă o strălucită analiză a acestui sentiment de dim stiaism. fi„Omul începe să simtă în mod instinctiv că în lumea modernă tirănia cea mai de temut nu este tirănia monarhică, ci cea a oligarhiilor, și nu într’atâta tirănia oligarilor aristocratice sau feudale, ci a oligarhiilor economice, a grupurilor de magnaţi industriali şi financiari, a băncilor etc. Albia firească a popoarelor împotriva unei astfel de tihnii este, sau ar putea să fie, Coroane. Parlamentul nu este o garanţie suficientă, pentru că parlamentele pot fi cumpărate, influenţate sau amăgite de către prinţii lumii economice. Monarhiile şi dinastiile n’au de ce şi de aice să se teamă, dacă nu se identifică sau nu se lasă identificate cu întreprinderile plutocratice şi se feresc chiar şi de aparenţa că ar fi simpionii tendinţelor antipopulare. Brie primejdios pentru suverani şi pentru casele domnitoare să se angajeze personal în întreprinderi financiare. Istoria anilor din urmă a Europei ne oferă multe pilde... Unul dintre motivele popularităţii împăratului Frenicisc Iosif a fost absoluta lui independenţă. Na avut nici un interes personal îa afaceri economice. Nicio-Apreonsa un articol al dlui nu. Iorga în legătură cu posibilitatea ori nu, la noi, a guvernelor parlamentare, „Viitorul“ tresaltă de bucurie citind și printre sirele acelui articol. „Viitorului“ i se pare că dl Iorga n’a scris acel articol decât să legitimeze alegerile făcute de liberali în primăvară, şi din ceea ce crede că poate citi printre site: „Viitorul* îşi trage condusiie cum trage dl Constantinescu brazdele la Împroprietărire, strâmbe. Şi scrie: „Deci „naţoneliştii convinşi*, recomandând pe revoluţionari şi trădători, cum bine observa dl lorga au scopul determinat de a se folosi de dezordinele sociale ce s'ar produce pentru a şi asigura stăpânirea Ardealului, şi prin aceasta distrugerea unităţii de Sat.* Pentru lămurirea cititorilor noştri să spunem că dl N. Iorga în articolul său „Guvern parlamentar*, — prilejit de un articol al „Gazetei Transilvaniei* în care se spunea că partidul naţional e indiferent faţă de cineva veni la guvern, numai guvernul săese din alegeri libere — scria: „Parlamentul ales liber şi pe urmă iasă ce-o eşti Numai „constituţional“ să fie ! Insa ce-o eşi, e lesne de spus Şi lesne de admis pentru cine n’ara nici un simţ de responsabilitate faţă de această ţară şi de această naţie. Dar pentru cine de are, cât de puţin, nu ne aşa de simplu. „Alegătorul e determinat in darea votului său de sfaturile oamenilor politici cu minte şi cu experienţă. Dar când vede naţionalişti convinşi recomandând ca şi cei din urmă comunişti, pe revoluţionari şi trădători ca pe aliaţii lor, el li poate vota. Şi atunci, ce se face cu majorităţi în care ar domni cel mai rău spirit al dietru-Liberalii au angajat pe cine au putut in acest scop, după cum în primăvară pentru a face alegerile ruşinoase au trebuit să recurgă la sprijinul elementelor celor mai iresponsabile, dintre cari azi mulţi sunt în temniţă Pentru a recâştiga „spiritele rătăcite* ale ardelenilor guvernul a angajat oameni de teafa sociului Radu Cosmin, sprijinit şi alte dăţi de guverne pentru . . propagandă patriotică, ei ni-i trimitpe cap să ne facă de râs în faţa minorităţilor etnice şi să ne umilească însăşi demnitatea de români. Pentru aceşti oameni puşi în solda guvernului nu există nici cel mai neînsemnat simţ de responsabilitate. Ei trec Car păţii nu cu un bagaj de idei, de sentimente, ci cu un embm balon în care vor bine goale, umflate, fac mai mare presiune decât gazul hidrogen. In orice oraş ajung, în restaurante şi cafenele, la colţurile străzilor, se opresc şi ca neşte energument dau drumul vorbelor umflate. E un disgustător aspect de satimbaci cari se produc la bâlciuri. Caţav nea lui Caragiale răsare şi de ici şi de colo, şi în disgustul şi ruşinea cetăţenilor conşlii face tumbe oratorice, bătându şi pieptul şi avântându -l în aer cilindrul, îşi dă seama guvernul ce pacoste nouă ne-aui trimis pe cap ? Işi dă seama ce efect „unificator“ pot avea producţiile deşuchiate ale acestor senaturi ce vorbesc în numele „profesorului universitar?“ Işi dă seama de indignarea românilor din Ardeal şi Banat, care se văd astfel ruşinaţi de purtările acelora cu cari ar trebui să se mândrească, căci ne vin din ţara veche? Ea zice că dl Brătianu ar fi „indispus“ da câteva zile şi din această cauză stima casa. Mare mrare ! Doar dsatrebue să fie vesel din oale afară. S’apropie încoronarea, parada şi bac ohetue din Ardeal merg bine, Radu Cosmin pregăteşte terenul, popularitatea creşte, (fi podurile ce dărâmă sub greutatea ei) iar partidul liberal şi guvernul familiei merg totuşi de bine ca şi trenurile dlui Taucred- Deraere. gpiHIHIQI Avertşanko Avertsenko, artist şi literat, s’a întors din Rusia şi publică în diferite ziare streine schiţe mărunte despre viaţa de acolo. poate singurul om care nu şi-a pierdut umorul trecând prin iadul roşu. Tipurile create de noile imprejurari sociale sunt prinse cu fineţe: vezi aievea pe comisarul poporului care discută cu secretarul sau tovara , despre acţiunile ce trebue să le întrepindă armata roşie, împotriva cui? împotriva finlandei ? A României? Nu. Cea dintâimea nu e pregătita sa primească comunismul. Cea din urmă e într’o situaţie privilegiată, comisarul şi-a cumpărat nu de mult o vila lângă Bucureşti, şi vrea sa facă o casă publică din ea. Prin urmare acţiunea se va îndrepta împotriva Bulgariei. Da, schiţele lui Avertsenko sunt mai intresante atunci când redau impresiile lui mai mult sau mai puţin fugare. Când un chinez vrea să facă cel mai mare rău altui chinez, se duce şi se spânzură in uşa aceluia. Un european nu înţelege aceasta ruşine dar în China aşa e. Amintind acest obicei chinezesc, Avertsenko adaugă: dacă eu aş fi chinez şi dacă Trotzki ar fi deasemenea chinez, aş fi gata în orice moment să mă spânzur în pragul său. Intr’altă schiţă a lui întitulată „Răsbunarea zeilor“ sbiciuieşte deprecierea rubui. Dupa ce arată puterea de cumperare a rublei dinainte de război când un emovnic cumpăra zeci de funţi de tot felul de luciuri de mâncare şi de băutură numai cu o rublă, Avetşenko pune pe Kretinski, actualul comisar al finanţelor, să facă fericirea ruşilor tipărind mereu la ruble. Toată lumea e formată acum numai din milionari. Kretinski se crede ca drept cuvânt un „rege“ al milionarilor. La Moscova i se ridică o statue în cinstea lui. Dar în scurt timp milionul de ruble nu mai valora nimic. Nemulţumirea creştea pe zi ce trece. Intr’o zi Kretinski se afla la Moscova în faţa statuei sale admitându-se. Atunci mulţimea recunoscându-l a năpădit asupra lui şi înfundându-i gura cu ruble, la omorât, asfixiindu-l cu ruble tpârite de el. & COMP, unuuuu HC VUU3U sa auuu juiut. 1111-pozitul inactae este foarte drept orânduit. Când Frederic Korány, ca ministru de fitiaate, a idicat acest impozit la o sumă de zece ori mai mare decât fitsess înainte, traficul cerealelor era încătuşat prin diversa resticţiuni, iar preţul grâului varia în re 2—300 coroane. Astăzi traficul este liber, iar preţul grâului a ajuns la panetatea inpadirii, este dtoi foarte echitabil ca din acest surplus de câştg să ia şi Statul partea sa. Tabuego puse impozite nuri şi pe acele întreprinderi incluşii viie şi comeiciare, sau au înregistrat câştiguri accesorii consulerabie. Navigaţia pe Dunăre ca lucru asupra căruia nu se poate trece cu vederea şi osia cu toate acestea nu a dobândit atenţia pe care o merită, este importat şi ce o are acum pentru Ungaria navigaţia pe Dunăre. Linia Budapesta—PdSSau este pentru Ungaria de o importanţă vitală. Întocmai ca portul Fiúm© în trecut. In timp de paca acest port era pentru Ungaria drumul fiber pin care ea s’ar fi putut incapca la trahoul internaţional, în cazul unui conflict vaniel cu Austria. Astăzi situaţia este aceeaş. Dunărea este internaţională, iar Passau se află în Germania, deci iese din cercul îmbrăţişertor al Mcei Antante. Trebue deci ca Ungaria să orgnizeze acest drum, prn care traficul ungar să-şi poată păstra contactul cu traficul internaţional. Un boicot dn partea Micei Antante, la care s’ar raita şî Austria ar fi fatal Ungariei. Sngura se pare este Dunărea. Trebue deci a se începe tratative cu Germania şi Ungaria să-şi creeze în Passau piaţa, magazinul şi panciul şi de observare, pin care mărfurile sale sroaiba o ieşire asigurată şi de unde să-şi capete orientări sigure. Situaţia economică la Ungaria Scumpirea traiului şi scăderea cursului coroanei preocupă exclusiv toată lumea în momentul da faţă. Scădarea cursului coroanei este în legătură cu scăderea cursului morcei germane. Aceasta lisă nu însemnează că dacă germaniei i se vor acorda oarecari concesiuni în privinţa reparaţiilor şi deci marca se va ridica, acest fapt va evea de efect ridicarea coroanei ugare. Deprecierea coroanei nu o provoacă numai scăderea mărcei, ci şi faptul că deficitul bugetar şi inflaţiunea arăt o tendinţă de creştere. Nimeni nu putea cere, ca de pe o zi pe alts, bugetul si fie ehiiibrat, dar la ce putis sa se aştepte oricine era ca să se arate baf.Am un sîmpton de îndreptare, adecă inflaţia şi deficitul si aibă o tendinţă de scădere. Infra corana şi mărci Ministrul de Finanţe a spus că voeşte să separe coroana urgră de marca germană. Nu ştim cura a înţines ministrul acest lucru, dar fapt este că exportul Ungariei în Germania este destul da redus, pe câni importul din acea ţară este foste însemnat. Având deci valută ungară în acea ţa ă de care I depindem economic şte, fatal vom fi I supuşi tuturor tribaleţiunilor sale valutare. Separarea coroanei de marcă înţeleasă prin ruperea contactului economic dintre aC se duă ţări, ar fi un nou sens. Ungaria tre nsvoe de un contact cât de strâns cu Germania şi tend nţa constantă tabie sa fie spre intens ficarea realiţiunilor economice. Separarea de marcă se poate concepe numai într’un fel şi anume : intensificarea exportului atât cu Germania cât şi cu restul streinătăţei. Numai prin dobândirea de valută mai ridicată în schimbul mărfurilor exportate şi prin contrabalansarea importului şi exportului cu Germania, se va putea ajunge la un echilibru normal, care va avea de efect că cursul coroanei va deveni independent de marca germană. Producţia şi impozitele Ungaria produce, mai ales pe terenul agricol, mai putin decât toate ţările din lume (1), de aceea posibilitatea exportului este mai mare in aceste condiţii, cari asigură putinţa unei concurenţa în favoarea sa. Pe de altă parte, producţia cărbunilor a întrecut quantum«! atins în timp da pace, iar întreprinderii© industriale ungare lucrează mult penuu export. Ungaria are nevoie acum de o politică de export conştientă, perseverentă şi raţională. Urcarea impozitelor era o necesitate inevitabilă. Pentru a se putea imitară —_*i r