Patria, mai 1935 (Anul 17, nr. 100-121)
1935-05-01 / nr. 100
tod al XVIMe» Ho. 100 |^| g «■■■. DIRECTOR: , , SEVER STOICA , V REDACȚIA ȘI ADUU ISTRAflA: CLUJ, Btiaia Regina Maria Hr, 86, II i. TELEPOH I 13—81. ; ABONAMENT: , , Dfia 1 Aprilie 1034) Abonamgot aanal —------------------Lm~700.-~ rracţiuni de an, lunar------------------------65.— Pentru funcţionari, ai»n»| —-----------t^} 600^— Fracţiuni de an, lunar — — — Preoţi, învăţători, studenţi, w . Fracţiuni de an, lunar — i ?—„ a Pt. autorităţi, instituţii, bfiiu In străinătati Vi M lorcttrt. 1 Mal IQ3S TAXA POŞTALA PLĂTITĂ Oi NQMJBRAK ■*. 11178/11» Partidului National întâi Revoluţia franceză, a proclamat cele trei principii fundamentale: libertate, egalitate, fraternitate, ideia de fraternitate s-a ilustrat prin negarea ideiei creştina a deaproapelui, ideia de egalitate a ilustrat principiul natural al inegalităţii, deta de libertate a strivit, ideia de disciplină morală a unei comunităţi naţionae. Ideia de fraternitate s-a rezumat la ideia de exploatare a „fratelui“ de către ,,frate“, ideia de egalitate la „egalitatea“ condiţiiunilor legale de exploatare, umană, ideia de libertate la libertatea de tâlhărire a omului in jocul forţelor economice. Ideia de egalitate şi de fraternitate a fost deci, aservită ideiei de libertate, a libertăţii egale de exploatare a fratelui de către frate. Caracteristica, regimului revoluţiei franceze este, deci, liberalismul. Trinitatea principiilor revoluţiei franceze s-a născut în leagănul raţionalismului, care a dominat acest, veac. Raţionalismul revoluţiei franeze s'a afirmat ca o negaţiune a izvoarelor fundamentale ale Vieţii. Raţiunea nu este viaţa însăşi, ea nu este decât o parte infimă a ei, şi numai atunci când se limitează in marginile ei naturale. Raţionalismul a pus viaţa în slujba raţiunii, deşi raţiunea trebue să servească ea viaţa. Raţionalismul s'a ridicat împotriva vieţii, pentru că s-a pus în serviciul materialismului. Dar raţiunea, ca un fruct al spiritului, nu se poate imteoda materiasmului, fără a nu realiza o contradicţiune devastatoare. liberalismul în structura sa economică este capitalism, im capitalism degenerat în exploatare, care flutură lozinca, nimicirea deaproapelui în profitul capitalului. Ca o readune împotriva liberalismului s-a ridicat marxismul. Marxismul îşi trage, însă, viaţa din aceleaşi surse otrăvite ca şi libera- Ismul: raţionalismul, materialismul, ateismul. Literalismul neagă naţionalismul, pentru că pune în centrul preocupărilor sale, individul, marxismul neagă naţiunea, pentru că plasează în centrul ideologiei sale, clasa. Liberalismul neagă naţionalismul, pentru că,deşi teoretic e duşmanul luptei de clasă, în fond practică cea mai deşănţată exploatare a claselor producătoare ale naţiunei. Marxismul tăgădueşte naţionalismul, pentru că deşi se ridică în numele clasei muncitoreşti, nu înglobează întreaga naţiune în lupta sa. împotriva luptei de clasă a liberalismului rapace marxismul a opus aceeaşi armă: lupta de clasă. Dar cine întrebuinţeză lupta de clasă împotriva luptei de clasă, nu are nici o legitimaţiune etică, după cum nici liberalismul nu are nici o îndreptăţire morală în lupta sa împotriva marxismului. Deşi liberalismul flutură tricolorul a fost duşmanul naţionalismului, pentru că a pus naţiunea în shijba capitalismului. Deşi marxismul flutură stindardul claselor muncitoreşti, e duşmanul naţionalismului, pentru că fragmentează naţiunea în clase sociale, care stau cu pumnii faţă în faţă, urînduse de moarte. Liberalismul pune naţiunea în slujba economiei private, marxismul aşează clasa muncitorească în linii de bătaie în serviciul unui program politic. Naţionalismul se ridică împotriva liberalismului şi a marxismului, pentru că naţiunea nu trebue pusă în serviciul capitalismului, ci capitalismul în slujba naţiunii. Naţionalismul se ridică împotriva marxismului, pentru că naţiunea nu trebue aservită unui program politic, ci programul politic trece pus în slujba naţiunii. Naţionalismul se ridică împotriva programului politic, izvorît dintr’un raţionalism abstract, pentru că de dragul nici unei, ideologia nu trebuesc jertfite realităţile şi interesele naţiunii. Naţionalismul se ridică împotriva raţionalismului, împotriva materialismului, a ateismului, a capitalismului rapace, împotriva exploatării, a urei şi a discordiei sociale. Naţionalismul se ridică împotriva libertăţii nelimitate a capitalismului şi afirmă că, capitalul nu trebue să-şi desfăşoare forţele decât în limitele intereselor naţionale. Naţionalismul se ridică împotriva marxismului, care distruge iniţiativa particulară, pentru că porunca zilei de astăzi este de a realiza o sinteză dintre libertatea spiritului creator şi îndatoririle capitalului faţă de comunitatea naţională. Naţionalismul este împotriva spiritului de clasă al liberalismului şi al marxismului, care valorifică munca după criterii de clasă. Naţionalismul respectă munca prin ea însăşi, dar un izvor al vieţiii naţonale. Dacă liberalismul nu respectă decât munca capitaliştilor, dacă marxismul nu apreciază decât munca urmenilor, naţionalismul respectă deopotrivă munca muncitorilor, munca ţăranilor, munca intelectualilor şii munca capitaliştilor, în măsura în care ele sânt folositoare pentru existenţa naţională. Dacă liberalismul dispreţueşte munca claselor muncitoreştii, naţionalismul are un respect religios faţă de munca muncitorilor, căci dacă ei nu pot realiza averi şi adesea ori nu pot duca niici măcar o viaţă lipsită de griji, munca lor idealistă ieste, indispensabilă naţiunei). Naţionalismul este împotriva marxismului pentru că tăgădueşte puterea civilizatoare a proprietăţii private. Dacă naţionalismul apără proprietatea privată, naţionaliştii demonstrează în acelaşi timp capitaliştilor că averea pe care au acumulat-o nu este numai rezultatul muncii şi al spiritului lor creator, ci ea se datoreşte şi comunităţii naţonale. Astăzi, la întâiu Mai, în ziua sărbătorească a muncii, naţionaliştii trebue să facă făgăduinţa solemnă că vor merge în sânul ţăranilor şi al tineretului intelectual şi le vor cere sprijinul pentru muncitori, că vor merge în faţa muncitorilor şi a tineretului şi le vor cere concursul pentru ţărani, vor merge în faţa muncitorilor şi a intelectualilor şi le vor solicita concursul pentru tineretul intelectual. Trebue se cerem tuturora concursul, nu unei clase, nu ţăranilor,, nu muncitorilor, nu intelectualilor, ci naţiunii întregi ca să învingem cea mai cumplită boală a veacului, cea mai devastatoare epidemie a liberalismului, şomajul. Să cerem tuturora concursul ca să realizăm nu socialismul marxist, nu socialismul urcei şi al distrugere!, ci socialismul românesc, socialismul ideiei naţionale, numerus valachicus. SEVER STOICA Generalul Denain la Roma •PARIS, 30 (Radar). — La 9 Mai generalul Denain, ministrul francez al aerului, invitat de guvernul italian, pleacă la Roma, pentru a trata convenţia aeriană elaborată la Stresa, pentru a fixa planul colaborării comerciale aeriene franco-iteliene, şi pentru a întări colaborarea tehnică franco-italiană în materie aeriană. Ipocrizia congresului partidului ţărănesc „Dreptatea”, răspunzând ziarului „România Nouă”, cu câteva precizări, scria în preziua congresului: nuce uţcuiu şi juiuu, este aceeaşi legătură cu intre nochina şi program, iar intre şef şi partul, se menţine o relaţie ele aceeaşi esenţă cu cele dintâi. Căci după cum, programul are menirea să prelungească şi realităţi politice corpul de principii încadrate organic, tot aşa tactica are menirea să incorporeze, în ritmul vieţii de stat, partidul. Iar preşedintele trebue să înglobeze toate liniile tactice ale partidului, în felul în care programul însumează toate componentele doctrinei. ... Intre program, doctrină şi partid sunt statornicite relaţii de aşa esenţa, încât din ea emană şi indiciile tactice. Iar aceste indicii tactice sunt şi rămân in preocuparea exclusivă a preşedintelui partidului’’. Nu e aşa că e perfect logic? Toate, program, doctrină şi partid se reduc la preşedinte, întrucât tridicile tactice sunt preocuparea exclusivă a lui şi acestea nu sunt decât derivarea din cele dintâiu. Preşedintele fiind unul — unitatea partidului este asigurată. Iată logica, în teorie. Să vedem dacă şi în practică întâlnim aceeaşi logică. Toate desbaterile congresului n’au tins decât la acest scop: salvarea unităţii partidului prin expoziţia, cel puţin aparentă, a acestei conformităţi. Dar în aceste eforturi pripite de expunere estetică de moment, i s’au lăsat descoperite câteva cârpeli, care au transformat congresul intrud canţoneta comico-tragică de cel mai grotesc gust. D. Mihalache ridică cortina afirmând: „Nu îmi voiu îngădui nici mie acţiune personală şi nu voi putea îngădui nimănui (aplauze), evident atâta vreme cât voi fi exponentul autorizat al credinţelor, al simţimintelor şi voinţei dvs”. Deci, în congresul chemat să ratifice un program, nimeni nu va putea ridica cuvântul împotriva lui. Scurt şi pe înţelesul tuturor. Pentru ce? Pentru că preşedintele este exponentul autorizat al credinţelor, etc. Exact ca mai sus, indiciile tactice şi, deci, program, doctrină sunt preocuparea exclusivă a preşedintelui partidului. Dar atunci nu este firesc să ne întrebăm de ce a simţit nevoia preşedintele să atragă atenţia congresului că este interzisă orice acţiune personală, dacă el este exponentul autorizat, etc. Ori tocmai pentrucă să fie autorizat, trebue să se taie pofta oricărei acţiuni personale de a îndrăsni. Şi pentrucă să pună capăt în mod sipra oricărei îndrăsneli, a. preşedinte a început imediat cu osanalele. Domniasa mulţumeşte călduros, mai intâiu, domnului Maniu ,,pentrucă prin mintea sa uminuia şi uuturauiea sa, i a just ae un mare sprijin şi-i cere mai departe „acelaş concurs luminat'’ pentru a putea auce la van sfârşit opera întreprinsă', ive inireotunoare, sprijinul dat de domnul Maniu este cristalizat in memoriul cu buca constituţională, care n'a putut fi dat publicităţii, şi de pe urma caruia s a realizat „frontul constituţional” al Domniei baie, nu cu purnoul ţărănesc, ci cu alte partide? La aceste osanale, d. Maniu, bine crescut, s'a grăbit să răspundă ca un om „care nu poate gândi una şi face alta”, că „fiecare membru al partidului are dreptul şi chiar trebue să-şi spună părerea, dar are datoria de a o supune majorităţii’’, adică, mai exact, că fiecare membru al partidului are dreptul şi chiar trebue să gândească una şi să facă alta. Şi pentru că să confirme şi mai temeinic consecvenţa Domniei Sale, deşi, când este vorba de raporturile cu d. Vaida, crede că „un membru al partidului nu poate să-şi ia răspunderea unei idei personale şi trebue să tragă consecinţele”, cu toată divergenţa dintre Domnia sa şi partid în chestia constituţională, nu numai că nu trage nicio consecinţă, dar ridică programul partidului ţărănesc la ran-ffiul de „religie pentru toate partidelur **0, Mihalache mulţumeşte apoi, domnului Lupu „care acum 16 ani a contribuit la întemeierea democraţiei ţărăneşti”. Şi acum ascultaţi (fără să vă minunaţi de asemenea sofisticărie): „Despărţirea vremelnică a fost o veruicare ea aşa ţar Lupa) nu poate fi aeeai aiaiun ae noi’ ţuuica, au. M maladie, l upovici, Maniu, etc.j. Lum, oare această verificare nu sar (i putut face fără afacerea Skoda. Domnn aceasta verificare, a trebuit sărmanul dr Lupu să ratacească prin strămutaţi in timpul cât procesul Shoda se înfăţişă parlamentului? De altfel, d. dr Lupu, tot aşa de gentil ca şi d. Maniu sa grăbit să-şi manifeste şi recunoştinţa şi consecvenţa Domniei Sale, dând membrilor partidului, sfatul bătrânesc ,să se păzească cu toţii în viaţă de a critica încontinuu” şi rugându-i să fie „un acumulator de energie optimistă” pentru că să poată crede in „galvanizarea” unităţii partidului ţărănesc. Minunată încheiere! Formidabilă logică! Nemaipomenită consecvenţă! Şi în faţa acestei coheziuni maistructibile între idei de o parte, între „gândire şi acţiune”, de alta, indiscutabil, cade, ca cea mai ilariantă cascadă a ironiei, butada următoare: „orice lozincă naţionalistă lansată de oricine (probabil d. Vaida) nu reprezintă decât vorbe goale şi fiecare om cu simţul realităţii vede că numai prin aplicarea acestui program se va putea rezolvi criza naţională”. Poate că nu ştiţi cetitori, că pentru acest program naţionalist, d. Mihalache a fost felicitat de d. Edouaud Pfeifer, vice-preşedintele partidului radical-socialist din Franţa, căruia Con-tresul ia făcut un cadou: „aderarea a Antanta Internaţională radicală”. MIHAIL MOLDOVAN UN MEETING ai (Germanilor nafion&ll Acţiunea dlui Ales XIX Intr-adevăr, pe ziua de 19 Mai, uniunea Germanilor naţionali din Austria, (Versin der Deutschnationalen în Österreich), organizează o întrunire In sala Wimberg, având la ordinea de zi: discutarea raporturilor politice, economice și juridice ale Austriei cu Ungaria în legătură cu serbările milenare. Oratorii întrunirii erau dr. Karl Foehler, Heinrich Guttmann, K. H. Wolf. -Meetingul nu a putut fi interzis. O lume imensă asculta pe oratori. Heinrich Guttmann a declarat că în raporturile economice ale Auscltiei cu Ungaria, industria naţională a Ungariei a fost proteguită, numărul fabricilor ei ridicându-se cu începere de la anul 1667 la aproximativ 4000 fabrici. Ungurii se îndeletnicesc şi azi cu agricultura industrial în mâinile Germanilor şi Slavilor, iar comerţul în mâinile evreilor. — După convenţiunea doua, graniţa românească dinspre Ungaria a fost închisă, ceeace pentru Voiena a avut drept urmare faptul că preţul căr Vaida*Voevod in 1996 de s Sever Stoica nu s’a ridicat cu 20 creiţari la kg. — Ungurii au realizat pe urma acestui spor al preţului în total 150.000.000 florinii, iar comercianţii evreo-maghiari s-au îmbogăţit văzând cu ochii şi au devenit milionari pe spatele Vienei şi al României Agricultura noastră are mari pagibe din cauza convenţiei noastre vamale Cu Ungaria, care produce uri surplus de cereale faţă de nevoile ei. La sfârşitul anului 1870 Austro- Ungaria s-a obligat a nu importa viţă de vie, Austria a respectat această obligaţie, Ungaria, a trecut-o cu vederea şi din acest motiv producţia noastră de vin a rămas mult în urma Ungariei. Iată cum îşi respectă Ungaria angajamentele! Convenţiunea noastră cu Ungaria nu se poate menţine. Dacă se va realiza o nouă ordine de lucruri1, popoarele nemaghiare vor trebui să fie protejate. Intr'un eventual răsboiu vamal cu Ungaria, noi vom avea, mai puţine desavantagiu de suferit ca Ungaria, căci agricultural ei va fi paralizată, iar industria noastră va găsi noul debuşee în statei© de? pe Peninsula Bal-Icanicii. • 1 I Oratorul a sfârşit prin a propune următoarea rezoluţiune: întrunirea ţinută în ziua de 19 Malie 1896 în restaurantul Wimberger cere guvernului să denunţe la tmp convenţia vamală şi comercială cu Ungaria, pentru ca să se creeze condiţiile propice în vederea respectării intereselor economice ale Austriei şi ale popoarelor nemaghiiare asuprite din Ungaria, la încheierea unei nouă convenţii comerciale. Comisarul guvernului Intervine şiei arce punerea la votare a acestei rezolţiuni. Din aplauzele unanime se constată, însă, că rezoluţiunea este acceptată. La Karl Fochler arată că întrunirile studenţilor au fost interzise in bloc. Autorităţile au faţă de studenţi o atitudine blamabilă, iar măsurile, cari sau luat sunt unanim dezaprobate. — Ungaria n*a luat în sens în trecut deviza „Moriamur pro rege nostro“, căci n‘a trimis decât regiment© româneşti, săseşti şi slav®. împăratul Iosif a plecat dela convingerea că Austria trebue să devină un stat german. Această dispoziţie a sa a trebuit s'o revoace pe patul de moarte în oe®ace privește Ungaria. In luptele napoleoniene pentru libertate, Ungaria n‘a suferit deloc. In anul 1848 Kossuth și Liga sa a proclamat republica în Ungaria. După răsboiul din 1866 am realizat pripia împăcare. De atunci încoace Maghiarii au început să maghiarizeze toate popoarele. Ungurii nu vor să recunoască Ungaria ca un stat al naţionalităţilor, deşi faţă de şase milioane de Maghiari există 11 milioane de Nemaghiari. Şcolile nemaghiare au fost asuprite. La anul 1869 au fost 1282 şcoli nemaghiare, în 1888 867, în 1883 650 şi acum de curând d, Wlassici a stabilit că abia mai sunt peste 600 şcoli nemaghiare. Dacă Ungaria procedează faţă de naţionalităţi aşa cum procedează, să nu se aştepte cel puţin la dragoste din partea popoarelor nemaghiare. — La Arad Românii au vrut să construiască pe cheltuiala lor proprie, un gimnaziu, iar guvernul maghiar a interzis efectuarea plinului; întriun alt liceu, ministerul a ordonat pru şi simplu ca limba de predare să fie limba maghiară. La Budapesta şcolile germane au fost împilate. La fel au păţit-o celelalte popoare, şi anume Slovacii, ale căror şcoli medii au fost închise fără de veste, „pentru că toate trei clădirile ar fi umede“ (Ilaritate). Cu ocazia serbărilor milenare s-au înfiinţat peste 4000 şcoli maghiare în teritorii locuite de popoare nemaghare. Şi biserica e maghiarizată. „Budapesti Hírlap“ relatează că ţăranii slovaci sunt goniţi cu bâta să asculte predicile în limba maghiară. Se maghiarizează şi dreptul O ordonanţă ministerială din 1875 dispune că limba oficială nu poate fi în mod exclusiv decât limba maghiară. Advocaţii, cari iau poziţie împotriva acestei ordonanţe, bazându-se pe texte de lege, sunt traduşi in faţa comisiei disciplină. Maghiarizarea numelor este un fapt îndeobşte cunoscut. Maghiarizarea se produce prin violenţă aşa cum s-a întâmplat de curând cu funcţionarii silvici, la Cluj. Popoarelor nemaghare li se răpeşte dreptul de apărare şi prin alegeri necinstite se împiedecă intrarea Nemaghirilor în cameră. Şase milioane de Unguri trimit 260—70 reprezentanţi aleşi, iar 11 milioane de Nemaghiari aproape nici un reprezentant. Asuprirea nu se opreşte aici, la ea se mai adaogă îngâmfarea, insulta şi dispreţul. In această situaţiune, Nemaghiarii să jubileze, pentrucă Ungurii organizează serbări milenare? Dela Unguri noi nu putem învăţa cultură, pentrucă cultura lor e copia culturii germane. Noi nu trebue să învăţăm nimic dela Unguri şi ceeace se expune la Budapesta este în cea mai mare parte opera lucrătorilor germani. Şi ce sărbătoesc dumnealor? Năvălirea lor jalnică de acum 6 mi© de ani în Europa?** Luând cuvântul, preşedintele Ligii Germanilor Naţionali, K. H. Wolf a declarat, între altele, următoarele: „In Austria primează Jidanul Beer, în Ungaria Jidanul Falk. Când s-a vorbit pentru prima oară de conciliaţiune, Kossuth a spus: Impăcarea-i ca un tânăr focos, însurat cu o hârcă bătrână bogată. Programul german-naţional reclamă uniunea personală. Prin aceasta vom fi liberi economiceşte. Lupta noastră se dă împotriva amelgamizării „După realizarea României Mari toţi conducătorii partidelor politice au uitat această înaltă datorie: promovarea şi înălţarea neamului românesc de pretutindeni. Ei s-au complăcut în violente lupte de partid şi în meschine intrigi politice“. Alexandru Vaida Voevod Cele două păreri ale dlui Iuliu Maniu despre restauraţie SEPTEMBRIE 1934. „Dar nu mai puţin am văzut, că în contra opiniei publice, în contra păreriii parlamentarilor, a majorităţii Consiliului de Miniştri şi în contra voinţei A. S. R. Principele Carol, nu are Interes să forţez părerea mea, pe care chiar dacă aş impune-o, tot nu ar mai avea roadele la care tindea®* eu. Am recurs la singura soluţie logică şi onorabilă: m'am supus eu opiniei publice şi majorităţii guvernului, dar neputând purta răspunderea acestei soluţii, — mi-am dat demisia'*« \ APRILIE 1935. „Peste toate acestea, d-lor, guvernul prezidat de mine a fost chemat de soartă să facă marele act al restaurării. Ridicând pe Tronul Său, pe Majestatea Sa Regele Carol H-lea. Aceasta din două motive, care urmează strict din convingerile noastre adânc monarhice și dinastice: întâi a fost înlăturat pe nedrept şi al doilea pentru că oricare regim monarhic are nevoie de continuitate, de stabilitate şi de autoritate, pe care noi totdeauna şi atunci şiastăzi vrem să o dăm şi să o asigurăm Tronului**. Ideia Iralonul ifdlah“ de: prof. Ch. Târnăveanu Fără îndoială, că marea problemă de stat pusă sub titlul „Numerus Yakchicus‘‘ şi ridicată eroic de proeminentul valah ardelean, d. dr. Alexandru Vaida voevod, constitue cel mai mare eveniment naţional din zilele noastre. Această problemă cardinală, considerată cu drept cuvânt, începutul şi sfârşitul celor mai frumoase şi utile preocupări de ordin românesc, a avut darul să revoluţioneze, în timp neobişnuit de scurt, toate conştiinţele valahe de pe întreg cuprinsul ţării româneşti. S'au desfundat ca prin farmec zăgazurile vechei nepăsării şi pe cerul întunecos al vieţii noastre zbuciumate şi aproape neputincioase în trudnicile ei manifestaţiei, se ivesc zorile unor zile mai bune şi mai demne de suferinţele noastre de veacuri. In cercurile de înaltă conducere, în cluburile politice cu toată atmosfera lor greoaie şi îngrădite de rigide precepte sectariste, în zgomotul marilor oraşe şi mai ales în aerul sănătos al satelor noastre, „numerus vari chicus“ cu tot rostul şi fondul lui adânc, se desprinde din gură în gură şi formează obiectul unor discuţii aprinse şi vrednice de cauza mare şi sfântă ce40 reprezintă. Crezul curat şi limpede ca apa izvorului d© munte, crezul naţiei valahe, de a se afirma pe pământul strămoşesc, intră de cu grabă în sufletele noastre, le încălzeşte cu putere de foc, e focul viu al dragostei de neam, şi iată se deschid cu tâlc şi rosturi bimdefinite, drumuri noul şi nebătătorite sau prea puţin bătătorite in ultimele vremi. Sunt drumurile luminate de sclipirea spirituală a marilor noştri strămoşi şi martiri valahi, cari plutesc de-acum mereu şi cu zor deasupra capetelor noastre, ne inspiră cu forţă irezistibilă curaj şi putere, avânt şi însufleţire, răbdare şi încredere, pentru a duce la bun sfârşit lupta naţională, om. sfântă şi dreaptă, lupta valahă, pentru desrobirea valahilor de sub jugul ruşinos al străinilor fără,păreţi, şi prădalnici*i".. „„ . Sentinţa cea bună, din care va răsări viitorul de aur al noului stat valah, a fost aruncată cu pricepere şi competenţă, iar marele şi înţeleptul ei sămănător, d. dr. Alexandru Vaida Voevod îşi înscrie în cartea luminoasă a vieţii sale de neîntrecut luptător şii mare valah, o nouă şi preafrumoasă pagină, pagina, prezentului, închinată unui viitor sigur, neşovăelnic, rapid şi binemeritat de vigurosul şi înţelegătorul popor valah de anei şi de dincolo de Carpaţi. In această lumină se întrezăresc de pe acum roadele binefăcătoare izvorîte din izvorul curat de apă vis (Urmare lm pag. Ha).