Progresul, ianuarie-iunie 1870 (Anul 8, nr. 1-49)

1870-01-14 / nr. 3

min de 2 luni, sa se presinte la numita Comisiune care îşi ţine şedinţele regulate în elitele de Mercuri şi Sâmbătă în Palatul Administrativii. Din espusul motivă, Primăria deşteaptă şi cu aceasta pe D-nii embaticari învitându’i se grăbească a se presenta cu documentele de posesiunea locuri­lor ce le au cu embatica în terminul de 2 luni cal­culaţii de la date Foael, câci în casa contrariu nu vor avea dreptă de reclamare. Primăria de fierlad. No. 76. La 20 a curentei urmându a se ţine din nou licitaţiune pentru antreprisa cotâritului din a­­ceastă urbă. se publică ca amatorii ce ar fi, să se presinte în pretoriul acestui oficiu la orele 12 amsa­lu­­eli, când vor vide şi condiţiunele de antrepriză. No. 74. La 20 a curentei urmându a se ţine din nou licitaţiune pentru antreprisa iluminarisirei oraşu­lui din această urbă, se publică ca amatorii ce ar fi, să se presinte în pretoriul acestui oficiu la orele 12 ameaza-eri, când voru vide şi condiţiunele de antre­­prisă. Primăria comunei podgoria Copou­, No. 38. Se publică aflarea păgubaşului unei vaci trimisă de Primăria urbei Iaşii cu adresa No. 15, ca de pripas, conformă art. 49 din legea Poliţiei ru­rale, semnele vaceî sunt: la trup de mijloc, la păr murgă închisă, la spinare porumbă în hisâ, coarnele ţapoşe şi urechea stângă rătizatâ. I­rim­ărica de Huşi. No. 41. Strângerea tacso de 55 lesni de la oca tutună turcescă ce va întră în comună spre consu­mare, acceptându-se din această faclă tutunul ce va proveni din regia Statului, regulându-se a se antre­­prisui, se publică spre ştiinţa D-lor concurenţi, care se vor înfăţoşa în Camera Primăriei în zilele de 20, 21 şi 22 a curentei luni, când urmea­le a­le fini me­­zatulu­­ l Primăriea urbei Mihailoni. No. 35. Postură de medică pentru această urbă fiind vacantă, ori care va fi posedândă astă specia­litate, și va vroi a se angaj să se presinte aicea, cunoscândă că salariilă după budgetă a de 2115 lei noi pe an. PROGRESUL­­JES PUROCAŢI JUDECĂTOREȘTI Curtea de Apel din Iaşi. No. 211. Doamna Maria Cantacuzin şi Monahia Agafia Cantacuzin, a căroră domiciliu nu este cunos­­cută, în virtutea art. 75 din Procedura Civilă, este citată a se presenta în persoană a că prin procuratură admisă de lege, înaintea Secţiunei 1-iă a Curţei, la 13 a lunci Martie anul 1870, orele 11 din eli, când­ are a te judeca apelul făcut contra sentinţei Tribu­nalului Iaşi. Secţia a 2 a, din 9 Aprilie 1869, dată în procesul- ce­hă cu C­loră Constandîn Dimitrie, Mateiă şi Iorgu Sturzi, Elena Suţu şi Rucavicia R­uşu, pentru avere de succesiune, aducând atuncea şi pro­bele ce va fi posedându, la ne­urmare causa sa va căuta în lipsă. No. 200. inculpatul Dimitrie Iftime, cu domiciliul ne­cunoscut, în virtutea art. 204 din Procedura Pe­nală, este citat a se pr esenţa în p­raoană sau prin procuratură admisă de lege, înaintea Secţiunei 1-iă a Curţe­î, la 31 a lunci Martie, anul 1870, orele 11 din eli, când are a se judeca apelul făcut contra sen­tinţei Tribunalului Suceava, de cătră D. Acsinte Bo­­locă cu D-sa şi Ilie Vamană, Costantin­a Nechitoael pentru furtă, adurând atuncea şi probele ce va fi po­­sedându, la ne­urmare causa se va căuta în lipsă. No. 207. Inculpaţii Dimitrie Gheorghiu, cu domi­ciliul ne­cunoscută, în virtutea r.rt. 204 din Proce­dura P­nală, este citat a se presenta în persoană sau prin procuratură admisă de lege, înaintea Secţiune! 1-ia a Curţii.I, la 30 alunei Aprilie, anul 1870, ore­le 11 din eli, când are a se judeca ro­lul interject contra sentinţei Tribunalului I şil Secţia a 4-a, p in care s’aă condemnată la amendă pentru maltratarea causatâ lui Ioan Panaite, sducânlă atuncea­ şi pro­bele ce va fi posedândă, la no urmare se va căuta in lipsă. No. 206. Inculpatul Sulem N­egher, cu domiciliulă ne­cunoscută, în virtutea art. 2°4 din Procedura Pena­lă, eate citat a ae presents in persoană sau prin pro- Cliratură admită de lege, înaintea Secţiunei 1-i a » Curtel, la 29 a lunei Aprilie, anul 1870, orele 11 din eli, când are a se judeca apelulă interjectată contra sentinţei Tribunalului Iaşi- Secţia a 4-a, prin care se condamnă la închisoare corecţionala pentru ultra­­jiul sergentului Scarlat Cornea, aducând atuncea şi probele ce va fi posedândă, la ne­urmare causa se va căuta în lipsă. No. 205. inculpatul David Bercovici, cu domici­liul ne­cunoscut, în virtutea art. 204 din Procedura Penală, este citat a se presenta în persoană sau prin procuratură admisă de lege, înaintea Secţiunii 1-i­ a Curţei la 27 a lunei Aprilie, anul 1870, orele 11 din eli, când are a se judeca apelul interjectată con­tra sentinţei Tribunalului Iaşi- Secţia a 4-a, prin ca­re s-au condemnat la amendă şi închisoare corecţio­­nală pentru cază de furţă, aducând atuncea şi pro­bele ce va fi posedând, la ne­urmare cauza se va căuta în lipsă. No. 204. Inculpatul Gotlob Boisil, cu domiciliul ne­cunoscută, în virtutea art. 204 din Procedura Pena­lă, este citat a se presenta în persoană sau prin pro­­curatură admisă de lege, înaintea Secțiunei 1-i­ a Curţei, la 24 a lunei Aprilie, anul 1870, orele 11 din eli, când are a se judeca apelulă interjectată contra sentinţei Tribunalului de Roman, prin care s’au con­­dem­nat la închisoare pentru insulta şi maltratarea u­­nor a­­genţi poliţieneşti, aducând atuncea şi probele ce va fi posedândă, la ne­urmare cauza se va căuta in lipsă. No. 203. Inculpatul Ioisâp Mihală, cu domiciliul­ ne­cunoscută, în virtutea art. 204 din Procedura Pe­nală, este citat a se presenta în persoană sau prin procuratură admisă de lege, înaintea Secțiune! 1-iă a Curţei, la 24 a lunei Aprilie, anul 1870, orele 11 din eli, când are a se judeca apelul interjectată con­tra sentinţei Tribunalului de Roman, prin care s’au­­ condemnat la închisoare pentru ultregrarea Primaru­lui de Oniceni, aducând atuncea și probele ce va fi posedând, la ne­urmare cauza se va căuta în lipsă. No. 202. inculpatul Vasile Popovici, cu domici­liul ne­cunoscut, în virtutea art. 204 din Procedura Penală, este citat a se presenta în persoană sau prin procuratură admisă de lege, înaintea Secţiunei 1-i­ a Curţei, la 3 a lunei Aprilie, anul 1870, orele 11 din eli, când are a se judeca apelul făcut contra sen­tinţei Tribunalului de Iaşi Secţia a 4-3, prin care s’au condemnat la închisoare pentru maltratarea lui Petrachi. Vasiliu, aducând atuncea și probele ce va fi posedândă, la ne­urmare causa se va căuta în­­ lipsă. No. 201. inculpatul Cupriană Uceper, cu domici­liul ne­cunoscută, în virtutea art. 201 din Procedura Penală, este citat a sa presenta în persoană sau prin procuratură admisă de lege, înaintea Secţiunei 1-i­ a Curţei, la 3 a lunei Aprilie, anul 1870, orele 11 din eli, când are a se judeca apelul făcut contra sen­tinţei Tribunalului corecţional din Iaşi, dată în pro­cesul pentru maltratarea causată lui Anastasie Gri­­gore, aducând atuncea şi probele ce va fi posedând, la ne­urmare causa se va căuta în lipsă. No. 219. Inculpatul Ștefan Iacobă, cu domiciliul ne­cunoscută, în virtutea art. 204 din Procedura Pe­nală, este citată a se presenta în persoană sau prin procuratură admisă de lege, înaintea Secțiunei 1-i­ a Curței la 4 a lunei Martie, anul 1870, orele 11 din eli, când are a se judeca apelul făcut de înculpatul­ Costantin Ibânescu, contra sentinţei Tribunalului Do­­rohoiu, dată în procesul dintre D sa şi numitul, pen­tru delictu de furţă, aducând atuncea şi probele ce va fi posedând, la ne­urmare causa se va căuta în Iip?fi. No. 220. Inculpatul Polsibă Idelă, cu domicilîulă ne­cunoscută, în virtutea art. 204 din Procedura Pe­nală, este citat a se presents în persoană sau prin procuratură admisă de lege*, înaintea Secţiunei 1-iă a Curţei la 4 a lunei Martie, anul 1870, orele H din ^i, când are a se judeca apelulă interjectată contra sentinţei Tribunalului Iaşi- Secţia a 4-a, prin care s’au condemnat la amendă pentru maltratarea causa*­tâ Măriei Covrigăriţi, aducând atuncea şi probele ce va fi posedândă, la ne­urmare causa se va căuta în tip?”. No. 221. Inculpatul Vasile Oprea, cu domiciliul­ ne­cunoscută, în virtutea art. 204 din Procedură Pe­nală, este citat a se presenta în persoană sau prin procuratorii admisă de lege, înaintea Secţiunei 1-i­ a Curţei, la 6 a lunei Martie, anul 1870, orele 11 din eli, când are a se judeca apelul interjectat contra sentinţei Tribunalului Neamţu, prin care este con­demnat la închisoare pentru delictu de furţă, adu­când atuncea şi probele ce va fi posedând, la ne­ur­mare cauza se va căuta în lipsă. No. 224. inculpaţii Iordachi Neculai şi Preutură Ioan Creţu, cu domiciliul ne­cunoscută, în virtutea art. 204 din Procedura Penală, este citat a se pre­senta în persoană înaintea Secţiunei 1­­­ a Curţei la 17 a lunei Martie, anul 1870, orele 11 din eli, când are a se judeca apelul interjectiat contra sentinţei Tri­bunalului Botoşani, prin care s’au condemnat la în­chisoare pentru delictă de furtă, aducând atuncea și probele ce va fi posedând, la ne­urmare causa se va căuta în lipsă. No. 236. Inculpatul Costachi Pristavu cu domici­liul ne­cunoscută, în virtutea art. 204 din Procedura Penală, este citat a se presenta în persoană sau prin procurator admisă de lege, înaintea Secţiunei 1-i­ a Curţei, la 1 a lunel Maici, anul 1870, oarele 11 din eli, când are a se judeca apelul interjectată contra sentinţei Tribunalului Roman, prin care s’aă condam­nată la închisoare pentru furtă, aducând atuncea şi probele ce va fi posedândă, la ne­urmare causa se va căuta în lipsă. No. 237. Inculpatul Necolai Popovici cu domici­liul ne­cunoscut, în virtutea art. 204 din Procedura Penală, este citată a se presenta în persoană sau prin procurator admisă de lege, înaintea Secțiunei 1-i­ a Curței, la 1 a lunel­­ată, anul 1870, oarele 11 din eli, când are a se judeca apelul interjectată contra sentinței Tribunalului Suceava, prin care s’aă con­damnată la amendă pentru falsificarea a unor lucrări în alegere, aducând atuncea și probele ce va fi po­sedândă, la no urm­are causa se va căuta în lipsă. No. 217. Doamna Smaranda Beldiman, domici­liată în ţară streină, în virtutea art. 154 din Proce­dura Civilă, este citată a se presenta în persoană sau prin procurator admisă de lege, înaintea Secţiunei 1-i­ a Curţii, la 4 a lunel­­ată, anul 1870, oarele 11 din eli, când are a se judeca opoziţiunea făcută de Alfar sin Isdrail Chitariu contra decisiunei pro­nunţată de această Curte, în procesul dintre D-sa cu numitul pentru o moară, aducând atuncea şi probele ce va fi posedândă, la ne­urmare causa se va căuta în lipsă. No. 228. Domnul Scarlat Udrischi cu domiciliul ne­cunoscută, în virtutea art. 204 din Procedura Pe­nală, este citată a se presenta în persoană sau prin procurator admisă de lege, înaintea Secțiunei 1-i­ a Curţei, la 4 a lunel­­ată, anul 1870, oarele 11 din eli, când are a se judeca apelul ce aă făcută contra sentinței Tribunalului Suceava, în procesul dintre D-sa cu inculpatul Bereu sin Herșcu Cărâmidariu pentru abusu de încredere, aducând atuncea și probele ce va fi posedândă, la ne­urmare causa se va căuta în lipsă. No. 235. Inculpatul loan Bucură cu domiciliul ne­cunoscută, în virtutea art. 204 din Procedura Penală, este citată a se presenta în persoană saă prin pro­curatură admisă de lege, înaintea Secţiunei l-iu a Curţei, la 5 a lunel­­ată, anul 1870, oarele 11 din eli, când are a se judeca apelul interjectată contra sentinţei Tribunalului Neamţu, prin care s’aă con­damnată la închisoare pentru delictă de furtă, adu­­ceadă atuncea și probele ce va fi posedândă, la ne­urmare causa se va căuta în lipsă. No. 234. Inculpatul Beri sin iernii cu domiciliul ne­cunoscută, în virtutea art. 204 din Procedura Pe­nală, este citată a se presenta în persoană sau prin procurator admisă de lege*, înaintea Secţiunei l-iu a Curţel, la 6 a lunel Mată, anul 1870, oarele 11 din eli, când are a se judeca apelul interjectat contra sentinţei Tribunalului Vaslui­, prin care s’au condam­­natu la închisoare corecţională pentru delictă de mal­tratare ce .­u urmată între numitul și Șmil sin Bereu aducându atuncea și probele ce va fi posedândă la ne­urmare c­asa se va căuta în lipsă. No. 233. Inculpatul Iacob Alecsandru cu domici­liul ne­cunoscută, în virtutea art. 204 din Procedura Penală, este citată a se presenta în persoană sau prin procurator admisă de lege, înaintea Secţiunei 1 ia a Curţei. L 7 a lunel­­ată, anul 1870, oarele 11 din când are a se judeca apelul interjectată contra sentinţei Tribunalului laşi. Secţia a 4-a dată în pro­cesul pentru maltratarea causată lui Simion îm­eeru, aducându atuncea şi probele ce va fi posedândă, la ne­urmare causa se va căuta în lipsă. A

Next