Rampa, februarie 1923 (Anul 7, nr. 1578-1600)
1923-02-01 / nr. 1578
ANUL VII No. 1578 NUMĂR Joul 1 Februarie 1923 APARE. ZILNIC SâM director I M. FAUST MOMB ABONAMENTELE Ua an Şase luni Trei Iuni Abonamentele ee pMteec înainte nanu Manuscrisele eepublicate «e distrag a a Anunciorile ea primesc la administraţie ziarului şi la toate agenţii!« de publicitate IN TOATĂ TARA Lel Ma Lei Mt Lel IM IN STRĂINĂTATE Lai 70« L • 1 4M Lel zoo Biurourile, Redacţia fi Administraţia Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon 1/59 MEMENTO sa IN 8 PAGINI, IEI 2 In fiecare Duminica „RAMPA" apare In 12 pagini Duşmanii cultural Montarea unei piese în stil occidental, apariţia unei reviste în condiţiuni intelectuale şi tehnice superioare, o expoziţie de pictură în care se manifestă un talent ieşit din făgaşul obişnuit—şi în genere orice manifestare artistică superioară, este întâmpinată la noi, cu eternul, inevitabilul refren: — Frumos, foarte frumos. Dar la ce bun toate acestea ? Mai înainte de a ne îngădui să dăm lucrări excepţionale de artă, menite să satisfacă exigenţele artistice ale câtorva, ne trebue o massă culturală şi artistică, de o proporţie suficient de mare, pentru ca cei câţiva să fie realmente exponentul ei de fineţe.“ Şi au dreptate cei ce vorbesc astfel.. . Am izbutit în această ţară să facem montări teatrale cari să ajungă sau chiar să întreacă pe cele făcute în teatrele occidentale edităm reviste în condiţiuni tehnice extraordinare, asistăm la manifestări de artă care presupun din partea publicului căruia i se adresează, un rafinament intelectual deosebit, şi totuşi continuăm să fim ţara cea mai analfabetă. Dacă ne oprim în faţa acestei constatări, şi încă anomalia dintre gradul de cultură general şi unele manifestări artistice excepţionale apare evidentă. N’avem şcoli, n’avem biblioteci, n’avem muzee, n’avem pinacoteci. Şi nu le avem pentru că de decenii facem o politică cultu- rala detestabilă. Bugetul ministerului de instrucţie publică şi bugetul ministerului artelor, totdeauna inferioare necesităţilor pe cari trebue să le acopere, dar niciodată bugetul ministerului de interne, de pildă, nu s’a reuinut de o pildă oarecare. • Şi când Statul e cel dintâi care dă acest trist exemplu, cum voiţi ca instituţiunile particulare să nu-l urmeze ! Şi-l urmează, îl urmează cu o perseverenţă, care ajunge exasperantă. Lupta celora cari ar voi să suplinească rolul Statului în educarea masselor, se izbeşte întotdeauna de reaua voinţă a acelora cari ar trebui să fie totuşi cei dintâi cari să-i ajute, încât orice bunăvoinţă se lasă înfrântă. Să dau un exemplu: Fundaţia Carol, creată special pentru manifestările intelectuale şi culturale, reclamă 1500 lei, citiţi una mie cinci sute de lei, chirie pentru o singură seară. Şi această sumă colosală se pretinde unei grupări intelectuale, ale cărei conferinţe de popularizare a geniului uman de pretutindeni, au menirea să fie auditate de un cât mai mare număr de indivizi din toate straturile societătei, dar specialmente de acel tineret, pe care lipsa elementelor amintite mai sus, nu-i îngăduie să-şi facă cultura in bune conditiuni. Şi atunci, iată pe cei cari în schimbul unei sume modice vor să dea celor cari au nevoie, putinţa de a se cultiva, puşi ori în situaţia de a mări preţuriie de intrare, ceea ce stăvileşte dintr’odată scopul urmărit, sau renunţând definitiv la lupta începută, din cauza dificultăţilor materiale cari li se ivesc în cale. Şi atunci, care mai este rostul Fundaţiei Carol şi al celorlalte instituţiuni similare. Nu cunoaştem amănunţit normele de administrare ale acestei instituţiuni, dar fondatorul ei n’a bănuit probabil niciodată că în ceea ce intenţiona el un factor de propagandă culturală, vom găsi într’o zi un duşman al acestei mult dorite şi necesare culturi. Punctul xxxx---- Cine e încântătoarea femeie, care, divorţată de curând, s’a remăritat cu mult cunoscutul patron al unui frumos restaurant, în împrejurările următoate: Tânăra femeie se măritase întâia oară cu avocatul Z.... Se iubeau. Dar după un timp, aventurile extra-casnice de la cari nu se putea abţine, convinsese pe Z..i, că despărţirea de încântătoarea femeie era absolut nesară. Voind totuşi să-i asigure viitorul, el începu s o spue prietenilor săi: — Dragii mei, ani de măritat o femeie încântătoare, tânără, frumoasă, inteligentă. Trebue neapărat s’o mărit. — E vreo rudă de-a ta, fără îndoială, îl cercetau prietenii. — Nu, nevastă-mea, îi lămurea imediat avocatul. Toată lumea se miră de acest ciudat bărbat, care cauta să-şi mărite soţia. Finalmente însă se găsi patronul unui renumit restaurant, căruia plăcându-i femea, încheie târgul cu soţul ei. Urmă divorţul şi recăsătoria femeiei. Şi dacă avocatul nu mai frequentează pe fosta lui soţie, în schimb mănâncă des în resturantul noului ei soţ, care,drept recompensă, uită foarte des să-i prezinte nota de consumaţie. .Suda -----xxxx---- ş FARMACOLOGIA Redacţiile ziarelor „democrate’ cunosc bine un tânăr fi simpatic gazetar, care — ca orice publicist ce se respectă — e şi licenţiat în drept. Afari de diploma de avocat, are ochi verzi, păr blond, un surâs melancolic fi resemnat, fi o inimă de aur. Dar n’are clienţi. Disperat că modica retribuţie de ziarist nu-i mai foloseşte pentru satisfacerea tuturor nevoilor unui tânăr care trăeşte în Capitală, s-a gândit un moment să se retragă în orăfelul său natal, dar neputându-se despărţi de aerul viciat fiinţios al Bucureştilor, a renunţat şi-a scris în schimb acasă să i se trimeată clienţi cu procese în Bucureşti. • Aşa că, într’o bună zi se pomeni cu un mare negustor — concetăţean de al său — pe cale să intenteze proces unui angrosist din Capitală. Negustorul i-a spus toate necazurile, iar tânărul ziarist şi avocat l-a sfătuit să facă proces. S’au înțeles chiar şi asupra onorariului. — Uite ce e — spuse tânărul nostru confrate — te-aş ruga să-mi dai un avans, pentru consultaţia de azi’ — Din p’ărrrc'rât îți datorez ! — 500 leii îndrăzni tânărul avocat. Negustorul scoase din haină, un enorm portofel verde. Din portofel scoase un enorm plic galben, iar din plic o enormă hârtie albastră: — Uite iooo lei. Dă-mi restul! • Tânărul nostru prieten luă hârtia cu mâini tremurănde. De mult, nu mai văzuse așa ceva. Cât despre rest, nici gând nu era să aibă. Buzunarele nu conțineau decât o batistă murdară, o cheie ruptă, un capăt de sfoară și școcibrezece lei. învârti hârtia pe o parte, pe etalantă, apoi întrebă, timid, pe negustor: — N’ai vrea să-ți dau o consultație bună și pentru restul de 500 lei? — Ba da. De ce nu? răspunse provincialul nostru surprins. — Știi ce, reluă tânărul avocat şi ziarist. Dă-l dracului de proces. O să te coste o mulţime de parale, o să te ţie luni de zile pe drumuri, şi cine ştie dacă-l câştigi? Mai bine caută de te împacă... E cel mai bun sfat ce-ţi pot dă, şi, crede-mă, face încă 500 lei! " Desen de Ginsberg D. Dr. Moldoveanu -----xxxx---- Ca chestie Un monument lui Eminescu Afară de bustul din parcul municipal al Galaţilor, nu ştiu ca Eminescu să aibă, în vreun orăşel din ţară, vreun monument, care să întreacă în importanţă busturile din amfiteatrele liceelor sau din foartele teatrelor. Eminescu n’are monument. Cel mai mare poet al neamului nostru nu a putut eleranja încă solicitudinea posterităţei, nici a celei oficiale, nici a maselor, care au subscris aproape două milioane pentru monumentul unui om politic — foarte meritos, fireşte — recent răposat. Pentru Eminescu nu s’a luat iniţiativa subscrierilor publice. Şi foarte bine s’a făcut, deoarece o încercare de colectă publici pentru un monument autorului satirei a III-a ar fi eşuat lamentabil. Câteva experienţe dureroase s’au făcut. Dar aflăm din ziare că sub trecutul guvern, s’a comandat de către ministerul artelor tr truia din cei mai reputaţi sculptori ai noştri, un monument lui Eminescu, şi că acest monument, reprezintând pe Eminescu tânăr, înconjurat de himere, de o impresionantă simplitate, e gata. Credem că e de datoria d-lui Banu să nu lase neisprăvită opera, iniţiată de predecesorul său. Fondurile — reduse — ce mai sunt necesare desăvârşirei monumentului, s’ar găsi uşor, chiar la minister, mai ales că ridicarea unui monument lui Eminescu e operă tot atât de patriotică, trt atât de naţională, ca şi turneurile teatrale. Ky. Pedeapsa E actriţă. Dar e’am să vă mai spun că e încântătoare, pentru că prea traţi obişnuit să vă vorbesc numai de femei frumoase. E actriţă şi e iubită. E iubită de mijune ataşat de ambasadă, care însă din când i» când o înşeală. Ea ştie că e înşelată. Şi, spirit practic, a hotărât să aplice proverbul francez: il quelque chose malheur est bon“. Prin urmare, ori de cite orit amicul ei o înşeală, ea cere drept compensaţie sentimentală o sumă variind între 5000 filotopo de lei. Situaţia aceasta dura de multă vreme. Până când, zilele trecute, junele diplomat a aflat că iubita lui „en titre“ era înţeleasă cu principala ei rivală. Ambele îţi împărţeau după fiecare lovitură câştigul. De atunci, tânărul e mai precaut da aventurile lui extra-amoroase. Dar de înşelat, tot mai înşeală pe practica actriţă, Juda „Pe șleau** la Central Desenuri de Ross D. N. KANNER în ,,Trotsky" D. M. GHEORGHIU în ,,Kemal Pașa“