Rampa, octombrie 1925 (Anul 8, nr. 2379-2404)
1925-10-17 / nr. 2393
JUL VIII No. 23934 PAGINI 3 LEI Director : M. KFAUST MOJSR Prim ^ecsKtOk: SCAKLBT !?5!©0* SÂMBĂTĂ 17 OCTOMBRIE 1925_ LEA3SketRU PAUZĂ SPECIAL AÎî».«XERCEAFURI LA MARELE MAGAZIN LA VULTURLJL DE MARE CU PESTELE IN GHIARE THEODOR ATANASIU&C? STR. CAROL 60 026VI R BAZACA V STR.MALFLOR21 u.34 metru CalFFök SUPERIOR pe top LINGERIE A MARELE MAGAZIN LA VULTURUL DE MARE CU PELTELE IN GHIARE THEODOR ATANASIU&C?TR CAROL CO 826^ S.'RBAZACAI STR HALF LOJI 21 feneele din mahalalele Capitalei Cfe O. KARNABATT Datorită iniţiativei unor inițtutori, preoţii intelectuali in cartierul Obor, şi cu sprjinul administraţiei noaiâtre cornale s’aîmfiinţat în acel carier un Ateneu Popular, unde prezentanţii autorizaţi ai spriului şi cuvântului românesc priferenţiază iar artişti cumesaţi împrăiştie emoţia artei dirarpatice şi lirice. In cuartierul Grant, ateneul popular 3,Mihail Eminescu” ţine şezători literare şi artistice, conferinţe etc., în celelalte mahalale ale Capitalei s’au înfiinţat de asemeni atenee populare, cercuri literare şi artisti-ce cu şezători şi producţii de artă, case de citire etc. — modeste dar harnice nuclee culturale. Astfel centrul cultural al Capitalei, cu marele lui ,aşezământ de învăţătură şi elaborare literară şi artistică,începe să iradieze lumina la periferii, chiar acolo unde nu a ajuns încă raza luminei electrice, tramvaiul cu cai şi unde lipseşte fântâna comunală. Mahalaua Capitalei, Alela Caragiale până la cel din urmă măscărici din revistă ale zilelor noastre, a fost tema fecundă ,iar eftimă pe care şi-au exercitat verva humoriştii şi scamatorii spiritului. Oborul, unde astăzi activează un Ateneu atât de muncitor şientuziast, a fost în deosebi ţinta predilectă a zeflemelei şi batjocorei omului care nu avea alt avantaj intelectual, şi sufletesc decât a locui în centrul Capitalei. Dacă mahalaua Capitalei s’a pretat atât de uşor şarjei, şi caricaturei, faptul s’a datorat nu atât cusururilor sufletului nativ şi moravurilor moştenite ale populaţiei de acolo— oameni modeşti, muncitori, săraci şi necăjiţi în măsură de a incita mai mult verva dramatică, decât cea humoristică,ci coloraturei de mascaradă cu care practicele unei vechi politice au împestriţat şi deformat priveliştea morală şi socială a acestei regiuni a Capitalei. Caragiale, care peste darurile şi predilecţiile artistului avea o concepţie socialăşi politică aceia a cercului „Junimea” ridiculizând tipurile mahalalei, a ridiculizat tipuri mai mult politicedecât profund şi general umane, tipurile create de o anumită politică, împotriva căreia doctrinarii, „Junimei” îşi îndreptau şarjele pe toate terenurie. Delavrancea, care în ciuda faptuluiincidental, de suprafaţă, de a fi aparţinut mult timp partidului politic de reformă şi revoluţie occidentală, rămăsese din fond un tradiţionalist, cu sensibilitatea lui de poet, cu simţul luide artist şi pasiunea lui de pitoresc a iubit populaţia dela periferia Capitalei pe care a pictat’o şi evocat’o ,cu dragoste şi duioşie. Dar lumea aceasta, cu amândouă ale ei aspecte —— comic sub ironia lui Caragiale, mişcător sub sensibilitatea lui Delavirancea — s’a evaporat de mult omi negurile veşniciei. Au dispărut de mult vestiţii pe vremuri Popa Take, Toboe, elmenii, etc etc. fără a putea lăsa moştenitori expresivi, tipici, noi, cel mult plagiatori fără relief şi importanţă care nu isbutesc să se desemneze pe fondul moral şi social al vremei. Nu de mult s’a stins din viaţă Jean de la Obor, o adevărată celebritate, nu numai a cartierului, ci a Bucureştilor, care ocupa cu fiinţa lui lumea politică, presa şi inspiraţia poeţilor satirici ai vremei lui. Moartea lui a fost moartea unei moaiste. Generaţia de astăzi, în faţa necrologului lui, se întreba noi iată :eine-o fi ? A trebuit escelenta memorie a unor confraţi venerabili pentru a preciza conturul unui om mort în acea zi, care fusese cândva una d din cele mai populare figuri ale Bucureştilor. PeriferiaCapitalei simte astăzi nu numai nevoia materială, ci necesitatea sufletească, a ..ulminei electrice, a pavajului, a igienei publice şi a tuturor cuceririlor edilităţilor occidentale, mai vârtos populaţia din acele regiuni ale Capitalei simte nevoia luminei cărţiişi igienei spirituale. Ceea ce nu a putut da acestei populaţii politica de altă dată, care a abandonat-o astăzi pentru cucerirea umanelor terenuri ale satelor, e datoare să-idea acum cultura, literatura şi arta românească, către care această populaţie, atât de oropsită materialmente, atât de nedrept batjocorită, aspiră cu plămâni tineri, setoşi de ozonul spiritual.--------------------O nouă compoziţie a lui Alexandru Tausmann Alexamdru Tausmann a terminat un nou Concerto pentru piano pe care-l va executa el însuşi în viitoarea stagiune de primăvară, în luna Mai, la Concerts-Konssevitzky. Deasemeni a orchestrat o întreagă Suită pentru vioară. _ tCdUXl Se ştie că Bernard Shaw nu numai, un scriitor , plin de usturător sarcasm, ci şi un om foarte spiritual, în toate împrejurările vieţii. Se reprezintă— pentru prima oară— „Candida ’ la Berlin. După actul al doilea, în sală era delir. Aplauzele şi rechemările nu mai încetau . Bernard Shaw e chemat la rampă* şi furtunos ovaţionat, când, deodată de la galerie porneşte un strident fluerat. Lumea isbucneşte într’o explozie de indignare, dar Shaw, de pe scenă, face semn că vrea să vorbească, şi’n mijlocul tăcut, autorul ,,Discipolului Diavolidvfi” spune, adresându-se către galerie : „ Domnule, care ai fluerat,eu înţeleg sentimentele d-tale şi le împărtăşesc, dar ce putem fac noi dai împotriva acestei mulţimi, care aplaudă şi strigă : ..Bravo !” * Altă dată, Bernard Shaw fu invitat la o lectură de versuri. In salonul literar cu pricina, era însă cam frig. La sfârșitul lecturii, Shaw fu, întrebat ce părere are despre poeziile tânărului tine. — Ce să vă spun — răspunse Shaw, suflându-şi în pumni ■— n’m nici o părere. Dar dacă era foc în versuri sau versuri în foc, ar fi fost mult mai bine. • Intre soţi nefericiţi. — Eu ce să-ți spun, dragă, de trei ani nu am mai vorbit cu nevastă-mea. _ De ce ? Ești supărat pe ea ? _ Nu. Nu vreau s’o întrerup._________ ■ ■ ■ ~ Institutul internaţional de cooperare inteeectuală DNA ELENA VACARESCU IN SUBCOMISIUNEA LITERELOR Comisiunea internaţională de cooperaţie intelectuală de pe lângă Societatea Naţiunilor a format de curând o subcomisiune a literelor şi artelor, al cărei rol principal va fi să ajute munca secţiunilor literilor şi artelor ale Institutului internaţional de cooperare intelectuală, creat de curând la Paris. Această subcomisiune s’a reunit pentru prima oară la biroul Societăţii Naţiunilor, din strada Vernet, în ziua de 6ctombrie, sub preşedinţia d-lui Destrée, fost ministru al Belgiei şi în prezenţa d-lui Luchaire, directorul noului Institut. Următoarele personalităţi iau parte la aceste lucrări : D-ra Elena Văcărescu, d. Gasares. d. Porra-Perez. d. de Reynold, d. Baud-Bovy, d. Focillon. d. Jelűnek, d. Pietro Toesca, d. Paul Valéry, d. Felix Weingartner. -oxo ARTISTELE NOASTRE D-ra Nutz! Stănescu va reapar© m Teatrului Mic Angelo Muse®, ceü mai mare asS©r al Italiei — o reprezentaţie în faţa curţii regale — cereau biletul, tocmai când, era pe punctul de ia aţipi. Până cînd îi veniideea fericită să spună controlorului: „Ia biletul meu în păstrare. Atunci o cap va fi pentru mine semnul că trebue să mor”. S’a ţinut de cuvânt. Timp die 94 de ani, harnica feanee nu se suise în pat decât ca să doarmă şi să-şi aducă copii pe lume. Intr’o Du- «ă f»i sigur că ffl am şi voim puminică, în loc să se scoale din pat, îşi chemă copiii şi le «puse tea, în cele din urmă, să dorm. ,,Am jucat adesea în faţa repe jumătate tristă, pe jumătate surâzând: „Copii, mă doare capul!” Apoi spuse celui mai mare un „Addio”, stătu m, pat trei ziledormitând, fără să vorbească şişi dădu sfârşitul. Preotul dădu din cap: „N’am mai văzut pe nimeni să moară astfel, să plece,aşa, pe vârful picioarelor.” Peste două zie, Musco luă pe umerii săi coşciugul închis. „Este uşoară, nu cântăreşte nimic, râsul şi bunătatea cântăresc puţin!” Apoi pas, gânditor şisingur după dric, ca şi cum ar f fost lipsit de cunoştinţă. Amicii îl aduseră la realitate: „Ai femee şi copoi, Musco...” Puţin timp după aceasta, îl chemă regele. Musco juca tocmai la Palermo, când i se aduse telegrama prin care era chemat la Raccopigi. Alergă la gară și se sui în tren. "Voia să doarmă. La început nu putea să doarmă din paroza enervărei, apoi din cauza conductorilor cari îi gelui”, povestește Musco. „ultima oară cu ocazia logodnei principesei Yolanda. Şi atunci mi-era frică, mă cuprinsese tracul.Toateerau însă nimic faţă de data acesta. Mă uitai laactorii mei şi aceştia se uitară la mine şi nu ştiam cine era palid. Jucăuş nu mai departe de 60 centmetri de rege, regină, prinţeseşi prinţi. Ce am jucat? De abia ştiam. O comedie: „L’aria del continente”. Mă iritai la auditoriul ilustru, îmi amintii de toateportretele de madone pe cari le-am, văzut în viaţa mea, de îngeri, raiuri şi numai eu singur îmi părui răstignit. După aceea jucarăm şi observarăm în curând după faţaspectatorilor, că jucambine. Părăsirăm Racconigi cu an nou titlu: „Compania Musco, răspânditorii de veselie în casa regală!” In răstimp, Musco este carăşi actor modest la Milano. Uniforma sa atârnă însă îngarderobă, el însuşi nu se mai gânde numitul actor milanez Angelo Muceo a apărut de curând, din nou, pe scena teatrului Olympia, iar acum câteva zile a creat în comedia lui Ottavio Prófeta, „Una din două” rolul unui bătrân notar de provincie. El uitase din nou că a fost chemat la Racconigi, cu ocazia nuntei principesei Mafalda. Italia n’auitat, însă, lucrul acesta. Favoritul publicului italian de teatru a devenit în câteva zile o înalta personalitate oficială. I se numără decoraţiile titlurile sale sunt trecute în revistă, se povestesc anecdote vechi şi noi despr el. Angelo Museo a devenit în ultimele săptămâni, în adevăr celebru. Musco este sicilian, un omuleț care se confunda cu rolurile sale, astfel că de abia i s’a văzut vreodată figura lui adevărată. Dacă directorul său di trimete un nou caet de roluri, nu se poate vorbi tu el zie dearîndul, iar după aceea săptămâni de zile nu-ţi vorbeşte decât de rolul cel nou. Aceasta durează până pune mâna pe un alt rol. Nici o mirare că Musco renunţă la uniformă, decoraţii şi titluri. „Eu sunt un artist răspunde el unui amic, care îi aminteşte de demnităţile sale, c „nici o personalitate deosebită. Rolul, masca, costumul şi mina mi le dă autorul”. Chemat înaintea regelui său, Musco apăru într’un simplu frac printre mintiri, prinţi şi ducese.„Cu titluri şi decoraţii, trese de aur şi stele nu m’aşi fi putut deosebi de miniştri, politeni şi prefecţi. Ii este de altminteri uşor să fie modest.In garderoba sa atîrnă uniforma de gală de „Grand ufficiale dei S. S. Muriza” e Lazzaro. Alături, într’o cutie, se află ordinul „della Corona d’Italia”. Toate acestea și le păstrează pentru înmormântare. Când nu va mai fi in stare să-și ia demnitatea sau nedemnitatea sa din mâinile unui poet şi să fie după un rol, om, atunci vrea să, fie o personalitate care să existe de pe urma gloriei. Acum câteva zile amurit mama lui Musco. Ea obişnuia să spună: ,,Prima, durere de Un subiect de comedie Ii clipa de faţă au loc nişte ipatative foarte amuzabile în lumea noastră teatrală: e vorba de prepararea unei reprezentaţii în fotoisul „Ligei Chiriaşilor”, cu o piesă adecvată preocupărilor acestei ligi. Dar asta nu ar fi încă nimic. In definitiv, Liga este o asociaţie ca crieminamente, teatral! Cu un act din „Când vine viforul” al d-lui G. Tăttărăscu, deputat şi submimistru, cu un act din „Făt Frumos” al d-lui Hona Furtună, deputat, cu un act al d-lui Valicau, tot deputat, şicu un all patrulea de d. Ion Pillat, de asemenea deputat, ,se puteaaranja, unspectacol destul de reuşit. Jigia Chiriaşilor” a avut însă ai fiindcă cumpere casă! Păcat cănevoile financiare ale chiriiaişilor sunt atât de presante, altfel chiar evenimentul acesta s’ar preta la o admirabilă comedie :iar opiniebarul sadic, care savurează voluptatea de a evacua nu un chiria.», ‘nm .doi. mi zecs. c.i, tart-teiagn JUJ * chiria,snlor Simitoi * f de o parter „Liga Chi.niarilor •_ oaie vrea eă-și cumpere o a,să și să devină, la rândul ei, proprietara^ nu de altă parte, «unt. ou riiguraintă. «lememfrie unei comedii de moravuri cu mari promisiuni de succes. Nádor. Repertoriul Operei Cornice din Paris Repertoriul Operei Comice cuprinde : Orpheee, Vălul fericirii, Le jongleur de Notre Dame, și Habanera, Lakmé și Le mariage aux lanternes, Povestirile hit Hoffman, Werther Mareille, Cavaleria Rusticană, Manon, Madame Butterfly, Boema, Le Petit Elfe după o luipsă ședere la Pari.! f«TM« ('»«»| -¥"TMf s-a reîntors ori în BnW« K » Chemm Mari,, curând pe scena Penelope. La Basoche, Mg I non,Louise și le Roi d’Ys. jtsr?% actimatăM .,f — Cultul lui Eminescu La Sănnicolau în Banat s’a inaugurat deunăzi un bust al lui Eminescu. La Botoşani şi Galaţi există, de dinainte de război chipul marelui poet, nemurit în formele artei : la Concare alta, duce lipsă de franci, castanţa s’a luat iniţiativa de a se oricare albul, şi faptul că a căutat înălţa, pe malurile murei, staşi a găsit înteatru, .solupa echili- ^ aCeluia care şi-a exprimat atâta profundă melamcolie că,bolilor ei. I dorinţa de,. a muri ..m timştea Uite, d-lui Vitntilă Brătianun nu ser A, pe malurile mărei . m Caia, dar niciodată prin. gând să or. pitdă un grup de scriitori au gamizeze un beneficiu pentm spo-ţivit iniţiativa de a culmina glo-SSA/SSÄ® Oferea ».««( MU ) externe la Bursa din Londra. Si gemului rasei noastre, care e doar partidul tibenai e unpartid, înfăţişează Eminescu, printr’un monument de proporţii şi într’o artă vrednică de geniul lui şî de semnificarea* pe care o are apariţia lui în istoria literaturei, româneşti. Generaţia noastră trăeşte în cultul lui Eminescu. Cu cât anii s’au scurs, cu atât figura lui. ceastă inspiraţie de geniu, dar, cu cunoscută în timpul vieţii insiguranţă că .străfulgerarea aiceasta m,j întrun cetre restrâns de n’ar fi ilunainat creeria mai Man or pr-(Cepfpfori 0 -arfei s{ {ge amici, r,h'm'a.siloT diacă nu «’air fi adeverit r r . „ . £ odată zicala populară, nevoia * a proectat mm masiva şi mai învaţă luminoasă, a crescut un propor piimdcă, îm adevăr, ştiţi pentru ţii şi s’a afirmat, din ce în ce ce are nevoie .Juga chiriaşilor” de mai ptin în toate aspectele ei. parale? Pentru că peste zece zile /n f. j această fL la »Sf Dumitru., birourile ea vor fi „ , , . . . " evacuate, fiindcă nici un proprie- PTM a fost de dimensiuni prea rar nu mai vrea să-şi închirieze li- mari,_ desfăsurate, pentru a purpurilie pentru „Liga chiriaşilor”. (ea fi văzută de aproape în jufiindcă „Liga chişilor” vrea stele ei proporţii, în toate multiplele ei înfăţişări. Cu cât timpul pune între această figură şi privitori spaţiu, şi perspectivă, cu atât ea sporeşte mai mult în măreţie şi oferă UCJJ.i aspecte, uneori adevărate pri&prii . S’a admirat la început in ACminescu poetul; apoi prozatorul literar; apoi ziaristul robust şi viguros, apoi marele gânditor public şi social; în urmă s’a văzut în el, esenţa şi sinteza lui, întrupătorul geniului rasei în acţiunea de realizare a idealurilor acestei rase. De aceea în cultul lui, Eminescu nu este numai credinţa în poezia, lui. In faţa celei mai frumoase poezii nu se închină o întreagă naţiune. E cultul vizionarului românismului antemeraătorul care cu facla geniului lumina drumul realizărei idealului naţional. De aceea toate provinciile româneşti, de la Nistru până la Tsa, dau astăzi prinosul lor cultului eminescian. DIODOR. Crearea unei societăţi teatrale a naţiunilor Proiectul d-lui Firmin Gémier După cum am anunţat, d. Firnin Gémier, cu ocazia vizitei sale la Berlin a preconizat ideea înfiinţărei unui teatru internaţional — un fel de Societate teatrală a Naţiunilor. Interviewt asupra acestei chestiuni, d-1 Gémier a dat următoarele detalii: — Societatea teatrală a Naţiunilor cred că va fi în curând realizată. In Germania, terenul e preparat încă de acum trei ani, cu ocazia cinquantenanului Asociaţiei artiştilor germani şi, ceva mai târziu, cu ocazia sărbătoarei în onoarea lui Gerhardt Haufptmarm. Am avut ocazia să schimb câteva idei în jurul acestei chestiuni, cu oameni de vază ai Germaniei- Acum o lună, ei m’au invitat pentru a le expune proiectele. N’am vrut să fac acest voiaj decât după întoarcerea mea din America. Au insistat atâta, încât a trebuit să-i vizitez mai întâi. — Dar proiectul d-voastră? — Iată-1. In fiecare ţară, toţi aceia cari trăesc din teatru să se unească într’o societate naţională. Această societate alege un birou compus dintr’un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi un secretar. Ea se va împărţi în secţiuni profesionale de autori, actori, directori, technicieni, etc. Fieccre secţie va avea la rândul ei un birou compus dintr’un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar. Această societate va alege delegaţia , care o va reprezenta în adunarea internaţională, fiecare secţie trebue să fie reprezentată. Adunarea internaţională va alege biroul său compus dintr’un preşedinte, doi vice-preşedinţi şi un secretar. — Dar piesele cari se vor reprezenta ? ___ — „Ele vor fi alese de adunarea naţională; adunarea internaţională îşi vede aprobarea. — Unde va fi sediul asociaţiei internaţionale? — „Paris. — Unde se vor da spectacolele? — „La Paris. — Ce au răspuns Germanii? — „Ei au aderat la acest proiect. Marile asociaţiuni dramatice au lansat convocări pentru a prepara şi a uni adunările lor naţionale. — Dar celelalte ţări? — „Olanda mi-a adresat aceiaş invitaţie, ca şi Polonia. Voi pleca la Londra. — Când se va uni prima adunare internaţională? — „Probabil în primăvara viitoare, în Mai sau în Iunie”. Celebrul director de scenă Ordynsky îşi expune ideile sale asupra regiei . Richard Ordynsky, născut la Cracovia, a fost colaboratorul lui Reinhardt la Berlin. La New York a montat u®şsa de Shakespeare cu un succes atât de înart încât i sa încredinţat direcţia de scenă a lui Metropolitan Opera funcţiune pe care a exercitat-o timp de ani. Astăzi este director al teatrelor Polski şi Maly din Varşovia. Unul din marile merite ale d-lui Ordynsky este de o pătrundere în spiritul lucrării pentru a o transpune pe scenă. Intervievat de un redactor al „Comediei”, d-l Ordynsky a declarat următoarele: — „In colaborare cu Reinhardt am anuntat la Berlin pantomina „Samuran’. Dar complect independent, am montat la Reinhardt, ceva mai târziu, piese ca „Leul lui Androcle” de Bernard Shaw, „Berg-op-Zoom” de Sacha- Guitry, „Fracul verde” de Flers și Caillavet. — Dar în America? — „Macbeth” și „Femeile vesele din Windsor”, după aceia la Metropolitan Opera .„Faust”, „Parsifal”, „Ebreea” „Proifetvil”, ,Podarei! albaStru” muizea de Wolff... „Deși critica new-yorkeză mi-a fost destul de binevoitoare, aveam nostalgia (eu sunt un patriot exaltat), a debutat la „Variétés” din Varșovia, aș putea spune Comedia Franceză a noastră, unde am montat între altele: Cenna delle beffe Bezza, de Sem, Benelli, Henric 4-lea, de Pirandello, Knock, etc. —• Și acum ideiled-voastră. — „Punerea în scenă, nu este numai decorul, costumele, mobilele. Mai mult decât aceatea, este actorul, element primordial. Actorul trebue pus cu totul în serviciul lucrării şi regisorul nu trebue să-l întrebuinţeze pentru a se pune el în valoare. Mulţi directori de scenă, în ultimii ani, s’au „flatat” de rolul lor într’atât, încât au ajuns să nu mai vadă o piesă decât ca un instrument de succes personal. Autorul trece pe planul al doilea. Această mărire a regizorilor în propriii lor ochi se explică prin faptul că directorul de scenă în sensul actual al cuvântului, e dacă vreţi „îmbogăţitul de război” al teatrului. Acum vreo 15 ani, funcţia sa era îndeplinită de obiceiu de un actor care nu prea o nimerise cu actoria. „Primul parvenit a fost pictorul artist, inventator, care sub pretext că serveşte lucrarea prin frumuseţea cadrului, îşi ia un rol, care din contra, e departe să aducă vreun serviciu lucrării. Dacă într’adevăr are intenţii săajute lucrarea dramatică,atunci o serveşte în mod incomplect, dând o importanţă prea mare unuia din multiplele elemente cari trebuesc să contribue la succesul unui spectacol. Teatrul trebuesă intereseze toate simţurile, prin colaborarea tuturor artelor. Trebue un director de scenă cu talente numeroase pentru a organiza indispensabila sinteză artistică de unde va eşi succesul, bineînţeles dacă piesa e bună. Datoria sa este să obţie această seducţiune, conformându-se cu sfințeniecaracterului piesii, care poate să fie lirică, tragică și comică. deşte la Racconigi decât ca la un vis frumos. Italia îl sărbătoreşte însă ca pe noul actor al curţii regale. --------------— Viața muzicală mondială Opera Comică a Parisului a reluat cu mare succes „Cavaleria Rusticană” cu Camargo în rolul Turridu. ft Pe scena Operei municipale din Nissa, s-a organizat un ciclu de cinci concerte de muzică clasică : Beethoven, Rosini, Wagner,Chopin, Borodî ne.* La Moscova se cântă, pe scena operei poporului, muzică nouă. It Theatre de Nouveautés a reprezentat, pentru a trei suta oară comedia muzicală a lui Andre Bard și Maurice Yvain: Pas sur la boucle. * Compozitorul de Lloyda reprezintă pentru prima oară operasa Givenllion în Pays de Galles. Opera aceasta face parte dintr’un mie ciclu al școalei muzicale novatoare numită „Renașterea Celtica”.