Rampa, iunie 1928 (Anul 13, nr. 3104-3127)
1928-06-10 / nr. 3112
ANUL XI! NO, 3112 fr? ■ ' +.*'■ redacția, ADMINISTRAȚIA Șl ATELERELE GRAFICE m... f*'Strada Sârindar, 7 #.. . «t Tit B F O N «01/0» PijbH »It «tea eonoti on»ti «xelu«lv «oolots Anonim« Rudolf M««m Oei«a viotorlol, 8 Anunolurllo *rlm«8o la toate agontllio d« pubiiotato «I l« admlntatratla slarulu Femeia in opera lui Carageaie de E. Lovinescu Pe când la Moliere, alături cercul dantesc al Menadelor ce de Celimene, Doriméne şi An sfâşie pe Orfeu , Orfeu e Naegélique de Sottenville, găsim şi pe Henriette, Lénor, Lucile şi Alcmene, care complectează psihologia feminină prin note gingaşe şi poetice, scoborându-şi modelele, îngrădindu-le în linii caricaturale, printr-o observaţie tendenţioasă, ar fi zadarnic să căutăm în opera lui Caragiale o intuiţie senină şi variată a sufletului femeesc. In Noaptea furtunoasă avem pe Veta şi pe Zita , de Veta ştim că «e ruşinoasă, mie-mi spui» şi îşi înşală bărbatul din adâncul unei conştiinţe împăcate, fără să se gândească la Jupan Dumitrache şi «la onoarea lui de familist» , seni- Pa, îşidărueşte maturitatea vrednică de respect tânărului Chiriac, pe care-l iubeşte, de altfel, cu cel din urmă sbucium al vârstei critice : plânge, se jură, ar vrea să moară. Cu tot ridicolul situaţiei şi al cuvintelor, amorul ei reprezintă o reeditare absentă la Alecsandri. Cu Zita, ne pogorîm însă mai jos : ea nu iubeşte ci caută aventura ; divorţată de Ţârcădău, se «ambetează absolut», se duce pe la «Junion», «de un capriţ, de un pamplezir», ca să se «curteze cu amploiaţi». Când Veta nu vrea să mai meargă, ea isbucneşte : «fir’ar a dracului de viaţă ş’afurisită! că nu a făcut mama fără noroc! N’am avut parte şi eu pe lume de o compătimire». Prin grădini de vară, ea îşi găseşte, în fine, idealul în Rică Venturiano pe care-l pofteşte pe înserate acasă ; la urmă, ce e dreptul, pun «pirostriile», dar ne îndoim de soliditatea unei căsnicii, făcută în astfel de condiţii. In D’ale Carnavalului, ne scoborîm şi mai adânc în Ghrimea, «frizer şi sub-chirurg», iar Menadele, Didina Mazu şi Mita Baston. Mita umblă cu «vitrion englezesc». Ca să se răzbune pe «Musiu Naică», căruia îi fusese totdeauna «fidea», republicană, în vinele ei curge sângele martirilor de la îl Fevruarie. Didina îi dispută inima lui Nae, strigându-i : «ce cauţi aici, madame»? E firesc să se apuce la urmă de păr. In Scrisoarea pierdută, Zoe Trahanache, ca odinioară Veta, încununează cu razele unei dragoste întârziate tinereţea lui Tipătescu şi, deşi legătura nu-i tulbură conştiinţa, găsim, totuşi în sufletul ei o iubire sinceră pentru Fănică şi un fel de omenie; din clipa din care nu mai e în primejdie, îl iartă pe Cațavencu. Cetăţeanul turmentat are dreptate : «Coana Zoiţica e damă bună», — ce păcat însă că e «damă» ! De altfel, în întreaga operă a lui Caragiale foeste o lume de «dame bune»: Madame Esméralde Piscopesco sau Mita Protopopesco din Five o’clock, Aglae Verigopolu din Mici economii sau Mamitica din Bubico, femei ce-şi înşală bărbatul, cicălitoare, lipsite de feminitate adevărată, în mâinile cărora nimeni nu şi-ar încredinţa liniştea vieţii şi nici chiar bucuria senină şi graţioasă a unei clipe. Satira lui Caragiale s’a îndreptat spre adâncul vieţii sociale şi în opera lui de scafandru n’a cules mărgăritarele ci frânturile corăbiilor sfărâmate şi căzute în fundul mării. De aceea în tot ce a scris el nu vom găsi nicio fată. Voluntară, lipsa e semnificativă. Nepotriviri din cuşca sincriului O epigrama Însurat de puțin timp, pictorul T. a început să simtă, de pe acum, „jugul” căsniciei... (E locul să menţionăm aci, definiţia amicului H. F. fără însă să vizăm cumva pe pictorul T... uCăsătoria e un jug la care însă nu trage decât un singur bou). Sofia pictorului T. are mania pălăriilor. In fiecare zi — dacă i-ar permite punga soţului — şi-ar cumpăra câte una... Toate modelele, toate nuanţele, toate formele şi culorile de pălării se găsesc închise în cutiile ei. Zilele trecute, în urma unei mici discuţii asupra unei noi pălării — soţul, pictorul T se decise să înnumere toate pălăriile consoartei, cumpărate în cinci luni de zile. A gasit numai 48!... — Bine, draga mea, a izbucnit el... Ai 48 de pălării şi tot îţi mai trebuie ? — Îmi trebuie... — Nu-ţi ajung toate astea ? — Nu! — Şi cu toate astea, încheie soţul, ai atât de puţin cap, pentru atâtea pălării !... Briciul Talentatul poet G. are pe lângă cele trei volume de poezii, şi un drăgălaş băeţel, care e in clasa doua primară. Zilele trecute, poetul îşi cumpărără un brici nou, fiindcă după calculele sofiei sale, bărbierul, îl costa zilnic „o avere”. In dimineața următoare, după ce G. își săpuni toată fața, se pregătea să se radă. Dar, spre marea lui desperare, constată că briciul nu tăia deloc. Furios se adresă soției sale : — Dragă, dar briciul ăsta nu taie !... — Ei ași... N’ai să mă convingi acuma că barba ta e mai greu de tăiat decât creioanele pe care Puiu, tot cu bricul ăsta, le-a ascuţit aseară!... are 50 de ani şi tot atât de multe milioane. De aceea, întotdeauna a fost ţinta numeroşilor vânători de zestre. Păcat însă, că domnişoara X, pe cât era de bogată, pe atât era şi de mofturoasă... Un demn reprezentant al monoclului, al pantalonilor largi şi al poliţelor protestate, luându-şi inima în dinţi se prezintă pretenţioasei domnişoare, cerându-i mâna. Domnişoara X, după ce-l măsură prin face-a-main, îi spuse: — Regret, domnule, dar am mai refuzat încă pe mulţi, ca dumneata !... — Nu mă miră!... Aţi avut destulă vreme pentru asta.„ CARICATURISTULUI X. Tu faci urît pe om şi cine Dar nu se supară niciunul (Care din ei ar fi nebunul?) Când nu poţi desemna mai bine!. Domnişoara X. Comedia franceză va micşora motorie După toate probabilităţile Comedia franceză îşi va micşora cu începerea stagiunii viitoare preţurile de intrare. Această propunere va fi făcută peste câteva zile comitetelor de d. Em. Fabre, administratorul primului teatru francez. Em. Fabre Anonima De două ore. Radu măsura odaia cu paşi hotărâţi, spintecând ceaţa fumului celor 20 de ţigări. Ochii lui priveau nelămurit un punct fix, iar pupila lor era atât de dilatată, încât îţi făcea impresia că e gata să se spargă. In mâna stângă, Radu mototolea nervos un petec de hârtie roz. Era scrisoarea anonimă, pe care un comisionar semnalat de lătrăturile violente ale lui Bubi, i-o aduse imediat după masă, în locul fructelor, dovedindu-i că el e o „POIRA”, iar ea e o „POAMA”... Iar cuvintele aşternute pe hârtia roz, cu litere rotunde ca nişte soldaţi borţoşi în aliniere, Radu le învăţase pe dinafară: Domnule ! Eşti un dobitoc sinistru !... de NICON Femeea pe care o iubeşti şi pentru care d-ta te sacrifici, te înşeală în modul cel mai ordinar. Chiar astăzi, la ora cinci după amiază, va fi după obiceiul cotidian, în braţele amantului ei... Locul unde ţi se cultivă zilnic crescătoria coarnelor, e în str. Cinstei No. 6 bis. Du-te şi te vei convinge !... UN BINEVOITOR Şi aceste cuvinte imprimate în memoria lui Radu, se repetau maşinaliceşte, într’un ritm reredu şi solemn, ca un marş funebru. ...In decursul celor două ore, rozul scrisoarei se transformă intr’un roşu aprins : reprezenta focul care-i mistuia inima lui Radu, şi sângele pe care-l prevedea ţâşnind prin ciuruiturile celor şase gloanţe, care aşteptau să pătrundă în trupurile celor doi mizerabili. La ora cinci fix, Radu intra în Str. Cinstei. No. 6 bis. Ca o sfidare a unei eventuale surprinderi, ușa era descuiată. Radu, intră pipăindu-și instinctiv buzunarul din dreapta al pardesiului, care-i tăinuia crima pe care o premeditase în complicitatea unui revolver... Ajuns într’un antreu, urechile lui Radu se ciuliră spre uşa din stânga. Frământări de şoapte indicau cu certitudine păcatul. Radu deveni violet ca un creion chimic. — O să-i împuşc fără milă!... ...şi cu un gest teatral deschise uşa . Pe un divan încărcat cu Derne, era nevasta lui, zgribulită in braţele unui tânăr. Radu, rămase în ușe, încremenit ca o fotografie. Revolverul îi alunecă printre degete, căzând cu sgomot surd pe țesătura de lână a covorului. Adina, acoperindu-și gâtul cu o pernă, abea putu să îngâne : — Radule !... Să-ți explic ... eu... Dar Radu, fără să spună nici un cuvânt, plecă tacticos, închizând ușa după el.... ...In stradă, pe când își aprindea o ţigară, se simți apucat brusc de braț. Era prietenul său din copilărie. Sandu Gârbea. — Ei, Radule !... Te-ai convins că ți-am scris adevărul?... — Tu mi-ai făcut anonima ? — P — Invată-te să scrii, boule!... Mi-ai tras o spaimă, că era să intru la ocnă pentru tine !... — Cum ?... N’ai prins-o pe nevastă-ta ? — Ba da!... Dar nevastă-mea e „femeea pe care o iubesc și pentru care mă sacrific” ?... Tâmpitule !... Credeam că e vorba de metresa mea !... im Director SCARLAT FRODA V?? ! Ancheta noastră muzicală Cum compun George Enacovici şi Robert Cremer Cum s’au compus cele mai caracteristice bucăţi muzicale. In cadrul anchetei noastre muzicale, în jurul chestiunii cum scriu compozitorii noştri, dăm azi cuvântul unor reprezentanţi mai tineri ai şcoalai muzicale româneşti. D-nii George Enacovici şi Robert Cremer sunt bine cunoscuţi publicului meloman prin lucrările lor valoroase în domeniul muzicei de cameră D. Enacovici, este autorul unui Quartett de coarde şi al unor interesante compoziţii violonistice. D. Robert Cremer ocupă în rândul compozitorilor români un loc deosebit ca subtil poet al „lieduui’ gen pe care l-a îmbogăţit cu întreagă serie de inspirate lucrări. Redăm aidoma răspunsurile celor doi muziciani: GEORGE ENACOVICI Inspirafia este foarte capricioasă şi de cele mai multe ori nu vine atunci când o cauţi. Ea este efectul unor impresiuni cari s’au produs într’un timp mai mult ori mai puţin depărtat şi nu apare deodată sub o formă precisă, ci ca un ce, vag, emanit din subconştienţa nostru. Atunci când ea devine perceptibilă, a trecut printr’un întrig proces psichic, care i-a pregătit eclesiunea. Ideia aceasta ne obsedează, ni se impune, începe elaborarea ; o scânteie dă naştere alteia, materialul se acumulează se clasează şi iată-ne pregătit pentru a aşterne noua noastră In crfere... Deoarece mi s’a cerut să scriu ceva despre lucrarea mea favorită mă voiu opri la aceia, a cărei partitură am iscălit-o zilele acestea Ceva neobicinuit se petrecea în mine ; tot ce încercăm într’o zi îmi părea searbăd a doua zi. Simţeam că mă apăsa tot mai mult jugul influenţelor străine ; mă totărâi deci să nu mai scriu. Cum orice rău are partea lui bună, această pauză mi-a permis să cercetez un domeniu ce-mi era aproape necunoscut : "folkloru nostru muzical. încercai să prelucrez unele teme populare, dar numai ca mijloc transitoriu, înlesnindu-mi să determin unele puncte caracteristice ale specificului muzical românesc, ce urmau să-şi găsească aplicarea în nouă mea compoziţie simfonică. „Suita pastorală româna” în părţi pe o temă originală, ciclică în care folklorul nu e folosit ca material brut de aplicare, ci ca isvor de inspiraţie, cred că ar fi cel mai indicat mijloc de afirmăre a artei noastre muzicale, clasând-o alături de marile şcole s’au impus până acum. GEORGE ENACOVICI D. ROBERT CREMER Cu toate că am scris în diferite genuri muzicale sunt mai cu seamă compozitor de lieduri şi am reuşit să scriu în această formă acruri care au plăcut, care au reuşit şi care probabil îmi vor supravieţui. Voi spune deci câteva cuvinte despre felul cum compun unlied. Simt o mare voluptate, un deliciu subtil şi rafinat în a scrie un lied. Această plăcere dacă o analizez e dublă , muzicală şi poetică sau mai bine zis e una şi aceiaşi compusă din penetraţiunea celor două precedente. S’o numesc musicalo-poetică. Pentru pătrunde în lumea ideală a sentimentelor şi imaginelor care se profilează pe fondul artistic al sufletului, pentru, a putea da o formă exterioară acestei lumi "ciintrice de idei şi sensaţii" inexprimate, nimic nu ma ajută mai mult ca versurile poeţilor evocatori. ’Y. . . * lată primul motiv de inspiraţiune. Sunt credincios poeţilor şi versului pe care îl traduc în muzică până în cele mai mici detalii. Dar această supunere e mai mul aparentă căci prin ea nu fac decât n-mi exprima propria-mi personalitate şi vreau să las muziceintreaga-i autonomie. Al doilea motiv de inspiraţie este sunetul — orice sunet — mai deseori acel al pianului. In fine al treilea motiv de inspiraţie e Natura. Scriu de preferinţă la ţară sau în mijlocul munţilor, în vila mea de la Predeal. Odată inspirat de aceste trei stimulente nimic nu mă poate opri de a compune. Sunt ca beat fără a fi băut vre-un pic de alcool sau a fi luat vre-un excitant organic. Uit lumea ce mă înconjoară şi mă confund in cea ‘ideală a evocaţiunilor care devine pentru mine suprema realitate. In aceste clipe sunt un halucinat. Şi simt nevoia mperioasă de a nota melodia care mă obsedează, de a o nota împreună cu armoniile şi contrapunctele ei. Ulterior repiti, retuşez şi aceasta trebue să o spui are o mare importanţă căci pentru estet ca şi pentru public dealminteri, calitatea primă a unei opere de artă consta în „fini-ul” ei. Mai e şi originalitatea ; dar aceasta un artist nu trebue s’o caute cu tot dinadinsul ci trebue să fie expresiunea naturală şi logică a temperamentem său. Acum că melodiile mele sunt limite cu succes la noi şi în straintate, că marii editori din Paris ni le cumpără spre a le tipări, şi la le răspândi în lumea întreagă îmi amintesc cu emoţiune de scrisorile de mulţumire ale colaboratorilor mei poeţii André Gide, Henri de Régnier, d-şoara Văcărescu. Toate aduc elogii fidelităţii comentariului meu muzical. Dar aceste melodii au un interes muzical propriu Independent de versurile ce ele ilustrează, cea ce mă face să am încredere în viitorul lor ; cred că vor place pretutindeni. Țin să termin cu cuvintele prietenului meu marele musician, George Enescu care despre mai multe din melodiile mele mi-a spus : je les aime. D. Robert Crem = D. G. Enacovici WNrlfi Okobra isi transformă on man în masă de teatru Ultimul roman al lui Maurice Dekobra „Sérénade ou Bour reau” va fi transformat în piesă de teatru de însuși autor. Piesa se va juca în stagiunea viitoare pe o scenă pariziană. * «si*. Tnatrni aradum?* Raffifisii la Pars Luni, 11 Iunie vor începe la teatrul Porte Saint-Martin din Paris reprezentațiile Teatrului academic evreesc din Moscova, sub conducerea lui Alexis Granovsky. Clemenceau şi Jurnalism Bătrânul tigru fiind întrebat dacă cunoaşte un manual al bunului gazetar a răspuns : „Cunosc două cari fac cât o academie. Amândouă sunt semnate de doi duşmani ai mei: Louis Venillot şi Henry Wickham Steed (Amintirile mele. — treizeci de ani de carieră diplomatică). Pe Venillot cititorii îl cunosc din celebrele lui pamflete împotriva Republicei, iar pe Steed din sincera replică a lui Bismark : „Ceea ce mă supără în atitudinea Angliei faţă de Germania este că şi-a trimis la Berlin doi ambasadori : ambasadorul a titre şi Henry Steed (corespondentul lui „The Times”. c DUMINTCA 10 IUNIE 1928 ABONAMENTELE •n Tara Troi luni. 9«*o luni Un an % « • • ♦ « L«t 80 e 800 OOO in străinătate dublu abonament«)« •• pl&t«so înainte lai •au ia 18 ai« flaoar« ! luni O întâmplare din New-York.■■ 27/5 University Aoenue, Nerv-York City Intr’un număr recent al ziarului românesc „America” din Cleveland, Ohio, a’a reprodus articolul lui A. Davila, intitulat „Tot Metapsihică” (?)• In legătură cu faptele prezentate în acest articol și cu speranța de a contribui cu ceva la plăcerea ce vor fi simţit cititorii articolului unui mare artist, relatez o întâmplare a mea. Cam înspre toamna anului 1924 — locuiam pe atunci în Strada Cincizeci şi opta, lângă Columbus Circle — aveam, eu şi soţia mea, obiceiul de a lua cu noi, la cinematograf, pe Ciun. Nu ştiţi cine-i Ciun. E un minunat Pekinese, însă nu galbenroşiatic, cum sunt cei mai mulţi din rasa lui, ci membru. Şi încă, Pekinese-ii negrii au extremităţile albe, pe când la Ciun, extremităţile picioarelor sunt galbene, partea de dinapoi a rozii se dezvoltă în alb, în forma unei splendide crisanteme, iar două sprincene galbene îi arcuesc ochii sclipitori ca două enorme diamante negre, totul contribuind la ralizarea unei armonii calde, simpatice, perfecte. Ca să descriu vioiciunea şi inteligenţa lui Cinn, ar fi, se nţelege, imposibil aici, şi ar ieşi din cadrul subiectului. Nu pot însă trece cu vederea faptul că el dă întotdeauna impresia că se crede un membru natural şi absolut al familiei, cu drepturi şi poate şi cu îndatoriri egale. E într-una atent la tot ce se petrece în jurul lui şi trăeşte viaţa aspirând-o în toate detaliile ei. Noi, că suntem ceea ce suntem, oameni, şi aşa pare-mi-se că tot nu suntem. Dar cea mai izbitoare particularitate de atracţie a lui Cinu e obiceiul ce-l are ca, oridecâte ori se vede alintat ori numai simplu obiect al atenţiei altora, să-şi scoată, puţin de D. Cuclin, câte puţin, limba, desfăşurând-o, în jos, ca o mare petală de trandafir, care îi dă o înfăţişare de prostănac, într’un contrast irezis-tibil cu vioiciunea şi inteligenţa-i generală. Pe atunci, Cinu era numai cât ai pune doi pumnişori laolaltă. La cinematograf, nu pierdea nimic din cele ce se perindau pe ecran. Mai cu seamă, apariţiunile şi acţiunile actorilor de rasă canină, îl înebuniau. Când se manifesta mai sgomotos, ajungea cel mai interesant obiect de petrecere al spectatorilor dinprejur Odată însă se arătă schimbat cu totul. Nu numai că nu-i mai plăcea nimic din piesa ce se reprezenta, dar da semne vădite de nelinişte. Devenise enervat. Insfârşit, se zbătea atât de rău, că a trebuit să-l ducem acasă. Acolo, ce se întâmplase ? Ca din neant venea un fâsâit sinistru. Ca şi înotând într’o atmosferă rezistentă ca de coşmar, ajunsei să deschid fereastra. O slabă lumina de pe la câteva ferestre vecine umplu studioul. Apoi descoperii că sinistrul fâsâit provenea de la sobița de încălzit cu gaz aerian. Când plecasem acasă, crezând robinetul deschis, îl întorsei. In realitate însă, robinetul era închis şi o preocupare a momentului, şi graba, mă făcuseră să nu-mi dau i seama de senzul în care-1 întorsei. Şi astfel, îi deschisesem ! Dar asta n’ar fi fost încă nimic. Intr’un studio de alături, de care ne despărţea o uşă moartă. De alocurea crăpată, dormeau un bătrân profesor de canto şi o sursă a lui. Cu o jumătate de oră mai târziu, ei ar fi trecut în somnul de veci ! Graţie cărei tainice simţiri Ciun ne a scăpat de chinurile şi ruina grozavei pedepse, a Justiţiei şi, mai cu seamă, a conştiinţii ? ■" 25 Mai 1928 msasam in proces senational ■RB88RHM8BMMHPMRMRÍ In lumea teatrală pariziană • Personagiul unei piese intentează proces de insulte autorului. Cazul lui Maurice Rostand. Maurice Rostand, fiul nemuritorului autor al lui ,,Cyrano de Bergerac" se strădueşte din răsputeri să-şi cucerească pe orice căi o faimă cel puţin tot atât de strălucită ca aceia a tatălui său. Dacă nu reuşeşte să stârnească prea mare interes cu lucrările sale literare, tânărul Rostand a preocupat totuşi adeseori presa şi opinia publică graţe scandalurilor sale mondene şi literare. Cu totul nevinovat este însă Rostanc, în recentul scandal cu urmări judiciare care se comentează cu atâta interes în presa mondiala. Maurice Rostand a terminat acum câtva timp, o nouă lucrare dramatică, pe car© a încredinţat-o spre reprezentare directorilor Pierre de Guignaud şi Tauto de la „Theatre Femina” din Paris. Piesa în sine nu prezintă un interes* deosebit. întâmplarea ^ și capriciul scriitorului au vrut însă ca într’una din scene, ^ două personagii dintre cari, tot întâmplarea a vrut ca unul să se numească Pierre de Guignaud — să discute în termeni nu prea amabili despre un anume Jacques Leishmann. Maurice Rostand nu bănuia că la una dintre reprezentaţiile piesei sale, intitulată „Le trouble ’ a asistat şi un avocat întovărăşit de un portărel, cari veniseră să constate gravele insulte ce se aduc veritabilul cu domn Jacques Leishmann. Căci acesta există in realitate și este un onorabil cetățean din Nizza. Mr. Leishmann a intentat proces de daune a scriitorului Rostand cerându-i 600 mii franci pentru insultele ce i se aduc în fiece seară de pe scena teatrului „Femina’. Zadarnice au fost asigurările date de Maurice Rostand că nu a avut intenţia să-l atace pe onorabilul domn Leishmann din Nizza şi că e gata să schimbe imediat personalul piesei sale. Neînduplecat de argumentele invocate de autor, Leishmann i-a intentat acestuia proces de daune la tribunalul Seriei şi a încredinţat avocatului Levy Oulmann apararea intereselor sale. Bineînţeles că între timp Maurice Rostand şi-a făcut o reclamă teribilă şi că tot Parisul ţine să vadă piesa de la „Femina”. De altă parte însă, Mr. Leishmann, un simplu burghez de pe Coasta de Azur, este azi un erou al reportagiului senzaţional. Cazul poetului Rostand are insă şi un aspect mai serios. Se pune anume în cercurile literare chestiunea dacă scriitorii pot fi traşi la răspundere în asemenea cazuri în care capriciul întâmplării este evident ? Sesizată de discuţiunile în jurul acestei probleme Societatea scriitorilor francezi (Société des gens de Lettres) a convocat o şedință specială în decursul căreia s’a discutat și cazul lui Rostand. Un autor inventiv a propus ca să se renunţe la numirea personagiilor, recurgându-se la un sistem nou cu desemnarea fiecărui personaj printr'o literă sau un număr. Problema fiind prea vastă şi discuţiile prea aprinse nu s’a ajuns la nici un rezultat pozitiv. Între timp însă Parisul aşteaptă cu interes sentinţa tribunalului Seinei în procesul Rostand- I.eishriHim. Mauriciu Rostand Harcsain! focii ramander Mareșalul Foch, lucrează actualmente la un roman de mare anvergură. Deși eroii sunt militari, romanul nu poate fi considerat ca un roman militar. -xox ■ -xox-