Rampa, iunie 1929 (Anul 14, nr. 3404-3429)

1929-06-10 / nr. 3412

ANUL XIV, No. 3412 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI atelierele grafice STRADA SĂRINDAR, 7 TELEFON 301/33 Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime Rudolf J­osee, Calea Victoriei No. 31 . Anunţurile ce primesc la toate agenţiile de publicitate al la administraţia ziarului Roman romanesc de CEZAR PETRESCU un deceniu jumătate, ."1 vmln­­­o rvn ni /n noin m o t rl c_ ewxvjuiwu V/Viu mut viuo-Acum 11X13. di IX bătute de critica noastră literară, era absenta romanului românesc. «Ciocoii ve­chi și noui», ciclul Comăneștenilor al lui Duiliu Zara­fi­rescu, romanele istorice ale lui Mihail Sadoveanu, fuseseră apari­ţii singuratice, fără continuitate şi fără progenitură. Ni se găsise chiar o explicaţie şi o etichetă pentru raftul drogheriei literare : eram povestitori. Nici măcar no­­velişti. Povestitori ! Nu ne învred­niceam să păşim mai departe, de­cât strămutând în literatura cultă, însuşirea bunicelor care băsmuesc la vatră şi la şezători, furnizând doar din când în când material unui Ion Creangă şi unui Ispi­­rescu. In argumentarea criticilor lite­rari de atunci, care din păcate s’au supravieţuit şi mai împart în­că şi astăzi brevete de nemurire, se în­şiruiau toate romanele neisbutite : «Dan» al lui Vlahuţă, «Brazi şi Putregai» al lui Nicu Xenopol, «Rătăcire» şi «Sibaris» de Ion Adam, romanele istorice ale lui Radu Rosetti (istoricul) şi Beces­­cu-Silvan, romantica şi fioroasa «Calea Robilor» a lui Spiru Pra­­sin, «Două neamuri» de Sandu Aldea, «Moara» şi ciclul «Din străbuni» al lui Ion Slavici, roma­nele lui Teodor Speranjia, Traian Demetrescu, Const. Miile şi ale a­­tâtor alţi scriitori mari şi mici, vre­melnici sau durabili, neaoş români sau imitatori ai curentelor literare străine- iar explicaţiile, se între­ceau în absurd şi în comic. După unii romanul românesc întârzia, fiindcă nu aveam în­că o societate bine diferenţiată, cu tradiţii şi conflicte de clasă; după alţii, fiindcă nu aveam încă o limbă li­terară destul de formată şi de su­plă pentru subtilităţile analizei psichologice; după alţii, în fine, explicaţia era pur şi simplu, că ne aflam în­­copilăria şi adolescenta literară, incapabili să abordăm un gen de maturitate, cum e roma­nul. Totuşi, aproape toate aceste năsdrăvănii erau uşor de svârlit în aer, cu un simplu bobârnac. Romanul nu are nevoie de o so­cietate cu straturile definitiv îm­pietrite. Dimpotrivă, o societate în haosul primenirilor, când apar tipuri tari de aventurieri şi con­flicte disperate, e un mediu cu deosebire prielnic romancierului şi e un spectacol vrednic de orice pană epică. Balzac a apărut în­­tr’o asemenea vreme. Şi el, rea­listul, a descifrat în fizionomiile veacului său, tipuri atât de vii în­cât a anticipat realitatea. Tipul social şi psichologic balzacian, a apărut în societatea franceză după romanele lui Balzac. Cum mai târ­ziu, romanele lui Dostoievski şi ale lui Tolstoi, aveau să creeze tipuri vii, evadând din filele căr­ţii, în realitatea rusă cea de toate zilele. Romancierul, cu cât e mai realist, cu atât copie mai puţin slugarnic realitatea. El creiază sin­teze. Şi el concurează starea ci­vilă, urzind oameni mai vii decât cei în carne și oase, şi în ori­ce caz mai durabili. Limba literară ? Se mai putea vorbi despre lipsa unei limbi ro­mâneşti literare, după Eminescu, Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, Dela­---------r*------O AT* • TA X »ittiiLoa, v^cxxc.^icliC i­IN ici JL­OSIO­ievski, nici Tolstoi, nici Balzac, n’au uzat de subtilităţile livreşti ale limbii literare. Au utilizat o limbă aspră, directă, cu multă sevă, adesea barbară — în orice caz, nu rafinată. Calitatea limbii ca şi a stilului, sunt accesorii ro­manului, după cum arhitectura masivă se adresează mai întâi ma­terialului brut, şi numai după a­­ceia elementelor ornamentale, de fronton. Explicația era ceva mai simplă. Nu aveam încă roman românesc, fiindcă nu apăruseră încă roman­cierii. Căci romancierul, în afară de rari excepţii, e un creator lite­rar, răspicat diferenţiat şi de poet, şi de dramaturg şi de novelist. Romancierul are altă optică, altă met­odă de investigaţie, altă atitu­dine în faţa subiectului, altă res­piraţie. Se pot număra pe degete, romancierii care au rămas până la sfârşitul carierei şi povestitori ori noveliști, chiar dacă au înce­put cu povestirea și novela. Pen­tru cei mai mulți, aceste începu­turi au fost numai momentele căutării de sine, până ce s’au gă­sit. Daudet, Dickens, Zola, Balzac, Dostoievski — au fost povestitori, numai în anii preparației, înainte de maturitatea lor literară, după cum zugravii marilor fresce uce­­nicese schițând fragmente care zac până la moarte îngropate în cartoane. Dar toate a­ceste frag­mente, păstrează pecetea viitoru­lui pictor de vaste fresce. Poves­tirile lui Balzac și ale lui Dos­toievski, sunt de fapt romane de mai strâmtă dimensiune, dar în toată substanța lor, romane. După cum novelele lui Liviu Rebreanu și ale lui Gib. I. Mihăescu (deși aceste din urmă n’a scris încă nici un roman) sunt tot atâtea romane servite în doze concentrate. Ciclul literaturei românești de după războiu, s’a ilustrat prin apariția romanului, nu fiindcă am evoluat cu o treaptă sau fiindcă limba s’a desăvârșit sau fiindcă societatea și-a congelat mai defi­nit straturile geologiei sociale, ci fiindcă au apărut romancierii- Scriitorii cu sensibilitatea, optica, respirafia de romancieri. Liviu Re­breanu, în afară de «Pădurea Spânzuraţilor», a lucrat cu mate­rial sufletesc şi social dinainte de războiu. Ca şi Ionel Teodoreanu, pentru care războiul n’a existat ca revoluţie spirituală. Ca şi Gib. I. Mihăescu, predestinat să scrie roman. Excepţie e doar tânărul A. Heiban, a cărui proaspătă apari­ţie vesteşte un talent plin de făgă­duinţe şi care, acesta, s’a format întru totul, dincoace de bariera jalonată cu roşu a războiului. «Ciuleandra» lui Liviu Rebrea­nu, tradusă în limba franceză, a fost situată în vecinătatea litera­turei ruseşti, între Tolstoi şi Dos­toievski. Desigur nu e o întâm­plare. Acum vre­o şapte ani, într’o cronică publicată în Le Disque Vert, scriam că romanul românesc, când va apare, va beneficia fatal de situația noastră specială în geografia culturei europene, la răspintenia orientului cu occiden­tul, a latinității cu slavismul- Dar aceasta, cum spune Kipling, e altă poveste, pentru altă dată. Din cuşca sufietului TERIBIL. Ce vreţi să fie la ordinea zilei, în aceste zile toride de Iunie:­ Un­de te duci la vară. In saloanele delicioasei doamne numai această chestie se discută cu pasiune şi., exagerări. Toată lumea a spus unde se va duce pe vară, numai Mitică stă în fereastra deschisă şi scrutează înăl­ţimea înstelată. _Dar d-ta nu ne-ai spus unde te duci coane Mitică? _Ia lăsaţi-l, nu-l vedeţi ce săl­batec e, il tachinează o coniţă. — Ca orice sălbatec mă duc în codri doamnă. — Ha! Ha! Ha! -r- Da, doamnelor. Mă duc la Bahna sau pe Ceahlău, la vână­toare de urşi. — Ah! Ah! Ah! O înfiorare trece în asistenţă şi -'Me­coniţele se întoarseră îmbujo­rate spre Mitică. — Trebue să fie teribil, să vezi ursu­l venind spre tine, să-l ocheşti, să tragi, şi să-l dobori. — Mai teribil e însă doamnă să vezi ursul venind spre tine, să-l ocheşti, să tragi... şi să nu nime­reşti. GAZDA MODEL. Doamna şi domnul R. X. sunt recunoscuţi în Bucureşti ca oame­nii cei mai bine primitori. Nu nu­mai masa lor e suculentă şi deli­cioasă, ceaiurile pimentate şi inte­riorul seducător, dar amfitrionii înşişi sunt nepreţuiţi. Nimeni ca ea nu ştie să potri­vească invitaţiile astfel ca să nu se întâlnească lumea care nu se doreşte şi viceversa. Nimeni ca ea nu ştie să animeze conversaţia şi să distragă asistenţa. I­eri totuşi, la întoarcerea doi lor curse în prima zi caldă a lui Iunie, atmosfera avea ceva apăsător. Domnul se apleacă îngrijorat la urechea ei: — Dragă, nu găsești că se cam plictisesc mosafirii. Conversația a început să lâncezească... — Uite ce. Hai să eşim noi pu­ţin din salon. Au să profite să ne bârfească şi să vezi cum se animă conversaţia. -oxo- Director: SCARLAT FRODA Cu fl. Anton Romanowski despre el şi despre alfii Elev la şcoala da balet din Varşovia. — La TÎFlis.­­ Cinci ani dansator am­bulant. Cu Pavlova la Londra.­­ Sub revoluţie. — Dansam prin uzine, spitaluri, cazărmi pentru făină şi tutun. — Un dans sub ploaia da gloanţe. — Baletele... bolşevizate.­­ Baletul Operei din Bucureşti. — Cum îşi păstrează dansatorul sup­etia. — Secretul tinereţei Pavlovel şi Karsavinel Acela care va încerca odată să fixeze într’o formulă lapi­dară caracteristicile evului nostru nu va putea lăsa neîn­­semnat acel element esenţial al artei moderne care este ba­letul rus. Revoluţia rusă, prefacerile sociale din imensa împărăţie şi exodul milioanelor de ruşi în lumea întreagă a avut, cel pu­ţin sub raportul artistic» efecte asemănătoare »cu acele ale mi­graţiunilor şi invaziilor din trecutul îndepărtat. Arta­ rusă, cu manifestările ei caracteristice ■— cum sunt muzica şi baletul — a fost o revelaţie pentru Europa apu­seană unde reprezentaţiile ru­seşti au deslănţuit din primii ani carii au urmat exodului, un entuziasm indescriptibil. Muzica lui Strawinsky, dan­surile lui Diaghilev, corurile cazacilor de la Don și înscenă­rile lui Stanislawsky au făcut epocă în Europa, ele fiind îm­­­brățișate cu entuziasm pretu­­indeni unde se face artă sau unde se apreciază valorile ar- t istice ••• La București, reformele bine­­ăcătoare ale artei ruse au ve­nit ca de obiceiu târziu. Cu a-­t­ât mai târziu ele au pătruns la Opera română, unde vesti­giile glorioase ale operei ita­liene se încuibaseră parcă pe veci între pereţii vechi ai «Li­ricului». Anton Romanowsky a apă­rut în mijlocul nostru ca un reformator binevenit care a reuşit să evoace pe scândurile mizere ale teatrului din pia­ţa «Walter Mărăcineanu» remi­niscenţele spectacolelor gran­dioase de balet de la Moscova şi Petersburg, reînsufleţind basmele minunate ale Shehe­­rezadei în cadru fastuos orien­tal. Cu înscenarea «Petruskăi» de Strawinsky, Anton Roma­­nowski şi-a legat definitiv nu­mele său de «Opera Română» Opera română realizase prin­­tr’un salt, un progres de de­cenii. In timp ce baletul O­­perei române şchiopăta cu cel puţin trei decenii în urma repertoriului liric la Opera ro­mână, gratie lui Romanowski er­a coreografică a fost rein­tegrată în drepturile ei. Dacă azi, Opera din Bucu­reşti posedă un corp de balet care-i face evis­e şi ale cărui n­otibilităţi de progres sunt e­norme, rolul lui Anton Rom­a­­n­owski trebuie menţionat în primul rând. Azi, când ne părăseşte — consideraţiuni de cari nu ne vom ocupa au dictat ca anga­jamentul lui Romanovski să nu mai fie reînoit — am cre­zut necesar să prezentăm mii­lor de spectatori cari l au ad­mirat pe excelentul dansator Romanovski, pe omul munci­tor și entuziast care-1 dublea­ză în viața particulară. In timpul stagiunei, când maestrul de balet al Operei e ocupat cu repetiţiile şi lecţiile şcoalei de balet o conversaţie mai lungă nu ar fi fost posi­bilă. Acum, când Opera şi-a în­chis porţile, Romanowski po­vesteşte în tihnă despre ca­riera lui, privind nostalgic spre uşa care duce spre scenă, pe care cine ştie dacă o va mai trece vreodată, îmbrăcat în costumul strălucitor de scenă . Publicul este îndeobşte în­clinat a crede că viaţa unui dansator fie el chiar un maes­tru de balet nu este decât o (Continuare în pag. III-a) Premiera nnei noi piese le Arthur Schnitzler Noua lucrare dramatică a lui Artur Schnitzler, «Domnişoara Else» care este de fapt numai o dramatizare a nuvelei cu a­­celaş nume se va reprezenta în cursul viitoarei stagiuni la Burgtheater cu Otto Tressler şi Hilde Wagener în primele luni.­­ Piesa va vedea lumina ram­pei în Octombrie si la Berlin cu Elisabeth Bergner in rolul titular. * Oscar Neb­al director de teatru la Praga In Septembrie se va deschi­de la Praga un nou teatru de operetă. Direcţiunea artistică a acestui teatru va fi încredin­tată lui Oscar Nedbal, celebru dirijor ceh care este actual­mente și director al Operii din Bratislava. Zilele trecute s-a și semnat contractul de angajament a lui Nedbal. . Stagiunea noului teatru va inaugura cu o nouă piesă ministrului de industrie al Ce­hoslovacaiei, ing. Novak. se -0X0- Artur Schnitzler m. Oscar Nedbal Maidanul teatral — O dramă de psichologie conjugali — PERSOANE SOŢUL : prin excepţie, om­n­­tel­igent. SOŢIA: prin regulă, generală, gâsculiţă. DANSATORUL : prin conclu­zie, tâmpit. PRIETENUL : prin coinci­denţă, confident. GRAMOFONUL : prin defi­niţie personaj... mut. ACTUL I (la soţ acasă) GRAMOFONUL (cântă) : Charleston Dolly... DANSATORUL: (Dansează cu soţia ). SOŢIA : Ce bine ştii sa con­duci... DANSATORUL: Ce amabilă eşti... SOŢIA: Mă ’nebunesc după dans... DANSATORUL : (o strânge cu patimă) mă ’nebunesc după trupul d-tale... SOŢIA: Ah !... SOŢUL : (priveşte şi zâmbe­şte). PRIETENULTu nu spui nimic ?... SOŢUL: In legătură cu ce ?.. PRIETENUL : Soţia ta prea e strânsă în braţe de dansator... SOŢUL : Ce are a face ? Ea nu mă înşeală !.. ( Cortina) ACTUL II (acelaş decor) ■ SOŢIA T (intră în casă. E cu pălăria şi mantoul). . SOŢUL: De unde vii?.. SOŢIA : Am fost la cinemato­graf cu dansatorul... SOŢUL : A fost frumos­­fil­­­mul SOŢIA : Superb !.. De altfel, a fost ideea dansatorului să mergem la Select... Citise romanul după care e luat flmul !.. Ştii e foarte cult. PRIETENUL: Cine e cult, fil­mul ? SOŢIA : Nu ! Dansatorul !.. SOŢUL : Bănuesc PRIETENUL : Da ?.. SOŢIA : Vai ce drăguţ e dan­satorul !.. Atent... drăgălaş, spi­ritual şi galant, în special ga­lant !.. Mi-a oferit un parfum... SOŢUL : Ei bravo !.. SOŢI­A : Iese­l PRIETENUL Tu nu spui ni­mic ?.. SOŢUL: In legătură cu ce?.. PRIETENUL: Soţia ta prea e toată ziua cu dansatorul... SOŢUL : Ce are a face ?.. Ea nu mă înşeală !.. ( Cortina) ACTUL III (acelaş decor) DANSATORUL: Scumpa SOŢIA : Fii cuminte­­.. . odată ce soţul pentru ce să nu suntem singuri tău nu e acasă, profităm ?.. SOȚIA : Eu nu vreau să-mi în­şel bărbatul !.. DANSATORUL: Ce absur­ditate. Lasă-mă să-ţi sărut gura... SOȚIA: Fii cuminte îţi spun!.. DANSATORUL : (se repede spre ea) Acum n’ai să-mi mai scapi !.. (o sărută). Dragostea mea !.. SOȚIA: Lasă-mă !.. DANSATORUL: (o sărută). SOȚUL îl (intră și surprinde sărutul). PRIETENUL: (intră și sur­prinde sărutul). DANSATORUL : îmi daţi voe să mă retrag ?.. (ese). SOŢIA : Eu mă duc puţin în dormitor !.. Mă doare capul !.. ( ese). PRIETENUL : Tu nu spui nimic ?.. SOŢUL: In legătură cu ce ?.. PRIETENUL : Soţia ta s’a să­rutat cu dansatorul... SOŢUL : Ce are a face?.. Ea­ nu ACTUL IV SOŢUL : Cât e ceasul ?.. PRIETENUL: 8 jumătate?.. SOŢUL : Unde o fi nevasta­ mea că n’a venit acasă până la ora asta ?.. SOŢIA: (intră foarte grăbită). Ştii dragă de ce am întârziat?.. Am fost la Olguţa şi când să plec a venit şi Marioara care ne-a dat o şuetă interminabilă.. Pe urmă când să iau tramvaiul, pac ! să întrerupe curentul... SOȚUL : Pe dansator nu l’ai văzut ?.. SOŢIA ? Dar ce crezi că o să-l tolerez pe lângă mine o viaţă în­treagă ?.. E un dobitoc sinistru !.. Vorbește numai prostii !.. Eu mă duc să mă desbrac !.. (ese). PRIETENUL: Acum adevărat că n’ai să mai spui nimic !.. SOȚUL : In legătură cu ce ?.. PRIETENUL: Soţia ta nu-1 mai înghite, pe dansator !.. SOŢUL : Ce are a face ?.. Toc­mai acum mă înşeală cu el !.. ( Cortina ) de NICON mea DANSATORUL:) Odată ce­ mă înşeală -exo- PAGINI LUNI 10 IUNIE 1929 a­bonamentele IN TARA Trei luni...........................................Lei 300 Șase luni ................................... • »­SO­ Un an.........................•.................. .• 1004 IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele se plătesc Înainte, la 1 sau la 15 ale fiecărei luni / Când florile de EMIL ISAC Când florile îşi­ deschid uzitete, petalele lor. Tu, sufletul meu, îţi deschizi fereastra de argint. Şi stau şi privesc: ce e nou şi frumos în lume ? — A murit o ciocârlie, căci inimei ei cântarea i-a fost grea. O furnică, purtând povara : un fir de trestie, s'a prăbuşit. , O albină s’a ‘mbătat de mierea prea dulce a unui trandafir roşu­.-U — O vulpe pândeşte după un puişor de raţă sălbatecă. Pe-un lup l-au străpuns coarnele cerbului furios. Pe-un elefant îl poartă cun beţişor un copil la Gange. — Pe munţi a pornit spuma furtunei şi durdue în adânc abisul.­ O, cum se ascund balenele în f­undul mărei ! Şi’n scoici îşi dorm somnul veşniciei mărgăritarele. — Un copil alb, a murit pe sânul mamei. Şi mama simte căldura micului trup cum se depărtează... Şi închid poarta sufletului meu cu cheia ruginită a vremii. însemnări Agricultura şi pictura de ADRIAN MAN­IU Cine va fi pictat afişul pentru congresul internaţional de agricul­tură? O asemenea propagandă a lipsei de gust este stridentă. De ce autorităţile noastre nu în­ţeleg să centralizeze conducerea artei unui singur minister şi în ori­ce caz oamenilor specialişti? Pentru afişe, timbre, monezi, ba chiar pentru înfrumuseţarea stră­zii fiecare autoritate îşi are prote­jaţii săi care nu sânt întotdeauna şi artişti. Atât de departe a mers această mentalitate în trecut încât am fost în caraghioasa situaţie de a avea două saloane oficiale în acelaş timp, unul al artelor, altul al in­strucţiei, şi fostul ministru de arte se cultiva frequentând salonul gro­tei instructive şi premiind pe ca­­pete o iniţiativă ce nu era decât un vot de blam adresat lui. Pentru congresul internaţional de agricultură am fi putut să ale­gem atâtea scene din viaţa ţără­nească zugrăvite de pictorii noştri consacraţi, ba chiar am fi putut reproduce un plugar de-al lui Gri­­gorescu dacă se făcea apel la a­­portul pe care ministerul artelor poate să-l dea. Cazul pe care îl cităm e numai un exemplu dintr’o mie, într’o situaţie analoagă se află literatura şi gazetăria faţă de ataşaţii de presă. Cunoaştem cazul unora din a­­ceşti ataşaţi ai presei care nu au scris în viaţa lor un articol, şi care faţă de gazetari trec drept scrii­tori, iar faţă de scriitori îşi zic ga­zetari, deşi producţia lor intelec­tuală e inexistentă.­­ Ar fi aşa de simplu ca ministe­rul de externe să ceară avizul ace- f leiaşi comisii permanente de artă,­ pentru ca bursele de călătorie în­ Italia de pildă să fie acordate nu-i mai la artişti adevăraţi, şi nu la­ paraziţi ai culturei şi ai diploma-­ tiei, cum e uneori cazul. li Dar fiecare minister de când e ţara îşi are părerile lui în artă, şi­ de aceia o risipă ce nu se realizea-­ ză decât cu producţii îndoelnicei când nu e vorba de trândăvie. Un­ talentat poet, întors de curând din­ străinătate, unde muncea cu ade-­ vărat pentru probleme culturale,­ îmi spunea cu un zâmbet obosiţi) «Aş munci mai rodnic dacă nu mi-ar pune beţe în roate colegiile de meserie,, care ar vrea să pară,­ că e el poet şi ziarist, şi tine­­săi zădărnicească tot ce muncesc». l­ Ei, dar mentalitatea e înrădăci-' nată 1­0­ ­xpx­ (Continuare în pagina II-a) Manuscrise inedite ale lui Ivan Turgheniev — Cum lucra marele scriitor — In posesia d-nei Olga Georgiev­­na K. care traeşte actualmente la Paris se află un caet care conţine trei lucrări scrise de Ivan Tur­gheniew. Manuscrisul acesta a fost găsit din întâmplare şi cum­părat de d-na K­ Caetul poartă ur­mătoarea adnotare a lui Turghe­niev : «Caetul acesta a fost cumpărat de mine la Baden Baden la 30/18 iunie 1870. Cuprinde următoarele lucrări : 1) «Stuck - Stuck !», un studiu, pagina 1 - 31 ; 2) «Wesnija Wody», nuvelă, pagina 35 - 180 ; 3) începutul povestirei «Sfârşitul lui Certozchanow». Schiţa «Stuck-Stuck !» a fost în­cepută la Baden-Baden, Tiergar­tenstrasse 3, Miercuri, 3 August şi terminată la 19 August. Nuvela «Weschnita Wody» a fost începută la Londra, în primă­vara anului 1871 şi terminată la Baden în Noembrie 1871. A apă­rut în numărul de Ianuarie al revistei «Westnik Ievropy» şi a­­nume în anul 1872 şi cuprinde 125 file. Povestirea «Sfârşitul Certoz­chanow» am început-o la 10 Mai 1871, la Londra. Ivan Turghe­niew». La toate lucrările Turgheniew a scris titlurile cu litere mari de ti­par şi Ie-a încadrat cu linii. O treime a filelor caetului este în­doită şi rezervată pentru adno­­taţie. Textul este scris pe ambele feţe. Examinând fugitiv acest caet se poate constata, oarecum, procesul creaţiunii literare a poetului, pu­tând să ne dăm seama despre modul cum acesta lucra-In toate zilele se văd modificări și ștersături. După culoarea cernelei se poate vedea că unele îndreptări au fost făcute în timpul compunerii lu­crărilor, altele mai târziu. ' ^Când Turgheniev nu putea să-și concentreze ideile sau când era întrerupt de la lucru, scria pe marginea manuscrisului cuvin­tele ce-i umblau prin cap. Astfel găsim la studiul «Stuck-Stuck !», următoarea observaţie : «Ce hâr­tie, excelenţă»... Nici peniţa,nu e rea... Ivan Turgheniev». Pe alte file se găsesc adunări de cifre. Pe o pagină sunt scrise ci­fre una sub alta şi a căror sumă totală este 3000. Alături obser­vaţia : «Pour Madame Viardot». In caet se găsesc câteva file adăugite, cari cuprind descrierea diferitelor episoade din viaţa lui Turgheniew. Pe o filă îngălbenită din anul 1840 găsim o listă scrisă de Tur­gheniew, cuprinzând numele eroi­lor nuvelei «Wesnija Wody». Nu­mele sunt scrise unul sub altul, ca distribuţia unei piese de­ teatru. Turgheniev nu indică numai vâr­sta personagiilor sale, dar şi a­­nul naşterii. Una din decorurile acestor sce­narii are următorul cuprins : «1840 : Persoane şi scenariu, «Wesnya Wody». 1838 : Pantate­­oni Puzzi, numele este şters şi înlocuit cu Giovanni Roselli- 1800 : d-na Leonora. 1825 : Emi­lio, 15 ani. 1811 : Karl Klr­her, 29 ani. Cuprinsul pe scurt. Emi­lio la Ssanin. Emilio vrea să devină muzicant, el urăşte pe ne­gustori. Afecţiunea copilărească pen­tru Ssanin. Este plin de recunoş­tinţă că Ssanin îi este devotat. Toţi merg la Leonora. Scenă în care Leonora cochetează cu o­­dhii- Convorbise despre artă şi comerţ. Scena la cofetărie. Stau toată ziua fără să facă nimic.

Next