Rampa, iunie 1929 (Anul 14, nr. 3404-3429)
1929-06-10 / nr. 3412
ANUL XIV, No. 3412 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI atelierele grafice STRADA SĂRINDAR, 7 TELEFON 301/33 Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Josee, Calea Victoriei No. 31 . Anunţurile ce primesc la toate agenţiile de publicitate al la administraţia ziarului Roman romanesc de CEZAR PETRESCU un deceniu jumătate, ."1 vmlno rvn ni /n noin m o t rl c_ ewxvjuiwu V/Viu mut viuo-Acum 11X13. di IX bătute de critica noastră literară, era absenta romanului românesc. «Ciocoii vechi și noui», ciclul Comăneștenilor al lui Duiliu Zarafirescu, romanele istorice ale lui Mihail Sadoveanu, fuseseră apariţii singuratice, fără continuitate şi fără progenitură. Ni se găsise chiar o explicaţie şi o etichetă pentru raftul drogheriei literare : eram povestitori. Nici măcar novelişti. Povestitori ! Nu ne învredniceam să păşim mai departe, decât strămutând în literatura cultă, însuşirea bunicelor care băsmuesc la vatră şi la şezători, furnizând doar din când în când material unui Ion Creangă şi unui Ispirescu. In argumentarea criticilor literari de atunci, care din păcate s’au supravieţuit şi mai împart încă şi astăzi brevete de nemurire, se înşiruiau toate romanele neisbutite : «Dan» al lui Vlahuţă, «Brazi şi Putregai» al lui Nicu Xenopol, «Rătăcire» şi «Sibaris» de Ion Adam, romanele istorice ale lui Radu Rosetti (istoricul) şi Becescu-Silvan, romantica şi fioroasa «Calea Robilor» a lui Spiru Prasin, «Două neamuri» de Sandu Aldea, «Moara» şi ciclul «Din străbuni» al lui Ion Slavici, romanele lui Teodor Speranjia, Traian Demetrescu, Const. Miile şi ale atâtor alţi scriitori mari şi mici, vremelnici sau durabili, neaoş români sau imitatori ai curentelor literare străine- iar explicaţiile, se întreceau în absurd şi în comic. După unii romanul românesc întârzia, fiindcă nu aveam încă o societate bine diferenţiată, cu tradiţii şi conflicte de clasă; după alţii, fiindcă nu aveam încă o limbă literară destul de formată şi de suplă pentru subtilităţile analizei psichologice; după alţii, în fine, explicaţia era pur şi simplu, că ne aflam încopilăria şi adolescenta literară, incapabili să abordăm un gen de maturitate, cum e romanul. Totuşi, aproape toate aceste năsdrăvănii erau uşor de svârlit în aer, cu un simplu bobârnac. Romanul nu are nevoie de o societate cu straturile definitiv împietrite. Dimpotrivă, o societate în haosul primenirilor, când apar tipuri tari de aventurieri şi conflicte disperate, e un mediu cu deosebire prielnic romancierului şi e un spectacol vrednic de orice pană epică. Balzac a apărut într’o asemenea vreme. Şi el, realistul, a descifrat în fizionomiile veacului său, tipuri atât de vii încât a anticipat realitatea. Tipul social şi psichologic balzacian, a apărut în societatea franceză după romanele lui Balzac. Cum mai târziu, romanele lui Dostoievski şi ale lui Tolstoi, aveau să creeze tipuri vii, evadând din filele cărţii, în realitatea rusă cea de toate zilele. Romancierul, cu cât e mai realist, cu atât copie mai puţin slugarnic realitatea. El creiază sinteze. Şi el concurează starea civilă, urzind oameni mai vii decât cei în carne și oase, şi în orice caz mai durabili. Limba literară ? Se mai putea vorbi despre lipsa unei limbi româneşti literare, după Eminescu, Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, Dela---------r*------O AT* • TA X »ittiiLoa, v^cxxc.^icliC iIN ici JLOSIOievski, nici Tolstoi, nici Balzac, n’au uzat de subtilităţile livreşti ale limbii literare. Au utilizat o limbă aspră, directă, cu multă sevă, adesea barbară — în orice caz, nu rafinată. Calitatea limbii ca şi a stilului, sunt accesorii romanului, după cum arhitectura masivă se adresează mai întâi materialului brut, şi numai după aceia elementelor ornamentale, de fronton. Explicația era ceva mai simplă. Nu aveam încă roman românesc, fiindcă nu apăruseră încă romancierii. Căci romancierul, în afară de rari excepţii, e un creator literar, răspicat diferenţiat şi de poet, şi de dramaturg şi de novelist. Romancierul are altă optică, altă metodă de investigaţie, altă atitudine în faţa subiectului, altă respiraţie. Se pot număra pe degete, romancierii care au rămas până la sfârşitul carierei şi povestitori ori noveliști, chiar dacă au început cu povestirea și novela. Pentru cei mai mulți, aceste începuturi au fost numai momentele căutării de sine, până ce s’au găsit. Daudet, Dickens, Zola, Balzac, Dostoievski — au fost povestitori, numai în anii preparației, înainte de maturitatea lor literară, după cum zugravii marilor fresce ucenicese schițând fragmente care zac până la moarte îngropate în cartoane. Dar toate aceste fragmente, păstrează pecetea viitorului pictor de vaste fresce. Povestirile lui Balzac și ale lui Dostoievski, sunt de fapt romane de mai strâmtă dimensiune, dar în toată substanța lor, romane. După cum novelele lui Liviu Rebreanu și ale lui Gib. I. Mihăescu (deși aceste din urmă n’a scris încă nici un roman) sunt tot atâtea romane servite în doze concentrate. Ciclul literaturei românești de după războiu, s’a ilustrat prin apariția romanului, nu fiindcă am evoluat cu o treaptă sau fiindcă limba s’a desăvârșit sau fiindcă societatea și-a congelat mai definit straturile geologiei sociale, ci fiindcă au apărut romancierii- Scriitorii cu sensibilitatea, optica, respirafia de romancieri. Liviu Rebreanu, în afară de «Pădurea Spânzuraţilor», a lucrat cu material sufletesc şi social dinainte de războiu. Ca şi Ionel Teodoreanu, pentru care războiul n’a existat ca revoluţie spirituală. Ca şi Gib. I. Mihăescu, predestinat să scrie roman. Excepţie e doar tânărul A. Heiban, a cărui proaspătă apariţie vesteşte un talent plin de făgăduinţe şi care, acesta, s’a format întru totul, dincoace de bariera jalonată cu roşu a războiului. «Ciuleandra» lui Liviu Rebreanu, tradusă în limba franceză, a fost situată în vecinătatea literaturei ruseşti, între Tolstoi şi Dostoievski. Desigur nu e o întâmplare. Acum vreo şapte ani, într’o cronică publicată în Le Disque Vert, scriam că romanul românesc, când va apare, va beneficia fatal de situația noastră specială în geografia culturei europene, la răspintenia orientului cu occidentul, a latinității cu slavismul- Dar aceasta, cum spune Kipling, e altă poveste, pentru altă dată. Din cuşca sufietului TERIBIL. Ce vreţi să fie la ordinea zilei, în aceste zile toride de Iunie: Unde te duci la vară. In saloanele delicioasei doamne numai această chestie se discută cu pasiune şi., exagerări. Toată lumea a spus unde se va duce pe vară, numai Mitică stă în fereastra deschisă şi scrutează înălţimea înstelată. _Dar d-ta nu ne-ai spus unde te duci coane Mitică? _Ia lăsaţi-l, nu-l vedeţi ce sălbatec e, il tachinează o coniţă. — Ca orice sălbatec mă duc în codri doamnă. — Ha! Ha! Ha! -r- Da, doamnelor. Mă duc la Bahna sau pe Ceahlău, la vânătoare de urşi. — Ah! Ah! Ah! O înfiorare trece în asistenţă şi -'Meconiţele se întoarseră îmbujorate spre Mitică. — Trebue să fie teribil, să vezi ursul venind spre tine, să-l ocheşti, să tragi, şi să-l dobori. — Mai teribil e însă doamnă să vezi ursul venind spre tine, să-l ocheşti, să tragi... şi să nu nimereşti. GAZDA MODEL. Doamna şi domnul R. X. sunt recunoscuţi în Bucureşti ca oamenii cei mai bine primitori. Nu numai masa lor e suculentă şi delicioasă, ceaiurile pimentate şi interiorul seducător, dar amfitrionii înşişi sunt nepreţuiţi. Nimeni ca ea nu ştie să potrivească invitaţiile astfel ca să nu se întâlnească lumea care nu se doreşte şi viceversa. Nimeni ca ea nu ştie să animeze conversaţia şi să distragă asistenţa. Ieri totuşi, la întoarcerea doi lor curse în prima zi caldă a lui Iunie, atmosfera avea ceva apăsător. Domnul se apleacă îngrijorat la urechea ei: — Dragă, nu găsești că se cam plictisesc mosafirii. Conversația a început să lâncezească... — Uite ce. Hai să eşim noi puţin din salon. Au să profite să ne bârfească şi să vezi cum se animă conversaţia. -oxo- Director: SCARLAT FRODA Cu fl. Anton Romanowski despre el şi despre alfii Elev la şcoala da balet din Varşovia. — La TÎFlis. Cinci ani dansator ambulant. Cu Pavlova la Londra. Sub revoluţie. — Dansam prin uzine, spitaluri, cazărmi pentru făină şi tutun. — Un dans sub ploaia da gloanţe. — Baletele... bolşevizate. Baletul Operei din Bucureşti. — Cum îşi păstrează dansatorul supetia. — Secretul tinereţei Pavlovel şi Karsavinel Acela care va încerca odată să fixeze într’o formulă lapidară caracteristicile evului nostru nu va putea lăsa neînsemnat acel element esenţial al artei moderne care este baletul rus. Revoluţia rusă, prefacerile sociale din imensa împărăţie şi exodul milioanelor de ruşi în lumea întreagă a avut, cel puţin sub raportul artistic» efecte asemănătoare »cu acele ale migraţiunilor şi invaziilor din trecutul îndepărtat. Arta rusă, cu manifestările ei caracteristice ■— cum sunt muzica şi baletul — a fost o revelaţie pentru Europa apuseană unde reprezentaţiile ruseşti au deslănţuit din primii ani carii au urmat exodului, un entuziasm indescriptibil. Muzica lui Strawinsky, dansurile lui Diaghilev, corurile cazacilor de la Don și înscenările lui Stanislawsky au făcut epocă în Europa, ele fiind îmbrățișate cu entuziasm pretuindeni unde se face artă sau unde se apreciază valorile ar- t istice ••• La București, reformele bineăcătoare ale artei ruse au venit ca de obiceiu târziu. Cu a-tât mai târziu ele au pătruns la Opera română, unde vestigiile glorioase ale operei italiene se încuibaseră parcă pe veci între pereţii vechi ai «Liricului». Anton Romanowsky a apărut în mijlocul nostru ca un reformator binevenit care a reuşit să evoace pe scândurile mizere ale teatrului din piaţa «Walter Mărăcineanu» reminiscenţele spectacolelor grandioase de balet de la Moscova şi Petersburg, reînsufleţind basmele minunate ale Sheherezadei în cadru fastuos oriental. Cu înscenarea «Petruskăi» de Strawinsky, Anton Romanowski şi-a legat definitiv numele său de «Opera Română» Opera română realizase printr’un salt, un progres de decenii. In timp ce baletul Operei române şchiopăta cu cel puţin trei decenii în urma repertoriului liric la Opera română, gratie lui Romanowski era coreografică a fost reintegrată în drepturile ei. Dacă azi, Opera din Bucureşti posedă un corp de balet care-i face evise şi ale cărui notibilităţi de progres sunt enorme, rolul lui Anton Romanowski trebuie menţionat în primul rând. Azi, când ne părăseşte — consideraţiuni de cari nu ne vom ocupa au dictat ca angajamentul lui Romanovski să nu mai fie reînoit — am crezut necesar să prezentăm miilor de spectatori cari l au admirat pe excelentul dansator Romanovski, pe omul muncitor și entuziast care-1 dublează în viața particulară. In timpul stagiunei, când maestrul de balet al Operei e ocupat cu repetiţiile şi lecţiile şcoalei de balet o conversaţie mai lungă nu ar fi fost posibilă. Acum, când Opera şi-a închis porţile, Romanowski povesteşte în tihnă despre cariera lui, privind nostalgic spre uşa care duce spre scenă, pe care cine ştie dacă o va mai trece vreodată, îmbrăcat în costumul strălucitor de scenă . Publicul este îndeobşte înclinat a crede că viaţa unui dansator fie el chiar un maestru de balet nu este decât o (Continuare în pag. III-a) Premiera nnei noi piese le Arthur Schnitzler Noua lucrare dramatică a lui Artur Schnitzler, «Domnişoara Else» care este de fapt numai o dramatizare a nuvelei cu acelaş nume se va reprezenta în cursul viitoarei stagiuni la Burgtheater cu Otto Tressler şi Hilde Wagener în primele luni. Piesa va vedea lumina rampei în Octombrie si la Berlin cu Elisabeth Bergner in rolul titular. * Oscar Nebal director de teatru la Praga In Septembrie se va deschide la Praga un nou teatru de operetă. Direcţiunea artistică a acestui teatru va fi încredintată lui Oscar Nedbal, celebru dirijor ceh care este actualmente și director al Operii din Bratislava. Zilele trecute s-a și semnat contractul de angajament a lui Nedbal. . Stagiunea noului teatru va inaugura cu o nouă piesă ministrului de industrie al Cehoslovacaiei, ing. Novak. se -0X0- Artur Schnitzler m. Oscar Nedbal Maidanul teatral — O dramă de psichologie conjugali — PERSOANE SOŢUL : prin excepţie, omnteligent. SOŢIA: prin regulă, generală, gâsculiţă. DANSATORUL : prin concluzie, tâmpit. PRIETENUL : prin coincidenţă, confident. GRAMOFONUL : prin definiţie personaj... mut. ACTUL I (la soţ acasă) GRAMOFONUL (cântă) : Charleston Dolly... DANSATORUL: (Dansează cu soţia ). SOŢIA : Ce bine ştii sa conduci... DANSATORUL: Ce amabilă eşti... SOŢIA: Mă ’nebunesc după dans... DANSATORUL : (o strânge cu patimă) mă ’nebunesc după trupul d-tale... SOŢIA: Ah !... SOŢUL : (priveşte şi zâmbeşte). PRIETENULTu nu spui nimic ?... SOŢUL: In legătură cu ce ?.. PRIETENUL : Soţia ta prea e strânsă în braţe de dansator... SOŢUL : Ce are a face ? Ea nu mă înşeală !.. ( Cortina) ACTUL II (acelaş decor) ■ SOŢIA T (intră în casă. E cu pălăria şi mantoul). . SOŢUL: De unde vii?.. SOŢIA : Am fost la cinematograf cu dansatorul... SOŢUL : A fost frumosfilmul SOŢIA : Superb !.. De altfel, a fost ideea dansatorului să mergem la Select... Citise romanul după care e luat flmul !.. Ştii e foarte cult. PRIETENUL: Cine e cult, filmul ? SOŢIA : Nu ! Dansatorul !.. SOŢUL : Bănuesc PRIETENUL : Da ?.. SOŢIA : Vai ce drăguţ e dansatorul !.. Atent... drăgălaş, spiritual şi galant, în special galant !.. Mi-a oferit un parfum... SOŢUL : Ei bravo !.. SOŢIA : Iesel PRIETENUL Tu nu spui nimic ?.. SOŢUL: In legătură cu ce?.. PRIETENUL: Soţia ta prea e toată ziua cu dansatorul... SOŢUL : Ce are a face ?.. Ea nu mă înşeală !.. ( Cortina) ACTUL III (acelaş decor) DANSATORUL: Scumpa SOŢIA : Fii cuminte.. . odată ce soţul pentru ce să nu suntem singuri tău nu e acasă, profităm ?.. SOȚIA : Eu nu vreau să-mi înşel bărbatul !.. DANSATORUL: Ce absurditate. Lasă-mă să-ţi sărut gura... SOȚIA: Fii cuminte îţi spun!.. DANSATORUL : (se repede spre ea) Acum n’ai să-mi mai scapi !.. (o sărută). Dragostea mea !.. SOȚIA: Lasă-mă !.. DANSATORUL: (o sărută). SOȚUL îl (intră și surprinde sărutul). PRIETENUL: (intră și surprinde sărutul). DANSATORUL : îmi daţi voe să mă retrag ?.. (ese). SOŢIA : Eu mă duc puţin în dormitor !.. Mă doare capul !.. ( ese). PRIETENUL : Tu nu spui nimic ?.. SOŢUL: In legătură cu ce ?.. PRIETENUL : Soţia ta s’a sărutat cu dansatorul... SOŢUL : Ce are a face?.. Ea nu ACTUL IV SOŢUL : Cât e ceasul ?.. PRIETENUL: 8 jumătate?.. SOŢUL : Unde o fi nevasta mea că n’a venit acasă până la ora asta ?.. SOŢIA: (intră foarte grăbită). Ştii dragă de ce am întârziat?.. Am fost la Olguţa şi când să plec a venit şi Marioara care ne-a dat o şuetă interminabilă.. Pe urmă când să iau tramvaiul, pac ! să întrerupe curentul... SOȚUL : Pe dansator nu l’ai văzut ?.. SOŢIA ? Dar ce crezi că o să-l tolerez pe lângă mine o viaţă întreagă ?.. E un dobitoc sinistru !.. Vorbește numai prostii !.. Eu mă duc să mă desbrac !.. (ese). PRIETENUL: Acum adevărat că n’ai să mai spui nimic !.. SOȚUL : In legătură cu ce ?.. PRIETENUL: Soţia ta nu-1 mai înghite, pe dansator !.. SOŢUL : Ce are a face ?.. Tocmai acum mă înşeală cu el !.. ( Cortina ) de NICON mea DANSATORUL:) Odată ce mă înşeală -exo- PAGINI LUNI 10 IUNIE 1929 abonamentele IN TARA Trei luni...........................................Lei 300 Șase luni ................................... • »SO Un an.........................•.................. .• 1004 IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele se plătesc Înainte, la 1 sau la 15 ale fiecărei luni / Când florile de EMIL ISAC Când florile îşi deschid uzitete, petalele lor. Tu, sufletul meu, îţi deschizi fereastra de argint. Şi stau şi privesc: ce e nou şi frumos în lume ? — A murit o ciocârlie, căci inimei ei cântarea i-a fost grea. O furnică, purtând povara : un fir de trestie, s'a prăbuşit. , O albină s’a ‘mbătat de mierea prea dulce a unui trandafir roşu.-U — O vulpe pândeşte după un puişor de raţă sălbatecă. Pe-un lup l-au străpuns coarnele cerbului furios. Pe-un elefant îl poartă cun beţişor un copil la Gange. — Pe munţi a pornit spuma furtunei şi durdue în adânc abisul. O, cum se ascund balenele în fundul mărei ! Şi’n scoici îşi dorm somnul veşniciei mărgăritarele. — Un copil alb, a murit pe sânul mamei. Şi mama simte căldura micului trup cum se depărtează... Şi închid poarta sufletului meu cu cheia ruginită a vremii. însemnări Agricultura şi pictura de ADRIAN MANIU Cine va fi pictat afişul pentru congresul internaţional de agricultură? O asemenea propagandă a lipsei de gust este stridentă. De ce autorităţile noastre nu înţeleg să centralizeze conducerea artei unui singur minister şi în orice caz oamenilor specialişti? Pentru afişe, timbre, monezi, ba chiar pentru înfrumuseţarea străzii fiecare autoritate îşi are protejaţii săi care nu sânt întotdeauna şi artişti. Atât de departe a mers această mentalitate în trecut încât am fost în caraghioasa situaţie de a avea două saloane oficiale în acelaş timp, unul al artelor, altul al instrucţiei, şi fostul ministru de arte se cultiva frequentând salonul grotei instructive şi premiind pe capete o iniţiativă ce nu era decât un vot de blam adresat lui. Pentru congresul internaţional de agricultură am fi putut să alegem atâtea scene din viaţa ţărănească zugrăvite de pictorii noştri consacraţi, ba chiar am fi putut reproduce un plugar de-al lui Grigorescu dacă se făcea apel la aportul pe care ministerul artelor poate să-l dea. Cazul pe care îl cităm e numai un exemplu dintr’o mie, într’o situaţie analoagă se află literatura şi gazetăria faţă de ataşaţii de presă. Cunoaştem cazul unora din aceşti ataşaţi ai presei care nu au scris în viaţa lor un articol, şi care faţă de gazetari trec drept scriitori, iar faţă de scriitori îşi zic gazetari, deşi producţia lor intelectuală e inexistentă. Ar fi aşa de simplu ca ministerul de externe să ceară avizul ace- f leiaşi comisii permanente de artă, pentru ca bursele de călătorie în Italia de pildă să fie acordate nu-i mai la artişti adevăraţi, şi nu la paraziţi ai culturei şi ai diploma- tiei, cum e uneori cazul. li Dar fiecare minister de când e ţara îşi are părerile lui în artă, şi de aceia o risipă ce nu se realizea- ză decât cu producţii îndoelnicei când nu e vorba de trândăvie. Un talentat poet, întors de curând din străinătate, unde muncea cu ade- vărat pentru probleme culturale, îmi spunea cu un zâmbet obosiţi) «Aş munci mai rodnic dacă nu mi-ar pune beţe în roate colegiile de meserie,, care ar vrea să pară, că e el poet şi ziarist, şi tinesăi zădărnicească tot ce muncesc». l Ei, dar mentalitatea e înrădăci-' nată 10 xpx (Continuare în pagina II-a) Manuscrise inedite ale lui Ivan Turgheniev — Cum lucra marele scriitor — In posesia d-nei Olga Georgievna K. care traeşte actualmente la Paris se află un caet care conţine trei lucrări scrise de Ivan Turgheniew. Manuscrisul acesta a fost găsit din întâmplare şi cumpărat de d-na K Caetul poartă următoarea adnotare a lui Turgheniev : «Caetul acesta a fost cumpărat de mine la Baden Baden la 30/18 iunie 1870. Cuprinde următoarele lucrări : 1) «Stuck - Stuck !», un studiu, pagina 1 - 31 ; 2) «Wesnija Wody», nuvelă, pagina 35 - 180 ; 3) începutul povestirei «Sfârşitul lui Certozchanow». Schiţa «Stuck-Stuck !» a fost începută la Baden-Baden, Tiergartenstrasse 3, Miercuri, 3 August şi terminată la 19 August. Nuvela «Weschnita Wody» a fost începută la Londra, în primăvara anului 1871 şi terminată la Baden în Noembrie 1871. A apărut în numărul de Ianuarie al revistei «Westnik Ievropy» şi anume în anul 1872 şi cuprinde 125 file. Povestirea «Sfârşitul Certozchanow» am început-o la 10 Mai 1871, la Londra. Ivan Turgheniew». La toate lucrările Turgheniew a scris titlurile cu litere mari de tipar şi Ie-a încadrat cu linii. O treime a filelor caetului este îndoită şi rezervată pentru adnotaţie. Textul este scris pe ambele feţe. Examinând fugitiv acest caet se poate constata, oarecum, procesul creaţiunii literare a poetului, putând să ne dăm seama despre modul cum acesta lucra-In toate zilele se văd modificări și ștersături. După culoarea cernelei se poate vedea că unele îndreptări au fost făcute în timpul compunerii lucrărilor, altele mai târziu. ' ^Când Turgheniev nu putea să-și concentreze ideile sau când era întrerupt de la lucru, scria pe marginea manuscrisului cuvintele ce-i umblau prin cap. Astfel găsim la studiul «Stuck-Stuck !», următoarea observaţie : «Ce hârtie, excelenţă»... Nici peniţa,nu e rea... Ivan Turgheniev». Pe alte file se găsesc adunări de cifre. Pe o pagină sunt scrise cifre una sub alta şi a căror sumă totală este 3000. Alături observaţia : «Pour Madame Viardot». In caet se găsesc câteva file adăugite, cari cuprind descrierea diferitelor episoade din viaţa lui Turgheniew. Pe o filă îngălbenită din anul 1840 găsim o listă scrisă de Turgheniew, cuprinzând numele eroilor nuvelei «Wesnija Wody». Numele sunt scrise unul sub altul, ca distribuţia unei piese de teatru. Turgheniev nu indică numai vârsta personagiilor sale, dar şi anul naşterii. Una din decorurile acestor scenarii are următorul cuprins : «1840 : Persoane şi scenariu, «Wesnya Wody». 1838 : Pantateoni Puzzi, numele este şters şi înlocuit cu Giovanni Roselli- 1800 : d-na Leonora. 1825 : Emilio, 15 ani. 1811 : Karl Klrher, 29 ani. Cuprinsul pe scurt. Emilio la Ssanin. Emilio vrea să devină muzicant, el urăşte pe negustori. Afecţiunea copilărească pentru Ssanin. Este plin de recunoştinţă că Ssanin îi este devotat. Toţi merg la Leonora. Scenă în care Leonora cochetează cu odhii- Convorbise despre artă şi comerţ. Scena la cofetărie. Stau toată ziua fără să facă nimic.