Rampa, iulie 1932 (Anul 15, nr. 4333-4359)
1932-07-01 / nr. 4333
I ANUL XV, No. 4353 Citiţi pagina 111-a VILEGIATURA si TURISM C. VINERI 1 IULIE 195? ABONAMENTEsi TARA Tre' luni ...»...........................*•' aoft Şase lun .«•••••••••• • 000 \In an....................................................• 1000 IN STRĂINĂTATE DUBIU Abonamentele se platesc monte la 1 seuie ’-5 ale fiecărei iuni 0 Instituție inutilă de B. CEHAN astă dată, sub motiv că e... filo-german. In asemenea condiţiuni, cum să mai găsească cineaştii energia şi entuziasmul necesar pentru a realiza filme? Dar să venim, acum, la un caz recent, pe care îl relatează „Le Courrier cinematography due’. Unei comisii de cenzură din Franţa, formată din primar, prefect, căpitanul pompierilor şi alte câteva notabilităţi, i se prezintă un film, pe care înaltul areopag îl urmăreşte, tot timpul proecţiunii, cu cel mai viu interes. Dar în momentul când trebuia dată decizia, cenzorii strigară în unanimitate: „Imposibil!” Li se ceru atunci să-şi justifice hotărârea. Să aducă obiecţii, să spună care pasagii să fie suprimate din film. După o matură consultaţie, căpitanul pompierilor lua cuvântul : „Cer să fie suprimată scena pompierilor. Am văzut un ofiţer care are trei galoane. Or, în film i se spune : comandant ! Cu trei galoane, el nu poate fi decât căpitan. Această eroare grosolană aduce prejudicii nobilului corp al pompierilor, care...” Ca’n revistă... Dar lucrurile nu se opresc aci. Se cenzurează până și realitatea. Comisia din Berlin e aceea care, dacă nu ne înşelăm, a suprimat, din reportajul filmat al accidentului provocat de dirijabilulAkron”, momentul căderii celor doi marinari rămaşi suspendaţi din aer. Aceasta, probabil, pentru ca lumea să nu afle că aceste frumoase manevre aeriene costă şi vieţi omeneşti... Şi o asemenea instituţie vodevilească ţine în lanţuri arta cinematografică, şi toată vizurii din altă Capitală, dar, dedustria căreia i-a dat naştere. Cenzura cinematografică devine, cert, o instituţie din ce în ce mai inutilă. Nici nu e necesar să se mai demonstreze, astăzi, prin argumente serioase, flagrantul abuz ce-l constitue pretutindeni cenzura filmelor, când tuturor celorlalte arte le este, în toate ţările, asigurată o libertate relativ deplină. Nu mai e necesar, fiindcă cenzura filmelor se condamnă singură, se prăbuşeşte sub propria ei inutilitate. Nu ne gândim aci la o anume comisie de cenzură, din ţara noastră sau din altă ţara. Ţintim întreaga instituţie, atât de riguros organizată, de la un capăt la celălalt al pământului. Ridiculul ese cu deosebire în evidenţă când confruntăm hotărârile cenzurilor din diferite ţări asupra aceluiaş film. Ne amintim de un film american care a stârnit vâlvă în străinătate. Un film excelent, se întitula, îmi pare „Our dancing daughters“, pe care cenzura franceză îl recomandă în mod călduros societăţilor de morală, pentru ca să fie proebvat fecioarelor. Filmul a şi rulat,în toată Franţa, sub patronajul nu ştiu cărei societăţi de protecţie a fetelor tinere. Prezentat însă cenzurii altei ţări, acelaş film este respins, ca imoral. De la Paris până la Bucureşti, un film profund moral, se transformă într’unul profund imoral! Mia relevăm, din nenumărate cazuri, încă unul. Există un film german asupra evenimentelor din anul 1914. Comisia de cenzură din Berlin l-a declarat anti-german. Acelaş film provoacă şi opoziţia cen Din cuşca sufleurului, IN LUPTA CU PLOILE pupă o serie de cinci „relache uri“,— rezultatul ploilor pe cari le-ara avut în săptămâna trecută, — Luni seara, nu sfărşit, — dar nici Luni fără emoţii, — revistele de vară şi-au reluat reprezentaţiile. Cum vă spuneam însă, cu preţul unor epuizante emoţii. Intr’adevăr, dimineaţa de Luni a debutat prin a fi posomorâtă, s’a Inse*ninat pe la orele 10 jam., s'a bosum.lat din nou la amiază, pe la şapte seara cerul era străveziu, la opt şi jumătate, — deşi cu jumătate cer senin, — ploua, iar la orele 9 jum., era un cer îndoelnic. In atare condiţiuni, redeschiderea sezonului de vară s’a făcut sub auspiciile unui public nu prea numeros, — şi totuşi prea numeros faţă de situaţia atmosferică. Iar publicul care a fost de faţă, — vă dau cuvântul meu de onoare că acesta e adevărul, — a venit cu... umbrele. Cu umbrelă... la revistă. De.o pildă, d-ra Elvira Godeanu, fermecătoarea actriţă a Naţionalului, venise echipată ca pentru ploaie, cu un pardesiu şi cu o umbreluţă foarte chic. Excepţional însă, n’a plouat. După actul I, d. N. V.l.d.n., — unul (în autorii excelentei reviste dela „Colos“, — o întâmpină pe d-ra Elvira Godeanu, care se ducea la bufet să consume o cassetă, și, după salutările de rigoare, o întreabă :— Ți-a plăcut spectacolul, d-ră Godeanu? — Foarte mult, foarte mult! Păcat că D.zeu nu vă dă concurs. — Of! oftă d. V.l.d.n. — Te văd însă calm! remarcă Elvira. — Ce vrei să fac? Nu știi cum e omul? Se aclimatizează. Moralmente, noi, directorii de reviste, ne-am obișnuit cu ploile. Ba chiar, după ceea ce a fost până acum, timpul frumos a ajuns să însemne pentru noi un... accident neprevăzut! CÂND E DE SALVAT O VEDETA ^109 • je, — a cântărit din ochi mulţimea, — şi apoi, avântându-se în largul mării, a început să strige după ajutor. — Dar cum crezi că striga ajutor? mă întreabă prin scrisoare Pop Marţian. Şi mă lămureşte : — Ajutoor! Ajutooor! Aduceţi imediat o frânghie, o barcă, un ziarist şi un fotograf! GHICI: CINE E? Poetul acela care se plimbă in fiecare dimineaţă la şosea, in tovărăşia gândurilor lui şi a unui splendid ogar rusesc, are un motiv ca să facă acest lucru. Motivul e simplu: iubeşte. Iubeşte pe o doamnă blondă ca o zi dea vară, frivolă ca un zefir şi pasională ca o roză. In fiecare dimineaţă doamna se plimbă la şosea. Poetul o întâlneşte, îi sărută mâna şi petrece în preajma ei, — înflorat de frageda e i prezenţă—, un ceas bun şi întremător. Ieri de dimineaţă, doamna l-a întămpinat zâmbind. — Ştii că le ara visat azi noapte... Vă închipuiţi câtă lumină, a strâns in ochii poetului, bucuria veştii aceştia, revărsată ca un balsam în suflet. De aceea poetul a făcut ochii mari şi-a murmurat abia :— M’ai visat? — Da, te-am visat... aşa intr un vis trist, un vis urât... te-am visat, tot timpul... şi vânturându-şi mânuţele în aer ca doi fluturi trandafirii de inele... Ah! ce coșmar îngrozitor... bine c’a trecut!... bine c’a trecut!... Şi iată că şi music-hall-urile şi cabaretele parisiene, au ajuns la punctul când stagiunea e pe sfârşite, când însăşi activitatea artistică stagnează lăsând elementele componente ale companiilor diferite să se odihnească. Totuşi după cum teatrele care la Paris sunt foarte numeroase, se împart în două grupuri : o parte care se închid, încheindu-şi astfel stagiunea şi o parte care rămân deschise, continându-şi activitatea în sală, în grădini sau în turnee şi în timpul verii, şi music-hall-urile şi cabaretele din Intr’o nouăilustrată pe care am primit,Ieri, din Carmen Sylva, simpaticul A. Pop Marţian îmi scrie că, ile io zile a sosit In localitate, o fostă nostimă actriţă bucureşteană, — acum câţiva ani vedeta unui teatru din Cater Victoriei. ~ Cu toate eforturile pe cari le depune în acest scop. De aceea, actriţa se consumă Şi nu ştie ce sa mai născocească pentru că Paris procedează la fel. Musicgazetele — şi conclusiv: publicul, —I hall-urile sunt însă mai puţinesă mai vorbească despre dânsa. Cabarete, restaurante de noapte Duminică dimineaţa a eşit pe plasame multe şi sunt vestite grădi Scrisori din Paris Prin music hall-urile şi cabaretele parisiene râie nocturne ale Parisului, însă music-hall-urile propriu zise, cu programe artistice senzaţionale şi valoroase, sunt numai câteva. Printre cele câtevă, fără îndoialăîn frunte figurează :Empirul4* şi „Alhambra4*. Cel din urmă şi-a închis porţile realizând în această stagiune un beneficiu destul ele mulţumitor, primul care în acest an a înregistrat adevărate triumfuri şi îşi continuă şi în timpul verii programul. Sala cea mare a Eutpirului, a fost, amenajată cu aparate speciale pentru aerisit şi răcorit în aşa fel ■ încât publicul să nu sufere cu nimic din cauza căldurii. Ceea ce însă Parisul are nou în anul acesta şi ceea ce constiuie are punct de atracţie sunt aşa zisele „cafes-chantants44.. Din aceste localuri Parisul are două exemplare, care neîndoios atrag multă lume şi constitue un punct de atracţie ramplasând astfel celelalte music-hall-uri cari au fost închise. Unul din aceste „cafés chantants*4 şi-a şi deschis , porţile în apropiere de Alhambra. , DAMTA ATI: ZELLFS Café-ul pe care l-a deschis de curând Joe Zelli’s. Construcţia acestui cafeu care e unul din cele mai luxoase, elegante şi moderne, constitue un punct, de atracţie pe care parisii citii în foarte scurt timp vor şti să-l preţuiască. O diseusă plăcută, simpatică şi cu voce caldă e France Nylord. Un element tânăr, dar care se bucură de multă consideraţie din partea spectatorilor-consumatori. : TFşoara Léonneec are un talent special în a lansa cântecele de mateloţi, Denyse Molie şi Jean Mohet alcătuiesc un duo admirabil care în schetch-ul ..O repetiţie în 1885‘‘ obţin insistente şi puternice aplauze.' Programul este admirabil complectat de următoarele numere de mare succes : Le Baillif, jumătate duzină de girls , Dioli-Poli- Dancers, pianişti, Depiamic şi Rossi, Gabriella un humorist de valoare şi Damia, una din cele mai bune actriţe de compoziţie din Paris. In câteva imitaţii ale Marlenei Dietrich a obţinut aplauze puternice. In genere premiera acestui nou local parisian a fost bine primită. PRADO... ...și-a deschis porţile în imediata apropiere a lui „Empire*4. Programul alcătuit de acest al doilea „café chantants*4 diferă mult de primul. Pe când cel din strada Fontaine caută să se asemenecu adevăratele mari musichall-uri, acest de-al doilea café, cu toate că se află în apropierea „Empirului44 tinde a-şi organiza altfel programul. In loc să fie mulţime de numere cari să nu aibe nici-o legătură între ele, şi le-a grupat pe toate în jurul uunei aşa zise reviste şi ele se succed într-o anumită ordine care le dă o valoare mai mare fiind aninţate de deliciosul compere Charles Fallot. Fiecare număr are altă, introducere şi alt anunţ ţinut de Charles care a devenit în câteva seri doar popular. A reuşit astfel să facă marea legătură dintre scenă şi sală să asigure, tot el „succesul" numerelor ce le anunţa. Itt fruntea programului strălucesc : Jacques Martel, Suzanne Fayron, Reiné,Paul Coffre, care cânta cu multă căldură şi sentiment le Danseur argentin, la Pipii şi le Fume-Cigarette. E. E. U. Paris, Iunie 19132. Director: SCARLAT FRODA O convorbire cu marele compozitor vienez Edmund Eysler, „calicul nemuritor“... „Arta nu e o societate de asigurare“ Despre compozitorul Edmund Eysler, pe care toată lumea nu-l cunoaşte decât prin prizma „şlagărelor” lui despre Viena şi dragoste, au apărut în ultimul timp în gazete, ştiri foarte puţin simpatice Astfel celebrul compozitor vienez n’are automobil, nici moşii. Vila lui, care nu e pe Riviera ci lângă Viena, a fost sechestrată. Portărelul e „pâinea lui cea de toate zilele”. Asta înseamnă, că î-o mănâncă dânsul. Şi creditorii se ocupă foarte mult de el. De opt ani sărmanul Eysler plăteşte datoriile făcute de altul. „Iţi merge bine, îţi merge prost viaţa e ca un tobogan, odată eşti sus, odată jos ..spune el’’. Unde scrie că nu trebue să-mi meargă şi mie odată prost? Nu sunt doar rentier. Sunt artist! Şoarta nu e o asigurare pe viaţă sau o pensiune pentru bolnavi. Nu degeaba am scris. Fratele Straubinger” şi ..Der unsterbliche Lump” (Calicul nemuritor) operetă al cărei titlu se traduce de obiceiu greşit, prin ..Vagabondul nemuritor”). In aceste figuri e o bucată din mine. Să-ţi povestesc o mică întâmplare. Odată a venit la mine un editor şi mi a cerut câteva cântece. Dar să le compun repede. Mi-a dat un acont de trei sute şilingi. Aceşti trei sute de şilingi au fost prima sumă pe care am pastrat-o, astăzi. Tot ce am scris era pentru intacta patrusprezece zile, Girardi. La el mă gândesc încă şi In a patrusprezecea zi a venit acum când scriu ceva nou. ..Cum soţia mea şi mi-a spus. ..Afară aş ar fi cântat asta Girardi? Prietoteaptă unul care vrea bani!” Mamnului meu Hubert Marischka i-am dus afară. Portărelul. ..Iubite pmie făcut cel mai mare compliment tene, vrei iar bani?” — „Maestre când i-am spus, într’o zi, că moţEysler, nu plec fără cel puţin trei dul în care a interpretat un rol sute de şilingi!’’ — „Nici nu tre-1 n i-a amintit de Girardi, bue să faci asta, iubitule, iată ! nu era atât de uşor să bibanii”. * crezi cu Girardi. ..Avea capriciile După ce a plecat, soţia m’a întrebat ce am făcut. ,,Mă împac de minune cu portăreii. I-am dat banii”. Şi ea m’a privit lung . Aşa? Frumos. Şi ce facem acum? Râz‘ încă! Eşti un calic nemuritor!’ Natural- ea are dreptate, dar nu mă pot schimba. „Măiastră de aur” mi-a adus o sută de mii de şilingi. Sau dus pe datorii. Anume, pe, acelea ale ginerelui meu care a fugit în America. Dar nu din cauza asta am peri albi. Pentru mine fiecare zi în care am pentru o ţigară şi o cafea e frumoasă. Principalul e să compun un nou cântec, un vals frumos. Şi asta i se întâmplă încă lui Edmund Eysler. Slavă Domnului! Banii,’flm, dar inspiraţie, dă! Sunt un păcătos un calic, cum spune soţia mea. Şi Franz Schubert a fost la fel. Cu toate grijile din ultimul timp am terminat două noui operete, frumoase, vesele. Cu una, „Fata din Wachau” vou redeschide probabil la toamnă Bürgerstheater-ul. Aci am repurtat primele mele succese. ..Calicul nemuritor”, „Mâncătorul de femei”, „Soţul vesel”. .Ziua în paradis ’. Au fost timpuri frumoase. Dar eu plâng după ele. Căci ştiu că vor veni din nou. Compun încă. II: ciuda părului alb nu sunt atât de bătrân şi fetele tot mai surâd .,bătrânului” Eysler. Şi munca e azi la fel,ca atunci, când lucram cu Girardi. El era idolul meu şi a rămas până în ziua de lui, dar un om ca el trebuia să le aibă. Era bătrân, nu mai avea voce. Dar când eşea pe scenă nimeni nu-i rezista. Astăzi nu pot să scriu nici-un cuplet fără să-mi imaginez cum l-ar fi cântat Grundi — fără voce, dar astfel încât lumea să plângă și să râdă, cum ar fi vrut el. Operetele mele cu marile roluri de canto le-a văzut ca spectator. ,,Sta. Münder], am spus eu că o să iasă ceva din fine. Dar trebuia să vii mai devreme cu lucrurile astea. Atunci când eram încă tânăr. Ce-mi folosesc lucrurile tale frumoase dacă nu pot să mai cânt...” Girardi e de mult mort, şi cu timpul voi îmbătrâni şi eu. Dar nu mă grăbesc. încă vreo zece. Unsprezece ani voiu putea să mai aştept bătrâneţea. Şi nu-mi va merge tot aşa ca acum. Eysler va fi din nou la înălţime, promit asta vienezilor. Şi până atunci bem cafea, dacă n avem friptură. Şi pentru o ţigaretă uşoară va ajunge totdeauna. Numai un lucru vreau: vienezii să nu mă compătimească! Nu-mi convine. Când mă aşez la pian, uit toate grijile. Şi dacă nu putem plăti astăzi electrica, o vom plăti mâine! îmi pare puţin rău de vila mea. Am strâns ban cu ban pentru ea. Şi atâtea amintiri frumoase mă leagă de ea. Dar trece şi asta. In viaţă, de multe ori nu contează ceea ce aici ce eşti. Şi în această privinţă nu m-a blestemat Dumnezeu: e ceva dacă eşti Edmund Eysler, calicul nemuritor! De aceea nu trebue nimănui să-i fie milă de mine. Şi dacă oamenii nu au întrebat mereu zilele acestea cum îmi merge, am râs şi le-am răspuns. ..Mulţumesc, Irani n am, altminteri îmi merge bine!” $1 tölcm mlcloi ce! mai gras! In sfârşit, am scăpat şi, de grija asta , Moţi se reîntoarce. Astăzi, mâine, îl vom vedea viu şi natural printre noi.. Să tăiem,mielul ăl mai gras ! Pierdut a fost şi Vain regăsit. Nu i-a fost dat să treacă Oceanul, deşi, după câte am auzit, în ziar a, şi publicat o convochire cu el pe vapor. Federaţia română de box îi va ridica suspendarea ,definitiva, ca şi tatăl furios care-şi desmoşteneşte fiul care a plecat în lume şi care se grăbeşte să-şi grafieze odrasla când aceasta integrează căminul părintesc. Reclama e făcută, şi vă asigur ca va fi moarte de om la viitoarea gală, care-l va avea ca vedetă. Toate bune și frumoase, dacă n’ar mai, fi încă un ce. Din cercuri hive autorizate aflu că frumoasa doamnă Spahow îi pregătește o paradă în toată regula soțului ei, sau ca să fiu mai precis, solia campionului ii va adm in is t ra ■ l ore ura l ui fantomă, chiar plin prima zi a sosirii sale, vre-o câteva uperien t ur i, svinguri şi — cine ştie ! — poate şi vre-o câteva lovituri joase. Iată cea mai bună dovadă că boxul nu este „mai ideală“ — bălaie sadea, cum cred unii. Şi după toate probabilităţile, Moţi va fi învins în acr.sl match cu' repnze necronometrate. In. zadar vecinii sau vre-un arbitru improvizat vor striga ,,bre.ahe" ! — doamna Spalcow neavând Irama vre-unui avertisment mu descalicări. va, continua să. aplice lovituri la ceafă, cu efect funest. Căci Moţi nu știe. să lupte decât cu aicuivit,e regiile, intre sforile ringului. Pare-se că există în această turn din pofida aparenţelor, un echilibru statornic şi o compensaţie. Când îmi făceam stagiul militar, generalul F era un fel de spaimă a brigăzii. Intro zi, pe câmpul de exerciţii, intru în " vorbă cu şoferul generalului, care mi-a destăinuit precum că doamna general îl bate cu papucul pe domnul general, care stă smirnă în faţa ei. Din ziua aceia, generalul mi-a devenit simpatic, căci am început să-l înţeleg. Şi campionii de box îşigăsesc naşul! Am auzit — acuma nu ştiu dacă o fi adevărat — că Lucian Popescu, după fiecare înfrângere, este regulat, scărmănat de Popescu-tatăl, care, de asemenea, nu-şi cronometrează reprizele. Gică la Paris, tatăl se plasase în apropierea ringului şi cueva din când în când : ...Arde-l, că dacă nu, ţi-arăt ■cu ţie acasă“ Lucrul nu-l face mai, puţin simpatic pe Lucian, în schimb constitue o dovadă, peremptorie, că un boxeur nu e un simplu bătăuş. N-n de micit: ziarele franceze cm relatat cazul unui, boxeur — îmi scapă numele — care nemulţumit de aprecierea juriului, a scos mănuşile din mâini şi a luat pur şi simplu la bătaie pe adversarul întru, box cu juriu, cu, tot... Pe toţi i-a bătut măr, deşi cu, vre-o câteva minute înainte, în faţa unnui adversar, a fost înfrânt. Până luna altă, să,'dea Dumnezeu, ca toţi sa scape, teafăr. E he alee doamnă Spahou !'■ TO AX MASS OFF m ' v op-■um / t ■ iy '■ f i % - ‘’’N.: ■ X VNfiy 'CNTO •• Moți Spakow Cecile Sorel a jucat „Marea ducesă şi chelnerul“ La teatrul Michodiere din Paris, a avut loc zilele trecute, într-o atmosferă de mare eleganţă, unica reprezentaţie a d-nei Cecile, Sorel cu piesa , „Marea ducesă şi chelnerul'* de Savoir. Fiecare loc era ocupat de o personalitate cunoscută.Toţi între ei se cunoşteau. Câteva actriţe, Marie Leconte, Edinee ,Favart, Iluguette Duflos, amestecate în public judecau cu indulgenţă trupa de amatori care înconjura pe Cecile Sorel şi pe Maurice de ■ Saxa. Totuş amatorii, d-nele Fauchier, Magnaţi, Lehel şi d-nii Manpain, Felive Depalys, romancierul Rîvolett, au jucat bine. In actul al treilea, din , piesă, care se petrece întrun local ţinut de Marea ducesă au apărut : dansatoarea Mila Cine, trioul. Martinez, tenorul Burdino şi dansatorul Serge Lefar. ••••-! Figuraţia pe scenă a fost făcută de asemeni, de funie care fuseseși în sală. Au fost recunoscuţi d-l Henri Bernstein, d-na Chiesa, desenatorul Seni, etc. Un critic parisian se întreabă dacă după succesul acestei reprezentaţii Fahre nu va înscrie , în repertoriul Comediei .Franceze :|1,Marea ducesă și chelnerul*4. Cecile Sorel Urmează în pagina H-a, coloanele I-a şi a II-a sus Figuri culturale din Ardea Convorbire cu d. loan Coltor Personalitatea noului subsecretar de Stat dela Ministeru Sănătăţii." Amintiri familiare mai vechi. Din 1848, - Ioan Blaj. - Dela Roma. Localităţi şi personalităţi istorice Când intram la d. Ioan Coltor, actualul subsecretar de Stat al Sănătăţii, fost, redactor al ziarului bisericesc politic ..Unirea din Blaj pe timpulistoricei adunări naţionale ţinută la Alba-Iulia în ziua de 1 Decembrie ISIS şi mai apoi director al revistei ,,Cultura Creştină“, din acelaş oraş, ca preot, înţelege să traducă în faptă de toate zilele povaţa Scripturei . Să nu ştie stânga ce face dreapta. De aceea cele mai înalte articole care în săptămânile ce au precedat marele eveniment al Unirii noastre definitive era, singurul cotidian românesc din Transilvania, nu poartă semnătura d-sale. Instinctiv îşi da seama că anonimatul răspuunde mai bine unor puternice simţuri colective, ca celece stăpâniau, sufletele Românilor Ardeleni de atunci. Şi totuş atâtea din aceste articole au rămas neuitate. Unul, mai, cu seamă, „Ducem şi pământul“ a contribuit esenţial la accelerareamobilizării, a doua a Armatei, Române, la sfârşitul anului 1918. Tot aşa a ştiut să rămână în umbră şi ,la conferinţa de ■ pace din Paris, unde afost trimis la începutul, anului următor, ca ataşat, pe lângă d. Vaida Voevod, delegatul Românilor Ardeleni. Mod,est, dar valoros, şi simpatic, a ştiut să terzească, pretutindeni, simpatii pentru, România întregită. De unde înainte, de aceea La Croix şi toate publicaţiile religioase ale Apusului priviau înfăptuirea României, Mari ca o înfrângere şi nedreptăţire a Catolicismului, 'ât u.pă venirea d-sale la Paris, după între,vederile'avjiile eu CardInalul Ainette şi Mgr. Cere- II-;. delegatul Sfântului^ Seniin la fice.eaș conferinţă, nu sa mai, tipărit nimic'ostil cauzei noastre. Şi n’a. prea făcut sgomot nici , a deputat. Deşi e ales mereu in şapte legislaţii den rândul, fară nici o întrecupere, dovedind eu nn\'i. ce contact sufletesc indestructibil ştie să realizeze câte un adevărat ales. ori' mulţimea'‘'ceg, mare,de alegături ! Deşi cidual cuvântul de 'aiaea"ori în chestiunile, cele mai iritante ! Când a ţinut întâiul său discurs politicmare asupra chestiunii muncii greşit în vara anului 1920, d-sa a întrunit aprobarea ui,animă (chiar şi a socialiştilor I.), a membrilor acelei Adunări. D. Iarga i-a închinat atunci un elogios prim-articol în „Neamul Românesc ‘ intitulat : ■„Un glas creştin şi tot aşa cu alte prilejuri. Dar ajunge atâta deocamdată. . .Ce amintiri mai însemnate aveţi din copilărie ! începcu seria întrebărilor. — Din copilărie ? întreabă d-sa mirat. Eu n am amintiri. Şi dacă aş avea, îmi lipseşte darul de povestitor al lui Moş Creangă. Am însă în schimb câteva amintiri familiare la care ţin. Ctitorul vedrei biserici de lemn din Tâmpăhaza-Nifalău (astăzi Rădeşti) a fost urr străbunic al meu, loan Coltor, la sfârşitul veacului al 36-lea. Ca boerii şi voevozii , noştri de altădată, el era înfăţişat într un chip, îndată la intrare, închinând cu întreaga sa familie noua ctitorie hramului ales. 1 Un alt strămoş, acesta meşter tâmplar, făcu singur o biserică în-treagă dela ziduri şi tâmplă până la uşi şi ferestre, murind împăcat că nu se simte vinovat cu nimic. DIN 3848 Bunicul meu de mamă a fost Teofil Socaciu, adjutantul prefectului Axentie Severn la 3.S48— 3849. Ca flăcău, el izbuti să se strecoare la Blaj tocmai când honvezii renegatului Tzetz din armata ungurească a lui Bern ardeau arhivele și începeau orgiile. Ca cheful lor să fie mai cu haz, ci aduseră din catedrala Blajului toate vechile odoare, unele chiar dela MihaiVodă Viteazul. Nemulţumiţi cu toaletele femeilor pierdute ce aveau cu ei, ,honvezii,* ringuri le îmbrăcară în afintele odăjdii preoţeşti şi le dau si bea din potirele bătute în treste- Dr. Joan Culler