Rampa, aprilie 1942 (Anul 2, nr. 19-20)
1942-04-05 / nr. 19
Anul II No. 19 Pr©i£u8 Leo 1© TEATRALA» CINEMATOGRAFICA Director: GEORGE GREGORIAN Redacţia şi Administraţia Calea Victoriei No. 31 etaj 1 Redacţia : 1.47.605000 lei abonamente cu publicitate Duminica 5 Aprlie 1942 TELEFOANE:1 IA gHt v i i •=ur"i' . .. MkM. r%mFlW Ariy0 90 Mtu 100 ANI IM SERVICIUL , ViV"". Taft . (Mll( UITURII r ' ABONAMENTE : 300 lei particulari #\rm VINURI de CLASA’ 1000 lei instituții NOU.MONOPOL SAMPANIE ..RASA MOTT-M USCATE*. PAŞTI 1942 (Însemnări de om bătrân) de MIHAIL SORBUL elefonul sbârnâie de trei ori până la contact cu urechea mea — Alo, aici secretarul „Rampei“, d-l director vă invită să-i scriţi un articol de Paşti. D-l director al „Rampei“ e unul din cei mai vechi prieteni ai mei şi de literatură şi de legătură sufletească. Nu ezit nici un moment şi făgăduesc. Pun receptorul la loc şi reintru in camera mea ceva mai călduţă. — Ce mi-a cerut Gregorian să-i scriu ?... mă întreb ceva mai serios... „Un articol de Paşti?“... — Cum articol de Paşti?... Poat® a vrut să spună unul de Crăciun ! Şi făcând această reflecţie în cugetul şi’n sufletul meu se stârni o turburătoare buimăceală. Asta îmi aminti, că odată la Paris, într’o dimineaţă mă trezi din somn o bătaie în uşe. Buimac de somn o deschid şi’n faţa mea văd pe un bucureştean, precis, capsist, dintre acei ce n’au mai părăsit capitala noastră de... decenii. — Mă rog, visez că sunt la Paris ?! Eram gata să-l întreb: Aşadar un articol de Paşte. Dar ce articol mi-ar putea inspira acest „Bună dimineaţa la Moş Ajun ?” N’am iubit niciodată iara, cu atât mai puţin o iarnă, furioasă cu biciul său intamic sfictuind pe toţi fără cruţare! Şi totuşi o altă amintire mă... încălzeşte. Acum 25 de ani.. Era în primăvara lui 1917. Plecasem dintr’un sat din Moldova, unde regimentul meu de vânători făcuse Paştile în refacere. Trebuie să mă duc la şcoala Militară... Cu zestrea mea soldăţească de război m’am înghesuit într’un vagon de clasa III şi toate noaptea am purces la drum. Când m’am trezit dimineaţa la Botoşani, uluire (!).... zăpadă! Zăpadă, multă... Zăpadă peste tot!... Şi eram după Paşte şi după calendarul... vechi!. Şi dacă aceste ciudăţenii ale naturii, ar putea fi luate drept,un semn de Sus“, aş putea spune că el n’ar fi un semn rău, deşi agricultorii dau şi ei „semne“ de îngrijorare: — Când mai semănăm grâul de primăvară ?! Ovăzul!?! , Ninsoarea de acum 25 ani ne-a adus după câteva grele în-jncercări România Mare... Cea de astăzi ? Dar astăzi suntem în plină victorie glorioasă !... Nu mai avem decât poate o singură opintire, desigur din toate puterile noastre şi... Putem aştepta cu altă inimă, decât inima de atunci, şi să răspundem preotului cu toată smerenia, dar şi cu cea mai adâncă credinţă : — Hristos a înviat! — Cu adevărat c’a ’nviat! 1 April 1942. 4 TEATRU ŞI VIAŢA Riaridra Voluntaru. Victoria II Mierlescu şi Tilda Radovici discută între ele cu multă aprindere. Nu e vorba de bărbaţi. E vorba de roluri. Fiii Mihailovici a căzut bolnavă. Dactilografa din „Gelozie“ a rămas vacantă. Nu pentru multă, vreme. In aceiaş după amiază Victoria Mierlescu urma să intre în rol. Colegele comentau întâmplarea şi toate întâmplările câte prin asociație de idei erau evocabile. — Dragă, te plâng că trebuie să ieşi în spectacol pe nepregătite... Vai de tine... — Nu mai mă plânge , că n’am cerut eu. Serviciu comandat. Etc., etc. Maria Voluntara vorbea mai aprins decât celelalte. Ce ai de eşti astăzi atât de volubilă ? o întrebă cineva dintre cei prezenţi. Pe scenă nu spun decât puţine cuvinte. Aici însă mă retrapez.. Dreptul meu ! Am dispărut pe nesimţite. Arbitru între dive a rămas d. Radu Vasilescu. Ii venea mai uşor la foot-ball. Dar aici e mai agreabn LA OASE SAaestrul I. Valjea.Ah, fericitul au-II tor al „Norocului a avut astătoamnă neşansa unui accident de tramvai. Fractura care a urmat a fost îngrijită de unul din cei mai mari ortopedişti ai noştri. Medicul insă era şi autor. Autor de teatru. Pacientul, care aștepta să fie îngrijit a trebuit să asculte tntâiu lectura textului respectiv. — Maestre, ce părere ai ? Domnul Valjean și-a rezumat, opinia într’un sfat. — Doctore, te consiliez să nu o citești mai departe. S'ar putea ca un director de teatru, ascultând-o, să te trimită, pe drept cuvânt... la oase ! RECUNOŞTINŢA CONTRIBUABILILOR Corespondentul nostru din Turnu Severin ne aduce la cunoştinţă un fapt interesant. Deunăzi s’a jucat in localitate o piesă cu subiect „fiscal”, scrisă de d. Zincă Popescu, administrator financiar $i intrepretată de funcţionarii fiscului. Corespondentul relatează că piesa s’a bucurat de o bună primire din partea.,, contribuabililor. Dece ? Mister. Există o singură versiune. Se spune că d. Zincă intenţiona să scrie contedia cu... muzică şi cum în recuzită na găsit decât... toba iar printre inter, păreţi numai... toboşari a renunţat Fapt pentru care contribuabilii spectatori, scăpaţi de atâtea emoţii tari, l-au răsplătit cu recunoştinţa lor, par care împuţinează tot mai mult numărul , celebrilor concertişti de pian. Vestitul Paderewsky şi-a luat rămas bun de la viaţă, iar octogenarul Emil Sauer şi-a întrerupt , anul trecut turneele. Deasemenea şi marele profesor şi pianist Alfred Cortot n’a mai fost, la Bucureşti de câţiva ani. In schimb noi trimite un preţios emul al săli, despre care el însuşi a fost surprins de tehnica lui desăvârşită şi de adânca forţă de penetraţiune ce o pune în tâlcul compoziţiilor- A Continuare în png. 7-a IWanHBOlBHnHHBHBHHHn TREI IUD DECENII DELA PETRE ACTORUL, CREIATORUL, OMUL POLITIC Ziarele din 1 Aprilie (st. v.) 1912 vesteau moartea neaşteptată a lui Petre Liciţi. Atât, de neverosimilă era ştirea că mulţi din nesfârşita mulţime de admiratori credincioşi ai marelui actor au crezut că este o farsă de prost gust. Era doar 1 Aprilie! Din nenorocire însă, ştirea corespundea realităţii. Operat a doua oară, inima lui obosită a cedat îndată după intervenţia chirurgicală. Şi astfel numai la 41 de ani, în plinul unei cariere de o rară şi dominatoare strălucire, L,ciu dispărea prea de timpuriu în abisul fără întoarceri, ca şi Gr. Manolescu şi Ştefan Iulian, predecesorii săi iluştri la înălţimea creaţiilor cărora a râvnit, şi a izbutit, să ajungă. La o vârstă când alţi actori de seamă sunt încă în ascensiune, Petre Liciu îşi chezăşuise definitiv gloria. Se rânduise pentru totdeauna în falanga celor mai străluciţi luptători cu care teatrul românesc se va făli în curgerea vremii. Temperament vibrant, de adevărat artist, Liciu îşi mărturisise vocaţia încă din copilărie, când începuse să joace teatru pe o „scenă“ improvizată în curtea părintească. Sub puternica înrâurire a lui Gr. Manolescu, Liciu s-a dăruit definitiv artei actoriceşti în profida rezistenţei părintelui său, un înalt magistrat. Paralel cu studiul dreptului la Universitatea din Iaşi, el urmă cursurile Conservatorului de artă dramatică, la clasa lui Galmo, şi apoi trecu la cel din Bucureşti, unde-1 avu profesor (1890-1893) pe Şt. Vellescu. PRIMUL ANGAJAMENT Remarcat, fu de pe băncile Conservatorului. In 1892 a fost angajat la Teatrul National, unde: aBBaB@aSRa3HIH8BB în roluri episodice, dar minunat conturate, atrase atenţia publicului. In 1894, Take Ionescu, ministru al instrucţiei publice, îi acordă o bursă pentru desăvârşirea studiilor în Străinătate. Şi astfel pleacă la Paris, unde rămâne până în 1896. Revenit în ţară, apare într’o piesă, pe care el însuşi o tălmăcise în româneşte: „Ertarea“ de Jules Lemaître. Din clipa aceasta, Liciu va fi protagonist al primei noastre scene, reliefând, într’o mare gamă de realizări, arta lui multiplă, desăvârşită, încântătoare. Discipol al lui Gr. Manolescu, împătimit de teatru ca şi acesta, dotat cu o putere de muncă extraodinară şi având pe lângă focul sacru al artei şi conştiinţa mereu trează a răspunderii pe care o implică înfăţişarea la lumina rampei Liciu favorizat, şi de faptul că era inteligent şi citit şi că îşi împrospăta mereu cultura, a reuşit să biruiască deopotrivă în comedie ca şi în dramă, în marele repertoriu ca şi în piesele de vremelnică durată. Era veşnic nou, mereu altul, în roluri întotdeauna definitiv puse la punct. Liciu a fost un favorit, un răsfăţat al publicului, pe care-l ţinea sub vraja humorului său scânteetor şi original, sau îl stăpânea printr’o uimitoare putere de caracterizare a personagiilor pe care le interpreta. Apariţia lui pe scenă în Capitală ca şi în provincie era o adevărată sărbătoare artistică iar turneele lui în ţinuturile româneşti de peste vechile hotare, erau salutate ca o adevărată solie a cultura şi artei noastre naţionale, CREAŢII Neuitate au rămas creaţiile lui din : Lipitorile Satelor, Tudorache Sucitu, Banii, Ruy Bias, Bibliotecarul, Secretarul general, Bărbaţii Leontinei, Scrisoarea pierdută,, orfanii regimentului, Viforul, Taifun, etc., etc. Omul a fost la înălţimea artistului. „A trăit ca un apostol al Frumosului pe îngusta scenă a teatrului, — scria Ranetti într’un impresionant necrolog — iar pe marea scenă a lumei a trăit ca un apostol al Binelui şi Adevărului. El nu era numai un artist mare, ci şi un om în toată nobila accepţiune a cuvântului. Artist şi om, cumul paradoxal într’o carieră în care fumurile vanităţii mai totdeauna asfixiază pe oameni, nerămânând dintrânşii decât „cabotinii“!... Smulgându-şi perciunii evreului din „Lipitorile Satelor“, svârlind între culise mantia de purpură a voevodului neranan din piesa lui Delavrancea, spălându-şi sulimanurile cu cari îşi schimonosise obrajii în „Banii“ lui Octave Michea.u — Liciu redevenea omul, de treabă, blajin şi milos, cu inima feciorelnică şi candidă ca de copil, şi începea să împrăştie în juru-i fapte bune, ca MOARTEA LICIU o delicateţe şi o discreţie fără seamăn“... Bunătatea şi generozitatea lui au rămas proverbiale, ca şi arta •îuii •"■V ' IN POLITICĂ Liciu a scoborît şi în arena publică. Alături de prof. Iorga, el a activat în fruntea „Ligii Culturale“ ca şi în organizaţia politică diriguită de marele istoric. A candidat la deputăţie, râvnind desigur să domine tribuna parlamentului precum domina scena. Mare cetăţean ca şi mare actor, moartea lui a stârnit o durere sinceră. Iar imensa mulţime, din toate catgoriile sociale, care l-a însoţit până la groapă, mărturisea solemn cât a fost de iubit şi de preţuit, acest inegalabil slujitor al artei dramatice şi al omeniei. ŞTEFAN OLTEANU „Dirijorul“... In superba „Suită Sătească“ de George Enescu, se aude şi veritabil croncănit de ciori, care trec în zrduri pe deasupra satului. In timpul execuţiei ei de Duminica trecută, — sub conducerea autorului, — o parte din instrumentele de alamă au trecut în culise pentru a reda, în surdină, coloritul sonor al gunoilor. Lângă, uşă rămăsese unul mic fi mititel, care la un moment dat, începu să fâlide din aripi ca o ciochiţă, către uşa întredeschisă... Era „marele" Ţurcan, care dirija concertul ciorilor din culise, în timp ce ,,micul“ Enescu aştepta cuminte la pupitru, trecerea cârdului. Autorilor comediei „Săracu’ Gîcă" L-aţi pus cu voe, fără voe Eu cred că titlul e greşit. Poate-ar fi fost mai nimerit De i-l puneaţi.. Săracul Stroe! ROMEO şi JULIETA Melodiile româneşt de Vasue Alexandri „Cu o nemărginită bucurie facem, ştiut că o parte din cele mai duioase melodii ale poporului Român au eşit la lumină intr'un Album foarte elegant, tipărit la Leopol (Lemberg azi Lwow), şi cuprinzând AS de aiii de tot soiul: Doine, hore, cântece de lume, cântece hoţeşti. „Unul din compatrioţii noştri din Bucovina, un artist de frunte, elev al vestiţiului pianist Chopin d, Cari Mikuli pe care societatea ambelor capitale, a Moldovei şi a Valahiei au avut plăcerea de a-l asculta şi a aplauda, minunatul său talent, este alcătuitorul şi tot, odată editorul acestui Album nepreţuit. In voiajul ce au făcut, la ISOO, în provinciile noastre, d. Carl Mihali, deşi deprins din copilărie cu armoniile evropineşti, totuşi s'au simţit cuprins de un adevărat entusiasm la auzirea melodiilor poporale a românilor, şi au şi hotărât a le prescrie pentru ca să le scape din tiocanul uitărei. Cu o răbdare şi cu tact de artist înamorat, de frumuseţile artei, ei au ascultat pe cei mai vestiţi lăutari din Iaşi şi din Bucureşti, şi au ştiut a deosebi ariile, adevărat Româneşti din mulţimea de carii străine ce nu năvălit de vrun câţiva ani la noi, trecând prin gurile şi instrumentele ţiganilor şi agiungâiid la urechile noastre intr'un hal de dihanie muzicală fără formă şi fără nume. ..Mulţumită fie dar d-lui Mihuli, din partea Românilor pentru fapta sa patriotică şi vrednică de toată lauda, căci, în mijlocul grozavelor nenorociri ce au căzut ca un potop negru asupra neamului Românesc, acest neam au ştiut a feri de înecare toate boentele naţionalităţii sale, portul, limba, credinţele, poezia, cânticile şi numele seu atât de falnic şi ori care om, îi vine într’ajutor, ori care îi întinde o mână frăţească pentru ca să scoată în lumina soarelui acele nepreţuite odoare, face o faptă bună şi nobilă, o faptă care merită recunoştinţa patriei. „Albumul d-lui Mihali are îndoitul merit de a fi întocmit, cu rost, şi ştiinţă, şi mai cu seamă de a se ivi la vreme priincionsă". Ect... (Articol cules din Arhive) ■■■KBfliaiBaanawan N Fecioarele $ i 'ntr'un târziu Golgota se scurse de năvală. Isus pe greaua culme cu -;telele-a rămas. Cu moliciunea unei tulpini înfiptă 'n vas ,din gâtu atins de lună îi cade faţa pală. Departe scânteiază oraşu'ncins de ziduri. Ard torţe pretutindeni, ospeţele se'ntind . Bătrâni, femei şi tineri, cât mesele-i cuprind. Cu aufora se'ndeamnă şi mestecă din bliduri. •Ci fălcile dau goană şi muzicile cântă. V „Să bem pentru 'mpăratul eternei înălţimi !" Şi buzele beţive, lucite de grăsimi, Din cupe largi, în spasmuri de hohote se avântă ş toţi, din fiu în tată, dea valma prind să spue : — Eu L-alungat cu pietre ! — Eu numai L-am lovit! — Ba eu I-am rupt vestmântul1. — Eu rana I-am lărgiti — Oţet I-am diat ! — Eu spinii! — Eu L-am bătut în cuc Doar sveltele fecioare tac frânte sub vecie... Şi'n timp ce creşte larma ies palide 'n pridvor, fremân cu ochii ţintă pe creasta de omor Pe care crucea 'n lună imagina şi subţleiii de pe ahmei, pedeapsă ce azi râsbuna crima . In carnea lor, în sânii ce neamul tăinuiau însămânţând pustiul, fecioarele sorbeau Paloarea 'n care luna învăluia victima 1 GEORGE GREGORIAN Apăruţi tn revistă, Flacăra 1912. eforee