Rampa, aprilie 1942 (Anul 2, nr. 19-20)
1942-04-05 / nr. 19
4 * Iacă unul din soliştii Operei, cir® se bucură de un bun renume şi care a avut marele noroc să fie discipolul celui mai straşnic dascăl în arta cântului, al marelui Popovici-Bayreuth. Vorbim de baritonul Alexandru Lipesau. Lui Popovici-Bayreuth are să-i mulţumească ,el că ştie să-şi conducă cu atâta gust şi metodă, vocea frumoasă de bariton, dând fiecărei arii acea largheţă şi expresie, vibranta căldură precum şi o mare grije pentru dicţiune. Dar baritonul Operei Române, Alexandru Lupescu, a avut şi alte aproace în viaţa lui. In primul rând, calitatea vocei lui a fost descoperită de marea noastră regină şi poetă Elisabeta-Carmen Sylva, ocrotitoarea artei şi artiştilor, care nu a mulţumit numai să-l felicite pe junele cântăreţ ci a trecut la fapte : — Tânărul acesta trebue ajutat să-şi facă o carieră. Şi aşa s’a făcut. Dar să lăsăm să ne istorisească baritonul Alexandru Lupescu, cum din fostul elev de gimnaziu din Galaţi, — elev destul de slab, — a ajuns cel mai pasionat şi mai devotat ucenic al celui mai venerat pedagog în ale cântului, şi apoi , unul din întemeietorii Operei Române din Bucureşti. Mai nap la Constanţa — Adolescenţa mi-am petrecut-o la Galaţi unde m’am şi născut din- M’o familie de burghezi, oameni de treabă; aşi putea chiar spune chiaburi. Ei ţineau ca fiul lor, să ajungă cel puţin profesor sau medic. Eu însă nu-mi prea dădeam silinţă mare la învăţătură. Şi ca copil îmi plăcea să cânt. Şi în toată tinereţea mea puneam muzica înainte de toate. La şcoală, trăgeam la fir deseori, de dorul Dunării, să cânt sub cerul liber. Părinţii erau foarte amărâţi din pricina asta, şi-mi tot spuneau: — „Ce o să se aleagă din tine mi-era teamă, că o să ajung lăutar, artist. In fine la 16 ani mi-am terminat Gimnaziul, şi părinţii ca să-mi scoată din cap muzica, m’au interinat la şcoala de marină. Astfel am plecat la Constanţa. Dar aici, destinul meu s'a hotărât, tot după dorinţa mea, căci şi în şcoala de marină făceam muzică pe lângă studiile marinăreşti. Toţi marinarii erau muzicanţi. Unul cânta din vioară, altul din mandolină, sau din ghitară, sau din voce. Aveam un cor excelent. Iar vara, cântam din vârful catargului, unde eram „la rândunică”, îndrăgostit de albastru mării. Amiralul Soodrea, pe atunci maior, mă răsplătea pentru acest cântec cu o masă splendidă la popota ofiţerilor. Trei ani mi-am petrecut viaţa ca marinar. Şi întâmplarea voi ca la Constanţa să vie marea noastră Regină Elisabeta Carmen Sylva. Aceia care a încurajat şi a oreiat, pe artiştii noştri cei mai de seamă, pe marele George Enescu, pe violoncelistul Dinicu şi pe baritonul Popovici-Bayreuth. La cuibul Reginei, unde îşi avea reşedinţa Suverana noastră, noi elevii de la Marină ne-am decis să-i aducem o închinare, pornind corul admirabil de 40 de marinari pe două bărci, să Cântăm î o serenadă Reginei noastre Dar ce serenada! Divină serenadă ! Cânta corul şi acompania® marinarii şi cu mandolinele şi cu ghitarele lor. Regina mişcată de acest omagiu, ne chema şi de multe ori se încingea câte o horă pe terasa reşedinţei regale, de la Constanţa, la care luau parte şi mareşalul Palatului ba chiar şi Augusta Suverană. Intr’una din aceste seri, Regina Carmen Sylva a fost surprinsă de vocea mea, când am cântat un solo. Cântecul favorit al Reginei a fost „Palama” (Porumbiţa) cunoscutul cântec spaniol, şiapoi „La mare” de Schubert. Regina m’a chemat, m’a îmbrăţişat şi prin Mareşalul Gatoschi am fost întrebat, dacă n’aş vrei, să urmez o şcoală de canto. Bineînţeles că am acceptat bucuros. N’a trecut nici, o lună dala plecarea Reginei Elisabeta la Bucureşti şi Mareşalitul Curţii s'a. şi interesat de situaţia părinţilor mei, dacă îşi dau consimţământul să-mi aleg o nouă carieră, aceea de cântăreţ. Porunca dela Curtea Regală Când tatăl meu a auzit de dorinţa Majestăţii Sale, aceasta a fost suficient. Porunca Curţii Regale trebue împlinită. S’a închinat, şi n’a mai avut altă părere. Plecând la Bucureşti, am şi fost găzduit într-o cameră din str. Câmpineanu, ce făcea parte din imobilele administraţiei Palatului Regal, şi acolo am aflat că mi se dă o bursă din caseta personală a Reginei Elisabeta. Am fost prezentat marelui cântăreţ şi pedagog Popovici-Bayreuth, de către secretarul particular al Reginei, Dal’Orso, el însuşi un eminent bariton. Şi astfel am început cursurile la cel mai mare profesor de canto ce Tauavut romănii vreodată. De la Popovici-Beyreuth am învăţat tainele belcantoului, cum se cântă un „Lied” şi cum te poţi împărtăşi de frumuseţile muzicii wagneriene. Personalitatea pedagogului Popovici- Bayreuth Popovici-Bayreuth n’a fost mimai fata ţării româneşti în străinitâta, ca mare cântăreţ care a ajuns să cânte şi în citadela muzicii wagneriene la Bayreuth, dar a fost şi cel miai mare pedagog ce l-a avut ţara românească. In clasa lui de canto am avut atunci colegi de mâna întâia, câine au ajun® apoi cântăreţi cu renume, ca: sopra,n.a. dramatici Mimi Nestorescu, basul George Fotescu, baritonul Teodorescu, tenorii Vasile Rabega, Nicu Apostolescu, Mircea Laizău. La Prelegerile lu, ne simţeam ca într’o catedrală unde oficia marele preot Popovici-Bayreuth ,nu era numai un mare cântăreţ dar şi o personalitate distinsă, de o vastă cultură şi de o modestie fără seamăn, ceiace ne-a servit ca imbold şi învăţătură. In al doilea an după cursurile urmate la Popovici-Bayreuth am şi cântat opera complectă a lui Wagner: „Taumhauser”. Iar când am împlinit, vâsta de 20 anii mi s'a dat să interpretez „Requiemul” de Mozart pentru răposatul Rege Carol I. Şapte ani am studiat cu măiestrul Popovici-Bayreuth. A intervenit războiul şi cursurile au fost suspendate. Mi-am făcut datorita, de ostaş, dar tot la marini Am fost rănit în retragere,a dela Turtu caia. După armistiţiu am primit o scrisoare înduioşătoare dela profesorul me® P op o v ic i -Bayreith, din care am aflat că pe lângă amărăciunile zilelor grele de războiu, a avut durerea să-şi piardă municul său fiu pe câmpul de luptă. Revenit la Bucureşti, în bună înţelegere cu camarazii mei George Felesen, tenorul Vrăbiescu, soprana lirică Drăgulineaisca, basul Istratiy, baritonul Teodorescu, D. Mihăilescu-Toscani, Jean Atanasiu, — am luat iniţiativa constituirei primei societăţi lirice romăne, punând astfel temelia Operei Române de mai târziu Pe aceeaşi vreme, dascălul nostru Popovici-Bayreuith, a plecat la Cluj, unde a luat parte la înfiinţarea Operei Române din capitala Ardealului, iar noi am început seria spectacolelor de operă de trei ori pe o săptămână la Teatrul Naţional. A fost, un adevărat triumf pentru cântăreţii de operă, de atunci. Iniţiativa noastră a găsit cel mai cald răsunet, în rândurile publicului bucuireştean. De data asta Regina Maria a fost ceea care ne-a luat sub înmiita, fii proteguire. Și a venit ceasul când sub Ministeriatul regretatului Octavian Goga,, Opera Română, a devenit Operă de Stat. Revenit din străinătate, maestrul George Georgesc® preluând orchestraMinisterului Cultelor şi Artelor, a creiat Filarmonica de azi şi apoi a trecut la Direcţia Operei Române. Atunci a început într-adevăr munca serioasă la Opera Română, maestrul Georgescu fiind el însuşi un pasionat partizan şi interpretal muzicii wagneriene. Mie mi-a făcut cinstea să-mi dea rolul titular Olandezul saură lor din „Vasul Fantomă”, ştiind că am studiat vreme îndelungată operele wagneriene cu măiestrul Popovici- Beyreuth. Am ajuns să fiu cântăreţul favorit al maestrului George Georgescu, şi rând pe rând mi-a dat să creiez elroii wagnerieni: Parsifal, Tannhäuser şi marele rol Iocianan din Salomeea de Richard Straus, mi-a dat maestrul George Georgescu să cânt, cunoscând preferinţa mea pentru muzica dificilă.. Amintiri despre celebrul bariton Batistărnii — Ce creaţii v'au pasionat mai mult? — Chinurile lui Amfortas şi sbuciumul misteriosului Olandez sburător. Trebue să remarc şi „Thaisul” lui Massenet. Dar aceste roluri nu m’au împiedecat să iubesc şi muzica lui Verdi, mai ales de când l-am văzut pe extraordinarul cântăreţ italian, Baritonul Batistimi. Deşi trecuse de vârsta de 70 ani, orb cu totul, căci majordomul di® opera „Traviata” îl ţinea de mână, în actul al doilea, ca să nu se împiedece de scări, — când a început să cânt credeai că de10 min. De la un astfel de cântăreţ, poţi învăţa cum să-ţi păstrezi vocea şi ce crimă fac unii cântăreţi cari nu duc o viaţă sobră, ci-şi pierd şi vremea şi vocea în chefuri, la beţii. BatusUnini mi-a insuflat şi mai multă dragoste peru,ru marile creaţuni verdiene şi revenind în ţară, pot spune că eu am creiat la Bucureşti rolul părintelui Germont din „Traviata“, şi al lui Richarde din „Bal mascat", după calapodul acestui mare maestru, italian al Belcantului. Am cântat în faţa Preşedintelui Masaryk continuă să ne istorisească baritonul Alexandru Lupescu: — „Era un mare vihny-o- A Fraga, şi-mi amintesc ce puternică impresie şi produs asupra Pesediirtehni Masaryk, ca şi asuprii publicului dilntr’o sală, arhiplină, Cântecul ile leagăn al lui Borgovan, așa c& a trebuit, nu să bisez, ci să-l cânt de 3 ori. Și datorită acestui succes, am fost angajat, de Uzinele „Odeon“ de plăcii gramofonice, din Berlin, pentru a imprimaacelaș cântec. Rezultatul a fost că dip, această placă s’a realizat un milion de lei. M-am bucurat de succese frumoase şi la Opera din Bratislava unde am cântat după aceea, ca şi la Opera din Braga, şi-mi amintesc de marele dirijor şi [ Tete] ai românilor Oscar Nedbal. Am cântat în numeroase concerte şi ca alţi maeştri dirijori celebri ca: Mascagni, Scherchen, etc. Pianistul cu mâna prinsă în cutia paşte! In, amintirile baritonului Lupescu, s’nu strecurat şi multe scene hazlii din cariera d-sale. Reţinem aici una, pe care ne-a povestit-o, despre bravul pianist-corepetitor Giathaneli. Acesta îşi mai câştiga existenţa şi într’un local din tunelul hotelului de France, acum două decenii, unde cânta la pian până în adâncul nopţii. In drum spre casă, s’a oprit în faţa Pa’ntului Regâi şi la magazii,nu,I de coloniale, „Ciobanii“ a voit să-şi bage o scrisoare în cutia poştei, dar nu a mai putut scoate mâna, lui mică şi grasă din clapele cutiei. Toate sforţările au fost, zadarnice. Sergentul de noapte a fost arra® de tânguirile pianistului, care tremura, să nu-şi rănească mâna, cu accidentul acesta. Altă soluţie nu s’a găsit, decât să se scoată, din ţâţâni cutia poştei, ceeace aşi făcut-o pianistul Glatbauer, care a dus cutia apoi acasă într’o trăsură şi aşa a dormit cu ea, până în dimineaţa următoare când slujbaşii poştei au stricat cutia şi au salvat mânia pianistului. De păţania aceast... s’a aflat îndată în cercurile artiştilor de la Operă şi Conservator, şi-mi amintesc cum maestrul Popovici- Beyreruth a râs până la lacrimi, de această întâmplare de necrezut. Prietenii cântarenţului — Aveţi prieteni, maestre? — Puţini pe cari să-i cunosc personal. Ilar ceil mai,, credincios prietem mi-a rămas publicul căruia îi datoresc ascensiunea“. ‘ Ar avea multe de spus baritonul Alexandru Lupescu, dar rămâne pe gânduri, priveşte cu ochi lui senini în zare, cu ochii lui albaştri ca luciul apelor ce sau legănat, apoi cu eleganţa care-l caracterizează îşi ia rămas bun şi părăseşte localul unde am stat la poveşti, cu acela care şi-a păstrat Tinereţea, şi freselieţea în glas, cel mai bun interpret, a,l muzic,ii wagneriene şi tălmăcitor al liedului german. Z. R. BURSIERUL REGINEI baritonul Alexandra Capesca ,despre el şi despre In bătrânul Germont din „Traviata” In „Lucia de Lamermoor” Pescarul bosforului de Vasile Alecsandri In „Thais” de Massenet DAGMAR ALT RICHTER, vedeta studiourilor r a tori lor ei „Sărbători fericite“ trUfa“ urează adrul« N@! Programele... Scumpirea ziarelor s -a repercutat cu o viteză de fulger şi asUpra maculaturei plinăle reclame şi afişe, intitulată „Program ?! distribuită la toate spectacolele. Al lFilarmonicei“ părea cel mai eftin: 20 de lei, dar directorul general al maculaturei acestei instituţii, — (1. Orchis, — a şi ochit echilipirul majorării preţului la SI) lei. Ceea ce a produs o gravă controversăîntre plasatorii Ateneului şi neplasatorii Filarmonicei, pe motivul că cei dintâi vor ciupi cinci lei în plus la fiecare proţ gram., -f partea lor... Dezolat de această întorsătură, la care nu se aştepta, şi pentru a da o satisfacţie personalului în subordine, d. Orchis a luat hotărârea eroică de a reduce preţul programelor sale la CINCI lei... — Să-i văd eu, pe oamenii d-lui Bobescu, ce-o să le mai rămână, că doar sunt obligaţi prin contract să-mi vândă, şi „programele"... Se zice : „PROST CA UN TENOR, INTRIGANT CA UN BARITON şi BEŢIV CA UN RAS“ antonul Alger de la Operă a fost supărat pe mine, fiindcă l’aşi fi ,,făcut“ intrigant. Ştirea, aceasta nu mi-o mai cern,unică Spolettoi, ci chiar colegul meu de la „Săptămâna Muzicală“ lămurindu,-mi că însuși baritonul Arnăutu care era pus în cauză i-ar fi spus colegului său de glas : — Bine, nene Alecule, tocmai pi d-ta să te facă intrigant?... Colegul meu a explicat simpaticului cântăreț că „intrigant“ ar putea, să însemneze... bariton. Și l-a împăcat, fiindcă e „băiat bun" — Da, dar nu sunt intrigant... Poate să spue şi Arnăutu... Eu, unul i-aşi fi răspuns : — Dacă nu eşti intrigant, atunci nu eşti nici... bariton. Bariton e Arnăutu, care te-a intrigat în halul ăsta şi apoi a râs un pumni Şi mai este... SCARPIA Victor Ion Popica, , pus în scenă „Tragedia dragostei de Gunnnar Heiberg In ziua de 8 Aprilie Maria Antonova, Vasile Creţoiu şi Aurel Rogalschi pleacă într’un mare turneu în provincie cu piesa „Tragedia dragostei” de Gunnar Heiberg tradusă din limba norvegiană de Marcel Romanescu. Spectacolul a fost îngrijit de d. Victor Ion Popa. Turneul va dura 45 de zile şi va atinge principalele oraşe ale ţării precum şi provinciile desrobite.