Rampa, noiembrie 1942 (Anul 2, nr. 48-52)

1942-11-01 / nr. 48

Anul II. No. 48 Preţul Lei 10 TEATRALA» CINEMATOGRAFICA Director •• GEORGE GREGORIAN URARE de ROMALD BULFINSKY Se redeschid porţile Teatrului Naţional din Craiova. Pe cât de mare mi-a fost mâhnirea când, — nu ştiu din ce pricină, s’a luat măsura nedreaptă, — să fiu ertat, de-a se des­­fiinţa Teatrul Naţional din Craiova, teatrul Olteniei, pe atât de mare îmi este bucuria azi, când se reînniinţează, sub glorioasa domnie a ,,Majestăţii Sale Mihai I Regele Românilor” şi a Con­ducătorului Statului Domnul Mareşal Ion Antonescu. Domnul Li­viu Rebreanu, Directorul general al Teatrelor, ani­mat de cele mai frumoase sentimente pentru propăşirea teatrului în ţara Românească, dându-şi seama că numai prin teatru se poate face cea mai hotărâtoare propagandă a graiului românesc, n’a precupeţit nimic, şi a dat tot sprijinul trebuitor la reînfiinţa­rea acestei instituţii culturale. Domnul Linu Rebreanu, marele nostru om de litere, a cu­noscut foarte bine Teatrul Naţional din Craiova, când ca secre­­£ tar literar al acestei instituţii şi sub fericita direcţiune a răpo­­r­­satului Emil Gârleanu, Teatrul Naţional din Craiova luase un a­­£ vânt care egala atât ca repertoriu, interpretare şi montare, Tea- 5 trul Naţional din Bucureşti. „ Şi astăzi mai trăeşte în mintea Craiovenilor acel ce-a înfiinţat la societatea dramatică, C. Teodorini,care se înconjurase de mari ar­­­­tişti şi mari dascăli ca: Ion Anestin, Ion Tănăsescu, Nae Popes­­£ cu, Maria Petrescu, Al. Demetrescu-Dan şi alţii.­­’­­ Teatrul Naţional din Craiova, când s’a înfiinţat „Opera Ro- R­o­ mână”, a trecut întâiul graniţele, — sunt vre-o cinci­zeci de ani £ de atunci, şi a dus graiul şi cântecul românesc în dulcea Bucovi- i nă, sub bagheta liricului Bobescu. £ Nimeni din camarazii de azi, mai tineri, nu pot bănui sacri. £ fuh'le făcute de aceşti mari înaintaşi. De multe ori erau lipsiţi •• i­­şi de existenţa zilnică. O subvenţiei de nimic, care şi ea în drumul J £ de la Bucureşti la Craiova se’n­jumâtăţea. Şi dacă n’ar fi fost re- £ «J prezentaţii date în abonament, abonamente susţinute de protipen­­ţ­ă dadia craioveană familiile Popp, Economu, Davidescu, Pleşea,­­ Poenaru, Valimărescu, Vorvoreanu, etc., să nu se supere nimeni îi din cei pe cari nu-i pot trece acum) ar fi fost şi mai greu. Totuşi pasiunea meşteşugului actoricesc nu i-a împiedicat pe aceşti corifei, — cu toate mizeriile vieţii, să facă teatru şi să­­ ridice până la artă profesiunea dramatică. Azi, când subsemnatul împlinesc patruzeci de ani de teatru, când în 1902, cu sfaturile date mie de marele Ion Anestin şi sub direcţia de scenă a d-lui Al. Demetrescu-Dan, am debutat la Teatrul Naţional din Craiova ca elev, mă simt dator să spun că păstrez cu sfinţenie floarea recunoştinţei presată în cutele sufle­tului meu pentru marii mei înaintaşi şi mărturisesc că lacrimi de emoţie se adună în colţul ochilor mei. In prejma deschiderii de stagiune a Teatrului Naţional din Craiova, sub direcţiunea D-lui Boţoiu îi fac urarea sinceră să ducă mai departe, destinele im­i­taţiei cu spor. Domnul Boţoiu a mai fost director şi cunoaşte angrenajul u­­ni teatru, şi-l felicit, că alegerea s’a făcut în persoana d-sale. Camarazilor mei le urez să aibă succese mari în rolurile lor, j! •I și să aibă pasiunea pentru teatru, — fără de care nu se poate £ £ nimic, disciplina necesară, și ca încheere, le urez să ajungă dini­m plin pe marii lor înaintaşi. VWWAV.V.V/.V/.V.V.V.V.V. Tenorul Dr. Tomel Spătari cântă la Viena, Salzburg, Mün­chen, Dresda, Stuttgart STRĂLUCITE OFERTE FĂCUTE CÂNTĂREŢULUI ROMAN (Doha corespondentul nostru din Vina, VIENA. — Din telegrama A­­genţiei „Rador” aţi aflat de fru­mosul succes pe care l-a obţinut tenorul nostru liric Dr. Tomel Spătaru­ la Opera mare de Stat din Viena, în „Bohema”, dând o Interpretare vibrantă poetului Ro­dolfo precum şi In atâtea splen­dide arii ale lui Puccini, cântate, fin, nuanţa, şi ca simţire, stâr­nind viforoase aclamaţii. I s’a făcut onoare oaspelui ro­mân de a­ i se da parteneri de primul rang, vestiţi cântăreţi ger­mani, cum e primadona Maria Rei­ning, soprana lirică care a dat o­pimi­­impresionantă şi baritonul Paul Schoeffler, care a fost i­ncom­­­parabil în pictorul Marcel. Condu­cerea muzicală a avut-o unul din cei mai de seamă dirijori germani Rudolf Moralt. După acest răsunător succes la Opera mare din Viena, tenorul Tomel Spătaru a primit o s­erie de oferte strălucite de la mai mulţi intendenţi de Operă din centrele mari germane. Deocamdată a ac­ceptat să cânte la 11 Noembrie la „Staatsoper” din Muenchen iar după câteva zile la Opera de stat din Dresda şi Stutgart. Ţin să mai menţionez că la 15 octombrie, tenorul Spătaru a cân­tat la Opera din Salzburg, adică in­vestitul oraş al festivităţilor muzicale „Festspiele”. Vă voiu trimite şi extrase din ziare cu aprecieri elogioase des­pre tenorul român. Sever Mihu Aseară s’a inaugurat Teatru! Comunal din Deva în cadrul unor mari festivităţi s’a inaugurat aseară la Deva Tea­trul comunal ,,Gh. Dima”. Acest Egifim­a permanent are de scop pro­movarea şi intensificarea propa­gandei artistico-culturale şi naţio­nale. Redacţia şi Administraţia Calea Victoriei No. 31 etaj 1 Telefon 4.47.60 ABONAMENTE­­ 8000 Iei abonamente cu publi-­ citate ......... ......... Duminică 1 Noemb. 1943 MOTT DE PESTE IOO DE ANI IN SERVICIUL VINICUIIURII DFuâ 500 lei particularii 2000 lei instituţii VINURI de CLASĂ MOTT-MONOJOV ŞAMPANIE de RASA MOtt-NAIUM artă şi comerţ sau Hsattul Haimanalelor de TOMA VLADESCU Ar fi inutil să spunem, — ci­titorul va pricepe singur — că nu este vorba să ,,răspundem” aici nimănui şi nici chiar să tragem de sfârcul urechilor, aşa cum poate s’ar cuveni, câteva obraznice hai­manale care nu inspiră decât des­­gust. O măruntă agresiune... cu cerneală, s’a săvârşit deunăzi într’o penibilă fiţuică de rendez-vous-uri teatrale pentru uzul actriţelor de alcov şi al ,,malagambiştilor” de culise. O agresiune mai mult ridi­­culă decât tâmpă, sau mai mult tâmpă decât ridiculă ? Nu ştiu... Am avut onoarea să fiu victima eL Atât. Şi s’ar putea trece uşor... Superbii confraţi de acolo nu mă interesează, nu-i cunosc, nu-i ştiu — şi nu pot fi numiţi fiindcă n’au niciun nume. Dar este un fapt de o semnifi­caţie cu mult mai adâncă şi care n’ar putea să nu ne reţină. Este o veche lume care continuă şi, poa­te, un cancer care n’a fost defini­tiv extirpat. Noi îl cunoaştem bine, fiindcă pe vremuri l-am operat destul de atent,­­ aşa încât astăzi putem să-l privim puţin cu tris­teţea specialistului care vede că opera încă nu s’a desăvârşit... După lichidarea ,,Sărindarilor” se pare într’adevăr că a rămas pe fundul tipografilor, ca pe buto­e, drojdia de presă a brăniştenilor de altă dată sau a fagurmanilor cari s’au făcut englezi. Dacă astăzi nu mai stai de vorbă cu Brauer şi Pauker, cu Albert, Kalman şi Co­­nitz — îndrumătorii spirituali de până deunăzi — nu eşti totuşi si­gur întotdeauna că sunt pseudoni­mele destul de suspecte ca e-şi a­­gită la gazetă copita profesională nu se ascund alţi zeloşi ucenici ai faimoşilor patroni de odinioară/ Le recunoşti tonul, accentul — „sti­lul” eram să zic­ — obrăznicia şi h­tai ales... mai ales le recunoşti de­sigur gramatica! Iar dacă alte activităţi par să fie mai sever controlate, ei încearcă atunci să pătrundă în viaţa spiri­tuală a Ţării... Şi dacă teatrul as­tăzi „produce” mai mult,­­ dece nu s’ar ocupa şi de teatru aceşti ingenioşi negustori ? Arta atunci pentru ei nu mai e decât un Infam comerţ — iar co­merţul acesta, el însuşi, nu mai e decât prostituţie.­Instalaţi după tarabele lor, îi vezi împărţind galeşe fotografii de brune şi blonde, ii vezi comunicând vârsta ,,Diver” de la Alhambra, marca ciorapilor şi chiloţilor ei, sau numărul de telefon secret al „blondei” X, — precum, dacă vrei, chiar şi ora la care primeşte du­duia... Am spus-o deunăzi cu ver­sul lui Teophile Gauthier : fraiche oasis ou l’art respire! Iar dacă eşti de părere că alta este condiţa lucrului de artă şi că sunt alte perspective decât ale pi­cioarelor din balot, atunci îndrăz­neţul agramat se ridică la gazetă pe balotul lui de hârtie, încearcă să ţi dea opinia — „opinia” lui­ — se opinteşte, exclamă, tuşeşte, cu­getă, îţi face semn cu d­getul, îţi vorbeşte de morală (fireşte !) şi mai ales îţi interzice accesul în­tr’o arenă în care — autodidact cum este! — se declară singur stăpân / El face „teatru”! Să nu-i vor­beşti atunci de Man­o­l­escu sau de Bulfinski, de Bulandra, de Maxi­milian sau Siorin.. El o ştie pe d-ra Valrica Cevie ! Să nu te at­egi nici de „tenorul” lui atâta de fo­togenic, şi preferat.. Dacă are pu­blicitatea pe care-o vedeţi, poate va fi ştiind el mai bine „cum” şi „trece” . Iar dacă acestui cântăreţ sub-mediocru — altfel, întru totul aspectabil, fără îndoială — îi spui „gurist”, se chiamă chiar că l-ai insultat. Protestează nu numai „directorul” (!), dar chiar — şi mai ales­­ — administratorul ga­zetei care este desigur cel mai in­dicat să cunoască valoarea exactă a teatrelor, a artişilor noştri... Cam aici am ajuns / Lucrul aşa­dar e simplu. R­ana credinţă este — şi multă ! — dar f­e altă parte decât la noi. Am „in­sultat” ? Pe nimeni / Dar, *„de­­cfind, înseamnă că alegi preferi și co­mpari. De aceea a trebuit să a­­răt — cu titlu de exemplu n­iaai­­ — că un mărunt cântăreţ (e drep­tul nostim s’o credem. ) în con­fuzia „Teatrului” de az­i trece la mari înălţimi și întunecă vlo-re incontestabile ale artei noastre. • * * Ne putem opri! f’entru azi a ric­inuit să fixăm numai apariţia gang­sterilor într’un orizont de lumină — al lucrului nostru de artă, de frumos — dar in care am ajun,s aproape să nu ne mai putem re­găsi. Şi dacă se chiamă ,,rea cre­­d­nţă,” să denunţi disproporţii bar­bare în câmpul artelor noastre, să f­ii restabilirea unor mai ,ju­­­e­rarh­i şi valori, apoi primim­­ niş­­te la aceste răspunderi gândindu-ne la nu sunt în orice caz cele n­ai grele din câte am mai avut p­ilej să ne asumăm până azi. Terminându-şi marea lui scri­soare către DoctCIU, Jacques Ma­intain îl îndemna pe poet să nu se teamă dacă „face scandal”. Scan­dal, a făcut şi Isus El, cel dintâi. Adevărul loveşte lumea ! Şi e te orgoliul nostru să spunem că a­­cest scandal ne-a plăcut că am fost mereu incomozi, că am tulbu­­rat, puţin — mai în toate ,mârţiie pe unde-am trecut strepele care se târăsc la suprafaţa vieţii. n’,u, de unde s’o ştie. Dar este u­n­­ide­­i:r că din aceste înflăcărate „scandaluri” se nişte totdeauna ziua mai luminată de mâine... Un autor italian de reputație mondială jucal pe scena Teatrului Comedia Alberto Colantuoni, autorul piesei biletul de loterie” (fratelli Castig­­­ioni) Jucată aseară in premieră, la Teatrul Municipal, se bucură în pre­­zent, de un răsunător cuceea la Tokio. Biruitoarea carieră a lui Colantuoni, se datorează, In bună parte, piesei reprezentate de Teatrul Municipal şi care face de 12 anil ocolul lumii. .’ In prezentarea acestei piese dl. Prof. Al. Marcu aduce o contribuţie de preţ, dăruind spectatorilor noş­tri m­u­lt o admirabilă tălmăcire o nouă capo d’operă a dramaturgiei italiene. Interpretarea aliniază pe cel mai valoroși factori al Teatrului Munici­pal asigurând In chipul acesta „Bi­letului de loterie” o carieră tot at&t da norocoasă, ca In toate teatrele unde farsa unchiului Pompeo, a des­fătat In 12 ani ,sute de mii de spec­tatori. Nădăjduim astfel, că prin intel­mediul actorilor şi regisorului Tea­trului Municipal, după ce a eşit câş­tigător la Tokio, Berlin, Milano şi nu atâtea alte oraşe din lume, biletul D. DINU MACEDON­SCHI ■are Interpretează unul din rolurile principale fhipuri fără mască Figurantul de TRAIAN VARASTEANU Făcând parte integrantă din de* cor, figurantul este un manechin pe care se aplică bărbi, peruci a­­bundente, caftane, pelerine, astfel că de multe ori bietul om are as* pecit.ii unui cal de dric■ Privit rece, fără senimentalism, numai sub as­pectul său, aşa cum domnii regi­zori inteleg sau se pricep să-l în­cadreze în acţiune, figurantul ne apare de obiceiu ca un obiect de care se proptesc suliţe sau se agaţă săbii ruginite. Un băţ dispreţuit spre care privesc în silă protago­niştii când îşi pledează tiradele, pentru a nu vorbi singuri. O requi­­zită vie pe care o înjură în fiecare seară regisorul şi pe care o priveşte dar nu o vede niciodată spectato­rul. Pentru bunul mers al lucrurilor, figurantul nu trebue să aibă nici cap, nici suflet, ci trebue să stea, cuminte unde l-a pus de regisor. Să asiste senin la consumarea d­a­­melor din scenă şi de foarte multe ori, mai pufin senin la cele di­­ culise. Când stă ca o momâie şi nu „joacă" în scenă, se supără de regisor. Când ia câtuşi de puţin parte la emoţiile spectatorului, a­­trage atenţia publicului asupra lui şi atunci se supără „vedeta Deo­bicei, figurantul este un specta­tor, pe scenă, care în loc să plă­tească, este plătit. Apoi spectatorul obişnuit vine la teatru pentru a-şi face digestia pe câtă vreme figu­rantul „face teatru" pentru ca să aibă ce digera. Există două feluri de figuranţii resemnatii visătorii. Primii ca­u o meserie, fără prea multă bătae de cap, fără pretenţii. Ceilalţi sunt aspiranţii până­­la ridicol ai gloriei protagoniştilor. Ei sunt cei cari suferă după decoruri la toate a­­plauzele vedetelor, la toate succe­sele acestora.­­Nu vorbim de figuranţii din care ies valorile teatrului. Ei sunt pasageri în această lume, şi nu se încadrează în noţiunea de figurant, în sensul axiomatic al cuvântului. Pentru acesta figuraţia este numai o treaptă din scara destinuliu său). Dealtfel, viaţa culiselor cu le­gile ei ciudate inversează de multe ori rolurile. Atunci figurantul de­vine eroul unei drame cu accente profunde şi cu un tâlc aproape shakespeare-an, în timp ce prota­gonistul rămâne insensibil la dure­rile aceluia care l-a încadrat în scenele unde el protagonistull avea pretenţia ca cel din urmă specia­­de loterie No. 18.000 (seria 100) va vor f­ e convins de sensibilitatea d­e şi câştigător­ui la București, omenescul sa­u. UN IMPRESAR ROMÂN IN ITALIA - PULSEAZĂ VIAŢA MUZICALA IN FIECARE OM, IN FIECARE ORAŞ ITALIAN. TOATA LUMEA CANT­A IN ITALIA. — ENORMA AFLUENTA IN TEATRE. — AN­GAJAMENTE STRĂLUCITE ÎNCHEIATE DJJ MAESTRU DIRIJORI SI CÂNTĂREŢI CELEBRI. — Ce ne povesteşte d. Ştefan lonescu (Agenfia Teatrală Orien I din voiajul d-sale în Italia şi Germania. Mulţi nici nu-şi dau seama căt de mare e contribuţia la potenţarea miş­­cării artistice a unei ţări, a acelor forţe dinamice — impresarii —, cari fără odihnă şi cu o energie remarca­­bilă, creiază mereu noui posibilităţi de afirmare, de manifestare a talen­telor robuste autohtone, sau a cele­brilor oaspeţi pe care-i aduc din străinătate, organizând turnee, repre­zentaţii extraordinare sau concerte de gală. D.­ Ştefan Ionescu, coproprietarul Agenţiei Teatrale şi Magazinului muzică ,,Orfeu” din Capitală, toate caracteristicele specifice ale uui impresar care simte şi sesizează ce-i trebuie unei Capitale din punct de vedere muzical, asta fiindcă nu e impresarul-negustor, ci impresarul­­lul-artist, fost şi dânsul pe vremuri cântăreţ. D-l Ştefan Ionescu şi-a câs­de are u­tigat incontestabile merite în uli­mii ani, în animarea vieţii muzicale din fConticu’are în pag. Ill-a I 8|g8g88j^^ D-na RENATA EGIZZIA" D na VELTA VAIT ZECCTU

Next