Rampa, noiembrie 1942 (Anul 2, nr. 48-52)
1942-11-01 / nr. 48
Anul II. No. 48 Preţul Lei 10 TEATRALA» CINEMATOGRAFICA Director •• GEORGE GREGORIAN URARE de ROMALD BULFINSKY Se redeschid porţile Teatrului Naţional din Craiova. Pe cât de mare mi-a fost mâhnirea când, — nu ştiu din ce pricină, s’a luat măsura nedreaptă, — să fiu ertat, de-a se desfiinţa Teatrul Naţional din Craiova, teatrul Olteniei, pe atât de mare îmi este bucuria azi, când se reînniinţează, sub glorioasa domnie a ,,Majestăţii Sale Mihai I Regele Românilor” şi a Conducătorului Statului Domnul Mareşal Ion Antonescu. Domnul Liviu Rebreanu, Directorul general al Teatrelor, animat de cele mai frumoase sentimente pentru propăşirea teatrului în ţara Românească, dându-şi seama că numai prin teatru se poate face cea mai hotărâtoare propagandă a graiului românesc, n’a precupeţit nimic, şi a dat tot sprijinul trebuitor la reînfiinţarea acestei instituţii culturale. Domnul Linu Rebreanu, marele nostru om de litere, a cunoscut foarte bine Teatrul Naţional din Craiova, când ca secre£ tar literar al acestei instituţii şi sub fericita direcţiune a răporsatului Emil Gârleanu, Teatrul Naţional din Craiova luase un a£ vânt care egala atât ca repertoriu, interpretare şi montare, Tea- 5 trul Naţional din Bucureşti. „ Şi astăzi mai trăeşte în mintea Craiovenilor acel ce-a înfiinţat la societatea dramatică, C. Teodorini,care se înconjurase de mari artişti şi mari dascăli ca: Ion Anestin, Ion Tănăsescu, Nae Popes£ cu, Maria Petrescu, Al. Demetrescu-Dan şi alţii.’ Teatrul Naţional din Craiova, când s’a înfiinţat „Opera Ro- Ro mână”, a trecut întâiul graniţele, — sunt vre-o cincizeci de ani £ de atunci, şi a dus graiul şi cântecul românesc în dulcea Bucovi- i nă, sub bagheta liricului Bobescu. £ Nimeni din camarazii de azi, mai tineri, nu pot bănui sacri. £ fuh'le făcute de aceşti mari înaintaşi. De multe ori erau lipsiţi •• işi de existenţa zilnică. O subvenţiei de nimic, care şi ea în drumul J £ de la Bucureşti la Craiova se’njumâtăţea. Şi dacă n’ar fi fost re- £ «J prezentaţii date în abonament, abonamente susţinute de protipenţă dadia craioveană familiile Popp, Economu, Davidescu, Pleşea, Poenaru, Valimărescu, Vorvoreanu, etc., să nu se supere nimeni îi din cei pe cari nu-i pot trece acum) ar fi fost şi mai greu. Totuşi pasiunea meşteşugului actoricesc nu i-a împiedicat pe aceşti corifei, — cu toate mizeriile vieţii, să facă teatru şi să ridice până la artă profesiunea dramatică. Azi, când subsemnatul împlinesc patruzeci de ani de teatru, când în 1902, cu sfaturile date mie de marele Ion Anestin şi sub direcţia de scenă a d-lui Al. Demetrescu-Dan, am debutat la Teatrul Naţional din Craiova ca elev, mă simt dator să spun că păstrez cu sfinţenie floarea recunoştinţei presată în cutele sufletului meu pentru marii mei înaintaşi şi mărturisesc că lacrimi de emoţie se adună în colţul ochilor mei. In prejma deschiderii de stagiune a Teatrului Naţional din Craiova, sub direcţiunea D-lui Boţoiu îi fac urarea sinceră să ducă mai departe, destinele imitaţiei cu spor. Domnul Boţoiu a mai fost director şi cunoaşte angrenajul uni teatru, şi-l felicit, că alegerea s’a făcut în persoana d-sale. Camarazilor mei le urez să aibă succese mari în rolurile lor, j! •I și să aibă pasiunea pentru teatru, — fără de care nu se poate £ £ nimic, disciplina necesară, și ca încheere, le urez să ajungă dinim plin pe marii lor înaintaşi. VWWAV.V.V/.V/.V.V.V.V.V. Tenorul Dr. Tomel Spătari cântă la Viena, Salzburg, München, Dresda, Stuttgart STRĂLUCITE OFERTE FĂCUTE CÂNTĂREŢULUI ROMAN (Doha corespondentul nostru din Vina, VIENA. — Din telegrama Agenţiei „Rador” aţi aflat de frumosul succes pe care l-a obţinut tenorul nostru liric Dr. Tomel Spătaru la Opera mare de Stat din Viena, în „Bohema”, dând o Interpretare vibrantă poetului Rodolfo precum şi In atâtea splendide arii ale lui Puccini, cântate, fin, nuanţa, şi ca simţire, stârnind viforoase aclamaţii. I s’a făcut onoare oaspelui român de a i se da parteneri de primul rang, vestiţi cântăreţi germani, cum e primadona Maria Reining, soprana lirică care a dat opimiimpresionantă şi baritonul Paul Schoeffler, care a fost incomparabil în pictorul Marcel. Conducerea muzicală a avut-o unul din cei mai de seamă dirijori germani Rudolf Moralt. După acest răsunător succes la Opera mare din Viena, tenorul Tomel Spătaru a primit o serie de oferte strălucite de la mai mulţi intendenţi de Operă din centrele mari germane. Deocamdată a acceptat să cânte la 11 Noembrie la „Staatsoper” din Muenchen iar după câteva zile la Opera de stat din Dresda şi Stutgart. Ţin să mai menţionez că la 15 octombrie, tenorul Spătaru a cântat la Opera din Salzburg, adică investitul oraş al festivităţilor muzicale „Festspiele”. Vă voiu trimite şi extrase din ziare cu aprecieri elogioase despre tenorul român. Sever Mihu Aseară s’a inaugurat Teatru! Comunal din Deva în cadrul unor mari festivităţi s’a inaugurat aseară la Deva Teatrul comunal ,,Gh. Dima”. Acest Egifima permanent are de scop promovarea şi intensificarea propagandei artistico-culturale şi naţionale. Redacţia şi Administraţia Calea Victoriei No. 31 etaj 1 Telefon 4.47.60 ABONAMENTE 8000 Iei abonamente cu publi- citate ......... ......... Duminică 1 Noemb. 1943 MOTT DE PESTE IOO DE ANI IN SERVICIUL VINICUIIURII DFuâ 500 lei particularii 2000 lei instituţii VINURI de CLASĂ MOTT-MONOJOV ŞAMPANIE de RASA MOtt-NAIUM artă şi comerţ sau Hsattul Haimanalelor de TOMA VLADESCU Ar fi inutil să spunem, — cititorul va pricepe singur — că nu este vorba să ,,răspundem” aici nimănui şi nici chiar să tragem de sfârcul urechilor, aşa cum poate s’ar cuveni, câteva obraznice haimanale care nu inspiră decât desgust. O măruntă agresiune... cu cerneală, s’a săvârşit deunăzi într’o penibilă fiţuică de rendez-vous-uri teatrale pentru uzul actriţelor de alcov şi al ,,malagambiştilor” de culise. O agresiune mai mult ridiculă decât tâmpă, sau mai mult tâmpă decât ridiculă ? Nu ştiu... Am avut onoarea să fiu victima eL Atât. Şi s’ar putea trece uşor... Superbii confraţi de acolo nu mă interesează, nu-i cunosc, nu-i ştiu — şi nu pot fi numiţi fiindcă n’au niciun nume. Dar este un fapt de o semnificaţie cu mult mai adâncă şi care n’ar putea să nu ne reţină. Este o veche lume care continuă şi, poate, un cancer care n’a fost definitiv extirpat. Noi îl cunoaştem bine, fiindcă pe vremuri l-am operat destul de atent, aşa încât astăzi putem să-l privim puţin cu tristeţea specialistului care vede că opera încă nu s’a desăvârşit... După lichidarea ,,Sărindarilor” se pare într’adevăr că a rămas pe fundul tipografilor, ca pe butoe, drojdia de presă a brăniştenilor de altă dată sau a fagurmanilor cari s’au făcut englezi. Dacă astăzi nu mai stai de vorbă cu Brauer şi Pauker, cu Albert, Kalman şi Conitz — îndrumătorii spirituali de până deunăzi — nu eşti totuşi sigur întotdeauna că sunt pseudonimele destul de suspecte ca e-şi agită la gazetă copita profesională nu se ascund alţi zeloşi ucenici ai faimoşilor patroni de odinioară/ Le recunoşti tonul, accentul — „stilul” eram să zic — obrăznicia şi htai ales... mai ales le recunoşti desigur gramatica! Iar dacă alte activităţi par să fie mai sever controlate, ei încearcă atunci să pătrundă în viaţa spirituală a Ţării... Şi dacă teatrul astăzi „produce” mai mult, dece nu s’ar ocupa şi de teatru aceşti ingenioşi negustori ? Arta atunci pentru ei nu mai e decât un Infam comerţ — iar comerţul acesta, el însuşi, nu mai e decât prostituţie.Instalaţi după tarabele lor, îi vezi împărţind galeşe fotografii de brune şi blonde, ii vezi comunicând vârsta ,,Diver” de la Alhambra, marca ciorapilor şi chiloţilor ei, sau numărul de telefon secret al „blondei” X, — precum, dacă vrei, chiar şi ora la care primeşte duduia... Am spus-o deunăzi cu versul lui Teophile Gauthier : fraiche oasis ou l’art respire! Iar dacă eşti de părere că alta este condiţa lucrului de artă şi că sunt alte perspective decât ale picioarelor din balot, atunci îndrăzneţul agramat se ridică la gazetă pe balotul lui de hârtie, încearcă să ţi dea opinia — „opinia” lui — se opinteşte, exclamă, tuşeşte, cugetă, îţi face semn cu dgetul, îţi vorbeşte de morală (fireşte !) şi mai ales îţi interzice accesul într’o arenă în care — autodidact cum este! — se declară singur stăpân / El face „teatru”! Să nu-i vorbeşti atunci de Manolescu sau de Bulfinski, de Bulandra, de Maximilian sau Siorin.. El o ştie pe d-ra Valrica Cevie ! Să nu te ategi nici de „tenorul” lui atâta de fotogenic, şi preferat.. Dacă are publicitatea pe care-o vedeţi, poate va fi ştiind el mai bine „cum” şi „trece” . Iar dacă acestui cântăreţ sub-mediocru — altfel, întru totul aspectabil, fără îndoială — îi spui „gurist”, se chiamă chiar că l-ai insultat. Protestează nu numai „directorul” (!), dar chiar — şi mai ales — administratorul gazetei care este desigur cel mai indicat să cunoască valoarea exactă a teatrelor, a artişilor noştri... Cam aici am ajuns / Lucrul aşadar e simplu. Rana credinţă este — şi multă ! — dar fe altă parte decât la noi. Am „insultat” ? Pe nimeni / Dar, *„decfind, înseamnă că alegi preferi și compari. De aceea a trebuit să arăt — cu titlu de exemplu niaai — că un mărunt cântăreţ (e dreptul nostim s’o credem. ) în confuzia „Teatrului” de azi trece la mari înălţimi și întunecă vlo-re incontestabile ale artei noastre. • * * Ne putem opri! f’entru azi a ricinuit să fixăm numai apariţia gangsterilor într’un orizont de lumină — al lucrului nostru de artă, de frumos — dar in care am ajun,s aproape să nu ne mai putem regăsi. Şi dacă se chiamă ,,rea crednţă,” să denunţi disproporţii barbare în câmpul artelor noastre, să fii restabilirea unor mai ,juerarhi şi valori, apoi primim nişte la aceste răspunderi gândindu-ne la nu sunt în orice caz cele nai grele din câte am mai avut pilej să ne asumăm până azi. Terminându-şi marea lui scrisoare către DoctCIU, Jacques Maintain îl îndemna pe poet să nu se teamă dacă „face scandal”. Scandal, a făcut şi Isus El, cel dintâi. Adevărul loveşte lumea ! Şi e te orgoliul nostru să spunem că acest scandal ne-a plăcut că am fost mereu incomozi, că am tulburat, puţin — mai în toate ,mârţiie pe unde-am trecut strepele care se târăsc la suprafaţa vieţii. n’,u, de unde s’o ştie. Dar este unidei:r că din aceste înflăcărate „scandaluri” se nişte totdeauna ziua mai luminată de mâine... Un autor italian de reputație mondială jucal pe scena Teatrului Comedia Alberto Colantuoni, autorul piesei biletul de loterie” (fratelli Castigioni) Jucată aseară in premieră, la Teatrul Municipal, se bucură în prezent, de un răsunător cuceea la Tokio. Biruitoarea carieră a lui Colantuoni, se datorează, In bună parte, piesei reprezentate de Teatrul Municipal şi care face de 12 anil ocolul lumii. .’ In prezentarea acestei piese dl. Prof. Al. Marcu aduce o contribuţie de preţ, dăruind spectatorilor noştri mult o admirabilă tălmăcire o nouă capo d’operă a dramaturgiei italiene. Interpretarea aliniază pe cel mai valoroși factori al Teatrului Municipal asigurând In chipul acesta „Biletului de loterie” o carieră tot at&t da norocoasă, ca In toate teatrele unde farsa unchiului Pompeo, a desfătat In 12 ani ,sute de mii de spectatori. Nădăjduim astfel, că prin intelmediul actorilor şi regisorului Teatrului Municipal, după ce a eşit câştigător la Tokio, Berlin, Milano şi nu atâtea alte oraşe din lume, biletul D. DINU MACEDONSCHI ■are Interpretează unul din rolurile principale fhipuri fără mască Figurantul de TRAIAN VARASTEANU Făcând parte integrantă din de* cor, figurantul este un manechin pe care se aplică bărbi, peruci abundente, caftane, pelerine, astfel că de multe ori bietul om are as* pecit.ii unui cal de dric■ Privit rece, fără senimentalism, numai sub aspectul său, aşa cum domnii regizori inteleg sau se pricep să-l încadreze în acţiune, figurantul ne apare de obiceiu ca un obiect de care se proptesc suliţe sau se agaţă săbii ruginite. Un băţ dispreţuit spre care privesc în silă protagoniştii când îşi pledează tiradele, pentru a nu vorbi singuri. O requizită vie pe care o înjură în fiecare seară regisorul şi pe care o priveşte dar nu o vede niciodată spectatorul. Pentru bunul mers al lucrurilor, figurantul nu trebue să aibă nici cap, nici suflet, ci trebue să stea, cuminte unde l-a pus de regisor. Să asiste senin la consumarea damelor din scenă şi de foarte multe ori, mai pufin senin la cele di culise. Când stă ca o momâie şi nu „joacă" în scenă, se supără de regisor. Când ia câtuşi de puţin parte la emoţiile spectatorului, atrage atenţia publicului asupra lui şi atunci se supără „vedeta Deobicei, figurantul este un spectator, pe scenă, care în loc să plătească, este plătit. Apoi spectatorul obişnuit vine la teatru pentru a-şi face digestia pe câtă vreme figurantul „face teatru" pentru ca să aibă ce digera. Există două feluri de figuranţii resemnatii visătorii. Primii cau o meserie, fără prea multă bătae de cap, fără pretenţii. Ceilalţi sunt aspiranţii pânăla ridicol ai gloriei protagoniştilor. Ei sunt cei cari suferă după decoruri la toate aplauzele vedetelor, la toate succesele acestora.Nu vorbim de figuranţii din care ies valorile teatrului. Ei sunt pasageri în această lume, şi nu se încadrează în noţiunea de figurant, în sensul axiomatic al cuvântului. Pentru acesta figuraţia este numai o treaptă din scara destinuliu său). Dealtfel, viaţa culiselor cu legile ei ciudate inversează de multe ori rolurile. Atunci figurantul devine eroul unei drame cu accente profunde şi cu un tâlc aproape shakespeare-an, în timp ce protagonistul rămâne insensibil la durerile aceluia care l-a încadrat în scenele unde el protagonistull avea pretenţia ca cel din urmă speciade loterie No. 18.000 (seria 100) va vor f e convins de sensibilitatea de şi câştigătorui la București, omenescul sau. UN IMPRESAR ROMÂN IN ITALIA - PULSEAZĂ VIAŢA MUZICALA IN FIECARE OM, IN FIECARE ORAŞ ITALIAN. TOATA LUMEA CANTA IN ITALIA. — ENORMA AFLUENTA IN TEATRE. — ANGAJAMENTE STRĂLUCITE ÎNCHEIATE DJJ MAESTRU DIRIJORI SI CÂNTĂREŢI CELEBRI. — Ce ne povesteşte d. Ştefan lonescu (Agenfia Teatrală Orien I din voiajul d-sale în Italia şi Germania. Mulţi nici nu-şi dau seama căt de mare e contribuţia la potenţarea mişcării artistice a unei ţări, a acelor forţe dinamice — impresarii —, cari fără odihnă şi cu o energie remarcabilă, creiază mereu noui posibilităţi de afirmare, de manifestare a talentelor robuste autohtone, sau a celebrilor oaspeţi pe care-i aduc din străinătate, organizând turnee, reprezentaţii extraordinare sau concerte de gală. D. Ştefan Ionescu, coproprietarul Agenţiei Teatrale şi Magazinului muzică ,,Orfeu” din Capitală, toate caracteristicele specifice ale uui impresar care simte şi sesizează ce-i trebuie unei Capitale din punct de vedere muzical, asta fiindcă nu e impresarul-negustor, ci impresarullul-artist, fost şi dânsul pe vremuri cântăreţ. D-l Ştefan Ionescu şi-a câsde are utigat incontestabile merite în ulimii ani, în animarea vieţii muzicale din fConticu’are în pag. Ill-a I 8|g8g88j^^ D-na RENATA EGIZZIA" D na VELTA VAIT ZECCTU