Rampa, decembrie 1947 (Anul 36, nr. 109-111)
1947-12-07 / nr. 109
Pag. 3 Deschiderea Teatry?18 Mienal (Sala Wet' JACQUES DEVAL S 5 c onsemnata contabiliceşte, opera dramatică a d-lui Jacques Deval — agonisită în peste 25 de ani de triumfătoare carieră, pariziană şi internaţională — însumează următoarele piese, câte au putut ajunge, din 1920 până în 1947 la cunoştinţa noastră. Une Faible Femme (Teatrul Femina, paris, 1920) jucată ii în româneşte la Teatrul Regina Maria din Bucureşti, în 1922, sub titlul „O biată fernee“ cu dna Tantzi Cutapa- Barazzi şi răposatul Tony Bulandra. Bncura (Teatrul Marigny, 1923), jucriul in româneşte, în 1929, la Teatrul Maria Ventura, sub titlul „Spune-mi că sunt urât", în traducerea şi direcţia de scenă a d-lui Ionel Ţăranu. O VENTINEANU Le Bien-Aimé (Renaissance, 1924). Lu Rose de septan bre (Caumaitin, 1927). Ventose (Caumartin, 1929). Une tant belle fille (1929). Barricou (Athérire, 1930), jucată şi in româneşte la Teatrul Regina Maria, sub titlul „Deputatul Barricou". Etienne (Teatrul saint-Georges, 1930), jucată şi în româneşte, la Teatrul Regina Maria, cu d. Al. Fini, in rolul titular, constituind unul din marile succese din cariera excelentului actor, iar, dintre piesele a căror cronoogie n'o avem la zi: Dans sa candeur naive, jucată ?i in românește, sub titlul „Amantul de canon“, prima dată la Teatrul intim cu d. Const. Toneanu în rolul titular, apoi la teatrele Municipal şi Comedia cu d. Radu Beligan, — de ambele dăți în traducerea d-lui Ionel Țăranu. Deasemenea, La Route des îndes, Mana Galante, Soubrette, Signor Bracoli (dramatizare după romanul „Alibi“ al Agathei Christie),. — fi această „Mademoisselle” (Domnișoara) cu care inaugurează Teatrul National a patra să scenă, în teatrul fost „Modern“. Cea mai recentă lucrare dramatică a d-lui Jacques Deval este „La Femme de la jeunesse", care obţine actualmente un deosebit succes la Teama Antoine din Paris. P. D. Jacques Deval este un autor bulevardier. Aceasta nu înseamnă însă că teatrul său este frivol sau lipsit de semnificaţie. Dramaturgii francezi cari au scris pentru „bulevard” s-au dispensat de sigur — cum ar spune autorul şi criticul dramatic român d. Tudor Şoimaru — de sonoritatea alexandriilor, de panaşul romantic, de graţia şi supleţea unui Marivaux, în sfârşit de acel stil „nobil“ propriu Comediei Franceze. Dar au adus fantezia şi trubulenţa, nu mai puţin specifice spiritului francez, fără să neglijeze virtuţile majore ale acestui spirit: echilibrul şi pondera, observaţia justă şi măsura. Certificatul de naştere l-a dat acestui autor marele Antoine, înn 1920, a doua zi după premiera piesei „Une Faible Femme“ : „Debutul lui Jac- C. CRISTOBALD qlles Deval este un adevărat eveniment. Necunoscut la ora nouă seara, înainte de ridicarea cortinei, el era clasat la miezul nopţii drept una dintre cele mai mari speranţe ale teatrului de mâine“. Dar ,să nu tragem concluzii pripite. Dacă în piesele sale Jacques Deval tratează dragostea, nu modul în care o rezolvă interesează, însuşi-» rea de seamă a acestui autor este atitudinea lui faţă de oameni şi faţă de evenimentele în care îi surprinde sau îi implică. Sub aparenţa veseliei, a comicului, mocneşte totdeauna o dramă pe care spectatorul abia mai târziu o discerne şi o analizează. Contrariu altor autori de bulevard, Jacques Deval, face în fiecare dintre piesele sale nu numai un studiu psihologic, ci şi un tablou al moravurilor. Ca de pildă în piesa „Domnişoara“. Prin mijlocirea unor întâmplări comice particulare, autorul prezintă o dramă colectivă : drama societăţii burgheze, dezagregată de egoism şi de frivolitate, — drama (Si satira) falsei vieţi de familie şi a falsei reoraţităţi burgheze. Personagiile acestei piese par oameni cari se iubesc, dar sentimentele lor sunt false, ei trăiesc laolaltă dar — confiscaţi de preocupări mondene — nu ştiu nimic unii despre alţii. Copiii acestei familii par foarte bine educaţi, dar în fond ei n'au niciun fel de educaţie: băiatul în loc să înveţe carte, pierde timpul şi banii la curse; fata duce o viaţă „liberă“ Şi supravegherea până la 20 de ani a unei guvernante nu o împiedică să cadă pradă amoroasă primului avenD. IONEL ŢARANU turier întâlnit în cale. Aparent din altă categorie, realmente din aceeaşi — a falsei vieţi şi a falsei moralităţi —, şi personajul Domnişoarei, al guvernantei fete bătrâne, care luând asupra ei păcatul tinerei fete, nu face decât să manifeste şi deficienţa structurală a lumii ei de egoism şi ipocrizie. Şi toţi laolaltă exprimă putregaiul familiei marei burghezii, franceze» — aidoma însă pe orice meridian, pe unde această clipă este încă stărir.inime. ‘ Cm ii o caractenst: IG 1 iyf IJIiip 1 IE A de (îasfoki paiy ulcineea... sau „dragoste de oameni’... sau, mai exact, „dragoste pentru omenirea în nevoe”. Acesta e fondul piesei lui Gaston Baty. Aldonza, o slujnică de han credulă din fire, devine aluatul în care va dospi un lanț întreg de minciuni. Spuse din răutate, din distracţie, din indiferenţă, sau chiar din bunătate, minciunile vor contribui să desvolte stică, latentă a sufletului ei primitiv : puterea de sacrificiu. Aldonza, se crede aleasa lui Don Quichotte. Simte posibilitatea de a se apropia de el, când cavalerul, socotit nebun, e dus într’o cușcă spre satul lui natal; aleargă spre el, dar ajunge prea târziu, după moartea lui. Intrarea Aldonzei în odaia mortului, unica ei replică : — Cine ești ?. — Dulcineea, înseamnă ușurarea cititorului copleșit de tragismul scenei precedente.Prietenii muribndului, pentru a pune mâna pe moştenire, i-au smuls, rând pe rând, mărturisirile ce negau existenţa tuturor basmelor care fuseseră realităţi pentru el. Don Quichotte murise silabisind : „nu... există.. Dulcineea”..:)» Aparent, acţiuunea a ajuns la un punct mort. Totuşi,abia acum intră în miez. Ca o împlinire a unui dor neprecis, Aldonza se lasă uşor convinsă de faptul că iubitul ei i-a lăsat o moştenire spirituală, aceea de a-i continua menirea. Şi astfel, Aldonza va rătăci prin lume, spre a ajuta pe cei slabi, pe săraci, pe năpăstuiţi Dorinţa aceasta de a alina suferinţa omenirii, se va izbi de întreg cortegiul prejudecăţilor şi întunecimilor medievale. (Acţiunea e plasată în veacul de mijloc). Dar tocmai lipas de ecou pe care acest efort izolat o întâlneşte în chiar mijlocul acelora pe care tinde să i ridice, acest fel de comportare singular, într’o lume ce se complace în barbaria ei, tocmai asta sporeşte în intensitate grandoarea viziunii. Se poate aduce o obiecţie in chip firesc: piesa a fost scrisă in 3938, nu în veacul de mijloc. Dar, de vreme ce legenda ne-a dăruit un Don Quichotte, avem libertatea să-l interpretăm, să speculăm un anumit punct de vedere. Ideea îşi păstrează valoarea. Şi cu cât realism a creeat, Baly, atmosfera Evului Mediu ! Asemenea bogăţie de amănunte, numai un om de cultura lui universitară putea aduna. De-ar fi să ne oprim doar la cele două personagii cu totul epizodice din primul tablou. Orbul şi Lazarille, regăsim una din cele mai vechi ingerinţe comice în Misterul învierii, ingerinţă a jongleurilor care continuau tradiţia mimitor ambulanţi. In sec. XIII, se menţionează reprezentarea, la Tournai, a celei mai vechi farse franceze : „Le garson et l’Aveugle“. Un orb sgârcit, tras pe sfoară de valetul lui. (Pe atunci, orbii nu erau obiect de milă) Baty a atenuat grosolănia, păstrând atât cât să producă ilaritatea gustului căruia se adresa. Cuplul a rămas, însă, caraceristic medieval. A utilizat un element al Evului mediu francez. Franceză prin excelenţă e şi reabilitarea curtezanei (Aldonza a fost femeea tuturor). Dar însuş Evul de mijloc se caracterizează prin eforturi universale, ale unei omeniri necompartimentată încă în ţări închise de graniţe. Baty n’a fost numai om cult, ci şi om de teatru.. A mânuit, cu dexteritate rară, mulţime de personagii şi epizoade care înviorează ideea şi contribue in a spori interesul, făcând piesa mai uşor accesibilă. Acesta e rostul lui Sancho Panta, personaj comic, dar înduioşător de uman, care umple cele nouă tablouri, cu verbiajul lui de un pitoresc rar. Adevăraţii eroi rămân, însă, Don Quichotte şi Aldonza. Primul nu apare niciodată. Se mulţumeşte să conducă din umbră firul acţiunii. Doar glasul i se aude la un moment dat, ca să rostească unele adevăruri pe care le simte reale şi cel mai umil muritor.. Don Quichotte, nebunul cavaler rătăcitor, capătă adeziunea tacită a sufletelor, mila nesfârşită a înţelepţilor care nu înfruntă banatul cotidian, dar aprobă pe cei ce îndrăznesc s-o facă. Aldonza apare ca o urmare a năzuinţelor lui Don Quichotte, o continuare Şi întărire a acestora. Ea nu mai stârneşte mila, ci te convinge. Se desvoltă supt ochii noştri, îşi desfăşoară posibilităţi pe care i le bănueşti latente. Culminează intr’o fază ce pare foarte simplă, dar care încă nu Şi-a căpătat rezonanţă deplină: — „Oare totdeauna, de la mâna care seamănă grâul, la gura care mănâncă pănea albă, va fi câtte mai lungă decât lungimea brațului ?“... De aci încolo, ultimele două tablouri pregătesc finalul ce capătă valoare de simbol. ■ Aldonza e târîtă în faţa judecății, i se smulg, pe rând, toate iluziile. Un judecător blând (! ?) o convinge să reia viața, din punctul în care Don Quichotte a intrat în existența ei. Parcă îi-e frică să nu descoperi că totul a fost un simplu epizod. Dar iată , mulţimea urlă. Ea cere moartea vrăjitoarei Dulcineea ! Aldonza ascultă. Chipul i se luminează : — „Nu poţi omorî ceva ce nu există !”... Deci Dulcineea există ! Aldonza ştie că va fi linşată, dar se duce la moarte, cu zâmbetul pe buze. Va primi moartea de la massa care, inconştient, confirmă existenţa ei! Omul întâi simte Şi apoi înţelege. Strigătul Evului mediu sălbatec e prima recunoaştere a „dragostei pentru omenire”. Mai târziu, o va şi înţelege ! Sacrificiul Dulcineei îţi întăreşte încrederea în posibilităţile de viitor. Jim Ottia Ghilicea, Îi ONJC. ste curios faptul că mai întotdeauna cere mai multe şi mai preţioase citate despre teatru şi actori programele speciu ti° seama de fel de ele. Probabil că este însă o compensare a preocupărilor spectacolului respectiv isvorâtă totuşi din relativa conştiinţă a celor ce contribue la el. Iată de pildă programul Teatrului Nostru nu pridideşte cu citatele din Oscar Wilde, Gaston Baty, Firmin Gémier, Zola, Caragiale, Shakespeare, Lucien şi Saha Guitry, etc., etc. Sunt chiar parcă mai multe decât ar fi cerut păcatele spectacolului, dar în orice caz două sunt cu siguranţă în plus. Echipa de tineri actori care joacă la ora 5 la Teatrul Nostru au dat dovadă de inconsecvenţă atunci când deavalma cu alte citate, necesare sau nu, leau pus şi pe acestea două. „Cear trebui să fie teatrul, dacă nu un examen colectiv de conştiinţă“ (Adrian Gaal) şi „Actorii sunt cronicele prescurtate ale vremii“ (Shakespeare). Dacă aceste două citate se găsesc în program înseamnă cu siguranţă că ele au fost apreciate tocmai pentru conţinutul şi semnificaţia lor. Dar, atunci ne întrebăm, de ce nişte artişti care se sesizează de valorile unor astfel de citate nu le împărtăşesc şi în aria pe care o fac? Sau poate că iureşul de citate o fi fost lăsat pe seama cine ştie cărui snob cultural care a avut proasta inspiraţie să le amestece fără nici un rost între ele şi să le mai şi aşeze în compania unei evocări stupide a... cabinierei. Dar dacă ne interesează mai puţin contradicţiile de fond sau calitate dinlăuntrul programului nu putem spune acelaş lucru despre cele dintre citatele pomenite şi spectacolul însuşi. „Maldăre de bani“, o comedie care-i departe de a fi prilej pentru un „examen colectiv de conştiinţă“, iar interpreţii ei nici gând de a fi „cronicele prescurtate ale vremii“, în fond este foarte mult ceeace pretindem, căci daca toate spectacolele ar corespunde acestor două deziderate atunci teatrul nostru ar fi fost de mult o problemă rezolvată şi încă pe cele mai juste căi. Dar arta teatrului după cum vedem mai este şi un câmp vast pentru demagogie. Să ni se ierte cuvântul, poate cam tare, dar cum altfel se poate numi a face un lucru dubios şi să-i dai cărţi de vizită ce nu-i pot aparţine. Dacă mâna de actori de la cite SIMION AIFERESC LI Teatrul Nostru ar fi pus în program o singură frază: „vrem să vă facem să râdeţi cu orice chip“ Indiferent de calitatea mai mult sau mai puţin artistică a miloacelor cu care vom reuşi, atunci am fi luat lucrurile ca atare şi nu ne-am mai fi legat de nişte texte care nu-şi au locul —, acolo unde sunt, în program,— care nu reprezintă nici pe autori, nici pe actori, ci sunt pur şi simplu pretexte pentru o stridentă și inutilă demagogie artistică. Căci, „Maldăre de bani“ face parte din categoria acelor comedii stupide bazate pe un concurs de împrejurări în care personagiile sunt antrenate pentru că depăşesc orice limită a absurdului, scrutând efectele de comedie nu ,din calitatea humorului conţinut sau chiar din paradoxuri sau calambururi — (manieră destul de facilă) — ci pur şi simplu dirlmaţiunile de farsă grosolană şi ilogică. Comedia trebuie să aibă în primul rând o construcţie logică, conflictul să aibă totuşi la bază un element raţional. „Maldăre de bani“ se bazează însă pe o intolerabilă prostie a personagiilor principale care n’au nici humorul eroului nostru naţional, Daniin Prepeleac, dar mai ales nu au nici una din bogatele semnificaţii ale acestuia. O comedie bazată pe absurd, pe elemente grosolane de farsă, pe implicarea forţată a spectatorului într’un dornic superficial şi puţin inteligent, aparţine unui gen de teatru gratuit împotriva căruia ne rodcăm cu ostentaţie. Nu împotriva comediei, şi nu împotriva humorului, ci împotriva absurdului, inutilului, a grosolăniilor, a lipsei de valoare şi interes, împotriva actelor gratuite. Comedia am dar-o practicată cât mai mult, este genul de teatru necesar spectatorului nou de azi. Pentru oamenii muncii, pentru cei încadraţi în imensul efort al reconstruciiei, veniţi în teatre, comedia va fi element de destindere şi generare de încredere şi optimism în munca şi puterile lor, dar există pentru aceasta comedia de moravuri, comedia de caracter, e comedia socială. „Maldăre de bani“ este o farsă gratuită, care se adresează unui public care cultivă acest gen pentru că are interesul, sau poate pentru că nu reuşeşte intelectualmente să pretindă mai mult. De aceea socotim zadarnice şi eforturile regizorului şi ale actorilor, chiar dacă rezultatele lor creatoare sau interpretative sunt bogate în calităţi artistice Căci regia d-nei Marietta Sadova a avut multe elemente de comedie şi ritmul adecvat, iar dintre actorii distribuiţi majoritatea sunt buni actori de comedie, chiar dacă unii ar trebui să se dezbare de unele tare purtate în teatru de pe meleagurile periferice ale şarjei exagerate şi stilului vulgar revuistic. (Bimbo Mărculescu, Virginica Popescu, Emil Popescu, Mircea Axente, I. Vora, dar nu d. Horia Şerbănescu). Cu o mai mare preocupare pentru ceea ce trebue să fie teatrul (şi comedia), „un examen colectiv de conştiinţă“, şi cu o îmbunătăţire a mijloacelor de expresie artistică se pot realiza lucruri valabile care să întrunească accepţia şi aprecierea unanimă. Atunci nu vom mai spune că se face demagogie când programul va conţine citatul lui Shakespeare: „Actorii sunt cronicile prescurtate ale vremii“. ■'■’jiHWtsiatB» aT TEATRUL NOSTRU MALDARE D£ BANI de Will Evans şi Valentin« Traducere de Margareta Mîiler-Verghi Rampa 199 7 MASURI PRACTICE SI NN BIROCRATISM Iată spiritul da muncă al Nouii Direcţii Generale a Teatrelor — IDesbaterile primelor două şedinţe — Mercuri la ora 12.39 a avut loc la Direcţia Generală a Teatrelor prima conferinţa dintr’un ntreg ciclu ce va urma. Au fost de faţă: d-nii Aurel Ion Maican, directorul general al teatrelor, Aurel Baranga, inspector general, Dinu Negreanu, Mihail Raicu, Ioan Massot, Petru Comarnescu, inspectori, precum reprezentanţii presei. Deschizând şedinţa, d. director Aurelilon Maican a trasat liniile mari de activitate ale Direcţiei Generale a Teatrelor, care va înceta să mai fie un organism birocratic şi va fi un organism viu, participând activ la lupta pentru progresul teatrului românesc. Prezenţa inspectorilor Direcţiei Generale a Teatrelor la repetiţii în diversele faze de pregătire ale spectacolelor, controlul permanent al turneelor şi al activităţii trupelor de cartier vor fi primele măsuri ce se vor aplica. Pentru ducerea lor la bună înfăptuire Direcţia Generală a Teatrelor va avea reprezentanţi plătiţi în diversele centre ale ţării. Un exemplu concret de modul cum înţelege noua conducere a teatrului românesc să aplice deciziile a fost dat în cazul piesei ..Maldăre de bani“. Asistând , la premiera susnumitei comedii, d. director general Aurel Ion Maican s-a sezizat de modul inartistic în care se juca spectacolul precum şi de faptul că actorii nu cunoşteau textul actului al treilea. A suspendat piesa, a dat indicaţii asupra modului în care trebuie jucată şi, după ce aceste îndrumări au fost respectate, a permis reluarea spectacolului. PENTRU UN REPERTORIU SĂNĂTOS Analizând problema repertoriului de inspector general Aurel Baranga spune că în actuala luptă ideologică dusă între cele două fronturi, cel antimperialist pe de o parte şi cel imperalist de cealaltă, pe scenele noastre nu au ce căuta piesele inutile cu conţinut mistic, obscurantist, pornografic, care preamăresc viaţa de destrăbălare şi emploatarea omului de către om. Nodă nu trebuiesc piese cu idei sănătoase, creatoare, piese care se găsesc în toate genurile de teatru, din toate epule. Efortul Direcţiei Generale a Teatrelor, va fi pentru ridicarea pe plan artistic şi dramatic a teatrului nostru Exemplificându-şi expunerea de bangadă ca exemplu, de piese , Nu mai trebuesc jucate: „Imi amintesc de mama“ şi „Maldăre de bani“. PROBLEMA PROVINCIEI D. inspector M. Rateu analizează problema teatrelor provinciale şi arată lipsa de orientare care domneşte chiar în direcţiile unora din aceste teatre. Dă ca exemplu Teatrul Naţional din Cluj care a cerut aprobarea de a juca făcând elogiul comediei „Trăsurica d-lui doctor“ de d-nii Puia Maximilian Şi Ion Ira, piesă care a fost respinsă în unanimitate de către comitetul de lectură al Direcţiei Generale a Teatrelor. Noul colectiv de muncă va remedia această stare de lucruri şi va înlocui spiritul funcţionăresc care domneşte în unele din aceste teatre cu o muncă activă artistică. Această acţiune se va traduce practic prin deplasări cât mai dese în provincie şi printr’un contact permanent cu directorii acestor teatre NOUL COMITET DE LECTURA Pentru a putea trece la aplicarea programului de lucru, Direcţia Generală a Teatrelor a procedat la o serie de schimbări printre care cea a comitetului de lectură anunţată de d. inspector, Dinu Negreanu. Noua formaţie cuprinde numele d-nelor şi d-lor: Traian Şelmaru, Simion Alterescu, Al. Şahighian, Fiorica Şelmaru, H. Deleanu, m. Florentin, P. Comarnescu, M. Raicu, Svetlana Marosin şi D. Negreanu. MASURI DE ÎNDREPTARE Trecându-se la discuţii iau cuvântul punând întrebări şi propunând soluţii d-nii: O. Lemnaru, V. Silvestru, S. Alterescu, S. Mladoveanu şi Lascăr Sebastian. întrebările domniilor lor se referă la chestiuni cărora d-nii Dinu Negeru şi Aurel Baranga le dau următoarei răspunsuri: Nu se vor lua măsuri retroactive asupra pieselor pe care actusul comitet de lectură nu le-ar fi aprobat. Pentru a nu se aduce prejudicii teatrelor se va stabili o dată convenabilă până la care să poată pregăti un nou spectacol. Problema traducerilor și a traducătorilor va fi urmărită îndeaproape, iar legea S. S. R.-ului va fi aplicată cu stricteţe. Problema conservatoarelor este inclusă în programul de reorganizare al învăţământului artistic. D. Aurelion Maican directorul general al teatrelor face parte de drept din această comisie. Problema reorganizării şi a utilării Teatrelor Naţionale din provincie va fi foarte serios examinată de noul colectiv de lucru care va căuta să o rezolve cât mai repede. ŞEDINŢA DE JOI La şedinţa de Joi au participat reprezentanţii tuturor trupelor de cartier. Consfătuirea a fost deschisă de d. Inspector Linu Negreanu, care a arătat rostul acestui soi de întrevederi şi însemnătatea pe care Direcţia o acordă trupelor de cartier, propunându-le imediat după şedinţa cu reprezentanţii presei de specialitate. Ia apoi cuvântul de director general Aurel Ion Maican, care relevă lipsa de încadrare în actualitate a actorilor de periferie, amintind totodată că pe vremuri existau actori de cartier, exponenţi ai dezideratelor, bucuriilor şi amarurilor mahalalelor respective. D-sa e convins că numai inspirându-se din freamătul vieţii de toate zilele şi mergând în pas cu întreaga mişcare culturală artistică, artiştii cari joacă la cinematografe, în pauzele dintre filme vor începe să-şi dovedească adevăratul lor rol educativ-social. In acelaş sem vorbesc apoi d-nii, inspectori. A. Baranga, care relevă lacunele repertoriului actual al revistelor de cartier Si M. Raicu, care pune problema unei împrospătări a interpretării. La discuţii participă actorii Duşa Petrovan, Flueraş, Dan Boerescu, Titi Mihăilescu, N. Dumitrescu, Georgescu-Iaşi, care ridică o serie de probleme creative la lipsa de texte de valoare, la greutăţile pe care antreprenorii de săli le fac trupelor angajate, la complicata problemă a repetiţiilor, cari se reduc la trei-patru zile, etc. Reluând punctele principale ale discuţiilor, d. director General al Teatrelor condidizează dorinţele de colaborare cu actorii, de cartier, promițand tot concursul pentru inoirea repertoriului pentru recuzarea unei formule de credit (un fel de (.meții prin. cartiere), etc. Ca n primă măruă s’a anunțat suspendarea taxei de lectură pentru textele revistelor de cartier, ce se înaintează comitetului, t/e lectură. D. AUREL ION MAICAN _______ Rep. O TRILOGIE ROMANEASCA U. lEl (Urmare din pag. l a) cu pandurii lui — bunicii pandurilor lui Tudor Vladimirescu de astăzi, Cristian Tell, fraţii Goleşti,, poetul Aricescu, Carlova, Eliade Rădulescu („dacaletele” care, însă, n’a rămas fidel până la urmă. Ideilor lui) şi o seamă de personagii din cea mai înaltă „heblessa“— ca şi strigoii din protipendadă care tremurau de frică în sălile dela Momolu, în vreme ce revoluţionarii cul pene la pălării, treceau cântând surf- palat, unde George Vodă Bibescul, fostul ,,herghelegiu” de la Craţova (cum îl numeau cu dispreţ mari boieri, se pregătea să fugă din Bucureşti, în leşinurile şi „isteriSthiie" frumoasei domniţe Mariţa, etc. * Cu acestea, ca să fim sinceri, interviewul nostru a luat sfârşit, d. Kiriţescu fiind grăbit iar noi, respectuoşi. Desigur că pe această sumară schelărie, ca pe un copac nucin stagiul pregătitor al primăverii, vor creşte roade şi podabă de frunziş. Nerăbdarea noastră a tuturor e legitimă dat fiind că ne sunt cunoscute majorele calităţi ale artistului. Deocamdată, ne mulţumim cu atât. Nina Cassia« l l ipsit până acum , de o sală proprie, Teatrul Muncitoresc din str. Uranus, a intrat în posesia instituţiei Teatrului Poporului. Noii proprietari nu au pus in funcţiune localul aşa cum se gasea ci i-au adus unele, reparării şi îmbunătăţiri, mai ales că răstimpul de inactivitate lăsase urme cari trebuiau înlăturate. Astfel că actualmente bidinelele se plimbă pentru o ultimă oară pe obrazul pereţilor şi ciocanele bat ultimile cute. Săptămâna viitoare toate vor fi gata şi pubicul va vedea premiera într’o sală, renovată proaspăt, cu o piesă nouă şi interpreţi noui. La drept vorbind, „Moştenirea"nu e chiar atât de nouă. Guido Canini — care nu e unul dintre cei mai onorabili autori italieni — a mai suferit o localizare la noi, în urmă cu un număr de ani; comeda se numea atunci „Hai-hul” şi a fost pusă în scenă tot la Muncitoresc, de către Victor Ion Popa. Despre cele trei acte care se desfăşoară în decorul unic al d-lui E. Micoş (reprezentând un interior provincial) regisorul, d. Lascăr Sebastian, ne-a spus următoarele : „Piesa e o comedie care merge până la situaţii de farsă. Fiind hazoasă, are aerul unei comedii uşoare, dar socotesc că nu e astfel, pentru că e greu de o umanitate comunicativă şi de o ideie pe care o serveşte cu ceea ce Rabelais spunea că e propriu omului: râsul. Dar dacă e adevărat că se ocupă cu satirizarea unor personagii vândute trup şi suflet năravurilor venale — ceea ce va provoca hohote copioase de râs — nu e mai puţin adevărat că această comedie dă la o parte o perdea discretă dar convingătoare, către o lume proaspătă care trebue să lichideze tocmai aceste năravuri”. In privinţa regiei, d-sa ne-a mai spus : „Am pretenţia că am înţeles bine textul şi că nu mai puţin l-au înţeles toţi interpreţii; şi dacă l am înţeles, n’am făcut altceva decât să mă străduesc, să-l ilustrez exact; adică, satira usturătoare şi hazoasă am făcut-o să rămână satiră, momentele de atmosferă, de tensiune emoţională umană, să rămână ceea ce sunt. Cred că Teatrul Poporului care pentru regia comediei mi-a pus la dispoziţie tot ceea ce însuşi a avut la dispoziţie, urmăreşte cu acest spectacol descreţirea frunţilor muncitorilor pe care vrea să-i servească, neuitând că pe lângă divertisment — ca şi într’o fabulă de La Fontaine — trebue să ofere şi o morală”. D. N. N. Matei, interpretul „bătrânului” ne spune : „Comedia e o farsă generoasă; la origini a fost altfel, dar d. Cazaban şi chiar d. Sebastian au prefăcut-o, făcând- o mai bună". D. Iacă Rădulescu are un rol mai puţin duios, ca negustor sgârcit şi rău, însă îi dă o linie caricaturală cu acel meşteşug al său cunoscut, de interpret al comedeii autohtone, in aceiaşi situaţie . Şi d-ra Zoe Gherii de IVALENTIN SILVESTRU simat — talent nativ — care ne mărturiseşte cu sinceritate că va vorbi despre „Agapina” după premieră, când îşi va da seama dacă a realizat-o sau nu. D-ra Lilly Urseanu are un rol mai mic, dar nu se simte jenată deloc. „Nu există roluri „mici” în teatru — ne declară d-sa — am învăţat asta la Teatrul Poporului de trei ani încoace. Studiindu-mi cu grijă personagiul voi fi de folos în ansamblu şi asta nu e puţin lucru”. D-ra Grazziela Constantiniu, unul din personagiile ,,simpatice“ ale piesei e impresionată de fizionomia puţin idealizată a „Ginei“; cu toate că rolul nu-i oferă prea mari posibilităţi, îl va interpreta cu toate tragerea de inimă. D-nii Colberti Ricardo şi Alexandru Miclescu au păreri bune despre personagiile respective. Amândoi ne spun lucruri interesante : „Personal ,— ne spune d. Colberti — sufăr transformarea personagiului meu. Şi eu trec dela un fel de viaţă la altul, sub influenţa unei ideologii pe care până acum n’am cunoscut-o. Socotesc deaceia că rolul mi s’a potrivit tocmai bine. Dealtfel până acum am. Interpretat dubluri; acesta e primul meu rol adevărat". Săptămâna ¥Îit@csre n«n?*mHHnE8us^^ hw Vom vedea la Teatrul Papi avi .MOȘTENIREA" : D. LASCAR SEBASTIAN Ya mnca 7