Ramuri, 1967 (Anul 4, nr. 2-12)

1967-02-15 / nr. 2

ramurii Anul 1 V • Nr. 2 (3­2) • C­r­a­io­va• 1­5 februarie 1967 2­4 pa­gini • 3­1­e I REVISTA DE CULTURA / 1867 1967 Secolul „Convorbirilor literare Membrii societății­­Junimea" (8 ianuarie 1867) „Convorbirile“ Acum 100 de ani, la 1 martie 1867, apărea la Iaşi revista Convorbiri li­terare, organ al societăţii „Junimea“, înfiinţată cu patru ani înainte de că­tre un grup de tineri veniţi de curind de la studii : Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor şi Theodor Rosetti, primii trei avind mai ales o formaţie germană, ultimii franceză. Societatea „Junimea“ era de fapt un cenaclu in care se dezbăteau probleme de cultură şi mai ales lite­ratură şi la care, alături de membrii fondatori, s-a adăugat repede un grup de tineri entuziaşti ce au îngroşat numărul combatanţilor. Condiţii de aderare la grup 7 Nu existau, deviza fiind următoarea : „Entre qui vent, reste qui peut“. Şedinţele se ţineau la început în casele mai încăpătoare ale lui Pogor sau la Iacob Negruzzi, mai tirziu la Maiorescu. Se citeau pro­ducţii literare originale, traduceri ur­mate de dezbateri vii, pigmentate cu umorul caracteristic societăţii şi care şi Junimismul era întreţinut mai ales de spiritul viu al lui Vasile Pogor. Cei doi prelaţi, Ion Creangă şi episcopul Melhisedec, dădeau un anume pitoresc adunări­lor. Evident, nu lipseau gustările, co­zonacii şi cafelele, motiv suficient pentru un prozelitism de scurtă du­rată, chiar dacă se reducea la o sim­plă înclinare a capului, semn al ade­ziunii la cele exprimate de protago­nişti. Aşa cum rezultă din Amintirile lui Iacob Negruzzi, din cele ale lui George Panu, Nicu Gane, din însemnă­rile zilnice ale lui Titu Maiorescu, at­mosfera era dintre cele mai agreabile, fără a fi concesivă : maniere distinse, elegante ce alternau cu o voioșie na­turală, cu spiritul scînteietor, satiric, adesea buf. Deviza era : primatul anecdotei. In timpul celei mai grave discuții, orice participant care anunța POMPILIU MARCEA ISN­ continuare In pagina 8 ■■■■ Sinteze istorice In general, „curentele literare sunt sinteze istorice care unifică artişti înrudiţi ideologic, estetic, stilistic şi legaţi prin raporturi de ordin practic“ (S. Iosifescu). Un curent literar apare într-o anumită perioadă şi dispare treptat în alta, de aceea apariţia lui nu poate fi fixată cu anul şi ziua. La noi în literatură, curentele lite­rare au apărut o dată cu marile schim­bări social-culturale din primele de­cenii ale secolului al XIX-lea, care au precedat revoluţia de la 1848. îna­inte de această perioadă se poate vorbi de o mişcare, cum a fost Şcoala ardeleană, de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea ; aceasta a avut, însă, un ca­racter larg cultural, reprezentanţii ei s-au manifestat, în special, în proble­me de istorie şi limbă, specificul său literar apărînd doar la Ion Budai De­­leanu. ION TRAISTARU 1907, istorie şi folclor Omagiem, în aceste zile, îm­plinirea a 60 de ani de la izbuc­nirea marii răscoale ţărăneşti din 1907, moment crucial al istoriei noastre, care a dezvăluit cu o forţă deosebită adevărul asupra vieţii politice, economice şi sociale din România acelei epoci. Evenimentele sînt cunoscute. Lipsa de pămînt, învoielile agri­cole semnate „cu degetul“ de ţă­ranii neştiutori de carte, exploa­tarea sălbatică dezlănţuită de mo­şieri şi de arendaşi, dijma, abu­zurile jandarmilor şi autorităţilor, apăsarea fiscală, lipsa de vite şi de unelte, ruşfeturile, foamea, umi­linţele de tot felul au constituit tot atîtea premise obiective ale izbucnirii răscoalei, trasînd liniile dominante ale tabloului epocii. Izbucnită la Flămînzi, în Mol­dova, flacăra s-a răspîndit în Mun­tenia şi Oltenia cu o spontanei­tate şi o intensitate atît de vii, în­­cît se părea că nimic n-o s-o mai poată opri. Revendicările răscula­ţilor, în aceste locuri, s-au ascu­ţit, tinzîndu-se spre desfiinţarea to­tală a puterii economice şi po­litice a clasei stăpînitoare, în Oltenia, de exemplu, în ciuda măsurilor preventive luate de au­torităţile locului, intensitatea răs­coalei a atins, din primele zile, o forţă deosebită. Ţăranii devas­tează şi incendiază conacele mo­şierilor şi casele arendaşilor, dau foc la şire de paie şi la ham­bare, împart cerealele celor avuţi, intră în stăpînirea pămîntului, se răzbună pentru suferinţele îndu­rate, taie firele de telefon şi de telegraf, atacă primăriile. Sem­nalul l-au dat răsculaţii din co­munele Negoiu şi Galicea Mare (Dolj), în noaptea de 6—7 martie. Sunete de goarnă, dangăte de clo­pote, focuri aprinse pe dealuri au anunţat izbucnirea luptei pen­tru pămînt, pentru dreptate, pentru speranţa unei vieţi mai bune. în numai cîteva zile, majoritatea sa­telor din vechiul Dolj erau în pli­nă răscoală ; „judeţul este în flă­cări şi oraşul este serios amenin­ţat", telegrafia ministrului de răz­boi, de la Craiova, prefectul ju­deţului, în noaptea de 12—13 mar­tie, văpaia se întindea şi în ju­deţele învecinate, Mehedinţi şi Ro­­manafi. Sporind vertiginos, în cu­prindere ca şi în intensitate, fla­căra protestului popular împotriva asupririi şi nedreptăţii a căpătat, în scurt timp, proporţiile unui gi­gantic incendiu, luminînd de la o zare la alta „ţara de peste Olt“. Sînt cunoscute, de asemenea, re­presaliile, teroarea sălbatică in­staurată de burghezo-moşierime, isprăvită într-o mare de sînge, în­tre cei 11 000 de ţărani ucişi, Ol­tenia a dat, în acele zile, nu mai puţin de 4 000 de jertfe; în unele comune s-au purtat adevărate lupte între ţărani şi armată (la Băileşti, de exemplu, răsculaţii au construit baricade, izbutind să re­ziste timp de cinci zile; pentru înfrîngerea lor au fost chemate forţe armate considerabile, ape­­lîndu-se şi la sprijinul artileriei). Artileria a fost chemată şi la Ter­­pezița, la Meteu, la Mierea Bir­­nicii, la Plenița, Caraula, Gubau­­cea şi Bodăeşti ; numai la Băileşti au fost incendiate şi distruse cu tunurile 125 de case. ILEANA PETRESCU AURELIAN I. POPESCU Centrul de istorie, filologie şi etnografie al Academiei R.S.R. — Craiova , continuare în pagina 23 ■ WBSH PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNITI-VA ! Din important examen cetăţenesc Al doilea an al planului cinci­nal­i an al cărui debut stă sub semnul Comunicatului cu privire la îndeplinirea planului de stat de dezvoltare a economiei ţării în 1966, oglindă a eforturilor pen­tru sporirea necontenită a avu­ţiei materiale şi spirituale a pa­triei noastre — înscrie, încă din primele luni, un eveniment cu pro­funde semnificaţii. La 5 martie vor avea loc alegerile de deputaţi în sfaturile populare comunale. Mi­lioane de oameni ai muncii de la sate vor veni, în această zi, în faţa urnelor, pentru a-şi exprima încă o dată, cu bucurie şi mîndrie patri­otică, într-un spirit de fierbinte adeziune la opera de înflorire con­tinuă a României socialiste, sim­ţămintele lor de dragoste şi devo­tament faţă de orînduirea noastră, faţă de felurile spre care ne călă­uzeşte cu înţelepciune partidul. Cu firescul cu care se succed, la noi, actele istorice răspunzînd in­tereselor şi aspiraţiilor maselor largi, evenimentul se înscrie printre momentele ce compun, treaptă cu treaptă, procesul necurmatei înflo­riri a realităţii contemporane, al întăririi patriei şi naţiunii noastre socialiste. Desfăşurîndu-se pe baza legii cu privire la alegerea deputa­ţilor în Marea Adunare Naţională şi în sfaturile populare, adoptată la ultima sesiune a organului su­prem al puterii de stat, alegerile de la 5 martie , amplu examen cetăţenesc, expresie a unităţii de nezdruncinat a maselor largi în jurul partidului şi guvernului — vor oferi, prin rezultatele lor, o vi­brantă statistică a entuziasmului colectiv, cristalizînd o realitate mo­rală impresionantă, echivalentă cu însuşi tabloul înălţător al înfăptu­irilor noastre. Păşind în era libertăţii şi a fău­ririi conştiente a istoriei — o dată cu victoriile revoluţiei şi ale con­strucţiei socialiste — poporul ro­mân a devenit stăpînul propriului său destin, constructorul propriei sale fericiri. Dinamismul acestei vaste opere este strîns legat de participarea maselor la conduce­rea treburilor obşteşti, la dirijarea energiilor naţionale spre înfăptuiri mereu mai măreţe. Este contextul în care se evidenţiază — puternic ilustrată prin fapte — preocuparea deosebită a partidului şi statului nostru pentru dezvoltarea şi per­fecţionarea continuă a democra­ţiei socialiste, în practica vieţii sociale în ţara noastră, s-a încetăţenit — arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu — „consultarea largă a maselor, a întregului popor asupra proble­melor principale ale politicii in­terne şi internaţionale, asupra hotărîrilor şi măsurilor care privesc progresul țării, viitorul ei, atrage­rea maselor largi la elaborarea sarcinilor și directivelor de viitor". Legea electorală pe baza căreia se vor desfășura, la 5 martie, ale­gerile pentru sfaturile populare co­munale, constituie o nouă expresie a democratismului consecvent al orînduirii noastre sociale și de stat. Prevederile noii legi răspund, ple­nar, importantelor sarcini trasate de Congresul al IX-lea al partidu­lui cu privire la lărgirea bazei de masă a organelor reprezentative ale statului nostru, asigurîndu-se pe deplin posibilităţile de partici­pare multilaterală a fiecărui cetă­ţean — şi a întregii colectivităţi — la exercitarea drepturilor electo­rale. Desemnînd în sfaturile populare comunale pe cei mai vrednici oa­meni ai satelor, fruntaşi în muncă şi în activitatea obştească, autori de preţioase iniţiative cetăţeneşti, cu un cuvînt autorizat în gospodă­rirea treburilor publice, alegătorii raportează în aceste zile — împre­ună cu candidaţii — despre succe­se comune în lupta pentru înflo­rirea satelor, a agriculturii noastre socialiste, pentru traducerea în via­ţă a marilor sarcini trasate de partidul comuniştilor. Alese prin voinţa cetăţenilor, bucurîndu-se în permanenţă de sprijinul lor ne­limitat, sfaturile populare îşi vor putea îndeplini, astfel, în condiţii din ce în ce mai prielnice, impor­tantele atribuţii pe linia înfăptuirii marilor perspective de dezvoltare a agriculturii socialiste, al ridică­rii nivelului material şi spiritual al ţărănimii, al înfloririi continue a patriei noastre. In paginile 3-4: ANCHETA NOASTRA AL PIRU si ADRIAN MARINO despre SPECIFICUL REGIONAL ÎN CULTURA Stindarde în februarie Se împlinesc 34 de ani de la eroicele lupte ale ceferiştilor şi petroliştilor din ianuarie-februa­­rie 1933, grandioase bătălii de clasă purtate de proletariatul din România, sub conducerea partidu­lui comunist, pentru libertate şi progres social. Prin amploarea şi caracterul lor combativ, revoluţionar, prin forţa şi nivelul organizării, prin consecinţele lor în viaţa socială a României, luptele din ianuarie-fe­­bruarie 1933 au ridicat pe o treap­tă şi mai înaltă tradiţiile de luptă ale poporului nostru, au consfinţit un moment de cotitură în dezvol­tarea partidului şi a întregii noa­stre mişcări muncitoreşti. în februarie 1933, clasa munci­toare, sub conducerea avangăr­zii sale, partidul comunist, şi-a de­monstrat plenar capacitatea revolu­ţionară, s-a manifestat puternic pe scena istoriei, ca clasa socială cea mai înaintată, exponentul intere­selor vitale ale întregului popor, în aceste lupte s-au întărit rîndu­­rile partidului, legăturile sale cu masele muncitoare, s-a afirmat cu o deosebită forţă capacitatea sa de a mobiliza oamenii muncii, de a-i conduce cu fermitate şi consec­venţă în lupta pentru eliberarea de sub jugul exploatării burghezo-mo­­şiereşti şi al înrobirii imperialiste. Faptele sînt cunoscute. Evocînd, sub faldurile acestui februarie ani­versar, momentul 1933, nepieritoa­rele pilde de eroism, abnegaţie şi spirit de sacrificiu date de munci­torii ceferişti şi petrolişti, rechem, ca martor şi părtaş al evenimen­telor, o seamă de nepieritoare a­­mintiri, puternice ca însăşi forţa care le-a generat. Bătăliile începute în ultimele zile ale lunii ianuarie, grevele demon­strative de la atelierele C.F.R.­­Bucureşti, luptele greviste şi de TEODOR DĂRĂBĂNEANU ■ continuare In pagina 23

Next