Realitatea Ilustrată, 1927 (Anul 1, nr. 3-48)
1927-02-20 / nr. 3
REALITATEA FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ ILUSTRATĂ REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Cluj, strada Regina Maria Nr. 36. PREŢUL ABONAMENTULUI Pe un an întreg .... Lei 200 Pe o jumătae de an.....................110 Pe trei luni........................... 60 PENTRU STRĂINĂTATE Pentru America........................ $2 Iugoslavia şi Cehoslovacia . Lei 300 Editor şi Redactor: J. B. Sima DUMINECĂ 20 FEBRUARIE 1927 Baia politică Boală urâtă, conaminantă dar nepericuloasă. Mâncărimile epidemice sunt plictisitoare dar nu atacă organismul individului. Vindecarea e simplă şi uşoară: băi şi curăţenie. Satele noastre au început a fi contaminate de o astfel de râie: CLUBURILE POLITICE. Incânturarea vorbăriei demagogice,capanagiu al partidelor politice în general şi al partidului liberal în special, deoarece democraţia scrisă în program este negată violent în fapte,—politicianii s’au repezit asupra satelor ardelene încercând să zăpăcească naivitatea ţăranilor complect străini şi de pretinsele doctrine politice şi de nenorocita tradiţie a politicianismului. Şi cluburile prind a se înfiripa anemice şi şovăitoare sub influenţa directă a unor agenţi locali cari, cu răbdare şi perseverenţă, aşteaptă dreapta lor răsplată la viitoarea guvernare. Aceste mici centre de mâncărime a epidemiei politice vor provoca, poate, uşoare răni locale cari se vor vindeca rapid, când conştiinţa indivizilor contaminaţi va fi activată de faptele concrete. * * * Că votul universal îi sileşte pe electori să se scoboare la sate pentru a capta puhoiul voturilor rurale copleşitor pentru minoritatea „pantalonarilor“, este destul de explicativ.Bizară şi ilariantă e numai credinţa acestor electori, — îmbătrîniţi în obiceiuri urâte, — că vor putea împărţi satele în partide politice diferenţiate pe chestiuni de principii şi program. Ca şi cum ţăranul ar putea jongla cu doctrinele politice! Dacă în organizaţiile centrale 80 la sută dintre membri habar n’au de doctrina pe care se bazează partidul respectiv şi sunt grupaţi numai în vederea unor recompense budgetare sau a unor tranzacţiuni de conştiinţă, ce-o să priceapă ţăranul din această fină dantelare ideologică? Imaginaţi-vă că în Sărăcenii de sus, Costache Gavril membru al partidului liberal pătruns de doctrină şi îndopat cu principii, sprijinit în coada sapei la prăşitul porumbului,, va discuta furtunos cu Vasile Clempu, membru al partidului naţional. Ba nu zău, nu-ţi vine să mori de râs!!... Ţăranul are numai dureri individuale şi trebuinţe locale. El mai este pătruns de un mare adevăr: că toţi oamenii chemaţi să guverneze nu sunt duşmanii ţării; toţi, cu mici deosebiri de metodă, caută să consolideze STATUL, persoană foarte abstractă pentru el. El cere de la toţi dreptate şi trai omenesc şi toţi sunt datori să se îngrijească de el căci e „talpa tărei“ Iată pentru ce țăranul va fi instinctiv guvernamental. * ** dacă în satele noastre raia politică va provoca scărpinături locale, ele vor fi numai superficiale, mărginindu-i-3 așa zisa elită rurală cu interese precise și cu recom- . . .. . .......... . tar* n .ască va rămânea toi ^«cunoscat ire a sinistrei ideologii politice şi n \ va pricepe o silabă din vocabularul InoAlcit al politicei, care are ca supremă ţintă mirajul puterii. Cncat de furioasă ar fi furUii pe mare, ea nu poate ridica dr cât valuri uriaşe la suprafaţă, pe Duşmanii culturii noastre Cultura în ţara noastră are doi duşmani cari o calcă în picioare. Aceştia sunt: politicianismul şi materialismul. Cu fiecare zi criza culturii se desfăşură în adevărata ei goliciune. Falimentul culturii este aproape un fapt împlinit. Nu mai vorbesc de falimentul moral. Pricina îngrijorătoarei crize intelectuale o datorăm crizei morale,, în primul rând. Puţini oameni să interesează în ziua de astăzi despre ridicarea nivelului cultural al poporului nostru. Majoritatea intelectualilor s’au lăsat târâţi de vanităţi în mocirla unei profesii necinstite, care se numeşte: politicianism. Este şi politicianism cinstit, numai cât acela nu se prea practică. Politicianismul nostru de după răsboiu duce cea mai perfidă luptă împotriva noastră însăşi. Acest politicianism brutal şi fără consideraţii şi consecinţe a admis toate nedreptăţirile. A tolerat hoţii, a infectat populaţia cinstită, a duşmănit pe fraţi între ei, a călcat legile, a creat îmbogăţiri personale, a protejat panamale, a lăsat pe particulari să se înfrupte din bogăţia publică, a delăturat pe oamenii cinstiţi din slujbele înalte unde munceau cu dragoste şi desinteres şi a dou frâu liber,celor favoriţi ca să săvârşească abuzuri de orice natură. Astfel sentimentul tinerei noastre pături intelectuale a fost grav rănit. Aceasta este o crimă comisă în contra culturei ţării de către politicianismul specific românesc de după războiu. Indivizii intraţi odată în făgaşurile politice, uită cu totul de a mai cerceta idei, cari duc la acţiuni înălţătoare. O spunem fără intenţiuni de jignire şi accentuăm fiindcă este fapt adevărat. Multe procente la sută dintre parlamentarii noştri dacă i-ai supune la un examen riguros de literatură, sau politicianism cinstit, ar trebui să ramâie repetenţi. Lucrul acesta nu ne ar surprinde, pentru că aşa sunt vremurile de astăzi. Mulţi n’ar fi ştiind să-ţi spună o singură boabă despre un Kant, un Shhakespeare, un Aristotele, un Haşdău, un Schiller un Tolstoi, un Baudelaire, un Eminescu, un Creangă, un Ady, sau despre un Coşbuc. Ar fi deci lucru foarte la loc, dacă partidele şi-ar alege canditaţii pe sprânceană nu să-i ducă în Casa Ţării ca să se întindă,, să caşte şi să se plictisească tolăniţi pe băncile parlamentare. Criza intelectuală este provocată încă şi de situaţia economică anormală. Aici principalul vinovat este statul care nu retribueşte munca salariaţilor săi aşa cum se cuvine. E evident deci că statul însuşi este un gâde al culturei lui proprii Dacă guvernele nu ar tolera tot ceea ce este în detrimentul fatei şi moralei şi ar pune destrăbălării publice, situaţia s îndrepta spre bine numai de " tot asemenea de iestrici te mate-societatea şi caiiţa “fără să se în- I trebe, pe orice căi, cum ar putea ajunge mai grabnic prin minimum de sforţări fizice şi intelectuale la maximum de realizări, de câştiguri. Bani, bani, bani şi iarăşi banii Acesta este ţipătul cotidian, acesta este visul etern, aceasta este dorinţa din urmă şi după acestea se sbat gloatele, aleargă cu febrilitate înspăimântătoare şi I caută să-i scoată din fundul pământului. In crâşme se şopteştedespre banii, în palate se numără bani, în colibe se visează I bani. Toată lumea urlă: bani! Aceste manifestaţiuni dovedesc cu prisosinţă şi din belşug slăbiciunea societăţii contimporane, care nici după atâţia ani de la încheerea păcii nu şi-a restabilit echilibrul. Dar va trebui să muncim cu toţii cei cinstiţi ca această stare bolnăvicioasă şi amorală să dispară pentru totdeauna. Intelectualii puşi în serviciul ideilor nobile trebue să ia aminte. Materialismul trebue înăbuşit fără milă şi fără cruţare, iar în locul lui va trebui infiltrat adânc în inimile semenilor noştri: idealismul — singurul mântuitor al culturei. Problema culturală la noi este foarte nesocotită. Ici-colo se mai aude câte-un slab strigăt de alarmă, pentru a o anunța din nou. Ori, aceasta nu este de ajuns. Toate porţile cinstite vor trebui să-şi întindă mâna, vor trebui grupate la un loc. O contra-ofensivă serioasă este de datorinţa noastră să o începem. E necesară o reacţionare mult mai puternică decât destrăbălarea, care inundă cu apele ei otrăvite plaiurile ţării noastre şi plaiurile întregului bătrân glob pământesc. Majoritatea I deslegaţi de îdiviziior se simt botitorii ,rice legături cu marea înadâncul ei, este liniştită şi neştiutoare de spumegoasele frământări de sus. Când satele vor recunoaşte că dragostea politicianilor nu le poate aduce decât mâncărimi locale şi profit real numai trepădaşilor politici, toată alcătuirea cluburilor rurale se va sparge ca o fragilă băşică de săpun. Baia de adevăr şi curăţenia morală va vindeca noua râie a cluburilor politice la sate. Gât ne la Statul DUPĂ raportul administratorului financiar din Cluj, statul a adunat în cursul anului 1926 de la locuitorii oraşului şi judeţului Cluj suma de 1 miliard (un miliard face 6 mi© de milioane sau de zece ori câte o sută de milioane) şi 346 milioane. După curți jud. Cluj are 228.000 locuitori şi dacă suma de mai sus o împărţim după locuitori, reiese că fiecare om, femeie şi copil din acest oraş şi judeţ, a plătit statului în cursul anului 1926, 480 lei 75 bani România are 71 judeţe, cu un total de 17 milioane locuitori înmulţind suma de mai sus cu numărul de judeţe, presupunând că, fiecare judeţ a plătit statului tot atât cât judeţul Cluj, ar reeşi că statul încasează 95 miliarde 556 milioane de lei pe an, înmulţită ,per capita, adecă de fiecare cap, presupunând că fiecare plăteşte 480 lei 75 bani, ca în judeţul Cluj, ar urma că statul pune la buzunar pentru acoperirea cheltuelilor sale familiare şi gospodăreşti, suma de 817 miliarde, 275 milioane lei în fiecare an. Şi totuşi, statul abea încasează 35 până la 40 miliarde lei pe an, după cum se arată din bugetul anului întocmit de visternicul nostru de la Bucureşti. Care este cauza? Plătesc celelalte judeţe, luate ca judeţe, mai puţin ca judeţul Cluj? Şi dacă sunt judeţe mai mici, care, fireşte, trebuie să plătească mai puţin, cum ne explicăm atunci că împărţind după capete, lăsând la o parte judeţele, câte 480 lei 75 bani, statul nu încasează cele 817 miliarde lei? Sau, plătesc locuitorii Clujului şi judeţului Cluj dări mai mari ca ceilalţi locuitori ai ţării? Asupra, ardeii important fapt vom m a; n :'.'nă atunci, vântul. „Realitatea“ pomniu Adevărata pricină a războiului din Caxinu înţelegerea în partidul naţional-ţărănesc Păpuşa vorbitoare