Renaşterea Bănăţeană, februarie 2004 (Anul 16, nr. 4277-4284)

2004-02-20 / nr. 4277

C­u mânie,cu mult orgoliu, cu multe ambiții mai mult sau mai puțin spuse, Petre Roman s-a pornit să demonstreze poporului că el poate să ofere un partid pentru oameni, pentru interesul acestora, pentru bunăstarea lor, nu doar ale politicienilor. Și i-a spus "Forța De­mocrată" (FD), ceea nu înseamnă că noul partid, care probabil va muș­ca puțin din PD, dar și din alte partide, reprezintă o putere similară nume­lui. N-am reușit să înțeleg de ce Ro­man, care a reprezentat atât de puțin în comparație cu PD-ul anului 2000, Editorial ] CÂTĂ F­ARI FD? nu și-a demonstrat forța în PD, timp de 16 ani, și o promite acum, în an electoral, când frustrații unor partide sunt atât de ușor de convins ca ar avea șanse în alte partide, iar dacă nu chiar șanse, măcar li se oferă posibilitatea să se răzbune pe cei care i-au trecut pe linie moartă. Anul 2004, ca și 2000 sau 1996,este unul al migrărilor între partide, ale aran­jamentelor de culori­, ale lansării căpușelor politice, menite să colecte­­cât se poate din electoratul care,­­ „fel, ar merge spre adversar. O căpușă va ronțăi din PRM, vreo două-trei din PD-PNL, ceea ce înseamnă nu neapărat voturi pentru PSD, dar în nici un caz pentru Vadim sau Stolojan. Ceea ce, în final, duce la câștigul celui care are instrumen­tele de manipulare ale acestor "vedete de sezon" sau căpușe pe partide. Nu știu exact dacă Roman este o astfel de sugativă, dar nici nu m-aș mira prea tare dacă înaintea generalelor din iarna aceasta, după îndeplinirea misiunii, nu vom asista la o "fuziune" între Forța Democrată și PSD, sin­gura posibilitate pentru fostul prim­­ministru și președintele de partid, Petre Roman, de­ a mai reprezenta ceva pe scena politică românească. ELEONORA V. POPA HDAY ATCAKK­ ( DIRECTOR ONORIFIC PROF. PR. JOSIF CONSTANTIN DRĂGAN) O fE wt m­­I­E­R­I NR. 4277­4 VINERI 20 FEBRUARIE 2004416 PAGINI + PROGRAME TV ♦6000 LEI MOCOLOH PENTRU CITITOR­ televizor . x MOCOLOR & :x 1.000.000 Ziarul "Renașterea bănățeană" vă oferă șansa să câștigați, lunar, începând cu martie a.c., trei televizoare Eurocolor (diagonala 51 cm), precum și cinci premii a câte 1.000.000 de lei fiecare. Pentru a intra în posesia premiilor nu trebuie decât să vă abonați, iar chstanța să o expediați, apoi, redacției, pe adresa Bd. Revoluției din 1989 nr. 8, Timișoara, cod 300024. Menționați pe plic "Abonează-te și vezi color!" Premiile se vor acorda la sfârșitul fiecărei decade a lunii, prin tragere la sorți. Data limită de trimitere a dhitanțelor este ziua de 7 (data poștei) a fiecărei luni. Angajații Timpress și rudele de gradul I ale acestora nu participă la concurs. Nu se acordă contravaloarea în bani a televizoarelor. Abonează-te vezi tolor! PIERDUT ! CREDIBILITATE ] LA UE. DECLARAMNNLIsti Comisia de afaceri externe a Parlamentului European a ■ aprobat, ieri, cu 39 de voturi "pentru" și nici un vot împotrivă, raportul privind România al baronesei Emma Nicholson, care recomandă "reorientarea strategiei de aderare". Potrivit unei declarații acordate, ieris de negociatorul-șef al României cu UE Vasile Pușcaș, raportul Comisiei de politică externă a fost adoptat cu 33 amendamente modificate, astfel încât nu se mai cere suspendarea negocierilor de aderare cu România,­­ci reorientarea strategiei de aderare la UE. Pușcaș a precizat că aceasta nu înseamnă reorientarea negocierilor, ci un accent mai mare pe îndeplinirea criteriilor politice și ale statului de drept. Amănunte, în pagina 5 pf 3 Bloc operator "echipat" la standarde europene P. 3 Sorin Frunzâverde baga dihania în PSD P. 5 Sănătate pentru toți p. 6 "Cazul Jimtim” p. 7 Busculadă în parlamentul moldovean P. 16 La închiderea ediției , Guvernul României și Guvernul Republicii Lituania au semnat, ieri, un acord privind desființarea obligativității vizelor, informează Ministerul de externe. Acordul a fost semnat de subsecretarul de stat în MAE lituanian Darius Jurgelevicius și de secretarul de stat în MAE român Cristian Diaconescu. Acordul prevede desființarea regimului de vize pentru o perioadă de până la 90 de zile într-un interval de șase luni, necesitatea obținerii în prealabil a vizei pentru cetățenii români și lituanieni care intenționează să desfășoare pe teritoriul Lituaniei, respectiv României, activități lucrative, profesionale sau să studieze. Acordul urmează să intre în vigoare la 30 de zile de la data primirii ultimei notificări privind îndeplinirea procedurilor interne de intrare în vigoare, precizează sursa citată. ■ Primele tronsoane din viitoarea autostradă Brașov-Borș la care vor începe lucrările de construcție la data de 4 iulie sunt Suplacu de Barcău-Borș, din județul Bihor, și Câmpia Turzii-Cluj Vest, județul Cluj, în lungime totală de 118 kilometri și o valoare cumulată de 616,6 milioane euro. ■ O serie de candidați români pentru posturi de conducere în sistemul bancar au refuzat oferte de angajare care includeau un salariu lunar net de 20.000 de dolari (circa 630 milioane lei), a declarat, ieri, George Butunoiu, managing partner la firma de recrutare Alexander Hughes România. ■ Senatorul PSD Antonie Iorgovan a devenit, ieri, secretar, iar Valentin Zoltán Puskás (UDMR) vicepreședinte în Biroul Permanent al Senatului, alegerea noii componențe a conducerii a acestei Camere, ca urmare a dizolvării grupului PD, fiind marcată de discuții aprinse. ■ Asociația pentru Protejarea și Promovarea Libertății de Exprimare (APPLE) inițiază o campanie de strângere de semnături pentru eliminarea amen­damentului din Codul Penal ce prevede pedepsirea sau amendarea jurnaliștilor care fotografiază visele demnitarilor. Strângerea semnăturilor a început ieri iar campania se va încheia marți, 24 februarie. La închiderea ediției

Next