Revista 22, ianuarie-iunie 2008 (Anul 19, nr. 2-26)

2008-01-15 / nr. 3

O nouă lege votată de Camera Deputaților la 11 decembrie încearcă să scoată GDS din sediul său ANUL XIX • Nr. 3 (932Ï •15 -21 ianuarie 2008 www.revista22.ro • 20 pagini • 2,5 lei CNSAS în pericol • CONSTANTIN TICU DUMITRESCU • DAN TĂPĂLAGĂ TRAIAN UNGUREANU pag. îs O lume accesibilă Disputa dintre președinte și premier legată de no­minalizarea Noricăi Nicolai pentru portofoliul Justiți­ei pleacă de la premisa că ministrul de Justiție con­trolează Justiția. Din păcate, prestația politicienilor care s-au succedat în fruntea Ministerului de Justi­ție oferă suficiente argumente celor care cred că jus­tiția este controlată politic. De altfel, în timpul man­datului Monicăi Macovei, personalitate a societății ci­vile, fără carnet de partid, unii lideri politici erau sin­ceri atunci când declarau că justiția nu este indepen­dentă. Acești politicieni nu pot concepe că partidului ajuns la guvernare i-ar putea scăpa controlul asupra justiției. Dacă nu controlezi justiția, atunci la ce bun să numești un ministru al Justiției? Ei își aminteau cu nostalgie cum au pipăit obscen justiția în văzul Europei, atunci când n-au violat-o de-a dreptul. Ste­nogramele PSD radiografiază atitudinea politicienilor din acest partid față de justiție, însă felul în care PSD se raporta în 2004 la justiție nu este propriu doar po­liticienilor social-democrați, ci întregului spectru po­litic din România. La noi, mai mult decât în alte țări, există o obsesie pentru justiție. Partidul Comunist din România s-a călit în lupte duse pe sălile tribunalelor. Imaginea ju­decătorilor care citeau condamnările la închisoare trebuie să fi stăruit multă vreme în mintea celor care, printr-un joc al istoriei, au ajuns să conducă Româ­nia vreme de jumătate de veac. De aici și siguranța pe care acești oameni trebuie s-o fi resimțit când pro­curorii și președinții de tribunale jurau credință parti­dului. Cu ce plăcere trebuie să le fi trasat sarcini pro­curorilor și președinților de tribunale! Comunismul începe în România cu procesul „Marii trădări naționale“ și se încheie cu cel al lui Ceaușescu. Justiția e mereu chemată să legitimeze crime, să legalizeze lovituri de stat. Această justiție n-are legătură cu cea din România interbelică. Rădă­cinile ei sunt departe la Răsărit, în Uniunea Sovie­tică. Bazele ei teoretice și practice sunt puse de pro­curorul Vîșinski în anii Marii Terori, însă rădăcinile ei se regăsesc în justiția iacobină, de la sfârșitul se­colului al XVIII-ea, din Franța Marii Revoluții. Justiția sovietică este, înainte de toate, un instru­ment în lupta pentru putere. încă de la înființare, po­liția politică, Ceka, a primit atribuții juridice. Stalin s-a folosit de procurori și judecători pentru a-și con­solida dictatura personală. La moartea lui Stalin, ARMAND GOȘU Politicianul român față în față , fiat cu justiția Hrușciov a apelat tot la instanța de judecată pentru a legaliza înlăturarea lui Beria, condamnat la moarte de o Comisie judiciară specială în decembrie 1953. Odată ajuns la putere, Iuri Andropov a lansat tema luptei împotriva corupției, pentru a-i înlătura din pos­turi pe reprezentanții clanului Dnepropetrovsk con­dus de Leonid Brejnev, fostul secretar general. Șo­cul în nomenklatura sovietică a fost atât de mare, în­cât procurorii abia ce zornăiau cătușele, că foștii mi­niștri ai lui Brejnev, cu stagii de aproape două dece­nii în funcție, sau soțiile acestora se sinucideau într-un ritm neverosimil. Stăpânul de la Kremlin ținea justi­ția în buzunar. Lucrurile n-au evoluat foarte mult în Rusia nici după dispariția URSS. România a intrat de un an în UE. Totuși, politicie­nii continuă să creadă că pot controla justiția, manipu­lând dosare. Ei pleacă de la premisa greșită că justiția lui Ceaușescu, de tip sovietic, ar fi compati­bilă cu cea a unei țări membre a UE. Cred că toți pro­curorii și judecătorii sunt ofițeri acoperiți ai SRI și că ajunge un ordin de sus ca să obții o hotărâre judecă­torească sau alta. Lor le scapă faptul că în procura­tură, pe lângă Botoș sau Nastasiu, pot să apară și procurori onești, cu respect pentru actul de justiție și fără apetit pentru jocuri politice. Aceștia nu sunt dispuși să-și calce în picioare principiile în fața vreunui ministru al Justiției, oricine ar fi el. Aripa dură a PNL o vrea pe Norica Nicolai cu ori­ce preț ministru. Putem bănui că teama de dosarele procurorilor anticorupție le alimentează acest de­mers, dar și speranța că pot folosi justiția în viitoare­le campanii electorale pentru jocurile politice. Ce o recomandă pe d-na Nicolai, un politician conserva­tor, chiar reacționar, dacă-i analizăm pozițiile publi­ce în ultimii trei ani, pentru fotoliul de ministru al Justiției? Poate doar speranța că procurorii vor zor­­năi cătușele așa cum vrea PNL în campania electo­rală. Da, ministrul poate pune bețe în roate anchete­lor promovând schimbări de procedură, poate pro­pune președintelui înlocuirea procurorilor șefi, poa­te propune numirea unui alt procuror-șef la DNA, în luna august, când îi va expira mandatul lui Daniel Morar, dar orice ar face ministrul - și acest lucru ar trebui să-l înțeleagă toți politicienii, fără deosebire de partid­­, nu mai poate readuce justiția la starea din vremea lui Ceaușescu. TANIA RADU Chenzina literară ***19 NORMAN MANEA Despre o crimă și o interviu pag. 10 - 121

Next