Revista Căilor Ferate, 1969 (Anul 17, nr. 1-12)

1969-09-01 / nr. 9

Fig. 18. 0 vedere a podului Giur­giu—Ruse, inaugurat la 20 iunie 1954 435 REVISTA CAILOR FERATE nr. 91969 în anul 1873, asociații Waring și frații Erlanger comp. din Londra cer să li se acorde închirierea liniei Giurgiu —Filaret pe 45 de ani, obligîndu-se să construiască și podul peste Dunăre, în același an, compania Barklay - Staniforth cere și ea să i se închirieze linia, dar numai pe timp de 15 ani1­. Dar, de la aceste prime propuneri pentru construcția unui pod între Giurgiu și Ruse și pînă cînd linia respectivă să devină de tranzit internațional au trebuit să treacă multe decenii. Tratativele începute după primul război mondial pentru realizarea unei legături feroviare neîntrerupte între România și Bulgaria—impusă de dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări — au dus la acordul din anul 1934, prin care s-a hotărît construcția unui feribot, podul fiind prea scump [18]. Proiectele feribotului au fost elaborate de ingineri români și bulgari, în colaborare cu firmele germane care au executat vasul, construcțiile și instalațiile aferente [16]. Problema nu era ușoară, deoarece diferența dintre apele minime și maxime fiind de circa 7,5 m, racordarea liniilor feroviare terestre (la nivel fix) cu liniile de pe feribot (la nivel foarte variabil) im­punea soluții speciale. S-a adoptat soluția cu un pod mobil de racordare (fig. 17). Lucrările au început în anul 1938. Inaugurarea feribotului s-a făcut la 23 iunie 1941, numai cu vasul bulgar, deoarece vasul destinat României fusese bombardat și distrus tocmai cînd era lansat în șantierele cons­tructoare fluviale de pe Rin. Cu ocazia inaugurării a luat ființă stația feroviară ,, Giurgiu-feribot”. Pe vas erau trei linii de cale ferată, pe care puteau fi garate 6 vagoane de călă­tori pe patru osii sau 15-18 vagoane de marfă pe 2 osii. Pro­gramul de circulație prevedea nouă perechi de curse în 24 de ore. în anul 1954, la 20 iunie, a avut loc un mare eveniment, se poate spune că cel mai important din viața liniei București — Giurgiu: inaugurarea marelui pod (fig. 18) care a legat cele două maluri ale Dunării. Dintr-odată, din linie secun­­ d­ Anterior, conform contractului din 31.X.1861, această companie executase în România 19 poduri metalice, primele de acest fel din țară [9].

Next