Revista Economică, 1920 (Anul 22, nr. 8-52)
1920-02-21 / nr. 8
62 REVISTA ECONOMICĂ Nr. 8. — 21 Februarie 1920 Un director de finanţe destul de bine apreciat îmi spunea cu o ocazie, că nu are nici o importanţă neîncassarea dărilor, fiind acestea pentru stat, venite prea neînsemnate, şi de altă parte, foarte sigure. Şi dările nu s’au încassat, rămânând, ca cheltuielile statului să se acopere din împrumuturi. Împrumutul ardelenesc făcut de Consiliul dirigent a dat rezultate dea dreptul ridicole, judecând mai ales după abundanţa de bani din circulaţie, întreprinderile economice de stat au funcţionat şi funcţionează sub toată critica. Scumpetea a crescut şi creşte în continuu. Speculaţiunile cele mai îndrăzneţe şi mai păgubitoare intereselor obşteşti sunt la largul lor. Avem bani mulţi şi de multe feluri şi bogăţii naturale însemnate, dar credit în afară de loc, sau prea puţin. In schimb suntem gata să importăm până şi cereale, iar de exportat nu exportăm nimic. De la unguri am luat aproape tot- ce-au avut ei rău, între altele: maximalizarea preţurilor, şi cumpărarea pe sub mână cu cinci preţuri. Ca o urmare a acestora şi mai apoi ca ceva specific al Consiliului din Agent au venit «permisurile» de tot soiul, în jurul cărora s’a făcut atâta gălăgie şi şi mai multă speculaţie murdară. Coroana operei economice financiare am pus-o apoi cu ştampilarea Coroanelor aşa cum, şi atunci, când s’a făcut. In urma tuturor acestor isprăvuri, astăzi înotăm în nesiguranţă, cuprinşi toţi de frigurile îmbogăţirii peste noapte şi căutând să ne pricopsim, se înţelege pe spatele, respective pe contul statului. Şi încă una. Din America ne-au venit multe milioane, deodată cu Românii, ce se reînpatriază şi ne-ar fi putut veni miliarde în bani, sau în formă de import de mărfuri, dar cine era să se mai intereseze şi de aceasta. Intre aceste rele pot fi unele şi scuzabile, sau mai bine zis inevitabile, dar destule şi poate chiar cele mai multe, cad în sarcina Consiliului Dirigent. Notarii vechi de pe sate, în loc să-i plătească bine şi să-i ţină la locul lor, i-a înlocuit cu puteri noui fără prată. In mare parte, din acest motiv nu s’au încassat dările pe sate. Împrumutul ardelenesc n’a succes, pentrucă s’a făcut fără propaganda absolut trebuitoare. Satele habar n’au avut de scopul şi peste tot de lansarea acestui împrumut. Permisurile au scumpit viaţa în mod neiertat având şi cele mai dezastroase urmări în privinţa moralităţii publice. Comisariatele de alimentare şi purtarea socotelilor resorturilor erau încredinţate advocaţilor şi studenţilor de liceu pentru că şi unii şi alţiisă ajungă mai târziu în faţa procurorilor (onoare excepţiilor). Ştampilarea Coroanelor s’a făcut târziu şi aşa de nenorocit, încât azi am ajuns într’un hal din care cu greu vom eşi. Azi nu ştim cine ar mai fi în stare să deosebiască Coroanele fals stampilate de cele bune. Viaţa comercială sufere din acest motiv nespus de mult, profitând în schimb speculanţii fără scrupule. Văzând toate acestea mulţi se vor fi întrebat, cu drept cuvânt, este aceasta neglijenţă din partea Consiliului Dirigent, sau nepricepere? Căci rea credinţă şi intenţii de pescuit în tulbure nu am putut presupune la aceia, cari până ori erau priviţi ca ramura neamului românesc din Ardeal. Dacă ar fi fost nepricepere, de ce nu au apelat la bărbaţi mai cu pradă din vechiul regat, călcându şi pe inimă şi lăsând la o parte orice ambiţii personale. In caz de neglijenţă, intervenţia din regat trebuia, poate, să vină nechemată. In orice caz trebuie să ne bucurăm de disolvarea Consiliului Dirigent, lăsând de acum altora şi în cazul cel mai rău istoriei, să-i judece bunele şi relele şi sperăm, că ce se mai poate îndrepta, se va îndreptă de urgenţă. Ne bucurăm în special, că Corpurile legiuitoare din Bucureşti, terminând probabil cu chestiunile personale, au început a se interesă de situaţia financiară a ţării, ţinută fiind chestiunea la suprafaţă prin câteva voci serioase din Cameră şi din Senat. Moştenirea lăsată de Consiliul Dirigent trebuie lichidată de urgență şi cu tact, până nu e prea târziu..