Revista Fundaţiilor Regale, aprilie-iunie 1936 (Anul 3, nr. 4-6)

1936-05-01 / nr. 5

402 REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE cu acei înţelepţi taumaturgi taoişti, pe care Marcel Granet (La pensée chinoise, p. 501 şi urm.) i-a înţeles şi comentat atât de bine. Aceeaşi concepţie magică-filozofică, aceleaşi tehnici spi­rituale, aceeaşi viaţă. Comparaţi de asemenea « sofiştii » cu pari­­măjakas din timpul lui Buddha. Şi unii şi alţii sunt filozofi sau asceţi « rătăcitori », umblând din cetate în cetate pentru a susţine anumite teme, oricare, în legătură cu Cosmosul sau cu norocul în dragoste. Lupta lui Socrates împotriva sofiştilor ne aminteşte lupta lui Buddha împotriva acestor pariurăjakas. MIRCEA EL­IADE NOTĂ LA UN ROMAN FEMININ1) Am mai remarcat şi altădată lipsa de frivolitate a literaturii femeilor. Pare curios, dar femeile aduc în literatură un accent de gravitate, ce contrazice prejudecăţile noastre despre uşu­rinţa lor. Băgaţi de seamă că nu există opere satirice scrise de femei ? Mă şi întreb dacă există propriu zis un humor feminin. Anu­mită ironie, da. Anumită ingenuitate, de­sigur. Dar şi ironia lor, şi ingenuitatea lor au un gust de strelancolie, care le împiedică să meargă mai departe de zâmbet. E uşor de verificat această observaţie în literatura engleză, unde femeile formează o adevărată familie psihologică de la George Elliot prin Jane Austen şi surorile Brontë, până la Virginia Woolf, Rosamond Lehman, Katherin Mansfield sau Mary Webb. Linia lor comună nu ni se pare a fi aceeaşi gravitate de simţire ? Lucrurile nu mi se par diferite în Franţa, unde Geneviève Fauconnier sau Louise de Vilmorin (aceasta din urmă, autoarea unei cărţi mai puţin cunoscute, « Sainte Unefois », admirabilă prin graţia ei simplă şi în acelaşi timp fastuoasă) oferă în peisajul literar francez, aspecte sufleteşti de o curiozitate, pe care numai măsura şi tactul o împiedică să devină solemnă. Şi nici Colette nu infirmă remarca noastră: — Colette mai puţin decât oricine, — căci sub facilitatea ei atât de înşelătoare, ni se revelează una din sensibilităţile cele mai nuanţate şi mai subtile din câte literatura de astăzi ne poate înfăţişa. Dacă ne întoarcem spre literele române, prezenţa femeilor se distinge prin acelaşi spirit, pe care l-am numit « grav », prin acelaşi refuz de frivolitate. 1) Lucia Demetrius, Tinereţe. Roman. Fundația pentru literatură și artă « Regele Carol II ».

Next