Revista Fundaţiilor Regale, aprilie-iunie 1936 (Anul 3, nr. 4-6)
1936-06-01 / nr. 6
ROMANIZAREA DACIEI PRIN COLONIŞTI STRĂINI 669 Istoria medicinii româneşti nu exprimă, încă, o structură specifică românească. Pentru bogăţia materialelor şi mai ales pentru faptul că adună documente de mentalitate colectivă medicală (Pravile, etc.), are un mare merit opera doctorului Pompei Gh. Samarian, Medicina şi Farmacia în trecutul românesc (442 pagini, Călăraşi, 1935). Nu ştim dacă ordonarea materialelor publicate şi comentate de dr. P. Gh. Samarian în acest prim volum al vastei sale opere, este cea mai nemerită. Unele capitole, bunăoară, consistă în înşirarea cronologică a tuturor informaţiilor asupra bărbierilor sau medicilor străini la curţile domnilor români. Dar ce uluitoare sunt aceste informaţii! Dr. Samarian a avut grijă să le reproducă integral, şi ele alcătuesc cea mai pitorească arhivă, care interesează nu numai pe istoricul medicinii, ci şi pe etnograf, pe folclorist, pe istoricul mentalităţii româneşti. Aflăm câteodată amănunte detestabile despre Domnii noştri. Dar, alături de acestea, întâlnim înţelepciunea potolită a Pravilelor, care orânduia bătrâneşte viaţa şi nevoile trupului. Cititorul are revelaţia unui «trup românesc », a unei vieţi organice înţeleasă şi judecată româneşte. Dr. Samarian publică un număr considerabil de texte, culese din Pravile, Cronicari, din D. Cantemir şi colecţia « Hurmuzaki », din care se desprinde rolul vieţii trupeşti, al boalelor şi al leacurilor, aşa cum l-a înţeles conştiinţa românească de la 1382 la 1775, limita primului volum al operei. Este mai mult o lucrare de morfologie culturală — decât o operă strictă din domeniul istoriei medicale. Aceasta o face şi mai preţioasă şi aproape indispensabilă pentru un nespecialist, care vrea să-şi construiască imagini precise asupra istoriei mentalităţii româneşti. MIRCEA ELIADE ROMANIZAREA DACIEI PRIN COLONIŞTI STRĂINI Cu toate că în politica actuală drepturile istorice nu mai contează, şi atribuirea unui teritoriu se face după majoritatea populaţiei care-l locueşte, polemica privitoare la continuitatea Românilor în Dacia n’a încetat încă. Savanţii români şi unguri continuă să îngrămădească argumente, în scopul dezinteresat al stabilirii adevărului istoric, dar aceste argumente nu sunt totdeauna ferite de influenţa sentimentelor scriitorului. In Archívum Europae centro-orientalis, publicaţie al cărei prim volum a apărut de curând la Budapesta, d. L. Tamás studiază din nou problema continuităţii, într’un lung articol de 96 de