Revista Fundaţiilor Regale, octombrie-decembrie 1937 (Anul 4, nr. 10-12)

1937-12-01 / nr. 12

DEMONOLOGIE INDIANĂ ŞI O LEGENDĂ ROMÂNEASCĂ 649 valenţa simbolurilor indiene, am avut prilejul să punem în lumină dubla funcţie — de « bine » şi « rău »­­— a şarpelui. Intr’adevăr, în orice formă de spiritualitate indiană, întâlnim efortul acesta de a depăşi dualismul, depăşind şi topind hotarele, proporţiile, contrariile. Este cu atât mai interesant cazul demonului Răvana, cu cât aici e vorba de o «operă populară», populară, evident, nu în originea şi semnificaţia ei, ci prin aderenţa nemijlocită a ma­selor. India se dovedeşte, aşa­dar, « monistă » nu numai când face metafizică cu Shankara şi Năgărjuna — ci chiar atunci când se apără de demoni şi face vrăji. Acele nenumărate mătricaş, care sunt « mame » şi au infinite nume, sunt lăudate, ca prin magia laudei şi a ritului, să nu « apuce » infantul. S’ar putea vorbi, fi­reşte, de « superstiţie », dar chiar şi această superstiţie are în India o structură specială, alta decât în Mesopotamia sau lumea cre­ştină răsăriteană. Lamashtu este gonită în mare, ca şi Avestiţa, aripa Satanei. Sfântul Sisinie se luptă cu Avestiţa (Samca, etc.), o răpune şi o sileşte să-şi spună numele, şi să nu se apropie de locul unde sunt scrise aceste nume. Există şi aici magie — dar există în acelaşi timp dualism, luptă între Bine şi Rău, între un Sfânt (căruia i te rogi) şi un Demon (de care ţi-e teamă, şi pe care-l îndepărtezi, îl trimiţi în mare). Dualismul acesta creştin, lupta între Sfânt și Demon, n’a fost probabil totdeauna atât de net. Intr’o legendă etiopiană, demonul este chiar sora sfântului Susnyos, numită Verzelia (Bas­set, La Haute Science, I, p. 351). Verzelia omoară chiar copilul fratelui său, și Susnyos se roagă lui Isus Christos să-i dea atâta putere ca să-şi ucidă sora. Intr’adevăr, cu ajutorul lui Christos, Susnyos străpunge cu suliţa pe Verzelia, şi-o omoară... Ni se pare că în această variantă destul de veche a legendei, se întrevede concepţia tradiţională a originii comune a Sfântului şi Demonului. Fratele şi sora, binele şi răul, au pornit din aceeaşi tulpină. Le­genda creştină a dramatizat această origine comună a Binelui şi Răului, iar mai târziu a uitat-o. In apocriful etiopian, Susnyos luptă cu soru-sa Verzelia — în legendele Avestiţei, Sisinie luptă cu Avestiţa pentru că aceasta omorîse şi înghiţise copiii surorii sale, Melentia. Cu cât trece timpul, cu atât dualismul este mai aprig, şi izvoarele Binelui şi Răului mai depărtate între ele. In India, dimpotrivă, nu numai că nu există un conflict între Bine şi Rău, dar există chiar o confuzie. Dacă s’ar putea dovedi cumva că originea acestui demon feminin este în Mesopotamia, apoi istoria « vieţii » demonului este cu totul alta în India decât în Orien­tul creştin. Fiecare popor asimilându-şi legenda sau creând una asemănătoare, i-a dat o anumită structură, în conformitate cu propria sa structură spirituală. MIRCEA ELIADE

Next