România Liberă, martie 1970 (Anul 28, nr. 7888-7913)
1970-03-07 / nr. 7893
„România libera“ nr. 7893 — 7.111.1970 — pag. a 4-a GRANDIOASA MANIFESTAŢIE A OAMENILOR MUNCII DIN CAPITALĂ ACLAMAŢIILE VICTORIEI ! la ieri, o extraordinar, de frumoasă zi de mărţişor. Mai bine de o sută de mii de oameni ai muncii, adunaţi să-i salute pe conducătorii României socialiste trecind prin oceanul de oameni sau ieşiţi în balconul Palatului Republicii după adunarea jubiliară festivă, aclamau in lumină memoria eroică a Capitalei lor mult încercate, sub un mare orizont suveran. Scandînd iniţialele Partidului Comunist Român şi numele secretarului său general, acum rosteam cu toţii un legămînt de forţă şi încredere izbăvitoare, în faţa istoriei patriei care, pe acelaşi asfalt părăsit de zăpezi, scrisese cu singe o pagină fără seamăn la 24 februarie 1945. Lumea se apropia atunci, traumatizată de jumătatea secolului cu un mare strigăt de speranţă. Iată-ne acum, mergînd spre ultimul asalt al nădejdilor ei, cu dorinţa adîncă de pace şi prosiperitate întipărită pe feţele noastre, tradusă în faptele construcţiei româneşti şi în suflet cu zarea visată a Comunismului — realitate. Atunci, vă amintiţi, era altfel. Coborînd pe marile bulevarde către piaţa de pe malul Dîmboviţei, în a 10-a zi de la masacrul din Mihnea Gheorghiu faţa palatului regal şi a şasea a lui martie, alte şase sute de mii de oameni ai muncii mărşăluiau scandind şi cintind, hotărîţi să impună adversarilor libertăţii, primul guvern democratic al României. Gigantica întrunire, de data asta pregătită să se preschimbe la nevoie în „insurecţia de primăvară“, — după aceea din August ’44 — s-a transformat, peste cîteva ceasuri de aşteptare încordată, într-o infinită aclamaţie a victoriei populare, în acel miting al Victoriei, prezidate din balconul acelei vechi clădiri avariate de ultimele schije ale războiului ce nu se terminase încă, de noul guvern, al poporului, strîns în jurul doctorului Petru Groza. Atunci, vă aduceţi aminte, a răsărit brusc, printre norii plumburii ca praful de puşcă, soarele. Ni s-a părut, atunci, un fenomen al naturii înzestrat cu vraja unei făgăduieli infinite. Atunci, da, era altfel. Trecuseră zece zile de la demonstraţia paşnică din Piaţa Palatului, unde chemările unei vieţi noi fuseseră mitraliate, ca nişte ghiocei călcaţi de sălbăticia unor cizme cu pinteni şi ţinte murdare. Poporul, pregătit de luptă, nu voia să mai verse singe. Începea totuşi veghea lui în arme, fiindcă Partidul, statul major al poporului, ştia, din experienţa lui revoluţionară îndelungată, să nu ne lase surprinşi de aventura împrejurărilor, ci să fim gata oricînd de suprema ripostă pentru salvarea primăverii naţiunii. In acele zile, — mereu repeta voi —, România cunoştea destul de bine lecţia revoluţiei, ca să o aplice de potriva condiţiilor ei istorice, în modul cel mai decisivi la ea acasă, cu armele şi oamenii ei minunaţi, minunaţii ei oameni iubitori de libertate socială şi naţională, vrednici urmaşi ai unor glorioase tradiţii de luptă. După un sfert de secol, ne-a fost dat ieri să salutăm amintirea victoriei, dar şi viitorul acesta senin şi suveran, sub primul cer albastru al acestei înalte primăveri. Ieri, dragi tovarăşi care nu mai sînteţi aici şi noi cei vii, milioane şi milioane de oameni minori şi liberi ai patriei de azi, trebuie să recunoaştem că a fost o neuitată zi de primăvară, înarmată cu cel mai mîndru soare şi cele mai frumoase steaguri tricolore şi roşii ale Rormtâniei. t Un singur o singură voinţă De pe toate arterele oraşului, sub cerul de un albastru pur, uriaşul fluviu uman se revarsă în imensa viaţă. Coloanele sărbătoreşti aduc cu ele prin entuziasmul mulţimii, bucuria marilor izbinzi pe care le-am cucerit, sub conducerea Partidului Comunist Român, in pătrarul de veac care a trecut de la instaurarea primului guvern democrat din istoria ţării. Sunt prezenţi tineri şi vîrstnici, bărbaţi, femei, muncitori, savanţi, oameni de artă, militari. Sub flamurile roşii, tricolore, cetăţenii Capitalei au venit să cinstească victoria de acum 25 de ani, să-şi exprime intr-un singur gînd, într-o singură voinţă, hotărîrea de a înfăptui politica marxist-leninistă a partidului nostru, de a făuri societatea socialistă multilateral dezvoltată. Cuvintarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, la adunarea festivă din sala Palatului, are un puternic ecou în inimile fiecăruia. Cuvintele secretarului general al partidului, evocînd evenimentele din acele zile fierbinţi ale anului 1945 şi marile înfăptuiri ale poporului nostru pe drumul socialismului, sînt primite cu puternice ovaţii şi urale. Am întîlnit în rîndurile marilor coloane, mulţi dintre cei care în februarie-martie 1945, răspunzînd chemării partidului, au participat la bătălia pentru cucerirea puterii de către poporul muncitor. Iată-i bunăoară pe comuniştii Ioan Mutulescu, Traian Călinescu şi Gheorghe Bedoia de la Uzinele „23 August“. Au stat împreună tot aici, unul lingă altul, acum 25 de ani, cînd masele largi populare, in frunte cu comuniştii, au învins, loan Mutulescu avea pe atunci 19 ani iar acum e maistru turnător de fontă la binecunoscutele uzine bucureştene. „Pe vremea aceea lucram toţi trei la Malaxa. La chemarea organizaţiei de partid, am pornit împreună cu ceilalţi muncitori, cu muncitorii din alte întreprinderi, să impunem voinţa întregului nostru popor. Am învins pentru că partidul nostru comunist şi-a dovedit şi atunci, ca şi de-a lungul întregii sale activităţi, strălucită sa capacitate de conducător încercat. A trecut de atunci un sfert de veac. Altul este astăzi chipul ţării, alta este viaţa fiecăruia dintre cetăţenii României socialiste. Idealurile pentru care am luptat, conduşi de partid, s-au împlinit prin munca şi eforturile harnicului nostru popor“. „Atunci la 24 februarie 1945, — spune proiectantul Traian Călinescu — în acea seară după manifestaţie, m-am dus la organizaţia noastră de partid de la „Malaxa“ şi am cerut să fiu primit în rîndurile partidului comunist. Sunt mîndru că fac parte dintr-un asemenea partid, exponentul cel mai fidel al aspiraţiilor poporului, forţa politică conducătoare a societăţii noastre. Astăzi, vedem pretutindeni ce izbînzi am repurtat în anii care au trecut de la istoricele evenimente de acum 25 de ani. La noi la uzinele „23 August“ producem astăzi maşini de înaltă tehnicitate, printre care locomotive Diesel hidraulice şi multe alte produse. Uzina noastră se numără printre cele mai bine utilate uzine din ţară, înălţate datorită politicii de industrializare socialistă, aplicată cu consecvenţă de partidul nostru comunist“. Gheorghe Bedoiu are acum 52 de ani şi la locul său de muncă la Uzinele „23 August", lucrează cu aceeaşi tinereţe şi devotament pentru transpunerea în viaţă a sarcinilor ce stau în faţa acestei mari uzine constructoare de maşini. „Hotărîrile istoricului Congres al X-lea ne dau noi imbolduri în muncă şi vom face totul pentru a le traduce în viaţă. Aşa cum spunea tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU,în dubla calitate de stăpîni, de producători de bunuri materiale, trebuie să dovedim un înalt spirit de răspundere, să muncim mereu mai bine. Numai astfel va spori avuţia naţională, va creşte bunăstarea fiecărui cetăţean“. Iată-i, trei comunişti căliţi in focul luptelor revoluţionare, păşind umăr la umăr după un sfert de veac în aceeaşi viaţă. Cu braţele lor vinioase poartă o imensă pancardă pe care scrie : „P.C.R. — CEAUŞESCU“. Din zeci de mii de piepturi răsună urale, se aud lozinci care afirmă cu vigoare unitatea de nezdruncinat a întregului nostru popor in jurul Partidului Comunist România aceeaşi coloană, o tinără poartă un steag care flutură in adierea viatului de primăvară timpurie. — Cum vă numiţi 7 — Sonia Oprea şi lucrez tot la Uzinele „23 August“. Am 25 de ani. — In ce lună v-aţi născut ? — In martie 1945. — în ce zi 7 — In 6. Tinara aceasta venită pe lume exact acum un sfert de veac, trăieşte astăzi în orînduirea noastră socialistă, se bucură din plin, laolaltă cu tot tineretul patriei, de minunatele condiţii de muncă şi viaţă create de partid. Ea îşi exprimă calda recunoştinţă, hotărîrea de a răspunde prin fapte acestei griji părinteşti. O adevărată furtună de ovaţii străbate viaţa atunci cind tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretarul general al Partidului Comunist Român, se adresează de la balconul Palatului Republicii, uriaşei mulţimi. Este o emoţionantă manifestare a dragostei şi ataşamentului întregului nostru popor faţă de Partidul Comunist Român. In aceste clipe, întreaga ţară e prezentă aici prin intermediul imaginilor de la televiziune, al transmisiilor de la radio. Gîndurile şi simţămintele întregii ţări se regăsesc în gîndurile şi simţămintele întregii populaţii a Capitalei. Poporul nostru, stăpin pe destinele sale, păşeşte cu însufleţire, sub conducerea înţeleaptă a Partidului Comunist Român, pe drumul transpunerii în viaţă a măreţului program de dezvoltare multilaterală a societăţii noastre socialiste, elaborat de Congresul al X-lea. DUMITRU TABACU O deegaţie a Consiliului municipal al oraşului Copenhaga ne vizitează ţara Vineri după-amiază a sosit în Capitală o delegaţie a Consiliului municipal al oraşului Copenhaga, condusă de Henry Stjernqvist, preşedintele Consiliului, care ne va vizita ţara la invitaţia Comitetului Executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti. La sosire, pe aeroportul Băneasa, delegaţia a fost salutată de Ion Borca, vicepreşedinte şi Vasile Drăgoescu, secretar al Consiliului popular al municipiului Bucureşti, de reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe precum şi de membri ai ambasadei Danemarcei la Bucureşti În aceeaşi zi, delegaţia Consiliului municipal al oraşului Copenhaga, însoţită de Torben Busch-Nielsen, ambasadorul Danemarcei în Republica Socialistă România, a făcut o vizită la Consiliul popular al municipiului Bucureşti, unde a fost primită de Dumitru Popa, primarul general al Capitalei, Ion Cosma, prim-vicepreşedinte al Comitetului Executiv, şi de alţi membri ai Comitetului Executiv. Cu acest prilej, oaspeţii au luat cunoştinţă de preocupările municipalităţii bucureştene, privind dezvoltarea economică şi social-culturală a Capitalei noastre. Conducătorul delegaţiei daneze, mulţumind pentru primirea călduroasă cu care au fost întîmpinaţi, a relevat legăturile de prietenie ce s-au statornicit între capitalele României şi Danemarcei, necesitatea continuării lor în scopul întăririi păcii in lume. La încheierea vizitei, membrii delegaţiei au semnat în cartea de onoare a Consiliului popular. (Agerpres) Primul grup de la centrala termoelectrică Mintia la parametrii proiectaţi MINTIA (coresp. R.I.). După o perioadă de pregătire şi verificare impusă de normele tehnice, energeticienii de la centrala termoelectrică Mintia au înregistrat un important succes : primul grup energetic de 210 Mw a ajuns să funcţioneze la puterea proiectată confirmînd calculele prealabile. Paralel cu preocupările pentru exploatarea raţională a acestui grup la Mintia se construiesc încă 2 grupuri energetice de 210 Mw care urmează să intre în funcţiune pînă la sfirşitul acestui an. Telegrame cu prilejul zilei de 6 Martie Tovarăşului ION GHEORGHE MAURER Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România BUCUREŞTI In numele Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. trimit sincere felicitări Consiliului de Miniştri şi oamenilor muncii din Republica Socialistă România cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a primului guvern democratic din istoria României în frunte cu remarcabilul om politic și de stat, Petru Groza. Acest important act politic a constituit un jalon important în lupta oamenilor muncii români sub conducerea partidului lor comunist pentru instaurarea şi consolidarea orînduirii democrat-populare. În Uniunea Sovietică se dă o înaltă apreciere activităţii lui Petru Groza în direcţia dezvoltării şi întăririi prieteniei şi colaborării sovieto-române in interesul popoarelor ţărilor noastre, al cauzei păcii şi socialismului. Primiţi urări de noi succese pentru poporul român frate în construcţia socialistă. I. A. KOSÎGHIN Preşedintele Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. Tovarăşului ION GHEORGHE MAURER Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România BUCUREŞTI Stimate tovarăşe preşedinte, Cu prilejul celei de-a 25-a aniversări a remarcabilului eveniment revoluţionar — formarea primului guvern democratic din istoria României , permiteţi-mi să vă transmit dumneavoastră şi prin dumneavoastră guvernului Republicii Socialiste România felicitările mele cordiale. Popoarele Cehoslovaciei, care sunt legate de poporul frate român printr-o prietenie tradiţională şi prin scopurile comune ale construirii societăţii socialiste, marchează astăzi, împreună cu acesta, semnificaţia istorică a acestui eveniment — verigă de bază în lanţul transformărilor revoluţionare care au creat condiţiile pentru victoria definitivă a revoluţiei socialiste în România. Poporul cehoslovac se bucură sincer de toate succesele ţării dv. şi-i doreşte noi victorii importante. Dr. LUBOMIR STROUGAL Preşedintele Guvernului Republicii Socialiste Cehoslovace Preşedintelui Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România Tovarăşului ION GHEORGHE MAURER BUCUREŞTI In numele Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Mongole, al întregului popor mongol şi al meu personal vă transmit dumneavoastră, şi prin dv. Consiliului de Miniştri şi întregului popor român, felicitări cordiale şi cele mai bune urări cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a formării primului guvern democratic din istoria României, în frunte cu Petru Groza, remarcabil om de stat şi activist politic. Formarea guvernului democratic în România a însemnat un mare eveniment în viaţa politică a ţării, care a jucat un rol important în lupta clasei muncitoare române pentru transformarea radicală a vieţii politice, economice şi culturale a patriei sale, pe baze socialiste. Mă folosesc de acest prilej pentru a vă dori din inimă, dv. şi poporului român frate, mari succese, în viitor, în dezvoltarea şi înflorirea României socialiste, în lupta pentru consolidarea păcii şi prieteniei între popoare. JUMJAAGHIM TEDENBAL Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Mongole Primire la U.G.S.R. Preşedintele Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, Florian Dănălache, a primit vineri la Consiliul Central al U.G.S.R. delegaţia Federaţiei Muncitorilor din Luxemburg, condusă de Benny Berg, preşedintele Federaţiei, care ne vizitează ţara. La întrevedere, care s-a desfăşurat intr-o atmosferă cordială, au fost de faţă Constantin Drăgan, prim-vicepreşedinte al Consiliului Central, şi Nicolae Gavrilescu, secretar al Consiliului Central al U.G.S.R. Cu acest prilej, au fost încheiate convorbirile asupra problemelor care au constituit obiectul vizitei delegaţiei sindicale luxemburgheze in ţara noastră. Oaspeţii au adresat mulţumiri conducerii U.G.S.R. pentru posibilitatea oferită de a cunoaşte direct realizările şi preocupările poporului nostru, precum şi activitatea desfăşurată de sindicatele din România. (Agerpres). Ministrul Comerţului Exterior s-a înapoiat de la Cairo Vineri seara s-a înapoiat în Capitală delegaţia guvernamentală română, condusă de Cornel Burtică, ministrul comerţului exterior, care a participat la lucrările celei de-a VI-a sesiuni a Comisiei mixte guvernamentale a Republicii Socialiste România şi Republicii Arabe Unite. Din delegaţie au mai făcut parte Alexandru Albescu, adjunct al ministrului comerţului exterior, Ion Mincu, adjunct al ministrului minelor, precum şi consilieri şi experţi. La sosire, pe aeroportul Băneasa, delegaţia a fost salutată de membri ai conducerii Ministerului Comerţului Exterior, de funcţionari superiori din Ministerul Minelor, precum şi de Fikry Mahanny Nakhla, însărcinatul cu afaceri ad-interim al R.A.U. la Bucureşti. (Agerpres). Frigiderul cu nr. 1 080 000 TG. JIU (Coresp. R.I.). In cursul zilei de ieri de pe banda de montaj a uzinei mecanice Sadu, din judeţul Gorj, a ieşit frigiderul cu numărul 1 000 000. De la o producţie anuală de 10 400 frigidere realizată o dată cu prima serie mare în anul 1960, s-a ajuns anul acesta la peste 13 000 frigidere lunar. De menţionat că un număr de 65 000 aparate din producţia acestui an vor fi din noul tip „Fram 112“ a cărui fabricaţie va începe în a doua jumătate a anului. Festivalul şi concursul „Cerbul de aur" ASTĂZI, ziua de ieri a început pentru participanţii la Concurs şi Festival cu o excursie la Poiana Braşov, cu toate surprizele plăcute pe care le oferă această minunată staţiune de munte. Dar, în afara atracţiilor şi a programului de destindere oferit participanţilor, concursul şi festivalul continuă să se afirme, ca şi anii trecuţi, drept o manifestare de real prestigiu. In legătură cu aceasta, Julio Herrero, reprezentantul Televiziunii spaniole în juriu, care a venit pentru a doua oară la Braşov, ne-a declarat : „Festivalul cîştigă mult cu fiecare an. El devine, astfel, una dintre cele mai importante şi apreciate manifestări colective ale muzicii uşoare europene“. Atenţia de care se bucură concursul şi festivalul este ilustrată şi de echipele de filmare ale unor televiziuni din străinătate. Printre acestea televiziunea bavareză a turnat un film în care vor apărea Dorin Anastasia şi Petra Pascal. La prînz a avut loc întîlnirea de presă cu una din cele mai cunoscute cintăreţe de muzică uşoară din Polonia — Ewa Demarczyk. Este o interpretă multilaterală care abordează cu uşurinţă ritmuri şi melodii dintre cele mai diverse. „Cîntecul trebuie să constituie o cale spre poezie — ne spune ea. Îmi plac mult acele texte a căror încărcătură depăşeşte banalităţile cîntecului comercial, din păcate atit de des triumfător“. Poetul preferat , Rilke, îi plac aplauzele pentru căele înseamnă că publicul a înţeles-o. „Aplauzele ne leagă“. Aş vrea să revin in această corespondenţă asupra recitalului oferit de Nicoletta, care a apărut tuturor ca o personalitate cuceritoare datorită interpretării sale pline de dramatism şi ştiinţei de a se mişca pe scenă cu un farmec deosebit. In plus, mi s-a părut că, cu prilejul acestui De la trimisul nostru recital, televiziunea a folosit cel mai bine luminile de scenă, realizind o ambianţă dintre cele mai frumoase. Din păcate nu pot spune acelaşi lucru despre cadrele pentru emisiune care n-au fost întotdeauna bine alese, artista fiind prezentată într-un plan apropiat atunci când mişcarrea scenică ar fi solicitat un plan mai larg. Ieri seară,pe scena Teatrului din Braşov, au apărut ultimii participanţi la Concursul internaţional de muzică uşoară — „Cerbul de aur“. Therese Steinmetz (Olanda) a prezentat melodiile „O fată mai găseşti, dar un prieten nu“ de H. Mălineanu şi „Ştiu că eşti tu". Birthe Claer (Danemarca) a interpretat cîntecul lui Florentin Delmar, „Viaţa e prietena mea“ şi piesa „Cintind şi dansînd“. Melodia „Nici o lacrimă“ de Ion Cristinoiu, a răsunat din nou in interpretarea lui Ildikó Monyoc (R.P. Ungară), care a prezentat apoi melodia lui Ferenc Darvas .„O lume dispărută“. Lize Marke (Belgia), a interpretat „Cîntecul vîntului“ de Al. Mandy şi „Ascultă vîntul“ de Cliques Poppe. Man Cristiani (Italia) a cîntat „Tangoul de demult“, de Gherase Dendrino şi „Scrisorile tale“, de Martini şi Naţii. Suedeza Lily Berglund a prezentat melodia „Serenada tinereţii“ de George Grigoriu şi „Acum bate vîntul peste munţi“, de Jules Sylvain. Angela Similea, cea de-a treia dintre concurenţii noştri, a interpretat „Marea cîntâ“ de Paul Urmuzescu şi „După noapte vine zi“ de Aurel Giroveanu. Michel Hansen (R.D. Germană) s-a prezentat cu cintecul lui H. Mălineanu, „O fată mai găseşti, dar un prieten nu“ şi compoziţia „Ştiu doar“. Joe Dolan (Irlanda) a interpretat „Pentru nimic in lume“, de Mişu Iancu şi „Fă-mi o insulă“, de Mike Hammond. Ultima concurentă a fost Esin Afsar (Turcia) care a cvitat melodiile „Of inimioară“, de Edmond Deda şi „Pentru că te-amiubit“ de Muammer Sun. Recitalurile serii au fost susţinute de Eva Demarczyk (Polonia) şi Marie Laforet (Franţa). Sinceritatea şi diversitatea interpretării, care au condus-o pe Ewa Demarczyk, pe multe scene ale lumii, au fost din plin apreciate şi de publicul Festivalului de la Braşov. Marie Laforet, cîntăreaţă de succes şi remarcabilă actriţă de film, a cucerit publicul cu acea rara poezie a cintecului autentic. Cu multă sensibilitate, Marie Laforet a interpretat şi o melodie românească din repertoriul Măriei Tănase. * Azi este ziua juriului, care se va retrage pentru a delibera. Seara vom asista la recitalurile Mihaelei Mihai, Evei Pilarova (Cehoslovacia), Andei Călugăreanu şi a lui Claude Nougaro (Franţa). Despre acesta din urmă Nicoletta ne-a spus „că îl consideră un mare cintăreţ". Recitalurile vor fi deschise de Hora Staccato de Grigoraş Dinicu intr-o nouă prelucrare orchestrală de Sile Dinicu. MIHAI CREANGA ZIUA DELIBERĂRILOR fil lin precursor remarcabil: Thuri Zoltán Am recitit nu de mult, citeva nuvele al scriitorului Thuri Zoltán și m-au surprins îndrăzneala temelor sale, viziunea lui modernă, stilul concis. Spun , surprins, căci acest scriitor talentat precursor al prozei moderne maghiare care s-a născut acum 100 de ani la Cluj şi care a trăit doar 36 de ani, poate fi considerat un scriitor contemporan cu noi. Thuri Zoltán, fiu al unor oameni nevoiaşi, a rămas el însuşi şi toată viaţa lui un om nevoiaş dar totodată un revoltat care a încercat să dea glas ideilor sale printr-o proză remarcabilă şi o publicistică de inaltă ţinută. A avut parte de o viaţă tumultuoasă, grea, lipsită de satisfacţii şi de o moarte prea timpurie, în vara anului 1906. Om sensibil, talentat, a simţit mişcările tectonice ale societăţii in care a trăit şi parcă a presimţit ceva din ceea ce va urma De aceea, Ady Endre îl numeşte un predecesor al lui. Dar poate că e bine să ne întoarcem la viaţa lui. Thuri Zoltán a urmat cursurile Colegiului reformat din Cluj, de unde a fost exmatriculat pentru că a recitat poeziile revoluţionare şi antihabsburgice ale lui Petőfi Sándor. El s-a alăturat unei trupe artistice care colinda Transilvania. în anul 1890 e angajat la ziarul clujean „Kolozsvár“. Un an mai tîrziu, se angajează la un ziar din Budapesta. In 1893, îl găsim corespondent de presă la München. Aici face cunoştinţă cu emigranţi ruşi şi intră în grupul pictorului maghiar Hollosy Simon, un cerc dornic de cunoaştere, deschis noului. Reîntors la Budapesta in anul 1895, Thuri e un publicist şi scriitor format, cu idei revoluţionare. La ziarul „Pesti Napló“, rubrica lui Thuri devine un for luminos de idei. Aici a luat atitudine contra naţionalismului susţinut de clasele exploatatoare şi de habsburgi, aici a scris despre mişcările revoluţionare din Europa, de aici a adresat cuvinte calde către Maxim Gorki. Influenţat de şcoala realistă europeană, Thuri Zoltán scrie o proză legată de realităţile sociale, de frămintările populare. Este un maestru desăvîrşit al genului scurt, al schiţei conchise, al nuvelei. El creează o serie de eroi puternic conturaţi şi reuşeşte să redea cu o fidelitate remarcabilă atmosfera timpului său. Schiţele şi nuvelele lui Thuri au apărut in peste 15 volume şi au avut o influenţă mare asupra scriitorilor de limba maghiară din Transilvania. Piesa lui intitulată „Katonák“ (Soldaţii“) a stârnit un larg ecou şi, cu toate că are unele lacune artistice, a fost salutată şi apreciată de critica vremii, în schimb autorităţile au interzis-o. Cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la naşterea acestui scriitor remarcabil, cinstim în el precursorul unei literaturi legate de popor, de năzuinţele sale, cinstim in el un publicist combativ care a ştiut să folosească cuvîntul cotidian pentru triumful dreptăţii şi al progresului social. DÁNOS MIKLÓS « Sf*Q • Tenismanul român Ilie Năstase a obţinut o nouă victorie în cadrul turneului internaţional pe teren acoperit de la Hampton (Virginia). In turul II al probei de simplu masculin, Năstase l-a învins cu 6—1, 5—7, 6—4 pe tenismanul american Jim McManus, iar cehoslovacul Jan Kukái a dispus cu 6—4, 5—7, 7—5 de Ion Ţiriac (România). • Începînd de azi, fotbalul divizionar A reintră în actualitate. Devansînd cu o zi etapa a XVI-a — prima a returului — la Cluj se va disputa întîlnirea dintre formaţia locală „U" şi Universitatea Craiova. • La Cadiz, într-un meci internaţional de fotbal, contînd pentru preliminariile turneului de juniori U.E.F.A, s-au întîlnit echipele Spaniei şi Portugaliei. Gazdele au obţinut victoria cu scorul de 4—2. • Comentînd surprinzătoarea victorie a echipei Argentinei asupra selecţionatei Braziliei în meciul de la Porto Alegre (scor 2—0 ) corespondentul din Brazilia al agenţiei France Presse notează, printre altele: „Echipa Argentinei, una din „victimele“ preliminariilor campionatului mondial, a învins ,,11-le“ antrenat de Saldanha tocmai acum cind toate pronosticurile erau favorabile brazilienilor. Dar ceea ce i-a uimit pe observatori a fost faptul că victoria argentinienilor, renumiţi ca jucători individualişti, se datorează unui joc prin excelenţă colectiv. Apărarea ermetică a argentinienilor a făcut aproape imposibilă orice pătrundere a liniei de atac condusă de Pele. S-ar putea ca pînă duminică, 8 martie, cind cele două echipe se vor întîlni în meci revanşă pe stadionul „Maracana“ din Rio de Janeiro, Joao Saldanha să efectueze o serie de remanieri în formaţie“. LOTO Numerele extrase la tragerea „Mărţişorului“ din 6 Martie 1970 : Extragerea I : 54 73 64 1 14 5 12 88 20 Extragerea a II-a : 65 63 13 37 78 53 43 Extragerea a IlI-a: 67 26 66 8 70 58 Extragerea a IV-a 29 89 28 30 49 75 Extragerea a V-a i 77 15 72 14 33 24 88 63 Fond de premii provizoriu i 3 382 000 lei Prof. dr. docent CORNEL CĂRPINIŞAN In ziua de 5 martie 1970, după o lungă şi grea suferinţă s-a stins din viaţă prof. dr. doc. Cornel Cărpinişan — creatorul şcolii româneşti de chirurgie toracică. Cornel Cărpinişan s-a născut la 5 aprilie 1904, în comuna Orăştie, judeţul Hunedoara, într-o familie de ţărani. După terminarea studiilor universitare la Facultatea de Medicină din Cluj, s-a îndreptat spre cariera didactică în care a parcurs cu succes etapele de la asistent la profesor. A condus cu multă competenţă învăţămîntul de chirurgie toracică la Facultatea pentru specializarea şi perfecţionarea medicilor şi farmaciştilor din Bucureşti. De numele lui Cornel Cărpinişan este legată fundamentarea teoretică şi practică a concepţiilor de patologie şi terapeutică în specialitatea chirurgiei toracice în ţara noastră, materializată în peste 300 lucrări ştiinţifice şi numeroase tratate şi monografii. Cornel Cărpinişan a fost de asemenea, şi acela care a pus bazele chirurgiei toracice experimentale în ţara noastră. Strălucit chirurg, el a adus numeroase contribuţii originale în tehnica chirurgicală din care multe îi poartă şi numele. Dezvoltarea chirurgiei toracice a împletit-o şi cu neobosita activitate de instruire şi pregătire a cadrelor. Această prodigioasă şi multilaterală activitate a fost preţuită prin acordarea a numeroase titluri şi distincţii ca: Laureat al Premiului de Stat, Medic Emerit, ordine şi medalii ale Republicii Socialiste România. Cornel Cărpinişan a fost ales membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale precum şi în numeroase societăţi ştiinţifice din ţară şi străinătate. O dată cu moartea lui Cornel Cărpinişan, chirurgia noastră pierde unul dintre reprezentanţii de seamă ai săi care timp de peste 40 de ani şi-a închinat activitatea ridicării prestigiului medicinii româneşti. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, MINISTERUL INVAŢAMINTULUI, Corpul defunctului va fi depus în Aula Facultăţii de medicină generală din b-dul Dr. Petru Groza nr. 8. Publicul are acces în ziua de 7 martie a.c., între orele 9—11, mitingul de doliu va avea loc în aceeaşi zi, la ora 12, la Facultatea de medicină generală. înhumarea se va face la Braşov — duminică 8 martie 1970. ACADEMIA DE ŞTIINŢE MEDICALE