România Liberă, ianuarie 1972 (Anul 30, nr. 8458-8481)
1972-01-15 / nr. 8468
Anul XXX Nr. 8468 6 pagini 30 bani Proletari din toate ţările uniţi-vă! muia liberă COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE PRIARII in fruntea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare întorşi de la Conferinţa pe ţară, primarii şi-au reluat locul în fruntea treburilor gospodăreşti de sezon ale satelor. Şi astfel dintre noianul de treburi, primarii au urcat-o pe locul intîi pe cea a îmbunătăţirilor funciare, adică repunerea in circuitul agricol a fiecărei palme de pămînt scoasă de sub ape, îmbunătăţiri funciare s-au făcut şi pină acuma. Fiecare în unitatea lui : I.A.S., C.A.P. De data asta acţiunea a fost şi este patronată de consiliile populare comunale, condusă direct de primari. De ce ? Să ascultăm pe cîţiva dintre primarii din comunele judeţului Ilfov. NICOLAE ERACLE, comuna Mitreni : Am avut, pe malul Argeşului, 600 hectare afectate de băltiri de pe care C.A.P. nu mai obţinea nimic de cîţiva ani. Anul trecut parte din ele au fost însămînţate cam prin luna august cu porumb de siloz, dar mare lucru nu s-a obţinut. S-a întocmit atunci proiectul desecării acestei suprafeţe, care urma să se facă din fondurile C.A.P. Numai săpatul canalului costa cam 600 000 lei. Nivelatul pămîntului tot prin muncă voluntară trebuia făcut deoarece altfel preţul la hectar se ridica simţitor. Ea a fost trimisă şi o draglină care s-a stricat înainte de a începe lucrul. E, dar pămîntul trebuia scos din mina apelor. De la judeţ ni s-a spus să ne ocupăm noi, consiliul popular comunal de lucrare, că-i pămîntul nostru. Era drept aşa. Am făcut comandament comunal în care au intrat toţi factorii principali : preşedintele C.A.P., şeful ocolului silvic, directorul şcolii, secretarul U.T.C., eu şi ceilalţi. Am copiat schiţa proiectului de canale întocmit de oficiul judeţean de îmbunătăţiri funciare şi am repartizat lucrarea pe membrii comandamentului. Am organizat apoi adunări populare în satele comunei şi le-am spus oamenilor ce trebuie făcut şi cit revine de fiecare. Calculele acestea le făcusem la primărie. Oamenii s-au constituit în formaţii de pină la 20 de familii, grupaţi pe criteriu de vecinătate, rudenie şi în frunte cu deputatul sau şeful de echipă C.A.P. au trecut la treabă. După adunările populare au rezultat 77 formaţii de lucru. Primii am ieşit noi, salariaţii consiliului popular, membrii comandamentului şi ne-am făcut norma de 5 mc. săpături. Şi uite aşa am încheiat anul 1971 cu 11 km de canale executate, din 19 km cît trebuia să facem. — Cînd credeţi că veţi termina ? — Proiectul iniţial prevedea ca etapa india să se încheie la 31 martie 1972 şi a doua la sfîrşitul anului, dacă lucrarea s-ar fi făcut din fondurile C.A.P. Noi însă cunoscîndu-ne forţele am schimbat termenele : etapa intîi, am pus-o la 31 decembrie 1971 şi a doua la 31 martie 1972. Altfel pierdeam un an de recoltă. Şi numai 2 000 kg la hectar dacă luăm, vom avea in plus peste 1 200 tone cereale. Cu vremea bună de lucru din ianuarie cred că vom termina mai devreme, deşi am avut de făcut 5 subtraversări : două de cale ferată, una de şosea naţională şi două de şosea comunală. Asta n-a fost insă singura „abatere“ de la proiect. Avem o baltă de 5 hectare care pină in 1960 producea peşte. Tot schimbîndu-i-se stăpinii, balta nu mai produce nimic. Unii specialişti au zis s-o scurgem in Argeş. Aşa au prins-o în proiect. Noi însă ne-am gindit altfel. S-o facem să producă din nou peşte. Că de putut se poate. Şi ne vom ocupa de ea în primăvara asta. De altfel nici nu se poate scurge în Argeş, că terenul e mai jos şi am aduce Argeşul peste noi. Ne mai gîndim ca reţeaua de canale secundare s-o folosim şi la irigat pe trupul I.C.S. (57 ha) şi pe trupul „Fruntaş“ (80 ha). Este evidentă din relatarea primarului, desfăşurarea de forţe, organizarea, cu ajutorul deputaţilor, a participării cetăţenilor la o asemenea acţiune, posibilităţile consiliului popular comunal. Tovarăşul TUDOR STERE, primarul comunei Şoldanu, ne atrage atenţia asupra resurselor de care dispune comuna. Ne oprim la una din ele. — Acţiunea am început-o cu locuitori ai comunei care lucrează in întreprinderile din Capitală şi din Olteniţa. Membrii comandamentului comunal au discutat cu ei, deputaţii i-au vizitat acasă, alţii au fost invitaţi la primărie. Rezultatul a fost că la readucerea celor 197 hectare în putinţa de a fi cultivate au participat şi peste 800 de cetăţeni din comună, salariaţi ai unor unităţi socialiste. Intr-o simbătă am avut la desecări peste 700 de femei membre ale C.A.P., iar a doua zi, AL. MIHAI corespondentul „României libere“ (Continuare In pag. a 3-a) IN CUPRINSUL ZIARULUI în dezbatere un proiect de lege PĂDURILE COMUNALE (In pagina a 3-a) ETICA PROFESIONALĂ A MEDICULUI ★ CE EFECTE ARE GERUL DIN ACESTE ZILE ? (In pagina a 5-a) UTILAJE NOI PENTRU LUCRĂRILE DE CONSTRUCŢIE 3la întreprinderea „6 Martie“ din Timişoara au fost introduse recent în fabricaţie mai multe utilaje de mare importanţă pentru şantierele de construcţii ale patriei, unele din ele în „premieră“ pe ţară. De remarcat, realizarea schelelor autoridicătoare care elimină aproape complet schelele clasice din lemn şi ţevi. Folosirea lor va permite o reducere a manevrei de montaj cu aproximativ 300 de ore la o singură refolosire. La rîndul său, ascensorul de şantier rezolvă problemele transportului pe verticală la înălţimi ce depăşesc 40 metri în condiţii mult îmbunătăţite faţă de macaralele-turn. Pentru manipularea mortarului prin conducte, colectivul uzinei timişorene a realizat o originală pompă cu două pistoane de mare eficienţă. Aceasta permite transportul celor mai dificile mortare, chiar dacă conţin nisip cu o granulaţie de pină la 10 mm. Macaralele uşoare pentru lucrări de finisaj, dozatoarele automate pentru staţiile de betoane, diferite accesorii pentru cofraje, sunt şi ele printre ultimele realizări ale colectivului de aici, care vin să întregească gama utilajelor fabricate de uzina timişoreană şi destinate şantierelor de construcţii. Majoritatea lor prezintă caracteristici tehnicofuncţionale superioare, la nivelul unor produse similare, fabricate de firme străine cu tradiţii industriale. CRITERIUL Mihnea Gheorghiu Civilizaţia, democraţia, munca colectivă, sunt cîteva din principalele semne ale alfabetului nostru ideologic. Am participat şi mereu participăm fiecare dintre noi, la adunări şi consfătuiri, generale şi „pe ramură“ şi la şedinţe de tot felul, în care ne trec pe sub ochi şi pe la urechi felurite tipuri de oameni şi formule, mai vechi şi mai noi. In definitiv, un singur adevăr este de demonstrat în suma tuturor şedinţelor şi activităţilor noastre, in orice zonă practică sau teoretică s-ar desfăşura ele in prezent şi anume că „ridicarea continuă a nivelului de trai, material şi spiritual al întregului popor e scopul suprem al politicii partidului, esenţa şi RAŢIUNEA ÎNSĂŞI A FĂURIRII SOCIALISMULUI, a societăţii multilateral dezvoltate IN CENTRUL CAREIA SE AFLA OMUL“. Prin urmare, oriunde şi orice am lucra, în cultură sau în agricultură, truda şi inteligenţa noastră trebuie să fie judecată şi răsplătită în această ordine bine stabilită a lucrurilor şi după acest criteriu unic. Mulţi dintre sociologii şi urbaniştii noştri îşi pun acum problema noilor relaţii umane şi social-economice pe care le vor crea procesele actuale de dezvoltare şi aglomerare şi pe care le vor avea de înfruntat intr-un viitor destul de timpuriu, datorită modificărilor vertiginoase ce se produc in structura economică şi demografică a ţării. In legătură cu planul lor de perspectivă apropiată şi pe termen mai lung se vor formula desigur observaţiile celor interesaţi, păzind şi făcînd. Dar, deocamdată, mi se pare că unora dintre edilii vechilor şi tinerelor noastre aşezări urbane le revin nişte sarcini mai concrete şi care răspund unor necesităţi mai urgente. Remarcăm, de pildă, cu toţii, că intr-un oraş vechi şi puternic in toate privinţele, ca Bucureştiul, spaţiile comerciale sunt insuficiente faţă de afluxul cumpărătorilor.Nu mă refer la serviciul nesatisfăcător al personalului de „deservire“, la care rubrica de satiră şi umor nu pregetă să adaoge zilnice exemple, — dar e vorba de spaţiu propriu-zis, de asigurarea, dotarea şi îngrijirea lui). Insă dacă poţi cumpăra in magazine ceea ce cauţi, — indiferent dacă vînzătorul zîmbeşte sau nu, — ,,chestiunea personală" se rezolvă mai uşor, căci, în ultima instanţă, politeţea mai ţine şi de om. Este important deci, in primul rind, ca (Continuare în pag. a 2-a) .R.‘1 . Hotelul „Decebal" din Bacău. BACAU-PREMIUL I • La lucrările de investiţii, economii echivalente cu costul a peste 400 de apartamente. • în fiecare zi, lucrări edilitar-gospodăreşti în valoare de 258.000 lei. • 159 cetăţeni distinşi cu insigna de „Fruntaş în gospodărirea oraşului“. Cetăţenii din oraşul de la confluenţa Bistriţei cu Siretul au trăit ieri momente de mare satisfacţie. In cadrul unei festivităţi care a avutloc după amiază la Casa de cultură „Vasile Alecsandri“, municipului Bacău i-a fost decernat premiul I pe ţară pentru rezultatele obţinute anul trecut în acţiunea de gospodărire şi înfrumuseţare a localităţii. Cu acest prilej, tovarăşul Petre Blajovici, preşedintele Comitetului de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală, a adresat locuitorilor oraşului calde felicitări pentru hărnicia şi spiritul de iniţiativă de care au dat dovadă, pentru contribuţia adusă la cucerirea acestui prestigios loc în întrecerii dintre municipiile cu o populaţie de peste 50 000 de locuitori. Ei au fost felicitaţi, de asemenea, de tovarăşul Gh. Roşu, prim secretar al Comitetului judeţean Bacău al P.C.R., preşedintele Consiliului popular judeţean CONSTAZOIŢII corespondentul „României libere“ (Continuare în pag. a 3-a) Simbătă 15 ianuarie 1972 ACORDUL GLOBAL Ce arată experienţa cooperatorilor din Cirţa, judeţul Sibiu, în privinţa modalităţilor de aplicare a acestui sistem in sectorul zootehnic • într-un an, producţia medie de lapte pe cap de animal a crescut cu 317 litri • 661 hl lapte în plus la fondul central • Retribuţia — în bani şi produse echivalate în bani — a unui îngrijitor a fost anul trecut în jur de 19 000— 20 000 lei In agricultura cooperatistă a judeţului SIBIU, acordul global s-a aplicat anul trecut şi în 43 de ferme de animale cuprinzînd toate speciile. Iar bilanţul înregistrat permite astăzi o apreciere : rezultatele obţinute au fost direct proporţionale cu grija pentru crearea unor condiţii optime de muncă în sectoarele unde s-a hotărît introducerea acordului global, pentru aplicarea corectă şi diferenţiată a normelor şi corelarea acestora cu plafoanele de producţie prevăzute. Aşa cum s-a mai subliniat, acordul global, element stimulator şi de cointeresare, cu puternice rezonanţe în activitatea oamenilor este numai una dintre pîrghiile ce concură la realizarea şi depăşirea sarcinilor de plan. Pentru că aşa după cum se ştie, aplicarea lui trebuie armonios îmbinată cu ceilalţi factori ce hotărăsc soarta producţiei : asigurarea corespunzătoare a furajelor,, permanentizarea cadrelor şi ridicarea continuă a cunoştinţelor lor profesionale, mecanizarea unor acţiuni, adăposturi corespunzătoare etc. Numai aşa acordul global realizează pe deplin principiul împletirii intereselor personale ale membrilor cooperatori cu cele obşteşti ale întregii unităţi, cu cele ale statului.Un exemplu pozitiv în acest sens îl oferă şi cooperativa din CÎRŢA, judeţul Sibiu, unde acordul global introdus şi la fermele de vaci, a determinat un început de ascendenţă în domeniul producţiei de lapte. Iată ce ne-a spus despre felul cum au demarat lucrurile preşedintele unităţii, Simion Moraru : — Avem un efectiv matcă de 202 vaci şi juninci. Cînd am supus votului adunării generale aplicarea acordului global, oamenii, în necunoştinţă de cauză, au avut ezitări. Dar noi am avut grijă să le oferim o serie de cifre şi calcule comparative care pînă la urmă au convins. S-a stabilit astfel, ca 78 la sută din retribuirea muncii să se acorde pentru realizarea producţiei de lapte planificată şi 22 la sută pentru obţinerea viţeilor prevăzuţi, considerîndu-se că întreţinerea este un element intermediar care contribuie la adîncirea obiectivelor propuse. — Cum aţi procedat practic ? — Prin plan s-a stabilit obţinerea unei producţii totale de 1 500 hl şi a unei producţii marfă de 850 hl şi 124 de viţei. Conform normativului aprobat de adunarea generală, aceasta înseamnă un consum de 9193 norme convenţionale categoria I cu o valoare planificată de 20,70 lei pentru fiecare normă. Desigur că, pentru atingerea indicatorilor de mai sus, fiecare îngrijitor ar fi dorit să aibă cel mai bun lot de vaci. Ce am făcut atunci ? Am format loturi în care am cuprins, alături de vacile în lsctaţie, şi juninci gestante. Asta pentru ca fiecare îngrijitor să depună eforturi şi pentru realizarea producţiei de lapte şi pentru obţinerea viţeilor prevăzuţi, deci şi pentru împrospătarea efectivului-matcă. Aceasta înseamnă acordarea unei griji deosebite pentru întreţinerea şi exploatarea ambelor categorii de animale. Astfel, au fost date în primire fiecărui VIRGIL LAZAR corespondentul României libere (Continuare in pag. a 3-a) La punctul de contact — Sunteţi, tovarăşe Ion Diguţă, unul dintre cei mai apreciaţi normatori ai Grupului de şantiere Tirgovişte. Ştiaţi ? — Asemenea aprecieri nu se ţin ascunse... — De fapt, ce înseamnă a fi normator ? — Mai întîi, ar trebui să cunosc ce ştiţi şi ce nu ştiţi dv. despre acest subiect. — Fiindcă ţineţi să începem acest dialog cu părerea mea (vă rog să mă corectaţi cînd nu am dreptate) eu cred că normatorul este un om care veghează ca trecerea timpului să funcţioneze bine, aşa cum altul veghează linia ferată, reţeaua electrică sau conductele, un ins care nu participă direct în procesul de producție, dar contribuie la realizarea produselor. Am văzut intr-o mină un salariat care nu avea altă misiune decit să şadă cu ochii țintă pe banda transportoare. Normatorul, stă cu ochii pe timp, ca să nu umble in gol. — Da... Din orice se poate face literatură... — Unde am greşit ? — Nu ştiu dacă aţi greşit, dv. aţi interpretat în felul dv. Insă nu este chiar aşa, dacă ar fi chiar aşa, noi nu am putea să Responsabilitatea profesiilor stăm acum de vorbă. Sau ar fi foarte grav să stăm de vorbă. Şi, după cum vedeţi, vorbim şi nu se întîmplă nimic grav. — Vorbim, dar ochii nu vă stau la mine... — Singura consecință este că eu va trebui să muncesc de două-trei ori mai mult ca să recuperez timpul ăsta consumat în discuție. Asta-i tot. — Spuneţi-mi, ceea ce faceţi dv. este o profesie ? — Profesia de normator ? Cine se mai îndoieşte azi de ea ? — Înseamnă că pină la o vreme au existat reţineri ? — La început nici nu i se pretindea prea mult acestei meserii şi nici nu oferea cine ştie ce. — Cine o practica ? — Practicienii ei ? Băieţii aceia cu licee neterminate, aflaţi la normare în trecere spre alte locuri.. Să nu fiu rău înţeles, mulţi dintre ei au rămas, suntazi veterani ai şantierelor şi de la ei au învăţat mult cei din a doua generaţie de normatori. — Ce însemna a face normare în acel început ? — Activitatea normatorului era una de ţinere a evidenţei, de înregistrare a cantităţilor, într-un proces de producţie MARIN IONIŢA (Continuare în pag. a 3-a) Vrem sa facem un test CUM SE FACE RADIOGRAFIA ...MICRORADIOGRAFIEI Mi-am făcut ieri un inventar prin cîteva sertare şi am găsit într-un colţ uitat un teanc de recipise, adeverinţe şi invitaţii, pe care le-am colecţionat cu fervoare, în decursul anilor... Ia te uită o hîrtioară — cu ştampilă de la Institutul antirabic care îmi aminteşte (puteam să uit oare ?) un conflict avut la vîrsta de şapte ani, şapte luni şi şapte zile cu un antipatic cîine mops, care îşi avea coteţul pe aceeaşi stradă, la numărul şapte, sau o altă hîrtie prin care eram invitat de cercul amicilor cutiilor de chibrituri fără gămălie, la un fosforescent bal mascat care n-a mai avut loc, deoarece n-a reuşit nimeni să scapere un băţ de chibrit pentru a aprinde bricheta portarului de la intrare. Dar asta ce mai este ? O somaţie să mă prezint să-mi fac micro-radiografia pe care, vai, mi se pare că am uitat-o şi nu pot să pun mîna în foc dacă am plătit sau nu amenda... Am greşit, o spun cu mîna pe inimă, deoarece microradiografia era în interesul meu, iar nu în interesul preventiv al instituţiei respective. Să-mi corijez, aşadar, această regretabilă amnezie şi, cum afară este un frig de îngheaţă pînă şi... buletinul meteorologic, am pornit strănutînd spre centrul de radio-fotografie de pe Calea Plevnei nr. 18. La intrare, un afiş îmi indică reperul geografic : „Aici se fac microradiografii"... Am nimerit exact la sursă. Mă prezint tuşind la ghişeul de la intrare. Am venit pentru micro... spun tamponîndu-mi, cu batista, maxilarul. Sînt privit cu vizibilă curiozitate și apoi întrebat : — Hîrtia, adică înștiinţarea — Care ? — Pe care aţi primit-o acasă. — Am una mai veche. — Aia nu mai este bună. — Atunci ? — Atunci trebuie să veniţi cu înştiinţarea. — Dar dacă nu am ? — Cu regret. Nu se poate face micro... Pe ce stradă locuiţi ? Spun şi eu o stradă din apropiere. — Veniţi în februarie. — De ce ? — Deoarece atunci veţi fi programat. Veţi primi înştiinţare acasă, veţi veni frumuşel cu ea şi... vă facem micro... Zic de colo : — Dar de ce să vă mai deranjați dumneavoastră cu hîrtia pînă la domiciliul meu din moment ce am venit eu aici viu și natural ? E doar propriul meu interes să-mi fac micro... Vocea devine compătimitoare: - Tovarăşe dragă, dumneata nu înțelegi că acum se lucrează la scrierea înştiinţărilor după cartoteca noastră. Strada dumitale este abia... în februarie. Cind o să primeşti hîrtia vii la noi sau dacă nu vii atunci o să primeşti o amendă. Păi asta zic şi eu, ce să mai lucraţi dumneavoastră la scrierea înştiinţărilor, dacă tot am venit gata nescris. Imi faceţi micro şi gata. O luăm iar de la capăt, dar nu ajungem la nici un rezultat, adică la nici o microradiografie. Ca să vedeţi şi dumneavoastră cum se complică uneori lucrurile, deşi în realitate ar putea să fie la urma urmei cît mai DUMITRU TABACU (Continuare în pag. a 2-a) Harta fenomenelor meteorologice probabile, Amănunte !, pag. a 6-o Sesiunile consiliilor populare judeţene O largă participare a cetăţenilor pentru îndeplinirea obiectivelor planului economiei locale Sibiul, care trăieşte în aceste zile bucuria primelor succese ale celui de al doilea an al cincinalului, cinci de la Copşa Mică, Cisnădie, Mediaş şi de la principalele uzine sibiene au sosit veşti anunţînd depăşirea considerabilă a sarcinilor primei decade a acestei luni - a reunit ieri pe deputaţii Consiliului popular judeţean, care în cadrul sesiunii de început de an au dezbătut şi aprobat planul economrtic şi bugetul pe 1972. Atit documentele prezentate cît şi deputaţii în cuvîntul lor în numele oamenilor muncii, români, germani, maghiari care le-au încredinţat mandatul de a-i reprezenta în consiliul popular judeţean, au scos în evidenţă realizările obţinute în anul 1971 în toate domeniile vieţii economice şi social-culturale, şi în mod deosebit sprijinul larg al cetăţenilor în înfăptuirea unor lucrări de interes general. S-a subliniat, ca un fapt meritoriu, că dacă in domeniul gospodăririi comunale s-a obţinut o depăşire a planului de producţieprestaţie cu 11 milioane lei, că dacă întreprinderea judeţeană de construcţii-montaje a reuşit să execute un volum suplimentar de lucrări în valoare de 8,3 milioane lei (construindu-se 1 612 apartamente, cu 412 peste prevederi), aceasta se explică şi prin faptul că cetăţenii judeţului, au fost mereu prezenţi, în număr tot mai mare in timpul lor liber pe şantierele construcţiilor de locuinţe, ale celor de şcoli, creşe, sau spitale. Cel mai concludent exemplu îl constituie faptul că în întrecerea patriotică judeţul Sibiu a înregistrat un succes deosebit : in anul 1971 volumul total al lucrărilor efectuate cu sprijinul efectiv al cetăţenilor s-a ridicat la 120 milioane lei — faţă de (Continuare în pag. a 3-a) Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din Republica Socialistă România In numele Comitetului Central al Frontului Patriei din Vietnam şi al meu personal, vă mulţumesc sincer dumneavoastră şi tovarăşilor din Consiliul Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din România pentru mesajul de felicitare adresat cu prilejul realegerii mele în funcţia de preşedinte al Prezidiului Comitetului Central al Frontului Patriei din Vietnam. Felicitările pătrunse de prietenie frăţească pe care dumneavoastră şi Consiliul Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din România mi le-aţi adresat, constituie pentru noi o încurajare preţioasă in lupta noastră împotriva agresiunii americane, pentru salvarea naţională şi în opera de edificare a socialismului. Fie ca solidaritatea şi prietenia frăţească dintre popoarele vietnamez şi român să dureze un veci. Fie ca relaţiile de prietenie dintre cele două fronturi ale noastre să se întărească pe zi ce trece. Cu cele mai bune urări de sănătate, TON DUC THANG Preşedintele Prezidiului Comitetului Central al Frontului Patriei din Vietnam Tovarăşului ION GHEORGHE MAURER Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România Ţin să vă prezint călduroase mulţumiri pentru felicitările cordiale pe care mi le-aţi adresat cu ocazia sărbătorii naţionale a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia - 29 noiembrie. împărtăşesc pe deplin convingerea dumneavoastră că prietenia sinceră şi cooperarea rodnică intre cele două popoare ale noastre se vor dezvolta fără încetare, pentru bunăstarea popoarelor român şi iugoslave, in interesul păcii şi socialismului. GEMAL BIEDICI Preşedintele Consiliului Executiv Federal al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia