România Liberă, iunie 1973 (Anul 31, nr. 8897-8922)
1973-06-15 / nr. 8909
Pagina a 2-a 15 iunie 1973 PANORAMIC CINEMATOGRAFIC „Cei mai lung decit un Un film care porneşte de la un fapt real — dramatic în substanţa lui — în pofida ficţiunii scenariului, ar trebui să aibă un spor de autenticitate şi de emoţie. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, se întimplă invers. Pericolul reconstituirii nu este nicăieri mai mare decât în astfel de cazuri. Pericol, pe care n-au ştiut să-l evite nici realizatorii filmului iugoslav „O zi mai lungă decit un an“. Cu materiale din arhivă, la care se adaugă mizanscene cu figuraţie multă şi trucaje spectaculoase, se reconstituie cutremurul de mari proporţii care în 1969 a distrus un oraş din Iugoslavia. Directorul închisorii din oraş eliberează deţinuţii pentru cîteva zile, pentru a-i lăsa (nesupravegheaţi) să ajute sinistraţii. Riscul pe care şi-l asumă directorul este foarte mare (un deţinut învoit cu cîteva zile înainte pentru a-şi vedea copilul bolnav, nu se mai întorsese....). Filmul urmăreşte de aici încolo grupul de deţinuţi şi avatarurile lor în oraşul distrus. Şi mai mult decît atît (dar nu şi mai atent) mutaţiile lor sufleteşti, procesele de conştiinţă care demonstrează că aceşti oameni sunt recuperabili, că umanitatea din ei nu dispăruse şi în sfirşit că metoda directoruluipedagog a dat rezultate. In ziua în care trebuiau să se întoarcă la închisoare sint toţi prezenţi, chiar dacă, aşa cum spune unul dintre ei, vor încerca mai tîrziu să evadeze. In timpul acţiunilor de salvare din oraş, se ajunge chiar la situaţia paradoxală în care ei, infractorii de drept comun, urmăresc şi prind o bandă de hoţi care jefuiau casele dărîmate. Dar ceea ce ar fi trebuit să fie un proces progresiv, de la nelinişte şi derută, la momentul de duioşie cînd unul dintre deţinuţi duce în braţe o fetiţă necunoscută la spital, îngrijorat fiind de soarta ei şi pînă la momentele de luciditate şi remuşcare din final, devine pe peliculă o Înşiruire oarecare de evenimente lipsite de nuanţe şi fior. Aceasta este şi una din cauzele pentru care în ciuda subiectului pasionant şi cu premise de reuşită, filmul rămîne mediocru şi de multe ori fals. Lipsa de nuanţe în analiza psihologică, lipsa de gradaţie în fluxul stărilor sufleteşti şi lipsa de fior tragic al evenimentelor de pe ecran nu poate fi suplinită nici de cîteva interpretări actoriceşti bune şi nici de efortul (evident) al regizorului în scrupulozitatea reconstituirii. Am văzut încă una din acele opere ale ecranului în care realizarea nu e pe măsura bunelor intenţii- Roxana Pana „Aici zorile sunt într-un minunat colţ de lume, undeva în Karelia, într-un loc ce pare a grăi despre întreagă linişte a lumii, a fost trăită o cumplită încleştare, plătită cu vieţi tinere. Războiul a pus aici faţă-n faţă cinci tinere luptătoare şi o patrulă germană, aici unde totul vorbeşte despre frumuseţe şi pace. Tocmai aici au fost răpuse minunate vieţi. Ecranizînd nuvela omonimă a lui Boris Vasiliev (după scenariul autorului) regizorul Stanislav Rostotki („Stele de mai“, „Să trăim pînă luni“) urmăreşte destinul tragic al eroinelor sale, în din nou liniştite“ găduindu-şi pe parcurs, scurte flash-back-uri, luminos colorate, prin care ne împărtăşeşte visurile lor şi ne familiarizează cu existenţa lor dinaintea războiului ce a întrerupt firul fericit al zilelor. El nu se fereşte de umor şi de gluma uşoară, de duioşie şi puţin sentimentalism, care, deşi alternează uneori tonul sobru al naraţiunii fac mai uşoară receptarea, altfel îngreunată de lungimea celor două serii. Din păcate Rostotki, narator riguros de obicei, a apelat la un prolog şi epilog situat în zilele noastre, care la rîndu-i distonează de restul povestirii. „Simon Templar intervine“ Faţă de mult îndrăgitele serii T.V. în care justiţiarul intervine cu forţa pumnilor, şi chiar cu puterea gindirii, acest lung metraj nu aduce nimic în plus. In minus, da. Pretextul manifestării talentelor şi zimbetului cam fandosit — ironic, bun pentru 50 de minute-acţiune, întins aici pe mai bine de o oră şi jumătate, lasă imense goluri în tensiune şi nici nu ne mai ţine cu sufletul la gură şi respiraţia tăiată Sexul slab ocupă ceva mai mult spaţiu în zbuciumata existenţă a falnicului „sfînt", iar pentru îngreunarea alegerii ori mulţumirea tuturor gusturilor — avem şi exemplar-vamp şi exemplar-inteligent. Opţiunea lui rămîne însă un mister. Greşeam fundamental cînd afirmam că filmul lui Roy Baker nu aduce nimic în plus, căci avem prilejul să aflăm că bunul nostru Simon dacă ar vrea ar putea da magnifice lovituri gangstereşti. El ar fi şi un maistru al combinaţiilor dacă şi-ar pune mintea să conducă răufăcători. Dar cum el este bun, şi drept, şi cinstit îi va pedepsi pe aceştia cu degajarea binecunoscută aruncînd peste ei, odată cu oprobriul său, şi magnificul zîmbet. Vă puteţi convinge de toate acestea dacă vă simţiţi la fel de puternici ca ei şi aveţi curajul să înfruntaţi două ore infernale in cinematograful „Bucureşti“, sală unde poluarea aerului atinge proporţii dramatice, unde se află zeci de spectatori fără locuri, dispuşi să-şi manifeste admiraţia stind pe jos şi răcnind cit mai tare. Iar dacă intr-adevăr, vă simţiţi rezistenţi ca el, să nu speraţi să mai fiţi la fel, după două ore de vizionare, în atari condiţii. Eu mă declar răpusă. Florica Ichim Un eveniment editorial Apariţia volumului III din „Istoria literaturii române" Recent, a ieşit de sub tipar în Editura Academiei, volumul al IlI-lea al unei lucrări de interes naţional : ..Istoria literaturii române". Lucrarea, apărută în elaborarea unui colectiv condus de Şerban Cioculescu, Ovidiu Papadima şi Alexandru Piru, cuprinde studiul aprofundat al uneia dintre cele mai prodigioase şi mai interesante perioade ale culturii româneşti , începînd cu întemeierea mişcării literare ieşene .Junimea“ şi terminînd cu sfîrşitul secolului trecut. Capitole speciale, concepute monografic, sunt rezervate marilor personalităţi ale literaturii noastre : Mihai Eminescu, Ion Creangă, I. R. Caragiale, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, Ion Ghica, Alexandru Macedonski, Dobrogeanu Gherea, Duiliu Zamfirescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Al Vlahuţă, George Coşbuc ş.a De asemenea sunt prezentate în mod amănunţit şi diverse publicaţii cu ecou în epocă : „Convorbiri literare", „Literatorul", „Evenimentul“, grupările literare „Junimea", „Contemporanul" precum şi curentele literare din perioada respectivă. Volumul cuprinde, de asemenea, o biblio- grafie şi un bogat material ilustrativ pus la dispoziţie de Biblioteca Academiei. UNA PE ZI de MATTY — ...Vezi, aici în întreprindere, noi ne simţim ca o mare familie şi nu mă refer la faptul că majoritatea chiar sîntem rude intre noi— Vrem să facem un test Cum este aşteptat bobul în hambarele bazelor de In drum spre Slobozia iau dintr-un lan de grîu un spic dat în pîrg şi privesc minunea bobului împlinit din seva pământului. Rodul dulce al brazdei se coace la sinul Bărăganului şi iată, se apropie ceasul suprem al culesului. In toamna anului trecut, în încleştarea oamenilor cu rafalele torenţiale ale ploilor, treceam prin aceste locuri văzînd cît de dramatic încolţea pîinea acestei veri. Acum bobul se coace şi nu peste multă vreme vom gusta din pîinea rumenă şi nouă. Dar pînă atunci vă propun să vedem cum este aşteptat bobul auriu în hambarele bazelor de recepţie. Ce ar fi, zic, să luăm un autocamion plin cu cereale şi să ne îndreptăm spre cîteva unităţi de depozitare ? Dar, iată că în drum ne apare o bază de recepţie. Să ne oprim deci, de vorbă cu tovarăşul Ion Matei, şeful bazei. — Am venit cu griul să-l depozităm. — Văd că vă ţineţi de glume. Pînă la cules mai sint vreo două săptămîni și ceva... — Să presupunem că ar începe chiar acum recoltarea. Cum stați cu pregătirile ? — Bine. Ne-am pregătit cu grijă spațiile de depozitare. Mă uit în cîteva magazii și observ că sînt încă pline. — Este griul rămas de anul trecut. — Cam cît ? — Păi să tot fie 2 000 de tone. Un spaţiu deocamdată blocat. — Adică, după cite înţeleg, ocupă locul a 2 000 de tone de grîu nou care va trebui să fie adus imediat aici în timpul recoltatului. — Întocmai. Avem şi dispoziţii în acest sens, dar C.F.R.-ul nu ne dă vagoane. Plecăm apoi spre altă bază de recepţie din apropiere în aceeaşi postură de cărăuşi ai noii recolte. Stau de vorbă cu tovarăşul L. Matei, şeful bazei. — La dumneavoastră avem unde să depozităm griul ? — Aveţi, cum să nu ! Iată, am făcut cinci platforme fixe cu o capacitate de 5 000 de tone şi în plus mai avem o capacitate de 19 000 de tone, din care însă un spaţiu de 3 800 de tone este ocupat. — Din ce motiv ? — Este grîu rămas de anul trecut, iar cînd va veni cel nou nu vom avea spaţiu. Trebuie să-l transportăm la alte magazii dar C.F.R.-ul nu ne dă vagoane. Am fost chiar acum la gară. Merge însă greu. Ajung la Slobozia, unde în lipsa tovarăşului director de la I.V.C.A.T. Ioni-a lăsat vorbă, că mă aşteaptă la Călăraşi. Iar cînd am ajuns la Călăraşi mi s-a spus că mă aşteaptă la Slobozia şi uite aşa ne-am jucat de „v-aţi ascunselea“ o zi întreagă) discut cu tov. Gheorghe Ionescu, şeful serviciului de recepţionare şi exploatare, îmi dau seama că în judeţul Ialomiţa pregătirile de preluare a recoltei s-au făcut cu multă seriozitate, dar oamenii trebuie ajutaţi în continuare pentru crearea şi eliberarea unor noi spaţii de depozitare. Mă interesez ce se întimplă la Bărăganul de Ialomiţa. — La 31 aprilie trebuia să fie pusă în funcţiune. Dar recepţia nu s-a putut face datorită unor defecţiuni la maşinile de condiţionare şi încă multe altele. — Cine este constructorul ? — Trustul de construcţii agrozootehnice. Avem aici o capacitate însemnată de tone care nu va fi folosită aşa cum am fi dorit, acum odată cu recoltarea griului. Iată aşadar, că anumite termene nerespectate creează neajunsuri tocmai acum cînd este atîta nevoie de hambare pentru grîu. Mă interesez ce s-a întreprins pentru creşterea gradului de mecanizare în unităţile de preluare şi aflu că s-au construit noi guri de preluare, ceea ce înseamnă sporirea ritmului cu 1 200 tone în 10 ore. Să vedem ce înseamnă practic acest lucru. Scurtarea cu şase zile mai puţin faţă de anul trecut a recepţionării griului. Specificul local ne furnizează o noutate. De la C.A.P. Unirea griul va fi trimis la depozite cu şlepuri pe Borcea, întreb care este situaţia cu spaţiile totuşi blocate de la unele baze de recepţie. de grîu recepţie — S-a stabilit — mi se spune — datorită cantităţilor mari de grîu din anul trecut, să se facă mutaţii în depozitele altor judeţe. — Şi se fac aceste mutaţii ? — Se fac dar cam cu încetinitorul. De pildă, nici pînă acum judeţele Iaşi şi Neamţ, care au de preluat 8 400 de tone de grîu, nu ne-au trimis confirmări în acest sens. Dar greutatea cea mai mare este alta. — Care anume! — Avem mari necazuri cu repartizarea vagoanelor. Bunăoară, conform planului încheiat cu regionala C.F.R., ar fi trebuit ca în această lună să se transporte 4 500 de tone. Deci, cam 150 de tone pe zi. Deoarece nu se respectă acest lucru, suntem puşi în situaţia ca acum, la mijlocul lunii, să avem un minus de 1 000 de tone netransportate. Iar recolta nouă bate la uşă. In Bărăgan, mârâie grânar al ţării, pregătirile sunt în toi. Este necesar, însă, ca eforturile să fie conjugate pentru ca , aşa cum se subliniază în Comunicatul şedinţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. apărut ieri în ziarul nostru — să se asigure „DEPOZITAREA ÎN BUNE CONDIŢIUNI A RECOLTEI, FOLOSIND IN ACEST SCOP TOATE DEPOZITELE EXISTENTE, PRECUM ŞI UNELE SPATII CARE SA FIE TRANSFORMATE IN DEPOZITE TEMPORARE“. Aşadar, ceasul culesului trebuie să-i găsească cit mai bine pregătiţi pe cei ce primesc bobul de grîu in hambare. Dumitru Tabacu Magaziile aşteaptă noua recoltă de giu Foto I NICU VASILE (Urmare din pag. 1) trei. Scopul practic al gestului său: să facă cunoscută in ţările nordice cultura şi civilizaţia românilor, care îl fascinaseră. Această operă de cunoaştere, apropiere şi schimb de valori a şi început: „ambasadorul nostru de inimă“ publică texte româneşti in suedeză, scrie continuu despre experienţa sa in România, are iniţiativa unor punţi de colaborare intre oamenii de cultură ai celor două ţări. In cîteva rinduri a găsit de cuviinţă să-mi comunice admiraţia şi impresiile constant bune pe care i le inspiră variatele domenii ale vieţii româneşti. Cum românul pune întotdeauna preţ pe opiniile unui prieten adevărat, la ultima intîlnire (alaltăieri) nu am rezistat tentaţiei de a-i vorbi astfel: „Totu-i bine şi frumos, domnule E. Dar ce anume nu-ţi place la români?“. „Nu-mi place, printre altele, cel de al zecelea act al piesei“ mi-a spus sibilinic, apoi s-a grăbit să detalieze. Un ospătar, bunăoară (a se înţelege orice altă profesiune publică) te serveşte ireproşabil de nouă ori la rînd, entuziasmindu-te ; a zecea oară, duş rece! — te trişează, răsturnind cu nonşalanţă felul relaţiilor dintre cei doi parteneri. Este ceea ce numeşte el „al zecelea act al piesei", care este surprinzător, neconvenabil şi mai! anulează adesea toate cele nouă strălucite acte anterioare. „Nu sunt Un cusurgiu, a ţinut să precizeze omul nostru, şi nu cred că experienţa neplăcută e caracteristică, motiv pentru care n-am scris şi nu voi scrie despre aşa ceva, convins fiind că un străin nu poate fi cel mai bun judecător. Cel mai bun judecător poţi să-ţi fii tu însuţi“. Cred că gindeşte bine şi drept acest prieten a! ţării mele; i-am schiţat, opinia numai pentru a arăta cit de adînc şi definitiv se grefează în sensibilitatea unui oaspete o neglijenţă oricît de mică a amfitrionului, singura „scăpare“ dintr-un şir de reuşite, mica sau marea trişare, in stare să compromită imaginea noastră esenţială in o- Amfitrion chii şi conştiinţa străinătăţii. Imaginea unei ţări, imaginea unui popor, imaginea ansamblului de virtuţi ale unei naţiuni nu se întemeiază pe abstracţiuni; acestea se constituie — nota bene! — din suma observaţiilor nemijlocite, din cele văzute şi trăite, din experienţele directe ale oamenilor, în această relaţie România se numeşte AMFITRION iar vizitatorul OASPETE, întreb, de aceea, cui ii poate fi îngăduit ca prin neglijenţă, atitudine necivilizată, lipsă de consecvenţă şi demnitate, prin incorectitudine personală să atenteze la valoarea de cristal a virtuţii de amfitrion?! Ştie-se că ospitalitatea este o caracteristică de leagăn a poporului nostru. Acela care o dezice prin comportament individual necorespunzător merită un chip îndoit oprobriul opiniei publice, aspra judecată a colectivităţilor socialiste româneşti. Motivul: neglijenţa lui insulară se agravează hipertrofie prin ecoul şi reverberaţia pe care le operează insensibilitatea oaspeţilor. Prejudiciul moral şi de conştiinţă este — veţi fi de acord, — incalculabil şi tot astfel daunele aduse numelui şi renumelui ţării. Cînd spun toate acestea mă gîndesc la absolut toate treptele funcţiunilor de amfitrion: ospătar, primar de municipiu, ghid, hotelier, director general al nu ştiu cărei staţiuni, taxator, medic curant, stewardesă, miliţian, interpret, şofer, vînzător de ziare, alte zeci şi sute de profesiuni prin intermediul cărora un străin ia act de chipul concret al unei ţări. Fiecare la locul nostru suntem, intr-o mai mare sau mai mică măsură, „cartea de vizită" a ţării. Fiecare suntem, metaforic vorbind, o imagine posibilă a României. Sprm toate acestea acum, in iunie, la început de sezon estival, in anotimpul soarelui, cinăsinul binecuvîntat al patriei e gata să primească oaspeţii tot mai numeroşi care vin spre România. Asagiului tradiţional „bucuroşi de oaspeţi!“ îi incumbă hărnicie, corectitudine, demnitate, rigoare, exigenţă, fantezie, consecvenţă, răspundere. Adică, să fim de o mie de ori atenţi la acel „cel de al zecelea act al piesei". Lapte în... crengi de brad şi coajă de alun Se ştie, zona montană oferă, prin excelenţă, posibilităţi dintre cele mai bune pentru păşunat. Dar dacă acesta este un adevăr cunoscut şi recunoscut — trebuie să recunoaştem şi că oamenii din Tulnici, Cuza şi Cireşu (Vrancea) l-au servit cum nu se poate mai bine ! Ei au înfiinţat un centru de prelucrare a laptelui, chiar in inima celor mai renumite aşezări de creştere a vacilor cu lapte. Ca atare, laptele nu se mai transportă in alte locuri pentru prelucrare, ci este preparat pe loc, de meşterii cunoscuţi ai aşezării, în vestitele caşcavaluri afumate învelite cu crengi de brad, și în deliciosul caş gras de vacă proteguit in tolbe de coajă de alun — după procedee străvechi care au adus faimă și apreciere acestor sorturi. (C. ZLIBUȚ — coresp. R.I.). Descoperit după 5 ani... Intr-o seară a anului 1968, pe şoseaua Brăila—Galaţi, la km 2, a fost descoperit un cadavru. Alături se afla o căruţă complet distrusă. Aşa cum se prezentau lucrurile, deducţia era clară : fusese comis un accident de circulaţie, în urma căruia un om îşi pierduse viaţa. Dar cum se produsese accidentul ? Cine era autorul lui ? Unde se ascundea? Despre asta nimeni nu ştia nimic ! Au urmat intense cercetări. O lună, un an, doi... Părea că nu se va ajunge niciodată la descoperirea adevărului, şi totuşi... Recent, autorul accidentului a fost identificat : intr-o comună din judeţul Sibiu — Loamneş — se numeşte Gh. Voinea. Cel care a perseverat timp de cinci ani pentru depistarea infractorului, incununinduşi în cele din urmă munca de succes, este căpitanul Nicolae Bălan de la miliţia judeţului Brăila. (H. MANGIUREA). O expoziţie a copiilor Holul de la intrare şi palierele etajelor clădirii care adăposteşte Institutul judeţean Mureş de proiectare, găzduieşte o inedită expoziţie : 100 de copii ai salariaţilor institutului prezintă peste 250 de desene , peisaje, portrete etc. Unele deosebit de impresionante prin maturitatea compoziţiei şi a coloritului — altele fermecătoare prin naivitate, sau fiind involuntare... caricaturi. Explicabil, de vreme ce expoziţia a fost deschisă tuturor talentelor intre 3 şi 14 ani — iniţiată, gîndită şi organizată de un grup de arhitecţi entuziaşti din cadrul I.P.J. La „vernisaj“, au participat 15 dintre expozanţi. Aceştia au umplut cartea de impresii, nu cu semnături — cei mai mici încă nu ştiu să scrie — ci cu desene dintre cele mai năstruşnice. (I. DELEANU — coresp. R.I.). Ţiţeiul a fost recuperat! Din cauza fisurării unei conducte la unul din parcurile schelei de extracţie Zemeş, mai multe sute de tone de ţiţei s-au scurs intr-un pîrîu din apropiere. Situaţia deosebit de critică, impunea o Intervenţie urgentă — pe de o parte pentru înlăturarea avariei, pe de alta pentru recuperarea ţiţeiului deversat în apele piriului. Si, in vreme ce echipele de intervenţie conduse de maistrul Al. Nica şi ing. Vasile Calmîc lucrau la locul avariei, sondorii din schimbul de noapte — cărora li s-au alăturat elevii de la Grupul şcolar profesional din Moineşti — au început munca în apele piriului. După ce au înălţat cîteva baraje succesive, pentru a opri scurgerea ţiţeiului care se menţinea la suprafaţa apei, ei au început operaţiile de recuperare. Colectat cu găleţile şi absorbit cu motopompele, ţiţeiul risipit a fost strips in cisterne şi trimis spre staţiile de separare. Aproape 16 ore a durat această muncă încordată, desfăşurată in condiţii deosebit de dificile. Dar succesul a fost deplin : avaria a fost înlăturată, iar o mare parte din ţiţei recuperat. (C. AZOIŢII — coresp. R.I.). Care-i soarta acceleratului 442? Am intrat în plin sezon estival şi afluenţa călătorilor spre litoral este de la o zi la alta mai mare. Ştiind asta, C.F.R.-ul ne-a anunţat cu citeva săptămini înainte, că in perioada de vară vor fi puse in circulaţie peste 100 de trenuri suplimentare. Printre acestea era programat şi acceleratul 442, direct spre Mangalia pe ruta Satu Mare — Ciceu — Urziceni. Intr-adevăr, şi in vitrina noului local al Agenţiei de voiaj C.F.R. din Braşov, stă scris cu litere mari, în mersul trenurilor, că „acceleratul 442 circulă începînd cu data de 3 iunie a.c.“. Dar miile de braşoveni care ne-au adresat in aceste zile reclamaţii au infirmat exactitatea celor scrise. Şi incercînd să aflăm ceva mai precis despre soarta acceleratului 442, am fost informaţi că acceleratul 442 care urma să intre in circulaţie la 3 iunie a.c., a fost reprogramat pentru... 16 iunie, apoi pentru... 26 iunie, dar că cel mai sigur este după... 1 iulie. Dacă amînarea era justificată, Departamentul C.F.R. nu ar fi fost dator să anunțe public modificările ? (I. PITICU — coresp. R.I.). Ecoul cotidienelor La nota intitulată „RUBICO... LOCATAR“, am primit nu unul, ci mai multe ecouri. Și părerile privind impunerea lui Bubico la plata cotelor de întreţinere, la echivalarea oricărui căţel cu... jumătate de persoană — au fost împărţite. Au existat şi voci care ne-au admonestat pentru îndrăzneala de a fi persiflat inedita şi năstruşnica iniţiativă luată de Asociaţia de locatari a blocului din Bd. N. Bălcescu nr. 24. Alţii au încercat să motiveze măsura luată, aducînd „argumente“ care nu aveau nici în clin nici un mine că cu problema ! Adică cu Bubico ! Ne-a consolat însă faptul că măcar I.C.R.A.L. Herăstrău, gospodarul sectorului I, a înțeles exact ridicolul măsurii luate de amintita asociaţie şi a reacţionat prompt . „De discuţiile purtate cu preşedintele comisiei de cenzori şi împuternicitul asociaţiei, s-a constatat că sesizarea este întemeiată. S-a recomandat comitetului asociaţiei de locatari să renunţe la ideea de a percepe cote de întreţinere pentru cîini, fără a fi nevoie (credem) să justificăm de ce... S-a recomandat, de asemenea, comitetului cit şi comisiei de cenzori, să aprofundeze, pentru o bună cunoaştere, legislaţia care reglementează întreaga activitate a asociaţiei de locatari...“ etc. Deci, cu voia sau fără voia unora, Bubico a devenit, totuşi, ex-locatar, aşa cum era firesc. Rubrică redactată de Pia Radulescu LITORAL ’73 SE EXTINDE REŢEAUA UNITĂŢILOR COMERCIALE Şi în acest an reţeaua comercială a litoralului s-a extins în mod considerabil. Dintre noile şi variatele unităţi se pot cita marele bazarie la Neptun, restaurantul cu specific românesc cu o capacitate de 400 locuri. Numeroase unităţi au fost inaugurate şi la Constanţa. Astfel, au fost puse la dispoziţie turiştilor o mare cofetărie, un pati-bar şi un complex comercial. In curînd se va deschide şi marele magazin universal Tomis, care dispune de o suprafaţă de 12 300 m.p. amplasată pe cinci nivele. Modernul magazin va fi dotat cu scări rulante, cu o casă de comenzi, cu o braserie, iar cei 460 salariaţi vor oferi cumpărătorilor 25 000 sortimente de mărfuri. Tot în Constanţa, şi anume in Piaţa Ovidiu, se va inaugura barul Pelikan şi berăria cu acelaşi nume, amenajată într-un decor specific acestui profil. SPECTACOLELE LUNII Spicuim cîteva informaţii din bogata paletă de spectacole oferite turiştilor în a doua jumătate a acestei luni. In sala Teatrului de dramă şi comedie din Constanţa în intervalul 15-30 iunie vor fi prezentate o serie de spectacole atît de către gazde cit şi de Tea ■ trul liric din localitate (premiera baletului „Copellia“ la 17 iunie), teatrele de stat din Reşiţa, Piteşti şi Bîrlad, precum şi Teatrul de estradă Deva. De asemenea, Sala Sporturilor din aceeaşi localitate găzduieşte spectacole folclorice ale Orchestrei populare Bistriţa, Ansamblului Ciprian Porumbescu din Suceava şi Ansamblului Rapsodia Română precum şi un spectacol al Teatrului Const. Tănase din Bucureşti. Un bogat repertoriu vor prezenta şi formaţiile prezente pe scena Teatrului de vară din Mamaia. Cităm o suită de operete aflate sub egida teatrului liric constănţean, cîteva spectacole de folclor precum şi seri de teatru oferite de formaţiile din Brăila şi Bîrlad. Toate aceste formaţii teatrale şi artistice vor prezenta, prin rotaţie, în acelaşi interval spectacole în staţiunile Eforie Norfl, Eforie-Sul, Techirghiol Constinești, Neptun, Mangalia-Sud și Năvodari. Ion Popovici corespondentul „României libere* ,,România libera" SUB EGIDA CONSILIILOR FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE Acţiuni politico-educative de mare audienţă la public Am în faţă un program litografiat al acţiunilor politice şi cultural educative editat de Consiliul judeţean Timiş al Frontului Unităţii Socialiste, respectiv de Comisia pentru răspîndirea cunoştinţelor ştiinţifice. O broşură in toată regula (44 de pagini) conţinînd titlurile unor interesante manifestări organizate în judeţ în ultima lună. Sutele de manifestări enumerate pe localităţi, pe zile şi ore au o tematică foarte diversă : se referă la ultimele documente de partid şi de stat, la acţiunile comemorative dedicate anului 1848, la aniversarea naţionalizării principalelor mijloace de producţie. Programul conţine expuneri şi dezbateri despre munca şi avutul obştesc, despre literatura contemporană şi calculatoarele electronice, despre religie etc. Majoritatea temelor pentru expuneri, simpozioane, mese rotunde, seri literare, sunt propuse chiar de cetăţeni. Am urmărit cîteva dintre aceste manifestări, în comune şi sate dintre cele mai îndepărtate din judeţ. La Fîrdea, Banloc, Pietroasa, Victor Vlad Delamarina, peste tot oamenii veneau cu interes la căminul cultural. Succesul acestor acţiuni se datorează faptului că organele locale s-au interesat în prealabil care sunt preferinţele oamenilor şi au făcut propunerile necesare comisiei judeţene de răspîndire a cunoştinţelor ştiinţifice. La rîndul ei, comisia răspunde prompt la solicitările cetăţenilor. Comisia foloseşte, în munca sa, o mare bogăţie de forme şi mijloace de răspîndire a cunoştinţelor ştiinţifice. Cele mai multe dintre manifestările ce au avut loc in ultima vreme au fost consacrate temelor de politică curentă, vizind problemele perfecţionării continue a vieţii economice şi sociale, obiectivele făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate, ale înfăptuirii înainte de termen a planului cincinal, ca şi probleme ale eticii şi echităţii socialiste. O pondere însemnată au şi acţiunile dedicate problemelor de cultură tehnică şi profesională, celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Acest lucru este reflectat şi de structura cursurilor universităţilor populare, care cuprind peste 12 000 cursanţi şi 289 cursuri axate pe probleme de cel mai larg interes. Din cele 16 universităţi populare, 10 îşi desfăşoară activitatea la sate, iar programul lor nu diferă prea mult de cel al universităţilor populare din oraşe. La Buziaş, Jimbolia, Lugoj, în comunele Făget, Biled etc., există în plus puternice cluburi ale intelectualilor şi tineretului, care organizează periodic dezbateri pe cele mai felurite teme ale dezvoltării contemporane, unele chiar cu invitaţi din afara judeţului. Pentru a spori eficienţa mesajului de cunoştinţe transmise maselor, însăşi structura brigăzilor ştiinţifice a suferit o modificare. Ele nu mai tratează probleme generale, ci sunt specializate pe anumite domenii : probleme economice, medicale, juridice, politică externă, ateism ştiinţific etc. Brigăzile sunt formate din cadre cu o înaltă pregătire profesională, care pot răspunde fără ezitare la oricare din întrebările auditorilor, care se interesează deopotrivă de problema ciberneticii, de marketing, de ultimele descoperiri medicale, de cele mai noi tehnologii din industrie și agricultură etc. Comisia judeţeană de răspîndire a cunoştinţelor a căutat să găsească cele mai adecvate forme pentru toate categoriile de cetăţeni : de la universităţile populare, brigăzi ştiinţifice, lectorate, pînă la grupuri de consultanţi, cadre speciale etc. Ba, mai mult, atunci cînd interesul unor probleme se limitează, la colectivităţi mai restrinse de specialişti, au fost înfiinţate cercuri şi cursuri pentru microgrupuri. Se predau aici cursuri de tip post-universitar despre ştiinţa conducerii societăţii, electronică aplicată, construcţii civile etc. Sunt organizate cercuri de stenografie, cineamatorism, mecanică auto etc., menite să răspundă unor cerinţe diverse. Comisia judeţeană a prevăzut acţiuni în limba maternă pentru populaţia naţionalităţilor conlocuitoare. La universităţile populare din Timişoara şi Lugoj există secţii şi în limbile germană şi maghiară, iar în comunele Biled, Lovrin, Cenad se organizează numeroase acţiuni cu caracter ştiinţific, şezători literare şi alte manifestări în limbile germană, maghiară şi sîrbâ. Majoritatea acţiunilor cultural-ştiinţifice organizate de Consiliul judeţean al Frontului Unităţii Socialiste au dobîndit un caracter permanent şi au o mare audienţă la cetăţeni. Ion Medoia corespondentul „României libere“ Semnul de noblețe (Urmare din pag. 1) fău de 3—4 microni. Atît doar, pe o lungime de vreo cinci metri ! Insă nu s-admite. Am avut necaz mare cu ea, vreo treipatru zile nici n-am mai dormit... Pînă la urmă, după sute de recentrări și măsurători, am făcut-o ! Așa e... uneori iese din primul ceas, alte ori... Sunt maşini complicate, în medii mai puţin obişnuite, cum e transmisia hidraulică — zeci şi zeci de canale, aflate în inima distribuitorului — stai şi te uiţi, cum să ştii ce-i înăuntru ?! Nu merge să stringi un şurub şi „gata“! — Şi cum ştii ? — Punind la bătaie ce-ai învăţat. Şi perseverînd. Asta zic eu că trebuie în primul rînd răbdare ! — Doar atît le cereţi celor pe care îi învăţaţi meseria ? — Nu. Mai întii, trebuie bunăvoinţă- Apoi, să fie inteligent, adică să-şi folosească inteligenţa... Restul rămîne şi în seama mea, fiindcă eu nu ţin „secrete" pentru mine. Cumit am mai mulţi băieţi bine pregătiţi, cu atît mi-e şi mie mai uşor... — Tot aşa aţi învăţat şi dumneavoastră . — Era altfel atunci... Meseriaşul se gîndea la „pîinea lui“ : dacă erau mai puţini oameni pricepuţi, avea şi el căutare mai multă... Eu, de pildă, am învăţat mecanica la Buzău, la un atelier auto. Acolo dormeam, acolo mîncam, vreo 12 ucenici... Plăteam de-acasă „tainul“ : doi saci de mălai, un porc, păsări... Da’după doi ani şi jumătate eu încă nu ştiam să pun un motor la punct. Intr-o sîmbătă, după plecarea lucrătorului, am zis : ,,Ia să văd eu cum e..." Şi am demontat un motor. Duminică, l-am pus la loc. Dar nu cum trebuia. Luni a venit lucrătorul. S-a făcut că n-a observat nimic. Mi-a pus manivela în mină şi mi-a zis : „Dă-i pînă o porni !“. Şi am dat vreo trei ore ! Acum... v-am spus, eu am nevoie să-i învăţ şi pe alţii, altfel nu pot face faţă sarcinilor. — Orice om poate ajunge un bun mecanic ? — Cum o să fie aşa ? ! Doar dacă-i place lui, dacă-i „cheamă“ meseria, dacă uită de el muncind, dacă ştie să se bucure cînd îi iese o treabă ca lumea, doar atunci... Şi nu cînd stă cu ochii pe ceas, să vadă cind e vremea de plecare ! — Dar nu e greu ? — Ba da. Eu am 59 de ani şi se întimplă de mai sunt chemat şi noaptea de-acasă, e nevoie de mine. Da’i frumos! Să ştii că tu eşti „doctorul“ maşinii. Şi să fii mîndru că în tine-i nădejdea ! Mai e ceva : să nu crezi niciodată că ai ajuns să ştii totul. Eu, pe la 45 de ani am început şcoala de maiştri la fără frecvenţă. Munceam şi învăţam. Am dat peste 60 de examene şi n-am pierdut unul. Mi-am zis : „vin oameni tineri, cu mai multă carte... Şurubăraie oi fi ştiind eu, da’ ia să văd ce-nvaţă ei pe-acolo.. “ Şi la 48 de ani am luat carnet de maistru. — Ce vă supără citeodată în uzină ? — Nu a destule mijloace să-l răsplăteşti pe cel care iese din „grămadă“, care-şi întrece colegii... Pe urmă, eu am destule inovaţii, cam 60 şi ceva aprobate. In general, felul meu este să reducem importul, să facem noi la fel de bine... Dar în treaba asta găsesc că e cite o dată o tărăgănare a hotărîrilor, a punerii în practică, tare nelalocul ei. Cei mai tineri se uită şi zic : „Ce să-mi mai bat capul, nu vezi ce păţeşte ăsta ?". Ori eu zic că avem o mare răspundere faţă de generaţiile de meseriaşi pe care le formăm. Sunt membru de partid din ’47, mă bucur pentru tot ce s-a făcut în ţara asta şi mai ales mă gîndesc la cine mai avem de făcut. Ne vor trebui mulţi, foarte mulţi meseriaşi. Trebuie să favorizăm formarea lor, trebuie să-i stimulăm pe cei care sunt conştiincioşi pentru că, după ei, devin şi alţii. Asta trebuie să facem : să ridicăm prestigiul meseriaşului, să încurajăm mîndria lui şi să o susţinem material, fiindcă toate acestea vor rodi însutit... Prestigiul muncii lor — iată un lucru la care oamenii aceştia ţin cu adevărat, aşa cum se va mai vedea în urmarea reportajului nostru. (SEMN DE NOBLETE) (II)