România Liberă, decembrie 1984 (Anul 42, nr. 12467-12492)
1984-12-01 / nr. 12467
Pagina a 2-a — 1 decembrie 1984 „Unirea este rezultatul logic al îndelungatei dezvoltări istorice a poporului al luptei sale pentru dreptul de a fi liber propriu/ " NICOLAE CEAUȘESCU 1 DECEMBRIE 1918 măreaţă încmunare a luptei pentru unitate naţională şi statală Unirea Transilvaniei cu patria mamă România, la 1 decembrie 1918, şi încheierea procesului de făurire a statului naţional unitar român au marcat ultima etapă pe drumul lung şi greu al refacerii unităţii naţionale şi de stat a poporului român pe vechea vatră strămoşească a Daciei. Unirea din 1918 a marcat nu numai încheierea unui proces cu rădăcini multimilenare, un proces logic, istoric, obiectiv, ce îşi trage seva din comunitatea de viaţă, economică, politică, culturală, de neam şi limbă a poporului român, din întreaga sa dezvoltare anterioară, dar a legiferat, în acelaşi timp, un act de dreptate istorică, realizat prin lupta atitor generaţii de înaintaşi, prin enorme sacrificii materiale şi umane. „Evocînd unirea din 1918 — spunea secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu — evocăm o istorie eroică, de secole a poporului român, in decursul căreia a ars mereu vie flacăra luptei pentru unitate, libertate şi neatârnare, pentru scuturarea jugului exploatării şi asupririi, pentru afirmarea deplină şi neîngrădită a geniului creator al poporului român, pentru asigurarea progresului şi civilizaţiei patriei noastre". Căci actul de voinţă al poporului român din 1918 nu a făcut altceva decit să desfiinţeze graniţele fictive, artificiale, trase pe harta şi pe trupul poporului român de către marile imperii ale timpului, care prin politica lor de presiune, de jafuri şi dictat îl obligaseră să trăiască o lungă perioadă istorică în trei provincii separate, — Moldova, Muntenia şi Transilvania — îl obligase ca o mare parte a valorilor sale materiale şi umane făurite cu trudă şi cu sudoare sa se verse in visterii străine, poleind palatele şi reşedinţele imperiilor vecine sau să fie distruse in timpul atîtor războaie pe care românii le-au purtat pentru apărarea ţării. Dar toate aceste suferinţe şi lupte l-au oţelit, i-au călit voinţa şi dîrzenia, i-au sporit dragostea de ţară, i-au întărit hotărîrea de a nu ceda in faţa nici unei greutăţi, de a nu pregeta in faţa nici unei jertfe pentru făurirea unităţii naţionale şi de stat. Unirea ţărilor române la 1600 într-un singur stat, sub domnia scurtă dar atît de luminoasă a lui Mihai Viteazul, exprima voinţa românilor de a avea un stat unitar, independent şi care, deşi a durat puţin, a devenit pentru generaţiile ce i-au succedat un simbol şi un îndemn la luptă necurmată pentru unitate şi independenţă naţională. Ideea unităţii naţionale a fost înscrisă pe frontispiciul marilor evenimente revoluţionare din istoria modernă a poporului român — răscoala populară din 1784, revoluţia de la 1821, revoluţia burghezo-democratică din 1848. Cu conştiinţa că numai unitatea este chezăşia libertăţii şi independenţei, a progresului şi bunăstării naţiunii, românii din Moldova şi Muntenia, la 5 şi 24 ianuarie 1859, au ales un singur domnitor, pe Alexandru Ioan Cuza, făurind astfel statul naţional modern — România. înfăptuirea Unirii din 1859 a marcat intrarea ţării noastre într-o nouă etapă a evoluţiei sale capitaliste, determinind prefaceri importante de ordin politic, social-economic şi cultural, a ridicat pe o treaptă superioară lupta de eliberare naţională, constituind o premisă esenţială în cucerirea independenţei de stat in 1877— 1878. Unirea din 1859 şi cucerirea independenţei depline de stat a României in 1877 au deschis o etapă nouă in mişcarea politică şi naţională a românilor, în viaţa economică, socială şi culturală a ţării. Ideea unităţii naţionale şi statale a cuprins gândurile şi voinţa unor largi pături sociale, ale forţelor politice înaintate, ale societăţilor şi asociaţiilor culturale, presa, tribuna parlamentului etc., inscriindu-se ca un obiectiv central al activităţii acestora. Lupta românilor din teritoriile aflate sub dominaţie străină, pentru drepturi politice, social-economice şi culturale, găseşte un răsunet tot mai puternic in întreaga ţară. Izbucnirea primului război mondial in vara anului 1914 a constituit o crincenă şi sîngeroasă înfruntare intre marile puteri imperialiste, care de aproape o jumătate de veac au dus o politică de jefuire a coloniilor, de asuprire a unor naţiuni străine şi de înăbuşire a mişcării muncitoreşti, a forţelor progresiste. Războiul a ridicat şi în faţa poporului român probleme de mare însemnătate pentru însăşi soarta naţiunii. După cum se ştie, in momentul declanşării războiului, un mare număr de români trăiau încă în afara graniţelor statului, teritorii româneşti se aflau incă sub stăpinire străină. Lupta pentru unitate naţională angrena toate clasele sociale şi forţele politice atît din vechea Românie, cit şi din provinciile subjugate. Intensificarea luptelor revoluţionare şi de eliberare naţională a popoarelor, înfrângerile militare suferite de puterile centrale au reprezentat un factor puternic de accelerare a destrămării imperiului austro-ungar. Se adevereau astfel cuvintele pe care Fr. Engels le scria socialistului român Ioan Nădejde încă în ianuarie 1888, cînd ii arăta că „după ce ţarismul se va prăbuşi, fie intr-o luptă cu foştii membri ai Sfintei Alianţe, fie printr-o revoluţie internă, numai după aceea învechita monarhie austro-ungară va cădea şi ea, iar naţiunile de acolo se va organiza după cum vor voi“. De altfel, in 1916, V. I. Lenin califica monarhia austro-ungară „o uniune şubredă a cîtorva clici de paraziţi sociali“, subliniind că „lichidarea Austro-Ungariei nu reprezintă istoriceşte decit o continuare a destrămării Turciei, fiind ca şi aceasta o necesitate a procesului istoric de dezvoltare“. Această previziune şi-a dovedit valabilitatea in cursul anului 1918, cînd pe ruinele acestui imperiu de tristă amintire au apărut sau şi-au desăvîrşit unitatea naţională statele suverane şi independente ale popoarelor din centrul şi sud-estul Europei : Republica Cehoslovacă, statul iugoslav, statul polonez, Republica Austria, Republica Ungară. în această mişcare a popoarelor pentru autodeterminare naţională şi înlăturare a dominaţiei străine se încadrează şi lupta românilor aflaţi sub asuprirea imperiului austro-ungar. Ea a avut un caracter larg, burghezo-democratic, antrenind clasa muncitoare, ţărănimea, intelectualitatea, celelalte forţe sociale şi politice, întregul popor român. Principiile de egalitate şi autodeterminare a popoarelor proclamate şi de tînărul stat sovietic au constituit un imbold în lupta pentru realizarea de state naţionale. Salutînd scopurile nobile ale revoluţionarilor ruşi, socialiştii români din Transilvania se pronunţă astfel prin paginile ziarului „Adevărul“: „Voi cereţi ca nici o naţiune să nu ţină în asuprire pe alta, nici un neam să nu fie subjugat şi fiecare popor singur să aibă dreptul de a se conduce. Nici o ţară să nu răpească pămint străin şi nici o ţară să nu ceară haraciu — despăgubire de război — de la alta. Scopurile acestea toate ale voastre, care sunt şi ale tuturor socialiştilor din lume, sunt atît de măreţe şi atît de sfinte, incit vor trebui să ducă la izbîndă". In toamna anului 1918, evenimentele revoluţionare au cuprins Întreaga Transilvanie şi Banatul. Apropierea deznodămîntului victorios al luptei maselor, populare din Transilvania pentru unitate deplină răscolea profund toate păturile societăţii româneşti. La 1 octombrie 1918 s-a constituit Consiliul Naţional Român Central, ca unicul for care reprezintă voinţa poporului român, format din şase social-democraţi şi şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania. Tradiţia istorică a poporului român impusese bunul obicei ca, înaintea luării unor decizii importante, marii conducători de ţară şi de oşti, fruntaşii luptelor sociale şi politice să cheme masele largi ale poporului şi să le consulte asupra căilor de urmat. Tradiţia Cimpenilor, Padeşului, Blajului, Islazului, Filaretului, a anilor 1859 sau 1877, stăruia şi în mintea generaţiilor de luptători chemaţi să dea consacrarea actului istoric al Încheierii procesului de făurire a statului naţional român unitar. Acesta a fost suportul in baza căruia Consiliul Naţional Central, organ colectiv care înmănunchea toate forţele politice ale naţiunii române din Transilvania, exprimind voinţa de acţiune a întregului popor, a hotărit ca in vederea actului Unirii Transilvaniei cu patriamamă, să consulte în mod expres masele largi populare. Această poziţie a fost adoptată de Consiliul Naţional Român Central împotriva unor voci care cereau ca in această situaţie deosebită Unirea să se facă printr-o decizie a sa aşa cum procedaseră şi celelalte popoare oprimate din monarhia austro-ungară: cehii şi slovacii, polonezii, iugoslavii, ungurii, care declaraseră unirea pe baza unor hotărîri ale Consiliilor şi Comitetelor naţionale. In faţa unui asemenea act de o covirşitoare importanţă pentru prezentul şi viitorul naţiunii române, fruntaşii politici ai Transilvaniei au ales calea democratică, plebiscitară a consultării poporului pînă in straturile sale cele mai profunde, convocînd marea adunare reprezentativă, naţională, aleasă prin sufragiul universal pe baza dreptului fundamental de autodeterminare hotărîrea urmînd să stea la baza reîntregirii statului naţional. Organizarea consiliilor şi gărzilor naţionale de la oraşe, comune şi sate, alegerea democratică a delegaţilor pentru adunarea naţională şi desfăşurarea propriu-zisă a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia a constituit o manifestare care a impresionat opinia publică românească ca şi de peste hotare. Ziarul parizian „Le Matin" din 6 decembrie 1918, sub titlul „Noi ţinuturi se eliberează de sub jugul austroungar" scria referindu-se la desfăşurarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. „Steagul românesc flutură pe toate clădirile publice. Entuziasmul este de nedescris. Oamenii plîng şi se sărută pe străzi. Vechile ţinuturi săseşti (colonies) din Transilvania care de secole au împărţit suferinţele cu românii, cu inima şi sufletul iau parte la bucuria lor". înfăptuirea Marii Uniri din 1918 nu a aparţinut aşadar unei clase sociale, unui partid sau unei grupări politice, ci ea a constituit actul energic al întregii naţiuni române, un ideal împlinit al întregului popor român . 1 decembrie 1913 nu aparţine unui an sau unei zile, ci întregii noastre istorii, marcată de o luptă permanentă pentru unitate şi independenţă naţională. De aceea, coordonata fundamentală şi permanentă care a definit politica externă românească după 1 decembrie 1918 nu putea să fie alta decât aceea de a impune spre confirmarea internaţională" energicele hotărîri pe care poporul român le proclamase solemn şi definitiv în adunările democratice şi plebiscitare în anul 1918. Conferinţa de pace convocată pentru începutul anului 1919 la Paris întrecea, ca importanţă, toate congresele şi conferinţele din trecut. Ea urma să consfinţească sfirşitul marilor imperii, a căror integritate era materialiceşte imposibil de a mai fi conservată datorită luptei popoarelor din centrul şi sud-estul Europei şi ai căror moştenitori erau in general recunoscuţi: statul cehoslovac, polonez, român, iugoslav, austriac şi ungar. Misiunea conferinţei era, astfel, redusă la fixarea detaliilor frontierelor, care, practic, fuseseră trasate prin lupta şi voinţa maselor populare. De fapt, aşa cum aprecia istoricul J.A.S. Grenville — „aliaţii şi Statele Unite au venit la Paris ca să confirme statele noi, succesorale ale imperiului austro-ungar care s-a prăbuşit în urma infrîngerii". La rindul său, făcînd o analiză a problemelor ce se aflau In faţa Conferinţei, istoricul Pierre Renouvin ajunge şi el la con- Cluzia că „distrugerea dublei monarhii era un fapt împlinit înainte chiar ca guvernul imperial să fi semnat, la 3 noiembrie, armistiţiul de la Vila- Giusti. Această distrugere a fost realizată prin voinţa popoarelor. Conferinţa de pace nu avea altceva de făcut decât să înregistreze rezultatele obţinute“. Participanţii la Conferinţa de Pace erau in mare parte conştienţi de faptul că Imperiul austro-ungar încetase a exista mult înainte de deschiderea lucrărilor Conferinţei, şi că popoarele oprimate îşi hotărîseră singure destinul. Aşa, de pildă, Charles Seynour, expert al Comisiei americane pentru Austro-Ungaria, arăta că atunci cînd s-a deschis Conferinţa de Pace monarhia austro-ungară „nu mai era decit o instituţie ce aparţinea trecutului“, aşa incit „cea mai mare parte a sarcinii pacificatorilor a constat, pur şi simplu, in determinarea detaliilor frontierelor“. Chiar şi premierul britanic David Llyod George aprecia că „înainte ca puterile să ajungă să examineze pacea austriacă, ele erau confruntate cu fapte săvirşite şi ireversibile". Ceea ce se prevăzuse cu multă vreme înainte — prăbuşirea „Imperiului jefuitor“ austro-ungar — se realizase in practică, dar „într-un ritm neaşteptat de rapid şi într-un mod complet ireparabil". Aceeaşi constatare o făcea şi colonelul House din delegaţia americană: „Dubla monarhie era sortită să piară indiferent dacă stăteau alături de Germania in infringerea ei sau o părăsea“. Cum a spus Czernin Însuşi „ceasul Austro-Ungariei a trecut". Secretarul de stat In guvernul britanic, Harmsweet a recunoscut, la rindul său, că „Regatul Ungariei s-a descompus într-o largă măsură in părţile sale componente înainte de începerea lucrărilor Conferinţei de pace“, căci Austro-Ungaria „n-a fost decit un conglomerat artificial de neamuri diferite şi nu unele cazuri ostile“. Aceeaşi părere o împărtăşea şi istoricul britanic Seton-Watson, care, referindu-se la dezagregarea Monarhiei austro-ungare, arăta că „incepind din octombrie 1918 acest organism anacronic se prefăcuse în bucăţi cu atita rapiditate şi desmvirşire incit din prima săptămînă a lui noiembrie 1918 le-a fost greu Aliaţilor să descopere autoritatea centrală competentă cu care să negocieze armistițiul". In reflecțiile sale politice cunoscutul diplomat Hubert Beuve Méry conchidea că „nu s-a repetat niciodată insuficientă măsură că învingătorii nu au dezmembrat Austro-Ungaria, această dezmembrare s-a produs sub presiunea factorilor interni pe care evenimnentele externe au făcut-o irezistibilă“. Rod al luptelor seculare ale poporului român pentru refacerea unităţii sale statale, al luptei şi jertfelor maselor populare in războiul reîntregirii naţionale — Unirea din 1918 reprezintă Cheia de boltă a dezvoltării viitoare a statului naţional român. Referindu-se la acest epocal eveniment din istoria românilor, secretarul general al partidului nostru, preşedintele Republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu relevă : Unitatea noastră naţională a fost rezultatul luptei maselor populare din toate colţurile ţării, opera intregului popor român. Marea adunare populară de la Alba Iulia, care a proclamat unirea Transilvaniei la patria mamă, uriaşele manifestări organizate de masele populare din toate provinciile româneşti au consfinţit voinţa de unire a întregii noastre naţiuni. Unirea a fost încununarea victorioasă a luptei seculare duse de cele mai înaintate forţe ale poporului român din Moldova, Muntenia şi Transilvania, de cărturarii şi marii ginditori ai neamului, a activităţii desfăşurate de elementele revoluţionare, de militanţii socialişti, a aspiraţiilor şi voinţei intregului popor român“. Istoria demonstrează că formarea statului naţional unitar român nu a fost rezultatul unui eveniment de conjunctură. Relevind împrejurările istorice ale desăvârşirii acestui proces, tovarăşul Nicolae Ceauşescu arăta : „Desfăşurarea evenimentelor istorice demonstrează în modul cel mai categoric faptul că Unirea nu a fost efectul unei întîmplări, rodul unei simple conjuncturi favorabile sau al înţelegerilor intervenite la masa tratativelor, ci rezultatul luptei hotărîtoare a celor mai largi mase ale poporului, un act de profundă dreptate naţională, realizarea unei concordanţe logice intre realitatea obiectivă şi drepturile inalienabile ale poporului, pe de o parte, şi cadrul naţional cerut cu stringenţă de aceste realităţi. Tratatul de pace încheiat ulterior n-a făcut decât să consfinţească starea de fapt existentă, situaţia creată ca urmare a luptei maselor populare din România şi din Transilvania, a întregului nostru popor“. Idealurile de unitate naţională şi dreptate socială ale înaintaşilor au găsit în clasa muncitoare, in partidul său politic, cel mai demn, consecvent şi lucid apărător şi promotor al progresului. Dezvoltînd pe o treaptă superioară cele mai bune tradiţii revoluţionare ale poporului român, Partidul Comunist Român a condus lupta maselor populare pentru înlăturarea exploatării şi asupririi, împotriva fascismului şi războiului, a organizat succesul revoluţiei de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă din august 1944, act energic de voinţă al întregii naţiuni române, care a deschis epoca cuceririi depline a independenţeişi suveranităţii naţionale a României, a dreptului inalienabil al poporului român de a fi stăpin în propria sa ţară, de a construi cea mai dreaptă orânduire, orânduirea socialistă şi comunistă. Dr. Mircea Muşat • Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 - actul de voinţă energic al întregului popor român • Ideia refacerii unităţii funciare a străvechiului ţinut al Daciei a străbătut ca un fir roşu gîndirea şi fapta evului mediu românesc • Domnia eroică a lui Mihai Viteazul şi întrunirea sub unul şi acelaşi sceptru a Munteniei, Moldovei şi Transilvaniei — momente simbolice care au înflăcărat lupta neamului nostru • Intrarea poporului român în posesia drepturilor sale legitime a constituit marele obiectiv al revoluţiei paşoptiste şi a stat la baza primei Uniri şi a dobîndirii deplinei neatîrnări de stat . La 1918 a biruit dreptul poporului român la autodeterminare. Actul de la 1 Decembrie, consacrat de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a reprezentat un act plebiscitar inalienabil . Desăvîrşită şi consolidată de-a lungul întregii istorii, unirea poporului român constituie o bază trainică pentru marile înfăptuiri ale prezentului și viitorului. * V Constructorii în bătălia pentru timp (Urmare din pag. 1) antreprizei teleormănene i s-a Încredințat finalizarea fabricii de zahăr de la Drăgănești de Olt. La 1 aprilie, cind a fost preluată, se afla încă in faza de montaj utilaje ; astăzi este deja in probe tehnologice. Constructorii s-au angajat ca la începutul sezonului de recoltare a sfeclei să se facă recepţia şi s-au ţinut de cuvint. Mai mult, jumătate din fabrică a intrat pe flux. — Tovarăşe director Dan Stoica, acum, după ce am trecut împreună prin toate şantierele din judeţ, după ce am constatat că in bătălia cu timpul ieşiţi mereu învingători ar fi cazul să divulgaţi măcar citeva din secretele care vă asigură succesele. — Pentru că suntem în Zimnicea să vorbim despre investiţia de la întreprinderea de ţevi sudate. Mari secrete insă n-am să vă spun. Am acţionat pe flux, împreună cu beneficiarul, ţinind mereu seama de complexitatea procesului tehnologic şi am muncit, in schimburi prelungite, cu cei mai buni oameni : brigăzile de dulgheri conduse de Ştefan Bădiţă, cele de zidari ale lui Nicolae Sandu şi Dumitru Dinu sau fierarii-betonişti conduşi de Nicolae Pătrănescu. — Să-mi fie iertată intervenţia, dar la fiecare obiectiv aţi invocat acelaşi argument major : „aici au lucrat cei mai buni oameni“, înseamnă că... — Da, peste tot avem oameni foarte buni şi acesta este de fapt marele nostru cîştig : o zestre de forţă de muncă calificată şi călită în acest judeţ şi, mai ales, stabilă. Fireşte, de la an la an, am căpătat experienţă, ne-am racordat la imperativele economice ale fiecărei etape, am investit mai multă inteligenţă tehnică şi am acţionat in spiritul indicaţiilor secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, indicaţii reafirmate şi la cel de-al XHI- lea Congres al partidului, privind industrializarea lucrărilor în construcţii. La întreprinderea de rulmenţi din Alexandria, de pildă, construim două hale ce însumează aproape 20 000 mp numai pe soluţii prefabricate. Altfel nici n-am putea să ne încadrăm in termene. Mai mult, deşi termenele de punere in funcţiune sint 1985—1988 internţionăm să le devansăm, prima capacitate urmind a fi realizată cu 6 luni mai devreme. — Intenţii meritorii. Să nu uităm, totuşi, că este vorba de o investiţie in valoare de ISO de milioane lei. Dificil, in condiţiile in care „fabrica mamă“ trebuie să producă... — Şi va produce. înainte de a aborda lucrarea am chibzuit bine fiecare soluţie şi ne-am oprit la cele mai rentabile. Unele s-au schimbat, radical, chiar. Pentru a mări productivitatea am folosit prefabricate industriale realizate in propriul nostru sector de producţie, ridicind gradul de industrializare al lucrărilor la 90 la sută . in colaborare cu proiectantul am conceput o nouă structură de pardoseli şi fundaţii de utilaje care dublează productivitatea în raport cu tehnologiile clasice. Apoi, tot pentru a cîştiga timp, ţinind seama şi de suprafaţa mare de luminatoare am procedat la debitarea geamurilor armate in atelierele centralizate, timpul de montare a lor scurtîndu-se de la 3 luni la o singură lună. Spuneam că lucrările de extindere nu vor afecta producţia fabricii şi voi da imediat explicaţiile de rigoare. Trebuie să executăm canale şi fundaţii de utilaje in hala existentă, în paralel cu producţia. Treaba n-ar fi complicată in condiţiile unei unităţi obişnuite. Rulmenţii insă nu pot fi fabricaţi in orice mediu, ca atare se exclude praful. — Iar săpături fără producere de praf nu se pot concepe... — Vă contrazic. Se poate, mai dificil, desigur, dar salvăm producţia şi, mai ales, calitatea acesteia. Vom lucra, precum scafandrii, izolaţi de mediul înconjurător şi, veniţi la anul, nici nu se va cunoaşte că utilajele au fost îndesite şi nici rulmenţii nu-şi vor schimba caracteristicile de calitate. Reporterului nu-i este greu să consemneze o atare evoluţie firească a lucrurilor. Dar nici nu poate ignora imensul efort de inteligenţă şi o voinţă care i-a adus pe constructorii Teleormanului industrial in acest punct al ascensiunii lor. Poate că intr-o zi voi încerca să pătrund in resorturile sufleteşti ale directorului Dan Stoica, resorturi care l-au legat de destinul industrial al acestui judeţ, in loc să-şi caute un joc „călduţ" în Capitală, unde işi are de fapt sorgintea. Poate că nici biografiile celorlalţi constructori nu sunt lipsite de interes. Iată cel puţin două argumente pentru a reveni printre oamenii acestei antreprize de construcţii industriale. Cum spunea inginerul Dan Stoica, mi se pare firesc să fie așa... „România liberă“ Livrarea produselor agricole planificate (Urmare din pag. 1) prin întreţinerea în condiţii bune a culturii, înregistrind producţii sporite faţă de nivelul planificat, am livrat mai mult porumb la fondul de stat şi la fabricile de nutreţuri combinate, obţinind, pe această cale, venituri suplimentare". Mai trebuie precizat şi faptul că această cooperativă deţine recordul în judeţul Hunedoara la producţia de porumb in anul 1984. Şi în alte unităţi, printre care se numără cele din Hârău, Lăpuşnic, Pricaz, Băcia, Sîntandrei etc. recoltele de porumb au fost de 4 000—6 400 kilograme la ha, simţitor mai mari decit s-a prevăzut iniţial. Membrii acestor cooperative agricole au considerat că este datoria lor patriotică să livreze suplimentar statului cantităţi şi mai mari Peste 110 cooperative agricole de producţie şi 13 întreprinderi agricole de stat din judeţul CONSTANŢA au livrat integral cantităţile de porumb prevăzute la fondul de stat. Printre primele unităţi care au încheiat această importantă acţiune se numără şi întreprinderea agricolă de stat din comuna Mihail Kogălniceanu, unde zilele trecute au fost transportate la baza de recepţie ultimele cantităţi din cele peste 20 000 tona de porumb din producţia anului curent. Inginerul Gh. Moisescu Enică, directorul unităţii, acide porumb. Spre exemplu, cooperativa agricolă de producţie din Pricaz a dat in plus 229 tone, C.A.P. Sîntandrei 168 de tone, C.A.P. Lăpuşnic 165 tone, C.A.P. Romos 117 tone etc. Există şi cooperative agricole ca acelea din Buituri, Haţeg, sau Peştişu Mare care, deşi sunt in zone mai puţin fertile, au obţinut producţii mai mari decit unele unităţi din lunca Mureşului. Cooperatorii din Haţeg de pildă, au livrat la fondul de stat de două ori mai mult porumb faţă de cit a fost planificat iniţial. Mai trebuie amintit doar un amănunt. La toate cooperativele fruntaşe livrarea porumbului s-a făcut direct din cimp şi a început odată cu recoltarea. Majoritatea unităţile amintite au fost, de fapt, şi primele din judeţ care şi-au achitat obligaţiile faţă de stat. (R. COJOCARU)S nut să ne precizeze faptul că toate mijloacele de transport au fost utilizate la capacitatea maximă, efectuindu-se cite 4 şi chiar 5 curse pe zi. Acest lucru a fost posibil şi datorită ajutorului pe care lucrătorii agricoli de la Mihail Kogălniceanu l-au primit din partea oamenilor muncii de la I.U.G.P.C. şi de la alte unităţi industriale constănţene care au participat activ atît la recoltatul porumbului, cit şi la încărcarea în autocamioane. Deşi în multe unităţi agricole din judeţul Constanţa s-a încheiat transportul şi depozitarea porumbului, în unele locuri mai pot fi văzute pe cimp, in grămezi mari, cantităţi de porumb. Este vorba de unităţile aparţinind consiliilor agroindustriale din Mihai Viteazu, Cogealac, Dorobanţu, Hîrşova şi Pantelimon. — Cum se explică această întirziere ? am adresat întrebarea tovarăşului Vasile Grădinaru, primarul comunei Cogealac. — Din consiliul nostru — ni se spune — doar cooperativele agricole de producţie din Fintinele şi Tariverde au reuşit să livreze integral cantităţile de porumb prevăzute la fondul de stat. La celelalte unităţi a mai rămas de transportat o cantitate de peste 6 000 de tone, din care cea mai mare parte se află pe ogoarele întreprinderii agricole de stat din Cogealac. Dispunem de o capacitate de transport de 1 200 tone şi dacă s-ar fi putut face cel puţin 2—3 curse pe zi, in prezent nu ar mai fi existat in cimp nici măcar un ştiulete de porumb. Dar ploile care au căzut din abundenţă în ultima săptămînă ne-au împiedicat să lucrăm in condiţii normale... Timpul nefavorabil din ultima perioadă este prezentat drept justificare şi de către inginerul Enea Circa, directorul întreprinderii agricole de stat din Nicolae Bălcescu aparţinînd consiliului unic agroindustrial Dorobanţu. Acum, este nevoie să se acţioneze cu toată energia pentru ca, în cel mai scurt timp, să fie puse la adăpost ultimele cantităţi de recoltă. Printre altele s-a hotărit mobilizarea mai multor braţe de muncă la încărcarea autocamioanelor (numai la I.A.S. Nicolae Bălcescu lucrau ieri 500 de oameni ai muncii de la întreprinderile constănţene). Totodată, au fost redistribuite camioanele rămase La această oră, in judeţul Botoşani existau incă 4 360 de ha. cu porumb de depânuşat şi în jur de 50 000 de tone de porumb depănuşat, dar netransportat. In schimb, in judeţul vecin — Iaşi — cu condiţii asemănătoare — prevederile la livrările de porumb la fondul de stat sunt realizate integral, iar la data apariţiei însemnărilor de faţă şi sarcina privind fondul F.N.C. este onorată. La fel stau lucrurile şi la depănuşat. Dincolo de o cauză obiectivă — intirzierea în procesul de vegetaţie a culturii — cauză care a afectat nu numai aria agricolă a judeţului Botoşani — credem că aici fisurile au fost mai mult de ordin organizatoric. Altfel nu se explică de ce, in unele consilii unice agroindustriale, depănuşatul s-a terminat pe toate suprafeţele (Dîngeni, Suliţa, Cîndeşti etc.) transportul ştiuleţilor in baze apropiindu-se de final, in vreme ce in altele (Bucecea, Havîrna, Dragalina, Truşeşti) mai sunt însemnate suprafeţe de porumb ştiuleţi „în picioare"indisponibile de la unităţile care au încheiat transportul recoltei. Dispunînd, la ora actuală, de o capacitate de transport de circa 24 000 de tone, in judeţul Constanţa nu există nici o piedică pentru ca in termenul stabilit porumbul rămas pe cimp să ajungă în hambare. (ION POPOVICI), Are 350 şi 200 ha pe fiecare consiliu). în asemenea situaţie, se înregistrează restanţe la livrările la fondul de stat şi F.N.C. Aflăm că şi in acest judeţ din nordul Moldovei s-au luat măsuri energice de urgentare a transportului in baze. S-au organizat echipe de oameni din marile întreprinderi botoşenene care dau ajutor la depănuşat şi încărcat ştiuleţii in camioane, remorci şi căruţe, au fost concentrate mijloace de transport şi din unităţile industriale I.G.C.L., îndeosebi in cooperativele agricole de producţie cu mari restanţe. In fiecare seară Direcţia judeţeană pentru agricultură şi consiliile unice fac un plan „de bătaie" pentru a doua zi stabilind priorităţile, repartizînd forţele umane şi mijloacele de transport pe unităţi. Lucrindu-se în acest fel — aşa cum s-a operat de altfel în judeţul vecin — se consideră că, în cel mai scurt timp, se vor încheia in Botoşani depănuşatul, transportul in baze şi eliberarea terenului. (VASILE IANCU) Constanţa: Măsuri (deşi luate cu intirziere!) ce îşi dovedesc eficienţa Iaşi şi Botoşani: Condiţii asemănătoare, rezultate diferite