România Liberă, septembrie 1986 (Anul 44, nr. 13008-13033)
1986-09-15 / nr. 13020
Proletar! din toate ţările, uniţi-vă ! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI DEMOCRAŢIEI ŞI UNITĂŢII SOCIALISTE 6 pagini 50 bani | Anul XLIV Nr. 13020 Luni 15 septembrie 1986 Sub semnul orientărilor fundamentale subliniate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu înalta misiune a şcolii în formarea ŞI EDUCAREA TINEREI GENERAŢII ÎN SPIRIT PATRIOTIC Şl REVOLUŢIONAR Intr-o atmosferă de însufleţitoare angajare revoluţionară, de puternică dăruire a tuturor fiilor ţării pentru îndeplinirea exemplară a hotăririlor Congresului oamenilor muncii, a orientărilor şi indicaţiilor secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, privind trecerea la un stadiu superior de dezvoltare a ţării, azi se deschide noul an de invăţămint 1986—1987, întreg tineretul studios, detaşament de nădejde în marele efort constructiv de luptă neobosită pentru obţinerea unei calităţi superioare a muncii şi vieţii, în aceste zile de început de an şcolar se află unit în gind şi faptă pentru a răspunde marelui indemn adresat de secretarul general al partidului intregii naţiuni de la înalta tribună a forumului democraţiei muncitoreşti revoluţionare, de a munci cu întreaga pasiune pentru înfăptuirea noii revoluţii tehnicoştiinţifice şi a noii revoluţii agrare, pentru asigurarea dezvoltării intensive a tuturor sectoarelor de activitate, inclusiv a învăţământului. Toate acestea constituie un proces unitar de mari transformări revoluţionare în întreaga societate românească. „Este necesar , arată se- ASTĂZI LA POSTURILE DE RADIO ŞI TELEVIZIUNE Cu prilejul deschiderii anului de învăţămînt 1986-1987 astăzi va avea loc în Capitală o adunare populară pe care posturile de radio şi televiziune o vor transmite direct în jurul orei 11. cretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu — să se înveţe şi să se înveţe continuu, să se însuşească tot ce este mai nou în ştiinţă, în tehnică, in toate domeniile de activitate! Să acţionăm cu toată hotărîrea pentru noi şi noi cunoştinţe, pentru a descoperi noi taine ale naturii şi universului, pentru adincirea cunoaşterii in domeniul social şi universal“. Numai aşa, învăţînd continuu, permanent educîndu-ne şi autoeducîndu-ne, dezvoltînd în noi dorinţa de cunoaştere, de cercetare, de aplicare neintîrziată a noului, de aflarea adevărului ştiinţific despre lume şi viaţă putem înfăptui vastul proces revoluţionar de făurire a unui om pe măsura timpului nostru. Printr-o strălucită tradiţie inaugurată în anii de după Congresul al IX-lea al P.C.R., este reîmprospătată, an de an, grija părintească a iubitului nostru conducător pentru formarea multilaterală a tinerei generaţii, făuritori activi ai viitorului de aur al patriei — comunismul, înfăptuirile de prestigiu ale învăţămintului nostru de toate gradele, pasiunea pentru ştiinţă, calitatea pregătirii, legarea indisolubilă a cunoştinţelor teoretice cu cercetarea şi practica productivă, perfecţionările şi temeinicia însuşirii tuturor cerinţelor şcolii moderne aduse in ultimul timp, sunt legate de prodigioasa activitate de conducere şi îndrumare, de malta competenţă şi experienţă pe care tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu le pune cu exemplară, dăruire în slujba dezvoltării permanente a şcolii noastre.. Aspiraţia către bucuria cunoaşterii de carte, dorul către lumina de a şti, de a pătrunde şi înţelege adine natura şi viaţa, a însemnat dintotdeauna o trăsătură nobilă a poporului nostru. Vocaţia pentru lucrul bine făcut, fie el material sau spiritual, îndeminarea mîinilor şi isteţimea minţii sale s-au conturat in atîtea şi atîtea realizări care l-au ajutat să învingă confruntările cu natura, cu timpul, cu vitregiile istoriei. Bogata viaţă spirituală, inteligenţa nativă şi le-a arătat în strălucirea de diamant a creaţiei româneşti, unică prin adîncimea trăirilor şi migăloasa şlefuire a gîndului şi exprimării. Cu toate acestea înaintea marelui act de la 23 August 1944 România era notată cu una din cele mai ridicate cote de analfabeţi. Crearea condiţiilor unuî invăţămint cu adevărat de masă a fost posibilă numai după ce, sub conducerea Partidului Comunist Ro-mân, s-a deschis României prin revoluţia, din august 1944 drumul marilor realizari socialiste culminînd cu ctitoriile măreţe ale „Epocii Nicolae Ceauşescu“. Printre cuceririle de seamă ale socialismului se pot trece cumajuscule două repere ale şcolii româneşti : obligativitatea şi generalizarea ştiinţei de carte, realizată in anii grei de după război şi, generalizarea invăţămîntului obligatoriu de 10 ani, din anii marilor împliniri ai epocii de aur a României — „Epoca Nicolae Ceauşescu“. In acest timp de prefaceri, în învăţămintul de toate gradele, de la şcoala elementară la universitate, a crescut impresionant numărul unităţilor şcolare, al elevilor şi studenţilor. S-au înfiinţat institute de invăţămint superior noi amplasate în întreaga ţară. Astăzi avem 19 centre universitare faţă de 4, cite existau in trecut. In cele 1 000 de amfiteatre învaţă 160 000 de studenţi, de peste şase ori mai mulţi ca în anul 1938—1939. S-au construit numeroase localuri de şcoală, atît la oraşe... .cit şi , la sate, dotate cu laboratoare, biblioteci, ateliere şi material didactic divers, s-a dat o deosebită atenţie condiţiilor de viaţă şi studii ale studenţilor înălţîndu-se adevărate cetăţi universitare. Subliniem faptul că 70 la sută din suprafaţa totală a clădirilor destinate şcolii a fost construită in ultimii 21 de ani. învăţămintului gratuit i s-a adăugat generoasa măsură, — adoptată de Congresul al IX-lea al partidului — de a se distribui gratuit milioanelor de elevi manualele necesare claselor I—XII. Numai anul trecut s-au tipărit .542 de titluri într-un tiraj de 16 946 000 exemplare reprezentînd producţia editorială destinată şcolii. Toate aceste dotări, cadru optim de desfăşurare a unui învăţămint modern unde acţionează aproape 240 000 de educatoare, profesori, cadre didactice universitare au condus la o mai bună pregătire teoretică, ştiinţifică de specialitate a tineretului şcolar şi universitar, concretizate în creşterea de la an la an a numărului de elevi şi studenţi buni şi foarte buni, in_ participarea lor la concursuri şi olimpiade şcolare naţionale şi (Continuare in''pag. a 3-a) EMBLEME ALE DEVENIRII NOASTRE SOCIALISTE Mesaj pentru generaţiile viitoare Alcătuit din mai multe cercuri concentrice, oraşul Tg. Secuiesc ilustrează — îmi atrage cineva atenţia — o perfectă descriere balzaciană. Cu o uşoară diferenţă de... privire , marele scriitor iscodea, rotitor, dinspre margini spre centru ; oraşul în cauză răsfringe valuri rotunde dinspre centru spre margini,dintr-o reverberaţie simetrică şi Stăruitoare. Iată şi argumentul: din acel centru minuscul — păstrat şi astăzi aproape intact — plecau radial 72 de străzi, stradele, ulicioare (fenomen, zice-se, unic în Europa) strîngind in spitele lor obezi de roată sprijinite in umeri de case. Ascult savanta dizertaţie şi mă şi mir că n-a constituit încă tema unei teze de doctorat gen „Balzac şi Tg. Secuiesc !“ Documentul istoric trimite însă spre o cu totul altă identitate de spirit şi de chip : cu doua mii de ani in urmă, aici fiinţa o puternică aşezare daco-romană, amintită in arhivele vremii ca Praetoria augusta. Nu ştiu dacă aceasta era unică in Europa, dar cu siguranţă deloc unică in spaţiul carpato-danubiano-pontic. Istoria, pe întregul plai românesc, are înfăţişarea armonioasă a unui tot unitar şi stabil, alcătuit din numeroase celule cîtuşi de puţin străine între ele. Timpul social insă atestă, intr-adevăr, deosebiri de la o epocă la alta şi, desigur, de la un loc la altul. Din acest punct de vedere, Tîrgu Secuiesc s-a mîndrit adeseori doar cu numele de oraş — cel mai vechi oraş din Covasna - ridicat la acest rang la 9 mai 1427. Dincolo de o îndeletnicire medieval-negustorească însă — rămasă şi in definiţia locului — veacurile au trecut succesiv şi monoton, încărunţind urbea cu pulbere de timp ruginit... Zorii lui August ’44 au adus şi peste Tg. Secuiesc lumina caldă şi fertilă, prielnică germinării celor mai curate şi mai proaspete energii. ..în noile condiţii de dreptate socială şi deplină independenţă naţională — imi spune primarul Bocşele Anton — s-a schimbat şi viaţa secularului nostru oraş. Deşi trebuie să mărturisim că un timp, din punct de vedere economic, Tg. Secuiesc a mai bătut, totuşi, pasul pe loc. Pină in 1967, cind oraşul nostru s-a bucurat de vizita secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu“. Să reconstituim faptele. Era 15 iunie 1967, cind conducătorul partidului şi statului se adresa oamenilor — intr-unui din dialogurile cu poporul ce aveau să devină stil de lucru original şi inconfundabil — la adunarea populară organizată in acest oraş : „In cadrul eforturilor pentru industrializare — preocupare permanentă a partidului şi statului nostru — şi în oraşul Tg. Secuiesc vor începe să fie construite in aceşti ani trei întreprinderi, in care vor lucra 2 000 de salariaţi. Cu aceasta se va trece in mod mai intens la dezvoltarea industriei şi in oraşul dv„ iar pe harta României va apare încă un centru al industriei noastre , socialiste“. Aşadar, ca mod al politicii partidului, al preocupării prifon Andreiţă (Continuare in pag . 2-a) 9 Cercuri-cercuri, chipul vechiului oraş ■ Ora cind germinează cele mai curate energii ■ Ieşirea din anonimat ■ Profesii pentru mileniul trei la Marca „Secuiana" căutată cu interes la New York, Moscova, Paris, Roma ■ Măiestrie profesională şi conştiinţă muncitorească , în limba comună a muncii şi dragostei de ţară. 9 NOUL, perimetru de gîndire şi acţiune creatoare . Viaţa după cadranul solar al platformei industriale. V clJ. Actualitatea în agricultură MOBILIZARE EXEMPLARĂ A FORJELOR PENTRUEXECUTAREA LA TIMP A TUTUROR LUCRĂRILOR H Ieri, pe ogoare s-a lucrat din plin cu numeroase forţe la culesul şi transportul recoltei ■ Pentru a evita pierderile de producţie se impune urgentarea culesului la floarea soarelui şi soia ■ Zilnic fabricile care prelucrează sfecla de zahăr trebuie aprovizionate în aşa fel incit să lucreze la întreaga capacitate ■ Judeţe în care porumbul a fost strîns pe mai mult de jumătate din suprafaţa cultivată ■ Terminarea recoltării porumbului la 1 octombrie impune realizarea unei viteze zilnice de cel puţin 80 mii hectare. Spuneam într-un articol anterior că toamna, în general, este un anotimp al surprizelor, în sensul că oricînd vremea poate deveni mai puțin favorabilă pentru lucrările agricole. Iată că, în parte se confirmă acest adevăr. Ieri au căzut precipitaţii în Moldova, în sud cerul era acoperit de nori, în schimb in Cimpia de Vest , timpul era extrem de favorabil. S-a putut, deci, lucra cu numeroase forţe la culesul roadelor şi la pregătirea recoltei viitoare, în cea mai mare parte a ţării. Informaţiile primite la redacţie din diverse judeţe confirmă faptul că ieri a fost o zi plină de realizări, bilanţul încheiat la sfîrşitul zilei de muncă fiind bogat. Mijloacele mecanice, forţele manuale ale satelor, in ajutorul cărora au venit numeroşi oameni ai muncii din alte sectoare, au fost orientate cu prioritate la culesul şi transportul porumbului, sfeclei de zahăr, legumelor şi fructelor. Nici nu se poate altfel. Volumul mare de lucrări ce trebuie executat solicită acum o mobilizare exemplară a tuturor forţelor, folosirea fiecărei ore bune de lucru pentru ca tot ce a produs pămîntul să fie pus la adăpost în cel mai scurt timp. Fără îndoială că pentru a realiza acest lucru nu sînt suficiente doar mijloace mecanice şi forţe manuale în număr mare. Toate aceste forţe trebuie bine organizate, repartizate judicios în funcţie de urgenţe, unnărite permanent la locurile lor de muncă. Că toate lucrările sunt urgente nu o contestă nimeni. Dar, dintre acestea, unele se detaşează, dacă ţinem cont de data la care ne aflăm. De pildă, este nevoie de un ritm mai alert la culesul florii soarelui.O cultură foarte sensibilă la procesul de scuturare — astfel Incit suprafaţa care a mai rămas, să fie eliberată de recoltă în cel mai scurt timp. Chiar dacă terenul ocupat acum de floarea soarelui nu reprezintă decit 23, sută din totalulsuprafeţei cultivate, producţia trebuie strînsă în cea mai mare grabă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru soia, numai că în acest caz suprafaţa este foarte mare (peste 200 mii hectare sunt în aşteptarea combinelor). Şi aici pierderile prin scuturare pot fi foarte mari dacă nu se realizează vitezele zilnice stabilite, în ce priveşte sfecla de zahăr se impune respectarea graficelor de recoltare şi transport astfel incit întreprinderile care prelucrează această înaterie primă să poată lucra la întreaga capacitate. O altă cultură la care este nevoie de ritmuri mai alerte o reprezintă cartoful. Suprafaţa de pe care recolta a fost strînsă este de 60 la sută, dar pentru buna aprovizionare a pieţelor şi pentru formarea stocurilor pentru iarnă in silozuri se impune urgentarea culesului şi a transportului. Am lăsat la urmă porumbul pentru că vrem să facem un capitol separat asupra măsurilor ce se impun la această cultură. Recolta a fost strînsă doar de pe 38 la sută din suprafaţă, adică foarte puţin. Puţin dacă avem în vedere data la care culesul trebuie terminat pe toată suprafaţa (1 octombrie) şi faptul că o bună parte din terenul ocupat de porumb va trebui semănat cu orz şi griu. Doar în 18 judeţe s-a depăşit (sau este egal) procentul realizărilor pe ţară. Se cere ca şi în celelalte judeţe să se lucreze mai bine, să se folosească mai mult timpul bun pentru a se recupera rămânerile în urmă, astfel incit la 1 octombrie culesul porumbului şi transportul producţiei la adăpost să fie încheiate. Vitezele zilnice care se realizează în prezent la recoltare (ceva mai mult de 60 mii hectare) nu reflectă posibilităţile reale ale agriculturii. Este necesar să se ajungă la cel puţin 80 mii hectare pentru a avea garanţia că termenul amintit va fi respectat. Cifrele înscrise pe hartă reprezintă realizările (în procente) la culesul porumbului. Datele au fost centralizate în seara zilei de 13 septembrie a.c. România în Anul International al Păcii Imperativul major al zilelor noastre Problema fundamentală a mărilor are dimensiuni și cazilelor noastre le constituieracteristici aproape maligne se salvgardarea păcii pe planeta datorează printre altele și conoastră, oprirea neintîrziată a nectării revoluţiei ştiinţifice şi cursei înarmărilor, în primul tehnice actuale la nevoile secrînd a înarmărilor nucleare şi forului militar. Mai mult, putrecerea la măsuri hotărîte de tem afirma că nu multe oridezarmare. De acest adevăr îşi vinde tehnologia militară se dau cel mai bine seama care află actualmente înaintea celei nii de ştiinţă care sînt încă civile. Cită deosebire faţă de soră, mai mult decit ceilalţi începutul secolului trecut, cinci cetăţeni, să aprecieze urmările ştiinţa îşi urma nestingherită nefaste ale unui război nuclear, propria ei menire aproape ex-Trecerea la dezarmare imclusiv paşnicăplică un efort continuu şi spu- în aceste condiţii, problema rii. Este vorba, in primul rind, raportului dintre ştiinţă şi pace de a ■ lupta împotriva unor capătă în prezent dimensiuni convingeri, obişnuinţe şi de deosebite. Este necesară o di-,prinderi, unele dintre acesteasociere a ştiinţei, pe cit este formate de-a lungul a mii de posibil, de domeniul militar, ani, cum este de exemplu astfel incit rezultatele cercetăaceea de a se pune semnul rii ştiinţifice să nu servească egalităţii între sporirea înardecii progresului şi bunăstării mărilor şi securitate, convin omenirii. Este o sarcină de agere ce dăinuieşte din antichisebit de dificilă atît prin iritate, cind romanii spuneau „Siplicaţiile materiale cit şi mods pacem, para bellum !“ Craie. Dezarmarea nu este o asemenea convingere a ajuns operaţie care se poate hotărî să implice în prezent primej astăzi şi încheia mîine. Ea este dii atît de mari, incit nu nu- un proces care are nevoie de mai că nu-şi mai găseşte jos- un anumit interval de timp. tificarea, dar este necesar ca România, preşedintele Nicolae ea să fie abandonată. Ceauşescu, proeminentă perso-Puterea distructivă a armenantate a lumii contemporane, lor şi performanţele lor au cum a făcut o serie de propuneri nascut de-a lungul istoriei concrete privind dezarmarea şi sporire continuă. Pe de o parte îi special dezarmarea nucleară, am asistat la o lărgire necon- După cum remarcăm eu deotenită a dimensiunilor cîmpu- sebită mîndrie, iniţiativa Romanul de luptă propriu-zis. Dacă, niei de a reduce armamentele, de exemplu, în antichitatea efectivele şi cheltuielile migreacă Atena putea să ignore litare cu cinci la sută. oreo bătălie importantă purtată lă un exemplu elocvent de la Maraton, la nu mai mult de acţiune directă pentru făurirea 42 km, astăzi, în cazul unui unei lumi fără arme şi fără război nuclear, cîmpul de lup- răzătoare. tă se extinde la întreaga pla- In acelaşi timp, disocierea netă. Pe de altă parte, dacă în Ştiinţei de domeniul militar trecut accentul era pus pe implică şi aspecte morale. Nesporirea puterii de foc a ar- reamintim că marele Leonardo melor, limitarea războiului da Vinci, dîndu-şi seama de fiind determinată de perfor- implicaţiile militare pe care manţele mai reduse ale armalei ar putea avea submarinul a meniului în general, astăzi, in preferat să „uite“ ideea acestei condiţiile unui armament cu invenţii, aminind astfel cu performanţe planetare, accen- cîteva sute de ani realizarea lui este pus pe creşterea pre- acestei arme. Există de aseciziei armelor. Accelerarea şi menea specialişti care lucrează amplificarea acumulării de astăzi în domeniul geneticii şi forţemilitare şi armamente apare, dîndu-şi seama de implievoluat in general lent in trecaţiile pe care ^descoperirile în cutul mai îndepărtat, existind această ştiinţă le_ pot avea însă două momente de accele asupra perfecţionării armei rare : primul la mijlocul seco- biologice se întreabă dacă este lului trecut, cind producţia de bine să fie continuate cercetăarmament a devenit o activi- hr-nAtate industrială, iar "al doilea ACOO. _ ROdU VOine" în secolul nostru, cind ştiinţa preşedintele Academiei a intervenit direct şi masiv in Republicii Socialiste România sprijinul producţiei respective. ------------------------------------Faptul că astăzi cursa în ar- (Continuare in pag. a 5-a)