România literară, iulie-septembrie 1973 (Anul 6, nr. 27-39)
1973-09-13 / nr. 37
Scrisoare din Moscova Trei romane istorice IATA un adevăr unanim recunoscut : o carte scrisă „la comandă“ nu poate avea valoare artistică. Iată şi un alt adevăr care nu are nevoie de prea multe explicaţii : dacă un scriitor talentat se consacră unei lucrări care pare „comandată“, rezultatul nu poate fi un eşec. Spun pare, deoarece sinceritatea este şi ea o calitate a talentului. Un scriitor talentat nu va accepta „comanda“ dacă ea nu coincide cu o necesitate lăuntrică a sa şi cu concepţiile sale artistice. Aceste sumare reflecţii nu rezolvă, bineînţeles, problema. Scopul lor este mult mai modest. Vreau să atrag atenţia cititorului român asupra unor cărţi apărute recent la Moscova şi care, la prima vedere, ar putea fi considerate drept cărţi comandate : toate au apărut la Editura Politică, Politizdat, în seria Revoluţionari înflăcăraţi. Ei bine, nu , apariţia acestor cărţi constituie un eveniment literar, iar valoarea lor artistică ar putea fi cu greu contestată chiar de cei mai exigenţi critici literari. Este vorba, în principiu, de un fel de vieţi romanţate ale revoluţionarilor ruşi — şi nu numai ruşi — care au intrat în istorie. Au apărut, astfel, o serie de romane istorice care constituie un capitol nou în istoria romanului sovietic dedicat trecutului. Printre autorii acestor lucrări se află scriitori sovietici binecunoscuţi, ca de pildă Iev Slavin, Vasili Akseonov, Okudjava, Trifonov, Voinovici şi alţii. In cele ce urmează voi analiza trei asemenea romane. „NERĂBDAREA“ DE IURI TRIFONOV Proza lui Iuri Trifonov este binecunoscută astăzi nu numai în Uniunea Sovietică. Ultimele lui povestiri , Bilanţuri preliminare, Schimbul şi o lungă despărţire, au constituit un eveniment în literatura sovietică contemporană. Nerăbdarea este un roman despre viaţa şi moartea lui Andrei Jeleakov — celebru revoluţionar rus, organizatorul atentatului care a costat viaţa ţarului Alexandru II la 1 martie 1881. Romanul lui Trifonov se citeşte pe nerăsuflate ca o carte de aventuri, dar nu aceasta constituie calitatea sa principală. Nerăbdarea este romanul unei întregi epoci. Drama personală a lui Jeleabov care îşi abandonează soţia şi fiul şi în mod deliberat întreprinde o acţiune care fără doar şi poate îl va duce la spînzurătoare — ceea ce s-a şi întîmplat — este drama unei întregi mişcări, drama revoluţionarilor ruşi care au ales calea violenţei extreme, calea terorismului. Patosul veridicităţii este principala calitate a cărţii lui Trifonov. Scriitorul nu inventează, ci se întemeiază pe documente istorice nu numai în descrierea evenimentelor principale, dar şi a celor auxiliare. Materialul adunat de scriitor este folosit cu multă iscusinţă, atmosfera vieţii unei vremi apuse este redată cu atîta siguranţă şi vigoare incit pare opera unui contemporan. Dar romanul lui Trifonov nu are totuşi nimic comun cu o cronică istorică. Este un roman al omului, de o mare fineţe şi pătrundere psihologică. Drama lui Jeleakov şi a tovarăşilor săi este drama nerăbdării şi a disperării — ei nu vor, nu pot aştepta pînă cînd condiţiunile istorice vor permite răsturnarea ordinii sociale existente. Disperarea aduce cu sine patima violenţei. Romanul lui Trifonov ar putea fi chiar numit „tragedia violenţei“. Credinţa oarbă, fanatică în violenţa directă şi necruţătoare îi duce pe Jeleakov şi tovarăşii săi la spînzurătoare. Ei sperau că uciderea ţarului va provoca ipso facto o explozie socială — dar acest lucru nu s-a întîmplat. Alte sînt căile care duc la schimbarea societăţii, numai revolverul şi încărcătura cu dinamită nu rezolvă nimic. Din acest punct de vedere Nerăbdarea cu documentele pe care le citează — dar mai presus de toate, cu drama psihologică a teroristului, magistral înfăţişată de autor — este un roman cît se poate de actual, mai aules cînd ne amintim de actele de violenţă ce se comit aproape zilnic în zilele noastre. „NU DORESC SA SPUN“ DE VLADIMIR KORNILOV Un scriitor talentat şi încă puţin cunoscut în afara Uniunii Sovietice. Primele culegeri (1953) de versuri : Cheiul, Vîrsta, povestirea în versuri Şoferul au fost cît se poate de concludente. Versurile lirice şi filosofice ale lui Kornilov făceau dovada că acest poet merge în adîncime, preocupat fiind de problemele fundamentale ale condiţiei umane. Şi iată că in seria Revoluţionari înflăcăraţi apare romanul Nu doresc să spun, semnat de acelaşi Vladimir Kornilov. Prima concluzie : Kornilov posedă un adevărat talent de prozator. Poetul nu face o „proză poetică“ cum se întîmplă uneori cu poeţii la prima lor carte de proză. Kornilov este un prozator cu har, un prozator realist cu un simţ extraordinar al limbii, cu capacitatea de a crea caractere şi tipuri umane. In cazul de faţă este vorba de viaţa revoluţionarului Victor Obnofsky, unul din primii propagandişti în mediul muncitoresc din anii şaptezeci ai secolului trecut, organizatorul aşa-zisei Asociaţii nordice a muncitorilor ruşi. Spre deosebire de Jeleakov, Obnovsky n-a fost terorist şi n-a atentat la viaţa nimănui, deşi a avut şi el de a face toată viaţa cu poliţia ţaristă, trăind mulţi ani în ilegalitate şi reuşind să înşele nenumăraţi agenţi ai poliţiei secrete pînă ce a fost trădat de un provocator. Obnofsky este figura tipică a militantului revoluţionar din partea căruia se cere curaj, tact, imaginaţie şi modestie zi de zi. Calitatea romanului lui Kornilov constă tocmai în faptul că el reuşeşte să înfăţişeze cititorului un tablou al vieţii cotidiene, vremuri de mult apuse învie în paginile cărţii. Nu numai eroul principal, Victor Obnofsky, dar şi tovarăşii săi apar în carte ca personaje vii, cu o limbă proprie, colorată. Viaţa simplă, viaţa adevărată cu toată cromatica ei — iată în fond eroul cărţii lui Komilov. In romanul lui Komnilov, alături de Rusia de altădată, Petersburgul şi tot ceea ce este legat de naşterea primelor cercuri şi organizaţii revoluţionare, îşi găseşte loc şi Europa din acei ani, mediul şi frămîntările revoluţionare din Elveţia, Germania, Franţa. Sînt cît se poate de interesante scenele care atestă influenţa mişcării muncitoreşti din apusul Europei asupra primilor revoluţionari ruşi, dar totodată şi enorma diferenţă între realităţile sociale europene şi cele ruseşti, diferenţa de mentalitate, psihologie şi caracter, care a şi imprimat revoluţiei ruse specificul ei. Romanul lui Komilov este o nouă contribuţie la istoria începuturilor revoluţiei ruse. „MĂSURA ÎNCREDERII“ DE VLADIMIR VOINOVICI Vladimir Voinovici se bucură în literatura contemporană sovietică de renumele unui prozator talentat şi original. Prima sa carte, Noi locuim aici, apărută cu zece ani în urmă, s-a bucurat de un netăgăduit succes. Cărţile care au urmat au confirmat prima impresie a admiratorilor lui Voinovici. Piesele de teatru scrise de el ulterior şi avînd ca subiect povestirile sale Vreau să fiu cinstit. Doi tovarăşi au fost jucate cu succes în multe teatre sovietice şi au întărit popularitatea scriitorului. Măsura încrederii, romanul istoric publicat de Vladimir Voinovici pentru seria Revoluţionari înflăcăraţi, este dedicat Verei Figner Chiar şi cea mai sumară biografie a acestei femei — unul din fondatorii partidului „Narodnaia Volia“, membru al Comitetului Executiv, care a organizat celebrele atentate împotriva potentaţilor Rusiei ţariste — se citeşte ca un extraordinar roman de aventuri. Vera Figner a stat întemniţată în celebra Cetate Sliselburg. Douăzeci de ani de temniţă grea n-au distrus-o, ea a fost eliberată de revoluţie în 1917 şi a murit la adinei bătrîneţe în 1942. Originalitatea romanului lui Voinovici constă în faptul că primul plan îl ocupă Vera Figner-omul, mai precis fata născută şi crescută într-un mediu moşieresc care în pofida educaţiei primite, se dedică revoluţiei. Romanul lui Voinovici este interesant tocmai prin această deplasare a unghiului sub care este privită personalitatea eroului. Autorul n-a mers pe linia cea mai uşoară, care ar consta în redarea succintă a extraordinarelor întimplări la care a luat parte Vera Figner. Măsura încrederii este un roman psihologic scris cu fineţe şi înţelegere — el ne dă o imagine nouă a unei figuri istorice cunoscute, despre care s-a scris o întreagă literatură istorică. IIARŢILE asupra cărora m-am oprit sunt foarte diferite nu numai din punct de vedere al conţinutului istoric. Stilul, individualitatea, concepţiile şi posibilităţile artistice ale celor trei autori sunt şi ele diferite. Dar există şi un numitor comun, care stă la baza celor trei romane : talentul autorilor. Datorită lui, toate cele trei romane constituie un succes literar de netăgăduit. Const. Wilkowsky Grupul statuar ce împodobeşte arcul de triumf aflat în capătul bulevardului Kutuzov din Moscova Sport Mierle de lut TOAMNA limpede ca un stol de porumbei pe un castel din Transilvania. Singe de măr pe buze de fată ieşită-n pridvor, dimineaţa, cu carnea plină şi vise în ochii grei de aşteptarea neînţeleasă. în zori, copacii se despică şi întind pe pămînt pogoane de lună prin care cîntă cocoşi de nucă. Sfîntă Măria Mică, ţinindu-se de mină cu Ana şi Ioachim, au coborît în tîrgul de struguri unde, în jgheaburi de lemn, gîlgîie must dulce — înţepat. Sub văzduh de sticlă verde, un singur braţ de suferinţă : Giuleştiul, covorul meu de iarbă cu picioarele înfundate-n păcură. Rapidul pierde oriunde joacă. Dar nu face nimic. S-au văzut, zice un prieten al meu, cazuri şi mai grave. S-a văzut, de exemplu, sergent de zi murind noaptea sau doamnă cu mîna-ntinsă la uşa bisericii. Noi să fim sănătoşi şi să cîrpim cu mistria cuiburi de rîndunică sparte de duşmanii păsărilor sfinte. Universitatea Craiova, mintenchisă într-un ou de aur, anul trecut, trece-n pas de ţară lungă peste toate gîndurile şi cine s-o mai oprească? Dinamo-Bucureşti ? Dinamoviştilor, de cînd Dumitrache umblă cu osul crăpat şi guler de ghips, le-au mîncat iepurii varza. Singurele formaţii în stare să-şi opună rezistenţa sunt F. C. Constanţa şi Steaua, care şi-a regăsit, în sfîrşit, armele — pe cele încercate de Voinescu, Bone, Onisie, fraţii Zavoda. La balul fantomelor, unde e regină U.T.A., sosesc în fiecare duminică tot mai multe picioare pline de varice. Două piramide de buturugi, U. Cluj şi Sportul studenţesc, ţin cu umărul uşa bordeiului de sub pămînt şi cîntă imnul mînzului leşinat. Se adevereşte că burlanul spart de rugină nu mai poate fi cîrpit. Dar peste toate cele bune şi mai cu seamă peste toate cele rele, toamna asta, vărsîndu-se în gura raiului printr-un estuar de melancolie, aşează sub streşini mierle de lut prin care fluieră, ameţit, duhul castanilor. Pe o chitară de frunze, degetele moi ale vîntului îmi cîntă de neuitare. Fânuş Neagu KELACfIA I București, B-dul Ana Ipătescu, nr. 15. Telefoane : 50.41.17 i 50.30.85 | 50.39.35. ADMINISTRAȚIA i Şoseaua Kiseleff nr. 10 Telefon l 18.33.99. ABONAMENTE i 3 luni - 26 lei - 6 luni - 52 lei | I tu - 104 lei. Tiparul i Combinatul poligrafic „CASA SCINTEII“ 32 pagini — 2 lei „ROMÂNIA LITERARĂ" Sâptâminal de literatură și artă editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România Director GEORGE IVAȘCU