România, septembrie 1938 (Anul 1, nr. 107-121)
1938-09-16 / nr. 107
I MONARHUL EDUCATOR In curând începe un nou an universitar. Acest an nou deschide o epocă nouă în viaţa tineretului nostru. Să nu uităm, că iubirea alegelui întâmpină, ca soarele, elita tineretului românesc, oferindu-i-se ca un mare principiu de educaţie. Nimeni, niciun pedagog, niciun sistem de educaţie, nu pot înfăptui creşterea morală şi fizică a generaţiilor, mai cu spor şi mai cu voie bună decât Monarhul, care îşi iubeşte ţara şi poporul. Cei mai buni pedagogi în istoria naţiunilor au fost monarhii. Răsună în amintirea mea cuvintele Regelui Carol, cuvinte ce pare că le aud ieri şi direct în faţă, rostite de Suveranul nostru acum vreo patru ani cu prilejul serbărilor de la Sarmisegetuza: „Venind aici azi şi văzând avântul manifestat de tineretul acesta universitar, alături de opera constructivă, pe care am avut prilejul să o constat zilele trecute la echipele studenţeşti de propagandă ale Fundaţiilor Regale. Mi se umple sufletul de bucurie şi de încredere deplină in viitor. Căci rolul studenţimii române este un rol de construcţie, un rol de întărire naţională, întărire care trebue făcută nu prin vorbe, ci prin munca de fiecare clipă, din munca conştientă, din munca constructivă”. Din 1930, de când s’a înscăunat pe tronul de Domnie al Ţării Româneşti, Regele nostru n’a scăpat niciodată ocazia, ca oridecâte ori s’a întâlnit cu studenţimea română, să-i vorbiască de munca conştientă, de vorba puţină, de treaba constructivă. Şi astfel, sufletul Monarhului român, în faţa avântului de muncă al tineretului nostru universitar, se umple de bucurie şi de încredere pentru viitor. Aceasta este suprema satisfacţie a Regelui, pe care i-o dă tineretul nostru. Şi tocmai bucuria din sufletul Regelui dovedeşte, că tineretul muncitor este la înălţimea aşteptărilor Auguste. Să constatăm şi noi, cu aceiaş bucurie în suflet şi cu aceiaş încredere în viitor, că Regele nostru — în deosebire de foarte mulţi regi, cari plutesc, ca fantomele, nevăzuţi deasupra naţiunii — a devenit educatorul suveran al generaţiei universitare, şi a devenit cel mai bun educator. Fiindcă — Regele obligă la nobleţe şi la munca constructivă pentru întărirea patriei. Şi Regele nu este şi nu poate fi refuzat în aşteptările Sale de studenţimea noastră universitară. In deosebire de raţionaliştii tuturor timpurilor, cari concep pe Monarh ca „parte contractantă”, iar alţii , ca un simbol şi nimic mai mult, noi afirmăm că Regele este realitatea sintetică a naţiunii. Simbolul învăluie o simplă abstracţiune, iar Monarhul nu este abstracţiune, nici în existenţa sa personală, nici în personificarea Naţiunii. Dintre toate realităţile, Regele este cea mai impozantă realitate. In El se contopesc sintetic toate puterile naţiei, toate energiile ei de existenţă, de afirmare şi de creaţiune, în El trăeşte pururea actualizat trecutul, prin El prezentul intră în viitor. Tot ce este istoric se închiagă în realitatea Monarhului. Tot ce este prezent, în radiaţia sa idealistă, se înalţă prin fiinţa lui. Tot destinul Naţiunii se desvăluie în domnia Lui. Şi sensul de a exista al Naţiunii se consfinţeşte prin impozanţa atotcuprinzătoare a Monarhului. Toate voinţele se contopesc în voinţa Lui şi se exprimă prin ea. Şi voinţa Lui este voinţa Naţiunii. Prin Rege, în care viează harul lui Dumnezeu, poporul stă în contact cu Dumnezeirea. Acesta este monarhul nostru istoric, monarhul nostru românesc. Regele este totul şi în acest tot se cuprinde plenitudinea Naţiei în existenţa sa pământească. Şi în limitele acestui tot sintetic, indivizibil, inalterabil şi veşnic, se contopesc cele două existenţe într’una singură: a Monarhului şi a Naţiunii. De aceia Regele românilor este rege naţional şi Naţiunea română este monarhică din timpul Descălecării până în prezent şi pentru viitor. In această a Sa realitate se descopere Regele—studenţimii române, monarhiste, conştiente. Dar şi studenţimea română nu este o simplă categorie universitară. Studenţimea este o generaţie. Studenţimea română este generaţia de elită a neamului nostru. Ea personifică şi exprimă potenţialul calitativ al naţiei. Ea este realitatea cea mai distinctă a poporului pentru că este eflorescenţa lui. In ea se cuprinde sămânţa neamului, din care rodeşte viitorul lui. In ea se concentrează forţele reale, de care dispune întreg neamul. Prin ea se exteriorizează ele dinamic şi eroic. Prin ea trecutul se leagă de prezent în trăirea reală a Naţiei. Ea este puntea care leagă şi uneşte — printr’o neîntreruptă continuitate — viaţa, care se duce, cu viaţa care vine. Suprimaţi, ipotetic, studenţimea ca generaţie şi, înseamnă, că aţi suprimat neamul. In ea trăeşte mai viu, mai palpitant inima Naţiunii, în ea clocoteşte sufletul poporului, prin ea evoluează creerul Naţiunii. Şi în tinereţea ei — tresaltă întregul dor de existenţă al Poporului. Studenţimea, deci, nu poate fi altfel decât naţională şi, prin naţionalismul ei, se leagă — o singură inimă a tinereţii de inima Regelui, suflet de sufletul Lui, viaţa ei se contopeşte cu viaţa Lui. Este un mister, sau ce este asta? — dar numai aşa ne lămurim iubirea sinceră, entuziastă, care există — spre bucuria întregului popor român — între studenţimea română şi Regele tuturor românilor. Regele iubeşte studenţimea şi studenţimea iubeşte pe Rege. Chezăşia viitorului bun, măreţ şi sigur al Patriei este de faţă. Şi nu există o mai solidă garanţie decât iubirea. Nimic nu umple sufletul studenţimii cu mai mult soare, decât iubirea Regelui. Şi nu este mai mare bucurie pentru Rege, decât să se simtă iubit de generaţia, care perpetuează naţia. Azi trăeşte poporul, care se poate entusiasma. Şi poporul, care se entusiasmează, e tânăr. Prin tinereţea entusiastă a Monarhului şi a studenţimii, întreg poporul se ridică în vitalitate şi în dor de viaţă. Căci astăzi popoarele se refac prin tinereţe, din entusiasmul ei, şi nu prin formule magice, şi nu prin doctrine izolate. Tinereţea nu este o doctrină şi tineretul românesc nu este o formulă. Tineretul este energie şi Regele obligă, prin iubirea care o dă tineretului, ca imensa lui energie să fie pusă, conştient, sincer şi cu entusiasm, în slujba muncii constructive pentru progresul moral şi material al Naţiunii. In felul acesta se rezolvă — fără multă şi stearpă vorbărie — toate problemele curente ale zilei, pe care nicio politică şi nicio formulă magică — afară de iubirea Monarhului — nu le poate rezolvi. ь vzoLvi шипа! иш IlUiSll U iOlUlU/j UJU Mg BVl|B WC91WV G. M. Ivanov in AA/VWVWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWW 16 IX 1938 ROMANIA No. 107 POROLISUM Vechea cetate romană scoasă la lumină de târnăcoape Noi descoperiri arheologice in judeţul Sălaj Despre importantele descoperiri arheologice din cuprinsul judeţului Sălaj, am dat o serie de informaţiuni, acum câteva săptămâni, când abia începuseră săpăturile, menite să scoată la lumină o nouă cetate romană, mărturie sacră a obârşiei poporului românesc, şi a dreptei noastre aşezări, innăuntrul graniţilor consolidate, astăzi deplin. D. profesor C. Daicoviciu de la Universitatea clujană, care a stat timp de două luni aplecat în munca stăruitoare a desgropârilor istorice, supraveghind atent loviturile târnacoapelor, ne-a împărtăşit bucuros rezultatul descoperirilor de până acum. „Porolisum" vechea aşezare romană a eşit la lumină Intr’o convorbire, ce a luat pe nesimţite caracterul unui adevărat curs de istorie antică, d. profesor Daicoviciu ne spune: „In Sălaj, în hotarul comunei Maigrad, săpăturile au fost determinate de importanţa aşezării romane, „Porolisum“ despre care documentele istorice destăinuesc, că a fost cel mai nordic punct întărit al dominaţiei romane în Dacia, şi care a primit cele mai puternice lovituri, din partea barbarilor cari atacau Dacia, rezistând până la sfârşit. In adevăr, Cetatea romană de aici, de o întindere de mai multe hectare, avea o poziţie dintre cele mai norocoase, aşezată fiind, pe un platou înalt (500 m. deasupra nivelului mărei) şi dominând toate văile ce pătrund dinspre Vest şi Nord-Vest. Castrul roman a fost construit, încă de pe vremea împăratului Traian la desăvârşirea cuceririi Daciei, primind o puternică garnizoană de soldaţi şi arcaşi, după cum o dovedesc câteva inscripţii găsite mai de mult, şi aşa numitele diplome militare, pe plăci de bronz, eşite la iveală aici, şi aiurea. Oraşul din jurul Cetăţii Cetatea însăşi era apărată de ziduri secundare, care închideau văile prăpăstioase, ce duceau până sub poalele cetăţei. După întemeierea Castrului, în jurul lui, s’a format un oraş civil, cu clădiri laice şi religioase. Mai mult chiar, încă din primii ani ai existenţii acestei cetăţi, s’a construit acolo şi un amfiteatru, pomenit într’o frumoasă inscripţie din anul 157 înainte de Hristos. Cetatea a rezistat tuturor atacurilor, suferind câteodată mari spărturi, pe care apărătorii le-au refăcut în grabă cu materialele ce le cădeau la îndemână. Despre o asemenea refacere pritorită a zidurilor sparte, între anii 260-270, glăsuesc niște baze-socluri de monumente onorare (găsite de d. prof. Daicoviciu) băgate în zidul spart al cetăţii, de către apărătorii ei, în momentele grele. Stabilirea unui adevăr istoric Acest din urmă fapt, — afirmă interlocutorul nostru — dovedeşte cu prisosinţă că până şi cele mai nordice părţi ale Daciei, au fost apărate cu îndârjire, până în momentul când, din motive strategice, şi de politică generală a imperiului împăratul Aurelian, a ordonat evacuarea, în 271-72. Prin aceasta se spulberă afirmaţia tendenţioasă, a unor istorici străini, că Dacia ar fi fost părăsită, cu mult înainte de Aurelian. Desgroparea sistematică a acestei Cetăţi, va aduce, desigur, încă o mulţime de lămuriri preţioase, cu privire la soarta Daciei, şi a romanităţii poporului nostru. Se cunoaşte anume, din documente medievale, existenţa pe acest loc a unei mănăstiri din secolul XII. Locul acesta este în colţul nord-estic al Cetăţii, loc căruia locuitorii de astăzi îi spun Bisericuţa. De aici se poate deduce că pe aceste plaiuri, a fost o continuitate de viaţă romană, pe care târnăcopul atent, al arheologului, ar putea s’o descopere şi s’o fixeze istoriceşte, în lipsa altor documente precise. Săpăturile sunt abia la început Lucrările de săpături, pentru desgroparea acestui bogat isvor de documentare istorică, sunt abia la început. Proaspetele descoperiri au însă menirea să deştepte cel mai viu interes, în urmărirea lucrărilor viitoare. In anul acesta datorită sprijinului preţios dat de d. colonel Petrescu prefectul judeţului, al d. prof. Ghergaru comandantul străjerilor şi al d. maior Popescu comandantul vremilitarilor, după primele săpături executate, s’au făcut descoperiri de incontestabilă importanţă. S’a descoperit astfel o bună parte din drumul roman, pardosit cu lespezi de piatră ce ducea la porţile cetăţii, şi în al doilea rând un templu, din cartierul militar al aşezării, templul zeului ,,Liber". Acest monument construit din piatră a fost ridicat pe la mijlocul secolului II-lea d. H., şi refăcut pe vremea împăratului Caracalla, la începutul secolului al III-lea. S-au mai păstrat din el, zidurile, unele coloane ce împodobeau faţada şi laturile, împreună cu altarul închinat zeului de un militar, cu o frumoasă icoană a divinităţii, în altorelief, din piatră de marmoră. Refacerea acestui templu, pt timpul împăratului Caracalla, este în legătură cu vizita împăratului în aceste locuri, de care pomenesc isvoarele istorice. Ruinele descoperite ale templului, au fost îngrădite și puse sub pază, putând însă fi vizitate de orice cercetător, iar obiectele mărunte au fost transportate la Zalău, unde vor fi aşezate în muzeul din localitate, menit după cum se vede, să devie un preţios aşezământ cultural, păstrător al antichităţilor adânc grăitoare descoperite în Sălajul românesc. C. Humuleanu Capitelul coloanei căzute Noul dirijabil german şi-a luat sborul BERLIN, 14 (Rador). — Noul dirijabil german „Graf Zeppelin” L. Z. 30 şi-a luat sborul azi dimineaţă sub conducerea d-rului Eckener, de la Friedrichshafen pentru a face prima sa călătorie de exerciţii pe deasupra lacului Constantza. Pe bordul dirijabilului se află echipagiul, precum şi 74 membri ai Institutului de studii pentru chestiunile privitoare la navigaţia aeriană şi reprezentanţi ai ministerului Aerului. Sborul va dura câteva ore. Dirijabilul este lung de 245 metri, are un diametru de 41,2 metri, conţine 200.000 metri cubi de gaz, poate transporta 200.000 kgr, acoperişul fiind format dintr-o pânză ce nu se poate sfâşia. Aeronava are patru motoare „Daimler-Benz-Diesel”, fiecare având 850 HP. Viteza maximă este de 135 km. pe oră, iar viteza obişnuită 125 km. . Capitalul de viaţă al neamului ORGANIZAREA UNEI ACŢIUNI BIOPOLITICE GENERALE Fondul biologic este cel таг nepreţuit bun pe care-l are un neam. Marile victorii ale unei ţări au izbucnit întotdeauna din izvoarele lăuntrice ale vitalităţii. Căci orice se poate înfrânge şi sugruma afară de elanurile vieţii, de forţa aceia misterioasă şi masivă care zace în adâncimile fecunde ale fiinţei. Viitorul unui popor creşte din sporul de viaţă al prezentului. Deaceia toate naţiunile care au stăpânit lumea, fie prin expansiune imperialistă, fie prin monumentalitatea creaţiunilor spirituale, au fost înainte de orice ramurile alese ale unei rase robuste. Cred că s’a insistat prea puţin asupra puterii de viaţă a neamului românesc, văzută ca însăşi garanţia de netăgăduit a destinului nostru istoric. Este foarte adevărat că suntem un colţ de pământ binecuvântat din belşug cu darurile naturii. Avem un soi productiv în ale cărui pântece stau ascunse, ca într’o comoară uriaşă, nenumărate bogăţii miniere. Dar mai trebuie să ştim — şi să trăim acest sentiment cu întreagă intensitatea cuvenită, că cel puţin tot, atâtea bogăţii rare sunt îngrămădite în noi înşine. După datele statistice, care înfăţişează brut starea de fapt, România ar trebui, conform legilor de înmulţire a populaţiei, să atingă, în treizeci de ani doar, un număr dublu de locuitori. Repet: ar trebui, fiindcă aici e punctul central al discuţiei. Iată de ce. Deşi înzestraţi cu o excepţională prolificitate, noi românii realizăm un surplus anual de populaţie etnică — minim. Lucrul se datoreşte integral dezastruoasei mortalităţi infantile. Cimitirele satelor înghit în fiecare lună mii de prunci abia născuţi. MiI de vieţi fragede sânt smulse din leagăn de neagra împărăţie a gropii. A fost atât de oribilă neglijenţa trecutului regim în domeniul activităţii sanitare, încât nu s’a făcut absolut nimic pentru salvarea tristei situaţii. Un imens capital biologic a pierit, graţie indiferenţei guvernamentale. Campania sanitară a Ministerului Sănătăţii, constituie cel mai făgăduitor început în vederea intervenţiei metodice a statului, în grandioasa trudă de salvare a populaţiei rurale din ghiarele mortalităţii şi ale bolii. Se cere organizarea dârză şi jertfelnică a unei iniţiative generale, care să străbată latul şi lungul ţării. Acţiunea aceasta are cele mai strălucite şanse de izbândă, deoarece stratul vitalităţii româneşti a rămas nealterat in profunzimile lui. E nevoie doar de o purificare la suprafaţă, de îndepărtarea sgurii necruţătoare care roade ca un duh negru trupul patriei. Pretutindeni, viaţa neamului românesc să dea dovadă de aceiaşi vigoare elementară. Chiar în îndurerata regiune a Munţilor Apuseni, tăria substanţei băştinaşe n’a putut fi încă distrusă nici de sărăcie şi nici de boală. Rapoartele documentate, citite la congresul Astrei, au arătat că fondul biologic al moţilor este cel puţin egal cu acela de7z alte ţi vizitiiT7. Şi cific a avut prilejul să cerceteze aşezările moţeşti , convins printr’o directă experienţă, de adevărul acestei constatări. Având o bogăţie de viaţă biruitoare peste orice vitregii,, neamul românesc îşi proiectează marea ursită într’un viitor de cucerire şi de stăpânire indestructibilă. Forţele vitale fiind de partea noastră, tot de partea noastră sunt şi victoriile istorice. Certitudinea aceasta — fie pentru toţi românii un avânt mai mult şi o dorinţă mai aprigă de îndreptare. Septimiu Bucur Lit scoel.r. sirrL'nî.ftgare de ofițerii redeschiderea cursisrilor* se face prin invocarea puterilor cerului. filem or taiul în corpul ziarului) -■