România - Provincie, octombrie 1938 (Anul 1, nr. 122-136)
1938-10-01 / nr. 122
T ROMâNIA ŞCOALELE psiho-pedagogice Reforma pe care o pregăteşte ministerul Educaţiei Naţionale împlineşte o importantă lipsă a învăţământului nostru Intr un precedent articol consacrat cornilor anormali, am atras atenţia asupra hotăririi d-lui ministru Subsecretar de Stat D. I.oni de a deschide, în acea- Sr,(L °amn? chiar, câteva şcoli Pentru educarea tinerilor prezentând unele infirmităţi fizice s?u. lI}^eUnale, aşa cum spune Art io am legea dela 1937. Şi araiam, pe lângă justificările de Pedagogic şi social, cât de binevenita şi de lăudabilă este iniţiativa înfiinţării şcoalelor psiho-pedagogice în diferitele centre urbane ale ţării, la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Cernăuţi, deocamdată. Pentru fixarea ideilor, nu este inutil să se revie cu alte amănunte de natură a înlătura echivocurile şi a preciza răspunderile unei reforme de strict ineres obştesc, privind in special avantagiile pe care le va trage ae Pe urma ei învăţământul. , orl?.l.ne că în ţară la noi, datorita unor eforturi convergente şi datorită în parte şi înmulţirii pană mai ieri a numărului de şcoli normale, avem un corp “tactic primar la înălţimea învăţătorilor şi institutorilor din alte ţări. Nu este numai un compliment adresat d-lor miniştri ai Educaţiei Naţionale, ci o realitate bazată pe observaţii personale comparative : dascălii noştrii sunt cel puţin atât de bine pregătiţi, în majoritate, cât şi cei francezi, de pildă. Vreau să spun ca ştiu carte şi chiar multă, la examenele de diplomă şi la cele de definitivat, ei fac faţă onoracolu prin cunoştinţele ce le posedă în particular în ceea ce priveşte principiile şi metodele de predare ale şcoalelor apusene. In schimb, şi, spre marea mirare a examinatorilor, învăţătorii sunt mult mai slab pregătiţi in ceea ce priveşte lecţiunile practice făcute în faţa copiilor, lecţii în care toată ştiinţa pedagogică este implicată şi pentru care de fapt sunt ei pregătiţi. Pricina acestei inconsecvenţe reale, fundamentale, este cu totul naturală şi explicabilă, pe de o parte printr-un mecanism didactic care constă în admirarea fără discernământ a metodelor şcoalelor străine şi aplicarea lor în toate ocaziile, şi pe de altă parte, prin lipsa de omogenitate a claselor. Că eficacitatea activităţii educative a învăţătorilor noştri se resimte din cauza lipsei unei Pedagogii româneşti, pe care o bârfim mai mult decât o încurajăm, acest lucru este evident , însă că învăţământul nostru suferă din pricina lipsei de adaptare a lecţiunii la mediul şcolar al clasei, puţini cunoscători o pot nega. Cum se explică altfel că de exemplu, într’o clasă, în timp ce la sfârşitul anului câţiva copii au terminat materia cerută de program, alţi copii sunt încă la primele lecţiuni ? S’a spus şi se repetă : lecţiunea trebue să realizeze o experienţă pe care copii să o trăiască. Acei dintre dascălii noştri care au înţeles viaţa din clasă, sau chiar numai din întâmplare au făcut abstracţie de calapoadele metodologice străine, au putut ca printr’un miracol demn de toată admiraţia să se achite de o datorie, ce’i drept mare consumatoare de energii, a cărei economie, evident, ne asigură contra analfabetismului şi a superficialei noastre intelectualităţi. In treacăt fie spus şi păstrând proporţiile necesare, pe când în Franţa cultura se măsoară cu funcţia de profesor universitar, oficial la noi, pragul intelectualităţii este atins odată cu obţinerea certificatului de patru clase secundare... Un pas important către omogeneizarea, stabilirea unui echilibru educativ al clasei — fără de care acest freamăt continuu de înclinaţii, de tendinţe, de conduite (fizionomia şcoalei noastre) rolul învăţătorului şi profesorului se rezumă la acela de „pedagog” — reprezintă selecţionarea unora dintre copiii anormali şi chiar a acelora numai întârziaţi din şcoalele psiho-pedagogice. Aceste consideraţii în avantagiul învăţământului, fiindcă trierea sau selecţionarea medicală şi cea psihologică a clasei se adaugă aceleia pedagogice, o complectează şi o extinde, făcând mai accesibil studiul copilăriei româneşti pot ele singure justifica o reformă de o noutate surprinzătoare, cel puţin pentru unii părinţi ? Desigur, şcoala, prin oamenii ei de răspundere şi autoritatea conferită de lege, nu poate mereu ezita într’o atitudine contrară interesului desvoltării câmpului, mijloacelor şi prilejurile educaţiei ; o instituţie nu’şi legitimează altfel existenţa decât datorită conştiinciozităţii cu care ea îşi îndeplineşte până la capăt obligaţiile liber consimţite. Ori, prin definiţie, şcoala îşi propune în cea ce priveşte mai cu seamă partea ei dinamică, să creeze deprinderi bune, deprinderi necesare vieţii, înlocuind pe cele ce minează sănătatea fizică şi mintală a copilului. Unele susceptibilităţi ale părinţilor, uşor de învins, care şi-ar face drum în preocupările învăţământului, întârziind realizările pe care majoritatea le aprobă, nu pot cel mult decât să pue în evidenţă o îndărătnicie lipsită de cea mai elementară judecată. Iar admiţând chiar imposibilul, anume că diagnosticul psihiatrului, şi psihologului s'ar vedea contrazis ulterior prin manifestări de natură puţin negrijorătoare pentru copilul admis în şcoalele psiho-pedagogice, ce ne dovedeşte că schimbarea mediului clasei, o îngrijire, o îndrumare adecvată capacităţilor lui nu a intervenit favorizând o desvoltare normală? Vorbim aici de cazurile cele mai grave şi totdeodată de cele mai rare ; în realitate, noi românii, de multe ori fără să căutăm a înţelege pe deplin rostul unei activităţi, unei reforme, ne lăsăm repede convinşi ! Reforma în discuţie însă, se cere examinată şi elucidată odată pentru totdeauna, căci de rezolvirea ei imediată depinde nu numai orientarea învăţământului şi scopurile educaţiei generaţiilor viitoare, ci şi însăşi viitorul ţării. S’a spus : daţi-ne învăţători şi vă vom arăta ce poate neamul nostru, sau aşa ceva. Noi spunem : arătaţi-ne pe ce putem conta, căci sar, capacităţile, aptitudinile copiilor noştri sunt suficiente pentru a asigura cel puţin opera începută de părinţi şi atunci selecţiunea, trierea lor cât mai amplă, cât mai obiectivă posibil prin cât mai numeroase mijloace, pedagogice, medicale, psihologice, etc., devine obligatorie. Sau ele sunt pe ici pe colo deficitare — condiţia umană reclamă diferenţele şi atunci iarăşi trebuesc găsite şi remediate în instituţii speciale, cum ar fi de pildă în şcolile de care am mai vorbit altă dată, şi, pentru început, în acestea numite psihopedagogice. In ambele cazuri deci, atât pentru scopurile înalte ale învăţământului şi civilizaţiei noastre, cât şi pentru instaurarea unui regim raţional de dreptate favorizând şi asigurând desvoltarea normală a capacităţilor şi inaptitudinilor copiilor români, reforma propusă de d. ministru Subsecretar de Stat D. V. Toni, este complect justificată, precum am arătat-o pe scurt mai sus. Noi suntem încredinţaţi că iniţiativa domniei sale nu va suferi eşecuri. Prof. Const. I. Sandovici No. 122= ЛЛЛЛЛЛЛЛММЛЛЯММтмиМЛЛЛЛААААЛЛААПММЛААММАЛЛАЛПЛМО INCINARE EROULUI NECUNOSCUT Delegaţia americană F.I.D.A.C. însoţită de d. Franklin Gunter, ministrul Statelor Unite la Bucureşti, a depus o coroană de fier pe mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol. Ofensiva sanitară, în continuare i -aui reamintesc de o întrebare a unui profesor la şcoala militară de ofiţeri de rezervă, întrebarea suna cam astfel: „care este primul gând al şefului de unitate după ocuparea unei poziţii?” Din toate răspunsurile date, numai unul singur a stat în picioare, şi acesta era: „se stabileşte legătura cu unităţile din spatele frontului”. Ca un vrednic militar ce este, d. general dr. N. Marinescu, ministrul sănătăţii, a procedat cu o tactică desăvârşită. Ofensiva sanitară în sate şi târguri, pornită în lunile August şi Septembrie, după cucerirea poziţiilor, organizează terenul şi încheie primele socoteli ale izbânzii. Ministrul sănătăţii a trecut de la dispensar la dispensar, a inspectat satele, a pus în front medicii, a eliminat ciurucurile, şi cu cei vrednici rămaşi a procedat la inventarierea stării sanitare. Astăzi ştim câţi bolnavi sunt, ce suferinţe anume le macină sănătatea, care sunt metehnele fiecărei regiuni şi activitatea în parte a fiecărui medic. Le ştim toate acestea, nu din rapoartele inspectorilor sanitari, ci din reîmprospătarea unei energii sub îndemnul şi supravegherea venită de sus. Mai ştim însă un lucru, pe care nu îl cunoşteam până acum: spovedania cinstită a locuitorilor din sate care au întâmpinat cu nădejde ofensiva sanitară. Acest procedeu este cu totul nou, căci nimeni până acum nu s’a ostenit să cutreere satele ascultând păsurile oamenilor. Miniştrii sănătăţii, câţi au fost, şi slavă Domnului numărul lor nu este mic, obişnuiau să se deplaseze când era vorba să se inaugureze vreun spital sau să se pue o piatră fundamentală. Atunci, se ivea prilejul de benchetuială, şi prietenii politici sau în spe, se adunau ciucuri în jurul ministrului, care pentru un loc de infirmier, care pentru un loc de portar, se mai punea o vorbă bună pentru o moaşă, — şi făgăduielile care nu de pupuţine ori erau însoţite de angajamente politice curgeau gârlă. Şi astfel s’a făcut că spitalele cu medici cu tot, şi uneori cu bolnavi, se împărţeau şi ele, după vechea rânduială, după culori politice. Treaba era pidosnică, şi, activitatea sanitară, dacă procedeul ar fi continuat, rămânea doar înscrisă pe hârtie. Astăzi lucrurile s’au schimbat. Vredniciile sunt cântărite echitabil, medicii şi-au luat taşca cu medicamente şi scule şi orele lor de consultaţii, s’au complectat cu o adevărată luptă împotriva microbilor şi a murdăriei. Astfel s’a făcut că multe fântâni şi privăţi au fost desfiinţate, că jegul s’a mistuit în apa trenurilor cu băi, râia s’a refugiat la câini şi neosalvarsanul a luat locul leacurilor băbeşti. Din afluenţa sătenilor la trenurile sanitare, şi la serviciile de consultaţiuni medicale, se poate desprinde concluzia că interesul fiecăruia a fost stimulat într’o largă măsură.După această minunată ispravă, ministrul sănătăţii s’a oprit, şi-a spus: acum să dăm o nouă înfăţişare ofensivei sanitare,^ şi într’adevăr, dela 1 Octombrie, va începe raţionalizarea serviciilor şi centralizarea materialului. In primul rând, simplificarea imprimatelor, căci se vede limpede că o acţiune sanitară nu se face cu hârtie şi condei. Va suspina trustul de hârtie, vor avea pre prisos conţopiştii, dar medicul va face medicină, nu biurocratism. Vor urma la rând monografiile sanitare, care vor cuprinde sugestii şi îndrumări, deci uu consult cu toată lumea. De aici, evident, se vor trage noi concluzii practice, ce vor lua locul celor teoretice împrumutate din cărţi. Iniţiativa este stimulată, căci medicii vor putea propune organizarea echipelor volante, şi o vor face chiar ei înşişi, căci rostul lor începe să se precizeze pe o axă dinamică. Dr. N. Marinescu, ministrul sănătăţii a spulberat rutina, a făcut să amuţească scepticismul, şi a pus naţiunea pe picior de războiu sanitar. Şi ofensiva continuă, stabilindu-se legătura cu unităţile din spatele frontului, după toate regulele artei. Nicolae Roşu Congresul F. I. D. A. C Ziua Iv-a.-Inchiderea congresului de Miercuri a avuit loc şedinţa închidere a congresului. A prezidat d. Victor Cădere, preşedintele ad-interim al F. I. D. A C.-ului, care dă lectură telegramelor primite. Cea dintâi se citeşte telegrama răspuns a M. S. Regelui. D-lui VICTOR CĂDERE Preşedintele F. I. D. A. C Foarte mişcat de gândurile ce-mi adresaţi în numele F. I. D. A. C„ vă rog să transmiteţi congresiştilor cele mai sincere mulţumiri. CAROL R. Sala în picioare ovaţionează îndelung pe M. S. Regele. MOŢIUNILE CONGRESULUI Raportorii celor patru comisiuni dau lectură rapoartelor adoptate in comisiuni şi le supun adunării spre ratificare. VICTIME DE RASBOIU Apărarea dreptului, puterea de cumpărare a pensiilor, trăsurele pentru marii invalizi, carte franceză de combatant, tarifele de transport, este locul să arătăm moţiunea adoptată de Fidac. Cere guvernelor statelor aliate sau asociate să acorde tarife speciale de transport la reţelele naţionale sau subvenţionate, invalizilor de răsboiu şi foştilor luptători ai Statelor interesate în timpul urmării unei cure termale în străinătate sau a fi ospitalizaţi prin decizia corpului medical oficial a naţiunei lor) îmbătrânirea prematură a foştilor combatanţi, dreptul la muncă." PROPAGANDA Se decide organizarea unei zile destinate să celebreze în toate ţările opera îndeplinită de femei în timpul râsboiului cu participarea celor care au luat parte în răsboiu. Obligaţia pentru fiecare naţiune să aibe în congresul general un reprezentant al tineretului. Cu acest prilej congresul a decernat medalia F. I. D. A. C. următoarelor insitituţiuni: Franţa: Facultatea catolică, Lille. Belgia: Secţiei franceze a şcoalei de cădeţi, Namur. Secţiei flamande a şcoalei de cădeţi, Saffraenberg. Iugoslavia: Şcoalei primară Regele Petru I, liberatorul. Şcoalei primare Regele Petru II. Gimnaziul real din Sabatz. STATUTE ŞI FINANŢE Aprobă: contul de profit şi perdere şi bilanţul şi reglementează numărul membrilor din consiliul naţional. PACE S’a votait următoarea resoluţiune : . Al XIX-lea congres Fidac, reunit la Bucureşti la câteva săptămâni după a douăzecea aniversare, de la neuitata dată care marchează sfârşitul celui mai mare ai celui mai groaznic răsboiu pe care istoria l-a cunoscut vreodată, salută pios milioanele de morţi căzuţi pe câmpul de onoare pentru echitate, justiţie şi fericire în lume. Refuză să creadă în fatalitatea răsboiului, care, dat fiind rolul factorilor de distrugere şi de ură seMulţumesc tuturor congresiştilor, preşedinţilor şi raportorilor comisiunilor de lucru pentru munca depusă în zilele acestea pentru asigurarea lucrărilor congresului şi pentru încrederea ce mi-aţi arătat în tot timpul desbaterilor. Mulţumesc presei pentru concursul excepţional de devotat dat congresului prin publicarea tuturor lucrărilor. Mulţumesc secţiei naţionale române care a contribuit la reuşita congresului şi cu această ocazie fac un călduros apel la unire căci numai prin această unire se va realiza forţa morală pe care o reprezintă foştii combatanţi în serviciul Patriei şi al Regelui. D. Goudert, şeful delegaţiei franceze, a propus în numele tuturor congresiştilor să se facă o adresă de mulţumire M. S. Regelui Carol II, pentru înalta atenţiune acordată foştilor luptători, guvernului, autorităţilor româneşti precum şi municipalităţii Bucureşti. D. lt.-col. Abbott (Anglia) în numele delegaţiei sale propune la preşedinţia F. I. D. A. C.-ului pe d. Bogdanovici (Iugoslavia). Prin aclamaţii congresul alege pe cel propus. D. Bogdanovici (Iugoslavia) mureială care lucrează in fiecare ţară, tinde la o catastrofă care va înghiţi pe învingători şi învinşi. Crede că prin politica exterioară a tuturor statelor având ca scop garantarea independenţei, apârărei, integrităţei, prosperităţei, pacea va domni între naţiuni dacă ele vor şti să armonizeze interesele lor materiale şi morale şi dacă relaţiunile lor sunt comandate de sentimentul onoarei, justiţiei, loialităţii, bunei credinţe implicând mai întâi respectul convenţiunilor şi repudiând orice amestec al unui stat în afacerile interioare ale altui stat. A conjura popoarele şi guvernele lor, să-şi unească vocea şi să facă toate eforturile posibile pentru regularea diferendelor prin mijloace pacifice. După citirea rapoartelor a luat cuvântul de preşedinte al Congre tumeştie pentru onoarea făcută d-sale şi ţării sale şi promite că va conduce in aceste timpuri grele bazându-se pe statut care fixează bazele de conducere ale F. I. D. A. C.-ului. D-na Pinto, preşedinta secţiei femenine F. I. D. A. C. face un scurt raport al secţiei auxiliare şi propune la preşedinţia secţiei pe d-na A. Cantacuzino. D-na A. Cantacuzino, mulţumeşte pentru aceasta onoare. Se procedează la alegerea vicepreşedinţilor care sunt aleşi astfel: Belgia: d. Preatere. St.-Unite: d. dr. Whitney Godwin. Franţa: d. Jean Claude. Anglia: Sir Francise Fetherston- Godley. Polonia: d. general Roman Gorecky. Portugalia: General R. de Sousa. România: d. Mihail Brezoianu. Iugoslavia: d. Savatievici. Seara a avut loc un banchet oferit de Primăria Municipiului Bucureşti, la Splendid Park. Eri congresiştiii au fost la Mărăşeşti să aducă un pios omagiu eroilor care au înscris cea mai frumoasă pagină din viaţa istoriei româneşti. Cuvântarea d-lui Victor Cădere Delegaţia foştilor luptători americani în faţa Muzeului Militar I SPERANŢE Întâlnirea dela München a celor patru Excelenţe a resfirat dealungul şi dealatul Europei o năvală, masivă de optimism. S’a încetăţenit in opinia publică încrederea în negocieri. Instinctul popular al maselor, socoate că oamenii atunci când se privesc ochi în ochi sunt mult mai puţin susceptibili să cadă in eroarea de a se arunca unii asupra altora. Războaele au fost mai totdeauna iniţiative de cabinet. Lumina care iese de obiceiu din discuţii, îndrumă şi diplomaţia care negociază. In această direcţie, primul sacrificiu l-a făcut desigur d. Hitler: a schimbat de tactică. A părăsit metoda faptului împlinit, care devenise o a doua natură a diplomaţiei germane. Actualmente discută , schimbă scrisori, iar în ultimul moment a convenit la o negociere în patru. E semn sigur că spiritul de conciliere a făcut loc intransigenţii fără limite. Sub aceste auspicii, fireşte că viitorul păcii în Europa se desemnează în culorile optimismului fără rezerve. Conferinţa in patru dela München este împlinirea unui vechiu deziderat, formulat de cercuri diplomatice cunoscute, în repetate rânduri. S’a ezitat adoptarea sistemului lungă vreme. Perspectiva complicaţiilor catastrofale l-a impus, pe deasupra considerentelor de ideologie. Desigur că această conferinţă in patru nu va viza numai rezolvarea conflictului particular — Germania-Cehoslovacia — ci va trasa în linii mari organizarea unui „modus vivendi” general, stabilind bazele discuţiilor ce vor urma privitoare la reorganizarea economiei in genere a Europei, adevărat temeiu al păcii de lungă durată. Optimismul spontan cu care massele populare şi cercurile conducătoare de pretutindeni au primit vestea conferinţei de la München, îl socotim de bun augur pentru pacificarea Europei. Odată angajate să trateze, popoarele au toate şansele să nu se mai maltrateze. якятт Dacă săptămânile de criză pe care le-a străbătut Europa în ultimul timp, prezintă un bilanţ deficitar în varii domenii, se soldează şi cu un cert beneficiu: s’a instaurat un cult al păcii care, pe deasupra combinaţiilor diplomatice, realizează o impresionantă solidaritate a umanităţii. Progrese imense s’au făcut în câmpul apropierii şi spiritului de colaborare a popoarelor. In faţa spectrului războiului, actualizat in perspectiva declanşării lui de pe o zi pe alta. Barierele dintre neamuri au căzut, in faţa excesului de îngrijorare şi teamă care a cuprins unanimitatea naţiilor. Un reporter american, in călătorie prin Europa, îşi notează ca impresie predominantă culeasă în drumu-i de la Paris la Varșovia, teama de război generalizată. Ideea păcii a făcut o strălucită carieră de când se vorbește tot mai insistent de războiul de războiul pe care-l comportă actuala technicizare a înarmării. Cultul păcii, este singura răsplată a săptămânilor de coşmar pe care le-a trecut Europa in ultima lună. Dacă in alte părţi se fac adevărate procesiuni populare în favoarea păcii, invocându-se ajutorul Proniei pentru triumful acestui regim, e firesc ca presa care exprimă mentalitatea publicului să nu cunoască răgaz în a pleda marea cauză. In adevăr, presa europeană a realizat in ultimele săptămâni o impresionantă antantă cordială pe această temă. Deosebirile de nuanţe, politice, de tendinţe, metode şi ideologii, au căzut ca la un semn dat în desuetudine. Elanul spre pace a îngemănat-o în aceiaşi nelinişte dublată de speranţe. Nici odată in omenire nu s’au intonat in vorbele scrisului zilnic imnuri mai patetice in onoarea şi spre cinstea păcii. Ceia ce pe vremuri era rezervat doar Papalităţii, Bisericii creştine în genere, mişcărilor pietiste, a devenit cuvânt de ordine al omului de pe stradă, al presei care-l alimentează zilnic setea de necunoscut. Pacea, departe de a mai fi o idee subversivă, a devenit ideeafortă a elanului unanim. Este un mare progres însumat in această stare de spirit.