România - Provincie, octombrie 1938 (Anul 1, nr. 122-136)

1938-10-01 / nr. 122

T ROMâNIA ŞCOALELE psiho-pedagogice Reforma pe care o pregăteşte mi­nisterul Educaţiei Naţionale împli­neşte o importantă lipsă a învă­ţământului nostru Intr un precedent articol con­sacrat cornilor anormali, am a­­tras atenţia asupra hotăririi d-lui ministru Subsecretar de Stat D. I.oni d­e a deschide, în acea- Sr,(L °amn? chiar, câteva şcoli Pentru educarea tinerilor pre­zentând unele infirmităţi fizice s?u. lI}^eUnale, aşa cum spune Art io am legea dela 1937. Şi araiam, pe lângă justificările de Pedagogic şi social, cât de binevenita şi de lăudabilă este iniţiativa înfiinţării şcoalelor psiho-pedagogice în diferitele centre urbane ale ţării, la Bucu­reşti, Cluj, Iaşi şi Cernăuţi, deo­camdată. Pentru fixarea ideilor, nu este inutil să se revie cu alte amănunte de natură a înlătura e­­chivocurile şi a preciza răspun­derile unei reforme de strict in­­eres obştesc, privind in special avantagiile pe care le va trage ae Pe urma ei învăţământul. , orl?.l.ne că în ţară la noi, datorita unor­ eforturi convergen­te şi datorită în parte şi înmul­­ţirii pană mai ieri a numărului de şcoli normale, avem un corp “tactic primar la înălţimea în­văţătorilor şi institutorilor din alte ţări. Nu este numai un com­pliment adresat d-lor miniştri ai Educaţiei Naţionale, ci o realita­te bazată pe observaţii personale comparative : dascălii noştrii sunt cel puţin atât de bine pre­gătiţi, în majoritate, cât şi cei francezi, de pildă. Vreau să spun ca ştiu carte şi chiar multă, la examenele de diplomă şi la cele de definitivat, ei fac faţă onora­­colu prin cunoştinţele ce le pose­dă în particular în ceea ce pri­veşte principiile şi metodele de predare ale şcoalelor apusene. In schimb, şi, spre marea mirare a examinatorilor, învăţătorii sunt mult mai slab pregă­tiţi in ceea ce priveşte lecţiunile practice făcute în faţa copiilor, lecţii în care toată ştiinţa peda­gogică este implicată şi pentru care de fapt sunt ei pregătiţi. Pricina acestei inconsecvenţe re­ale, fundamentale, este cu totul naturală şi explicabilă, pe de o parte printr-un mecanism didac­tic care constă în admirarea fără discernământ a metodelor şcoa­lelor străine şi aplicarea lor în toate ocaziile, şi pe de altă parte, prin lipsa de omogenitate a cla­selor. Că eficacitatea activităţii educative a învăţătorilor noştri se resimte din cauza lipsei unei Pedagogii româneşti, pe care o bârfim mai mult decât o încura­jăm, acest lucru este evident , însă că învăţământul nostru su­feră din pricina lipsei de adap­tare a lecţiunii la mediul şcolar al clasei, puţini cunoscători o pot nega. Cum se explică altfel că de exemplu, într’o clasă, în timp ce la sfârşitul anului câţi­va copii au terminat materia ce­rută de program, alţi copii sunt încă la primele lecţiuni ? S’a spus şi se repetă : lecţiunea tre­­bue să realizeze o experienţă pe care copii să o trăiască. Acei dintre dascălii noştri care au în­ţeles viaţa din clasă, sau chiar numai din întâmplare au făcut abstracţie de calapoadele meto­dologice străine, au putut ca printr’un miracol demn de toată admiraţia să se achite de o da­torie, ce’i drept mare consuma­toare de energii, a cărei eco­nomie, evident, ne asigură con­tra analfabetismului şi a super­ficialei noastre intelectualităţi. In treacăt fie spus şi păstrând pro­porţiile necesare, pe când în Franţa cultura se măsoară cu funcţia de profesor universitar, oficial la noi, pragul intelectuali­tăţii este atins odată cu obţine­rea certificatului de patru clase secundare... Un pas important către omo­­geneizarea, stabilirea unui echili­bru educativ al clasei — fără de care acest freamăt continuu de înclinaţii, de tendinţe, de con­duite (fizionomia şcoalei noastre) rolul învăţătorului şi profesoru­lui se rezumă la acela de „peda­gog” — reprezintă selecţionarea unora dintre copiii anormali şi chiar a acelora numai întârziaţi d­in şcoalele psiho-pedagogice. Aceste consideraţii în avanta­­giul învăţământului, fiindcă trie­rea sau selecţionarea medicală şi cea psihologică a clasei se a­­daugă aceleia pedagogice, o com­­plectează şi o extinde, făcând mai accesibil studiul copilăriei româneşti pot ele singure justi­fica o reformă de o noutate sur­prinzătoare, cel puţin pentru u­­nii părinţi ? Desigur, şcoala, prin oamenii ei de răspundere şi autoritatea conferită de lege, nu poate me­reu ezita într’o atitudine contra­ră interesului desvoltării câm­pului, mijloacelor şi prilejurile educaţiei ; o instituţie nu’şi le­gitimează altfel existenţa decât datorită conştiinciozităţii cu care ea îşi îndeplineşte până la capăt obligaţiile liber consimţite. Ori, prin definiţie, şcoala îşi propune în cea ce priveşte mai cu seamă partea ei dinamică, să creeze de­prinderi bune, deprinderi nece­sare vieţii, înlocuind pe cele ce minează sănătatea fizică şi min­tală a copilului. Unele suscepti­bilităţi ale părinţilor, uşor de în­vins, care şi-ar face drum în pre­­ocupările învăţământului, întâr­ziind realizările pe care majori­tatea le aprobă, nu pot cel mult decât să pue în evidenţă o îndă­rătnicie lipsită de cea mai ele­mentară judecată. I­ar admiţând chiar imposibilul, anume că di­agnosticul psihiatrului, şi psiholo­gului s'ar vedea contrazis ulte­rior prin manifestări de natură puţin negrijorătoare pentru copi­lul admis în şcoalele psiho-peda­gogice, ce ne dovedeşte că schimbarea mediului clasei, o în­grijire, o îndrumare adecvată capacităţilor lui nu a intervenit favorizând o desvoltare normală? Vorbim aici de cazurile cele mai grave şi totdeodată de cele mai rare ; în realitate, noi românii, de multe ori fără să căutăm a în­ţelege pe deplin rostul unei ac­tivităţi, unei reforme, ne lăsăm repede convinşi ! Reforma în discuţie însă, se cere examinată şi elucidată odată pentru totde­auna, căci de rezolvirea ei ime­diată depinde nu numai orienta­rea învăţământului şi scopurile educaţiei generaţiilor viitoare, ci şi însăşi viitorul ţării. S’a spus : daţi-ne învăţători şi vă vom arăta ce poate neamul nos­tru­, sau aşa ceva. Noi spunem : arătaţi-ne pe ce putem conta­­, căci sar, capacităţile, aptitudinile copiilor noştri sunt suficiente pentru a asigura cel puţin opera începută de părinţi şi atunci se­­lecţiunea, trierea lor cât mai amplă, cât mai obiectivă posibil prin cât mai numeroase mijloa­ce, pedagogice, medicale, psiho­logice, etc., devine obligatorie. Sau ele sunt pe ici pe colo defi­citare — condiţia umană recla­mă diferenţele şi atunci iarăşi trebuesc găsite şi remediate în instituţii speciale, cum ar fi de pildă în şcolile de care am mai vorbit altă dată, şi, pentru înce­put, în acestea numite psiho­pe­­dagogice. In ambele cazuri deci, atât pentru scopurile înalte ale învă­ţământului şi civilizaţiei noastre, cât şi pentru instaurarea unui regim raţional de dreptate favo­rizând şi asigurând desvoltarea normală a capacităţilor şi inap­­titudinilor copiilor români, re­forma propusă de d. ministru Subsecretar de Stat D. V. Toni, este complect justificată, precum am arătat-o pe scurt mai­ sus. Noi suntem încredinţaţi că ini­ţiativa domniei sale nu va suferi eşecuri. Prof. Const. I. Sandovici No. 122= ЛЛЛЛЛЛЛЛММЛЛЯММтмиМЛЛЛЛААААЛЛААПММЛААММАЛЛАЛПЛМО INCINARE EROULUI NECUNOSCUT Delegaţia americană F.I.D.A.C. însoţită de d. Franklin Gunter, ministrul Statelor Unite la Bucureşti, a depus o coroană de fier pe mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol. Ofensiva s­anitară, în continuare i -aui reamintesc de o întrebare a unui profesor la şcoala militară de ofiţeri de rezervă, întreba­rea suna cam astfel: „care este pri­mul gând al şefului de unitate după ocuparea unei poziţii?” Din toate răspunsurile date, numai unul sin­gur a stat în picioare, şi acesta era: „se stabileşte legătura cu unităţile din spatele frontului”. Ca un vred­nic militar ce este, d. general dr. N. Marinescu, ministrul sănătăţii, a procedat cu o tactică desăvârşită. Ofensiva sanitară în sate şi târguri, pornită în lunile August şi Septem­brie, după cucerirea poziţiilor, or­ganizează terenul şi încheie primele socoteli ale izbânzii. M­inistrul sănătăţii a trecut de la dispensar la dispensar, a in­spectat satele, a pus în front medicii, a eliminat ciurucurile, şi cu cei vrednici rămaşi a procedat la in­ventarierea stării sanitare. Astăzi ştim câţi bolnavi sunt, ce suferinţe anume le macină sănătatea, care sunt metehnele fiecărei regiuni şi activitatea în parte a fiecărui me­dic. Le ştim toate acestea, nu din ra­poartele inspectorilor sanitari, ci din reîmprospătarea unei energii sub îndemnul şi supravegherea ve­nită de sus. Mai ştim însă un lucru, pe care nu îl cunoşteam până acum: spovedania cinstită a locuitorilor din sate care au întâmpinat cu nă­dejde ofensiva sanitară. Acest pro­cedeu este cu totul nou, căci nimeni până acum nu s’a ostenit să cutree­­re satele ascultând păsurile oame­nilor. M­iniştrii sănătăţii, câţi au fost, şi slavă Domnului numărul lor nu este mic,­­ obişnuiau să se deplaseze când era vorba să se inaugureze vreun spital sau să se pue o piatră fundamentală. Atunci, se ivea prilejul de benchetuială, şi prietenii politici sau în spe, se a­­dunau ciucuri în jurul ministrului, care pentru un loc de infirmier, care pentru un loc de portar, se mai punea o vorbă bună pentru o moa­şă, — şi făgăduielile care nu de pu­­puţine ori erau însoţite de angaja­mente politice curgeau gârlă. Şi ast­fel s’a făcut că spitalele cu medici cu tot, şi uneori cu bolnavi, se îm­­părţeau şi ele, după vechea rându­­ială, după culori politice. Treaba era pidosnică, şi, activitatea sanita­ră, dacă procedeul ar fi continuat, rămânea doar înscrisă pe hârtie. A­stăzi lucrurile s’au schimbat. Vredniciile sunt cântărite e­­chitabil, medicii şi-au luat taşca cu medicamente şi scule şi o­­rele lor de consultaţii, s’au com­plectat cu o adevărată luptă împo­triva microbilor şi a murdăriei. Ast­fel s’a făcut că multe fântâni şi pri­­văţi au fost desfiinţate, că jegul s’a mistuit în apa trenurilor cu băi, râia s’a refugiat la câini şi neosal­­varsanul a luat locul leacurilor bă­beşti. Din afluenţa sătenilor la tre­nurile sanitare, şi la serviciile de consultaţiuni medicale, se poate des­prinde concluzia că interesul fiecă­ruia a fost stimulat într’o largă mă­sură.D­upă această minunată ispravă, ministrul sănătăţii s’a oprit, şi-a spus: acum să dăm o nouă înfăţişare ofensivei sanitare,^ şi într’adevăr, dela 1 Octombrie, va în­cepe raţionalizarea serviciilor şi centralizarea materialului. In primul rând, simplificarea imprimatelor, căci se vede limpede că o acţiune sanitară nu se face cu hârtie şi con­dei. Va suspina trustul de hârtie, vor avea pre prisos conţopiştii, dar medicul va face medicină, nu biuro­­cratism. Vor urma la rând monogra­fiile sanitare, care vor cuprinde su­gestii şi îndrumări, deci uu consult cu toată lumea. De aici, evident, se vor trage noi concluzii practice, ce vor lua locul celor teoretice împru­mutate din cărţi. Iniţiativa este sti­mulată, căci medicii vor putea pro­pune organizarea echipelor volante, şi o vor face chiar ei înşişi, căci rostul lor începe să se precizeze pe o axă dinamică. D­­r. N. Marinescu, ministrul să­nătăţii a spulberat rutina, a făcut să amuţească scepticis­mul, şi a pus naţiunea pe picior de războiu sanitar. Şi ofensiva conti­nuă, stabilindu-se legătura cu unită­ţile din spatele frontului, după toate regulele artei. Nicolae Roşu Congresul F. I. D. A. C Ziua Iv-a.-Inchiderea congresului de Miercuri a avuit loc şedinţa închidere a congresului. A prezidat d. Victor Cădere, pre­şedintele ad-interim al F. I. D. A C.-ului,­­ care dă lectură telegra­melor primite. Cea dintâi se citeşte telegrama răspuns a M. S. Regelui. D-lui VICTOR CĂDERE Preşedintele F. I. D. A. C Foarte mişcat de gândurile ce-mi adresaţi în numele F. I. D. A. C„ vă rog să transmiteţi congresiştilor ce­le mai sincere mulţumiri. CAROL R. Sala în picioare ovaţionează în­delung pe M. S. Regele. MOŢIUNILE CONGRESULUI Raportorii celor patru comisiuni dau lectură rapoartelor adoptate in comisiuni şi le supun adunării spre ratificare. VICTIME DE RASBOIU Apărarea dreptului, puterea de cumpărare a pensiilor, trăsurele pentru marii invalizi, carte france­ză de combatant, tarifele de trans­port, este locul să arătăm moţiunea adoptată de Fidac. Cere guvernelor statelor aliate sau asociate să acorde tarife specia­le de transport la reţelele naţionale sau subvenţionate, invalizilor de răsboiu şi foştilor luptători ai Sta­telor interesate în timpul urmării unei cure termale în străinătate sau a fi ospitalizaţi prin decizia corpu­lui medical oficial a naţiunei lor) îmbătrânirea prematură a foştilor combatanţi, dreptul la muncă." PROPAGANDA Se decide organizarea unei zile destinate să celebreze în toate ţă­rile opera îndeplinită de femei în timpul râsboiului cu participarea celor care au luat parte în răsboiu. Obligaţia pentru fiecare naţiune să aibe în congresul general un re­prezentant al tineretului. Cu acest prilej congresul a decer­nat medalia F. I. D. A. C. următoa­relor insitituţiuni: Franţa: Facultatea catolică, Lille. Belgia: Secţiei franceze a şcoalei de cădeţi, Namur. Secţiei flaman­de a şcoalei de cădeţi, Saffraen­­berg. Iugoslavia: Şcoalei primară Re­gele Petru I, liberatorul. Şcoalei primare Regele Petru II. Gimnaziul real din Sabatz. STATUTE ŞI FINANŢE Aprobă: contul de profit şi perde­­re şi bilanţul şi reglementează nu­mărul membrilor din consiliul na­ţional. PACE S’a votait următoarea resoluţiu­­ne : . Al XIX-lea congres Fidac, reunit la Bucureşti la câteva săptămâni după a douăzecea aniversare, de la neuitata dată care marchează sfâr­şitul celui mai mare ai celui mai groaznic răsboiu pe care istoria l-a cunoscut vreodată, salută pios mi­lioanele de morţi căzuţi pe câmpul de onoare pentru echitate, justiţie şi fericire în lume. Refuză să creadă în fatalitatea răsboiului, care, dat fiind rolul fac­torilor de distrugere şi de ură se­Mulţumesc tuturor congresiştilor, preşedinţilor şi raportorilor comi­­siunilor de lucru pentru munca de­pusă în zilele acestea pentru asigu­rarea lucrărilor congresului şi pen­tru încrederea ce mi-aţi arătat în tot timpul desbaterilor. Mulţumesc presei pentru concursul excepţional de devotat dat congre­sului prin publicarea tuturor lucră­rilor. Mulţumesc secţiei naţionale ro­mâne care a contribuit la reuşita congresului şi cu această ocazie fac un călduros apel la unire căci nu­mai prin această unire se va rea­liza forţa morală pe care o repre­zintă foştii combatanţi în servi­ciul Patriei şi al Regelui. D. Goudert, şeful delegaţiei fran­ceze, a propus în numele tuturor congresiştilor să se facă o adresă de mulţumire M. S. Regelui Carol II, pentru înalta atenţiune acorda­tă foştilor luptători, guvernului, autorităţilor româneşti precum şi municipalităţii Bucureşti. D. lt.-col. Abbott (Anglia) în nu­mele delegaţiei sale propune la pre­şedinţia F. I. D. A. C.-ului pe d. Bogdanovici (Iugoslavia). Prin acla­maţii congresul alege pe cel propus. D. Bogdanovici (Iugoslavia) mur­eială care lucrează in fiecare ţară, tinde la o catastrofă care va înghi­ţi pe învingători şi învinşi. Crede că prin politica exterioară a tuturor statelor având ca scop garan­tarea independenţei, apârărei, in­­tegrităţei, prosperităţei, pacea va domni între naţiuni dacă ele vor şti să armonizeze interesele lor mate­riale şi morale şi dacă relaţiunile lor sunt comandate de sentimentul o­­noarei, justiţiei, loialităţii, bunei credinţe implicând mai întâi res­pectul convenţiunilor şi repudiând orice amestec al unui stat în aface­rile interioare ale altui stat. A conjura popoarele şi guvernele lor, să-şi unească vocea şi să facă toate eforturile posibile pentru re­­gularea diferendelor prin mijloace pacifice. După citirea ra­poartelor a luat cuvântul de preşedinte al Congre tumeştie pentru onoarea făcută d-sa­­le şi ţării sale şi promite că va con­duce in aceste timpuri grele bazân­­du-se pe statut care fixează bazele de conducere ale F. I. D. A. C.-ului. D-na Pinto, preşedinta secţiei femenine F. I. D. A. C. face un scurt raport al secţiei auxiliare şi propune la preşedinţia secţiei pe d-na A. Cantacuzino. D-na A. Cantacuzino, mulţumeş­te pentru aceasta onoare. Se procedează la alegerea vice­preşedinţilor care sunt aleşi astfel: Belgia: d. Preatere. St.-Unite: d. dr. Whitney Godwin. Franţa: d. Jean Claude. Anglia: Sir Francise Fetherston- Godley. Polonia: d. general Roman Go­­recky. Portugalia: General R. de Sousa. România: d. Mihail Brezoianu. Iugoslavia: d. Savatievici. Seara a avut loc un banchet ofe­rit de Primăria Municipiului Bucu­reşti, la Splendid Park. Eri congresiştiii au fost la Mărăşeşti să aducă un pios omagiu eroilor care au înscris cea mai fru­moasă pagină din viaţa istoriei ro­mâneşti. Cuvântarea d-lui Victor Cădere Delegaţia foştilor luptători americani în faţa Muzeului Militar I SPERANŢE Întâlnirea dela München a ce­lor patru Excelenţe a resfirat dealungul şi dealatul Europei o năvală, masivă de optimism. S’a încetăţenit in opinia pu­blică încrederea în negocieri. In­stinctul popular al maselor, so­­coate că oamenii atunci când se privesc ochi în ochi sunt mult mai puţin susceptibili să cadă in eroarea de a se arunca unii asu­pra altora. Războaele au fost mai totdeauna iniţiative de cabinet. Lumina care iese de obiceiu din discuţii, îndrumă şi diplomaţia care negociază. In această direcţie, primul sa­crificiu l-a făcut desigur d. Hi­tler: a schimbat de tactică. A părăsit metoda faptului împli­nit, care devenise o a doua natu­ră a diplomaţiei germane. Actu­almente discută , schimbă scri­sori, iar în ultimul moment a convenit la o negociere în patru. E semn sigur că spiritul de con­ciliere a făcut loc intransigen­ţii fără limite. Sub aceste aus­picii, fireşte că viitorul păcii în Europa se desemnează în culorile optimismului fără rezerve. Conferinţa in patru dela Mün­chen este împlinirea unui ve­­chiu deziderat, formulat de cer­curi diplomatice cunoscute, în repetate rânduri. S’a ezitat a­­doptarea sistemului lungă vre­me. Perspectiva complicaţiilor catastrofale l-a impus, pe deasu­pra considerentelor de ideologie. Desigur că această conferinţă in patru nu va viza numai rezol­varea conflictului particular — Germania-Cehoslovacia — ci va trasa în linii mari organizarea unui „modus vivendi” general, stabilind bazele discuţiilor ce vor urma privitoare la reorganizarea economiei in genere a Europei, adevărat temeiu al păcii de lun­gă durată. Optimismul spontan cu care massele populare şi cercurile conducătoare de pretutindeni au primit vestea conferinţei de la München, îl socotim de bun au­gur pentru pacificarea Europei. Odată angajate să trateze, po­poarele au toate şansele să nu se mai maltrateze. якятт Dacă săptămânile de criză pe care le-a străbătut Europa în ul­timul timp, prezintă un bilanţ deficitar în varii domenii, se sol­dează şi cu un cert beneficiu: s’a instaurat un cult al păcii care, pe deasupra combinaţiilor diplo­matice, realizează o impresio­nantă solidaritate a umanităţii. Progrese imense s’au făcut în câmpul apropierii şi spiritului de colaborare a popoarelor. In faţa spectrului războiului, actua­lizat in perspectiva declanşării lui de pe o zi pe alta. Barierele dintre neamuri au căzut, in faţa excesului de îngri­jorare şi teamă care a cuprins unanimitatea naţiilor. Un repor­ter american, in călătorie prin Europa, îşi notează ca impresie predominantă culeasă în drumu-i de la Paris la Varșovia, teama de război generalizată. Ideea păcii a făcut o strălucită carieră de când se vorbește tot mai insis­tent de războiu­l de războiul pe care-l comportă actuala techni­­cizare a înarmării. Cultul păcii, este singura răs­plată a săptămânilor de coşmar pe care le-a trecut Europa in ul­tima lună. Dacă in alte părţi se fac ade­vărate procesiuni populare în fa­voarea păcii, invocându-se aju­torul Proniei pentru triumful a­­cestui regim, e firesc ca presa care exprimă mentalitatea pu­blicului să nu cunoască răgaz în a pleda marea cauză. In adevăr, presa europeană a realizat in ul­timele săptămâni o impresionan­tă antantă cordială pe această temă. Deosebirile de nuanţe, po­litice, de tendinţe, metode şi ide­ologii, au căzut ca la un semn dat în desuetudine. Elanul spre pace a îngemănat-o în aceiaşi nelinişte dublată de speranţe. Nici odată in omenire nu s’au intonat in vorbele scrisului zil­nic imnuri mai patetice in o­­noarea şi spre cinstea păcii. Ceia ce pe vremuri era rezervat doar Papalităţii, Bisericii creştine în genere, mişcărilor pietiste, a de­venit cuvânt de ordine al omu­lui de pe stradă, al presei care-l alimentează zilnic setea de ne­cunoscut. Pacea, departe de a mai fi o idee subversivă, a devenit ideea­­fortă a elanului unanim. Este un mare progres însumat in această stare de spirit.

Next