Românul, iunie 1913 (Anul 3, nr. 119-141)
1913-06-11 / nr. 126
Pag. 2. în noi înșine că este și aceasta, o necesitate mondială... Dar căile?... * Dumnezeu să ne lumineze spre cele de mai grabnică isbândă! „ROMÂNUL” Marți, 24 iunie n. 1913. Românii să dea o altă direcție orientării lor politice. Ziarul „Adevărul” din București comentând numirea contelui Ștefan Tisza ca primministru al Ungariei scrie, între altele, următoarele: „Frații noștri de dincolo sunt deci azi pe deplin edificați la ce pot să se aștepte și din partea noului prim-ministru maghiar, orbit și el ca și toi ceilalți politicieni unguri de bezna șovinismului incorigibil. Așa fiind, fatal se pune întrebarea: Oare n’a sosit ceasul ca Românii din Ungaria și cu ei odată și Românii din regatul României libere să-și schimbe orientarea lor politică în direcția care le va asigura mai bine și mai sigur realizarea postulatelor și idealului lor național? Să sperăm că nu va trece mult timp și vom găsi în presa românească de peste Carpați indicarea unui drum luminos și prielnic”. . * Pentru ce s’a adus noul regulament intern al camerii. Urmașul lui Tisza în scaunul presidențial al camerii ungare, Pavel Beöthy, a fost Sâmbătă felicitat de o delegație a alegătorilor săi din Törökkanizsa. In răspunsul ce a dat delegației, a desvălit adevăratul scop pentru care s’a creat noul regulament intern al camerei ungare. Dispozițiunile riguroase ale regulamentului n’au fost îndreptate numai împotriva opoziției de azi, ci ele sunt necesare pentru viitor, când, în baza nouei legi electorale, vor ajunge în cameră și elemente, cari eventual vor munci în contra intereselor Ungariei. De necesitatea acestor măsuri — a spus președintele camerei — se va convinge mai târziu între viitoarele împrejurări schimbate, și opoziția. Adecă de democratizarea parlamentului se tem detentorii puterii de stat, ca nu cumva vreodată prietenii simceri ai poporului să poată arăta zădărnicia „ideii de stat”, dând o nouă și mai adevărată direcție activității parlamentare.* „Conducem politica mondială”. E ceva înduioșător de copilăresc în psihologia poporului maghiar. Lipsit de echilibru în acțiune, necunoscând judecata rece și plină de paciintă înțeleaptă — această însușire indispensabilă unui popor, care vrea, ca și istoria lui să însemne ceva în istoria omenirei, sărind tot din extrem în extrem, acest popor a căzut jertfă nechibzuirii sau mai bine zis a nematurității sale politice. Și n’a fost popor mai de seamă în Europa ,care să nu profite de această per eminentiam naivitate a maghiarilor în conducerea economiei lor politice. Avem aici pilde atât de grăitoare, încât ar fi o pierdere de timp să mai stăm spre a le analiza. E destul să amintim numai nesocotitul procedeu al unui Gheorghe Rákoczy II, iritabilitatea de poet liric a unui Ludovic Kossuth etc. etc. Cine a știut însă să profite mai mult și mai bine de aceste slăbiciuni ungurești a fost însă Viena. In orice împrejurări, a fost destul, ca încercații politiciani ai Camarillei să spândărească puțin simțul de naivă ambiție trufașă a Ungurului pentru ca acesta să cedeze. Și acest truc a succes întotdeauna afară de unele împrejurări, când Maghiarii încrezuți peste măsură în această măgulire intenționată au fost aduși la rezon cu arma în mână. Trupul Vienei, care acum iară are lipsă de unguri — va fi știind ea și o știm și noi, de ce? — se vede că e pe cale să succeadă. Contele Tisza dresat de meșterii de la Viena a făcut în parlamentul de pe malurile dunărene un expozeu al politicei externe a Monarhiei, asigurînd pe nobilul popor unguresc de autoritatea însemnat, pe care „Ungaria” o are în concertul statelor mari europene. Ziarele ungurești guvernamentale jubilează și-și pleacă cu adâncă reverință capul înaintea Bismarkului — Tisza — mână de fier, care a știut cu atâta iscusință să transpună centrul de gravitațiune al monarhiei în parlamentul de pe malurile dunărene... Și în conștiința însemnătății lor iluzorii în conducerea destinelor Europei înjură Reichsrathul într’un mod sui generis, pentru că acesta l’a felicitat pe împăratul Wilhelm II, cu care — vezi Doamne — ei, Ungurii, luptă umăr la umăr pentru susținerea păcii în Europa. Tot pe acest ton ridicol de îngâmfat țin apoi ziarele guvernamentale, mai ales „Budapesti Hírlap”, o zdravănă lecție de procedeu politic pentru bărbații de stat ai Austriei sfătuindu-i părintește, cum au să se poarte cu naționalitățile din Austria. Mai fac atent și pe Domnitorul, pe acel Domnitor, căruia Ungurii i-au arătat o atât de neclintită credință atât lui, cât și înaintașilor săi din dinastia habsburgică, asupra pericolului, ce-i amenință din partea panslaviștilor din Austria. Astfel cred Ungurii despre ei înșiși în acest moment, noi însă mai sceptici de felul nostru nu prea putem crede câte toate; avem noi o zicală a noastră: „Lauda de sine...” etc etc. Să vedem deci ce crede lumea, lumea mare și cultă despre ei. Poate vă mai aduceți aminte, ce credea despre ei marele om de ștințe și politician al Norvegiei Mathias Aikio, care a scris într’un număr al mondialului ziar „Tidens Tegn”, că Ungurii sunt o hordă de mongoli, de cari dela năvălirea lor în Europa nu s’a prins și nu se va prinde nici o teacă de cultură și civilizație. Acum mai recent însă găsim o altă caracterizare și mai măgulitoare pentru ei. Și anume marile reviste engleze „Tornighty Review” și „Nineteenth Century”, reviste inspirate din anturajul celor mai mari bărbați de stat englezi se exprimă despre Unguri tot cam ca și ziarul norvegian. Astfel în revista „Tornighty Review”, un renumit bărbat de stat al Englezilor, care semnează cu pseudonimul „Politicus” prezice Ungurilor soarta fraților lor, a Turcilor și aceasta pe motivul, că vita ungurească retrogradă și orbită de vederile ei semidocte, caută să înăbușe desvoltarea popoarelor cu aptitudini culturale mai mari decât a lor, cum sunt de ex. Românii, Nemții, Slovacii etc., cari printr’o împrejurare întâmplătoare au ajuns sub dominație ungurească. Totodată „Politicus”, ca om într’adevăr competent în materie, le dă Ungurilor sfatul prietenesc să urmeze pilda Statelor Unite, a Canadei și a Elveției, dacă vreau să măi dăinuiască cât de cât pe șesul dintre Dunăre și Tisa. Ei dar cum rămânem cu conducerea destinelor Europei, pe care eram gata, gata să credem, că a monopolizat-o Bismarkul-Tisza mână de fier dimpreună cu iscusiții săi tovarăși din parlamentul de pe malurile dunărene? Lucruri triste. Arad, 23 Iunie. In numărul nostru de Sâmbătă am publicat un raport despre decursul ședinței partidului national din Sânmărtin. Se spunea în acel raport, că presidentul clubului comitatens national de acolo, d. advocat Simion Căluțiu a disolvat ședința pe motiv că majoritatea, aproape totalitatea membrilor prezenți la acea ședință i-au dat dlui S. Căluțiu vot de blam pentru faptul, că d-sa a iluminat fereștrile casei sale, la vestea că Sándor János, cumnatul contelui Ștefan Tisza a fost numit ministru de interne. Cu acel prilej d. Simion Căluțiu a zis: „Eu nu voiu enunța niciodată neîncredere față de mine însumi dată din partea dv., ci numai dacă va fi dată din partea adunării, care m’a ales”. Zicând acestea d. Simion Căluțiu a disolvat adunarea. La aceasta toți membrii de față ai comitetului central și ai comitetelor cercuale și-au dat demisia și au declarat disolvată organizația partidului în comitatul Târnava-mică, hotărînd totodată convocarea unei conferințe generale din comitat, pe 9 iulie. Din încredințarea membrilor demisionați d. advocat Dr. Romul Boila,secretarul comitetului central comitatens a adus faptul acesta la cunoștința presidentului Simion Caluțiu, prezintându-i și convocatorul plănuitei conferințe. D. Simion Căluțiu, însă, a refuzat să iscălească acel convocator și a împiedecat astfel posibilitatea ca conferența generală a celor din comitat să poată organiza acolo din nou partidul national. In chipul acesta afacerile partidului nostru national din comitatul Târnavei mici au ajuns într’o încurcătură foarte păgubitoare intereselor noastre obștești. D. Dr. Romul Boila s’a adresat președintelui îi lipsește în talent, fantezie și inițiativă personală, dar nu se potrivesc cu firea noastră latină, care are oroare de bariere prea severe și care nu are nevoie de exagerata organizație nemțească fiindcă suplinește prin talent, fantezie, inițiativă particulară și virtute, ceea ce îi lipsește în organizațiune colectivă! Nu este prin urmare logic ca să adoptăm arhaicele obiceiuri ale vieței studențești germane, obiceiuri cari pentru noi latinii sunt o haină străină și... prea stricită! Înțelegem, după aceste constatări, de ce vieața studenților din Cartierul latin este caracterizată printr’un individualism pronunțat. Nu vreau să afirm că studențimea parisiană nu cunoaște noțiunea de asociațiune, nu. Sunt foarte dese ocaziuniile când îi vedem pe studenții francezi adunați ca să manifesteze la diferite ocaziuni. Astfel i-am văzut, săptămânile trecute, manifestând cu prilejul comemorării Jeannei d’Arc, și i-am văzut zilele trecute manifestând pe boulevardul Saint-Michel pentru serviciul de trei ani în armată... Studențimea parisiană se mișcă adesea, mai ales când este vorba de a-și manifesta sentimentele patriotice, dar aceste manifestațiiunii au un caracter pur politic, iar nu studențesc. Toate asociațiunile, cercurile, grupările, etc. ale studenților francezi atașați la cutare sau cutare partid sau ziar politic, după cum sunt:regaliști, republicani, radicali sau socialiști. Trebuie să observ că majoritatea studenților are sentimente monarhiste, și ziarele care se cetesc mai mult pe băncile facultăților sunt ziare naționaliste, regaliste, reacționare ca: ,„L’Action française”, „L’Écho de Paris”, etc. Exista o singură asociațiune pur studențească: Asociațiunea generală a studenților din Paris, care întreține așa numita Casă a studenților („Maison des étudiants”), dar această asociațiune centrală nu prosperă așa cum s’ar putea aștepta, deși oferă membrilor ei numeroase avantagii imateriale: cursurile de la Facultate cu prețuri considerabil de reduse, reduceri mari la principalele teatre din Paris, sală de lectură cu toate ziarele și revistele importante, sală de scrimă și lecții de scrimă cu preturi minime, etc. Imi închipuesc ce ar fi o asemenea asociatiune generală studențească la Berlin sau în alt centru german. Universitatea din Paris numără peste 20.000 studenți; de aici d’abea câteva sute sunt membrii regulați ai Asociațiunii generale. Iată o dovadă că spiritul latin și cel francez în special nu iubește vieata ,în comun și preferă libertatea individuală avantagiilor unei colectivități. De altfel acest individualism care este nota predominantă a vieții studențești parisiene, se explică și prin faptul că studenții de aici aparțin tuturor raselor din lume, așa că este greu ca o armonie să se stabilească între oameni cari se deosebesc mult în toată firea lor, în felul de a simți și a cugeta... Nu vei găsi, de obiceiu, prieteni decât între fiii aceleiași națiuni, mai cu seamă însă vei găsi prietenii între Francezi, cari sunt mai stabili aici și se cunosc prin urmare mai bine. Străinii se cunosc puțin de tot între ei, duc o viață de hotel și de restaurant foarte retrasă și, fiindcă se plictisesc singuri acasă, sunt aceia cari umplu teatrele și celelalte localuri de petrecere. Studenții români se cunosc între ei și duc o vioață de prietenie. Ei sunt grupați acum în jurul Căminului român, care își are sediul în rue Dante, Nr. 1, chiar în cartierul scolastic, și care prosperă în mod îmbucurător. Căminul oferă studențimei românești și Românilor din Paris în general avantagii apreciabile: întâi un avantagiu material căci oferă o masă bună, curată și higiemică pentru suma modestă de franc și 20 centime (în abonament 1 fr. și 101 cent.), sumă pentru care nu se poate mânca nicăiri în oraș așa de bine. In al doilea rând Căminul aduce Românilor și un serviciu moral și intelectual: îi apropie unii de alții în acest ocean de străini, îi ferește de a se înstrăina de patrie și le oferă posibilitatea de a se tine în curent cu evenimentele din țară cetind ziarele românești cari toate vine la Cămin. Această utilă instituțiune a fost întemeiată și este susținută de un comitet format din principalii membri ai aristocrației române din Paris, printre cari cităm pe: d. Alexandru Lahovary și dna, ministrul țării la Paris, marchiza de Below născută prințesă Bibescu, dna Maria general Pilat născ. Brătianu, d. Argetoianu, etc. Merite deosebite