Romanulu, ianuarie 1868 (Anul 12)
1868-01-28
*6 ADUNAREA GENERALE A SOCIETĂȚEI transilvania. Domnii membri ai Adunărei Societatei Transilvania sunt convocați la adunare în sala Atheneului pentru filele 2 și 3 Fevruariu. 1) Prima ședință se va ține la 2 Fevruariu, sera la 7 ore precise. La ordinea delei, darea de semn a președintelui; numirea Comisiunei pentru verificarea socoteliloru; proclamarea membrilor; noul; schimbarea art. 12 din statute, etc. 2) Adoua ședință la 3 Fevruariu, sera la 7 ore precise. La ordinea țlilor, unii discursi aici d-lul Hasdeu despre caile prin cari s’a conservații, naționalitatea română in diferitele provincie române, raportul, comisiunea verificătorie, ș. a. Aceste doue șiedinție sunt și publice. 3) La 18 Fevruarii serată literariă și artistică, organisată de d. Vice-președinte al societăței, Urechiă, supta auspiciele și în folosula societăței Transilvania. Președintele societăței, A. Papiu Ilarian, îndată ce I. L. Domnitorului a foștii însciințații despre debordarea Dunării și Argeșului, provenită de unii desghiăiii pripiții, a bine-voite pe dată a da ordine prin telegrafii ca tóte autoritățile respective se ia mesurile cele mai eficace pentru apărarea locuitoriloru amenințați ai orașiului Oltenița. • M. S., inspirații de înalta rea solicitudine, vom dü a vedea in persană întinderea desastrului precumu și a păgubeloru pricinuite și a se convinge de eficacitatea mesuriloru luate spre întâmpinarea zeului, a pornirii din capitală erl. Vineri la 7 jumet. ote de dimineață, insocitü de d. Donici, ministrulu lucrărilor publice, și, după unii drumu forte greu, a ajunsu in Oltenița la orele 1 după ame$. Poporațiunea urbei, aud indii de sosirea Domnitorului, a intâmpinatu pe înălțimea mea cu semne de recunoscință și cu demonstrațiam adâncii mișcătore de entusiasmu pentru preaiubitulu Suveranii care, întrunii momentu atâta de nenorociții pentru uă parte dintre ei, a bine-voitu a veni In persóna spre a le aduce mângâiarea îngrijire! Sele părintești. I. 8. după uă vîsită scrupulasa a locurilorii inundate cari coprindii in oraș și ca vruă 150 case, a primiții plângerile tutulorfi și, cu generositatea rea obicinuită, a împărți cu profusiune adjutare bănesc celorii mai atinșî de acea nenorocire. I. S. după informațiunile luate, a aflații că vărsarea apelor va purcesti cu aceaașî intensitate ca la 1861. M. S. urmații de bine-cuventurile poporațiunei, a părăsiții spre séra Oltenița și sva întorșii noptea în capitală. (Monitoriul Il. ISTORIA TOLERARTEI RELIGIOSE IN ROMANIA. Quel genre de gloire litt.p,raire peni jamais compenser la gloire morale, la gloire his torique d’une nation? II vaudrait mieux que tons lea beauxurts périssent ehez un people qu’une seule idée noble.! Charles Noiher. I. INTRODUCERE. Mesagială Domnescu, prin care s’a deschisă la 3 ia 1 iarie 1868 sesiunea actuală a Parlamentului Română; furtunosele desbateri, urmata în acesta privință atâta în Cameră, precum și în Senată, în fine, Adresa ambelora Adunări Legislative în respunsu la Üiscurcúța Tronului, atinseră tote și fiecare pe rândă, mai multu, sau mai pucinu, mai pe scurtă sau mai pe largu, cestiunea toleranței religiose în România, anume din puntului de vedere istoricii. Suntemu datori a reproduce aciziaî anteiu de tote înseși cuvintele Suveranului, cari au servitu apoi dreptu basă și dreptu stofa pentru lupta parlamentari, dată în mo dQMANULU 28 JANUARIU 1868. mentulű intermediarii dintre citirea Mesagiului și votarea Adresei: „Vină acumt la uă cestiune, ce „în zilele din urmă a devenit o forte „delicată: cestiunea Israeliților”. Cu „acestă ocasiune repetă declarațiu„nea, ce în mai multe rânduri a „facut” guvernulu meu. Dacă națiunea română în alte timpuri nu „s’a abătuiit de la principiele de „umanitate și de toleranță religiosă „ea nu va începe astăzi, în alül XIX-lea soclu, supui domnirea mea, „a viola aceste sânte principie.....“ Lăsând și lasă parte tote discuțiunile, pentru și contra, violenți și moderate, din stînga, din drepta séa din vre-unulű din cele nenumerate centrulețe așia numite libere și independințî, ne vom îi mărgini a aborda d’a dreptulü resumatură și conclusiunea lorü, adecă ultima formă, lupta care ele au apărută la lumină din Intunereculű urneloru. Senatulu, deși mai bătrânit prin etimologie și prin vresta legală a membriloriisei, făcu în acestă singură împrejurare unu salta de tinerețe, grăbindu-se a respunde celă d’anteiă în urmatorulu modu: „Vomü da atențiunea nostră cea „mai scrupulosă cestiuni” delicate a „străinilor” de rituri israilieană, e„ migrați în țară, cestiune, care nu „este nici decumă suscitată de vriiă „persecuțiune religiosă, căci acesta „nar fi demnit nici de tradițiunile nóstre naționali în materie de „toleranță, nici de seclulü în care „traima, nici de temniță liberală „și luminatu ală Măriei Vostre.“ De aci Camera nu numai nu creții de cuviință de a remăne că tu-și de pucină mai în urma Senatului, ci încă din contra, voindă a dauă probă cum că n’a întărziiată în zadarü și fără sporit, a mai adausu pe ici pe colo căte una adjectiva la cele spuse deja în adresa celuilaltu corpu legislativa, și anume: „Incătă se atinge de cestiunea „cea delicată a străiniloru de ritu „israelitii emigrați în țeră, cari au „găsitu în România, în tóte epocele, uă deplină toleranță pentru „cultula lor”, și de care se bucură „și astăzi în tată plenitudinea, ca „represintanți ai națiunii, vomă pune „atențiunea cea mai pătrundetare „spre a da acestei cestiuni un so„ruțiune satisfăcătoaiă, etc.“ Din tóte lucrările parlamentarie ale unei țeze, Mesagial Princiară și Respunsurile Puterii Legislative se traducă în genere cele de antesă și de preferință în limbele străine se publică prin diarie, se espediază prin note diplomatice, în fine se împrăștie în totă Europa, considerăndu-se ca un esposițiune complectă, deși laconică, a situațiunii interne și esterne, politice și admministrative, a Statului respectivă. Asia dară, mulțămită celoră trei pasaje relative la Israeliți, totă lumea civilizată va afla sau,celă puțină, se presupune a fi precumă datore se afle, că toleranța religiosă este în România nu numai uă actualitate a seclului, ci încă uă sacră moștenire lăsată de la strămoșită consecință a trecutului națională uă tradițiune istorică. Insă întrebarea este, daca capetele cele diplomatice din străinătate dispuse mai totădeauna prin efectulă propriei lor esperiințe de a nu se preîntemeia pe afirmațiunile oficiale, voră bine-voi sau nu a acorda unu eredementă dogmatică celei triple aserțiuni din actele nostre parlamentarie? întrebarea este, dacă ei nu ne voră bănui mai de grabă de a fi împinși prin interesul momentului de a susține cu orice preță uă tesâ, ce li se va pute pare nergumentată și supusă controversei? întrebarea este, în fine, dacă nemură celă naturalmente sceptică ală omeniloră de Stată, nu va voi cumva a se convinge el-însuși prin coprinsulă istoriei romăne despre pretinsulu spiritu de toleranță ale Romănilor, „din tote epocele“ și „ din alte timpuri,“ și atunci?.... atunci ce facemă noi? Toți istoricii străini ai României, singuri cunoscuți în Europa: Gebhardy, Engel, Wolf, Ubicini, Vaillant, Quinet, etc. etc., s’au preocupată esclusivamente de trecutură curată politică ale națiunii nostre, fără se fi avută la disposițiunea loră destule mijlace, saü pate chiară fără se fi avută intențiunea de a atinge măcară în trecătă gestiunile sociale, a cărora limpedire critică, pentru orice țeră din lume, este tocmai jartea cea mai grea, cea mai spinosă, cea mai obositóre a studiului istorică. Astăfelă, în ’’deșertă diplomații și publiciștii Europei ară căuta în tóte operele de mai susă, vechi și noue, francese și germane, vre uă prabă despre „toleranța religioasa tradițională , cu care ne fălimă noi în Mesagiul Trănului și în ambele adrese ale Parlamentului Romănă: numele principilor, uă cronologiă mai multă seu mai pușină confusă, descrierea bătălielor, mențiunea unoră tractate internaționale și tăerea capeteloră, etă totă ce se póte găsi acolo, și nemică mai multă de cătu atăta. Pe căndă inamicii noștri, carii suntă destui la numără și a cărora abilitate, esercită prin uă îndelungată gimnastică, scie de minune a profita de ori ce ocasiune în defavorea viitorului romănescă, ne vomü asverli în faptă acusațiunea de netoleranță religiosă, atribuindu-ne barbarismulă vecului de mij’locă; credeți are, c’o se ne justifice curată și simplu nimfei protestațiunile catcetice din procesele verbale ale unelui nostru Parlamentă? Pe căndă Israeliții și organele loră voră striga pe tóte tonurile și în tote limbele, că nu frauda comercială, nu vagabondagială, nu colonisarea prin sate, nu invasiunea sistematică, nu relele economice, ci numai ura contra sinagogei ne-ar fi îndemnată pe noi la tote măsurele preventive și restrictive, căte suntă necesarie de a se lua în acestă privință; credeți are, c’o se adjungă c ele trei pasaje de mai susă spre a desminți formidabila bateriă de calomnie poliglote? Etă de ce datoria cea mai imperiosă a unui istorică și publicistă romănă, în momentul de faxiâ, este de a demonstra prin lumini faptelor autentice realitatea secolarei toleranțe religiose a străbunilor și a părinților noștri, umplăndă astăferă măcară în parte lacuna socială, lăsată de voescă fără boe de cătră scriitorii ocidentali, și măngăindu-se în fundul consciinței de a fi concursă, după gradul forfetară sale, la atingerea scopului celui adevărată ală sciinței istorice, care este anume de a aședa politica fiecărui poporă pe fundamentală propriă națională, ce este predestinată în concertul umanității. Ne-amă pogorî însă pre-josă, dacă în studiul nostru ne-amă mărgini numai cu incidintulă israelită, particularisăndă și micșorăndu cestiunea cea mare și generală a toleranței religiose în România. Ceea ce ne preocupă pe noi și ceea ce se pare a interesa totă Europa, nu este una casă momentană, ci esistența faptului constantă, cum că în țara nostră nici ua religiune, nici ună cultă nici uă credință, nar fi fostă nici vădată espusă biciului persecuțiunii. D. deputată Apostolianu, ale căruia opiniuni politice suntă forte rare ori ale nóstre, a atinsă totuși drepții la inimă acestă piastă de vedere, făcându în Ciyneză, cu ocasiunea desbaterii proiectului de Adresă, urmâtorea luminosă observațiine: „Intra„tatele nóstre cu Înalta Portă este „stipulată anume, că nici ună musulmană se nu se potă stabili în „țeră și nici uă giamiă se nu se „potă înființa pe pământulă nostru, „și totuși că nu predă, că străbunii „noștri, căndă aă stipulată acesta, „aă fostă mișcați de simțirîntură „religiosă, ci de acela ală conservării naționale.“ Prin urmare, scrierea nostră o se ținteze a îmbrăcișa în sensulă celă mai vastă, istoria întregă a toleranței religiose în România, petrecea !ă într’uă revistă completă atitudinea străbunilor noștri, arătă de dincolo precum și de dincolo de Milcovă, în privința tuturoră confesiunilor religiose fără deosebire: protestanți, catolici, armeni, mahometanî, ebrei și chiar și eretici, eșiți din finulă ortodoxiei. Numai astăfelă Europa o se potă dobândi uă convingere deplină, cum că uă națiune ca a nostră, se fi fostă aședată pe malurile Senei, nar fi alungată pe Hughenoți, în Spania n’ar fi măcelăriți pe Mauri, în Anglia n’ar fi produsă pe Puritani, în Germania n’ar fi dată naștere Anabaptiștiloră, și pe țermil Dunării nu se va apuca nici uădată de a goni legea lui Moise.... B. P. Hasdeu. INSTRUCȚIUNE. Una din pedicele cele mai mari ale învefimântului, și mai cu semn în privința istoriei este ținerea de minte a faptelor și a cronologiei. Spre a dobândi ținerea de minte trebue negreșiti ca memoria se fia esercitată; însă suntii eserciiurî cari o ostenescü, cumii spre esemplu d’a ’nvela pe din afară multü. învățarea pe din afară mai are âncă una rea mare; ca deprinde pe copilü a recita ca unü papagala. Metoda cea bună constă în adu deprinde a clasa faptele și datele în mintea sea și a le clasa íntruna moda regulata. Pentru că asemene clasificare sunt deja mai multe metode, adoptate mai cu sema în Germania, in Englitera și in America. Eri avuráma plăcerea a vede una din aceste metode aduse din Anglia de d. Zabba. Domnia sea ne a esplicata acésta metodă ce s’aplică la studiulu istoriei și marturimii, că pe cătu puturămu s’o aprețuimii, in espunerea ce ne a facutu in căte-va minute, ea ne a părutii atâta de bună și eficacie pe câtu este și simpla. Suntemu fericiți a afla că d. Zabba a fostu íngagiata a presinta metoda sea în făcia consiliului superiore alu instrucțiunii publice, și asceptămai cu nerăbdare ca consiliulu se facă cunoscu publicului opiniunea sea. DRUMURILE DE FERA IN ROMANIA. 1) De secte întregi România este calea pre care comunică comercialul mare între Asia și între Europa apusená cu uă parte din Europa medinopțiană. Multe circumstanță — pre cari nu le putemu tote insera aci — dă comerciului eră șî direcțiunea din evulii vechiü, înțelegemu direcțiunea orientală. Tóte poporele cu negoțiele lorü se indulzescu la Marea Negra, unde duce lumi (Europa și Asia) una alteia vinde și cumpără productele. Acesta se simțeșce deja astăzi, eramâne se va simți și mai multü cându Asia — continuându ca și pina acuma — va desbrăca și mai multa barbaria pentru a înbrățișa cultura Europei. Este învederată de aci că Romăniei î s’a reservat o uă rolă mare in venitori. Ferice de națiune dacă o vomă înțelege; și vai de cei ce credu curmi că comercialui, industriei și cultura, se pot opune alte mijiloce afară de comerciu, industria și cultură. Numai cu asemene mijloce egali se póte lupta poporulu care vrea se-și conserve existența națională în contra puterii asimilătorii (invelistWică) a comerciului.. Avendu-le acestea in vedere, speră că oni cetitori nue vor asculta cu plăcere se le spună stadiulu în care se afla causa căilor ferate în România. Atențiunea și instiința publică a desbătutu urmatoarele căi: 1) Giurgiu — Bucuresci. 2) Galați — Focșianî — Roman — Suceva. 3) Cernukincii — Folticenî— Iași— Prutu. 4) Bucuresci — Focșianî. (Uă liniă laterală duce la salinele de la Ocna). 5) Oradea-Mare — Clusiu — Brașiovu — Buzău — Brăila. 6) Bucuresci — Graiova -- Oraiova. La linia de lupta 1) adică de la Giurgiu la Bucuresci s’au și începutu lucrările de către aă societate Angră. Pentru liniele de luptă 2) 3) și 4), a fostă cunoscută concesiune dată firmei Salamanca încă luptă guvernulu trecută. Dară Salamanca ne face noiű întrebuințare de concesiunea sea, guvernulü a primit pentru aceste linie doue oferte noue, și anume: una de la Popovicî, Romănii dîn Bucovina in societate cu mai mulți angli, și a doua de la Oppenheim. Popovicî în ofertul ă seu cere de la Stată întocmai ca și Salamanca, garanța venitului de 8 și jum. la sută de la capitalulü ce se va aloca în clădirea drumurilor. Oppenheim vrea numai 7 și juni. la sută dată cere ca a treia parte din capitală se ia de Statulu la elocare. Afară de acesta Oppenheim socotesce fiecare chilomistru de căi ferate mai scumpii cu 10.000 de franci. Despre ambe aceste oferte va trebui se decidă Camera deputaților, și intreprinzătoriul, a căruiă oferte se va primi, va Începe de locu lucrările. Precum c automă, Oppenheim a data și cauțiune era Popovicî !,și reserva a da cauțiune numai la casula de se va respinge ofertulű lui Oppenheim și se va primi alti seu. Nu vomü esamina pe largă care din aceste doue oferte este mai avantagiase pentru țară, ci ne marginimű a spune că acum, după ce ne-a succesa unü plin de regula în financie, ar fi durerosu dacă contribuindu și noî a treia parte din capitală ni s’ar goliarășî casele și am ajunge la desordinea de mai inainte, sau tocmai ne-am vede constrînși a întrerupe lucrările în dauna capitalului alocatü și în dauna interesului puelieü, șau a face eră și oă operațiune de împrumută ca și aceaa cu Oppenheim. Liniele de lupta 5) și 6) trebuesce ca Austria maî ântîia se le ducă pina la fruntariele sale, și apoi nu vom lipsi nici întreprinzătorii din România. Căndu tote aceste linii vom fi gata, noi vomu putea schimba: „ pentru Romănî numai sista Carpații despărțitori,“ cum eschiămaseră dată Ludovicü XIV că numai exista Pirenez pentru Francia. Pentru noi voră mai existe Carpații numai ca fortărețe naturali in timpă de lipsă, dară nu ca și pedeea comunicațiunei, căci prin linia de lupta 2) Românii din Bucovinei și Marmatieî, vină in legătură cu cei din districtele medinopțiane ale României Prin linia 6) Banatulű își dă mâna cu România de mediadî, eră prin linia 5) Crisiana se va înfrăți cu centrulu elementului românescu. (Albina). FELURI MI. Serbarea ajunului anului nou. Daca limba este diploma nobilitara a Românului, atuncî datinele sunt arborele lui genealogică. Junii români din Viena remașî credincioși acestora datine, se adunară în 31 decembre 1867 v. la serbare în salonul mare ală palatului Schonborn intrunit numeric Însemnată. La invitațiunile cuvenite cu deosebire ne simțirămă fericiți a vede in miri’loculu nostru pe bo. Nicu Hurmuzache, Samuila Andrieviciu sen. imp. s. a. La 9 ore drd. Georgiu bar.deasilco ca membru al comitetului arangiatoriu deschise festivitatea cu uă cuventare nimerită salutându pe bd. Uspețî. Corula de șiase inși intona „Mei,Tătare“ și primele aplause resunară in sală. Sănția Sa senatorulă imp. Andriaviciu redicandu-se a mulțumită în numele ospetiloru, cu indatinatai afabilitate și voce retorică ne aminti vetrele și datinele strebune, și că unde suntemu căte douî, nu suntemu străini