Romanulu, ianuarie 1868 (Anul 12)

1868-01-28

*6 ADUNAREA GENERALE A SOCIETĂȚEI transilvania. Domnii membri ai Adunărei Societatei Tran­silvania sunt­ convocați la adunare în sa­la Atheneului pentru filele 2 și 3 Fevruariu. 1) Prima ședință se va ține la 2 Fevruariu, sera la 7 ore precise. La ordinea delei, darea de semn a președintelui; numirea Co­­misiunei pentru verificarea socoteliloru; pro­clamarea membrilor; noul; schimbarea art. 12 din statute, etc. 2) Adoua ședință la 3 Fevruariu, sera la 7 ore precise. La ordinea țlilor, unii dis­­cursi aici d-lul Hasdeu despre caile prin cari s’a conservații, naționalitatea româ­nă in diferitele provincie române­, ra­­portul, comisiunea verifică­tor­ie, ș. a. Aceste doue șiedinție sunt și publice. 3) La 18 Fevruarii­ serată literariă și ar­tistică, organisată de d. Vice-președinte al­ societăței, Urechiă, supta auspiciele și în fo­­losula societăței Transilvania. Președintele societăței, A. Papiu Ilarian, îndată ce I. L. Domnitorului a foștii îns­­ciințații despre debordarea Dunării și Arge­șului, provenită de unii desghiăiii pripiții, a bine-voite pe dată a da ordine prin telegrafii ca tóte autoritățile respective se ia mesurile cele mai eficace pentru apărarea locuitoriloru amenințați ai orașiului Oltenița. • M. S., inspirații de înalta rea solicitudi­ne, vom dü a vedea in persană întinderea desastrului precumu și a păgubeloru prici­nuite și a se convinge de eficacitatea me­­suriloru luate spre întâmpinarea zeului, a pornirii din capitală erl. Vineri la 7 jumet. ote de dimineață, insocitü de d. Donici, mi­­nistrulu lucrărilor­ publice, și, după unii drumu forte greu, a ajunsu in Oltenița la orele 1 după ame$. Poporațiunea urbei, aud indii de sosirea Domnitorului, a intâmpinatu pe înălțimea mea cu semne de recunoscință și cu demonstra­țiam adâncii mișcătore de entusiasmu pen­tru prea­­iubitulu Suveranii care, întrunii momentu atâta de nenorociții pentru uă par­te dintre ei, a­ bine-voitu a veni In persóna spre a le aduce m­ângâiarea îngrijire! Sele părintești. I. 8. după uă vîsită scrupulasa a locurilorii inundate cari coprindii in oraș și ca vruă 150 case, a primiții plângerile tutulorfi și, cu generositatea rea obicinuită, a împărți cu profusiune adjutare bănesc­ celorii mai a­­tinșî de acea nenorocire. I. S. după informațiunile luate, a aflații că vărsarea apelor­ va purcesti cu acea­așî intensitate ca la 1861. M. S. urmații de bine-cuventurile popo­­rațiunei, a părăsiții spre séra Oltenița și sva întorșii noptea în capitală. (Monitoriul Il. I­S­T­O­R­I­A TOLERA­RTEI RELIGIOSE IN ROMANIA. Quel genre de gloire litt.p,­­raire peni jamais compenser la gloire morale, la gloire his torique d’une nation? II vau­­drait mieux que tons lea beaux­­urts périssent ehez un people qu’une seule idée noble.! Charles Noiher. I. INTRODUCERE. Mesagială Domnescu, prin care s’a deschisă la­­ 3 ia 1 iarie 1868 se­siunea actuală a Parlamentului Ro­mână; furtunosele desbateri, urmata în acesta privință atâta în Cameră, precum­ și în Senată, în fine, A­­dresa ambelora Adunări Legislative în respunsu la Üiscurcúța Tronu­lui, atinseră tote și fie­care pe rândă, mai multu, sau mai pucinu, mai pe scurtă sau mai pe largu, cestiunea toleranței religiose în România, a­­nume din puntului de vedere istoricii. Suntemu datori a reproduce aci­ziaî anteiu de tote înse­și cuvintele Suveranului, cari au servitu apoi dreptu basă și dreptu stofa pentru lupta parlamentari, dată în m­o­­ dQMANULU 28 JANUARIU 1868. mentulű intermediarii dintre citirea Mesagiului și votarea Adresei: „Vină acumt­ la uă cestiune, ce „în zilele din urmă a devenit o forte „delicată: cestiunea Israeliților”­. Cu „acestă ocasiune repetă declarațiu­­„nea, ce în mai multe rânduri a „facut” guvernulu meu­. Dacă na­țiunea română în alte timpuri nu „s’a abătuiit de la principiele de „umanitate și de toleranță religiosă „ea nu va începe astă­zi, în alü­l XIX-lea soclu, supu­i domnirea mea, „a viola aceste sânte principie.....“ Lăsând și la­să parte tote discu­­țiunile, pentru și contra, violenți și moderate, din stînga, din drepta séa din vre-unulű din cele nenu­­merate centrulețe așia numite libere și independințî, ne vom îi mărgini a aborda d’a dreptulü resumatură și conclusiunea lorü, adecă ultima for­mă, lupta care ele au apărută la lu­mină din Intunereculű urneloru. Senatulu, deși mai bătrânit prin etimologie și prin vresta legală a membrilorii­sei, făcu în acestă sin­gură împrejurare unu salta de ti­nerețe, grăbindu-se a respunde celă d’anteiă în urmatorulu modu: „Vomü da atențiunea nostră cea „mai scrupulosă cestiuni” delicate a „străinilor” de ritur­i israilieană, e­­„ migrați în țară, cestiune, care nu „este nici decumă suscitată de vriiă „persecuțiune religiosă, căci acesta „nar fi demnit nici de tradițiu­­­nile nóstre naționali în materie de „toleranță, nici de seclulü în care „traima, nici de temniță liberală „și luminatu ală Măriei Vostre.“ De aci Camera nu numai nu creții de cuviință de a remăne că tu-și de pucină mai în urma Se­natului, ci încă din contra, voindă a da­uă probă cum că n’a întărziiată în zadarü și fără sporit, a mai a­­dausu pe ici pe colo căte una adjec­tiva la cele spuse deja în adresa ce­­lui­l­altu­ corpu legislativa, și anume: „Incătă se atinge de cestiunea „cea delicată a străiniloru de ritu „israelitii emigrați în țeră, cari au „găsitu în România, în tóte epo­­cele, uă deplină toleranță pentru „cultula lor”, și de care se bucură „și astăzi­ în tată plenitudinea, ca „represintanți ai națiunii, vomă pune „atențiunea cea mai pătrundetare „spre a da acestei cestiuni un so­­„ruțiune satisfăcătoaiă, etc.“ Din tóte lucrările parlamentarie ale unei țeze, Mesagial­ Princiară și Respunsurile Puterii Legislative se traducă în genere cele de antesă și de preferință în limbele străine se publică prin diarie, se espediază prin note diplomatice, în fine se împrăștie în totă Europa, conside­răndu-se ca un esposițiune com­plectă, deși laconică, a situațiunii interne și esterne, politice și admm­i­nistrative, a Statului respectivă. Asia dară, mulțămită celoră trei pasaje relative la Israeliți, totă­ lu­mea civilizată va afla sau,­celă pu­țină, se presupune a fi pre­cumă datore se afle, că toleranța religiosă este în România nu numai uă ac­tualitate a seclului, ci încă uă sa­cră moștenire lăsată de la strămoș­­ită consecință a trecutului națională uă tradițiune istorică. Insă întrebarea este, daca cape­tele cele diplomatice din străinătate dispuse mai totă­dea­una prin efec­­tulă propriei lor­ esperiințe de a nu se pre­întemeia pe afirmațiunile oficiale, voră bine-voi sau nu a a­­corda unu erede­mentă dogmatică ce­lei triple aserțiuni din actele nostre parlamentarie? întrebarea este, dacă ei nu ne voră bănui mai de grabă de a fi împinși prin interesul­ mo­mentului de a susține cu ori­ce preță uă tesâ, ce li se va pute pare ne­rgumentată și supusă controversei? întrebarea este, în fine, dacă nemură celă naturalmente sceptică ală ome­­niloră de Stată, nu va voi cum­va a se convinge el­-însuși prin co­­prinsulă istoriei romăne despre pre­­tinsulu spiritu de toleranță ale Ro­­mănilor, „din tote epocele“ și „ din alte timpuri,“ și atunci?.... atunci ce facemă noi? Toți istoricii străini ai României, singuri cunoscuți în Europa: Geb­­hardy, Engel, Wolf, Ubicini, Vail­­lant, Quinet, etc. etc., s’au preocu­pată esclusivamente de trecu­tură cu­rată politică ale națiunii nostre, fără se fi avută la disposițiunea loră des­tule mij­lace, saü pate chiară fără se fi avută intențiunea de a atinge măcară în trecătă gestiunile sociale, a cărora limpedire critică, pentru ori­ce țeră din lume, este tocmai jartea cea mai grea, cea mai spi­­nosă, cea mai obositóre a studiului istorică. Astă­felă, în ’’deșertă diplomații și publiciștii Europei ară căuta în tóte operele de mai susă, vechi și noue, francese și germane, vre­ uă prabă despre „toleranța religioasa tradițională , cu care ne fălimă noi în Mesagiul­ Trănului și în ambele adrese ale Parlamentului Romănă: numele principilor­, uă cronologiă mai multă seu mai pușină confusă, descrierea bătălielor­, mențiunea u­­noră tractate internaționale și tăerea capeteloră, etă totă ce se póte găsi acolo, și nemică mai multă de cătu atăta. Pe căndă inamicii noștri, carii suntă destui la numără și a cărora abilitate, esercită prin uă îndelun­gată gimnastică, scie de minune a profita de ori­ ce ocasiune în defa­­vorea viitorului romănescă, ne vomü asverli în faptă acusațiunea de ne­­toleranță religiosă, atribuindu-ne bar­­barismulă vecului de mij’locă; cre­deți are, c’o se ne justifice curată și simplu nimfei protestațiunile ca­­tc­­etice din procesele verbale ale unel­ui nostru Parlamentă? Pe căndă Israeliții și organele loră voră striga pe tóte tonurile și în tote limbele, că nu frauda co­mercială, nu vagabondagială, nu colonisarea prin sate, nu invasiunea sistematică, nu relele economice, ci numai ura contra sinagogei ne-ar fi îndemnată pe noi la tote măsurele preventive și restrictive, căte suntă necesarie de a se lua în acestă pri­vință; credeți are, c’o se adj­ungă c ele trei pasaje de mai susă spre a desminți formidabila bateriă de calomnie poliglote? Etă de ce datoria cea mai im­­periosă a unui istorică și publicistă romănă, în m­omentul­ de fax­iâ, este de a demonstra prin lumini fapte­­lor­ autentice realitatea secolarei to­leranțe religiose a străbunilor­ și a părinților­ noștri, umplăndă astă­­feră măcară în parte lacuna socială, lăsată de voe­scă fără boe de cătră scriitorii ocidentali, și măngăindu-se în fundul­ consciinței de a fi con­cursă, după gradul­ forfetară sale, la atingerea scopului celui adevă­rată ală sciinței istorice, care este anume de a aședa politica fie­cărui poporă pe fundamentală propriă na­țională, ce­ este predestinată în con­­certul­ umanității. Ne-amă pogorî însă pre-josă, dacă în studiul­ nostru ne-amă mărgini numai cu incidintulă israelită, par­­ticularisăndă și micșorăndu cestiunea cea mare și generală a toleranței religiose în România. Ceea ce ne preocupă pe noi și ceea­­ ce se pare a interesa totă Europa, nu este una casă momentană, ci esistența faptu­lui constantă, cum că în țara nostră nici ua religiune, nici ună cultă nici uă credință, nar fi fostă nici vădată espusă biciului persecuțiunii. D. deputată Apostolianu, ale căruia opiniuni politice suntă forte rare­ ori ale nóstre, a atinsă totuși drepții la inimă acestă piastă de vedere, fă­­cându în Ciyneză, cu ocasiunea des­­baterii proiectului de Adresă, urmâ­­torea luminosă observații­ne: „In­tra­­„­tatele nóstre cu Înalta Portă este „stipulată anume, că nici ună mu­sulmană se nu se potă stabili în „țeră și nici uă giamiă se nu se „potă înființa pe pământulă nostru, „și totu­și că nu pre­dă, că străbunii „noștri, căndă aă stipulată acesta, „aă fostă mișcați de simțir­întură „religiosă, ci de acela ală conser­­­vării naționale.“ Prin urmare, scrierea nostră o se ținteze a îmbrăcișa în sensulă celă mai vastă, istoria întregă a toleranței religiose în România, petrecea !ă într’uă revistă completă atitudinea străbunilor­ noștri, arătă de dincolo precum­ și de dincolo de Milcovă, în privința tuturoră confesiuni­lor­ religiose fără deosebire: protestanți, catolici, armeni, mahometanî, ebrei și chiar și eretici, eșiți din finulă or­todoxiei. Numai astă­felă Europa o se potă dobândi uă convingere deplină, cum că uă națiune ca a nostră, se fi fostă aședată pe ma­lurile Senei, nar fi alungată pe Hu­­ghenoți, în Spania n’ar fi măcelă­riți­ pe Mauri, în Anglia n’ar fi pro­dusă pe Puritani, în Germania n’ar fi dată naștere Anabaptiștiloră, și pe țermil Dunării nu se va apuca nici uădată de a goni legea lui Moise.... B. P. Hasdeu. INSTRUCȚIUNE. Una din pedicele cele mai mari ale în­­vefim­ântului, și mai cu semn în privința istoriei este ținerea de minte a faptelor­ și a cronologiei. Spre a dobândi ținerea de minte trebue negreșiti­ ca memoria se fia eserci­­tată; însă suntii eserciiurî cari o ostenescü, cumii spre esemplu d’a ’nvel­a pe­ din afară multü. învățarea pe din afară mai are âncă una rea mare; ca deprinde pe copilü a re­cita ca unü papagala. Metoda cea bună con­stă în adu deprinde a clasa faptele și datele în mintea sea și a le clasa íntruna moda re­­gulata. Pentru că asemene clasificare sunt­ deja mai multe metode, adoptate mai cu sema în Germania, in Englitera și in America. Eri avuráma plăcerea a vede una din a­­ceste metode aduse din Anglia de d. Zabba. Domnia­ sea ne a esplicata acésta metodă ce s’aplică la studiulu istoriei și marturimii, că pe cătu puturămu s’o aprețuimii, in es­­punerea ce ne a facutu in căte-va minu­te, ea ne a părutii atâta de bună și efica­­cie pe câtu este și simpla. Suntemu fericiți a afla c­ă d. Zabba a fostu íngagiata a pre­­sinta metoda sea în făcia consiliului supe­­riore alu instrucțiunii publice, și asceptămai cu nerăbdare ca consiliulu se facă cunoscu publicului opiniunea sea. DRUMURILE DE FERA IN ROMANIA. 1) De secte întregi România este calea pre care comunică comercialul mare între Asia și între Europa apusená cu uă parte din Europa medinopțiană. Multe circumstanță — pre cari nu le putem­u tote insera aci — dă comerciului eră­ șî direcțiunea din evulii vechiü, înțelegemu direcțiunea orientală. Tóte poporele cu negoțiele lorü se indulzescu la Marea­ Negra, unde duce lumi (Europa și A­­sia) una alteia vinde și cumpără productele. Acesta se simțeșce deja astă­zi, era­mâne se va simți și mai multü cându Asia — con­­tinuându ca și pina acuma — va desbrăca și mai multa barbaria pentru a înbrățișa cul­tura Europei. Este învederată de aci că Romăniei î s’a reservat o uă rolă mare in venitori. Ferice de națiune dacă o vomă înțelege; și vai de cei ce credu curmi că comercialui, indus­triei și cultura, se pot­ opune alte miji­­loce afară de comerciu, industria și cultură. Numai cu asemene mijloce egali se póte lup­ta poporulu care vrea se-și conserve existența națională în contra puterii asimilătorii (in­­velistWică) a comerciului.. Avendu-le acestea in vedere, speră că on­­i cetitori nue vor­ asculta cu plăcere se le spună stadiulu în care se afla causa căilor­ ferate în România. Atențiunea și instiința publică a desbătutu urmatoarele căi: 1) Giurgiu — Bucuresci. 2) Galați — Focșianî — Roman — Su­ceva. 3) Cernukincii — Folticenî— Iași— Prutu. 4) Bucuresci — Focșianî. (Uă liniă late­rală duce la salinele de la Ocna). 5) Oradea-Mare — Clusiu — Brașiovu — Buzău — Brăila. 6) Bucuresci — Graiova -- Oraiova. La linia de lupta 1) adică de la Giurgiu la Bucuresci s’au și începutu­ lucrările de către aă societate Angră. Pentru liniele de luptă 2) 3) și 4), a fostă cunoscută concesiune dată firmei Sala­manca încă luptă guvernulu trecută. Dară Sa­lamanca ne­ face noiű întrebuințare de concesiu­nea sea, guvernulü a primit­ pentru aceste linie doue oferte noue, și anume: una de la Popovicî, Romănii dîn Bucovina in societate cu mai mulți angli, și a doua de la Oppen­heim. Popovicî în ofertul ă seu cere de la Stată întocmai ca și Salamanca, garanța venitului de 8 și jum. la sută de la capitalulü ce se va aloca în clădirea drumurilor­. Oppenheim vrea numai 7 și juni. la sută dată cere ca a treia parte din capitală se­ ia de Statulu la elocare. Afară de acesta Op­penheim socotesce fie­care chilomistru de căi ferate mai scumpii cu 10.000 de franci. Despre ambe aceste oferte va trebui se decidă Camera deputaților­, și intreprinză­­toriul, a căruiă oferte se va primi, va În­cepe de locu lucrările. Precum c automă, Op­penheim a data și cauțiune era Popovicî !,și reserva a da cauțiune numai la casula de se va respinge ofertulű lui Oppenheim și se va primi alti seu. Nu vomü esamina pe largă care din a­­ceste doue oferte este mai avantagiase pen­tru țară, ci ne marginimű a spune că acum, după ce ne-a succesa unü plin de regula în financie, ar fi durerosu dacă contribuindu și noî a treia parte din capitală ni s’ar goli­arășî casele și am ajunge la desordinea de mai inainte, sau tocmai ne-am vede constrînși a întrerupe lucrările în dauna capitalului a­­locatü și în dauna interesului puelieü, șau a face eră și oă operațiune de împrumută ca și acea­a cu Oppenheim. Liniele de lupta 5) și 6) trebuesce ca Austria maî ântîia se le ducă pina la frun­­tariele sale, și apoi nu vom­ lipsi nici în­treprinză­tor­ii din România. Căndu tote aceste linii vom­ fi gata, noi vomu pute­a schimba: „ pentru Romănî numai sista Carpații despărțitori,“ cum eschiămase­ră dată Ludovicü XIV că numai exista Pi­­renez pentru Francia. Pentru noi voră mai existe Carpații nu­mai ca fortărețe naturali in timpă de lipsă, dară nu ca și pedeea comunicațiunei,­ căci prin linia de lupta 2) Românii din Bucovi­nei și Marmatieî, vină in legătură cu cei din districtele medinopțiane ale României Prin linia 6) Banatulű își dă mâna cu Ro­mânia de mediadî, eră prin linia 5) Crisiana se va înfrăți cu centrulu elementului ro­­mânescu. (Albina). FELURI MI. Serbarea ajunului anului nou­. Daca limba este diploma nobilitara a Românului, a­­tuncî datinele sunt­ arborele lui genealogică. Junii români din Viena remașî credincioși a­­cestora datine, se adunară în 31 decembre 1867 v. la serbare în salonul­ mare ală palatului Schonborn intrunit numeric Însem­nată. La invitațiunile cuvenite cu deosebi­re ne simțirămă fericiți a vede in miri’lo­­culu nostru pe bo. Nicu Hurmuzache, Sa­­muila Andrieviciu sen. imp. s. a. La 9 ore drd. Georgiu bar.­de­­asilco ca membru al­ comitetului arangiatoriu deschise festivitatea cu uă cuventare nimerită salutându pe bd. Uspețî. Corula de șiase inși intona „Mei,Tă­tare“ și primele aplause resunară in sală. Sănția Sa senatorulă imp. Andriaviciu redi­­candu-se a­ mulțumită în numele ospetiloru, cu indatinatai afabilitate și voce retorică ne aminti vetrele și datinele strebune, și că un­de suntemu căte douî, nu suntemu străini

Next