Romanulu, septembrie 1868 (Anul 12)

1868-09-12

și dacă tóte sbuciumurile lorii mi rușia fi atunci și numai atunci, canși este că națiunile ca și individii, mi potü a nu avea uă neclintită încredere în bine de câte ori consciința lorü este limpede și curată, era consciința cea colectivă a poporelor, suntu aceia ce’î acordă. El bine, astă-dî boiării suntu reduși în România la roințu postumă alu vampirilor, ce -și caută câte uă victimă numai în obscuritatea nopții; astă-dî Carol I I este consciința cea pură a națiunii române; astă-dî nu ne mai este permisu frațiloru, de a nu crede în mărirea destinărilor a sentinelei latine în Oriinte!. . . 13. P. Ibideu. w RUMANULUI 2 SEITEMBRE 1808 MA 1184 [UNK]............................. .ra mi li ii DAREA LA ȚINTA. In primavéra anului acestuîa uămână de celățitaui, vre trece două-spre-trece, aruncai temeliele unui societat române do arme gimnastică și dare la semnă. Necredincioșii ridicați, încercarea li se părea ridicolă: uă decime de omeni se înjgheme uă societate, care are nevoie de atâța membrii pentru a se susținea. Cu tote aste credința triumfă de tóte dificultățile, stiințele demne de laudă ale fondatoriloru, fură coronate de uă ibendă deplină. In câteva luni numerulü membrilorii societățeî se urcă la cinci sute și prin comitatulă iei, prin silințe de lotu felulu, prin sprijinul și ajutorulu ce găsi In municipalitatea capitalei și *n ministerie, care ’î înlesni lucrările pe tâln îi fu prin putință, unu nucă și minunații locale, construită după tóte regulule sclinței tragerea la semne, se redică ca prin fărmecare în trei septemâne numai. Și este că datoria de recunoscință din parte-ne a areta aci câtă zelü și muncă desvoltară membri comitatului societarei, pentru a purea se verși în asta scurta timpu să lucrare atâtn de însemnată. Aceaa ce stimulă și mai mulții activitatea celora ce dirigeau astă lucrare, fu că se apropia epoca tragerei judeciane și apoi generale . Cea d'ánlaio so yi făcu Jou î 5 septembre. Ie diurneta d. președinte ală societății cu mai mulți membri, se duse la localulu unou pentru a sfârși pregătirea pentru tragere și pentru a inaugura acestü localu trăgêndu cele d’ántöie loviture. D. președinte trase ántéia, pitită fu lovită și unu lunga strigătu de ura salută acesta inceputu bunii. După detonarea pușcei, resună destuparea ștampaniei și închinările bine-urățore pentru prosperarea societăței, pentru fondatorii iei și dirigintei lucrării muoîuî localü. După acesta traseră toți membrii prisini, pină cându veniră trăgetorii judecianî în ordinea și confornau programele publicate de mai nainte. Atunci începu tragerea judicianâ. Mai toți trăgetorii erau saliani și se admira justeța tragerea lora, cu atâta mai multă căutfiindu deprinși cu arme putence ca carabinele armatei cu cari trăgeau, nu soiau metoda d’a ținea bine și solidă arma lorii. Spre sara se termină tragerea și concursură Intre premiați pentru a se alege douî cari se represinte judeciulu Ilfova la tragerea generale. Apoi se ’mpărțiră premiurile în fanfarele musicei și 'n veselia asistințiloră, fericipî d’a vedea re'ntemeindu-se astă instituțiune strămoșială care făcea se sbeze atita de falnică și atâtu de departe renumele armelor Române. In Dumineca de 1 Septembre era tragerea generale, a câte dupî premiați din tote districtele. De dimineță trăgetorii și membrii societății de arme erau adunatî în grădina societății. Toți erau pregătiți pentru un serbare mare, căci eraun serbare naționale; ținuta cea mai atimputabile era oservată atâtű de membrii societățci câtü și de invitați. Cortegium plecă la vieee ore fără doc o minute, ceea ce proba arderea concurințiloru, ora plecării laîndăotărită prin programă la Jicc. Uă musică mergea in frunte, apoi urmau în cea mai frumósi ordina marcatori tragerea cu flamurile lord, juriuri cu drapeluri seu, trăgetorii cu drapelele judecidară lorü, să află musică și apoi membrii sociotăuri de arme, cu drapeluri in frunte, încânta privirea prin varietatea lui, făcea se bată anima română, căci era să imagine fidele a tradițiunilor gloriose și a moravurilor democratice #ale națiunei române. In adevăru, lingă baria negră, ținută de gală a juriului, se vedea funia, sumanulü și căciula țeranului: lingă botinele lucinde ale membriloru societăței și ale invitațiloru, se vedea opinca tragetorului de munte; oficialiului era in aceluașă rând cu burgezul și toți întruă frăția de care însuși n'aveau consciința, atâta ea era în animația căruia. Musicele căntaă pe rându și necurmatü marșuri romănesci. Pentru ântâia dată se aupli și marșiulu societăței de arme, compusă de acela căruia musica romană îî datoresce atitü de multă, de d. Flechtenmacher. Astă nouă operă a compositorelui romăau o una din acele ideie originale, caracteristice, preferate cu atăta îmbielșiugare în tóle operile sale. Marșiulu are unu caracteru vitejescu, romănescu, multă energiă, și coprinde o imitare minunată a vuietului descărcării pusculoru în țintă. Asltfelu cortegiulu sosi la localulu tragem, unde întră in ordinea cea mai perfectă. Ceea ce era încă frumosă, este că nu se vedea nici una omu ale poliției, însărcinată cu supraveghiarea bunei ordine. Poliția era făcută de mai mulți membrii ai societăței de arme, însărcinați cu acesta de membrii comitatului, și ună simplu capelă de cordea roșie, prinsa cu cocarda tricoloră la butonieră, éra d’ajunsu pentru a da acestei policie improvisate, lasa autoritatea necesarii pentru a fi ascultată la ceia d’ânteiu cuvénir: acesta probeza câtă de multă Romă niî se simpliiu re’nalțapi de re’ntorcerea acestei serbări a vitejilorü lor strămoși. Hala tragerii era împodobită c’una gustă ș’arăta semnificări în fia ce amănuntă. Incită ori cine recunoscea că la acestă lucrare presei fuseră inimă română, care bate tare pentru mărirea românismului, se recunoscea că ș’aer ca și ’n alte ocasiuni d. V. A. Urechiă, președintele sociatății de arme, pusese zelulű și imaginațiunea sea in serviciulu spiondórei serbări. D’asupra portei de Intrare în hală, tmTM drapele tricolore, era așezată una decora represintântă columna traiană. astă istoria gloriósa a originei nostre naționale; suptă acestă decori era așezată carta fetestră romăne, astafel o cumă Provedința și marele imperatu Traiană au voită se fiă, și nu sfișiată cumu este de mâne vrăjmașe. Columna traiană d’asupra acelei carte a Româniaiei, era ca uă protestare energică, făcută dinaintea trăgetoriloru la semnă ai Romăniei libere, contra nedreptățiloru timpiloru vitregi, contra cotropitoriloru de raționalități. In mil loculu halei, și din’aintea unei inălțăture făcute cu petre brute ța o camera aședată verdeta mestecată cu totă felulu de arme, se puse unu mare fotoliu de stejaru sculptată pentru Domnitorul Româniloru, astafelü vă din țară Carpații stincoși ascundeau armele salvărei României, era pe fruntea munțiioră, ca veghie neadormite, stau domnitorii cei buni ai națiunei. Dinainte acestui fotoliu, pe partea interioră a frontispiciului balei, era așezată un tablou represintându pe Remus și Romulus apărațî de numitarea lor, lupoica. Suptă acésta amintire a sorgintei originei nóstre, supta acestă simboli alü mamei vigilinte și puterice aperându pe fiii ântOiu născuți ai unei națiune care domni lumea întrega, erau puse armele Romăniei, ramură a marelui fluvă al naționalității eră latine a cărei sorginte erau natiți lupoicei. Mai jos, erau însemnate cuvintele miere, onére, Romănismu sau mărirea, păstrarea, și nemurirea națiunei nóstre! Apoi suptu acésta aritare a originei nóstre, suptu acestă manifestare a credinței și voinței Romăniloru, erau înșirate mărcole lutorü judecieloru și părțiloră Romăniri, lutorü țereloră locuite de Romani. Valuri de tricolore, stindariele lutorü judecicloru, impodobiru intrulü halei în tote părțile iu. La unuspre fzece ore impulii muzicoloră arunciră sosirea Domnitoriului, invitații și membrii societăței se înșirară In răndă plecândă de la paria halei, spre a primi pe M. S. care fu salutată cu strigări repetite și falusiaste de trăiască! Domnitoriulă respunse „Pré Inălțate Domne, „Acele instituțiunî care ’sî află în trecutulu națiunii rădăcinele loru, nu potu se „nu prospereze, se nu se taia desvoltarea de care suntu primilóre. Nu de la data regulamentului incliluitoru dăreî la semnu, naționale între Români s’au ținută serbători de mânuirea armeloru, ci în lațî sedii din urmă, căndu, cumă plice podului„ eViiogg și cu topire „S ’ntindeau ziduri pe hotare, * „De-apărau nemula ș’a lui ogore.“ „Numai dintJiua căudă inamice mănî desarmară brațulă Romană Încetară și serbarea arcului, a geredului și a flintei 1 . . . . „Era dată M. Tele Prea I. Domne, Măriei Telé, care în tóte instituțiunile cu care înavuțesc Patria, consulți istoria ca se afli garanțiile de viață a acelora instituțiunî, era dicemn, dată M. Télé se readunî pre Români la sărbătorea valorei și a bărbăției, precumü aiurea îi readuni la lumina binefacereii a seninței, precumü în fine pre toți li readună virtuțile Domnitorului la giurulu tronului Românilorü. (aplause) Măria Ta! „Plină de bucurie pote fi anima M. Vóstre și a oricăruia bună Română in fadă cu resultatule dobândite la concursurile de tragere la semnă comunale, judeciane și generale din esta timpu. Cu uă ardere demnă de trecuturi naționale, bărbații noștri săteni și orășianî, s’au întrecută cu sutele în tragere. Ceea ce o consolatorii M. Tea, e că au dorința câștigului unui premiu adusepre Romani în lupta nobile din uuoa organisată, căci d’abia căte 5 premii fură puse la disposițiunea a sute de concurențî, ci gustulu redeșteptată in anima lord d’amănui uă ruginită armă străbună! „Vuelulu a zeci de mii de das.ărcăturî cari au sgupluit de căte-va plilc acrul in jub comunele indri. miî di stoptatii, M. Ta, pro ultimii cari dormină ancă'. Vulturii Romanii suntu inșii! . . și ventură care recoresce câmpia Romană va fi dusă, va duce îndestulă mirasă de erică de pușcă, ea se spună inemicilor noștril, că ACI nu mai este bine și sare de câtă pentru amici... eră pentru neamici suntu. . . suntu glonte și brațe, cari sciu duce uă armă și popturî Romăne pline de iubire de țară și de devotamentu pentru Carolu I, „Trăiască Cirolu In“ Domnitorulă cu tonuță celă mai afabile mulțărai d-luî Urechiă pentru cuvintele bine siroptite ce rostise, ardândit mulțămirea ce resimte d’a asiste la un asemene serbare și asigurarea că frumosa și strămoșia sa instituțiune a dârei la semnă, va prospera din ce în ce mai multă. Trăgătorii ca și toți cei ce asistau la astă serbare, ascultau mișcați de simptimtnte diverse cuvintele rostite de d. Urechii. Cându ele aminteau acele timpuri vitrege, pe cându esercîțiul armelor, cari păstraseră neatinnarea Romăniloră, fu desființată de domnii cei reîși de inamici, anima asistiațiioru se restingea de indignare și de durere, cându d. Urechiă spunea că Carol I, Domnitoru alu Româniloru, ascultândă numai de gloriósele tradițiunî ale strămoșilor ă, areardicată din noü clar ințială armeloru și că venturu ce recoresce câmpiele României va spune acum inemiciloru c’aci nu mai este pâno și sare de câtă pentru amici și gloațe pentru inculiei, animale tresallară de speranță in mărirea nemului Românescu, de iubire pentru Domnitorele țerci, și aplause intusiaste spuncau M. Sele că poporulu română înțelege misiunea rasei latine de la Dunăre, și are credință nestrămutată in împlinirea marilor sale destinări. M. Sca după ce respunse, deschise concursulă dăndă cele d’ântăia lovituri de focă. La cca d’ântăio lovitură M. Sca atinse centrulu, și aplause puterice făcură se vibreze hala, salutăndu ca unu bunü augura acésta lovitură justă, dată într’un asemene ocasiune și după cuvintele ce se rostiseră. De câte ori M. Sea atingea centrul, resunau salve de aplause și de urări. Măria Sea mai privi că nu va timpa la tragerea ce începu de îndată și apoi se retrase, anunțându că se va mterce spre a mediile concursulă și spre a mmpărți premiurile. Tragerea mină apoi pînă pe la trei ore după amiazi, cu regula cea mai desăvîrșită, și m miejloculu veseliei celei mai frande. Premiulü ánleiü la distanță mică fu dobînditü de una tezauü din liistrictura Romană, numită Ralinl, rudă cu vestitura preolă Bálint din Transilvania, care în 1848 învață atala de bine pe Unguri adu cunosce. Se vede că ’n familia Bálint dibăcia este unită cu vitéjie și istețime căci Uigelorulű Bálint areta în convorbirile lui, fórte abundinte, multă suinețiă și istețime. Premiulü ânléiü la distanță lungă, fu opținutu de d. T. Dunca, trimisă ală republicei Vioricea, care a desvoltatu dibăcia și curagiulü sea în armata generariului Garibaldi, în care a meritată gradul de căpitană. Celelalte premiurî au fost dobîndire de trăgetorii de la Botosianî, de la Vasluia, de la Buzea și de la mai multe alte judecie ce nu ne vină acumă în minte. Pe la patru ore M. Sea sosi și fu oră șî primită cuină fusese la inceputulă tragerea. De mdată începu concursul, între premiații olărițî de juriu, pentru dobândirea premiurilor de onorece M. Sea a binevoită a oferi din parted și cari se compuneau din doue frumóse pusce cu doue țeve, d’ună revolveră și d’ună frumosa orologiă. Premiul ánteri îlă opținu drășid. Titu Dunca, apoi Balint și alții ale carora nume nu le țineau minte. După sfirșirea ș’a acestui concurs, M. Sea trase cea mai de pe urmă lovitură la distanță mare, și nimeni cu aceaașî esiptitate ca și la deschiderea tragerii, Incluniindu astafelu bine, cea-a ce începuse bine. Domnitoriulu Româniloru împărți apoi însuși tote premiurile ce se compunea de carabine și de pusce, adresândă cuvintele cele mai bine voitóre premiațiloru, și oferindu premiațiloru âuleiu și câte uă medalie de auru cu efigia Sea ca suvenire. M. Sea se retrase apoi urmată de urările de iubire ale lutoru tragatoriioră și asistințiloru. Unu tună atmnsiă Închiderea sarbărei și apostolii cortegiulu plecă cu musica in frunte, pentru a duce la palatulă Domnescă drapelulu juriului tragerei, unde fu intimpinalu de corpulu de gardă a palatului cu tóte onorurile militarii. Astafelu se sfiiși asta frumosă di, care va remânea scumpă în memoria Româniloru. Luni sara s’a dată țiă banchetă trăgetorilor. In grădina societăței de arme, daru acesta Hindu uită subiectă din cele mai bogate, și spațială restringendu-ne, ne vomă încerca a da sema în numerulu viitoru despre astă cină de înfrățire, în memoria amintiriloru strămoșesc!. DESPRE LUSSU. 1. Lusulu (luxus) este un ideiă economică relativă. Dicționarele de literatură definindu lusulu ijieu, că este unu escesü de spese in nuti’imensü, vestminte, locuință, mobile, etc.; cu alte cuvinte, cândű unu omu face spesui escesive în traiulü seü, se fice că face lucsu, că este unu omü lussosu. Ideia lussului este din esinția sea relativă, fiindu-că ceaa ce pote fi lussu într’uă epocă și țbrăciie, se póte ca întruă altă epocă și țeră, în urma deprinderiloru, se fi devenită uă necesitate de traiu. La noi ómenii din poporulu de josu, chiaru prin orașele cele mai mari, umblă de multe ori desculțiu prin pulbere și prin noroiu. Acolu a-șî invețit se mai găsesce încă în multe părți ale Europei meridionali. Pentru clasă din popor, care s’a deprinsă a umbla fără încălțăminte la piciore, este una fassă de a pune pantofi. In mai multe părți ale României, ca și ale Italiei, țărancele p!ică d'a casă cu piciorele gele, și le spală la pirăă cându s’aă apropii tu de orașu și aci până pantofi. Atâtă de adevărată este că pantofii suntu considerați ca ună obiectă de podoba și de lussu, era nu do necesitate, incâtă să refună în Italia, care în sângerată piciorulă călcândă pe sticlă, a esclamatu: „Bine că nu mi s’a întâmplată In orașiă, cari mi s’ar fi ruptă pantofii. “ Cu totulü alta-felu este în Germania, in Francia și in Anglia. încălțămintea este considerată ca un parte indispensabile a îmbracămintei. Fiecare clasă a societății, fiecare individă, după puterea sa, caută de se incalță pe câtă se pate mai solidă și mai caldă. Poporulu de jusă întrebuințezi pantofi de lemn a holzschuhe, sabots, și orna, ca se î țină caldă pune paie într inșii. Pentru acea clasă elasticitatea încălțăminteloru de piele, ușiurința și eleganța loru suntu lussu, pe cându Inălțămintea în sine a ajunsă se dă necesitate. Am vețutu la Paris lucrătorii car lóta septemâna umblă cu pantofi de lemn și Dumineca pană de piele. Aceaași diferinnță care se oserva intre diferitele topare după gradulu de civilisațiune, de desvoltare industriale și comerciale, se aservă la unulu și aculu așî popor in diferitele epoce ale desvoltăriî séle intelectuali și morali, și erăși lotu la unu poporu și ’ntr’uă epocă, la deosebitele straturi ale societății. Popórele civilisate ale anticitățiî n’aveau încă urologie. Romanii cel avuți țineau înadinsu una sclavă care le spunea ora Jilei după söre sau după orologiole de uesipă. In mediulă eră, pe lângă orologiole de la turnurile eclesieloră și a casteleloru senioriali, numai ómenii cei mai de frunte aveau câte una orologiu acasă. Asta i însula coloră portative este sșia de generale. In câtă nu putem să pricepe cuină aă putută trăi omenii fără ele, și apoi, In Francia nu se intrebuințeză nici pe jumătate atătea urologie ca în Anglia; aci însuși copii de lucrători urmeză se aibă câte o milă mică de argintă sau și de brânză pentru ca se soio cându are se mergu la lucru, cându la scóla, cându la nncămblare et.. 1) La noi, acumu treizeci de ani abia dacă femeile boiarilor mari aveu câte una orologiă. Pină acumü ? 5 de ani, în Bucuresei nu era mai multu de 3 sau 4 orologerii, și aceia âncă așia de prosti, in câtă adesea se întâmpla ca cela ce avea unu orologiu mai bunü de reparată era nevoită se adaste ocasiunea sela trămită la Viena. Astă ci mulțimea orologeriloru probă câtă de multă s’a generau salű usura orologieloru, și capacitatea și măestria loru ne scutesce de a se mai trimite în străinătate. Cu 25 de ani In urma, în partea de diocece de Milcovul, afară de Bucurescî, abia se mai găsia una orologiară la Craiova; astăzi suntu în cele mai multe orașie din provincia: in Buzed suntu trei, la Focșani patru, la Giurgiu asemene ș. c. 1. Suntă acumu treî^eci sau patru-deci de anî, pictorii de portrete erau unii fenomena in România, ei umblau din orașiă in orașiă ca se găsesca câte una oma avută și de gustă care sa le dea de lucru. Astăziî intră in deprinderile claselor de mijlocu și chitară inferioră de a avea câte una albuma sau fotografiă la prețî. In anulu 1865 am ve^utu noî la Panciu, unu târgu micu In județulu Putnei, unde acum 25 de ani erau numai vii și dreptu totă locuința numai colibele viiăviloru, una fotografă care neajieratu găsea destulă ocupațiune, fiindu-ca altu-folo nu s’ar fi aședat íntrunu târgulet atăt de dosnic, atâtü de multă s-a desvoltatu gustulu de a posede portrete, mă lussu considerabile pe lângă paupertatea de mai nainte.cinu mai da unu esemplu de unu obiectă de lussă. Esempiele servescu nu numai spre a face principiale mai acesibili tuturora , dară in materia nostră mai avâncă avantagiulu de a putea servi ca pouturî de comparațiune pentru diferitele epoce economicesociali ale desvoltării naționali. Cu dovezjeci și cinci de ani in urmă, unica speciă de profuma cunoscută în comercialu Bucuresciloru era apă de colonia, care după Dumerulu din strada unde se afla stabilimentulű fabricantului era cunoscută suptă No. 92. Astăzi apa do Colonia a ajuns se dăună profomi comune și uă mare cantitate de alte profuniuri, cari de care mai escise. Își dispută prioritatea in toaleta personelor o do uă bună condițiune. Se nu ne la chipuimă, că luciul ă cuprinde numai obiecte cari nu suntă indispensabili pentru viața omului. Încă de la Începută am disti că multe obiecte cari Întruă 1) Ca s< ne facemau uni ideia despre consumațiunea de orologie in Anglia, se amintim că acestă țeră unde sunt 112 [1866] fabrice de orologerii, importă pe fiecare anti orologie în valore de 500,000 livre sterling, pe o inchi esportulă abia se urcă la 90,000 livre. Altu exemplu din Saxonia. La Freiburg, orașu în munții Saxoniei s’au asesiatu în 1850, cea d’autore fabrică de pendule. Astă ii, acea fabrică scote 7.000 de pendule de anu. Cortegiulu era imposante prin mărimea lui, cu zimbrulu ,seă amicale și cu afabilitatea’ obicinuită. Ajungêndu M. S. dinaintea locului ce ’i era reservatü, d. V. A. Urechiă îi rosti cuvêntulu urmätoru :