Romanulu, martie 1869 (Anul 13)

1869-03-26

îs 7 4 Bacău, Iorgu Levegeanu. Roman, Ion Agaiici. Piatra, Gh. BalșiQ. Fălticeni, Const. Ghi^escu. Tecuci, Al. Pap. Callimachi, Berlati, Iepureanu. Vaslui, Colonel Gr. Stu­rdza. Huși, Berea. Cahule, Vasile Botezatu­. Iași, Dim. Cozadini. Botoșani. Cost. Magestan. Dorohoi, Iorgu Hermeziu, Pitești, Dim. Berendei, Câmpu-Lungu, Ion Șoimescu, Rimnicu-Vâlcea, Mih. Const. Rîmniceanu,­­Târgu-Jiu, Gr. Mihulețu, Slatina, Cost. Vălleanu, Caracal, Petre Hagiopolu, Severin, Vasile Boerescu, Giurgiu, Al. Lăzărescu. Măgurele, Con­t. Bozianu, Călărași, Simeon Mihălescu la a doua vo­tare, contra d-lui Ulise Cretzeanu. Doljii, Petre Opran. Citiinü în Pester Lloyd cu data 30 Marte st. m­oii : Nota guvernului otoman, adresată re­­presintanțiloru Turciei în Viena, Paris, Florența, Berlin și St. Petersburg. Inalta purta s’a informaló că guvernul ii romăn , in urma unui voto ale carier­e ro­­m­ăne, caută a realisa ideia de multă con­cepută , de a fi acreditată pe lângă puterile străine prin agenți politici. Posițiunea de vasalitate, în care se află principatele fdă cu puterea suz­­iană, conform sensului trac­­tatelor­, nu se permite a fi represintate ofi­ciale. înalta porta dérű nu póte încuviința o asemenea pretențiune. Mo grăbescu a vă notifica acesta punctă de posițiune suplu care guvernului imperiale privesce planuli in ces­­tiune și ve invite adu supune la bine­voi­­tórea apreciare și înalta realitate a escelenței sale d-lui ministru de externe. Primiți etc. ele. (OeumatS) Síitáét. saw*-»—­ CORESPONDINȚA PARTICULARĂ A ROMÂNULUI Pesta, 22 Marte n., 1869. Ungurii nu se pot­ împăca nici de cumă cu abstinința Românilor­ din Transilvania. Tóte încercările d’aicî: emisari, bani, ame­nințări cu pedepse, promisiuni de posturi etc. remaseră fără resultate și una milionă trei sute de mii de Români din Transilva­nia dovediră aicî, ca nici uă dată, c­ă în ei bate uă inimă și domnesce unu cugete. Afară de uă fracțiun­e mică de foști no­bili privilegiați din două circuri electorale și afară de câțî­va omeni perduțî $i stricați renegați, toți cei­l­alțî afi observate strinse cond­usele conferinței naționale și s’aă abți­nută de la alegerile de deputați pentru Pesta. Prin acesta faptă ei denega competința die­tei pestane d’a aduce legi pentru Transil­vania, ignorăză tote legile aduse și căte se vorü mai aduce de cătră acea cameră, fără RUMANULU 27 MARTID 1869 de eî, protestă solemnă în fac­a Europei contra răpirei violente a autonomiei Transil­vane și contra despotârii prin forță a națiu­­nei române de tóte drepturile sale. Este frumosă și lăudabilă în tóta privința astă purtare a Românilor si nostriî, căci pe calea desemnată de Unguri­e ț­ară merge la peste secură. Dualismul­ din Austro-Ungaria este mortea națiunilor­ nemaghiare și negermane și sacrificarea loră totală, în interesul­ aces­­toră două elemente. Este tristă, cândă as­tăzi, în secululă luminiforă, care a­rată viața principiului naționalitățiloră, Europa pare să privescă cu atâta nepăsare la uci­derea națională a atâtor fi­ginți nobile din Austro-Ungaria. Mârșave interese potă fi a­­celea, căroră s-ar pute atribui acesta păcă­­tosă indiferentismu­­lui să scie c’a trecută Dera­porarele ară tre­de multă timpură, cândă pentru capritură a 10—2­0 ómeni din Europa se sacrificau zeri. Staluri, națiuni în­tregi ; națiunile trebuie se enunțe principiulă practică și salurariu , că dinastiele suntă pentru popore, era nu acestea pentru ele. Foile maghiare să prefacă că nu-­șî potă as­pl­ic­a acesta conduită a Românilor­ din Transilvania, éra diarulu „Magyar Polgár“ din Clusia No. 3­4 a. c. merge pănă a cre­de că, nevoindű acei Români a merge pe calea absurdei legalități unguresce, nu le mai rămâne alta pentru realisarea dorințelor ă loră, de­câtă rescularea cu arma „și asta e causa,“ dice acelă chiaru, „că chilia acelei conduite o aflăm și în speranța eroismelor cu­­ceritore ala lui Brătianu din viitorulă celă mai de apropo.“ Nu suntemă de credința Ungurului de la „Magyar Polgár,“ 1) din contra susținemă că evenimentele din afară, nicăirî in Europa n’ară are astăziî atâta influință câtă în Au­­stro-Ungaria, căci bine sciă Maghiarii că înființarea dualismului și a speranțelor­ de cucerire până la Marea negră nu este me­­ritulă soră propriă, ci ală trinității Solferi­­no-Sadovva-Königgrätz. Orn sumă, causa Transilvană este de ma­re interesă pentru România și de acea ea­tre­te studiată și bine-cunoscută de publicul ă d-vóstru. Sctă că acesta interesare nu pro­vine din tendințe de cuceriri, ci ea provine din datorința conservării proprie și pentru a nu fi cuceriți. D. Brătianu a spus„ ună mare adevără, cândă a­d­isă că Transilvania trebuie să ramână independintă , adeveră basată in istorie prin atâtea tractate, închir­­iate între casa domnișore și „Statali­ Tran­silvană.“ Pentru mai buna lămurire a acestui adeveră, îmi permită a estrage câte­va pa­­saje dintr-ună articulă ală farului „Zukunft“ No. 64 a. e., despre „pasivitatea Românilor din Transilvania.“ „Basa cea slabă a nefericitei sisteme dualisti­ce, ojice numitul țsiar­ă, este din ce in ce mai evidentă, iará periculele aduse asupra impe­riului multă cercată prin coalițiunea m­on 1) Redactoruld de la „M. Polgar“ nu este Un­gurii­­ io naționalitate, ci este Armenii renegată născută in Turcia sau in­vecinata la Criatur. Se scie ca insemna a fi renegată. Red. strunsa austro maghiară crescu totö mai în­fricoșații. In zilele trecute Românii din Tran­silvania, după mai multe meetinguri, se de­terminară cu unanimitate întro conferință de 400 notabili, ținută la Mercurea , de­ a nu participa la alegerile pentru dieta de Pesta. „Este trista, cândö întruna stată consti­tuționalii nu maî române unui popori altă mi­jiocă pentru apărarea drepturilor fi­sele, ecâtu resistența pasivă. Inse ce pare se fa*­că alta Românii din Transilvania, față cu starea lucruriloru de ații , pentru a nu re­­nuncia la onorea lorii politică și a nu’șî lă­sa propria individualitate națională se cadă jertfă nesățiosului Molochy magiara? De astă­­minlre ca­ ca acesta era desemnată Romăni­­loru și prin desvoltarea nouă istorică a stă­­riloru politice din Marele Principalii, unde denșii facă preste doue bestialitățî ale po­­pulațiunei. Transilvania­­ șî avuse întocmai, constituțiunea și independința propriă legală, ca și Ungaria, Croația ori ce alte țări. Anume până la 18­48 ea, afară de Dom­­nitoriu, nu avea nimica comunii cu Ungaria ; din contră, începăndu­ de la tim­pulii diplomei leopoldine (2) și al sancțiunei pragmatice (3) pene cătră miijlocul­ secluluî nostru, se trage prin Urtă legislațiunea transilvană, ca unü fire roșiu, protestațiunea solemnă a sfaturiloru Transilvane contra celei mai micî suposițiuni de vru­o legătură mai strinsă a Transil­vaniei cu Ungaria. încă in 1791 camera Transilvaniei acceptă pentru țară titlulu de „Mare Principatu“ numai pre lângă condi­­țiunea : „ca acelu titlu nicî­odată se nu serve spre știrbirea, drepturilor acestui PRINCIPATU DE SINE STĂTĂTORU ȘI NEA­TÂRNATORU DE CĂTRA NICI UĂ ALTĂ ȚERĂ.“ (Cuvintele legii înseși/: „Mai departe ne aducemă cu miristare a­­minte de furiele turbate ale resbelului civil din anul­ 1848-49, în care, după cum se scrie, 40,000 Românii ’șî versară sângele pentru Tronă și Patriă Lupta acastă din partea Romăniloră era îndreptată mai cu semă contra uniune­ forțate cu Ungaria. Prin urmare „Procedura ministeriului ungurescu, în cestiunea unirei, se póte numi o satiră greșit asupra Principielor­ eterne și neclă­­tite ale dreptului și ale legalității. ... Pe cându Croației s’a­rată celă­pucinu o cons­­tituțiune în aparenția, arbitriulă maghiaro- ministerială a casată simplemente constitu­­țiunea Transilvaniei; »Iu, cu tote stările po­litice de pân’acumă ale Marelui Principat, a făcută tabula rasa și n estinsă legile Un­gariei, și bune și rele , preste Transilvania: într’aceea a denegatu țeriî cu o perfidiă escur­­silă tote acele instituțiuni unguresci, cari— cumă e d. e. legea electorală ungară,—ba­­sându-se pe principii cevașî mai liberale, pu­teri în câtă­va se prindă bine poporului ro­mănesen. Legile transilvane de la 1863-64 prin care se introdusese în țară egalitate: politică-națională, nu aflară iertare înaintea mi­nisteriului maghiaru, ci ele se delăturar, simplemente pe calea ordonanțeloră, sub pre­testare ticălosă că nu suntă sancționate d (2) 1092 sul­ Leopold I. (3) La anii 1722 și 1714. Tractate de statut, închir­iate, cum­ai amfi­dice, față în față cu dinastia și nu­mai cu dinastia. (Nota Corespondenței), regele încoronații, ce și cumu dreptulu pu­­­blicu ală Transilvaniei, care nu pretinde în­coronarea Principelui terți,­ară fi pusă când­ va vre­unu pentru p’acea impregiurare • din contră, Leopoldü ala II (1791) a oprită ca­­tegorică camerei transilvane d’a participa la actulu încoronării maghiare, nici chiară pen­tru solemnitate, ca prin acea sĕ nu s’arunce vre­uă umbră preste autonomia Transilvaniei.“ „Și cum­ă stau trebile în Transilvania de la unire încóré ? In puterea unei legi e­­lectorale din cvulă de mițjiocă, bărbații de sciință, și așa numiții onorați orî, n au dreptul de alegetorî; lü aă casa în mare mă­sură toți nobilii (boieri de nascere), de ar fi și cerșetori orî porcari, Hindu că nobilimea cer­­șetore este peste totă maghiară­4). In Un­garia se cere pentru alegetorî un ccasă de 5 fi, în Transilvania de 8 fiorini 40 crucerî. Regimul ă maghiară nu se rușinază a motiva acesta anomalia prin gradulu inferioru de cultură ală țeranilor­ ardeleni. Se vede că, după conceptele maghiare de cultură, profe­siunea de tâlharî și bătăliile electorale sunt­ calitățile esențiale ale culturei. Adevărată cu aceste virtuți, mulțămită lui Dum­nedeu,nu se află în Ardeală în acea­așî stare ca prin ținuturile maghiare din Ungaria.­T­ot asemenea de nedreptă și perfidă este și împărțirea cer­­curilor­ electorale. Orașele mici, care au abia 2000 locuitori, alegă una deputată și ce­tățî de 6000—10,000 locuitori douî deputați, era prefecturile d­ e. că a Unedorei cu 204,000 locuitori, între cari abia 4000 neromânî, a­­legă totă numai douî deputați Despre starea presei în Transilvania ajunge a minți un singur cas: că înainte cu câte­va sep­­temâni S’a trimisü o ordonanță guvernială redacțiuneî, „gazetei Transilvaniei din Bra­șiovă „care i opresce încă și simpla deco­­piare de articol, carii nu sunt filom­aghiarî, chiară și din diarele de Viena.“ „Zuuu­ft“ este o faia aptă pentru interesele poporațiunil pru slave din Austria și est la­tină locă atâtă de îndepărtată de Transilva­nia, cumă e Viena, și scrie totu­și, cumă vedeți, despre sartea și starea Româniloră transilvani, apărându-le dreptele interese cu atâta căldură, ară partea cea mare a foiloră nóstre din Bucuresci ignoreză cu totulă sor­tea conaționalilor­ din Transilvania! (5). Ei bine, ve mai mirați atunci, dacă strai­niî ne privescn atâtă unora de alții a fostă de slabi? Nepăsarea causa principală a slăbirei nóstre în totă loculă, și numai cândă nu vomă suferi se pătimăscă nici celu mai micii membru ală corpului oostru națională. 4) Trebuiu­l, observamü aici sarului „Zu­kunft“ cä, precum­ în Ungaria, așla ți în Tran­silvania se află mű mare nimerii de privilegiați români de națiune și orientali de relâgiune; nu­­merile acestora privilegiați, cari se pot fi aseme­na prea bine cu mazilii cu nómurile și pene și trezi logofeții, su urcă în Transilvania pene la li­mii suflete. Tóte cele­l­alte familii boierescî du rangu mai înalte sau turcită,“ precumii se <^ic< în România. No­a Cor. 5) Nu tóte, pentru că suntă unele care se o­cupă cu zelfi mare de causa națională a Transil­vanilor­, întrebarea ensă este aici cu totulă alta dăcă acolo foi suntă sau nu suntă informate ci ajunsă despre e­stiune șî dacă se afla în atare d a o trata cu tac,tulii și prudenția cerută neapera în asemenea cestiuni. Nota Red. celă corpă va putea fi întregă sănătosă și tare. Ca o noutate tristă și o dovadă vie des­pre terorismul­ maghiară, va pute servi și procesul­ de presă, pertractate aici în 18 ale curentei, înaintea curții juraților, contra redactorului „Federațiunei“ Alesandru Ro­man. După ce procurorulă de Stată, Carolă Rabh, desfășură într’ună modă violente ata­­culă seă contra tuturoră Româniloră ade­­rință principieloră depuse în cunoscutulă pro­­nunciamentă de la Blaștă, numitulă redac­­toră ală „Federații­ noi“ fu dechlarată cul­ voturi contra 1 de vinovată și fu condam­nată la închisore pe unii anii, murită de 500 fiorini și suportarea speselor­ judecă­toresc­ de 30 fiorini 4 cr. Nimică peste dreptatea ungurască. X. D-luî Redactare aici <ji­ariu­ ul ROMANULU Douimdo redactore, Amă vedută cu destulă indignare n­ă co­municată în Monitorulu oficialii No. 65 din 21 Marte, care se silescu a demimit cele petrecute în z­iua de 15 Marie, diua alege­­riloră, și păne astă­zi, in privința d-lui Si­meon Alesandrescu. Comunicatulă dice că d. Alesandrescu nua fostă arestată de cătă pe­uă nopte, temân­­du-se a nu fi omorâtă de adversarii lui. Însă, d-le redactare, faptulă o cu totulă altă­ felă. D. Alesandrescu n’a fostă arestată numai uă nópte, elă este și aitî în arestară pre­ventivă la m­ă locă cu făcătorii de rele, tara voi­se ’să libereze pe garanția, căndă nisce bandiți, prinși asupra faptului in bă­taia d-lui Radu Grecenu, s’aă liberată. Cei ce butii suntă liberi și bătuții arestați. Și, domnule redactare, ca se nu remăie publiculă în amăgire, e rețtăndă cele spuse în comunicată, facemă descrierea faptului și în detaliu, ca se nu prelungimă, destulă nu­mai se se scie care este adeverulă . In c­iua de 15 Marte d. Simeon Alesan­drescu, ca delegată din partea d-lui primară ală capitalei a deschide secțiunea a IV-a din colorea albastră, la deschiderea ședinței, după urnă se scie, a fost­ maltratată și arocată in tinda Sf. biserici Radu-Vodă, dimpreună cu alți trei alegători: Nuțu Gregore, Mușat Rădulescu și Christache Ștefănescu, cari nu făcuseră altă de cătă a apăra pe d. Alesan­drescu de a nu fi bătută. După căte­va ore a fost e­liberată ș’a mersă cu toții cei ares­tați la parchetă, spre a’șî face protestațiunea. Duminecă la 16 Marte, între orele , venindă a­casă de la verulă Ion Păun Cons­­tantinescu și trecândă pe la bariera Piscu­­ui, a luat-o pe șoseaua Văcărescilor și spre a veni acasă. In dreptul­ stabilimentului d-lui Penciu Serbu­ și Petre Ollenu, d. Ale­sandrescu vede mai ântăiă pe ună luptă­­comisar ală cărui numel­ă cunoscemă, carele, adresându-se către elă, iî dise. ..In numele legii se mă urmezi.“ D. Alesandrescu ’s- a Întrebată pentru ce? are vre­ună mandată de aducere? Luptă­ comisarulă îi replică „man­dată suntă că singură^ D. Alesandrescu a­începuse a se descepta în inimă abia imbo­­boeilă a Bergeronnetteî. —! Vino, îmi dise, luntrea mea este în­­tr’ună sinuletă ală țermului. Ne ’ndreptarămă spre acea parte. Berge­­roneta mergea răpede înainte, să veniamă după densa, observând cu plăcere grația âum­bletul­ui ci copilărescă, perfecțiunea ir. a­­deveră de admirată a taliei sale, ce o de­semna uă biată rochiță de pânză cenușia. Părulă eî d’ună blondă deliciosă cădea în bucle pe umerii sei rotundi și albi; ochii eî albaștrii ca peruscua reflectaă uă blândețe îngeresca, indicăndă totă d’uă dată ună spi­­rită precoce și meditativă; buzele iei aveau surîsurî fine și fermecătorie, obraji, fi­era o d’uă delicată nuanță trandafirie, și dinții mai albi de cătă spuma valuriloră. In oăleto­­torrele ce făcuseră prin Britania rata iu­bită, adese întălnise-mai prin căm­piele cele maî necunoscute june fete incăntătore, care ’mi aduceau aminte pre­cumă pe tiranele lui Marmontel, deja nici vădată nu vo­ii asemă că copiliiă mai interesantă de cătă Berge­­ronetta; suplă modesta sea inveșmăntare, ea are eleganta simplicitate a paserelor ală că­rei­a­ nume purta pro­cumă și comica ei vioiciune. Intrarăiiu în luntre. Ea o conduse sin­gură c’uă dibăcie in care Îndemânarea se u­­nea cu forța , gracia cu nepăsarea. Admi­­ramă acestă organisațiune totă de uă dată energică și fragelă , mládiosă și neobosită. O complimentai cu surisă și­’inî response că asta nu este nimică, că soia deja a con­duce să șalupă cu pânze și că adese­a se d­ocea cu tatălă-scă, marinară din insula Tiidi, de plimba pe mare familia Tivuarien. Vorbind­ă. aată-flă, ajunseră mă la insulă , m­ă bielă colțuleții de pămăntu, în câte­va colibiere și câte­ va firicele ale unei vegeta­­țiuni rare și arse de ventură mării ; poe­tică prin profunda ei melancolia și mono­tonă m­ăririi a oceanuluî ce o încungiură. Ber­goroneta 'mi arăta locuința persónei ce voiamă să vede, și o părăsii, promițen­­du’i că voi­ veni îndată la colibă cî să deű cartea ce trebuia se daă junelui Robertă Lupi­nă eră intrat în coliba tatălui Ber­­geronettei, num­iu Goetheo, care mă prim cu cordialitatea unui marinară bretonă. Elă țțjise fiică sele să pue pe r­^esă pâne, untă slănină, cidru, și rachiu. Pe cândă Berge­­­ronetta dispunea mesa rustică, că esprimamu­­tatălui surprisa și plăcerea ce simțeamu la vederea acestei copilițe ătătu de mică ș’a­­tâtă de spirituală. D’uă dată husele marina­rului se încrețiră, ochii lui, carii la înce­pută aretaă satisfacțiune și orgoliă, sa ’nve­­luiră d’uă căță ce se prefăcu în lacrime, și indreptându-se către pragulă colibei sele îmi făcu semnă se să urmeză. — Ai mare dreptate, îmi­­ zise éla încetă, C’uă espresiune îndeuioșită. Bergeronetta este for­te frumosă și forte bună. Ea este ferici­rea mea! Cândă o vădă, suntă mulțămită. Cândă căntă—și ’î place mult se cânte,—mă inveselescu. Cândă o sărută . . . ași vrea s’o mai sărută ... Ei bine­­cunoscă pe cineva, care locuiesce la Paris, care este bo­gată, pe câtă se spune și încă sună femeia cumă se cade, care ’nai-a cerută copila ca s’o crâscă, s’o facă fericită, asecuvăndu-me atătă ea, că tu și toți cred din insulă că va fi spre norocirea ei; astferă m’amă și otă­­rică se trămită pe Bergaronetta în capitală se me despart du dânsa. înțelegi d-tea dom­nule? Se me despartă de astă copilă!.. Ni cred­u ensă că voi­ pu­té dobândi aceste curagiă! — Te înțelegu, tată Goethro și, d’ași fi în oculți d-tele, ași avè acea­a­și slăbiciune. — Nu este așa d-le ? Se sa­ă pe scumpa nea Bergeronetta asta de departe, dea că le secură ași muri de întristare. Pe căndă termina aste cuvinte, Bergeno­­îotta ne anunc­ă că mesa este gata. Tatălu­iée se inturnă repede și făcu câțî­va pași in intru, pentru ca fii-sa să nu vadă lăcrămile ce-î umpleau ochii. Eram­ă mișcată, Aveam a neastă operă se consilieză pe fata Goethro se in­tiărnită pe Burgerronetta la Paris, și se­­ facă ună tablou despre pe­ricolele ce întâmpină junele fete din poporă in Babilonia nostra modernă ; dară mamă cu­tezată se fac asupră-mi respunderea unui aseminea consiliu otărîtoră. După ce amul făcută onore prințiului breton alu marinarului, mi-amă luată congediă de la densula. Bergerronetla ’rai dete cartea junelui Tivutarien. — Iți mulțămescă de bunătate; d-le, îmi­­ jiso un; d. Roberto va vede că amu grijă a-î­­napoia cărțile. — Peste­uă oră comisiunea d-lele va fi în­deplinită, frumósa mea copilită. Strinsei mâna lui tata Gad­dro, care privea pe na­sa surbclenda și care, reportându pri­virea asupră-mi,­­i se ardicând ușior din umeri: — lubesce totto multă pe micuță Robertă ! , copilăria! Bergeronetta mă insoci păne la Inbarcaderă. Acolea sări in luntrea sa. — Dară vrei să plutimă iarășî înpreună? — De ce nu, d-le! Nu sunt ore destul de bună marinară ca se te conducă? — Escelinte! adăugară, sărindă lingă densa. — In dece minute ajunserămă la formulii lui Loc-Tudi. Voi i se daă luntrării cu mele câți­va bani, ea refusă; atunci o i-amă promisă d’a-i trimite, îndată ce mă voiă intorce la Paris, cărți frumóse, instructive și amusante. Ea bătu în palme cu bucurie și presintă bu­­zeleră mele frumósa eî frunte rotundă de un albăță mierosă pentru uă fată de pe țermă. — Cărțile nu se refusă,­­jise ea c’m­ă tonă încăntătoră, și le voiă citi cu mare plăcere în memoria d-tele, Domnule. Și îndată își reluă lopețile, și că mă de­părtai, nu ensă fără arunca din cândă ști cândă vă privire in urma mea asupra gen­tilei mari­nare, privia insula cântândă m­ă Sâne plângătoră ca ună adio. Simțit, după oă vagă impresiune de părere de reă, camă lăsată vă părticică din anima mea pe fruntea candidă și pură a micei nereide din insula Tudi. (Urmarea pe mâne).

Next