Romanulu, martie 1869 (Anul 13)
1869-03-26
îs 7 4 Bacău, Iorgu Levegeanu. Roman, Ion Agaiici. Piatra, Gh. BalșiQ. Fălticeni, Const. Ghi^escu. Tecuci, Al. Pap. Callimachi, Berlati, Iepureanu. Vaslui, Colonel Gr. Sturdza. Huși, Berea. Cahule, Vasile Botezatu. Iași, Dim. Cozadini. Botoșani. Cost. Magestan. Dorohoi, Iorgu Hermeziu, Pitești, Dim. Berendei, Câmpu-Lungu, Ion Șoimescu, Rimnicu-Vâlcea, Mih. Const. Rîmniceanu,Târgu-Jiu, Gr. Mihulețu, Slatina, Cost. Vălleanu, Caracal, Petre Hagiopolu, Severin, Vasile Boerescu, Giurgiu, Al. Lăzărescu. Măgurele, Cont. Bozianu, Călărași, Simeon Mihălescu la a doua votare, contra d-lui Ulise Cretzeanu. Doljii, Petre Opran. Citiinü în Pester Lloyd cu data 30 Marte st. moii : Nota guvernului otoman, adresată represintanțiloru Turciei în Viena, Paris, Florența, Berlin și St. Petersburg. Inalta purta s’a informaló că guvernul ii romăn , in urma unui voto ale cariere romăne, caută a realisa ideia de multă concepută , de a fi acreditată pe lângă puterile străine prin agenți politici. Posițiunea de vasalitate, în care se află principatele fdă cu puterea suziană, conform sensului tractatelor, nu se permite a fi represintate oficiale. înalta porta dérű nu póte încuviința o asemenea pretențiune. Mo grăbescu a vă notifica acesta punctă de posițiune suplu care guvernului imperiale privesce planuli in cestiune și ve invite adu supune la binevoitórea apreciare și înalta realitate a escelenței sale d-lui ministru de externe. Primiți etc. ele. (OeumatS) Síitáét. saw*-»— CORESPONDINȚA PARTICULARĂ A ROMÂNULUI Pesta, 22 Marte n., 1869. Ungurii nu se pot împăca nici de cumă cu abstinința Românilor din Transilvania. Tóte încercările d’aicî: emisari, bani, amenințări cu pedepse, promisiuni de posturi etc. remaseră fără resultate și una milionă trei sute de mii de Români din Transilvania dovediră aicî, ca nici uă dată, că în ei bate uă inimă și domnesce unu cugete. Afară de uă fracțiune mică de foști nobili privilegiați din două circuri electorale și afară de câțîva omeni perduțî $i stricați renegați, toți ceilalțî afi observate strinse condusele conferinței naționale și s’aă abținută de la alegerile de deputați pentru Pesta. Prin acesta faptă ei denega competința dietei pestane d’a aduce legi pentru Transilvania, ignorăză tote legile aduse și căte se vorü mai aduce de cătră acea cameră, fără RUMANULU 27 MARTID 1869 de eî, protestă solemnă în faca Europei contra răpirei violente a autonomiei Transilvane și contra despotârii prin forță a națiunei române de tóte drepturile sale. Este frumosă și lăudabilă în tóta privința astă purtare a Românilor si nostriî, căci pe calea desemnată de Ungurie țară merge la peste secură. Dualismul din Austro-Ungaria este mortea națiunilor nemaghiare și negermane și sacrificarea loră totală, în interesul acestoră două elemente. Este tristă, cândă astăzi, în secululă luminiforă, care arată viața principiului naționalitățiloră, Europa pare să privescă cu atâta nepăsare la uciderea națională a atâtor figinți nobile din Austro-Ungaria. Mârșave interese potă fi acelea, căroră s-ar pute atribui acesta păcătosă indiferentismului să scie c’a trecută Deraporarele ară trede multă timpură, cândă pentru capritură a 10—20 ómeni din Europa se sacrificau zeri. Staluri, națiuni întregi ; națiunile trebuie se enunțe principiulă practică și salurariu , că dinastiele suntă pentru popore, era nu acestea pentru ele. Foile maghiare să prefacă că nu-șî potă asplica acesta conduită a Românilor din Transilvania, éra diarulu „Magyar Polgár“ din Clusia No. 34 a. c. merge pănă a crede că, nevoindű acei Români a merge pe calea absurdei legalități unguresce, nu le mai rămâne alta pentru realisarea dorințelor ă loră, decâtă rescularea cu arma „și asta e causa,“ dice acelă chiaru, „că chilia acelei conduite o aflăm și în speranța eroismelor cuceritore ala lui Brătianu din viitorulă celă mai de apropo.“ Nu suntemă de credința Ungurului de la „Magyar Polgár,“ 1) din contra susținemă că evenimentele din afară, nicăirî in Europa n’ară are astăziî atâta influință câtă în Austro-Ungaria, căci bine sciă Maghiarii că înființarea dualismului și a speranțelor de cucerire până la Marea negră nu este meritulă soră propriă, ci ală trinității Solferino-Sadovva-Königgrätz. Orn sumă, causa Transilvană este de mare interesă pentru România și de acea eatrete studiată și bine-cunoscută de publicul ă d-vóstru. Sctă că acesta interesare nu provine din tendințe de cuceriri, ci ea provine din datorința conservării proprie și pentru a nu fi cuceriți. D. Brătianu a spus„ ună mare adevără, cândă adisă că Transilvania trebuie să ramână independintă , adeveră basată in istorie prin atâtea tractate, închiriate între casa domnișore și „Statali Transilvană.“ Pentru mai buna lămurire a acestui adeveră, îmi permită a estrage câteva pasaje dintr-ună articulă ală farului „Zukunft“ No. 64 a. e., despre „pasivitatea Românilor din Transilvania.“ „Basa cea slabă a nefericitei sisteme dualistice, ojice numitul țsiară, este din ce in ce mai evidentă, iará periculele aduse asupra imperiului multă cercată prin coalițiunea mon 1) Redactoruld de la „M. Polgar“ nu este Ungurii io naționalitate, ci este Armenii renegată născută in Turcia sau invecinata la Criatur. Se scie ca insemna a fi renegată. Red. strunsa austro maghiară crescu totö mai înfricoșații. In zilele trecute Românii din Transilvania, după mai multe meetinguri, se determinară cu unanimitate întro conferință de 400 notabili, ținută la Mercurea , de a nu participa la alegerile pentru dieta de Pesta. „Este trista, cândö întruna stată constituționalii nu maî române unui popori altă mijiocă pentru apărarea drepturilor fisele, ecâtu resistența pasivă. Inse ce pare se fa*că alta Românii din Transilvania, față cu starea lucruriloru de ații , pentru a nu renuncia la onorea lorii politică și a nu’șî lăsa propria individualitate națională se cadă jertfă nesățiosului Molochy magiara? De astăminlre ca ca acesta era desemnată Romăniloru și prin desvoltarea nouă istorică a stăriloru politice din Marele Principalii, unde denșii facă preste doue bestialitățî ale populațiunei. Transilvania șî avuse întocmai, constituțiunea și independința propriă legală, ca și Ungaria, Croația ori ce alte țări. Anume până la 1848 ea, afară de Domnitoriu, nu avea nimica comunii cu Ungaria ; din contră, începăndu de la timpulii diplomei leopoldine (2) și al sancțiunei pragmatice (3) pene cătră miijlocul secluluî nostru, se trage prin Urtă legislațiunea transilvană, ca unü fire roșiu, protestațiunea solemnă a sfaturiloru Transilvane contra celei mai micî suposițiuni de vruo legătură mai strinsă a Transilvaniei cu Ungaria. încă in 1791 camera Transilvaniei acceptă pentru țară titlulu de „Mare Principatu“ numai pre lângă condițiunea : „ca acelu titlu nicîodată se nu serve spre știrbirea, drepturilor acestui PRINCIPATU DE SINE STĂTĂTORU ȘI NEATÂRNATORU DE CĂTRA NICI UĂ ALTĂ ȚERĂ.“ (Cuvintele legii înseși/: „Mai departe ne aducemă cu miristare aminte de furiele turbate ale resbelului civil din anul 1848-49, în care, după cum se scrie, 40,000 Românii ’șî versară sângele pentru Tronă și Patriă Lupta acastă din partea Romăniloră era îndreptată mai cu semă contra uniune forțate cu Ungaria. Prin urmare „Procedura ministeriului ungurescu, în cestiunea unirei, se póte numi o satiră greșit asupra Principielor eterne și neclătite ale dreptului și ale legalității. ... Pe cându Croației s’arată celăpucinu o constituțiune în aparenția, arbitriulă maghiaro- ministerială a casată simplemente constituțiunea Transilvaniei; »Iu, cu tote stările politice de pân’acumă ale Marelui Principat, a făcută tabula rasa și n estinsă legile Ungariei, și bune și rele , preste Transilvania: într’aceea a denegatu țeriî cu o perfidiă escursilă tote acele instituțiuni unguresci, cari— cumă e d. e. legea electorală ungară,—basându-se pe principii cevașî mai liberale, puteri în câtăva se prindă bine poporului romănesen. Legile transilvane de la 1863-64 prin care se introdusese în țară egalitate: politică-națională, nu aflară iertare înaintea ministeriului maghiaru, ci ele se delăturar, simplemente pe calea ordonanțeloră, sub pretestare ticălosă că nu suntă sancționate d (2) 1092 sul Leopold I. (3) La anii 1722 și 1714. Tractate de statut, închiriate, cumai amfidice, față în față cu dinastia și numai cu dinastia. (Nota Corespondenței), regele încoronații, ce și cumu dreptulu publicu ală Transilvaniei, care nu pretinde încoronarea Principelui terți,ară fi pusă când va vreunu pentru p’acea impregiurare • din contră, Leopoldü ala II (1791) a oprită categorică camerei transilvane d’a participa la actulu încoronării maghiare, nici chiară pentru solemnitate, ca prin acea sĕ nu s’arunce vreuă umbră preste autonomia Transilvaniei.“ „Și cumă stau trebile în Transilvania de la unire încóré ? In puterea unei legi electorale din cvulă de mițjiocă, bărbații de sciință, și așa numiții onorați orî, n au dreptul de alegetorî; lü aă casa în mare măsură toți nobilii (boieri de nascere), de ar fi și cerșetori orî porcari, Hindu că nobilimea cerșetore este peste totă maghiară4). In Ungaria se cere pentru alegetorî un ccasă de 5 fi, în Transilvania de 8 fiorini 40 crucerî. Regimul ă maghiară nu se rușinază a motiva acesta anomalia prin gradulu inferioru de cultură ală țeranilor ardeleni. Se vede că, după conceptele maghiare de cultură, profesiunea de tâlharî și bătăliile electorale sunt calitățile esențiale ale culturei. Adevărată cu aceste virtuți, mulțămită lui Dumnedeu,nu se află în Ardeală în aceaașî stare ca prin ținuturile maghiare din Ungaria.Tot asemenea de nedreptă și perfidă este și împărțirea cercurilor electorale. Orașele mici, care au abia 2000 locuitori, alegă una deputată și cetățî de 6000—10,000 locuitori douî deputați, era prefecturile d e. că a Unedorei cu 204,000 locuitori, între cari abia 4000 neromânî, alegă totă numai douî deputați Despre starea presei în Transilvania ajunge a minți un singur cas: că înainte cu câteva septemâni S’a trimisü o ordonanță guvernială redacțiuneî, „gazetei Transilvaniei din Brașiovă „care i opresce încă și simpla decopiare de articol, carii nu sunt filomaghiarî, chiară și din diarele de Viena.“ „Zuuuft“ este o faia aptă pentru interesele poporațiunil pru slave din Austria și est latină locă atâtă de îndepărtată de Transilvania, cumă e Viena, și scrie totuși, cumă vedeți, despre sartea și starea Româniloră transilvani, apărându-le dreptele interese cu atâta căldură, ară partea cea mare a foiloră nóstre din Bucuresci ignoreză cu totulă sortea conaționalilor din Transilvania! (5). Ei bine, ve mai mirați atunci, dacă strainiî ne privescn atâtă unora de alții a fostă de slabi? Nepăsarea causa principală a slăbirei nóstre în totă loculă, și numai cândă nu vomă suferi se pătimăscă nici celu mai micii membru ală corpului oostru națională. 4) Trebuiul, observamü aici sarului „Zukunft“ cä, precum în Ungaria, așla ți în Transilvania se află mű mare nimerii de privilegiați români de națiune și orientali de relâgiune; numerile acestora privilegiați, cari se pot fi asemena prea bine cu mazilii cu nómurile și pene și trezi logofeții, su urcă în Transilvania pene la limii suflete. Tóte celelalte familii boierescî du rangu mai înalte sau turcită,“ precumii se <^ic< în România. Noa Cor. 5) Nu tóte, pentru că suntă unele care se ocupă cu zelfi mare de causa națională a Transilvanilor, întrebarea ensă este aici cu totulă alta dăcă acolo foi suntă sau nu suntă informate ci ajunsă despre estiune șî dacă se afla în atare d a o trata cu tac,tulii și prudenția cerută neapera în asemenea cestiuni. Nota Red. celă corpă va putea fi întregă sănătosă și tare. Ca o noutate tristă și o dovadă vie despre terorismul maghiară, va pute servi și procesul de presă, pertractate aici în 18 ale curentei, înaintea curții juraților, contra redactorului „Federațiunei“ Alesandru Roman. După ce procurorulă de Stată, Carolă Rabh, desfășură într’ună modă violente ataculă seă contra tuturoră Româniloră aderință principieloră depuse în cunoscutulă pronunciamentă de la Blaștă, numitulă redactoră ală „Federații noi“ fu dechlarată cul voturi contra 1 de vinovată și fu condamnată la închisore pe unii anii, murită de 500 fiorini și suportarea speselor judecătoresc de 30 fiorini 4 cr. Nimică peste dreptatea ungurască. X. D-luî Redactare aici <jiariu ul ROMANULU Douimdo redactore, Amă vedută cu destulă indignare nă comunicată în Monitorulu oficialii No. 65 din 21 Marte, care se silescu a demimit cele petrecute în ziua de 15 Marie, diua alegeriloră, și păne astăzi, in privința d-lui Simeon Alesandrescu. Comunicatulă dice că d. Alesandrescu nua fostă arestată de cătă peuă nopte, temându-se a nu fi omorâtă de adversarii lui. Însă, d-le redactare, faptulă o cu totulă altă felă. D. Alesandrescu n’a fostă arestată numai uă nópte, elă este și aitî în arestară preventivă la mă locă cu făcătorii de rele, tara voise ’să libereze pe garanția, căndă nisce bandiți, prinși asupra faptului in bătaia d-lui Radu Grecenu, s’aă liberată. Cei ce butii suntă liberi și bătuții arestați. Și, domnule redactare, ca se nu remăie publiculă în amăgire, e rețtăndă cele spuse în comunicată, facemă descrierea faptului și în detaliu, ca se nu prelungimă, destulă numai se se scie care este adeverulă . In ciua de 15 Marte d. Simeon Alesandrescu, ca delegată din partea d-lui primară ală capitalei a deschide secțiunea a IV-a din colorea albastră, la deschiderea ședinței, după urnă se scie, a fost maltratată și arocată in tinda Sf. biserici Radu-Vodă, dimpreună cu alți trei alegători: Nuțu Gregore, Mușat Rădulescu și Christache Ștefănescu, cari nu făcuseră altă de cătă a apăra pe d. Alesandrescu de a nu fi bătută. După căteva ore a fost eliberată ș’a mersă cu toții cei arestați la parchetă, spre a’șî face protestațiunea. Duminecă la 16 Marte, între orele , venindă acasă de la verulă Ion Păun Constantinescu și trecândă pe la bariera Piscuui, a luat-o pe șoseaua Văcărescilor și spre a veni acasă. In dreptul stabilimentului d-lui Penciu Serbu și Petre Ollenu, d. Alesandrescu vede mai ântăiă pe ună luptăcomisar ală cărui numelă cunoscemă, carele, adresându-se către elă, iî dise. ..In numele legii se mă urmezi.“ D. Alesandrescu ’s- a Întrebată pentru ce? are vreună mandată de aducere? Luptă comisarulă îi replică „mandată suntă că singură^ D. Alesandrescu aîncepuse a se descepta în inimă abia imboboeilă a Bergeronnetteî. —! Vino, îmi dise, luntrea mea este într’ună sinuletă ală țermului. Ne ’ndreptarămă spre acea parte. Bergeroneta mergea răpede înainte, să veniamă după densa, observând cu plăcere grația âumbletului ci copilărescă, perfecțiunea ir. adeveră de admirată a taliei sale, ce o desemna uă biată rochiță de pânză cenușia. Părulă eî d’ună blondă deliciosă cădea în bucle pe umerii sei rotundi și albi; ochii eî albaștrii ca peruscua reflectaă uă blândețe îngeresca, indicăndă totă d’uă dată ună spirită precoce și meditativă; buzele iei aveau surîsurî fine și fermecătorie, obraji, fiera o d’uă delicată nuanță trandafirie, și dinții mai albi de cătă spuma valuriloră. In oăletotorrele ce făcuseră prin Britania rata iubită, adese întălnise-mai prin cămpiele cele maî necunoscute june fete incăntătore, care ’mi aduceau aminte precumă pe tiranele lui Marmontel, deja nici vădată nu voii asemă că copiliiă mai interesantă de cătă Bergeronetta; suplă modesta sea inveșmăntare, ea are eleganta simplicitate a paserelor ală căreia nume purta procumă și comica ei vioiciune. Intrarăiiu în luntre. Ea o conduse singură c’uă dibăcie in care Îndemânarea se unea cu forța , gracia cu nepăsarea. Admiramă acestă organisațiune totă de uă dată energică și fragelă , mládiosă și neobosită. O complimentai cu surisă și’inî response că asta nu este nimică, că soia deja a conduce să șalupă cu pânze și că adesea se docea cu tatălă-scă, marinară din insula Tiidi, de plimba pe mare familia Tivuarien. Vorbindă. aată-flă, ajunseră mă la insulă , mă bielă colțuleții de pămăntu, în câteva colibiere și câte va firicele ale unei vegetațiuni rare și arse de ventură mării ; poetică prin profunda ei melancolia și monotonă măririi a oceanuluî ce o încungiură. Bergoroneta 'mi arăta locuința persónei ce voiamă să vede, și o părăsii, promițendu’i că voi veni îndată la colibă cî să deű cartea ce trebuia se daă junelui Robertă Lupină eră intrat în coliba tatălui Bergeronettei, numiu Goetheo, care mă prim cu cordialitatea unui marinară bretonă. Elă țțjise fiică sele să pue pe r^esă pâne, untă slănină, cidru, și rachiu. Pe cândă Bergeronetta dispunea mesa rustică, că esprimamutatălui surprisa și plăcerea ce simțeamu la vederea acestei copilițe ătătu de mică ș’atâtă de spirituală. D’uă dată husele marinarului se încrețiră, ochii lui, carii la începută aretaă satisfacțiune și orgoliă, sa ’nveluiră d’uă căță ce se prefăcu în lacrime, și indreptându-se către pragulă colibei sele îmi făcu semnă se să urmeză. — Ai mare dreptate, îmi zise éla încetă, C’uă espresiune îndeuioșită. Bergeronetta este forte frumosă și forte bună. Ea este fericirea mea! Cândă o vădă, suntă mulțămită. Cândă căntă—și ’î place mult se cânte,—mă inveselescu. Cândă o sărută . . . ași vrea s’o mai sărută ... Ei binecunoscă pe cineva, care locuiesce la Paris, care este bogată, pe câtă se spune și încă sună femeia cumă se cade, care ’nai-a cerută copila ca s’o crâscă, s’o facă fericită, asecuvăndu-me atătă ea, că tu și toți cred din insulă că va fi spre norocirea ei; astferă m’amă și otărică se trămită pe Bergaronetta în capitală se me despart du dânsa. înțelegi d-tea domnule? Se me despartă de astă copilă!.. Ni credu ensă că voi puté dobândi aceste curagiă! — Te înțelegu, tată Goethro și, d’ași fi în oculți d-tele, ași avè aceaași slăbiciune. — Nu este așa d-le ? Se saă pe scumpa nea Bergeronetta asta de departe, dea că le secură ași muri de întristare. Pe căndă termina aste cuvinte, Bergenoîotta ne anuncă că mesa este gata. Tatăluiée se inturnă repede și făcu câțîva pași in intru, pentru ca fii-sa să nu vadă lăcrămile ce-î umpleau ochii. Eramă mișcată, Aveam a neastă operă se consilieză pe fata Goethro se intiărnită pe Burgerronetta la Paris, și se facă ună tablou despre pericolele ce întâmpină junele fete din poporă in Babilonia nostra modernă ; dară mamă cutezată se fac asupră-mi respunderea unui aseminea consiliu otărîtoră. După ce amul făcută onore prințiului breton alu marinarului, mi-amă luată congediă de la densula. Bergerronetla ’rai dete cartea junelui Tivutarien. — Iți mulțămescă de bunătate; d-le, îmi jiso un; d. Roberto va vede că amu grijă a-înapoia cărțile. — Pesteuă oră comisiunea d-lele va fi îndeplinită, frumósa mea copilită. Strinsei mâna lui tata Gaddro, care privea pe nasa surbclenda și care, reportându privirea asupră-mi,i se ardicând ușior din umeri: — lubesce totto multă pe micuță Robertă ! , copilăria! Bergeronetta mă insoci păne la Inbarcaderă. Acolea sări in luntrea sa. — Dară vrei să plutimă iarășî înpreună? — De ce nu, d-le! Nu sunt ore destul de bună marinară ca se te conducă? — Escelinte! adăugară, sărindă lingă densa. — In dece minute ajunserămă la formulii lui Loc-Tudi. Voi i se daă luntrării cu mele câțiva bani, ea refusă; atunci o i-amă promisă d’a-i trimite, îndată ce mă voiă intorce la Paris, cărți frumóse, instructive și amusante. Ea bătu în palme cu bucurie și presintă buzeleră mele frumósa eî frunte rotundă de un albăță mierosă pentru uă fată de pe țermă. — Cărțile nu se refusă,jise ea c’mă tonă încăntătoră, și le voiă citi cu mare plăcere în memoria d-tele, Domnule. Și îndată își reluă lopețile, și că mă depărtai, nu ensă fără arunca din cândă ști cândă vă privire in urma mea asupra gentilei marinare, privia insula cântândă mă Sâne plângătoră ca ună adio. Simțit, după oă vagă impresiune de părere de reă, camă lăsată vă părticică din anima mea pe fruntea candidă și pură a micei nereide din insula Tudi. (Urmarea pe mâne).