Romanulu, septembrie 1870 (Anul 14)
1870-09-19
818 „INFORMAȚIUNILORI.“ Te ai supărată, soboră pentru camă recunoscută, cumă eliceaz, că grea ’ti se face misiunea de amică ALEGERILE LA PLOIESCI. Ploiesci, 17 Septembre. Mâne suntu alegerile comunale. Astăzi trupele din garnisone au fost adunate tn piéda publică și primblate pe straie spre a speria pe cetățianî. Dorobănțimea asemenea este concentrată. Amenințările contra alegetorilorii se facă pâpă mare scară. Mandate de arestare se promită cu grămada ómenilorü cu acțiune și influință, deca se vor amesteca in alegeri. In facia unorii asemeni procederî. In facia amenințărlor iT putem armate, cetățianiî proiescenî au hotărîtul a se abținâ. Und avisü ln acestü sensu s’a împărțiții astăzi în orașiu, manuscrisă, In mai multe esemplare, căci a fostă cu neputința a se tipări aici, tipografulă nevoinde a se însărcina cu acesta. Acesta avisa s’a împărțită ROMANULU 19 SEPTEMBRE 1870 Către alegetorii comunali din cetatea Ploiesci. De trei ori, în aneste din urmă optăspre izece luni ale guvernământului actuale, consiliulă comunale ală orașiului Ploiesci a fost disolvată contra legii. De două ori Ploiescenii l’au realesă, înfruntândă tote ilegalitățile ce li se opuneau. Celă din urmă consiliă a fostă nu numai disolvată, ca și cele ce l’au precesa, deri, înainte d’a lă disolve, a fostă și întemnițată luptă regimele stării de asediu ce, de la 9 Augustă, s’a proclamată în capitala districtului Prahova. Starea de asediătotă continuă. Fiindă dorii că în asemenea împregiurărî cetățianulă cu opiniunî independințî nu este liberă d’a-șî esprime votulu, decâtă cu risculă d’a fi lovită și închisă, de aceia s’a hotârîtă ca toți cetățianii onești și liberali și cari nu voră se se facă complici ai desfrâului cărua Ploiescii suntă dați pradă, se se abțină de a vota, acceptând c zile mai bune pentru drepturile poporului și pentru libertate. Ploiesci, 17 Septembre, 1870. Astă nopte, pe la 12 ore, d. Ghiță Ionescu a fost căutată acasă de dorobanți, spre a fi arestată, suptă cuvântă că făcuse propagandă pentru alegeri prin mahalale. D. G. Ionescu lipseșce mai dinainte la Târgoviște și asta feru a scăpată de arestare. E că cumă se facă alegerile. Soldații și dorobanții au pușcile încărcate și suntă gata a trage. X. principe, s’au gasitu epistole ale tele la Băleanu, în care, prin anticipare, începi prin a-i dice. — „Măria-ta!“ Și cele ce-mî spune socia mea, le confirmă Șiariul guvernului care, după ce m’acusă pe mine de tote aceste halimale, susține camü „fugită ierii.“ Și pe cine crede guvernulu că va puteamăgi cu aceste minciuni pe atătu de asurde, pe cătă și de infame? D. Gr. Băleanu lucrăndă cu Mazzini și făcendu revoluțiune la Jilava pentru a se face domnii!!.. Mazzini conspirândă pentru a face domni în România!!.. D. Băleanu conspirăndă cu sătianii din Jilava pentru a resturna că domină!!.. Eu am fugită pentru revoluțiunea de la Jilava? Demi nu eu m’am întorșit din Paris, pentru ca se confruntă și se înfruntă pe cei carii ziceaă că noî amă fostă mestecați în revoluțiunea Candiano? Demi, nu că am scrisă i subscrisă că d’aceaa mi-am întreruptă călătoria ? Nu că am scrisă:— E căme la porțile temniței ? Și căndă am făcută acesta ? Atunci, căndă infamia consiliariloră principelui Carol a mersă pân’a bate, a tortura pe prisoniarî în temnița soră!!.. Și siamulă guvernului cuteză adice de mine: „ fugită sorü ?“ Și consilierii principelui Carol cu teză a Șice, a afirmat că s’aă găsită la d. Băleanu hârtii compromițăto 5rie pentru mai mulți capi roșii!!.. Cu teză a spune: „Faptul descoperirii și mărturirii lui Băleanu e positivă“!! A!... înalți consilieri! faptul descoperirii și mărturirii națiunii, în facia celoră ce faceți și Șireți, este că sunteți nișce mișei calomniatori și trădători ai națiunii. Acesta este faptură positivă: îlu constată din nuoă și vaî de națiune și de cei carii ve ascultă, de nu se voră curma aceste infamii! Sfârșescă, căci epistola mi s’a făcută pre lungă, spuindă națiunii că, pe cândă consilierii principelui Carol invită cu atâta nerușinare ș’afundă puterea esecutivă în atâtea mari și felurite infamii, diarele englese spună că guvernulu rusescă a cerută de la Sultanulă. „1. In considerare că timpulă este ’naintată, se se permită flotei ruseșci a ierna în anulă acestuia la Nikolaieff. 2. A cerută se i se spună pentru ce s’a adunată atâta oștire la Șumla.“ I Turcuță a respunsă: „Nu pote primi cererea, fiindă că ea este în contra tratatului supscrisă de puterile garanți. Trupele de la Șumla simt ă adu’ nate pentru a se esereita cu armele cele nouă.“ țiarulă englesă dice c’acesteaj sunt ă preliminariele pentru ruperea tratatului de la Paris. Acumă ori cine este îndreptăj a cugeta asupra actelor guvernului României; ori cine este in posițiune a ’nțelege, pentru ce se inventeză pe toată fiua revoluțiunî;! oricine póte pricepe pentru ce consilierii principelui Carol voiescă, cu orice preță, se susție că se urzescă revoluțiuni!... Națiunea este prevenită, prin urmare mi-am împlinită datoria. C. A. Iosetlc, a dinastiei, în facia fapteloră miniștrilor ăiei, și că ți se face atătă de grea, în câtă, dec’amă trebui se judecămă după cuvinte, mai se acusî pe Romanulu de dinastiofagie. țicî că temperamentală ne diferă, că nu ești extremă, și totuși atătu de puțină justifici acesta, în cătă ne ataci cu violență, pe căndă noi nu’ți făcuserămă celă mai mică atacă, ci ne mărgineamă, cu cuvintele cele mai curtese ș’aprope măgulitore, n’ți spune că ne imputezi ceva de care singură te faci culpabile. Unde aî veșiută aci mă atacă, nă provocare, nu ’nțelegemă. Dera de.... timpulă e nesuferită, noura, ploaie mereu, sórele nu se mai aretă și naturele impresionabile se irită pe ună asemene timpă. Ne resemnămă. Ense, decă ne supunemă a suferi penă și consecințele zeului timpă, și fiindă că cjieî că rădici cavaleresce nă mănușiă — pe care, fiă ifisă în parintese, uu’ți amă aruncat-o,— te rugămă se aibî în privire cinci lucruri: I. Se fii, cumă Șiei, cavalerescă, și se nu te adresezi acelorăa cari nu’ți potu respunde, cari nu te am provocată, ci numai aceluia care, cumă clici, te a provocată și care n’are pretensiunea d’a represinta ideiele nimenui de cătă ale séle proprie. II. Se nu ataci pe absinți în discusiune, căci acesta n’ar fi cavalerescă. III. Se nu clidi că n’aî făcută cea-a ce aă făcută alții, căci p’atuncî nici nu esistai și nu se pote sei ce ai fi făcută, dec’ai fi esistată. IVI. Se aibî de grijă a nu perde din claritate, cumă ai făcută in numerulu trecută subliniândă cuventură Romanulu, astă-felă în cătă și noi și totă lumea acundată că despre Șiamiulă Romanulu vorbesci ș’acumă, deefiții să fiî leale, aî se fii silită se faci erată la erată. V. Se fii cu desevârșire cavalerescă, d-ta care ne strigi, sasă visiera! și se’ți rădici visiera, după cumă rădicămă p’a nostră, presintăndu-ne la lupta nobile și reale subsemnândă fără pseudonimă: Emiliu Costinescu. P. S.— Se zice că nu este nici ună biletu de amoru fără post-scriptum. Pe lângă înăcrirea cu care ne vorbesci, epistola nostră póte trece pre bine dreptă ună biletu de amoră, se ne fiă deja permisă a aadauge, în post-scriptum, câtă ni se pare a fi de utile uă disensiune de principie, fără necuviințe, demnă, plină de amenitate, și n care ne ar plăcea lămuri nesce cestiuni din cari ni se facă necontenite imputări. A mă vrea, spre exemplu, se lămurimă cestiunea „mâncării che florü de ieri,“ ospățiă care singură a scăpată lumea de idolatrie, ca și de sclavie. E. C. cu mari anevoiDțe, căci agințiî polițienesc și administrativi urmăriați pe împărțitorî. E că acelă avisa : C0RESP0ND1NȚA PARTICOLRA A BOiMAnrvijiri. Viena, 25 Septembre, 1870. Confirmă schiitoră ce se avemă pe ne astăzî, întâlnirea și întrevorbirea ministrului de esterne ală republicei francese cu cornițele Bismark în Meaux, n’aă avută nici ună resultată palpabilă, fiindu-că condițiunile de pace, ce le pune, Prusia suntă cu multă mai umilitate, decâtă ca guvernul actuală ală Franciei se le pot accepta în numele națiunei francese. Bismark adică, pe lângă condițiunile ce le cunoscemu din (ziaristica oficiosă a guvernului prusiană, din conversarea corespondentului engleză cu cornițele Bismark, pe care varan trămis’o ieri și din două circulare ale lui Bismark, ce le publică Monitorulu prusiana, a’ia căroră sensu este același ca și ală conversăreî avute cu corespondintele englesă, pretinde de la guvernulu republicană ca, pâne la învățarea definitivă a păcei, armata prusiană se ocupe forturile principale ale Parisului. Acesta ară însemna atâta ca Parisul, și d’impreună cu ele Franța Intréga se se resemne de a se mai apăra în contra invasiunei germane și se se supune grației sau disgrației regelui Wilhelm, care apoi, intrate uă dată la palatulă Tuilerieloră, ară dicta pace nu națiunei francese, ci lui Napoleon al III restaurata prin baionetele prusiane pe tronulö perdută. Departe se fie ideia de noi, ca guvernulu actuale ală Franciei republicane ar fi fi astefelu de demoralitate, încâtă se primască aceste condițiuni, ce ară însemna trădarea intereselor, a căroră conducere li s’aă încrezută de către națiunea francasă. Oh, nu ! Parisulu se va lupta și se va apăra înaintea și înapoia celoră douăzecî de forturi, ce le are și, în casuță estremă, ișî va vinde viața cu prețulu sângelui pe baricadele și pe stradele Parisului. Pacea deci astă(J) este mai problematică ca orî-și-cândă, deorece regele Wilhelm, a cărui ideiă fișă este se dicteze pacea în Paris, va refusa oriși ce lasă de împăcare ce -i-o ară oferi guvernulu republce francese. Pe cândă J. Favre ține conferințe cu cancelariulu regelui Prusiei, armata inamică a incongiurată Parisulă. Principele de coronă ală Saxoniei se află cu cuarticula seă generală ală armatei de la Meusa in Grand- Tremblay, — două mile nord-estice departe de Paris. Pluuila prusiană este de a ataca Parisulu în frontura sudică, adică cele tre forturi Bicêire, Ivry și Charenton. Probabilă că ataculu principală va fi diriginle asupra fortului Ivry, pe cândă Bicêire și Charenton voră fi numai pușcate, pentru a împedica foculü ce ară pute veni din partea aceia în castele armatei prusiane. Reușindă a lua Ivry, apoi voră erupe directă spre puntea d’Austerlitz și Bercy, pentru ca apoi se atace lunga linie a fortificațiunilor principali spre Belleville și Auteuil. Prin căderea fortăreței Toul, inamicul a căștigată un șanță fâne considerabilă, pentru asediarea Parisului, fiindăcă prin căderea Toulului, Prusiania aă căștigată linia drumului de seră de la Rină și pene în apropiarea Parisului, pe care acuma își vor transporta parcurile foră de artilerie Și piesele cele colosale de artilerie, cari sunt necesare pentru bombardare. Cu tóte acestea éase Prusianiî voră avea multă de lucru pene ce voră pute face acestă liniă a drumului de feri practicabilă, deorece ea este nimicită și subminată de-a lungul drumului de către Francesc. Ga fortăreță Toul posede uă posițiune eminentă importantă, ca punctă strategică ne o demonstră perseverența și repetitele încercări ale inamicului de a o ocupa. Garnisóna acestei fortărețe merită totä lauda și admirațiunea, aflândă că ea, constându abia din 3000 capete, a fost în stare afină în cursă de 40 de mile mă asediă și oă bombardare înverșiunată din partea a 30.000 Prusiani și că a respinsă de repetite ori cu succesă strălucită asaltulă inamicului. Bombardarea acestei cetățui a durat șăsea zile neîntreruptă ziua și noptea După capitulare, pe care o putemă numi cu totă dreptură onorifică, garnisana a fostă tractată după condițiunile de capitulare statorite la Sedan. Prusianiî adică, ne mai fiindă în stare a transporta și a îngriji de enorma sumă de prisoniarî francesî și ne mai scunde unde se’înșelje, deorece tote fortărețele Germaniei sunt pline și îndesuite, se mulțămescu cu depunerea armeloră, punendă pe prison iarî pe picioră liberă, după ce au luat parola de onore că în decursulu acestui resbelă nu voră mai lua arma în contra Prusianiloru. Despre perderile Prusianilor, cari trebuie se fi fostă considerabile, nu amă aflatu încă nimica, și nici că vomă alia curende, fiindă că lista căriuțiloru se va publica din partea Prusianilor, din precauțiune câtă se va pute numai mai tárijic. Astfelă aflămu abia astăzi de la oficiose prusiane că la asaltulu întreprinsă în 15 i. c. în contra fortăreței Toul au căzută 1000 de Germani. Asemenea au făcută oficiosele prusiane și despre uăerumpere a mareșialului Eizaine din Metz în 14 1. c. despre care jurnalele independinte englese și belgiane afirmau că unui corp de armată, supt conducerea lui Canrobert, iar reușită a străbate linia de asediu a inamicului și a scăpa spre Paris. Ele am tăcută, pene ce uă corespondință a principelui Friderică Carol, din cuarticulă generală din Metz, constatază acesta acțiune militară a lui Bazaine cu adausulu că: „din partea nostră perderi însemnate.“ Melzul” deci se ține și se ține forte bine, astfelin încâtă inamiculu a resemnată a’lă ocupa, fiindă că acesta trece chiară și peste forțele militare ale armatei și artileriei victoriose a învingătorilor de la Sedan. Miseria armatei prusiane înaintea Melzuluî este mai presusă de oriși ce descriere. Lasă că viata pene la genunchi în apă, déja epidemia culcă cu miile de Prusiaoî la pomente. Cifra celor bolnăviți, de când se asediase Metzulă, cari au fost transportați parte la Berlin, parte s’ră așezată prin lazaretele din apropiarea Metzului, se suie la 80,000. Acesta este și causa pentru ce regele Wilhelm a dată ordină ca prima armată de reservă ce s-a formată la Rhin supt comanda arhiducelui de Mecklenburg Schwerin, se pornescă spre Francia. Bravura generală Uhrich încă ține Strasburgulu cu o energie admirabilă. Terminându-se asediatorii lucrările fortificatore, in decursul cărora au fost întrerupți de repetite ori prin bateriile și erumperea trupelor franceze, se anunță că în septemâna acesta vor întreprinde asaltură generală în contra Strasburgului. Acesta cetate antică și nefericită este nimicită cu totul prin focurile prusiane. Incendiile sunt la ordinea Jileî, astă-felă încâtă locuitorii nici nu se mai încerci a stinge. Credă că veți fi aflată deja că atâta în Strasburg, câtă și în Mitz, s’a proclamată republica cu mare entusiasmu. Astă-fi constatiză chiară și corespondințele oficiase prusesc, că generaliulu Theremin, cea fostă comandantulă garnisónei de sperare în Laon, nu póte fi acuzată de culpabilă la catastrofa întâmplată. Culpabilule, dérà voimă sem lă numimă și noî astăfelă, aă fostă ună soldată din garda de artilerie cu numele Henriot. Acesta având o servită în citadelă, trăia de la desastrulă armeloră francese din 6 și 7 Augustă întrună e saltațiune patriotică ce ajunsese la gradulu deliriului, care impregiurare punea în mirare pe toți aceia ce cunosceau recele și determinatul ă se caracteră. Elă avea particularea datină de a vorbi cu sine dnsușî, astefel, îlă audeaă în timpul ă acesta o jscândă de repetite ori: „Eă voi arunca aicea totu în aeră! Pe cându se apropia inamiculu de fortăreța, ele comunică intențiunea sea redactorului diurnalului de l’Aisne, care servia ca voluntară întrună regimentă de linie. Afară de acesta împărtășire făcută, apoi împregiurarea ci, conformă serviciului sef, numai elü dispunea de chicile camerelor, cu prafur de pușcă, nu mai permite nici să índoiela că Henriot au pusă focă. Henriot servise în campania din Crimea, de unde se reî ntorsese decorată. A vorbi despre cruzimile strigatóre la cehă ce se comită Prusianii pe totul iua, iai-o reservă pentru uă altă ocasiune. De astă dată se comunică câteva puncte din regulamentulü Landsturmului prusiană din 21 Aprile 1813, din care ne putemă convinge cătă minciună și ipocrisie desvalta Prusianiî, față cu francs-tirourî francesî. § 39 ale acestui regulamentu sună: Landsturmului nu’î este permisă a purta uă uniformă sau ună costumă ală scă propriă, fiindă că acesta ’î arespune periculului de a fi cunoscuți și persecutați de inamică. § 7. „Consignată fiindă, lupta Landsturmului este un luptă de desperare, care sfințesce ori și ce mijlace.“ § 8. „Este deci chrămarea Landsturmului a împiedeca atâta înaintarea câtu și retragerea inamicului, a’să ținâ necontenită în flacă, a prinde munițiunea, curieri și recuți sei, a redica ospitalurile lui, a întreprinde năvăliri nocturne, scurtă cisă, a dă neliniști, a-i răpi somnulă, a’să nimici singuratică unulă câte unulă, sec în corpuri unde numai va fi posibilă, astfel precum ă ne învață exemplul Spaniei și ale Rusiei. Teronsmulă ce’să desvoltă guvernorii civili și militari ai puternicei Prusii în provinciile ocupate dincolo de Rhin, a ajunsă în culmea sa. Justiția prusiană acolo nu cunosce incursiție sa o procesă regulată, ci numai un singură padepta care este mortea desonoratóre prin strenge. Astăfelă se ’naugurez! imperiulu „fricei de D^eă, a moralei sacre ș’a libertății adevărate“ ale regelui Wilhelm în provinciile ocupate, era în lăuntrulă imperiului, apoi persecutări și transportare în ’nchisorî. Astfel să fu transportata bătrânulu democrată I. Iacoby dinpreună cu comerciantula Max Heilig în ’nchisore la fortărața Loetzen, pentru că au avută temeritatea cele d’ântâiu a ține ’ntruă adunare la Koenigsberguă cuvântare, în contra anesărei Alsaciei ș’a Lotaringiei, érrt pe celă din urmă pentru că o dată mijlocele pecuniare pentru tipărirea și răspândirea conduselor aduse în acea adunăre. Ca pretenstă pentru aceste măsuri reacționare, oficiosele prusiane au perfidia a spune, că a servită motivulă ca aflândă poporațiunea acelora provincii ca ’n Germania însășî se află voci cari combată anecsarea, devin și mai renitențî și ’nverșiuna din contra autorităților și poliene și militare prusienescî. Cine afară de Nemții orbiți se mai pute indoi, că, după terminarea acestui