Romanulu, septembrie 1872 (Anul 16)
1872-09-17
7 S 2 ROMANULU, 17 SEPTEMBRE, 1872. Bucuresci, Septembre, 1872. Domnitorii redactori ai ROMÂNULUI. Domni redactori. Ca foștii luptătorii românii in revoluțiunea de la anii 1848 — 1849, și ca unulă care amu statu în relațiuni mai d’aprope cu celă mai mare luptătorii numitu Avramă Iancu Horea, mireau libertatea d'a ve ruga se bine-voiți a da publicității următorele amănunte asupra vieții eroului decedații, intitulații chiarü de inamicii sei Maghiari, regele mintiloru. Avramii Iancu Horea fu născuții in comuna Vidra-de-susű, din părinți adevărați Români, de religiune ortodoxă. Tatait eroului se numia Alesandru și era unulul din cei mai distinși locuitori in comuna sea, mai mulți ani fu rude comunale. Moșială eroului decedații fu preotii ortodoxii totu în Vidra-de-susű. In revoluțiunea lui Ioan Ursu Horea, luase parte activă fiindă că se rudea d’aprope cu Horea. Avramă Iancu, după absolvirea studiilor filosofice, termină și cursură de dreptă în Clujă cu forte bună succesă, apoi deveni advocată. în primăvara anului 1848, se afla ca practicante la tabula numită regescá în Târgul Mureșiului cu mai mulți conscolari, în Aprile, junimea română din Târgul Mureșiului ținuse mai multe conferințe cu junimea ungară, secuiă și sasă în privința egalei participări la tote drepturile civili și politice ale patriei, fără deosebire de limbă și de naționalitate, dérii nu isbutise a se ’nțelege, lăncii se retrase in căminulă seă penă aprope de Dumineca Tomei, optă zile înainte de 3 (15) Maiű, 194S. La grandiosa adunare națională din câmpulă Blajului, numită câmpulă libertății, lanci se presintă cu mai bine de două mii Români munteni. Toți junii români de pe acelă timpă se intreceaă a țină discursuri entusiastice către popoaba adunată, ănsă nici unulă nu putu isbuti se întrecă pe muntenulü Iancu. Repausatulă profesore Simeonă Bărnuțiă fu marele patriotă care soiuse dea adunării naționale însemnătatea ce i-se cuvenia, deja a doua di trebuia omulă comandante, care in primejdii se sole conduce poporul. Poporulu dorit a doua di își află salvatorele in luna persana a lui lancu, care fu purtată pe brașie in triumfă. Românii nu mai cugetau decâtă la lancu, și pe fiecare di născoceau felurite imnuri asupra persónei sale. Cu inceputul revoluțiunii, Iancuri numită de comitatură naționale română din Sibiiă ca prefectă de legiune in munții apuseni și cu reședința la Câmpeni. Daci începu a-și organisa glotele, numindă tribuni, centurioni, decurioni, etc. pe cei mai bravi luptători ai săi, între cari Corcheșiă, Andreiă, Iamboră veteranulă, Fodoră și alții. Prima espedițiune a lui Iancu fu, in unire cu mai mulți prefecți de legiune, până la Clujă, pe la finitură lui Octombre, 1848, cândă prefecții și tribunii români reeșiseră a desarma pe inamică și a’lă arunca peste fruntaria transilvană. Comandante ală armiei imperiale austriace de pe acelă timpă, cu reședința în Clujă, era generarele Wardener. Acesta chiamă pe toți prefecții legiunilor române la sine, le mulțămi pentru concursul dată și leăise se concedieze omenii pe la căminele loră, răci e în stare, cu armata regulată ce are la disposițiune, se apere Transilvania în contra inamicului. Prefecții congediază poporulă și ... o minune a treia di generarele insurginte Bem intră in Clujă cu 3500 omeni și câteva tunuri, eră generarele Wardener, în retragerea se ar muri la Turda. Daci nainte începe lupta Românilor ă ș a lui Iancu în contra Unguriloră. Home vold încerca a descrie cu deamănuntură faptele eroice ale nemuritorelui eroă Iancă: ele se află pe scurtă înșirare în istoria revoluțiunii de la 1848 până 1849 de d. Alesandru Papiă 11 - mană în Viena, déri meritele și faptele eroice ale lui Iancu în acea cărte suntă forte pe scurtă și cu pre puțină interesă, nu din cauză că scriitorele nară fi voită a’șî face datoria pe deplină, ci mai multă pentru că datele istorice au fostă culese în pripă și pote și de omeni cari ar fi voită a mai încărca din meritele lui lancu și asupra altor persane, numai poreclite cu numele de tribuni. Adevărații tribuni și-au câștigată renumele lor, pe câmpul de bătaie, pe aceia a ’i va cunosce națiunea ca și pe lancu. Ună altă inconveniiune in menționata istoriă mai este și acela că : unele din date nu sunt culese de d-sea, ci de diferite persone forte onorabile, dérii cari cu tote acestea nu se pot ă lua ca adevăruri istorice nestrămutate, căci autorele se pote pronunța numai asupra aceloră date cari vor fi recunoscute de intrega națiune ca adevărată întâmplare, și personele cari au figurată în diferitele lupte n’au fostă consultate. Asupra luptelor petrecute în munții apuseni supt conducerea lui Iancu, fară pute scrie un volume forte mare, este însé desperată ca se voră afla persone cari se vor ocupa cu totă dinadinsulă de acesta afacere, care intereseza întrega națiune română. Românii, după mai multe lupte sângerase în tote părțile Transilvaniei, dorit cu deosebire după căderea Sibiiului, când însuși generalele Puchner fu silită a se retrage cu remășițele armatei in România, mai toți tribunii și omenii de arme alergară a se alia cu lancu, pene și bravură prefectă Axente Severă fu nevoită a se retrage cu ai sei spre munți. In spre primăvara anului 1849, lancu se puse in înțelegere cu toți frații sei de arme. Ei se sciură apăra cu totă demnitatea in contra inamicului. Cetatea Alba-Iulia era înconjurată de armata maghiară. Prefectură Axente, cu alți tribuni, bătu in drepta și a stânga pe impresurători și isbuti a pătrunde in cetate, și a se retrage iarăși la locul ă seă. Pe acestă timpă nu se mai afla in totă Ungaria și Transilvania nici ună pictură de soldată austriacă: numai eroulă Iancu cu prefecții și tribunii sei mai apăra onorea împăratului și a dinastiei sale. Ungurii orgolioși, după ce cuprinseseră și chiar Buda, credura că, deci au putută bate pe generalisimii Windisgraetz, Zellacich, Puchner, Schlich Urbană și alții, trămiseră pe uă june comandante, mai fără esperiență, numită Vasvary cu vreo—2500 ómeni ca se bată pe lancu, se ’să prindă și se ’să ducă legată la Kossuth, care era guvernatore in Ungaria. Acelă comandante îngâmfată veni în munții de către Clujă, din partea medinopțială. Românii alergară la lancu spuindu-i că Ungurii inainteza. lancu 'i întrebă câtă de numeroși suntă inamicii? și i se respunse că suntă vre 2000 seă 2500. Atunci chiamă pe câțiva din tribunii sei și le adresă următorele cuvinte : — „Frațiloră, suntemă în mare periculo: daca ne voră bate Ungurii, nu va mai remâne nici numele de Română;“ apoi, întorcându-se către tribunulă Corcheșiă îi <jise:— „mergeți de ’i bateți și, neisbutindă, se nu mai veniți la mine.“ A doua gri lupta se dete: Ungurii periră pene la mulă; însuși comandantele Vasvary i-se tăiă capulă cu ună toporă. Audindli guvernatorele Kossuth d acesta perdere, se otărîse trămită p’ună Română ca se pacifice cu lancu, pe Dragostă din Crișiana, care era și deputată în Camera Ungariei de p’atunci, care veni la lancu cu care ținu câteva conferințe. Pe cândă se părea că se ’nțelegă, lui Hatvany, pătrundea n Abrudă. Iancu fu ’nsciințată, părăsi conferința, ca prin minune abia se putu strecura pe josă din Abrudă și spre séra ajunse la Câmpeni, cartierul ă seă generale. Prefecții Butenu și Dobra, cari se aflaă la conferință, ramaseră în Abrudă pe parola de onore a lui Dragoșiă, și sortea le fu că Dobra a doua di fu omorîtă și capulă i-se înfipse într’uă suliță, érű Ungurii strigaă: acesta este Dumnedeulu Româniloră ! Butenu fu transportată la marginea Transilvaniei, aprope de comuna Josași, unde fu spânzurată d’uă salte. Armata ungurescă, în numeră de cinci mii cu artileria și cavaleria, abia putuse a se aședa în Abrudă, cândă d’uă dată se anglică preotulă Grozea, în calitate de tribună, s’a aruncată cu totă furia asupra carelor, cu provisiuni ce mergeau după armata maghiară, le-a coprinsă, a omorîtă pe toți soldații din escortă și s’a retrasă la locuri sigure. Iancu pe d altă parte, chiar în noptea acea a, ținu ună consiliă de resbelă cu toți prefecții și tribunii ce se aflaă la Câmpeni, după care dete ordine a se aduna totă poporulă în masă spre anconjura Abrudulă ș’a ataca pe inamică. La ordinele eroului se adunară toți Românii, pene și femeiele pe la locurile cele mai strivite și cu toții acceptațî momentulă cândă se va da semnalul de bătaiă. Aida a treia zi, după orecari ploui torențiale, se ’ncepu lupta resultatulă fu totala stingere a armatei lui Hatvany: numai comandantele, cu câțiva călereți, se putu strecura și scăpa de furia poporului română. Dragostă rămăsese in Abrudă, ascunsă intr’uă pivniță, poporulă află că este in Abrudă, pe dată ’să descopere și ’să taie în bucăți ca p’ună vendetoru de patria. La acesta luptă grandiosa luară parte toți prefecții și tribunii cari se aflau refugiați in munți, dintre cari cei mai însemnați fară prefectură Ionii Axente Severă, preotulă Grozea, tribunii Andreiă, Iamboră, Corcheșiă, preoții Simeonă Balinte, Vlăduță și alții. Lupta acesta s’antâmplata in Iuniă, 1849. Românii mai susțineau de-a lungul Mureșiului, pe malură stângă, supt alți tribuni, și alte lupte parțiale cu Ungurii, déri și aceștia stau în de aprópe înțelegere cu cei de supt comanda lui Iancu și, ori unde câștigau Românii câte uă luptă parțială. Ungurii credeau că totă Iancu este peste totă locală. A treia luptă se drete cu generarele comite Kemény Farkași. Și acesta pătrunsese până la Abrudă, déra pe dată se convinse că nu va ave nici ună succesă bună. A treia zi după sosire, dis-dedimineță, lăsă numai două sau trei companii de infanteria în Abrudă și cu perfidia spuse că va ataca pe lancu, déru luă calea spre Zlagna și, ajungându aci, dete ordinea se țină mă te demn in biserica catolică mulțămindu lui Dumnez]că că s'a putută strecura numai cu perderea a 2 séu 3 companie, pe cari Românii in prima luptă si măcelăriră până la mulă. După acesta a treia perdere, Ungurii nu mai cutezară a se bate cu lancu. Kossuth, in cele din urmă rile ale domniei sale, ținu ună consiliu de resbelă, in care se otărî a se însărcina însuși generarele Bem să atace pe lancu. Bem însă respunse că Românii se bată pentru independință ca și Maghiarii și că densulă nu póte se se isbescá cu ei, căci toți s’au procurată arme și, după atâtea victorii, este cu greă a câștiga lupta în contrafară. Revoluțiunea unguresca nu sară fi putută stinge, décá nu intervenia puternica Rusiă. Generarele supremă, principele Puschievici, apăru în Ungaria, era generarele Liders în Transilvania. Acesta recunoscu bravura lui Iancu și a celorăalți prefecți și tribuni români, uă altă armată maghiară, supt comanda După ’nvingerea Ungurilor, generarele Liders chiamă pe Iancu și pe alți tribuni la Sibilă, le mulțămi pentru curagială arătată, apoi le promise decorațiuni. După câte ’mi aducă aminte, fură decorați de guvernulă Austriei în Viena următorii: repausatulă Simeon Barnuță, Papiă A. Ilariană, Ion Axente Sever, preotulă Simeonă Barinte, preotulă Grozea, tribunii Andrei ă, Fodoră, Francu, și alții uă mulțime, numai eroulă lancu refusa categorică și respunse că nu s’a bătută pentru decorațiuni ca se ’și impodobesc o peptură, ci pentru drepturile Româniloră asupriți, se li sedea alte drepturi și va fi decorată. In urma admirabilei abnegațiuni, lancura persecutată și chiarű arestată, tóte le suferi, déra caracterulă seă ramase nepătată. Meritele lui, fadă cu națiunea și chiar cu imperatorele și dinastia sea, suntă atâtă de mari, încâtă condeiulă meă nu este în stare a le pute descrie. Mé coprinde ună floră, cândă îmi aducă aminte că chiar unii din colegii sei cutezaă a ’să critica supt cuvântă că nu sară fi sciută purta mai plăcută către guvernă și că trebuia se primescá decorațiunile oferite, dérű îmi permită a aduce înainte următorulă proverbă: „mulți viteji după bătaie.“ Mulți din cei ce se îngâmfă cu numele de tribună, nici n’au încinsă sabia și ’n urmă unii din aceștia, geloși de meritele și gloria eroului, se silină a-i-o întuneca. Poporulă română cuse numai de Iancu sciu și va sei în viitoră, pentru că er a salvată onorea națiunii. Însuși generalisimulă austriacă, cornițele Radetzky, i-a trimisă ună biletă cu invitațiune se ’și puie numele și scrierea pe hârtiă spre a o aședa într’ună albumă între cei mai vestiți generăli austriacă lancu scrise pe biletă astăfelă: „Avramă lancu Horea, conductorele Românilor din Transilvania in anii 1848 până la 1849.“ Ca fostă colegă de arme ală decedatului erou, amă voită a ’mi face să mică datoria scriindă aceste linie, deși capacitatea mea, in comparațiune cu meritele sale, este cu totul debile. Bine-voiți a primi etc. Aaronu Crainicii. Monitorele oficiale constată, ca și noi — prin comunicatură de mai la vale—cansele dezailării trenului de la Ploiesci din 7 cuvinte. Șinele drumului de seră suntă atâtă de bune și de solide, încâtă au necesitate de continue reparațiuni, încă din primii ani ai circulării liniei!"1 Ceea ce putemă adauge la comunicată este că, daca nu s’a ivită nici uă nenorocire, acesta se datoresce machinistului locomobile!, care, vedendă pe lucrători fugindă, presimți ce va și opri forța vaporii, ceea ce micșioră violența accidentelui. Eră comunicatură: „In privința accidentelui ivită la 7 cuvinte, prin derailarea trenului de la Ploiesci, aprópe de Periș, după raporturile primite la ministeriu, acesta derailarea provenită din imprudința șefului lucrătorilor însărcinați cu înlocuirea unei șine, șefă care fiindă surprinsă de ună trenă care mergea de la Bucuresci la Galați, mai înainte d’a fi fixată șina la loculă ei cu desăvârșire, în locă se pună semnalulu obicinuită de poprirea trenului, péne cândă se’și ispravéscu lucrarea sea, îndată ce a regluta trenulă viindu, peretându'și presința de spirită, atâtă ein câtă și lucrătorii aă fugită in pădure. De aci a resultată că machina ajungându la acelă locă, s'a resturnată împreună cu tenderulă, éra două Vagoné galé cari urmau să eșită de pe șină. Nimeni n’a fostă vătămată și călătorii n’aă simțită nici chiară să scuduire seriosă. „S’a luată îndată disposițiuni de a se găsi acelă șefă de lucrători și a se da judecăței, spre a-și lua penalitatea după lege. “ ÎNTÂLNIREA de la berlin. Supt titlul de corespondință particulară din Berlin, privitóre la î ntâlnirea de la Berlin a celor trei imperatori și primiloră foră miniștrii,lndependancebeige publică următorele refresiuni pe cari găsimă utile a le însera și noi: Se pete Zice are că ’ntălnirea de la Berlin n’a avută delocă scopuri politice, că — născută din întâmplare saa din vr’uă obligațiune de politețe—n’a produsă de câtă spectacole militare și ’mpăcăciuni personale ? Ară fi ună ce copilărescă a pretinde una ca acesta, copilărescă a argumenta cu lipsa vr’unui protocolă, cu lipsa de ori-ce ’nțelegere. Negreșită, n’a fostă conferință ’n regulă cu secretari cari se dea actă de promisiunile ce s’aă putut face, îase suveranii, miniștrii loră, șefii de servină ai cancelarieloră loră s’aă întâlnită în tote zilele și și-aă schimbată ideiele, vederile, impresiunile. Aă vorbită, și spre ce obiectă și-aă putută îndrepta convorbirile ? Lucru să se ghicesce ușiară. Situațiunea generale a Europei, trebuințele statelor- loră, necesitățile politice cari se potă prevede sau pentru a fi sau pentru ună viitoră apropiată, era ceaa ce, după bunulă simțit, a trebuită se fie tratată și aprofundată într’ună modă mai multă sau mai puțină seriosă. In prima liniă, printre aceste necesități, se pune pacea. D. de Bismark a stăruită multă asupra acestui punctă, atâtă în articlele inspirate din belorusele câtă și ’n discursul către consiliarii municipali din Berlin, ca cum ea ară fi fostă ideia-mamă a ’ntrunirii. *Și ’n adeverit, pacea, care de la ’ntronarea tratălui Alesandru n a ’ncetată a fi obiectivulă politicei ruse, astăzi e uă trebuință pentru Germania, uă condițiune de esistență pentru Austria. Cândă vă țâră nainteza ’n civilisațiune, cândă poporațiunea ’i devine mai desă, pământulă mai rară și mai scumpă, vedemă că cultura devine ’ntr’ânsa mai intensivă. Țeranulă, ca se ’și sporescu mijlócele, atunci se gândesce mai puțină a’și rotunji domeniulă, a ’să întinde prin noul acisițium, de câtă se’i cerá —■ prin sclință și prin lucru — mai multe producte. Ințelenirea cedeza locală aplicațiunilor chimiei. Același fenomenă se constată și ’n vidța stateloră. Rusia, a doua zi după epoca ’n care Petru celă Mare o scose din nămolul barbariei, avea se’și arunce privirile’ de cucerire asupra țerilor, ce-o neomețu aă: avea se se simță ați~Sa către Bosfoil și bogatele câmpii ale Asiei Mici, precum vădinioră Germanii erau atrași spre Italia, Francesii spre țerenii Rhinului. Acestǎ perioda a istoriei trecută-a ore pentru Rusia ? Poporul ei renunțată-a ere a se respândi’n afară? Ară fi temerarii! se se afirme, înse cea a ce se pote zice far’a fi desmințită de fapte e că suveranulă ei actuale a ’nțelesă c’avea de inplinită că sarcină mai nobile, mai mare decâtă aceaa d a adauge noui cuceriri la vastele ntinderi pe cari i-se esercită autoritatea. Acesta sarcină era se rădice civilisațiunea, moralitatea poporului rusă, se ’să înzestreze cu mijloce mai puternice de producțiune, într’ună cuvântă, se suprstituie cultura intensivă culturei estensive. Urmată c’uă persistență, c’uă tenacitate, c’uă logică care nu sară pute lăuda 'ndestulă, opera ’și, dete primele’ fructe ’n Ziua cândă, fără versare de sânge, cabinetul din Sant-Petersburg putu sfâșia și face se fia sfâșiate disposițiunile cele mai umilitore ale tratatului de la Paris. Prin urmare in acestă momentă nu Rusia va voi se’și schimbe calea spre a apuca pe cea urmată supt traiul Nicolae. Ea a eșită din repausă, pentru că nu mai are nevoie de repausă, caré va rămâne fidele ideiei de abținere și de desinteresare ’. Gestiunile politicei estelibre, pe care o caracterisa atâtă de bine principele Gortchakoff când î 'ntr’un Zi, c ună tonă pe jumătate seriosă, pe jumătate glumeță, fiindă vorba despre reducerile ce trebuiau făcute ’n bugetul imperiului, consilia suveranului sef, ca cea mai eficace reformă, se suprime ministerial afacerilor străine. Ceea ce Rusia face din rațiune, Germania va face din sățietate. Prusia și-andruită poporațiunea, înse câți ani ii va trebui ca se și asimileze nouele provincie! Amă auzită ansumi pe ună locuitoră din Magdeburg, anexată de la 1815,