Romanulu, martie 1881 (Anul 25)
1881-03-06
210 se nu se ducă la revista de la manej, totuși nu ținu sema de acesta înșciințare și se duse la revistă și de acolo la marea ducesă Catarina, unde dejuna. Pe când se întorcea de aci, pe la ora unu și jumătate, se audică detunare forte tare sub trăsură, tocmai pe când mergea d-alungul canalului Catarina, detunare care sfărâmă partea dinnapoi a trăsurii. Împăratul sări jos ; în același moment un oficial din gardă se repede spre el și, în groza că viața împăratului este în pericol, uitând formula sacramentală, îl strigă, punând mâna pe umărul împăratului: « Gosudaresc! rănit ? »—Mulțămesc lui Dumnedeu, sunt neatins, nu te îngrozi, răspunse împăratul, dar trebuie să văd ce fac răniții. Erau trântiți pe pământ mai mulți răniți, atât casaci din suită cât și trecători civili. împăratul se apropiă de un casac greu rănit și ordona să fie imediat transportat. Alături cu densul și încongiurat de un public numeros, un soldat din garda imperială ținea pe atentator. El îi legase manile. Atentatorul ținea într’uă mână un pumnal, oi în cealaltă un revolver. El este tânăr, cu un față palidă, cu păr galben și uă mică mustață. împăratul îl privi un moment, apoi ordonă se ’iea d’acolo și se pregătea a se îndrepta spre Palat pe jos, deși vizitiul îl ruga să se urce în trăsură. Intre acestea uă mulțime mare alergase din tóte părțile. Dar d’abia făcu împăratul câțîva pași, și din mulțime e și un tânăr [care se apropia de tot de dânsul, rădică un obiect în aer și apoi îl trânti cu totă puterea la piciorele împăratului care, după cum afirmă cei ce erau prin pregiur, își făcu cruce. In acest moment avu loc uă esplosiune îngrozitore, toți cei din pregiur fură aruncați la pământ. Nu trecuseră decâte două, cel mult trei minute între antuiul și cel de al douilea atentat. Când se împrăștie fumul cel negru, se vădu Țarul zăcând pe pământ și scăldat într’un sac de sânge. Atentatorul prins este auditor în academia de mine și se numeste Grusniakoff sau Rusnakoff; el afirmă că nu cunosce scopurile atentatorilor. Loviturile ce a suferit Țarul sunt îngrozitore. Piciorul drept este sfărâmat de sus până jos. * * * Agenția rusă relateză următorele : „Primii medici cari se grăbiră a veni, pregătiră imediat aparatele trebuinciose pentru amputare. Părțile de jos ale piciorelor se mai ținea și de părțile de sus numai prin nisce fâșii de carne. Din mușchii sfâșiați curgea sânge mult Se aplicară îndată pansamente de cauciuc la piciorul stâng și drept și la mâna drepta, care fu găsită rănită supt mânușa plină de sânge. Inelul de logodnă sfărâmat, intrase în carne. Arterele fură legate pretutindeni spre a împinge sângele către inimă. Supt influența medicamentelor date, Țarul respiră și deschise ochii. Preotul Curții profită de acest moment de speranță spre a-i administra grijania. Dar îndată după aceea bătăile inimei încetară ; câteva minute apoi Țarul era mort.^ * * * Pester Lloyd publică următorele două telegrame din Petersburg, cu data de 14 Martie : »Cercetările la Academia de mine au dovedit că bombele explosibile au fost preparate și umplute chiar în laboratoriul Academiei. Foi volante nihiliste, prinse de poliție, nareză faptul în chipul cel mai cinic. Cele d’ânte- cuvinte sunt, acestea : Die lo konceno (opera s’a îndeplinit).* — „Atentatul a fost otărît de un club care se află în cuartierul Abuchow. Stradele prin care trebuia să trecă Țarul erau în astfel de chip ocupate de atentatori, încât uă scăpare era peste putință. Astăzi dimineță s’au găsit pe strade nisce fâșii de hârtie acoperite cu cifre, probabil minte lozinca nihiliștilor. *« * Die Prese publică și ea următorea telegramă din Petersburg, cu data de 15 Martie . »Prin esplosiune au fost rănite sau omorîte mai bine de 20 persone. Cornițele Loris-Menkoff cunoscea de 3 zile planul conspirațiunii și ruga pe Țar se masă din casă, dar el refusa. Ni se face cunoscut că comitatul instituit pentru acesta serbare, a amânat-o pentru altă zi, îndată ce a aflat că Luni, încape înaintea Curții cu jurați, procesul atentatului de la 2 Decembre trecut. ** Monitorul oficial de aci publică că circulară a ministrului de interne prin care atrage atențiunea prefecților asupra sortei preoților care trebuiesce definitiv fixată. In acest scop, ministrul invită pe prefecți se staruiese, pe lângă comitatele permaninle ca se preveda în bugetele comunelor, atât urbane cât și rurale, legile necesare personalului clerical. * * * Mâne la 5 Martie, studenții Universității din Iași, serbeză a șasea aniversară a Clubului. In acastă ședință solemnă se va face darea de semn de mersul Clubului în acest an, precum și o disertațiune despre „Darvinism și aplicațiunile sale la știință” ținută de d. C. Mile. Felicităm tinerimea universitară ieșenă pentru statornicia cu care a luptat spre a face se se vede în faptă resultatele frumóse ce dă asociarea și urăm Clubului durată lungă și deplină reușită în scopul de înfrățire și luminare reciprocă a membrilor lui. * * * Monitorul oficiale de ieri a publicat lista personelor din jud. Mehedinți ce au dreptul de eligibilitate pentru Senat. * * * La 25 Iunie viitor, se va ține concurs înaintea juriului ce se va ’ntocmi la facultatea de medicină din București pentru ocuparea catedrei de chimie organică de la scala de farmacie din București. * * * Sucursala de la Iași a băncii naționale a ’nceput a funcționa de la 1 Martie. Personalul Băncei s’a completat, numinduse, după Steua României, ca censorî d-niî N. Drosu, V. Adamachi, V. Gheorghian și I. Daniel; ér ca administratori d-niî N. Ion, N. Dimitriu, S. Meyerhoffer și Stravolca. * * * înaintea Curții cu jurați din Covurlui, ne spune Poșta, se judecă procesul grafiatului de Tecuci pentru fals în acte publice. După un incidinte de amânare Curtea a intrat în desbaterea fondului alaltă-seri pe la orele 3 Ț. * * * Circulațiunea pe Dunăre este cu totul restabilită vaporul și a început regulat cursele între Galați, Tulcea, Ismail, Chilia. * •V. * In plasa Bahluiului (jud. Iași) s’a suprscris suma de lei 310 l. 77 pentru incendiații din Focșani. * Scriea că caii călărașilor din Iași ar fi suferind de răpciugă se declară cu totul neîntemeiată de medicul șef al divisiunii IV, d. dr. Otremba. SGIRII ALE DILEI Comercianții Capitalei a hotărît a da un banchet domnului Ion Brătianu, președinte al consiliului de miniștri. Banchetul, de 800 de persone, s’a fixat a se da Dumineca viitóre. DIN STRAINETATE Pester Lloyd publică următorea telegramă din Londra, cu data de 14 Marte : „Principesa Julieff (Dolgoruky) soția împăratului Alesandru II, a părăsit astăzii dimineață Petersburgul cu totă familia sa, spre a se duce în Italia. Atât principesa cât și copii sunt preveduți în testament.* D. Gladstone a declarat în Camera Comunelor că a înputernicit pe generalul Wood să prelungescă armistițiul cu Boerii până Vineri (18 Marte). —x — Üa telegramă din Durban, cu data de 12 Marte, anunță următorele : „Nișce informațiuni demne de totă încrederea, spun că uă mare agitațiune domnesce acum printre locuitorii Statului liber Orange, cari nu aștepta decât un protest spre a se uni cu Boerii din Transvaal El privesc cu neîncredere ajutorele trimise de Englesi și atribuesc acastă desfășurare de forțe intențiunilor ce cred că ar fi având Engliteza de a-și anecsa Statul liber Orange. Se anunță din Algeria următore, către ».Journal des Débats :* »Câteva triburi de la fruntaria marocană își fac în acest moment un adevărat resbel. S’au dat mai multe lupte sângerase. Nu sunt informațiuni precise asupra originei acestui conflict. ROMANULU, 6 MARTIE 1881 Sentința în procesul d-lui L. Kaufmann contra societății căilor ferate române — Urmare și fine 1) — Direcțiunea princiară a căilor ferate ar fi deci nu numai în stare ca față cu a treia personă să precădă pentru societate la acțiuni juridice de tot felul chiar la acele care trec peste mărginile administrațiunei avere! societății și a esploatărea căilor ferate, [cod. corn. 280,231), ci și față cu societatea disposițiunile iei nu sunt supuse la nici un fel de restricțiune afară de cele prevădute în art. X și XXII ale convențiunei Consimțimentul adunărei generale nu s’a reservat nici măcar pentru coșurile de vânzare, amanetare și contractare de împrumuturi; art. X al convențiunei nu interdice vândarea căilor ferate în mod absolut ci numai pentru durata pericolului de amortisațiune a nouilor obligațiuni de Stat române, așadar nu în favorea acționarilor ci a creditorilor Statului român, ci contractarea de împrumuturi care după § 43 lit. c din vechiul statut era legată de consimțimentul adunărei generale, acum după § 43 al noului statut, este dispensată de acastă necesitate. Acțiunile direcțiunei princiare a căilor ferate române sunt așa dar pe deplin independinte de voința acționarilor. Presupunându-se chiar că guvernul român, prin faptul că a recunoscut direcțiunea princiară a căilor ferate ca organ al societății acționarilor, a luat asupră și îndatorirea de a administra afacerile societății conform cu interesele iei, totușiotărîrea asupra a ceea ce este conform cu interesele societății și mai cu semn în cazul unei colisiuni între interesul Statului român și interesul societății, s’a lăsat pe deplin în libera voință a direcțiunei princiare a căilor ferate și a guvernului român de la care își primesce densa instrucțiunile. Societatea acționarilor casé n’are la disposițiunea iei nici un mijloc pentru a face se valoreze voința ei deosebită de voința direcțiunei princiare a căilor ferate și mai cu semn pentru a o sili pe acesta a se conforma decisiunilor adunărei generale, care după art. 231 cod comerciale sunt obligatore pentru representanță. Ea nu pate nici se revoce pe membrii representanței, care se opun voinței iei și se ’inlocuescá prin alții, deore-ce prin art. XIX al convențiunei și § 21 al statului revizuit, dreptul de numire și concediare a membrilor direcțiune! este lăsat guvernului român în mod irevocabil, nici nu pate se tragă la respundere pe membrii representanței pentru neurmarea ordinelor adunărei generale deorece în contra unei acțiuni ce ’i s’ar intenta de consiliul de supraveghiare pe baza art. 241, 226 și 194 din cod. com , s’ar opune obiecțiunea, că membrii representanței au lucrat după instrucțiunile guvernului român, pe care sunt obligați a le urma, conform art. XXII al convențiunei și § 22 din statutul revizuit. Din tote aceste resultă conclusiunea că, după statutul revizuit, deși societatea posede încă în adevăr un organ, prin care póte se hotărîrî, dar ea nu mai are nici un organ pentru esecutarea lor, căci deși direcțiunea princiară a căilor ferate este desemnată ca organ al societății, dar nu este de fapt astfel. Societatea reclamată este lipsită prin urmare în urma modificărilor introduse în statute, de organisațiunea necesară pentru ființa unei societăți pe acțiuni. Adunarea generală nu pate se pună societatea într’un asemene posițiune falsă, tot astfel precum un personă psihica, care se bucură de libera disposițiune, nu póte se ’și creeze uă minoritare a iei printr’uă liberă supunerea sea supt tutela unei alte persone. La acest resultat se ajunge asemene când se examinază competința adunărei generale pentru luarea otărîrei în cestiune nu dupe legile prescrise pentru acesta, ci după voința acționarilor exprimată în contractul social. Prin încheiarea contractului social ei s’au supus la onorîrile societății luate în mod regulamentar, dar nu absolut, ci numai în afacerile societății. Deci pentru acționarul care n’a aderat, sunt neobligatóre nu numai tóte acele otărîri ale societății cari sunt privitóre la afaceri străine scopului societății, ci și acele care dau societății un caracter cu totul altul. Acesta s’a făcut prin disposițiuniile statutului revizuit. Prin contractul social acționarii întrunesc misele lor pentru un scop comun astfel că acționarul singuratic nu mai are dreptul de a dispune de acele mise proporțional cu parearea, ci numai totalitatea acționarilor prin organele lor instituite. Comunitatea intereselor tuturor acționarilor îl oferă flecărui acționar dă garanție că disposițiunile asupra averei sociale luate de totalitate sunt conforme și cu interesele sale. Acesta garanție ar lipsi când dispunerea asupra averei sociale s’ar acorda unei a treia persone afară din societate , personă care ar fi cu putință să se lase ar fi condusă în procedarea sei de motive străine sau chiar opuse interesului societății. Nu se pote presupune dar că acționarii prin încheiarea contractului social au avut să acorde totalității și dreptul de a dispune în aest mod de averea societății. Și din acest punt de vedereotărîrea de la 3 Marte 1880 s’aratà a fi oă încălcare a competițiilor adunărei generale. Nu se pote obiecta că, dacă adunarea generale (după espunerea de la alin. 3) a a 1] A vedea »Românul[ de ers, 5 cuvinte, vof. competinta d’a aproba convențiunea de cedare a esploatării, urmeza din acesta și competința iei d’a organisa administrațiunea așa cum s’a făcut, în statutul revizuit. Deși prin încetarea propriei esploatărî a căilor ferate a ’ncetat și o parte însemnată a activității organelor societății acționarilor, ceea ce a fost un motiv d’a înlătura organele și instituțiunile societății care erau însărcinate cu esploatarea; totuși, chiar după cedarea esploatării și administrațiunii către Statul român,i-a remas societății uă alta parte a activității sale, mai cu semn păzirea drepturilor care rezultă pentru societate din convențiunea de cedare a esploatațiunei faciă cu Statul român și grija pentru menținerea substanței averii sociale care se află în administrațiunea iei și pentru acest rest de activitate propriu, societatea trebuie se aibă un organ ca să aducă dorința iei la îndeplinire, ci direcțiunea princiară a căilor ferate nu pate fi privită ca atare. Afară d’acesta chiar atunci când societatea renunțând la esploatarea propriă, n’ar mai avea trebuință d’un organ care să lucreze pentru densa, nu s’ar putea justifica organisarea dată representanței. Din acesta presupunere s’ar putea trage conclusiunea că nu mai este nici un motiv pentru esistința mai departe a societății. Deorece nu s’a tras însé acesta consecință ci s’a otărît continuarea esistințeî societății, organisațiunea iei legală rămâne der asemenea necesară. In fine nu se póte rădica nici obiecțiunea căotărîrea de la 3 Martie 1880 a fost luată cu majoritatea voturilor, care, după § 43 lit. g din vechiul statut., este suficiente pentru disolvarea societății și trebuie se fie prin urmare, cu atât mai mult suficientă pentru otărîrea în cestiune, care pregătesce disolvarea societății. Căci între otărîrea de disolvare și otărîrea în cestiune nu există raportul că cea d’ânteî fiind mai coprindetare coprinde într’însa și pe cea de a doua, astfel încât, din admisibilitatea celei d’ânteî s’ar putea conchide și pentru admisibilitatea celei d’a doua. Din contră aceste doueotărîrî au nu numai în privința creditorilor societății, ci și a acționarilor un efect esențial, atât de deosebit, încât nu este de loc admisibil a se trage oă conclusiune dintr’una asupra celeî-l-alte. Deosebirea lor s’arată mai cu sema într’acesta, că otărîrea de disolvare a societății ar fi fost urmată de lichidarea și împărțirea averei societății esistente în timpul disolvărei, pe când otărîrea în cestiune care acordă Statului român, străin societății, dreptul d’a dispune de averea societății, face cu putință eventualitatea unei influințărî, asupra acestei averi, păgubitore pentru acționari în tot timpul pénă la disolvarea societății. 5. Motivele espuse pen’acum ar fi chiar ele d’ajuns pentru a contesta otărîrii adunării generale puterea obligătore față cu minoritatea acționarilor, care n’a consimțit la schimb. La acesta se mai adaugă âncă un alt motiv. Nouile obligațiuni 6 la sută ce cată a se emite de statul român în sumă de lei noi 237,500,000 conform art. VIII al convențiunii, s’asigură după art. IX printr’uă ipotecă asupra întregei rețele a căilor ferate Roman-Verciorova cu liniile laterale. Ipoteca trebuia se fie instituită printr’uă lege română și s’a instituit în acest mod. Adunarea generală de la 3 Martie 1880 prin aprobarea convențiunei a dat consimțimentul iei și la acestă înființare de ipotecă. Competința iei d’a permite Statului român înființarea unei ipoteci asupra averii societății, nu merge mai departe decât competința iei d’a oțărî prin chiar societatea de acțiuni înființarea unei asemenea ipoteci. După § 43 lile din vechiul statut nu s’ar putea contesta în adevăr adunărea generale acesta competință, când ar fi fost vorba d’a amaneta averea socială pentru uă datorie a societății , mai cu semn pentru un împrumut ce este a se contracta pentru densa. Ipoteca în cestiune s’a înființat éase pentru uă datoriă a Statului român, înființarea acestei ipoteci este, după cum a emis-o cu drept cuvânt ântâiul judecător, uă intervenire a societății pe acțiuni pentru uă datoriă străină. Precum cnse adunarea generală a unei societăți pe acțiuni nu pate să facă un dar fiind acesta uă acțiune străină și opusă scopului societății, afară de cazuri deosebite, spre exemplu, un dar remunerator care póte fi în interesul societății, (vecji decisiunea Curții supreme de comercia volum XXII pagina 281, volum XXIV pagina 222), tot asemene și intercesiunea pentru obligațiuni străine, afară de împregiurări deosebite care motiveza primirea iei în interesul societății, nu intră în cercul afacerilor pentru care acționarii s’au obligat în contractul lor sociale. Ipoteca în cestiune énse nu s’a înființat în interesul societății pe acțiuni sau a acționarilor, ci exclusiv în interesul statului român și al creditorilor săi. înființarea iei este deuă camdată, până la emisiunea obligațiunilor garantate prin ipotecă, în folosul Statului român. Cea mai mare parte a obligațiunilor a fost destinată a fi preschimbată în contra obligațiunilor primitive și de pioritate ale societății acționată. Garantarea lor printr’uă ipotecă asupra averei sociale l’a pus în stare pe Statul român, ca, prin oferirea obligațiunilor garantate prin ipotecă, să se pună în posesiunea acțiunilor ai căror posesori n’ar fi fost pute dispuși de a renuncia la posesiunea lor în schimbul primirea unor obligațiuni emise numai pe baza creditului personal al Statului român ; societatea ensé n’a avut nici un interes la acestă operațiune, deorece comercial cu acțiunile iei este pe deplin străin scopului iei. Restul obligațiunilor era destinat, după art. VIII al convențiunei, a fi întrebuințat de guvernul român pentru îmbunătățirea căilor ferate , construcțiune de clădiri, și îmulțirea materialului de esploatațiune, asemenea pentru plata cheltuielilor de emisiune și conversiune, inclusiv cu premiile de plătit conform art. VII al convențiunei, în fine pentru acoperirea datoriilor flotante ale societății. Tóte aceste cheltuieli nu erau în sarcina societății pe acțiuni, ci a Statului român, care trebuia să facă pe socotela lui proprie cheltuielile de emisiune și conversiune, după art. XII, obligațiunile societății contractate de societate înaintea transmiterea esploatațiunei după art. XXII și cheltuielile ameliorărea clădirilor și a materialului de esploatațiune în urma primirea esploatațiunei. Așadar, precum înființarea ipotecei a fost antena numai în folosul Statului român, tot astfel, după emisiunea obligațiunilor, asigurarea făcută prin ipotecă, este numai în folosul creditorilor Statului român. Acei din acționari cari au preschimbat acțiunile lor cu obligațiuni, se bucură în adevăr de acest folos, ensé nu în calitatea de acționari, ci numai din momentul când au încetat de a mai fi acționari și au devenit creditori ai Statului român. Acei din acționari ensé, cari n’au făcut us de dreptul de preschimbare a acțiunilor cu obligațiuni, nu numai n’au nici un folos din acesta ipotecă, ci sunt espuși pericolului ca, în cazul unei lichidațiuni eventuale a averii societății, se li se sustragă obiectul principal prin invocarea dreptului de ipotecă. înființarea ipotecii dar este uă măsură străină scopului societății pe acțiuni, pentru care adunarea generală n’a fost competinte să o decidă. Competința iei pentru a lua acesta măsură se pute admite cu atât mai puțin, cu cât dânsa are ca consecință preferirea neadmisibilă a unei părți a acționarilor. încărcarea averii societății, prin înființarea ipotecii, este în sine douăpotrivă vătemătore pentru toți acționarii. Intrucât cnse statul român devine acționar prin preschimbarea acțiunilor cu obligațiuni, desavantagiul care ’1 sufere ca acționar, prin înființarea de ipotecă, se compenseza prin folosul ce dobândesce ca debitor la realizarea ipotecii prin stingerea datoriei sale. Acestă preferare a acțiunilor trecute în posesiunea statului român înaintea acelor acțiuni cari au rămas în posesiunea acționarilor nepreschimbători, este neadmisibilă de lege, și voită de părțile contractante la înființarea ipotecii; ea nu e numai trecătare, deorece acțiunile dobândite de guvernul român în schimbul nouelor obligațiuni, trebuie după art. VI al convențiunii se liă scose din circulațiune și se remâne depuse pentru totă durata societății de acțiuni a căilor ferate române în mâna guvernului român. Societatea acționară încerca a stabili competința adunării generale pentru acordarea înființării de ipotecă,ficând că acesta este uă contra obligațiune pe care a luat’o asupră șî societatea de acționari pentru obligațiunile ce i s’au asigurat, iei sau acționarilor iei din partea statului român. Decisiunea atacată se uneșce cu acestă părere, acceptând că, precum adunarea generală pate să decidă asupra oportunității oricărei cheltuieli de afaceri, ea este asemene competinte a oțărî deca ipotecarea de față, cumpănindu-se echivalentul iei înotărîrea de conversiune, este avantagiosă pentru interesele societății. Nu se pate recunosce înse că înființarea ipotecii este un contraserviciu al societății, pentru folosele ce ’i-au fost acordate, însărcinările pe care le-a luat asupră’șî statul român prin convențiune, constau în promisiunea d’a preschimba acțiunile cu obligațiuni și a plăti uă dividendă fiesă posesorilor de acțiuni nepreschimbate. Promisiunea d’ântei nu se referă la uă îndatorire a statului către societatea de acțiuni, ci numai la un serviciu ce cată a se face posesorilor de acțiuni cu scopul de-a dobândi acțiunile lor; prin urmare, și contra-serviciul constând în cedarea acțiunilor, nu se face de societatea pe acțiuni și de posesorii de acțiuni. A doua promisiune este, după art. VIII al convențiunei, echivalentul pentru drepturile ce s’au acordat Statului român prin convențiune, adică dreptul de esploatare a rețelei căilor ferate și de administrare a averei sociale. Pentru acesta promisiune înființarea de ipotecă trebuie a se privi cu atât mai puțin ca un contra-serviciu al societății pe acțiuni, deorece, în cazul realizării dreptului de ipotecă, în urma venderei obiectului ipotecat, ar înceta, de uădată cu esploatarea căilor ferate de către Statul român, și îndatorirea lui de a plăti dividenda fiesă promisă. 6. Sentința atacată, declarând valabile și obligatorie otărîrile adunărei generale din 3 Marte 1880, lovesce așadar principiile de drept asupra organisațiunei necesare a societăților pe acțiuni și asupra marginilor admisibilității otărîrilor societății. Casându-se acestă sentință, trebuie să se recunoscă dor de curtea de revisiune conform § 328 alin. 3 No. 1 din procedura civilă, pe baza faptelor constatate în istanța anterioră. Dreptul reclamantului de a intenta acțiunea pe baza posesiune de acțiuni în calitatea de acționar, se recunosce în unire cu judecătorii din istanța anterioră. Propunerea anteia îndreptată asupra constatării nevalabilității otărîrilor de la 3 marie 1880 este admisibile, conform §231