Romanulu, martie 1881 (Anul 25)

1881-03-06

210 se nu se ducă la revista de la manej, totuși nu ținu sema de acesta înșciințare și se duse la revistă și de acolo la marea ducesă Catarina, unde dejuna. Pe când se întorcea de aci, pe la ora unu și jumătate, se audi­că detunare forte tare sub trăsură, tocmai pe când mergea d-alungul canalului Cata­rina, detunare care sfărâmă partea din­­napoi a trăsurii. Împăratul sări jos ; în a­­celași moment un oficial din gardă se re­pede spre el și, în groza că viața împăra­tului este în pericol, uitând formula sacra­mentală, îl strigă, punând mâna pe umărul împăratului: « Gosudar­esc! rănit ? »—Mul­­țămesc lui Dumnedeu, sunt neatins, nu te îngrozi, răspunse împăratul, dar trebuie să văd ce fac răniții.­­ Erau trântiți pe pă­mânt mai mulți răniți, atât casaci din suită cât și trecători civili. împăratul se apropiă de un casac greu rănit și ordona să fie i­­mediat­ transportat. Alături cu densul și încongiurat de un public numeros, un sol­dat din garda imperială ținea pe atentator. El îi legase manile. Atentatorul ținea într’uă mână un pumnal, oi în cea­l­altă un re­volver. El este tânăr, cu un față palidă, cu păr galben și uă mică mustață. împăratul îl privi un moment, apoi ordonă se ’­­iea d’acolo și se pregătea a se îndrepta spre Palat pe jos, de­și vizitiul îl­­ ruga să se urce în trăsură. Intre acestea uă mulțime mare alergase din tóte părțile. Dar d’abia făcu împăratul câțî­va pași, și din mulțime e și un tânăr [care se apropia de tot de dânsul, rădică un obiect în aer și apoi îl trânti cu totă puterea la piciorele împăra­tului care, după cum afirmă cei ce erau prin pregiur, își făcu cruce. In acest mo­ment avu loc uă esplosiune îngrozitore, toți cei din pregiur fură aruncați la pământ. Nu trecuseră de­câte două, cel mult trei minute între antuiul și cel de al douilea a­­tentat. Când se împrăștie fumul cel negru, se vădu Țarul zăcând pe pământ și scăl­dat într’un sac de sânge. Atentatorul prins este auditor în academia de mine și se nu­­meste Grusniakoff sau Rusnakoff; el afirmă că nu cunosce scopurile atentatorilor. Lo­viturile ce a suferit Țarul sunt îngrozitore. Piciorul drept este sfărâmat de sus până jos. * * * Agenția rusă relateză următorele : „Pri­mii medici cari se grăbiră a veni, pregă­tiră imediat aparatele trebuinciose pentru amputare. Părțile de jos ale piciorelor se mai ținea și de părțile de sus numai prin nisce fâșii de carne. Din mușchii sfâșiați curgea sânge mult Se aplicară îndată pan­samente de cauciuc la piciorul stâng și drept și la mâna drepta, care fu găsită rănită supt mânușa plină de sânge. Inelul de logodnă sfărâmat, intrase în carne. Ar­terele fură legate pretutindeni spre a îm­pinge sângele către inimă. Supt influența medicamentelor date, Țarul respiră și des­chise ochii. Preotul Curții profită de acest moment de speranță spre a-i administra grijania. Dar îndată după aceea bătăile i­­nimei încetară ; câte­va minute apoi Țarul era mort.^ * * * Pester Lloyd publică următorele două telegrame din Petersburg, cu data de 14 Martie : »Cercetările la Academia de mine au dovedit că bombele explosibile au fost pre­parate și umplute chiar în laboratoriul A­­cademiei. Foi volante nihiliste, prinse de poliție, nareză faptul în chipul cel mai ci­nic. Cele d’ânte- cuvinte sunt, acestea : Die lo konc­eno (opera s’a îndeplinit).* — „Atentatul a fost otărît de un club care se află în cuartierul Abuchow. Stra­dele prin care trebuia să trecă Țarul erau în ast­fel de chip ocupate de atentatori, în­cât uă scăpare era peste putință. Astă­zi dimineță s’au găsit pe strade nisce fâșii de hârtie acoperite cu cifre, probabil minte lo­zinca nihiliștilor. *­­« * Die Prese publică și ea următorea tele­gramă din Petersburg, cu data de 15 Martie . »Prin esplosiune au fost rănite sau o­­morîte mai bine de 20 persone. Cornițele Loris-Men­koff cunoscea de 3 zile planul conspirațiunii și ruga pe Țar se m­­asă din casă, dar el refusa. Ni se face cunoscut că comitatul insti­tuit pentru acesta serbare, a amânat-o pen­tru altă zi, îndată ce­ a aflat că Luni, în­cape înaintea Curții cu jurați, procesul a­­tentatului de la 2 Decembre trecut. ** Monitorul oficial de aci publică că cir­culară a ministrului de interne prin care atrage atențiunea prefecților asupra sortei preoților care trebuiesce definitiv fixată. In acest scop, ministrul invită pe prefecți se staruiese, pe lângă comitatele perma­­ninle ca se preveda în bugetele comune­lor, atât urbane cât și rurale, legile nece­sare personalului clerical. * * * Mâne la 5 Martie, studenții­­ Universității din Iași, serbeză a șasea aniversară a Clu­bului. In acastă ședință solemnă se va face darea de semn de mersul Clubului în acest an, precum și o­ disertațiune despre „Darvi­­nism și aplicațiunile sale la știință” ținută de d. C. Mile. Felicităm tinerimea universitară ieșenă pentru statornicia cu care a luptat spre a face se se vede în faptă resultat­ele frumóse ce dă asociarea și urăm Clubului durată lungă și deplină reușită în scopul de înfră­țire și luminare reciprocă a membrilor lui. * * * Monitorul oficiale de ieri a publicat lista personelor din jud. Mehedinți ce au dreptul de eligibilitate pentru Senat. * * * La 25 Iunie viitor, se va ține concurs înaintea juriului ce se va ’ntocmi la facul­tatea de medicină din București pentru o­­cuparea catedrei de chimie organică de la scala de farmacie din București. * * * Sucursala de la Iași a băncii naționale a ’nceput a funcționa de la 1 Martie. Personalul Băncei s’a completat, numindu­­se, după Steua României, ca censorî d-niî N. Drosu, V. Adamachi, V. Gheorghian și I. Daniel; ér ca administratori d-niî N. Ion, N. Dimitriu, S. Meyerhoffer și Stravolca. * * * înaintea Curții cu jurați din Covurlui­, ne spune Poșta, se judecă procesul grafia­­tului de Tecuci pentru fals în acte publice. După un incidinte de amânare Curtea a in­trat în desbaterea fondului alaltă-seri pe la orele 3­ Ț. * * * Circulațiunea pe Dunăre este cu totul restabilită­­ vaporul și a început regulat cur­sele între Galați, Tulcea, Ismail, Chilia. * •V. * In plasa Bahluiului (jud. Iași) s’a supr­­scris suma de lei 310 l. 77 pentru incen­diații din Focșani. * Scriea că caii călărașilor din Iași ar fi su­ferind de răpciugă se declară cu totul ne­întemeiată de medicul șef al divisiunii IV, d. dr. Otremba. SGIRI­I ALE DILEI Comercianții Capitalei a h­otărît a da un banchet domnului Ion Brătianu, președinte al consiliului de miniștri. Banchetul, de 800 de persone, s’a fixat a se da Dumineca viitóre. DIN STRAINETATE Pester Lloyd publică următorea telegramă din Londra, cu data de 14 Marte : „Prin­cipesa Julieff (Dolgoruky) soția împăratului Alesandru II, a părăsit as­tăzii dimineață Petersburgul cu totă familia s­a, spre a se duce în Italia. Atât principesa cât și copii sunt preveduți în testament.* D. Gladstone a declarat în Camera Co­munelor că a înputernicit pe generalul Wood să prelungescă armistițiul cu Boerii până Vineri (18 Marte). —x — Üa telegramă din Durban, cu data de 12 Marte, anunță următorele : „Nișce informa­­țiuni demne de­­ totă încrederea, spun că uă mare agitațiune domnesce acum printre lo­cuitorii Statului liber Orange, cari nu aș­­tepta de­cât un protest spre a se uni cu Boerii din Transvaal El privesc cu neîn­credere ajutorele trimise de Englesi și a­­tribuesc acastă desfășurare de forțe inten­­țiunilor ce cred că ar fi având Engliteza de a-și anecsa Statul liber Orange. Se anunță din Algeria următore, către ».Journal des Débats :* »Câte­va triburi de la fruntaria marocană își fac în acest mo­ment un adevărat resbel. S’au dat mai multe lupte sângerase. Nu sunt informa­­țiuni precise asupra originei acestui con­flict. ROMANULU, 6 MARTIE 1881 Sentința în procesul d-lui L. Kaufmann contra societății căilor ferate române — Urmare și fine 1) — Direcțiunea princiară a căilor ferate­ ar fi deci nu numai în stare ca față cu a treia personă să precădă pentru societate la ac­țiuni juridice de tot felul chiar la acele care trec peste mărginile administrațiunei ave­re! societății și a esploatărea căilor ferate, [cod. corn. 280,231), ci și față cu societa­tea disposițiunile iei nu sunt supuse la nici un fel de restricțiune afară de cele prevă­­dute în art. X și XXII ale convențiunei Consimțiment­ul adunărei generale nu s’a reservat nici măcar pentru coșurile de vân­­zare, amanetare și contractare de împru­muturi; art. X al convențiunei nu interdice vândarea căilor ferate în mod absolut ci numai pentru durata pericolului de amor­­tisațiune a nouilor obligațiuni de Stat ro­mâne, așa­dar nu în favorea acționarilor ci a creditorilor Statului român, ci con­tractarea de împrumuturi care după § 43 lit. c din vechiul statut era legată de con­­simțimentul adunărei generale, acum după § 43 al noului statut, este dispensată de a­­castă necesitate. Acțiunile direcțiunei prin­ciare a căilor ferate române sunt așa dar pe deplin independinte de voința acționa­rilor. Presupunându-se chiar că guvernul român, prin faptul că a recunoscut direc­țiunea princiară a căilor ferate ca organ al societății acționarilor, a luat asupră și înda­torirea de a administra afacerile societății conform cu interesele iei, totuși­otărîrea a­­supra a ceea ce este conform cu interesele societății și mai cu semn în cazul unei co­­lisiuni între interesul Statului român și in­teresul societății, s’a lăsat pe deplin în li­bera voință a direcțiunei princiare a căilor ferate și a guvernului român de la care își primesce densa instrucțiunile. Societatea acționarilor casé n’are la dispo­­sițiunea iei nici un mijloc pentru a face se valoreze voința ei deosebită de voința di­recțiunei princiare a căilor ferate și mai cu semn pentru a o sili pe acesta a se con­forma decisiunilor adunărei generale, care după art. 231 cod comerciale sunt obli­gatore pentru representanță. Ea nu pate nici se revoce pe membrii representanței, care se opun voinței iei și­ se ’i­­nlocuescá prin alții, de­ore-ce prin art. XIX al con­­vențiunei și § 21 al statului revizuit, drep­tul de numire și concediare a membrilor direcțiune! este lăsat guvernului român în mod irevocabil, nici nu pate se tragă la respundere pe membrii representanței pen­tru neurmarea ordinelor adunărei generale de­ore­ce în contra unei acțiuni ce ’i s’ar intenta de consiliul de supraveghiare pe baza art. 241, 226 și 194 din cod. com­ , s’ar opune obiecțiunea, că membrii representanței au lucrat după instrucțiunile guvernului ro­mân, pe care sunt obligați a le urma, con­form art. XXII al convențiunei și § 22 din statutul revizuit. Din tote aceste resultă conclusiunea că, după statutul revizuit, de­și societatea posede încă în adevăr un organ, prin care póte se h­­otărîrî, dar ea nu mai are nici un or­gan pentru esecutarea lor, căci de­și di­recțiunea princiară a căilor ferate este desemnată ca organ al societății, dar nu este de fapt ast­fel. Societatea reclamată este lipsită prin urmare în urma modifică­rilor introduse în statute, de organisațiunea necesară pentru ființa unei societăți pe ac­țiuni. Adunarea generală nu pate se pună societatea într’un asemene posițiune falsă, tot ast­fel precum un personă psih­ica, care se bucură de libera disposițiune, nu póte se ’și creeze uă minoritare a iei printr’uă liberă supunerea sea supt tutela unei alte per­sone. La acest resultat se ajunge asemene când se examinază competința adunărei generale pentru luarea otărîrei în cestiune nu dupe legile prescrise pentru acesta, ci după voința acționarilor exprimată în con­tractul social. Prin încheiarea contractului social ei s’au supus la onorîrile societății luate în mod regulamentar, dar nu absolut, ci numai în afacerile societății. Deci pen­tru acționarul care n’a aderat, sunt neo­­bligatóre nu numai tóte acele otărîri ale societății cari sunt privitóre la afaceri stră­ine scopului societății, ci și acele care dau societății un caracter cu totul altul. Acesta s’a făcut prin dispos­ițiuniile statutului re­vizuit. Prin contractul social acționarii în­trunesc misele lor pentru un scop comun ast­fel că acționarul singuratic nu mai are dreptul de a dispune de acele mise pro­porțional cu parea­rea, ci numai totalita­tea acționarilor prin organele lor instituite. Comunitatea intereselor tuturor acționarilor îl oferă fle­cărui acționar dă garanție că disposițiunile asupra averei sociale luate de totalit­ate sunt conforme și cu interesele sale. Acesta garanție ar lipsi când dispu­nerea asupra averei sociale s’ar acorda u­nei a treia persone afară din societate , personă care ar fi cu putință să se lase ar fi condusă în procedarea sei de motive străine sau chiar opuse interesului societății. Nu se pote presupune dar că acționarii prin încheiarea contractului social au avut să a­­corde totalității și dreptul de­ a dispune în aest mod de averea societății. Și din acest punt de vedere­otărîrea de la 3 Marte 1880 s’aratà a fi oă încălcare a competițiilor a­­dunărei generale. Nu se pote obiecta că, dacă adunarea generale (după espunerea de la alin. 3) a a­ 1] A vedea »Românul[ de ers, 5 cuvinte, vof. competinta d’a aproba convențiunea de cedare a esploatării, urmeza din acesta și competința iei d’a organisa administrațiu­nea așa cum s’a făcut, în statutul revizuit. De­și prin încetarea propriei esploatărî a căilor ferate a ’ncetat și o­ parte însem­nată a activității organelor societății ac­ționarilor, ceea ce a fost un motiv d’a în­lătura organele și instituțiunile societății care erau însărcinate cu esploatarea; totuși, chiar după cedarea esploatării și administrațiunii către Statul român,­­i-a remas societății uă alta parte a activității sale, mai cu semn păzi­rea drepturilor care rezultă pentru so­cietate din convențiunea de cedare a es­­ploatațiunei faciă cu Statul român și grija pentru menținerea substanței averii sociale care se află în administrațiunea iei și pen­tru acest rest de activitate propriu, so­cietatea trebuie se aibă un organ ca să aducă dorința iei la îndeplinire, ci direcțiunea princiară a căilor ferate nu pate fi privită ca atare. Afară d’acesta chiar atunci când societatea renunțând la esploatarea propriă, n’ar mai avea trebuință d’un organ care să lucreze pentru densa, nu s’ar putea justifica organisarea dată re­presentanței. Din acesta presupunere s’ar putea trage conclusiunea că nu mai este nici un motiv pentru esistința mai departe a societății. De­ore­ce nu s’a tras însé a­­cesta consecință ci s’a otărît­ continuarea esistințeî societății, organisațiunea iei le­gală rămâne der asemenea necesară. In fine nu se póte rădica nici obiecțiu­nea că­otărîrea de la 3 Martie 1880 a fost­ luată cu majoritatea voturilor, care, după § 43 lit. g din vechiul statut., este suficiente pentru disolvarea societății și tre­buie se fie prin urmare, cu atât mai mult suficientă pentru otărîrea în cestiune, care pregătesce disolvarea societății. Căci între otărîrea de disolvare și otărîrea în cestiune nu există raportul că cea d’ânteî fiind mai coprindetare coprinde într’însa și pe cea de a doua, ast­fel în­cât­, din admisibilita­tea celei d’ânteî s’ar putea conchide și pentru admisibilitatea celei d’a doua. Din contră aceste doue­otărîrî au nu numai în privința creditorilor societății, ci și a acționarilor un efect esențial, atât de deosebit, în­cât nu este de loc admisibil a se trage oă conclusiune dintr’una asupra celeî-l-alte. Deosebirea lor s’arată mai cu sema într’acesta, că otărîrea de disolvare a societății ar fi fost urmată de lichidarea și împărțirea averei societății esistente în timpul disolvărei, pe când otărîrea în ces­tiune care acordă Statului român, străin societății, dreptul d’a dispune de averea societății, face cu putință eventualitatea u­­nei influințărî, asupra acestei averi, păgu­­bitore pentru acționari în tot timpul pénă la disolvar­ea societății. 5. Motivele espuse pen’acum ar fi chiar ele d’ajuns pentru a contesta otărîrii adu­nării generale puterea obligătore față cu minoritatea acționarilor, care n’a consim­țit la schimb. La acesta se mai adaugă âncă un alt motiv. Nouile obligațiuni 6 la sută ce cată a se emite de statul român în sumă de lei noi 237,500,000 conform art. VIII al con­­vențiunii, s’asigură după art. IX printr’uă ipotecă asupra întregei rețele a căilor fe­rate Roman-Verciorova cu liniile laterale. Ipoteca trebuia se fie instituită printr’uă lege română și s’a instituit în acest mod. Adunarea generală de la 3 Martie 1880 prin aprobarea convențiunei a dat consim­țiment­ul iei și la acestă înființare de ipo­tecă. Competința iei d’a permite Statului român înființarea unei ipoteci asupra ave­rii societății, nu merge mai departe de­cât competința iei d’a oțărî prin chiar socie­tatea de acțiuni înființarea unei asemenea ipoteci. După § 43 lil­e din vechiul statut nu s’ar putea contesta în adevăr a­­dunărea generale acesta competință, când ar fi fost vorba d’a amaneta averea socială pentru uă datorie a societății , mai cu semn pentru un împrumut ce este a se contracta pentru densa. Ipoteca în cestiune s’a înființat éase pentru uă datoriă a Statului român, înființarea acestei ipoteci este, după cum a emis-o cu drept cuvânt ântâiul judecător, uă intervenire a socie­tății pe acțiuni pentru uă datoriă străină. Precum cnse adunarea generală a unei so­cietăți pe acțiuni nu pate să facă un dar fiind acesta uă acțiune străină și opusă scopului societății, afară de cazuri deose­bite, spre exemplu, un dar remunerator care póte fi în interesul societății, (vecji decisiunea Curții supreme de comercia vo­lum XXII pagina 281, volum XXIV pagina 222), tot asemene și intercesiunea pentru obligațiuni străine, afară de împregiurări deosebite care motiveza primirea iei în in­teresul societății, nu intră în cercul aface­rilor pentru care acționarii s’au obligat în contractul lor sociale. Ipoteca în cestiune énse nu s’a înființat în interesul societății pe acțiuni sau a ac­ționarilor, ci exclusiv în interesul statului român și al creditorilor săi. înființarea iei este de­uă cam­dată, până la emisiunea obligațiunilor garantate prin ipotecă, în fo­losul Statului român. Cea mai mare parte a obligațiunilor a fost destinată a fi pre­­­schimbată în contra obligațiunilor primitive și de pioritate ale societății acționată. Garantarea lor printr’uă ipotecă asupra averei sociale l’a pus în stare pe Statul român, ca, prin oferirea obligațiunilor ga­rantate prin ipotecă, să se pună în pose­siunea acțiunilor ai căror posesori n’ar fi fost pute dispuși de a renuncia la posesiu­nea lor în schimbul primirea unor obliga­țiuni emise numai pe baza creditului per­sonal al Statului român ; societatea ensé n’a avut­ nici un interes la acestă operațiune, de­ore­ce comercial cu acțiunile iei este pe deplin străin scopului iei. Restul obligațiu­nilor era destinat, după art. VIII al con­­vențiunei, a fi întrebuințat de guvernul ro­mân pentru îmbunătățirea căilor ferate , construcțiune de clădiri, și îmulțirea materi­alului de esploatațiune, asemenea pentru plata cheltuielilor de emisiune și conver­siune, inclusiv cu premiile de plătit conform art. VII al convențiunei, în fine pentru a­­coperirea datoriilor flotante ale societății. Tóte aceste cheltuieli nu erau în sarcina societății pe acțiuni, ci a Statului român, care trebuia să facă pe socotela lui proprie cheltuielile de emisiune și conversiune, după art. XII, obligațiunile societății con­tractate de societate înaintea transmiterea esploatațiunei după art. XXII și cheltuielile ameliorărea clădirilor și a materialului de esploatațiune în urma primirea esploatațiu­­nei. Așa­dar, precum înființarea ipotecei a fost antena numai în folosul Statului ro­mân, tot ast­fel, după emisiunea obligațiu­nilor, asigurarea făcută prin ipotecă, este numai în folosul creditorilor Statului român. Acei din acționari cari au preschimbat ac­țiunile lor cu obligațiuni, se bucură în a­­devăr de acest folos, ensé nu în calitatea de acționari, ci numai din momentul când au încetat de a mai fi acționari și au de­venit creditori ai Statului român. Acei din acționari ensé, cari n’au făcut us de dreptul de preschimbare a acțiunilor cu obligațiuni, nu numai n’au nici un folos din acesta ipotecă, ci sunt espuși perico­lului ca, în cazul unei lichidațiuni eventu­ale a averii societății, se li se sustragă o­­biectul principal prin invocarea dreptului de ipotecă. înființarea ipotecii dar este uă măsură străină scopului societății pe ac­țiuni, pentru care adunarea generală n’a fost competinte să o decidă. Competința iei pentru a lua acesta mă­sură se pute admite cu atât mai puțin, cu cât dânsa are ca consecință preferirea ne­admisibilă a unei părți a acționarilor. în­cărcarea averii societății, prin înființarea ipotecii, este în sine două­potrivă vătemă­­tore pentru toți acționarii. Intru­cât cnse statul român devine acționar prin preschim­barea acțiunilor cu obligațiuni, desavanta­­giul care ’1 sufere ca acționar, prin înfiin­țarea de ipotecă, se compenseza prin folo­sul ce dobândesce ca debitor la realizarea ipotecii prin stingerea datoriei sale. Acestă preferare a acțiunilor trecute în posesiunea statului român înaintea acelor acțiuni cari au rămas în posesiunea acționarilor nepres­­chimbători, este neadmisibilă de lege, și voită de părțile contractante la înființarea ipotecii; ea nu e numai trecătare, de­ore­­ce acțiunile dobândite de guvernul român în schimbul nouelor obligațiuni, trebuie după art. VI al convențiunii se liă scose din cir­­culațiune și se remâne depuse pentru totă durata societății de acțiuni a căilor ferate române în mâna guvernului român. Societatea acționară încerca a stabili com­petința adunării generale pentru acordarea înființării de ipotecă,­­ficând că acesta este uă contra obligațiune pe care a luat’o asu­­pră­ șî societatea de acționari pentru obli­gațiunile ce i s’au asigurat, iei sau acționa­rilor iei din partea statului român. Deci­siunea atacată se uneșce cu acestă părere, acceptând că, precum adunarea generală pate să decidă asupra oportunității ori­cărei cheltuieli de afaceri, ea este asemene com­petinte a oțărî deca ipotecarea de față, cumpănindu-se echivalentul iei în­otărîrea de conversiune, este avant­agiosă pentru in­teresele societății. Nu se pate recunosce înse că înființarea ipotecii este un contra­­serviciu al societății, pentru folosele ce ’i-au fost acordate, însărcinările pe care le-a luat asupră’șî statul român prin conven­­țiune, constau în promisiunea d’a preschimba acțiunile cu obligațiuni și a plăti uă divi­­dendă fiesă posesorilor de acțiuni nepres­chimbate. Promisiunea d’ântei nu se referă la uă îndatorire a statului către societatea de acțiuni, ci numai la un serviciu ce cată a se face posesorilor de acțiuni cu scopul de-a dobândi acțiunile lor; prin urmare, și contra-serviciul constând în cedarea ac­țiunilor, nu se face de societatea pe ac­țiuni și de posesorii de acțiuni. A doua promisiune este, după art. VIII al conven­­țiunei, echivalentul pentru drepturile ce s’au acordat Statului român prin convențiune, a­­dică dreptul de esploatare a rețelei căilor ferate și de administrare a averei sociale. Pentru acesta promisiune înființarea de ipo­tecă trebuie a se privi cu atât mai puțin ca un contra-serviciu al societății pe ac­țiuni, de­ore­ce, în cazul realizării dreptu­lui de ipotecă, în urma venderei obiectului ipotecat, ar înceta, de uă­dată cu esploa­tarea căilor ferate de către Statul român, și îndatorirea lui de­ a plăti dividenda fiesă promisă. 6. Sentința atacată, declarând valabile și obligatorie otărîrile adunărei generale din 3 Marte 1880, lovesce așa­dar principiile de drept asupra organisațiunei necesare a so­cietăților pe acțiuni și asupra marginilor admisibilității otărîrilor societății. Casându-se acestă sentință, trebuie să se recunoscă dor de curtea de revisiune conform § 328 alin. 3 No. 1 din procedura civilă, pe baza fap­telor constatate în istanța anterioră. Dreptul reclamantului de a intenta acțiu­nea pe baza posesiune­ de acțiuni în cali­tatea de acționar, se recunosce în unire cu judecătorii din istanța anterioră. Propunerea anteia îndreptată asupra con­­statării nevalabilității otărîrilor de la 3 m­arie 1880 este admisibile, conform §231

Next