Romanulu, iulie 1885 (Anul 29)
1885-07-31
674 Față cu modul cum s’au condus negocierile între România și Francia în 1885, este permis a pune guvernului francez Gestiunile urmatore : Ministrul Franciei la București a primit'a ordinul de a da urmare negocierilor d-lui Laverturon ? Deci da, de ce n'a ascultat ? deci nu, ce am devenit cele cinci proiecte ale d-lui Laverturon ? Pentru ce ministrul Franciei la Bucuresci a așteptat să se depue legea care trebuia se supere pe guvernul francez, spre a intra în tratări, cu guvernul român ? Un agent diplomat care are dreptul d'a face causă comună cu adversară guvernului pe lângă care este acreditat 1 V. La Paris. Este netăgăduit câ legea francesă care impune cerealele și măresce tacșa vitelor este vatamatare comerciului român. Nu scia décá comercianții Români au cerut guvernului lor represalii contra Franciei, și déci legea română de la 22 Marte este resultatul acelor pretențiuni. Dér sciü cu comercial din Marsilia și câțiva comercianți din Paris, loviți prin legea română, s’a u plâns guvernului francez de paguba ce resimt, fara a cerceta causa, și ca s’a găsit un ministru destul de puțin stăpân pe sine, lipsind de tărie, care s’a lăsat a fi condus de supărarea sea, a amenința, aprópe a insulta oă națiune slabă, câci este să insultă acesta lege fiscală iară precedent, îndreptată nominativ contra unei națiuni amice. S’a găsit un ministru destul de stăpânit de cei cari îl încongioră sau destul de doritor de uă reclamă electorală spre a lua uă demisiune fară a fi făcut uă anchetă seriosa, și spre a da comisiunei Camerei deputaților, deslușiri neexacte. S’a găsit un reporter care pus la timp pe urma acestor inesactitâți, a răspuns ca era prea târcuiu spre a împedica pe colegii săi să facă uă prostie și spre a scuti pe Francia de un prejudiciu. S’au găsit deputați care ințelegând tot răul moral și material ce uă măsură violentă și ineptă ar aduce causei țărei lor, au votat’o pentru una din acele cause prostești de procedură sau coterie care desonoră regimul parlamentar, și pentru cause de aceeași natură, s’a pălmuit ca în glumă, repede, fară cugetare, uă națiune amică, i s’a dat una din acel palme care nu se uită nici vădată și care au resultate neașteptate. Apoi s’a zis de mii de ori cu uă insistență neputinciose cuvinte banale de simpatie pentru poporul român, parca nu poporul român ar fi fost lovit la Berlin în 1878, la Londra în 1883, la Bucuresci prin îndărătniciri dușmane sau nepăsătore de la 1875 până la 1885, și la Paris chiar în momentul de facă. Intr’adevăr, îmi scapă condeiul din mână, și n’am curagiul să fac aici seria de întrebări care ar pune la lumină pe toți complicii acestei trădări diplomatice, câreia peste puțin Germania va datora răpirea influenței nóstre diplomatice și comerciale în peninsula Balcanilor. Acesta viteza mică țară română, care a dat Franciei atâtea probe de iubire atât de rea răsplătită, a ajuns să strige de durere : „Să ferescu Dumnezeu de țările cele mici de mărinimia puterilor celor mari, și mai ales legăturile de înrudire cu denseleI“ își pote chiar aplica un cjieütare cunoscută în Carpați. — Cine ți-a scos ochii ? — Frate-meu ! — Să vede ca de aceia ți-a scos atât de bine! SI ROMANULU 31 IULIU 1885 CORESPONDINTA CONTIfILPORAHA Kvitzendorf, 8 August 1885. Domnule redactor! In trecuta mea epistolă am făgăduit câ îți voi vorbi despre noua lege atingătore de odihna obligatore a Duminecilor, cu numerósele sale stipulațiuni escepționale, dar văd câ e mai lesne a făgădui decât a se ține de cuvânt, precum e mai lesne a legifera decât a esecutată lege, mai cu semn una care portă în sine germenul morții. Disn lege nu urmăresce, cel puțin așea să pretinde, un scop religios, precum resultă din chiar tecstul iei, care nu vorbeșce de sânțirea ci numai de odihna Duminecală și care nu pomeneșce de celelalte sărbători bisericești. Uă lege trebue să fie d’uă potrivă obligatore pentru toți cetățenii; daca legiuitorul ar fi avut un motiv religios ar fi trebuit să stipuleze ca Ziua de odihnă Vinerea pentru mahometani și Sâmbăta pentru israiliți. Intențiunea legiuitorului, lăudabilă în aparință, era să procure muncitorului un Zi de odihnă pe săptămână, dar să vedem cum se pute pune în practică acea intențiune. Nu se condamnă la uă absolutăt abstinență muncitorul care prin munca lui nu câștigă decât esistența mea jalnică ? Nu implică pentru dânsul scutirea de muncă lipsa de mâncare ? Apoi, câte escepțiuni a trebuit să se admită impuse de împregiurări imperiase; în rândul dintâia tote profesiunile care se ocupă cu alimentarea cum sunt măcelarii, brutarii, franzelarii, atelierii, birtașii și cârciumarii; în al douilea rând toți funcționarii poștei și telegrafului, toți impiegații căilor ferate, birjarii și cu un cuvânt toți câți să ocupă cu transport. Apoi tote profesiunile relative la higienă și la salubritatea publică: medicii, chirurgii, îngrijitorii bolnavilor, precum și toți câți să ocupă de ceremoniile funebre, de înmormântare, până la săpătorii de gropă și până la măturătorii stradelor. In fine toți câți au a veghia asupra siguranței publice: omenii poliției, pompierii s. c. 1. Dificultățile ce se opun la esecutarea legei sunt atât de numerose, și nepracticabilitatea iei este atât de învederată, câ este de preocejut câ va avea sorta atâtor legi cădute în desuetudine, care nu există decât pe hârtie, însăși logica conduce legea ad absurdum: deca statul își însușeste dreptul d’a obliga pe oricine a se abține de muncă într’un <ji pe săptămână, trebuie să aibă datoria a-i procura trebuinciosele esistenței; déca n’are dreptul a obliga p’oricine la muncă, cum se pate să-l oblige la odihnă ? Déca nu pute pedepsi p’un om avut pentru permanenta mea nelucrare, cum și cu ce drept ar putea pedepsi p’un sărac pentru ca stomacul seu îl silesce a munci și Dumineca ? E că bine séureți mi-am împlinit fugăduiala, pot dor să vorbesc de altceva. Ca în toți anii, a început și ăstimp după seceriș manevrele și exercițiile militare. Oștirea s’a concentrat, în parte se înțelege, în tabăra de la Bruck pe râul Leitha, care desparte Cis de Transleithania. Ostașii sunt locuiți în barace două construcțiune particulară și fórte ingeniosă: lemnul este materialul întrebuințat, stâlpii și scândurile de brad apără pe soldați de arșița sorelui,ji,ia când sunt ocupați afară și nu pot profita de umbră, iar pe de altă parte le procură avantagiul ca bine-făcătorea apă de ploie să potă pătrunde în întru baracelor fără nici un obstacol, procurând apărătorilor patriei adormiți în timpul nopții pe paturile lor de scânduri ocasiune d’a lua un leac răcoritóre. Déca ostașul găsesce acesta răcorire nu prea după plac, n’are decât să-și aducă aminte câ a făcut jurământ a se sacrifica patriei atât pe uscat cât și pe apă, și câ trebuie să fie recunoscător arhitectului baracelor cât a procurat ocasiunea d’a manifesta devotamentul cáu câtre patrie. Cariera armelor implică cea mai mare economie de timp : la cinci ore diminăța 36 bat tobele, ostașii enso au trebuit să se scule c’uă oră mai nainte spre a’șî face toaleta lor personală și cea a uniformelor, armelor și munițiunilor lor, câci îndată după baterea zorilor încep exercițiile, că ocupațiune cam neplăcută celor din rezervă cari s’au deprins cu viața sibaritică a cetățianului contribuabil. Când s’atinge d’a se pituli încovoindu-șî genuchii, mulți rezerviști perd echilibrul și iau uă posițiune necompatibilă cu demnitatea ostășescă; asemenea când se comandă a rădica genuchiul și a întinde piciorul înainte, menținându-se pe cellalt picior, uă posițiune favorită a berzelor, mulți șovăesc și imiteza mișcarea perpendiculară necesară pendulelor dar proscrisă de regulamentul esercițiului. După eserciți, vine momentul repaosului care procură puțină plăcere acelora cari și au pătat uniforma, nu și-au curățit destul de bine armele sau curelăria, sau au comis vr’uă altă faptă condamnabilă și antiregulamentară. Pe dânșii îl așteptă arestul, oă localitate ceva mai puțin confortabilă decât cea a garnisonei. După raport urmază darea la semn sau marșuri și evoluțiuni de companie, de batalion, de regiment, combinate cu exercițiul armelor de foc. După osteneleledilei vine retragerea, dar nu și odihna, câci armele, uniformele, munițiunile, cișmele și curelăriile trebuesc curățate. Cariera armelor nu este atât de veselă cum își închipuiesee burgesul care visitezá într’uă zi de Duminecă sau de serba tóre uă tabără, fiindca el nu vede decât oă parte a medaliei, plăcerile și petrecerile ostașilor, nu aude decât sunetul musicei și aclamațiunile voiose ale soldaților. Nu fiecare din ei portă în gubernarea bastonul de mareșal, câci, afară de buna conduita, de bravură și de noroc, trebue să posede și instrucțiunea necesară în șciințele militare, tactica și strategia. Când va sosi are timpul în care tata acesta șciință, al cârei scop final este omorîrea și devastațiunea, va fi de prisos? Când lumea va fi înțeles absurditatea resbelelor, de care toți suferă d’uăpotrivă, învingătorul ca și învinsul ? Te salut Contimporanul. DIEST LUME RĂ săptămână la Constanța. Stânca pe care Ovidiu fu eșilat pentru că intrigă de omor imperial este în veselie de sece Ue. Constanța, mărgăritarul mărei negre, e în fierbere. Valurile șoptesc încet și armonios. De dimineță și penă séra aici e uă petrecere continuă. Duminica trecută, la 5 ore sera, s’a inaugurat cu multă solemnitate băile cele noi de supt vii. Séra, sala de danț era plină. S’a jucat fórte tertjiu, * * * Luni s’a făcut un mare preumblare la Mangalia cu vaporul d-lui Foscolo. Pe drum, d. Foscolo, nababul Brăilei, a oferit pasagerilor un dejun la care uă bandă de lăutari, eșițî fâră veste ca dintr’uă mașinărie de teatru, a venit să ia parte. Marea era așa de lină încât pe pod s’a format imediat un salon de danț. S’au jucat valțuri, polci și cadriluri tot drumul până la sosire. Vederea Mangaliei e incântatare. Orașul e aședat forte poetic pe un del scăldat de valuri. Portul e larg și bine adăpostit de vânturi. Mangalia vechia Catalta a fost un oraș forte mare genoves. Se văd încă urmele acestui popor. Tot cheiul e de piatră, și pe ici pe colo se înalță din mare stâncele vechiului port. După uă visită în oraș ș’uă escursiune la băile de puciust situate la uă mică distanță afară de Mangalia, s’a efectuat îmbarcarea și pentru prând tota lumea era intorsá la Constanța. Intre numeroșii pasageri se vedeau: d. Cogălniceanu, stîlpul de la Constanța, d. și d-na Botzan, d-na Cernat, d. Grigore Alecsandrescu, d-na Lascar Costin, d-na Teodor Ion, d. Fronescu, prefectul de Ilfov, și d-na Fronescu, d. și d-na căpitan Giulep, d. maior Costescu, d. Dunca, etc. Séra a fost uăserată la vila Bordea. D. Poenaru serba aniversarea a mai multor ani de căsătorie. S’a dansat. Multă lume , dame frumóse și elegante. D na Triandafil a încântat cu glasul sau tóta societatea. Era bal și la Casin. Aici nu e repaos. * * * Marți, mare preumblare în barcă la Tuzla. Séra concert la otel Carol, dat de d. Foltz, flautist distins. * * * Mercuri, serbare venețiană pe Mare. D. căpitan Macri a condus bataia navală. * * * Joi, la 4 ore, bal de copii, sora bal mare la casin. * * * Vineri, preumblare la insula lui Ovidiu și sora concertul d-lui Wiest la Casin. * * * Sâmbătă, a doua preumblare la Mangalia cu vaporul d-lui Foscolo. In tote dilele trenurile de la Bucuresci aduc lume. Printre personele sosite se văd : d. și d-na M. Aman, d. și d-na G. Crisenghi, d. marchis de Moral ministrul Spaniei. Otelul e deja plin. Printre petrecerile care se anunță sunt un preumblare la Varna, uă escursiune la Constantinopole cu vaporul d-lui Foscolo, trei paperhunturî, două regate, uă serbare venețiană la nucile bâî, baluri și altele ; și lumea pretinde câ vine în vilegiatură ca să se repauseze! Claymoor. CURIERUL DIN PUCIOASĂ (Corespondența particulară a Românului) Aici posiția e încântătore, aerul forte curat și vânturile, cari fac mare reu suferincjilor pe la alte băi, aici e oprit d’a bate de delurile înalte ce ne împresură mai de tóte părțile. Băile se fac în nisc e puține de lemn într’un cameră laterală cu camera unde locuiesci, pentru ca eșind din baie, să nu umbli prin curentul aerului și cu chipul acesta să te îmbolnăvesci mai reu. Apa s’aduce de țărani de la nisce puțuri de peste Ialomița cu butuiele, se pune în puține la ora când cineva voiesce a face baie, se ard bolovani de piatră și se pun în apă d’o încălzesce până la 28-30 și chiar 36 grade , după cum cineva póte suferi. S’a observat ca dacâ baia se face mai caldă de 30 grade Réaumur, produce dureri de cap, amețeli și chiar morte, cum s’a întâmplat mai în zilele trecute c’un comerciante de la Pitescu, care după baia prea caldă s’a culcat după obiceiu și nu s’a mai deșteptat. Puțurile de unde se ia apa sunt proprietatea comunei Puciosa, de unde fiecare locuitor e liber a lua cât îi trebuie. Ele sunt într’uă stare primitivă și fórte părăginite, de de scârbă când le vei fi, necum să mai ai curagiul a bea ș’a face cură de astfel de apă. Peste del la apus se află satul Vulcana de unde s’aduce cu butóiele iod pentru ca unii din suferintil s’amestice cu apa de puciosă spre a se vindeca mai siur de reumatism, anemie și alte bale de piele. Pe toți suferineții, cari fac regulat baie aici și se pădesc de escese îi au«si <jic ® nd» ca se simt mai bine- Chiar eu mă pot lăuda că pășesc cu tărie și siguranță pe piciorul pe care mai nainte mă clătinam, și’n fiecare cji fac să preumblare pe jos de câțiva kilometri în diferite direcțiuni, ba într’una din dile avui curagiul să plec cu mai mulți amici la Petroșița intr’un car cu cai, și deorece până acolo este uă depărtare printre munți de vr’uă 20 de kilometri, cea mai mare parte fâră nici uă urmă de șosea, furăm siliți a merge peste bolovani de piatră mai multe ore, pe matca Ialomiței nainte și napoi, și de chiar ca nu mă voiu mai duce în tóte viața mea până nu voia sei ca s’a făcut șosâua, deórece am zăcut câteva jile de grozavele maltratări ce-mi făcu căruța țăranului. Aucjis p’o dómna ,jicând bărbatului sĕu : „Décá m’ai fi maltratat tu iubitule, numai a zecea parte, cât căruța și drumul acesta afurisit, ai putea fi sigur, câ te-ași părăsi cu copii cu tot ș’așî fugi în lume“... Am văzut câ multă lume trăiesce prin văgăunele munților noștrii, uitată de noi lumea mare, fură șosele și fură nici un miijloc de comunicațiune. Déca acum vara este astfel, ce va fi iarna ? Traiul la Puciosa este eftin. S’aduce aci de țăranii și femeile lor de prin satele vecine tot ce este trebuincios pentru hrană. Ca birturi sau restaurante între lăutari și cântărețe poți mânca binișor și eftin. Lume e destulă, dar dupe cum se cjice nu așa de multă ca în anii trecuți. Camere mai sunt de închiriat. Contingentul cel mai mare de suferinț ji îl dau profesorii și profesorele din tote orașele mai apropiate, după el urmeza comercianții, oficialii, proprietarii și arendașii de moșii și apoi preoții și călugării. Din așa numita înaltă societate română, nu se vede nimeni pe aici de órece se scie unde se duc să-și verse pungele și să-și veștejască sănătatea. Ca loc de petrecere și amulare pentru cei ce au inima mai tânără ca a mea, este aici un pavilion de scânduri în mijlocul satului unde se dansăză de la 7 până la Fl ore, Duminica, Marțea, Joaia și Sâmbăta; or în celelalte zle, lumea se preumblă ascultând un tacâm de lăutari bunicei, dizamața la fântâne și sora la pavilion. Lăutarii sunt plătiți de un comitet, care conduce danțul și încaseza de la ori-ce familie câte 8 lei, or de la câte uă persone fară familie 5, și cu acești bani se plătesc lăutarii și alte trebuinciose Se face în apropiere de pavilionul vechiu, un altul nou de județ. Pentru acesta se cjice ca s’ar fi cheltuit mulți bani fâră a se putea termina până acum și nu se ia deca se va termina nici până la ani. Este neîncăpător și esecutat rea. Planul se dice ca e făcut de d. directore al gimnasiului din Târgoviște, N. Brumanu, un bărbat cu cunoscințe îndestulătore în acesta privință. Décà s’ar fi urmat după plan, publicul ar avea ceva cum se cuvine, ci nu un șopron neîncăpător. Pentru ca publicul să fie în viitor mai numeros la aceste mult folositore ape minerale, ar trebui să se facă ceva unde să te poți preumbla și amusa, fără a fi silit să iei câmpii pe deluri și prin tufele de prinpregiur, cari sunt frumose așa cum le-au lăsat natura și mai frumos cum le cultivezi omul. Mulți domni și domnișori, multe domne și domnișore, cu inimale tinere și pline de foc, fac escursiuni cu carele cu boi și cai, cavalcade de tot felul în tote direcțiunile prin satele vecine, unde e ceva de vădut și spre sorá intră în Puciosa împodobiți cu stoguri roșii cu fruneje și fiori de tote colorile ca și hainele în cari sunt îmbrăcați și împestrițați, «le-ți iau ochii și-ți încântă urechele prin strigăte și cânturi de tot felul. Adesea se întâmplă câ triumfătorii noștrii se întorc de la câmpul de luptă cu câte un rănit masculin sau femenin, cătjut de pe cal sau din căruțele alergătóre p’aceste repedi deluri. Dar nu e nimic, dupe câte-va jile vulnerații se vindecă și reîncep vesela lor întreprindere. Intr’una din seri întrebam p’un țăran, care sta și privea cu indiferință că frumóse și numerósa cavalcadă, cu ce sunt aceștia?... El îmi răspunse iute, scurt și cuprinzător : „Nișce copil, d-le!“... Am admirat filosofia acelui țăran și am plecat gânditor spre casă. E. Droe CRONICA JUDICIARA înaintea tribunalului corecțional „Wieden“ se află birjarul Hauer ca reclamant și prostituata Anna Deiml, acuzată de înșelătorie. Reclamantul povestesce ca, fiind staționat într’uă nópte a trecutei luni înaintea unei cafenele de nópte, acusata l’ar fi luat și s’ar fi preumblat în trăsura lui mai tata nóptea de la un cafenea la alta și câ în fine ar fi cercat a fugi fară să plătiscă și câ, neisbutind să scape, ar fi mărturit ca n’are bani. La întrebarea judecătorului décá se recunosce vinovată, acasata răspunde : „Dér, d-le judecător, nici de cum, eu sunt atât de nevinovată cum este cu putință să fiu.“ Judecătorul. Dér nu tăgaduesci câ te-ai plimbat noptea în birjă de la un cafenea la alta fară a avea mijjloce să plătesci ? Acusata: Am soiut negreșit ca n’am bani, acesta nu e vina mea, dar nu sunt dotor nimic birjarului, fiind ca nu l’am închiriat, el m’a plimbat pentru plăcere de bună voia lui. Reclamantul. Sa ascultă, nu mai vorbi flocuri 1 nu sunt eu birjar de plăcere. Acusata: Nici eu nu sunt damă de plăcere, cel puțin nu pentru d-tea. Cu d-tea nici nu-mi convine să vorbesc, sunt d’uă familie bună; moșul meu a fost primar ! Judecătorul: Nu prea faci onere rudelor d-tele. Did ca n’ai tocmit pe birjar Cum dar te-ai plimbat de la un loc la altul? Acusata: Când am eșit din cafeneaua americană m’a întâmpinat domnia lui și m’a apostrofat : Incotro poftiți să vă duc ? Eu nu i-am răspuns nimic, atunci a adaogat : Poftiți, suiți-vă! și fiindca a fost atât de stăruitor, m’am suit în trăsură ca să-i fac după voie, apoi, în cursul nopței m’a tot întrebat: Unde poftiți să vă duc acum ? Findca s’a arătat atât de complesant, nici prin gând nu mi-a trecut ca ar putea pretinde să plătesc. Dar nu numai ca mi-a cerut plata, dar a împins obrăsnicia până a-mi trage un bătae crâncenă, astfel, ca a trebuit să intervie poliția. Reclamantul: Nu ție rușine să spui la palavre? Să vez domnule judecător, abia ridicasem mâna cu dumneaei a început să sbiere și să țipe până când a venit un geandarm și ne-a condus pe amândoi la comisarul poliției. El nu cer alt nimic decât tacsa mea de cinci fiorini. Acusata: Nu cum va ceri și vă fac să pentru loviturile ce mi le-ai dat ? Aceste FOIȚA ROMANULUI 31 IULIU 10 FAT-FRUMOS de Guy de Maupassant. V (Urmare). — Fie mâine ! La cinci ore! Suspină cu bucurie și începură pe urmă să vorbescă cu intimitate parcă s’ar fi cunoscut de 20 de ani. Sunetul clopotului îi făcu să tresară, și repede se depărtară unul de altul. — Trebue să fie Laurina, Zise d-na de Marelle. Copila apăru, se opri, apoi alergă la Duroy bătând în palme, veselă cât vă«juse, și strigă :—Ah ! Făt-frumos ! D-na de Marelle începu să rî«ră : — Făt-frumos ! Laurina te-a botezat! Am să-ți fie și eu de acum înainte tot Făt-frumos ! Duroy luase copila, o pusese pe genunchi și trebui să se joce cu densa. La trei fară douăzeci de minute se sculă spre a se duce la redacțiune, și coborându-se pe scară, mai șopti încă vă dată: — Mâine, la cinci ore . Femeia îi răspunse: „Da` surîtjend și dispăru, îndată ce-și isprăvi lucrul de tóte filele, se gândi la chipul cum va așeza tóte în casă spre a și primi amanta și a ascunde pe cât se póte mai bine sărăcia locuinței sale. Cumpără pentru cinci franci uă sumă de apărători și alte mărunțișuri japoneze cu cari ascunse petele din perete. Camera sea, întocmai destul de mare spre a putea dormi într’ânsa, semănă peste puțin timp unei prăvălii unde se vînd tapete. A doua zi, veni de vreme acasă, aducând un pachet cu prăjituri și uă sticlă cu macheră cumpărată de la băcănie. Apoi eș i ărăși pentru a găsi două farfurii și două pahare și puse tot ce adusese pe masa de lângă pat. Apoi așteptă. D-na de Marelle sosi pe la cinci și un sfert, și sedusă prin felurimea hârtiilor lipite pe ziduri. Zise :—E nostim la d-tea, dar o lume multă pe scară. Duroy o apucase în brațe, și-i săruta părul cu mult foc drept în mijlocul frunței. Un oră și jumătate mai târ«Jiu, o reconducea la stațiunea pentru trăsuri din strada de Rome. Când intră în trăsură îl «zise : „Marți, la aceeași oră ! D-na de Marelle răspunse :—Marți, la aceeași oră! Și pentru Jea înoptase, îl atrase în trăsură și-l sărută pe buze. Apoi, birjarul dând bieiü caiilor, îl șopti: —La revedere, Făt-frumos! Trei săptămâni dea rîndul, Duroy, primi la densul acasă pe d-na de Marelle la fiecare două sau trei zile, când dimineța, când sera. Intr’uă 4b Pe când o adăsta, se făcu pe scară un mare sgomot, care-l sili să iasă afară. Un copil sbera, și se auzea glasul unui bărbat înfuriat care striga: Ce tot latră copilul ăsta... pe când soția răspundea : — E parșiva de cocotă care merge la gazetarul de sus care îi-a dat brânci! Duroy uimit, se dete înapoi câci auzi fâșăitul unor fuste și un pas repede care venea pe scări. Abia închise ușa, și auzi pe cineva ciocănind. Deschise și d-na de Marelle intra repede în odae, suflând, supărată și bâlbăind : — AI auzit? Se prefăcu ca nu scie nimic. — Nu, ce s’a întâmplat ? — AI audit cum m’au insultat? — Cine ?, — Miserabilii cari locuesc jos. — N’am audit, spune-mi ce s’a întâmplat? începu să plângă cu hohote fară să pută rosti un singur cuvânt. Trebui să î scăță pălăria, să o desfacă la rochie, să o întinză pe pat, să spue cârpe ude la temple, cacî îl venea râs. Apoi după ce i se potoliră nervele, isbucni tota supărarea iei. I cerea să se ducă imediat jos, să se bată, să-i omore. El răspundea : — Sunt nișce lucrători, nișce mojici, gândește-te ca are să ajungă afacerea înaintea tribunalelor, să fi recunoscută, arestată, perdută. Nu trebue să te pui pe aceași trepta cu asemenea omeni. — Cum să facem de acum nainte ? Eu nu mai pot veni aici. — Am să mă mut. — Da, însă are să trecá vremea multă până atunci. Apoi de nă dată găsi altă ideiă. — Lasă, ascultă-mă, am găsit eu ce să fac. Mâne diminăță vei primi un bilet de la mine. Atunci începu să surî4ă încântată de ideia ce-i trăsnise prin cap și pe care nu voia să o divulge, și făcu mii de nebunii. Cu tate acestea era forte mișcată, coborând scara, și se apăsa din tóte puterile pe brațul amantului sau, câci i se mutau piciorele. Nu întâlniră pe nimeni. Pentru ca se scula târziu, era încă în pat a doua zi pe la unsprezece, când factorul veni cupă telegramă. Duroy o deschise și citi: „Ne vom întâlni la cinci, strada Constantinopole 127. Vei spune să deschidă apartamentul închiriat de d-na Duroy. Clo te sărută. La cinci puni, intra la portarul unei mari case mobilate și zise . — Aici a închiriat d-na Duroy un apartament ? — Da,Jd-le. — Te rog, să-mi arăți unde este. Portarul obicinuit se vede cu asemenea mușterii, îl privi bine și apoi zise : — D-tea ești d. Duroy ? — Da, chiar eu ! Și deschise un mic apartament compus din două camere la stagiul 1-iü. Duroy gânditor și nemulțumit își zicea: „Are să mă coste uă groza de parale acesta locuință, eram să fiu silit să mă împrumut. Mare prostie a făcut!“ Ușa se deschise și Clotilda se repezi ca uă furtună, cu brațele deschise. Era încântată : — Ce frumos e aici! Nu sunt scurt multe de urcat! Poți chiar să intri și să eși pe ferestrá la nevoe.—Ce bine ne vom iubi aici. O sărută cu răcălă, neîndrăsnind să-i facă întrebarea ce avea pe buze. D-na de Marelle puse un mare pachet pe masă. II deschise, și scose un săpun, uă sticlă de apă de Lubin, un burete, uă cutie cu ace pentru păr, un fel de încrețit părul. Apoi începu să caute un loc pentru fiecare lucru. Pe când deschidea sertarele de la mese, vorbea într’una . — Va trebui să aduc și ceva rufe ca să mă pot primeni la nevoe. Are să fie fórte bine aici. Deci mă apucă vreuă dată pleia vom veni aici. Vom avea fiecare cheia nóstru, afară de aceia pe care o vom lăsa la portar. Am luat apartamentul cu chirie pe trei luni, pe numele tău, bine înțeles de vreme ce nu puteam da pe al meu. Atunci îi zise : — îmi vei spune când va trebui să plătesc. Și răspunse: ^ — Am plătit, dragă! — Atunci ție-ți sunt dator. — De loc, dragă ! Nu te privesc pe tine, nebuniele mele. Se prefăcu ce se supără. — Ba să mă erți. Nu merge așa ! D-na de Marelle veni lângă dânsul, și, vătămându-și mânele pe umerii lui, Zise : — Te rog, George, nu scii ce plăcere grozavă mi-ar face să fie acest cuib numai al meu. N’ai pentru ce să te superi. Spune-mi ca primesci scumpul meu George, spune ca primesci. O lăsa mult timp să se ruge, refusând cu un aer supărător, apoi ceda. Când d-na de Marelle pleca, Duroy își zise trecându-și mânile : E nostimă (Urmarea în numărul viitor).