Romanulu, august 1885 (Anul 29)
1885-08-05
694 Fascicula II de pe luna lui August din Romanische Revue conține urmatorele: Legea de naționalități în Ungaria, Revistă, Cronică, George Barițih, Un jumătate de secol din viață politică a unui bărbat român (în Ungaria ?), Literatura română în Germania, Padurenca de I. Slavici, Fântâna Blandusiei de Alecsandri, Literatură și arte. * Erf. Duminică, s’a celebrat în Brașov cununia d-lui C. Davidescu, șef ingeniar la căile ferate române, cu d-ra Sevastița Mureșan, fiica veteranului publicist Iacob Mureșan și sora confratelui nostru doctor Aurel Mureșan, directorele Gazetei Transilvaniei. Dorim tinerilor căsătoriți deplină fericire.* -X-XIn granița militară, în Banat, un orcan împreunat cu grindină a devastat mai multe comune împregiurul Cubinului. S’am constatat ca pagubele causate caselor se urcă la 140,000 fl. v. a. 2,000 jughere semănate cu porumb și 1,000 jughere cu vii au fost total nimicite. ■* ** Gaz. Buzăului crice ca deca nu se vor lua măsuri de apărare, apa Buzăului amenință să inundeze orașul. Apa, prin repedsiciunea prin care curge, mănâncă necontenit malurile de pe proprietatea statului Vatra Episcopiei Buzăului și proprietatea Gărleși. Mai în fiecare zi diferiți agenți ai ministerului domeniilor trec prin acele localități și cu tóte acestea n’au luat nici uă măsură. * * * Sâmbătă, pe strada Colțea, un reporter al nostru a vedut duoă bolnavi lungiți într’uă căruță de nisip pe care era așternută să saltea, și transportați astfel de la spitalul Colțea la Panteleimon. Bolnavii erau într’astfel de stare de slăbiciune, încât publicul se adunase în giurul căruței spre a vedea daca nu sunt duci morți. Credem ca administrațiunea spitalelor ar putea înlocui căruțele de nisip prin brancarde acoperite, și evita publicului un spectacol care nu se mai vede decât în Spania în timpurile holerei. Aceeași observațiune avem de făcut în privința unei nebune care se transporta Duminecă la prefectura poliției, cu aceeași barbară procedare. * * * Diarul maghiar Ellenzék, din Cluj, ne spune ca dilele acestea tinerimea română din jiurul Albei-Iulia au întocmit o o petrecere cu joc în Oarda de jos pe malul Mureșului. La petrecere au luat parte și Unguri, și după ce Românii au jucat Romana, Călușerul și Ardeleana. Ungurii au pretins să se joce și „Ciordașul“. Românii s’au opus strigând „ca ori ce valah din Transilvania să fie omorît dacá va îmbrăca altă haină decât sumanul românesc și va juca alt joc decât „Romana și Ardeleana.“ Pe scena teatrului din Boston, spune Die Romänische-Revue după ziarul New- York-Herald, un artist român Salvineanu câștigă în fiecare seră succese strălucite. * * * Nemzet din Pesta, organul oficial al d-lui Tisza și al carui redactor prim e d, Mauricic Jókai, fulgera mai jUele trecute în lungi colane în contra articolului d-lui Francisc Greif asupra Transilvaniei în la Revue du Monde Latin. După ce îi face acesta onore, Nemzetice cu Greif e un necunoscut. Déci e atât de necunoscut, întreba cu malițiositate Die Romanische Revue, pentru ce-l consacrați colóne peste colóne și îl combateți ca și cum ar fi cine scie ce campion al politicei contrare d-lui Tisza ? * * * SCIRI DIN AFARA Federațiunea republicană socialistă din Paris va pune la alegerile legislative, candidaturele mai multor femei. * Diarele ne au anunțat un incidinte pe care — după cum cjice : Indépendance helge — partita conservatore engleză spera ca va putea să-l esploateze în contra liberalilor la viitorele alegeri. Acest incidinte a avut un desnodământ neașteptat. Voim să vorbim despre acuzarea adusă lui sir Charles Dilke câ ar fi avut relațiuni intime cu cumnata mea, d-na Crawford. Un depeșă din Londra anunță acum în urmă logodna d-nei Mark Pattison cu sir Charles Dilke. Schrea acesta a fost comunicată publicului după cererea chiar a d-nei Pattison, care a telegrafiat din India unde se află astăzi. Lucrul în sine a făcut un mare scompt la Londra, câci este privit ca un fel de protestare în contra credulității cu care se admisese în general acuzarea de adulter adusă în contra lui sir Charles Dilke de câtre d. Crawford. D. de Bleichroeder, cunoscutul financiar și om de încredere al principelui de Bismarck, a plecat (olele trecute la Varzin. Diarele străine conchid din acesta cu scopul principal al întrevederii principelui de Bismarck cu cornițele Kalnoky este cestiunea uniunii vamale austro-germane. Pall Mall Gazette spune ca filele trecute, la Londra, un personagiu forte cunoscut și de curând numit membru al comisiunii regale de anchetă, a fost întâlnit pe scara unei mari case comerciale de câtre un domn care l’a acuzat d’a fi sedus pe fiica sa, și care l’a lovit cu bastonul său până ce el s’a rupt. După un telegramă primită mai în urmă, agresorele se numesce Francis ; victima este d. Pearce, asociat al unei mari case de armatori din Glasgow. BATAIA IN ARMATA Cu ocazia inspecției făcută de câtre d. generale Fălcoianu trupelor din Constanța, s’a întâmplat următorul fapt care face onore actualului ministru de răsboi. După ce d. ministru trecu în inspecție escadronul de călărași permanenți din Constanța, despre care de altfel rămase forte mulțumit, depărta pe oficiali din front și rămase singur în mijlocul trupei, pentru a întreba, décá sunt bine hrăniți, déci li se plătesce soldele regulat, déci îi bate cineva, în fine, décâ ad vre-uă reclamație de făcut. La acesta din urmă întrebare, e și un soldat din front și reclamă că este forte des bătut de caporalul Șmil. Ministrul făcu să înainteze din front caporalul Șmil și în fața trupei ordonă de i se rupse imediat galanele de la mână. Dar totul nu se termină aci. După inspecție ministrul se sui în trăsură cu d. generare Dunca, comandantul diviziei active din Dobrogea, de care era acompaniat. Nu apucă să se depărteze deee metrii, ca de uădată trăsura ministrului fu asediată de patru soldați cari se plânse ca sunt bătuți de câtre oficialii escadronului cu opritorile de la cai; și ca probă, nenorociții, lăsară pantalonii în jos și arătară ministrului stupefiat vînâtaele ce purtau pe corp ; ei mai adăugară câ în timpul inspecțiunei fusese închiși în grajd și câ nu li se dăduse drumul decât în momentul acela. La vederea acestui spectacol, ministrul fórte iritat, apostrofă oficiali cu urmatórele cuvinte: ROMANULUI AUGUST 1885 „Este adevărat domnilor ce se scrie în „fiare, ce se bate în armată; el bine, vă „voi da în judecată.“ Ceea ce furese și făcu. D. locot.-colonel Giosan este însărcinat să ancheteze faptul și să trimită pe culpabili înaintea justiției, pentru a-și primi penalitatea ce merită. BĂTĂILE DILEI Lupta din Iași află câ în sera de 1 August, un sergent din pompieri numit Fonici a bătut mai mulți soldați, dar mai cu semn pe unul care făcea planton la porta cazarmei, supt motiv câ, eșind un soldat, n’a fugit după dânsul să-l aducă înapoi. Ca să dâmită idee de bâtnea care o indură soldații, să spunem ca baioneta a slujit de instrument fiind aplicată cu muchea. La întrebarea ce i s’a făcut de nișce spectatori, pentru ce bate cu atâta ardere pe soldat, sergentul a răspuns prin insulte adăugând ca are asemenea ordin de la locotenente. Față cu asemenea lucruri suntem cu totul dezarmați, nu mai putem comenta faptul. Aflam ca soldatul bătut a dezertat. La nevoia vom da amănunte. Se spune Democratului din Ploesci cu comisarul municipal, pus la gară pentru menținerea ordinei, în ziua de 30 Iulie aspirat a mai bătut pe un birjar Iosef, ceea ce a produs uă urîtă vedere în public. Joai la 1 August, în piața fructelor, un alt comisar municipal a bătut pe un individ din causa certei ce se iscase dintr’un pepene necopt. Dați cu parul. —Așa s’a esprimat orice Luptătorul din Focșani, un supr comisar voind să facă dreptate între uă femeie și un bărbier, care îl chiămuase să asiste la predarea obiectelor câtre femee după inventariul ce avea. Însă fiindu-i greu să facă acésta, seh nepricepându-se, a găsit mai cu cale să dică femeei : „décá nu iese din prăvălie, da cu parul într’ensul ! “ E că cum se nasc conflictele. E caracteristic lucru : nimeni nu crede de cât în ciomag; totul se face prin tr’ânsul. Același diar afla câ sergentul major de călărași Nicu Chirilă a fost degradat ieri în fața escadronului și a oficialilor. Se zice ca acesta degradare este ca pedepsa pentru bătăile aplicate unor soldați. CONGRESUL TELEGRAFIC In a doua ședință a congresului telegrafic din Berlin, la 11 August, s’au ales comisiunile. Comisiunea tarifelor este compusă din delegații Austriei, Germaniei, Belgiei, Danemarcei, Spaniei, Franciei, Engletezei, Italiei, Japonului, Luxemburgului, Norvegiei, Țărilor de Jos, Portugaliei, Rusiei, Suediei, Elveției și Turciei. Președintele comisiunei este d. Bruner (Austria) și vice-președinte d. D’Amito (Italia). Comisiunea tecnică se compune din delegații: Germaniei, Belgiei, Brasiliei, Franciei, Engletezei, României, Suediei, Portugaliei, Rusiei, Indiei engleze. Acesta comisiune este președită de d. Hake (Germania). Se fac mari pregătiri, în grădina Camerei Senorilor, pentru un mare serbare în onorea delegaților conferinței. Musice militare vor cânta. Se vorbesce despre escursiuni care vor ține 4 file, la Brema, Helgoland, Kiel și Hamburg. La 12 August s’a dat un pront la otelul Kaiserhof. 150 persone au asistat, printre care mai mulți miniștrii și membri ai corpului diplomatic. Consiliul municipal va organisa, la finele lunei August, o călătorie de plăcere pe lacul Wann și la Potsdam. In septembre un mare serată se va da în sala de sărbători a ospețului comunal. CORESPONIPINTA COHTIMPORMA Stritzendorf. 11 August 1885. Domnule redactor 1 Ne aflăm în mijlocul anotimpului mort, „la morte saison“ cum zice Francesul séh die saure Gurkenzeit (timpul castraveților acri) cum se esprimă națiunea gânditorilor cu esactitatea realismului, caci castraveții sunt la ordinea dilei, sunt uă realitate netăgăduită, pe când martea anotimpului e uă ficțiune, uă ilusiune amagitare, uă fantasmagorie, uă minciună. Tótá natura, departe d’a fi morta, se află în curma vieți: déca pentru domeniul vegetal a trecut timpul înflorire și pentru domeniul animal cel al omorului; acea epocă primăvăratică a fost înlocuită cu acea a recoltelor și a vieți casnice ; florile s-au prefăcut în fructe ; grijea pentru creșterea puilor a înlocuit viersurile omorase. Pomona a substituit pe Flora și Zeul Hymen a luat locul a totputernicului băețel viclean Amor. „Saison morte» ! Ce absurditate a vorbi de marte când tota lumea se află în mișcare, când vagonele cailor ferate nu ajung pentru transportarea atâtor călători în tote direcțiunile busolei, când băile sunt pline de ómeni pătimași de tot felul de morburi reale și închipuite, și de ómeni sănătoși ce caută prin diferite esce, de a se scăpa de prisosul sănătăței lor, când locurile cele mai isolate și linișcite, în timpul ordinar, au dobândit pentru durata anotimpului mort viața sgomotosa a unei nouă populațiuni orășenesci! Parcă un neastâmpăr general a cuprins omenirea întrega; nimeni nu voeșce să rămână acasă, fiecare își caută aiurea plăcerile și petrecerile, agitațiunile și emoțiunile ce le ar putea găsi în domiciliul său fără atâta osteneală și decepțiuni. Mania migrătore a crescut în proporțiune cu progresul și întinderea mijlocelor de comunicațiune ; cu deschiderea fiecărui nou kilometru de cale ferată s’a înmulțit în progresiune geometrică numărul călătorilor ; ori încotro se duce cineva, găsesce locul plin de străini, care ’și preumblă indiferentismul lor de la oă localitate la alta, pe când indigenii au dispărut și caută aiurea necunoscutul. Când eram jine numărul călătorilor era mărginit la individii, ce e drept în lipsă de vapore și de căi ferate călătoriile erau mai ostenitare și ocupau mult timp. Pe urmă au venit călătoriile de familii, de mici societăți, astăzi călătoresc colegiuri, școli, adunări, corporațiuni, asociațiuni până chiar și națiuni. Se cântă la Brünn, se face gimnastică la Dresda, se dă la semn la Innsbruk și dacă tóte asociațiunile de cântăreți, de gimnastici și dătători la semn că alerga cu grămada din tóte părțile la câile ferate și se duc la Brnn, la Dresda sch la Innsbruck, fiecare în cotro îi trage inima. Renumitul dor bărbătesc de la Viena, care numără membrii asociațiunei sale cu sutele, va merge în corpore—așa a decis ultima adunare—la Berlin și de acolo în parte la Paris și la Londra. Cehii vizitezá în numerose deputațiuni resposițiunea de la Buda-Pesta. Slovenii își propun a vizita în număr mare conaționalii lor la Viena . Praga s’a dus la Buda-Pesta și va fi urmată de Laibach; Viena se risipesc aici—colo. Astăzl, în anotimpul pretins mort, există de fapt oă migrațiune generală a poporelor: lumea íntrega se află în călătorie, și acesta mișcare, plină de animațiune, de viață, acest neastâmpăr universal se numesce la „saison morte“ !! Fără îndoială ai presupus ca am plecat la Gastein și ai așteptat de la mine ca de la un corespondente contimporan, să ’ți trimit d’acolo uă relațiune exactă și detaliată despre întrevederea ce ai avut acolo împărații Germaniei și Austriei, ca ,să fii și domnia ta în stare să comunici cititorilor din isvor sigur tóte sărutările și strângerile de mână ce’și am dat reciproc unul altuia, tóte cuvintele amicale ce le am pronunțat, tóte bucatele și tóte vinurile câte le am consumat la dejun, la prânz seri la cină Dér m’am gândit cu maturitatea mea cunoscută și am înțeles ca, după tóta probabilitatea, nici unul nici altul din suverani nu mă va învita la masă și ca amândouă nu vor vedea cu plăcere un al treilea în intimitatea lor, lucru de care nu m ’aș fi putut plânge (deși ca un corespondente al Românului mă pot are cum considera cel puțin într’u proporțiune minimă ca un presentant al publicității care formeza precum să scie a șasea putere mare) fiindcă prin escluderea mea ași fi împărțit numai sartea miniștrilor ambilor state. Afară de acesta am prevăzut ca nu voi putea concura în iuțeală cu telegraful electric prin care s’a transmis lumel tate gesturile și apucăturile ambilor împărați cu singura escepțiune a cuvintelor ce ’și au șoptit la ureche. Tot pentru aceste cuvinte temeinice sper ca mă vei scula, déca neaflarea mea de față la viitorea întâlnire a împăraților Austriei și Rusiei îți va causa uă decepțiune. Drept compensațiune sunt în stare a’ți comunica d’acum—și d’astă dată chiar înaintea telegrafului— cu ambii monarhi își vor da mutual cele mai cordiale asigurări de stimă și de amiciție reciprocă. In trecuta mea epistolă ți-am vorbit de tabăra de la Bruck. La una din trecutele manevre s’a întâmplat acolo uă scenă melo-dramatică. Un împregiurare întâmplătore silise p’un domn maior să descalice, de aceea însărcina p’un toboșar să-I ție calul, un armăsar sprinten de mare preț. După ce se depărtase maiorul, toboșarul, găsind căldura forte obositore și simțindu-se ostenit d’a ține dârlagele neastâmpăratului armăsar, cugeta ca ar fi mai nemerită posițiunea pe spinarea animalului, prin urmare nu întârcjia să încalice. Abia începuse a gusta avantagele nouei sale posițiuni și a se mândri de bucuria înălțărei sale d’asupra omenirei pedestre, cu comanda d’a bate toba punea un grabnic sfîrșit la scurta lui plăcere. Ce se facă sărmanul toboșar ? Se descalice și să ție calul de dorloge, atunci n’ar fi putut să bată toba c’uă singură mână; a nu executa comanda nici vorbă nu putea fi; d’aceea toboșarul își păstră mândra sea posițiune pe spinarea armăsarului maioresc și bătu asaltul cu tota vigorea mâinelor sale. Se vede ca acesta musică resunând d’aprope în urechile armăsarului nu prea era după placul sâh: începu a mișca urechile, a bate din piciore, apoi băgând frâul între dinți apuca în fuga mare, asvârlind după sine pulbere și pietrișul șoselei. Intr’uă clipă calul și călărețul dispărură din vedere. Mai târziu se descoperiră ambii nenorociți într’un șanț lângă șosea: toboșarul plin de praf, cu toba spartă dar nevulnerat, cr armăsarul maiorului cu pielea ruptă și cu un picior scrântit. Armăsarul fu trimis la spitalul veterinar și toboșarul la arest, fiindcâ a bate toba călare este positiv în contra prescripțiunilor reglementului ostășesc. Contimporanul. ROMANUL RUSESC 1. Jurgenieff. Tolstoi. Dostoevschy. GontcharoQ. Vine apoi Tolstoi, minunatul Tolstoi, după cum zice eminuntele critic care l’a presintat publicului francesc). Suntem gata d’a-1 suferi și gusta pe dânsul și vădată cu el și composițiunea mea panoramică. Oricât ar arunca el un popor întreg pe uriașele sale pânze circulare, noi vom putea cu tote acestea săi descurcăm aparenta sea confusiune. Déci înflăcărarea sca de slav deslănțuit să desrobesce de disciplina occidentală a lui Turgenieff, acesta ne-a familiarisat cu lucrurile ciudate ce ni le desvăluesce, și déci educațiunea róstru nu este desăvârșită, ea este destul de solidă pentru ca să nu se mai temá de ori-ce Indrásnélá, și ea să-și asimileze aceea ce ar fi putut să lovesca obiceiurile și prejudecățile iei.—Orice el ne duce ca în Pace și resbil, din câmpiele bătăliei de pe timpul întâiului imperiu, până și’n salonele St.Petersburgului ș’a Moscvei, readucând pe scenă pe rînd pe rînd figurele istorice și c’să mână fară superstiție reducându-le de la dimensiunele mari ale legendei la proporțiunele nerespectuase ale realității, apoi c’un fel de magie crcatrice egală cu puterea sea de evocațiune, dând viața unor ființe închipuite al căror corp el îl injgheba și le pune în mișcare tot cu atâta siguranță cu care le adâncește sufletul până în adăncimele cele mai nestrăbătute , fie ca alături de personele demne, pentru a numi astfel pe acelea în care omenirea se distinge fară deosebire de rasă, de epocă și mijloc social, el face se iasă la ivele escepțiuni ale cărora caractere la început nedefinite, dar mai apoi_simpatice, atârnă de împregiurările timpului, de înrîurirea cu totul specială a climatului, a pământului seh a regimului și întru câtva singularitatea mijlocului încongiurător, haosul său genial nu ne pate speria; am fost inițiați în materie de un scriitor obicinuit cu moravurile nostre literare, și ceea ce am învățat despre lumea negândită care se arată ochilor noștri, ne permite să ghicim restul, daci nu chiar să-l înțelegem cu vn desăvârșită limpezpciune de siguranță. Déci Resbel și Pace ne siiesce să admirăm, deci ne regăsim în acesta pădure vergină în care faptele cu îmbelșugare se unesc împreună cu lianele, în care multe concepțiuni se pot asemăna cu orhideele din țările frigurase, atât de mult nuanțele și formele sunt stupefăcătore, este de netăgăduit ca Ana Karenine nu ne pote întru nimic îngriji , ca afară d’uă espunere descusută, dar vie, a principalelor preocupațiuni politice și sociale ale Rusiei contimporane, lucru pe care gustul nostru de amplificațiune în scurt timp l’a scos afară,—e așa de ușor a nu citi ceea ce nu este folositor, chiar atunci când acest lucru nefolositor e adevărata țintă a autorului,—interesul esențial al acestor două volume este pentru noi contrastul care statornicește între două drame ale pasiunii, aceia a dragostei vinovate care se sfîrșesce printr’u sinucidere îndoită, și aceea a unei dragoste regulate, mai puțin eroic ânsă tot atâta de seducător, mai fericit dar nu tot atât de trainic, câci are un sfîrșit ca tóte lucrurile omenesci, dar care numai decá să strige și monotonia vieței de familie e pentru a se schimba și prin urmare pentru ca să se unescá. După Turgjeneff și cornițele Leon Tolstoi, suntem destul de copți pentru Dastoevschi, și ori cât de amară ar fi tristeța care conține fiecare pagină a voii. A se vedea numărul de orl. 2). Vicomtele Eugène-Flelchior de Vague, în la Pivie des Deux Mondes. CURIERUL LITERAR SUMAR: 7 sc. d. T. P. Mateis : Poeții Eoliti; d. George Bucurescu: Despre Litertate; d. V. Simionov: Doctrina Morală a lui Aristotele; d. I. Nicolescu: Locke, Teoria, Ideilor. — Sciinți română în aceste patru lucrări. — Câteva lămuriri privitore la lucrarea d-lui Th. Stelian: La PUbe â Pome. Revenim astăzii asupra teselor licențiaților în litere de la facultățile din București și din Iași, despre care amintiserăm cititorilor noștri în trecutul Curiei. După felul cum și-a tractat subiectul și alcătuit lucrarea, d. T. P. Mateih, azjt profesor de limba elină la gimnasiul Cantemir, ne face nouă impresiunea unuia din acei solitari erudiți ai Renașcerei, de felul cârora mai se găsesc și acji p’icî pe calea prin orașele universitare ale Germaniei , cari grămădesc teste peste teste, adnotațiuni peste adnotațiuni, isvare peste isvare, și cari de multe ori, cu lămuririle ce cred ca aduc unui subiect, reușee mai mult a-1 întuneca în loc de a-1 lumina. I s’a întâmplat acesta și d-lui T. P. Matei, cu ai d-mi-sele Poeți Eoliei, de altmintre li uă lăudabilă încercare de înaltă și.... de ce nu i-am spune ?... de abstrasă erudițiune. Câci, într’adevăr, a vorbi din punctul de vedere al erudițiunei și filologiei pure, al reconstituțiunei testelor trunchiate și obscure, al metricei...—o! mai cu semn al metricei poeților eoliei— tote acestea va se cflcă totdeuna a fi albit în comerciul lor și al comentatorilor și scholiaștilor lor. Și mulțămită Domnului, tânărul profesor de la Cantemir e departe de a-și vede fruntea albită de valurile încurcatelor descifrări de teste și de străvechi manuscripte. Și tocmai, cu tótu grămădirea de teste francese, latine și eline séh grecesci (cari, în parente să fiă jise la impresiune, au eșit mai tóte greșite ca accente, spirite și chiar litere),—și tocmai, cu tótu grămădirea acesta. Poeții Eoliei al d-lui T. P. Mateih au rees pentru cititor cu acurateța, cu deslușirile cuvenite. Studiul ce noi am fi avut drept să așteptăm de la debutantul autor ar fi fost apreciațiunile literare ale sale asupra acestor teste pe cari noi nu i le-am fi cerut, biografiele bine făcute, pline și bine scrise ale poeților ca Terpandru, Alceu, Safo și alții. Ne-am fi mulțămit forte cu acestea, și nu am fi ținut întru nimic de rău pe d. T. P. Mateih decâ d-nia-sea ar fi lăsat pe altă dată a ne tracta musica monocordă și epiacordă a Grecilor cu întregimile, jumătățile și patrimele de tonuri. Qui ne sui se l’omner ne sui jamais cerire jirea legislatorului Parnasului frances cu neîntrecută dreptate. Déca d. T. P. Mateih ar fi consacrat timpul cheltuit cu înjghebarea datelor privitore la musica celor antici, cu compunerea unor adevărate și estetice biografii ale Poeților Eoliei, déci cel puțin—și asta mă mir forte de ce n’a făcut,—în loc de a ne cita tóte testele în limba lor, ni le-ar fi tradus în frumosă și curată limbă românescá, noi putem afirma cu tărie câ lucrarea d-sele ar fi câștigat, chiar cu planul de înaltă erudițiune ce are astăzil, uă altă valore. Ar fi devenit posibilă la citire nu numai celora cari se bucură de ipotetica onore de a pricepe versurile colicilor cu dicționarul în mână, ci și acelora cari doresc să-și îmbogățască cunoștințele cu tot felul de frumuseți. Repetânsă, lucrarea e lăudabilă deși forte puțin practică. Voih reveni asupra ei mai la vale, când vom atinge un punct care este comun prin lipsarea celor patru lucrări ale licențiaților noștri. E probabil cu d. George Bucurescu care și-a ales drept subiect de tesă Despre Libertate n’a voit să rivalizeze nici cu cei antici cari au scris despre libertate, nici cu cei moderni cari, ca Descartes, Bossuet, Leibnitz, Kant, Reid și a<fi Jules Simon, au cernut în tote chipurile și cu sitele cele mai geniali cestiunea și atragátarea teoriă a libertății. Nu , pentru d. George Bucurescu uă lucrare de debut în carieră, un tesă este numai oă probă pentru obtențiunea unui grad academic. Atât și nimic mai mult. D-sea, după câte apar din cartea ce a lucrat, d-sea a ales Libertatea drept subiect cu aceiași poftă cu care ar fi ales Liberul Arbitriu, și cestiunea Grației în discuțiunile Janseniștilor, ori „Nemurirea sufletului", ori „Demonstrarea esistenței lui Dumnezeu“. Repet. d. Bucurescu n’are preferințe, și déci adoră ca orice om și cetățan al unul stat mai mult séu mai puțin civilizat, fascinanta libertate, apoi, desigur, d-sea o adoră în practică, în teoriă și’n discuțiunea filosofică a argumentelor ce se dau pentru întemeiarea și justificarea nemărginitei sale întinderi, d. Bucurescu ține la dânsa cu aceiași liniște cu care ține și la cestiunile citate mai sus. Oricum ar fi, noi constatăm un fapt îmbucurător, cu totu banalitatea subiectului ales, d. Bucurescu are un plan bine hotărît ale cârui divisiuni d-sea s’a silit după puteri a le umple cât mai bine. Modul său de argumentațiune nu e râd, ci acesta apare înaintea cititorului în liniele iei de capetență chiar și după ce a lăsat cartea din mână, înainte de a ne despărți de d. Bucurescu și de linistita sea Libertate, să notăm uă particularitate care act rar se mai întâlnesce la tinerii și la bătrânii noștri scriitori. D. Bucurescu e unul din fidelii conservatori ai ortografiei odinioră academice;—<TC odinioră, câci de când cu „jalnica tragodiă“ a decapitării lui ü scurt, și de când cu asalturile date de fonetism etimologismului, ast mod de a scrie numai academic om mai este. D. Bucurescu îl pǎstrezá etiamerga omnes, și deși nu scrie obligation, nu se sfiesce de a fcri desfiirt radia și conscientia. Onore amintirilor și obiceiurilor tenacede și ilogice! Nuscih decad. Vasile P. Simionov, licențiat al facultății de litere din Iași, în tesa sea Doctrina morală a lui Aristotel (31 pag.) a reușit să ne arate pe deplin câ „supremul bine“ al Stagiritului, adică fericirea, nu e tot atât de empiric ca și supremul bine al filosofiei lui Epicur (sistema primitivă, nu aceea a succesorilor lui Epicur, sistemă degenerată care făcea pe Horațu să-i numesca adepții Epicur de grege porcus). Ceia ce reese lămurit din lucrarea d-lui Simionov este silințele ce d-sea și-a dat a ne presinta supt uă formă mai accesibilă nouă principiele espuse în tractatul aristotelic, întitulat Etica câtre Nicomac. Esposițiunea și planul autorului, deși două concisiune care trece adesea peste măsura posibilului, se pricep lesne. Impresiunea în note a testului aristotelic e forte bună. Dér, în tot... iarăși lucrare fară foc, făcută pentru obtențiunea gradului academic !! S’ar crede ca nu e tot astfel cu tesa d-lui Ion Nicolescu : Lorke, Teoria ideilor, s’ar dice cu licențiatul facultaței din Bucureșe și-a iubit subiectul. Dér, inter pocula supremaque libra, ori „dela mână la gură“ mai e uă cale bună, cum zice Românul ceva mai pnein poetic decât Latinul. Cred câ d. Nicolescu ține și va ține la Locke, dar din fericire, asta nu-i destul ca biografia lui Locke, caracterul sal filosofic și teoria sa întitulată „Teoria ideilor“ să fie astfel cum le-a espus d. Nicolescu. E probabil ca decâ în prima parte a lucrării sale, adică în biografia și în studiul caracterului filosofic al lui Locke, d. Ion Niculescu și-ar fi întocmit un plan mai potrivit și mai nemerit, și s’ar fi servit d’uă limbă ceva mai românescă și prin urmare ceva mai limpede în espunerea noțiunilor, cititorii sâi l’ar fi urmat cu mai multă plăcere. Dar când d-sea ne spune ca pe Locke răsboiul și neliniștea îl făcură se devină filosof, și pentru a ne spune acesta întorce și sucesee sărmana nóstra limbă în următorul mod : „Acesta ne explică de ce iubind prea cu ardere, datora în sciința reflecțiunilor mai mult spectacolului turmentelor decât cărților,1 pricepeți d-vóstra tare bine câ cu greu îi vine cititorului să mergá înainte pe conta (cuvântul e al d-lui Nicolescu, pag. 11) pe conta autorului. Și cu atât mai rar cu cât cititorii sâi ar dori să-l urmeze cu plăcere, deorece repet, sunt multe amănunte interesante, multe argumentațiuni abile în tema d-lui Nicolescu.