Romanulu, decembrie 1885 (Anul 29)

1885-12-04

1078 lați, 1601 fete înscrise și 679 asidue. In județul Brăila sculele cari au funcționat au fost în num­ăr de 79, din cari 57 de băeți și 22 fete, cu o­ populațiune de 2719 băeți înscriși și 1906 regulați, fete 910 înscrise și 515 asidue. Absolvenți a 6 clasă au fost 7 în ju­­dețul Brăila și 7 în județul Ialomița, to­tal 14.*­X­L’Indépendance anunță că, în urma a­­tacurilor îndreptate de la tribuna Came­rei de d. Nacu, ministrul justiției, în contra avocaților, membrii baroului capi­talei vor ține oă întrunire. * * *• Poimâne, 6 Decembre, liceul Sf. Sava serbeza diua patronului său. Va fi un serviciu religios; se vor ține câteva discursuri, între cari uă dizertațiune literară; la fine un banchet. Ministrul instrucțiunei va asiste la a­­cesta serbare didactică, însoțit de direc­torul ministerului. * * * Dintr’un corespondință amănunțită tri­misă de d­­r. Andronescu, șeful ambu­lanței române de la Belgrad, și publicată în revista Spitalul din Bucuresci, reiese că Crucea Roșie Română a adus și aduce însemnate servicii răniților șerbi. Ne pare forte bine. * * * Din isprăvile furtunei și zâpeg­ei de mai cjilese trecute : Din causa viscol­ului care a nemețit ză­pada pe linia ferată, spune Gazeta Bu­­xeului, ori trenul de la Brăila a sosit cu un întarcinare de 3 ore. Asemenea e întârpdat și trenul mixt de 41 ce trebuie să vină de la Focșani, ast­fel că a venit în combinație cu tre­nul de la 3:33 p. m. Ei Gutații adaug : Din causa marei furtuni de Vineri nopta vă eâțiva pe calea Basarabiei pa­tru stîlpi de telegraf și mai multe gar­duri. S­E­NALTUL (Urmarea ședinței de la 2 Decembre 1885) D. G. Mârzescu declarăa că va vota con­tra adresei pentru cuvintele tă: Mesa­giul conține neexactitați și al 2) pentru că guvernul și a făcut uă dogmă de i­tat din călcarea legilor și a Constituțiunei. Cu privire la Mesagift, d-sea zice, că nu este adevărat că suntem în relațiuni amicale cu tote Puterile și drept dovadă cităză faptul că Austro-Ungaria nu aplică convențiunea comercială ce avem cu densa, în ceea ce privesce exportul vitelor nó­­stre. Ce ați făcut, întrebă­r­rea, de la 20 Martie, pentru aplicarea acestei conven­­țiuni ? Ne-ați regalat cu uă disposițiune luată de guvernul maghiar, pe care ați publicat’o în Monitor. Dar conflictul cu Francia? întrebă o­­ratorul, însemnază că suntem în cele mai amicale relațiuni cu Francia ? Cu privire la paragraful din răspuns privitor la conflictul de peste Dunăre, d. Mârzescu crice că toți Românii vor fi u­­niți pentru a apăra țara, când va fi ame­nințată. Critică asemene pe guvern că a sus­pendat legile, fără aprobarea Camerelor; legile pentru esecutarea lucrărilor acele mari nu să puteați suspenda, căci se opune categoric art. 99 din Constituțiune. In urmă­­ jice că legile pentru lucră­rile publice se calcă și miniștrii se abat de la densele; ast­fel nu s’au esecutat tóte liniile ferate ce erau a se face. Venind la departamentul resbelului, după ce arată că armata este a țărei, în­­treba ce însemneza raportul ministrului de resbel către Rege, prin care lovea în demnitatea sub intendantului Thorand ? D. Mârzescu­­ zice că prin acel raport a lovit în onorea acelor militari, în dem­nitatea lor,—ceea ce n’are drept. Ce respect, mai întreba d-sea, vor avea acești militari în armată? Cum ai putut aresta, d-le ministru de resbel, pe d. căpitan Mavrodin, care era în disponibilitate, el era îmbrăcat civil. D. generare Fălcoianu. Cu telefonul, l’ați vă­zut ? D. G. Mârzescu. Cu telefonul nu se vede se aude. De aceea, d­­e ministru deresbei, printr’aceste acte arbitrare, n’aveți amici nici în rândurile oficialilor superiori nici printre cei inferiori! In urmă ședința se suspendă la orele 5, pentru 5 minute. La redeschidere, d. Mârzescu, vorbesce despre magistratură și de promisiunile făcute prin mesagii, asupra acestei ces­­tiuni. Cestiunea magistraturei s’a agitat de mai mult timp, încă de pe când era d. Ferichi de ministru de justiție. Rău influenței guvernamentale asupra magis­traturei l’am constatat și sub conserva­tori și sub liberali ! Ei bine, nu trebue să reformăm magistratura ? Eu am multe punte comune cu d. Nacu, căci și eu sunt pentru concurs. Cu tote aceste nu se­­ zice nimic în Mesagiă despre acel proiect. Bă, cjice d. Mârzescu, am propus modi­ficarea legei asupra tutelei. Nu s’a făcut nimic, ânsă sole d ministru de justiție ce s’au făcut minorii lui Ion Strat ? Cu ce voie s’află acei minori în America ? Trec acum la d. ministru al instruc­țiunei, și vor arăta călcările sale de legi. Oratorul zice că Divanul ad-hoc a pro­clamat independința bisericei române, și acest principiu s’află înscris și în Consti­tuție la art. 21. Ast­fel fiind, ce însemneza demersul fă­cut de Mitropolitul Primat pentru a do­bândi recunoscerea independenței acestei biserici ? Și ce devine acest art. 21 din Constituțiune ? (Zgomot pe banca prelaților). Em. S. Mitropolitul Moldovei. Cer cu­vântul. Em. S. Episcopul de Roman Cer cu­vântul. D. G. Mârzescu. Vă rog, domnule Pre­ședinte să mă înscrieți după fie­care înalt Prelat. (Ilaritate). Trec, dice d. Mârzescu, la­să altă vio­lare a Constituțiunei. — Este vorba de compunerea Sinodului, unde trebue să intre și represintanții preoților de mir. Ei bine­­ preoții de mir s’au încercat să facă ceva pentru îmbunătățirea sortei lor, la Focșani, dar ei au fost somați să se retragă din ordinul Episcopului de Roman. Voci. Pe mâne să continuăm. D. colonel Bib­icu. S’a decis să discu­tăm până la 7 ore sera. D. G. Mârzescu continuând 4­ CB că art. 226 al legei instrucțiunei, arată catego­­ric că inspecțiunea scólelor ș’a semina­relor se face de minister. Cu tóte aces­tea, astăzi seminarele au inspectorii lor. Dar alt­ceva : Cu ce lege s’a creat fa­cultatea de teologie ? Cine sunt profeso­rii ? ce carte sciii ? D-sea doresce desființarea acestei fa­cultăți. D. Mârzescu combate apoi măsura lua­tă de ministrul instrucțiunei, care a pus tacșe de 20 și 5 lei pentru copii cari dau esamene la sculele publice, ca tac­șe nelegale, afară din legea instruc­­țiunei publice. Ce articol­ul îndrituesce pe d-sea a fa­ce două esamene ? după cum o cere prin­­tr’un regulament făcut cu de la sine putere și în contra te­stului legei instruc­țiunei publice. Ce l’a îndrituit pe d. ministru al in­strucțiunei, a supune pe elevii cari ter­mină cl. 4 primară la un nou esamen ? Deci avea trebuință de asemene mă­suri să vie cu un lege, dar să nu facă legi cu de la sine putere. D. Mârzescu declară că este obosit și va mai vorbi și la paragrafe. Ședința se ridică la orele 7 sera­­sarea numelor comunelor germane de mai­­ jos din comitatul Eisenburg : Sulzrieger în Sóshegy, Hochard în Dorabbffo, Wies­­sleck în Rétfalu, Oberdorf în DiAlos, Wil­­lesfor în Villamos, Sahmiedrei Sif în Ha­­tártö și altele vr’uă două­zeci. Incă fnnia de maghiarizare ! Déca acum­ va veni soldatul cu mapa sea de orienare, în zadar va căuta după comuna Schmiedreich, căci nu va mai afla­. Zadarnică e ânsă și acesta muncă de maghiarizare : sate, ape, munți, șesuri vor rămâne­ ceea ce au fost. Furia elementelor le-a lăsat aceeași și vă și caldă sau­ră apă bună va spăla iarăși nămolul. DIN TRANSILVANIA Citim în Tribuna din Sibii : „In memoria marelui arhiereu Andrei Șaguna s’a celebrat astăzi în biserica gr.­­or. catedrală din loc, după sevârșirea sfin­tei liturghii, un parastas solemn de către Preacuvioșia Sea arhimandritul și vicarul arhiepiscopesc Nicolai Popea cu asistența preoțescă numerasă și între cartările du­­iose ale corului tinerimei seminariale. In­teligență și popor în număr forte frumos au luat parte la acesta rugăciune pentru odihna sufletului neuitatului binefăcător al bisericei gr.-or. și al nemului nostru peste tot.“ * Gazeta Transilvaniei scrie după Egger­­te­rtes că în luna trecută, vr’uă câți­va țărani români din Lucica­ mare au fost prinși și închiși în Muncaciu, bănuiți fi­ind că au furat. In diminața următore ânsă unul din ei, Vasile Sanca, s’a găsit mort în închisore din cauza brutalității gendarmilor, cari cu pușca l’au bătut de morte. — Comentar nu credem că mai e de lipsă.­­ Tisza și deputații din oposițiune . Jupî, în 10 Decembre s. n., pe când mi­nistrul Tisza eșia din cameră cu tatăl sau și voia să se suiă în trăsură, se lovi de deputatul Csanady. Acesta-i uige as­pru : „Nu mă împinge !“ Ministrul Tisza ceru scuse, dar Csanady îi răspunse : „Pă­­zesce te !“ Tisza, speriat, sări repede în trăsură și p’aci ți-e drumul. Fuga, 4*ce Gazeta, e rușinosă dar sănătosă și-a fi­mis ministrul-președinte. * Tisza și deputații guvernamentali, așa numiți Mameluci sau suitarii, adică din suita ministerială . La Budapesta s’a deschis era casina clubului cercului al VI și VII cu mare solemnitate. Era de față și ministrul­­președinte Tisza. După alte multe toaste, a toastat Ște­fan Mendel în sănătatea ministrului Tisza. Reproducem: Tribuna, numai începu­tul toastului : „Proverbul maghiar“, în­cepe Ștefan Mendel, „zice că Maghiarul bea de trei ori, dar daci e vorba ca să trăiască ministrul-președinte Coloman Tis­za, atunci Maghiarul bea de trei-ocă de mii de ori..A * In 4*orele maghiare aflăm, 4*°. Lumi­nătorul, că ministrul a dispus maghiari­ ROMANULU­I DECEMBRE 1885 ---- «na minft,npTcnTîZT»iJîitimvT­n­'*f*—­....... D’ALE ARMATEI In Românul de la 21-22 Octom­vre, am reprodus după Corespondența Provincială resumatul unui raport făcut de d. gene­ral Ipătescu asupra stărei regimentului 15 de dorobanți, colonel Fotea. Corespondința Provincială spunea atunci că generalul Ipătescu s-ar fi arătat ne­mulțumit de starea în care găsise re­gimentul. Țineri­a reproduce acum după Vocea Botoșanilor, din ordinul general al inspec­­țiunei făcută regimentului 16 ""dorobanți în ziua de 3 Octombre 1885 de d. ge­neral Racovița, următorele rânduri : In general constat că regimentul în părțile sale administrative a fost negli­jat de fostul comandant și am încredere că colonelul Fotea cărui esprim viile mele mulțumiri de starea în care am gă­sit regimentul 15 de dorobanți, va pune tot zelul de care e capabil, a aduce în scurt timp în aceeași stare și pe al 16 dorobanți, atât în ceea ce privesce in­strucția cât și administrația corpului. CRONICA Louis Despred L’am cunoscut și ’1 am­­ iubit. Era uă biată ființă, slobá néga, încovoiată­­ pe care vă bala o óselor șoldului îi pironise în pat în­trega-i tinerețe. Um­bla cu greutate într’o cârje, sirea supt­­ă coada de păr roșiă una din­ acele fe­țe gălbejite și spângiuite a celor­ osândiți de viață. Dar în acest trup slab de infirm ardea ua credință puternică. Credea­­ în litera­tura lucru care devine tot mai rar. A­­vea­ cel mai mare dintre curagiuri, cura­­giul intelectul, câți omeni de mare ta­lent sunt lași în ordinea ideilor.Am în­ceput­ să-l iubesc simțindu-l brav și om cu o credință. Fiul unui profesor de uni­versitate, a trebuit să rupă­­relațiile cu familia sa și trăia retras dintr’un mic venit; și acest copil de două­zeci și câți­va de ani, atât de slab, visa la lupte mari, muncea până cădea, era deja însem­nat pentru martiriu. Când a publicat cartea Autor d'un do­cher (în jurul unei clopotnițe), și după ce i s’a făcut acel proces flobitocesc din pricina căruia trebuia se aferă, fui cu­­prins de o milă neliniștită în fața aces­tei slăbiciuni, îmi ceruse sfatul, și ea il povățuia ca se și plece spinarea­ ca să implore iertarea printr’o atitudine supu­să. El nu mă ascultă și lumea își amin­tește pate că a voit să-și pledeze singur pricina, să ceară cu glasul tare liberta­tea literilor, ceea ce firește, îi atrase­ră lună de uncltiare. Nu e óre lucru fatal? Legea ineptă care a fost votată pentru a împiedica traficul necurat al unei du­zini de ștrengari nu trebuia are ca să ucidă un sărman copil, care făcâdui se să devie un scriitor de rasă ? In­tot­deu­­na spaima da libertate acăstă spaimă care într’uă bună diminâță, ne va pune de găt arcanul unui dictator. Stă pe nenorocitul la Sainte-Pelagie, 1) căci nu voi încă o dată să mă asculte, când îl rugai să solicite voia de ași face închisorea într’o casa da sănătate , el ți­nea cu incapaținarea ca să-și îndure pedep­­sa, în numele literaturei batjocorită jîntr’în­­sui. Și martirul îi întrecu speranțele, căci fu pus la un loc cu hoții, în iadul dreptu­lui comun, da, pentru că a scris o carte pentru câte­va pagini libere precum se găsesc cu sutele în vechi noștri! autori Merserăm ca să-l vedem, Daudet și cu mine, și îmi vom­ aduce în­tot­deuna a­­minte de intrarea sa în mica odaie de convorbire : zăpăcit, sorbád cu­­ perii săi roșii ridicați pe fruntea sa lividă, fără să se fi putut spăla de cinci zile, atât de murdar, în­cât nu vor să ne dea mâna. D. Camescasse, atuncea prefect de poli­ție, a fost cu deosebire odios în acea afa­cere. In zadar omenii de litere se ames­tecară, a trebuit ca un om politic, Cle­­m­enceau să mijlocesca. Era în firea lu­crurilor acești omeni nu ne mai bagă în somn dar nu atât pe cât îi disprețuim noi. Ei bine! îl asasinaseră curat. Când își veni să mă vadă, târâada și piciora cu mai multă greutate, și îmi zise : „Mi se pare că m’am gătit, mă voiu înmormânta la țară, pentru a încerca să mă însănă­­nătoșesc“. Sosind acolo, în căsuța care e t­­­ocmită în Paris, poseda în fundul Champaniei, a trebuit , să se pue în pat, și nu’l a mai părăsit , niște suferințe îngrozitore, piciorul imo­­bilisat într’un aparat, și un guturai a­­gravat prin închisore care se prefăcu într’uă bronșită acută. Eri a murit. Mărturisesc că ’mi aara pierdut sângele rece. Adineori aflând știrea m’am simțit coprins pe mânie. Mâinile îmi tremură încă, sunt turbat de indignare. Și sărma­nul copil nu mă părăsește, el apare ne­încetat înaintea ochilor mei și pare că așteptă ce­va de la mine. Ca am de în­deplinit ultima lui voință și ași avea o vecnică remușcare decâ nu ași protesta cu glasul tare, din puterea durerei mele . Datorez acesta lui, mie ânsumi, literatu­re! care este viața­­ mea. In acest mo­­memnt, nu mai vreau să știă dacă, în a­­cest asasinat a­­ fost un tribunal, niște jurați, un prefect de poliție , am unica și nebiruita trebuința de a friga . Acei ce au ucis pe acest copil sunt niște mise­­rabili. Emile Zola, Le Figaro­. AMBULANȚELE ROMANE în răsboiul Bulgaro-Serb. Prin inițiativa societăței Crucea Roșie din România, aflată supt preșddința prin­cipelui Dim­. Ghica, s’au trimis în luna acesta două ambulanțe, una în Bulgaria și alta în Serbia, înzestrate amândouă cu instrumente, medicamente și tot matria­­lul necesar pentru căutarea răniților. Ele au ca personal medical: cea din Bulgaria, pe domnii doctori Nanu și Georgescu și pe domnii doctoranți N. Marinescu, N. Vicol, I. Mondonide și I. Margulius , cea din Serbia pe domnii doctori C. Andro­nescu și Rădulescu, iar ca ajutori de d-nii Pomp. Popescu, P. Silva, Gr. Ninoveanu și C. Ionide. S’a mai trimis încă în Bul­garia, din inițiativa Bulgarilor Brăileni, uă ambulanță condusă de d-nii doctor Șt. Possa, care are ca ajutor pe d-nii I. Mi­­halcea și Em­. Filquier, și care e sta­bilită la Lom Palanca. In privința acelor ambulanțe Spitalul primesce urmatorea corespondință. I Belgrad, 17 Noembre. Domnule redactare. In vederea multiplelor și importantelor considerațiuni scu­­țiice ce un medic are ocaziune a faci» pe câmpul de rasboiu, care, din punctul de vedere medical, a fost, pe dreptu, numit­­ă mare epidemie traumatică, vă am făgăduit la plecare să vă trimit din c­ând în când câte uă cores­pondență de Jfel, în care să resumez ob­servațiile mai importante ce le-ași putea face, fie asupra unor cazuri în particular, fie ca considerrațiuni generale. Deprins cu practica obicin­uită de spital, credeam a­­tunci că sarcina mea va fi ușoră; d’abia ajuns ânsă aici, a trebuit să’mi aduc în­dată aminte că „socoteala din târg nu se potrivesce cu cea de acasă“, și veți ve­dea și d-vóstra pentru ce. In puținele rânduri ce vă voiu trimite astăzi, mă voiü mărgini a vă da în fugă câte­va notițe asupra modului primirei și al instalărei nóstre aici, precum și vă descriere forte pe scurt a stărei în care am găsit serviciu medical al răniților. La sosirea nostră în Belgrad, Vineri sera, 13 Noembre, am fost întâmpinați de autoritățile locale care fuseseră în­­ștințate dinainte de către amabilul nos­­tru ministru plenipotențiar pe lângă gu­vernul Sârb, d. Emil Ghica. Fie­care din noi am fost apoi conduși la câte uă gazdă, unde am fost forte bine primiți și unde suntem instalați cât se pote de bine. A doua zi ne-am presintat ministrului nos­tru, care a avut bunăvoința a ne con­duce la președintele societăței „Crucea Roșie“ locală, d. Volovici, și prin mij­­locirea d-lui vice-președinte G. Simici, ni s’a destinat localurile unde avem să facem serviciul. Ne-am dus apoi la palat pentru a ne înscrie; acolo am întâlnit pe d. mareșal al curții regale, Iancovici, care, de­și știe românesce, ne-a vorbit franțuzesce, sculându-se că din causa împregiurărilor actuale așa de critice, nu ne-a putut face tote onorurile ce se datoresc unor stră­ini ce vin cu atâta bună-voință să-și pue cunoștințele lor în serviciul națiunei sârbe. Am căutat pe temă : „a la guarre comme à la guârre“ să-l convingem, că nu­­ pu­tem avea nici cea mai mică pretențiune și că din contră ne simțim fórte măgu­liți de modul primirei ce ni s’a făcut. Am plecat după aceia să luăm în pri­mire spitalul ce ni se destinase. Aici­­ ne aștepta cea mai mare din decepțiuni, mi­zeria sub formele cele mai neașteptate. Până la venirea nostră, acesti spital era pus sub îngrijirea unui singur student în medicină, care pentru căutarea a 75 de răniți, nu avea ca instrumente de­cât uă biată pensă și uă pereche de fórfeci ! Serviciul de infirmieri se făcea de nișce actori, cărora le ședea destul de bine cu șorțurile lor spitalicești. Să nu se crede ânsă că numai acest spital era în o a­­semenea stare, în tote cele­l­alte este uă lipsă aprope complectă de personal me­dical și de material necesar pentru pan­samente. In spitalul instalat în gimna­siul, care a fost dat municipalităței de­­ către maiorul Mișu, care locuia în Bucu­­­­rescu, se găseau răniți nepansați de câte ! opt zile! Aci serviciul se făcea de un medic numi, Lazarovici, care avea ca ajutore câți­va seminariști și studenți în litere; instrumentele îi lipseau cu totul. Vă puteți dar face uă ideia cât de sim­țită era aici lipsa personalului medical și cât a fost de bine-venită ambulanța nostră. Instrumentele și materialul nos­tru de pansament ne a atras admira­­țiunea și mulțămirea tuturor. Aristocra­ția de aici lucreza pe capete pentru fo­losul răniților, cari sosesc în tot momen­tul; ceia­ ce nu se vede însă sosind este personalul medical. Am slujit că az­i ar fi sosit și uă am­bulanță austriacă. Pe când vorbiam cu administratorii spitalului, așa numit Casino des officiers, a sosit și Regina care a cerut să-i fim presintați. Maiestatea Sia ne-a mulțămit în nișce termeni forte călduroși pentru ajutorul ce am venit să-l dăm răniților în nișe ® împreguurări atât de grele pentru Serbia. Mâhnirea adâncă ce era întipărită pe figura mea de uă frumusețe rară, blân­dețea espresiunii și duioșia glasului său, făcea din ea, în ochii răniților cărora le vorbea, nă ființă supra­naturală, un an­ger venit înadins ca să le aline suferințele. Sâmbătă sera am fost invitați ca toții la masă la d. ministru al României, care ne-a pus la disposițiune tóta bună-voința d-sere pentru ori­ ce am avea necesitate și care ne a fost în tot timpul de un mare ajutor onorându-ne cu solicitudinea cea mai atentivă. La d-sea am întâlnit și pe ministrul francez, cu care ne-am în­treținut mult timp asupra multor ces­­tiuni de actualitate; domnului ne-a co­municat spirea despre încheierea armis­tițiului. Esprimându-și temerea de a aduce familia în Belgrad din causa soomotului ce se răspândise prin oraș, că ar fi bân­tuit tifosul, l-am dat asigurarea că, după cele ce am putut constata, acesta versiune nu este întemeiată, și că chiar dacá ar exista în realitate tifosul, ei respectă cla­sele înalte, unde regulile igienice sunt cu strictețe păzite. O sea între altele a făcut apologia medicinei care are în sine cel puțin un umbră de positivism, în vreme ce diplomația n’are nici nă bază sigură și umblă cele mai multe ori pe­dibuite, așa că nu scie a4i ce va fi mâne. Până acum nu vă pot da amănunte des­pre cele observate prin spital, pe care d’abia l’am luat în primire. Ceea­ ce pot spune este că munca nostră este din cele mai I grele și nu se potrivesce nici de­cum cu practica obicinuită, normală, din ser­viciile de chirurgie, avându-se în­­ vedere numerosel­e pansamente ce trebue să facem și solicitudinea ce fie­care caz reclamă în parte. Avem pe lângă acestea dificultate mare cu limba, de vreme ce nu putem avea tot­deuna câte un interpret la îndemână. Cam greu o ducem și cu banii româ­­nesci la cari perdem 15 la sută. Vom căuta totuși din tote puterile să ținem drapelul „Crucea Roșie Române“ la înălțimea unde a fost pus de predece­sorii noștri­ în ultimul rasboiu; dorința nostra a tuturor este de a’l ridica chiar și mai sus, în tot cașul nu 1 vom coborâ. In ceea­ ce priveșce Belgradul, vă pot spune că este un oraș forte frumos, așe­­zat între Sava și Dunăre și posedând oă mulțime de coline ce-­i dau un aspect cât se pate de pitoresc. Edificiile frumóse nu lipsesc și Estradele sunt largi și drepte. Poporațiunea este pacinică, deși la prima vedere,chiar se póte ușor citi nemulțumi­­rea și îngrijirea asupra loviturei neaștep­tate suferite de Serbia prin evenimentele din urmă de pe câmpul de resbel. Pentru moment, aceste notițe dispara­te sunt singurele pe care vi le pot da, nici chiar nu vi le ași fi trimis, deci nu ași fi voit prin acesta să vă dovedesc că nu am uitat promisiunea dată; ele sunt dar mai mult­­ă asigurare pentru viitor. Primiți să frăiască strângere de mână de la prietenul d-vostră. Dr. C. Andronescu. Sofia, 20 Noembre 18S5. Domnule redactare. Plecați, după cum scrți, în sera de 11 Noembre din Bucuresci, noptea o petre­­carăm la Giurgiu; acolo am fost întâm­pinați de d-nil­farm. Angeloff­­(fost stu­dent al scalei din Bucurescu) și doctor în drept Ivanof.­­Z­iua a doua a fost o­­cupată cu trecerea Dunărei : personalul medical la orele 10, pe un mic vapor bulgar pus la disposițiune, cr căruțele­­ de am­bulanță și material, la orele 3, pe un șlep reîncărcat de vaporul circulațiunei Giurgiu-Rusciuk. Cu acesta ocasiune cons­­tatându-se că căruța de material va fi prea grea pentru a putea să-și continue dru­mul (7500 kilom.) a fost nevoi a se an­­gagia încă alte două căruțe mai mici. La Rusciuk am fost primiți prea bine de au­toritățile bulgare: ni s’a dat adresă des­chisă de specială recomandațiune și am fost vestiți prin telegraf tuturor autori­tăților orașelor prin care să aveam să tre­cem. Intinerarul cel mai mai nemerit, de­și forte lung—s’a socotit a fi șoseaua Ruseiuk Sofia prin Plevna (380 kilom.) de­ore­ce mersul cu vaporul până la Lom și apoi de acolo direct la Sofia nu era prac­ticabilă din causa prezenței armatelor sârbe. Notăm în trecut marele entusiasm și activitatea atât în Ruseiuk cât și pe tot parcursul nostru din partea Bulga­rilor ; sute de voluntari mergeau spre Sofia ; ajunge să vă spunem că la Tasisev am întâlnit pe directorul gimna­ziului din Gabrova, care cu profesorii și vr­uă 300 elevi ai săi plecase la luptă. Drumul nostru fusese împărțit în 8 e­­tape, deci 8 dile de drum, prima etapă era Biela, fostul cu­artier al împăratului Rusiei, drumul destul de bun pe văi și înălțimi dar forte bun, d timpul neoros, sate de loc, pete erau în depărtare dar ne­văzute din causa ceței, sosiți la Biela pe la ora 7 noptea după ultimele 9 kilometri parcurse la pas cu felinarul. Bji sat mare, murdar, pe una din vi^Bei dau într’un basm­. Primiți forte bin de nacem­ic, încuartirați la preoții Petru și Ivan, cari ne-au și pomenit la bisericele lor (!) A doua sora popas la Bulgăreni după 10 ore de drum nu prea bun , cuartir prost, dar nu era un altul; er a treia zi după 6 și jun. ore, sosirăm la ora 2 în vestita Plevnă, trecând pe dinaintea Griviței și Opanezului. Nu vom cerca a vă descrie aci nici aceste locali­tăți de neponture amintire, nici impre­­siunile sădite în noi de ele; nu e nici timpul nici locul în atare corespondență. Repaos cailor osteniți restul zilei. Noptea (ora 1) vestea luărei Pirotului a dat foc Plevnenilor cari parcurau stradele cântând imnul național, am fost chemnați, ridi­­cându-se (ca și la Ruseiuk de studenții bulgari din Rusia voluntarii ce i-am în­tâlnit acolo) toaste din ambele părți pen­tru Bulgaria și România. Tote localitățile vestite de la asediu sunt împodobite cu monumente comemo­rative, românesci pe Grivița, rusești în fostele lor posiții; unul rusesc la podul unde s’a predat Osman, „în amintirea comandei marelui Duce N. Nicolaievici, a principelui Carol și a generalului Tot­­leben. Plecați din Plevna, se oferă domni­lor doctori Manu și Georgescu să tră­sură a­parte, de­ore­ce căruța de am­­bulanță, fostă și în trecuta campanie, nu presinta multă soliditate. Trecurăm prin Dolni-Dubnic, Gorni-Dubnic renumit prin măcelărirea a 4000 ruși (4 morminte co­losale și alte 4 monumente), Teliș (alte 2 mari morminte și un monument) etc. întâlnim câți­va prizonieri sârbi (220), mulți soldați bulgari răniți ușor, evacu­ați pe la case. Ora 5 sosiți Lucovitz. Aci constatăm deplină lipsă­ de serviciu medi­cal, pe când în marele Rusciuc sunt a­­cum numai 2 medici—de­și aci vin ră­niți despre Vidin—la Plevna alți 2, de­și aci asemenea e bolnița (spital) tem­porară; în Lucovitz bolnița (25 paturi) soldaților de aci răniți în lupte, e supt îngrijirea unui bărbier, care face pansa­mentele cu unt în lipsa acidului fenic. Primirea prea bună. Suntem ajunși de 2 medici vienezi, pe cât bulgarii simpati­­sau pentru noi, pe atât pe aceia nu-i pu­­teau vedea. Se văd Balcanii în apro­piere. Plecăm diminața la ora 6 și jumătate; intrăm între Balcani, mergând pe rîul Placica vr’uă 10 chilem. locuri mai po­pulate ca până aci. Urcăm vr’uă 3 de­­luri; suirea frumosă, ușără dar lungă (4 chil. și jum.) a Orutrei; frig, se văd pis­curile Balcanilor mari cu zăpadă. Sosim 11 și un sfert Iablanița, menită a fi al 5-lea al nostru popas. Primire esce­­lentă de gospodin Nicsalnic Lazarof. De­ore­ce era încă de vreme, la ora 1 con­tinuăm drumul. Urcând rîpa de pe Iscar încep Balcanii mijlocii; apoi pe vale, so­sim la Orhania (așezată pe vastă câmpie) la ora 7 p. m. Doctorii nemți sosiseră înainte și înșelând pe necelnic, au profi­tat de telegrama ce ne vestia și au ocu­pat o­ parte din oamenile preparate pen­tru noi așa că abia d-nii doctori Geor­gescu și Nanu au putut avea un bun cuartir. Totuși la ora 5 dim. plecarăm. La ora 9 sosim la un pas al Balcanilor, care a fost cel mai greu din tot drumul nostru. Un del de urcat pe costă; urcarea tutu­ror căruțelor cu bivoli, de jos de la ha­nul general Scobelet ține numai 2 kil. + și nu e așa abruptă, dar încurcătura a­­dusă de mulțimea carelor ce mergeau cu rechiziții spre Sofia, un noroiu cleios, fă­ră exagerare de uă jumătate metru au luat 2 ore și jumătate, de ostenela, sco­­borînd apoi și staționând la hanul gene­ral Gnrko, de­ore­ce caii nu mâncaseră mult, continuarâm drumul după uă jum. oră. Câte­va monumente. Ajunși la Ta­­sssen ora 2 (3 case) furăm sfătuiți, a continua drumul, care merge spre Sofia tot pe vale. Noptea ne ajunge 20 chil. înaintea Sofiei. La podul de pe rîul Dol­­nibogrod o aventură neplăcută, era să ne propádesca când treceam cu am­bulanța îngustul și înaltul pod ur­mând trăsura doctorilor ; din causa ne-­­ dibăciei vizitiului, un cal s’a aruncat alături căzând de pe pod (care n’avea­u parapet); ambulanța din norocire nu s’a Y­A­4 I­W­h * ~

Next