Romanulu, septembrie 1887 (Anul 31)

1887-09-26

1­480 ROMANULÜ27 SEPTEMBRE: Conferințele Invețătorilor din Muscel. (Urmare 1) :­ Pentru ziua de 4 August,­­fiind înscris la ordinea cailor, ca subiect, Aritmetica, d-nii Const. Enachescu și Luca Paul, au tratat în mod admirabil acest subiect. Pri­mul, după ce face istoricul aritmeticei, a­­râtând cum s’a născut trebuința socotelei, după ce arată că aritmetica ca fie­care șciință are un îndoit scop : desvoltarea fa­cultăților intelectuale și folosele practice, trece la introducerea copilului în aritme­tică; mai ânteia îi desvoltă cunoștința de mult și­ puțin, apoi de unul și dour, prin aplicația la obiectele ce-l înconjură, trep­tat apoi îi dă cunoșcința tuturor numelor. Nișce tăblițe ca acelea cu cari se jocă, «dominus», ar fi după d-sea cel mai ne­­merit mijloc de a face cunoșcința copilu­lui de inimi și zecimi. Ii dă ideii de ce va se jică vorba «spre» prin punerea a diferite obiecte în drepta și în stânga și treptat prin ajutorul lui «spre» trece de la zecimi mai departe. Il dă ideii apoi de «egal» prin cumpărarea mai multor obiecte egale, după ce-l face cunoscut cu nu­mele, zecimele, cu numer, etc., trece apoi la nu­­merația scrisă la care se servesce ca și la formarea literilor. Treptat apoi trece la cele patru operațiuni, la care a avut ca normă tot­dea­una exemplu și apoi regula După d. Enachescu, d. Luca Paul arată cum predă d-sea sistemul metric. Face pe elevi să înțelegă că avem mai multe feluri de măsuri: m. lungi, de supra­față, volum, greutate, etc. Arată trebuința ce avem d’a le măsura, totul în lume se face cu măsură. Arată cum măsura câte ceva fără ași da sema, de pildă când se așaja unul lângă altul în piciore și con­stată care e mai înalt, s’au ridică pe rând uâ piatră spre a vedea care e mai puter­nic, atunci își măsura forțele. Arată cum ast­fel de măsurătore nu se pote aplica diferitele feluri de mărimi, căci nu putem alătura două grădini s­au două moșii, pen­tru a vedea care e mai mare, nici a mă­sura două buți una cu alta pentru a cu­­nosce cu cât una e mai mare, de­și con­statăm care e mai incapatere, dar nu seim hotărât cu câte o cale sea vedre întrece pe cea­l­alta. Aci a arătat trebuința unităților de mă­sur^ pentru fie­care fel de mărimi, a îm­prospătat în mintea elevilor cunoscința mărimilor vechi. D-sea arată cum aceste feluri de unități de măsuri sunt numai la noi și cum când ne ducem în alte­ țări pentru a cumpăra s­au vinde găsim acolo alte unități de măsuri, acesta ne potrivel a aduce mari încurcături în negoț.­­Pentru înlăturarea acestor neregularități, omenii învățați au fost de părere ca în tote țările să fie aceleași unități de mésuri, acesta părere fiind bună am primit’o și noi, pen­tru acea de vr’uă doui ani noi întrebuin­țăm numai mesurile noi. D. Luca jlie: pentru a merge mai de­parte trebue să sacrificăm uă lecție sau dour pentru a face cunoscut elevilor ro­tunjimea pământului, polii lui și meridio­nalele pentru acesta compară pâmântul cu un pepene, poli cu cele două capete unde se află coda și unde creșce florea, iar me­ridianul cu urma vârfului de cuțit ce oco­­leșce pepenele și trece prin cei două poli (coda si locul florei). După aceasta arată cum s’a masurat acel meridian și a patru­­zecea milione parte a numit’o metru, sau pe a zecea milione parte din sfertul lui. Arată trebuința de a se mai divisa aceste unități precum si de a se forma cu ele mai mari, de aci arata multipli și sub­mul­tipli. Remonstreaza pentru ce unele uniuni !) A se vedea Romanulu de la 24 și 25 Septembre­ de măsură se divid sau cresc din sută în sută, altele din mie în mie, vădesce rude­nia ce există între unitățile de măottru ale diferitelor mărimi, precum între metru de lungime și metru de suprafață, între metru cub și litru, chilogram etc. Având în față și măsurile vechi, prin comparație să arătăm valorea celor noi. De aci trece la operațiunile de transfor­mări, aci arată că nu trebue a pune pe elevi sâ memorisesc atâtea numere ci cu­noscând valorea unităților de capetenie se potă sigur afla pe a multiplilor și sub­mul­tiplilor. D-sea termină recomandând că învăță­torul să se folosesca de pcasiunile ce are și să măsure cu elevii lungimi, suprafețe, volume, greutăți, etc., cu unități vechi să transforme resultatul în măsuri noi, și a­­poi să facă proba masurând și cu cele noi. Pentru 5 August fiind geografia, d-nii : Arifianu și Andreescu au tratat acest su­biect. Primul după ce face u­ scurtă ob­­servațiune asupra începutului geografiei, spune că călătoriile ar fi mijlocul cel mai nemerit de a învăța geografia, dar nepu­tând străbate tot pământul și au inventat părțile globului, etc. Panoramele apoi ar fi mijlocul cel mai lesnicios de a cunosce diferitele părți ale pământului. D. N. Andreescu după ce desvoltă isto­ricul începutului geografiei insista mult a­­supra scopului ei care e îndoit: educativ și instructiv. Educativ căci prin stiința geo­grafiei mai mult ca prin ori­care altă for­măm educațiunea țolului, iar prin cunoș­tințele câștigate prin acesta sciință găsim mi­jlocele de existență. Prin cunoscerea di­feritelor localități și obiectele ce se află pre dânsele a numelor: de locuri de o­­rașe, de rîuri, mari, state, etc., prin ob­servarea diferitelor tablouri frapante din natură pe care ni le representăm când ne lipsesc, etc. geografia ne presinta câmpul cel mai vast de desvoltare al facultăților intelectuale, cu osebire : memoria, spiritul de observațiune, imaginațiune etc. Trece apoi în revista diferitele divisiuni ale geografiei : fisicâ și politică arătând cuprinsul și scopul fie­careia, în altă or­dine apoi, geografia economică, topogra­fică, istorică, matematică, de asemenea geografia generală și particulară. Enumera apoi diferitele științe ce stau în rapor mai direct cu geografia, agricultura cu diferi­tele sale ramuri, științele naturale, cosmo­grafia, dreptul cu diferitele sale împărțiri etc., explicând raportul ce există între a­­ceste stiinte și geografie. După ce lâmuresce bine scopul geogra­fiei arătând cum prin acesta sem­­țal omul aflând diferitele localități și obiectele de care are necesitate în viață, geografia îi prezintă mijlocul pentru a afla de unde sâ-și procure necesariele esistenței, explicâ apoi cum trebue alungat din școli metoda mecanică prin care elevii memorând dife­rite nume, cunosc diferite nume de o­­rașe, rîuri, state, mări, fără care să cu­­noscă localitățile ce-i înconjură, cunosc spre pildă drumul din București la Paris, pe apă sau pe uscat, prin mijlocirea har­tei, dar nu scri drumul de la ei de a­casă și până la capitala județului sau altă loca­litate vecină. Trecând apoi la explicațiunea geografiei în școla spune că deși geografia în ac­tuala programă abia există în clasa III, to­tuși ea trebue predata din clasa I cu ose­bire geografia comunei. Geografia comunei trebue făcută aprope într-un chip complect, începând cu scala, cu casa parintesca treptat trecem la casele vecinilor și apoi la totalul caselor. Explicam scopul pentru care ómenii s’au adunat sa locuiască mai mulți la un loc. Explică apoi chipul cum face pe copii sâ înțelagă osebirea din sat și comu­pa, dintre oraș și sat etc. Asupra comunei trebue făcută un complectă geografie : fisica, po­litică, economică, topografică etc. Stârne mult ca geografia comunei sé se învețe numai prin observațiune directă, prin es­­perimentațiune. Trebue începută geografia în așa chip ca elevul de aci înainte singur se-și cuceresc­ cunoștințele geografice. Făcu apoi planul procedeelor, cum înce­pând cu geografia comunei trecem treptat la comunele vecine, la ocol și mai apoi la județ, în fine la stat, continent etc. Arata apoi mijlocul cum face pe copii se s>in­­cepá că ne putând străbate diferitele lo­calități s’au inventat hărțile cari în mod exact ne reprezinta chipul acelor localități. Nu uită a spune cum se face cunoscut scara de proporție, pe care se baseza e­­xactitatea mărimea diferitelor localități pe hartă. Arâta cum la geografia fisicâ începe cu isvor și ajunge la pârâu , gârlă, iiü, fluviu, lac, mare, ocean etc., cu dealurile mici ajunge la cei mai înalți munți. Cu chipul ostrovelor sau zăvoelor ce se află printre părțile răului explică insula, penin­­sul etc. Cu diferența climei din timpurile anului a cunosce diferitele climi. Ca geografie politică, începem cu nu­­mărul membrilor familiei, trecem la numă­rul locuitorilor din comună, din ocol, din județ, din oraș și treptat îi dăm ideiă de numărul locuitorilor unei țări etc. începem cu autoritatea învățătorului în scala, a tatălui în familie, expiicându-i ne­cesitatea acestor autorități și treptat ’i dăm ideiă de diferitele autorități ale comunei: primar, judecătorie comunală, perceptor, de la acestea treptat trecem la autorită­țile ocolului, ale județului, ale țarei etc.* începând cu diferința ce este între lim­ba sea și a altor omeni străini de națiu­nea nostră, îi dăm idei­ de diferitele limbi națiuni etc. Începând cu soldații din comună ’i fa­cem cunoscut puterea armata a unei țâri și scopul ei etc. Ca geografie economică, putem începe cu cârciuma din comună, ca să’i dăm i­­deiă de comercial. Cu diferitele ocupațiuni și produse ale locuitorilor din comuna spre a’e da ideiă de diferitele ocupațiuni ale omenilor de di­ferite industrii etc.­­ Determină lămurit cum începe cu obiec­tele cunoscute spre a ajunge la cele ne­cunoscute, cu cele mici spre a cunosce pe cele mari, cu cele simple spre a cunosce pe cele compuse etc. Explica apoi cum mai târziu putem trece de la metodul in­ductiv la cel deductiv, la metodul sintetic desfacend adică marele în părți mici, ne­cunoscutul în părți necunoscute etc. D. Andreescu, termină conferința geo­grafiei, prin citirea unei interesante des­crieri geografice, a rîului Domne­ cu mun­ții și comunele, din jurul său, făcută prin propriele sale observațiuni cu ocasiunea escursiunilor ce a făcut prin acei munți, publicată în 6 No. al Gazetei Satonului din 1887. (Urmare în No. v.) barbarismului, er nu ca voi cu secure și cu foc în contra poparelor mai civilisate; Roma se mândreșce cu faptele eroice ale nobilului Brut și ale marelui Pompeiu, jur pe Jupiter, că voi nu va puteți mândri cu Horia și Cloșcar 3. Cicero a cuvântat la forum cu multă înțelepciune, nu cu Lucaciu din bordel cu spirt în mână. Gracchus s’a luptat fățiș și’și versa sângele pentru poporul scu; voî, a­­gitatori valah­i, jupuiți și îndobitociți po­porul vostru! 4. Poporul vostru, săracul și neînvâța­­tul, este bun și blând, dar îndrăcițit de popi și advocați îl esploatezǎ. Fanfaroni pseudo-învățați conduc acesta turmă, cr apostolii rebeli o sărăcesc până la piele ! 5. Quo­usque tandem, voi eroi, voi tri­buni opincari ? Pene când tot agitați și in urmă vé pitulați? Pene când dați foc pa­triei vostre și ne înfricoșați pe noi ? Pe voi, valah­l puturoși, vă aruncăm mai ân­­tâia în foc! «Leapâdă-ți, valah­ule, elasica-ți opincă, în botfori împintenați sâ începem uu nouă viață; și daci n’aveți piele în­deajuns pen­tru botfori ungurești, puneți la țeapă pe agitatorii voștri­, bună e pielea lor pentru botfori.» Péne aici Pesti Hírlap. Se notăm că directorul acestui ziar este Francisc Pulszky, cel d’ánteia publicist ma­ghiar, deputat, profesor la facultatea de drept și membru al Academiei maghiare. Mărgăritare din literatura maghiară. Pesti Hírlap, unul din ziarele cele mai răspândite și mai de aprope guvernului din Pesta, publică în unguresce urmâ­­torea poesie, pe care o reproducem în tra­ducere României Libere: Valah­i : 1. Pretindeți că sunteți strănepoții Ro­manilor; strămoșul Romanilor a fost un lup, ér al vostru un urs. Voi mormăiți, țipați și jucați ca un urs, agitați, conduși de nas de vecinii voștri. 2. Roma s’a luptat cu tesac în contra UA. SERIE DE SCRISORI Armata americană.—Teatrele în America Domnule directore. Astă­zi, când totă Europa se intereseza mai mult de puterea ei armata de­cât ori­ce alt, și când guvernele celor mai mari state din continentul nostru, dau mai mult timp și mai mulți bani pentru organisarea și echiparea oștirilor de­cât pentru școli, cred că nu ar fi afară din cale­a spune cum stă America în acesta privință. De la resbelul independinței, condus de Washington — primul președinte al Repu­blicei Statelor­ Unite, cea mai mare repu­blică din lume,—u o putere armată de im­portanță numerică n’a existat în America. Cu­ra poporațiune de 60 milione locui­tori, Statele­ Unite au o o armată de 20 mii soldați angajați voluntari pe 6 ani, contra unei plăți de 16 dolari pe lună, dându-li­­se mâncare, locuință și tutun în timpul serviciului, și după eșire din serviciu 10 acri de pament și 500 dolari pentru­­ cano­perare de instrumente. Pentru cel ce vine dintr’uă țară unde serviciul militar este uă obligațiune, citi­rea de anunciuri ale guvernului american în stare de acolo că are necesitate de 17 soldați pentru artilerie, 13 pentru infante­rie și 16 pentru marină, este un lucru pe cât de străin, pe atât de hazliu. Din cei douâ­zeci mii soldați ce -i au Statele­ Unite, marea majoritate sunt între­buințați în serviciul de fruntarii și de pâ­­zirea reservelor indienilor, restul se află în serviciul marinei — un fel de serviciu polițienesc de marină. Americanii n’au trebuința de armată, ne­­având — prin posițiunea lor geografică — nici trebuință nici tema de resbele, dar ficând mai sus că ei au numai 20 mii soldați, vreau sâ explic cum cu tote aces­tea ei nu neglijez de loc educația militară a copiilor lor. In tote școlele publice inferiore sunt in­troduse exercițiile gimnastice, ci în cele superiore cursuri regulate de teorii mili­tare. Apoi la West Point este on acade­mie militară de la care toți absolvenții primesc diploma de sub-locotenent în ra­mura ce a studiat, și sunt patru speciali­tăți de studiu : artileria și geniu, infante­rie și cavalerie, marină și administrație și lucrări militare. Dintre absolvenții acestei școli își alege guvernul ofițerii necesari armatei, cari sunt și ei la rîndul lor bine plătiți. Fie­care cetățean — și în America spre a fi demn de acest titlu nici unul nu lip­­sesce — este membru al gardelor private ale fie­cărui stat, în care corpuri el în­vață tóte teoriile și datoriile de soldat. Că aceste corpuri—fără a opri pe cetă­țeni in­flarea tinereței de a-și forma ca­rierele lor, și acesta se pote considera ca principalul motiv al desvoltarei brusce și continue a Americei—au dat resultate mari și folositare, s’a putut vedea cu ocasiunea resbelului din 61—65, când la on singură chemare, fie­care parte a republicei avea oă armată aprope perfect organisatâ și frumos împărțită atât în comandamente cât și în uniforme pe state. A lăsa țârei brațele necesare desvolta­­rei ei și a avea în același timp și oă ar­mată bine organisatâ, gata pentru sacri­ficiu la cas de pericol, este un bine­cu­­vântare pentru care Americanii merit a fi invidiați. Se apropie timpul deschiderei Teatrului nostru Național. Acesta imi amintesce a vorbi puțin des­pre modul organisărei și conducerea tea­trelor în America. Acolo nu sunt trupe permanente (Stock companies—cum le zice Americanii­—) ci proprietarii de teatre fac contracte cu com­panii călâtore pentru uă sâptâmână—rare­ori pentru două—pentru representarea u­­nei piese. Ace­t sistem are avantagiul de a da artiștilor posibilitatea de a studia ro­lul lor la perfecțiune—și sufletul este cn persona necunoscută acolo—ș dă popo­rului plăcerea de a vedea, auzi și judeca talentul fie­cărui actor de importanță în comparație cu meritele altuia în aceiași piesă. Apoi spiritul de concurență între com­paniile călătore, se obligă—spre a putea câștiga favorul poporului—de a usa sce­narii bogate și costume costisitore, și pot zice că «la mise en scène» a unei ope­rete costa mai mult în America de­cât ori­unde, fiind-că Americanii în general nu sunt tocmai esperți buni în a judeca valorea artistică a unei piese, și spre a obține aplauzele lor este strict necesar a avea scene și costume stralucitore și că femeile din compania artistică se se porte de frivol, și irevegu­iir, ,pe scenă. I­nteriorul teatrelor americane diferă mult du­ acel al teatrelor europene. Acolo nu sunt de­cât patru loji unice, având sta­­ru­ri atât în parter cât și în 2 balcane se vin de asupra lui, americanii fiind obici­nuiți mult la spiritul de egalitate. Locurile de stat variază între 5 dolari și 75 centei. Galeria este 25 și 50 centei, după rangul teatrului. In cele 4 loji ce sunt se dau pe­treceri de familie, invitații între acte luând parte la ră­masa bogata. CKORATA de Joseph Montes Tânărul se sculă iute dupe covor unde se pusese în genuchi. — Ia seama, Dora, frigă el. Nu scii cât de mult te iubesc... Nu mi face se’mi ies din fire. Tenera femeie, care sta pe un sofa­chete din umeri. —• M’ameninți acuma ? Nu mai lipsea de­cat asta ! Și cu ce drept me rog ? — Cu dreptul ce’mi ai dat, lâsându-mâ sâ cred în timp de șase luni că mă iu­besc!. — El, și décâ­te am lăsat sé credi, do­­bitoeuie, asta am fâcut-o póte pentru că era adevărat ! — Ș’acum numai e adevărat, nu este așa ? întrebă ténorul scrișnind din dinți. — Așa mi-se se pare... Dér, se sfîrșim la dată. Mario, m’au<Ji ? se sfîrșim uă dată pentru tot­ d’a­una! Asta e tot ce póte fi mai bun pentru amândoui. Vor­­besci de drepturi ? Nu’ți am dat nici unul, de­cât p’acela că te voi iubi cât îmi va plăcea. Acesta e istoria Urnei în­tregi și care se întimpla în fie­care di­ la întîmplare ne a făcut să ne întîlnim în a­­­celași circ, la Viena, eu ca bântuitore pe sîrma și tu clown... E un accident ca or­care. Ar fi putut să nu se întîmple. S’a întimplat, forte bine. Te am găsit băiat frumos, mi-ai plăcut, iar bine. Ți-am spu­­s’o ; asta póte e uă prostie. Dar în sfîrșit s’a făcut prostia și pace. Tu ai profitat de densa timp de șese luni! Ce vrei mai mult?... Ca să mai țină mult lucrul acesta, totu viața ? Ah ! cât pentru asta, sluga o lele, nu ’mi place. E câ­ne la Paris în același circ, căci nenorocirea a vrut ca să fim angagiați împreuna. Asta cnsé nu e un motiv ca să trăim legați unul de al­ea­doui condamnați la muncă silnică. Sunt plină până ’n gît de lanț. Decâ cel puțin ar fi de aur, de, tot ar mai merge. Nu e ast­fel casé, nu e așa ? Ei bine am gâsit tocmai unul de acest fel de metal, care mi se oferă ca sé’l port în mod curat. Deci tu, brețele, îmi compromiți posițiunea. Ești un piedică, supărător, periculos chiar. Trebuie să’mi fac viitorul și tu nu ’nțelegî lucrul acesta! Ești în stare să’mi strici tot restul, cu accesele téle de gelosie nebu­­nesca. Intre tine și avere ’mi dai voie ca sé nu stau mult la gîndit. Ești frumușel, dar îmi plac mai bine cei uă sută de mii de lei ce mi se oferă. Imî plac ânea­scii colea... bine de tot. Și tocmai pentru asta îți și declar neted de tot . S’a sfîrșit totul între noi !.. Aicie să ne dăm mâna și să nu mai vorbim de asta... Ne am în­țeles ? Mario ședea înaintea ei, — un frumos băiat, într’adevĕr, spătos ca un uriaș și și a­le cărui haine bine croite arătau în de­ajuns formele lui elegante și voinice în același timp Ședea înaintea ei privind-o, fără a scote nici pis din gură, țintind-o drept în ochi, ca și cum ar fi luptat în con­tra unei tentațiuni furiose, aceia d’a o gî­­tul póte, care se citea în lucirea ochi­lor săi. — Acesta e cea din’urmă vorbă a’tea? întrebă el în cele din urmă facen^ vă sfor­­țaim asupra’șî-­­ i V Da. 1­1 %- Dora, te rog! !- Ah! n’o se începi d’a capu acum, cred? S’audU sună cine­va!... E cornițele. Șterge-o p’aci, și să nu -ți mai calce pici­orul la mine... Aide, ce nu m’au-i ? strigă ea cu supărare. Și apucendu’l de spete ’i dete pe ușe afară. Gând­ușea fu închisă pe urmă ’i, clow­­nul se întorse și ’i arătă pumnul. * * * Un­spre-(reci) cosuri. Circul de tomna e strălucitor de lumini. Cu tremur de nerăb­dare a trecut prin băncile înflorite cu gă­teli deschise. Mânușițele frumose și mănu­­șate au mototolit cu nervositate hârtia pe care e tipărită programa. S’aștepta pro­­ducțiunea domnișorei Dora. — La cinci­spre­zzece metri, pe un fir de sîrmă, fără cumpănitor ? E minunat! — Și fără plasă ânca! —­ Asta, ve­­ l, e dă nebunie. De ce fără plasă ? — Eh, apoi pentru ca să se emoționeze publicul. Când nu e pericol nu e nici e­­moțiune. Ce mai treba și cu plasa! Ar fi ! A FOIȚA ROMANULUI 26 SEPTEMBRE UN TABLOU DIN TRECUT NUVELA DE Nic­o­la e Gogol Tot­d’a­una mi a plăcut viéta liniștită a acelor proprietari de la­­ ora, pe cari îi numim omeni din vremurile ale bune. Vi­­sitez câte­va­ dată casele lor. Este atât de liniștită vieța acestor locuitori, în­cât fiind între dânșii, uiți de tóte grijile și mizeriile vieței. Adese­ori, trăind aici, ți se pare că nu mai sunt în lume patimi cari tulbură sufletele, nici speranțe deșerte cari nimi­cesc fericirea atâtor omeni, totul ni se pre­­sinta înainte ca și un dulce și profund vis. Parcă văd și acum căsuța jur împrejur cu un pridvor, sub pridvor pomi și flori; apoi stejarul cel mare care te atrăgea cu umbra lui déja. Curtea era mare, și pre­tutindeni iarbă verde.­­ Intr’uă parte a curții este grajd, cotețe, populate tote : ici cai, colo boi, dincolo gâsce, rațe și găini. Tóte aceste au un deosebit farmec pen­tru mine. Póte pentru­­ că nu am mai vâ­­zut asemenea lucruri și tóte lucrurile pe cari nu le posedăm ni se par îndoit de in­teresante și prețiose. Ia sfârșit ori și care ar fi causa, atât sciii, că tot­ d’a­una mi se umplea sufletul de veselie când mă apropiam de acesta casă. Dintre tote astea ânsa mai mult îmi placeau mie proprietarii casei, cari tot­ d’a­­una primeau cu bucurie pe musafirii lor. Atâta bună-voința în fața lor, atâta since­ritate. Nici chiar în sgomotul lumei mari nu-I pot uita. Me gândesc adeseori la dânșii- Tot­ d’a­una mé cuprinde un fel de îndu­ioșare în ast­fel de momente, când fâr de voe, mă pierd în suvenirele trecutului. Nu pot se uit doar bătrâni, cari au trăit în secolul trecut, in momentul acesta nici u­­nul nu traesce. Dar sufletul meu totuși se umple de ua profundă durere, gândindu­­me, că voiü merge sé véd casa lor, pe care voi­ găsi-o, probabil, ruinată, curtea părăginită. Da, numai gândindu-me la asta, mă întristez. Dar se începe... nuvela nostră. Atanase Ivanovici Tovstogub și Pulche­ria Ivanovna Tovstogubikha, cum le zicea în provincie, erau cei doui bătrâni plă­cuți, despre cari voesc a ve vorbi. Ca pictor pentru «Philemon și Baucis» nu ași fi putut afla un mal potrivit model. Ata­nase era de șase­zeci de ani. Pulcheria de cinci-zeci și cinci. Atanase era înalt, purta tot cojoc făcut din piele de miel. Mai tot­­dea­una îl vedeai șezând, și zîmbea ori că vorbea el ceva, ori că asculta pe alt­cine­va. Pulcheria era contrariul: era forte se­­riosă, nici uă dată nu rîdea. Dar în ochii și fața ei se vedea atâta bunătate, în­cât nu puteai să te îndoesci nici pe un minut de bucuria ei ce o simte când te pute servi cu ce are mai bun. Iar daca ar fi zîmbit, de­sigur că fața ei ar fi luat un espresiune prea dulce. Chiar și în brazdele din fața ei era ore­­care grație. Un pictor de­sigur ar fi câș­tigat unul desemnându-le. Era peste putință sâ nu’ți atragă aten­țiunea modul cu care se îngrijau unul pe altul. Nici vă date nu’și ziceau tu, ci dum­ neta. — Dumneta, Atanase Ivanovici, dumneta, Pulcheria Ivanovna. — Atanase Ivanovici d-tea ai stricat scaunul acesta ? — Nu merită vorbă ! Să nici nu’ți dați capul cu asta. Eu l’am stricat. Copii nici uă dată nu au avut și așa totă dragostea lor o împărtășeau unul altuia Atanase în tinerețea sea a servit în ar­mată. Dar asta a fost de mult. Fotie de mult. Va fi uitat’o și el singur. Atanase Ivanovici s’a însurat la vârsta de trei­zeci de ani. Era âncâ pe atunci bărbat frumușel, purta un cotioc cusut și ornat cu fir. Se zice chiar, că și-a des­voltat un mare dibăcie pene ce și-a putut lua un nevastă pe Pulcheria. Părinții ei nu’l voiau de ginere. Alt­fel nu prea se gândea cu dragoste la lucrul acesta, nici ua dată nu vorbea de aventura asta. In fine viața asta de aventuri a trecut, și’i urmă una fericită și linișcită. Atanase Ivanovici asculta cu cea mai mare plăcere pe cei cari veneau la dân­sul și’i vorbeau câte ceva. Ii plăcea mai mult se întrebe și sâ asculte­­ pe alții de­cât se vorbesca el însăși. Apoi nu era din­tre acei bătrâni, cari te plictisesc lăudând trecutul și cârtind asupra presentului. Cu întrebările sale dovedea, că se intereseza mult de nevoile și bucuriile nóstre, pe lângă tote că de ordinar bâtrânii de felul lui sunt ca copii, péne ce’i povestesc­ ceva interesant, se uită la lanțul cesornicu­­lui zeu. Camerele în care locuiau bătrânii, erau cam mici. Așa era prin vechime. In fie­care odaie era câte on sobă, care ocupa a treia parte din odaie. Erea tot­dea­una cald în casă la ei, pentru că lui Atanase Pavlovici și Pulcheriei le placea căldura. Ușa sobei era afară, și soba era plină de paie. In Rusia mică se ard paie în loc de lemne. Lumina ce răspândea focul lumina totă curtea. Mulți flăcăi, cari alergau după fete pene ce nu mai puteau de frig, aici veneau să se Incalcesca. Pe pereții salonului se ve­­deu mai multe tablouri și fotografii. Sunt convins, că stăpânii casei și el singuri vor fi uitat ce represinta acele tablouri. Erau acolo intre altele două cadre mari. Una represinta un mitropolit alta pe Petru al III-lea. Pe lângă ușă și ferestre erau mai multe cadre mititere, vechi, de nimeni nu se­ m­ai uita la ele, erejându-le vre­oâ pată pe perete. Pardosela pretutindeni era de gips. Camera Pulcheriei era plină de lăji și dulapuri, iar de cuile de pe pereți atârnau mai multe săculețe, pline de semințe de pepeni și castraveți. Pulcheria Ivanovna era un bună gospodărită. Strângea tot ce putea, chiar și atunci când nu avea nici un trebuință de cele ce aduna. Ceea ce era mai bătător la ochi —ori mai bine jis—isbitor la urechi, era scârțiitura ușelor. Pe semne că nu erau usele acele unse la țîțîni... Multora nu le place când aud scârțiitura ușei, mie énse, nu scin de ce, dar chiar și aci în Peters­burg îmi place grozav. Mĕ închipuesc a­­tunci la țară, într’ua cameră mică, cu fe­restrele înguste, un masă veche și pe dân­sa un sfeșnic cu un lumânare de seu... Ce mai miros, ce lumină respândea—și eu totuși ce fericit m’aflam între acest miros greu și lumina ce-țî strica ochii. Dar se revin la camerile Pulcheriei Ivanovna.. Una, ceea a servitorelor era tot­dea­una plină de fete tinere. Domna Pulcheria cât era ziua, le ținea ocupate, le dedea se curețe cartofi, mor­covi, le punea se torca, în sfârșit lu­­crau tóte, dar de aceia ferestrele odăi­lor erau murdare, muscele făceau un sgo­­mot de par’ca ar fi un roiü de albine. Alt­fel Pulcheria era bine-voitóre față de fetele sale, îngrijea chiar și asupra pur­tare­­lor morale. Atanase Ivanovici nu mult își bătea ca­pul cu lucrurile casei... Câte ua dată to­tuși se ducea afară la țarină. Privea cu multă luare aminte cum muncesc lucrătorii. In­colo totă greutatea și grijea casei era purtată de Pulcheria. Ea se îngrijea ca servitorele se culega pâine și să le pună pentru iarnă, ea se îngrijea ca ru­dele câmpului să fie aduse a­casă și puse pentru păstrare în pod. Fiind acest din urmă lucru lăsat pe ea, și fiind­că ea nu putea sâ umble pe la câmp și pădure, de sine se înțelege că primarul satului și lagofétul lui Atanase erau tocmai atât de stăpâni pe moșiile a­­cestuia ca și când acele ar fi fost ale lor. Vindeau din grânele lui, vindeau lemne din pădurea lui. Nu trebue póte să spun, că banii și’i țineau pentru dânșii. Vă dată îi veni în minte Pulcheriei să iasă sâ’și vadă pădurile și țarinele. Firesce, că trebue sâ observe scăderile. Pădurea era prăpădită de jumătate. (Va Urma) Y

Next