Romanulu, septembrie 1887 (Anul 31)
1887-09-26
1480 ROMANULÜ27 SEPTEMBRE: Conferințele Invețătorilor din Muscel. (Urmare 1) : Pentru ziua de 4 August,fiind înscris la ordinea cailor, ca subiect, Aritmetica, d-nii Const. Enachescu și Luca Paul, au tratat în mod admirabil acest subiect. Primul, după ce face istoricul aritmeticei, arâtând cum s’a născut trebuința socotelei, după ce arată că aritmetica ca fiecare șciință are un îndoit scop : desvoltarea facultăților intelectuale și folosele practice, trece la introducerea copilului în aritmetică; mai ânteia îi desvoltă cunoștința de mult și puțin, apoi de unul și dour, prin aplicația la obiectele ce-l înconjură, treptat apoi îi dă cunoșcința tuturor numelor. Nișce tăblițe ca acelea cu cari se jocă, «dominus», ar fi după d-sea cel mai nemerit mijloc de a face cunoșcința copilului de inimi și zecimi. Ii dă ideii de ce va se jică vorba «spre» prin punerea a diferite obiecte în drepta și în stânga și treptat prin ajutorul lui «spre» trece de la zecimi mai departe. Il dă ideii apoi de «egal» prin cumpărarea mai multor obiecte egale, după ce-l face cunoscut cu numele, zecimele, cu numer, etc., trece apoi la numerația scrisă la care se servesce ca și la formarea literilor. Treptat apoi trece la cele patru operațiuni, la care a avut ca normă totdeauna exemplu și apoi regula După d. Enachescu, d. Luca Paul arată cum predă d-sea sistemul metric. Face pe elevi să înțelegă că avem mai multe feluri de măsuri: m. lungi, de suprafață, volum, greutate, etc. Arată trebuința ce avem d’a le măsura, totul în lume se face cu măsură. Arată cum măsura câte ceva fără ași da sema, de pildă când se așaja unul lângă altul în piciore și constată care e mai înalt, s’au ridică pe rând uâ piatră spre a vedea care e mai puternic, atunci își măsura forțele. Arată cum astfel de măsurătore nu se pote aplica diferitele feluri de mărimi, căci nu putem alătura două grădini sau două moșii, pentru a vedea care e mai mare, nici a măsura două buți una cu alta pentru a cunosce cu cât una e mai mare, deși constatăm care e mai incapatere, dar nu seim hotărât cu câte o cale sea vedre întrece pe cealalta. Aci a arătat trebuința unităților de măsur^ pentru fiecare fel de mărimi, a împrospătat în mintea elevilor cunoscința mărimilor vechi. D-sea arată cum aceste feluri de unități de măsuri sunt numai la noi și cum când ne ducem în alte țări pentru a cumpăra sau vinde găsim acolo alte unități de măsuri, acesta ne potrivel a aduce mari încurcături în negoț.Pentru înlăturarea acestor neregularități, omenii învățați au fost de părere ca în tote țările să fie aceleași unități de mésuri, acesta părere fiind bună am primit’o și noi, pentru acea de vr’uă doui ani noi întrebuințăm numai mesurile noi. D. Luca jlie: pentru a merge mai departe trebue să sacrificăm uă lecție sau dour pentru a face cunoscut elevilor rotunjimea pământului, polii lui și meridionalele pentru acesta compară pâmântul cu un pepene, poli cu cele două capete unde se află coda și unde creșce florea, iar meridianul cu urma vârfului de cuțit ce ocoleșce pepenele și trece prin cei două poli (coda si locul florei). După aceasta arată cum s’a masurat acel meridian și a patruzecea milione parte a numit’o metru, sau pe a zecea milione parte din sfertul lui. Arată trebuința de a se mai divisa aceste unități precum si de a se forma cu ele mai mari, de aci arata multipli și submultipli. Remonstreaza pentru ce unele uniuni !) A se vedea Romanulu de la 24 și 25 Septembre de măsură se divid sau cresc din sută în sută, altele din mie în mie, vădesce rudenia ce există între unitățile de măottru ale diferitelor mărimi, precum între metru de lungime și metru de suprafață, între metru cub și litru, chilogram etc. Având în față și măsurile vechi, prin comparație să arătăm valorea celor noi. De aci trece la operațiunile de transformări, aci arată că nu trebue a pune pe elevi sâ memorisesc atâtea numere ci cunoscând valorea unităților de capetenie se potă sigur afla pe a multiplilor și submultiplilor. D-sea termină recomandând că învățătorul să se folosesca de pcasiunile ce are și să măsure cu elevii lungimi, suprafețe, volume, greutăți, etc., cu unități vechi să transforme resultatul în măsuri noi, și apoi să facă proba masurând și cu cele noi. Pentru 5 August fiind geografia, d-nii : Arifianu și Andreescu au tratat acest subiect. Primul după ce face u scurtă observațiune asupra începutului geografiei, spune că călătoriile ar fi mijlocul cel mai nemerit de a învăța geografia, dar neputând străbate tot pământul și au inventat părțile globului, etc. Panoramele apoi ar fi mijlocul cel mai lesnicios de a cunosce diferitele părți ale pământului. D. N. Andreescu după ce desvoltă istoricul începutului geografiei insista mult asupra scopului ei care e îndoit: educativ și instructiv. Educativ căci prin stiința geografiei mai mult ca prin oricare altă formăm educațiunea țolului, iar prin cunoștințele câștigate prin acesta sciință găsim mijlocele de existență. Prin cunoscerea diferitelor localități și obiectele ce se află pre dânsele a numelor: de locuri de orașe, de rîuri, mari, state, etc., prin observarea diferitelor tablouri frapante din natură pe care ni le representăm când ne lipsesc, etc. geografia ne presinta câmpul cel mai vast de desvoltare al facultăților intelectuale, cu osebire : memoria, spiritul de observațiune, imaginațiune etc. Trece apoi în revista diferitele divisiuni ale geografiei : fisicâ și politică arătând cuprinsul și scopul fiecareia, în altă ordine apoi, geografia economică, topografică, istorică, matematică, de asemenea geografia generală și particulară. Enumera apoi diferitele științe ce stau în rapor mai direct cu geografia, agricultura cu diferitele sale ramuri, științele naturale, cosmografia, dreptul cu diferitele sale împărțiri etc., explicând raportul ce există între aceste stiinte și geografie. După ce lâmuresce bine scopul geografiei arătând cum prin acesta semțal omul aflând diferitele localități și obiectele de care are necesitate în viață, geografia îi prezintă mijlocul pentru a afla de unde sâ-și procure necesariele esistenței, explicâ apoi cum trebue alungat din școli metoda mecanică prin care elevii memorând diferite nume, cunosc diferite nume de orașe, rîuri, state, mări, fără care să cunoscă localitățile ce-i înconjură, cunosc spre pildă drumul din București la Paris, pe apă sau pe uscat, prin mijlocirea hartei, dar nu scri drumul de la ei de acasă și până la capitala județului sau altă localitate vecină. Trecând apoi la explicațiunea geografiei în școla spune că deși geografia în actuala programă abia există în clasa III, totuși ea trebue predata din clasa I cu osebire geografia comunei. Geografia comunei trebue făcută aprope într-un chip complect, începând cu scala, cu casa parintesca treptat trecem la casele vecinilor și apoi la totalul caselor. Explicam scopul pentru care ómenii s’au adunat sa locuiască mai mulți la un loc. Explică apoi chipul cum face pe copii sâ înțelagă osebirea din sat și comupa, dintre oraș și sat etc. Asupra comunei trebue făcută un complectă geografie : fisica, politică, economică, topografică etc. Stârne mult ca geografia comunei sé se învețe numai prin observațiune directă, prin esperimentațiune. Trebue începută geografia în așa chip ca elevul de aci înainte singur se-și cuceresc cunoștințele geografice. Făcu apoi planul procedeelor, cum începând cu geografia comunei trecem treptat la comunele vecine, la ocol și mai apoi la județ, în fine la stat, continent etc. Arata apoi mijlocul cum face pe copii se s>incepá că ne putând străbate diferitele localități s’au inventat hărțile cari în mod exact ne reprezinta chipul acelor localități. Nu uită a spune cum se face cunoscut scara de proporție, pe care se baseza exactitatea mărimea diferitelor localități pe hartă. Arâta cum la geografia fisicâ începe cu isvor și ajunge la pârâu , gârlă, iiü, fluviu, lac, mare, ocean etc., cu dealurile mici ajunge la cei mai înalți munți. Cu chipul ostrovelor sau zăvoelor ce se află printre părțile răului explică insula, peninsul etc. Cu diferența climei din timpurile anului a cunosce diferitele climi. Ca geografie politică, începem cu numărul membrilor familiei, trecem la numărul locuitorilor din comună, din ocol, din județ, din oraș și treptat îi dăm ideiă de numărul locuitorilor unei țări etc. începem cu autoritatea învățătorului în scala, a tatălui în familie, expiicându-i necesitatea acestor autorități și treptat ’i dăm ideiă de diferitele autorități ale comunei: primar, judecătorie comunală, perceptor, de la acestea treptat trecem la autoritățile ocolului, ale județului, ale țarei etc.* începând cu diferința ce este între limba sea și a altor omeni străini de națiunea nostră, îi dăm idei de diferitele limbi națiuni etc. Începând cu soldații din comună ’i facem cunoscut puterea armata a unei țâri și scopul ei etc. Ca geografie economică, putem începe cu cârciuma din comună, ca să’i dăm ideiă de comercial. Cu diferitele ocupațiuni și produse ale locuitorilor din comuna spre a’e da ideiă de diferitele ocupațiuni ale omenilor de diferite industrii etc. Determină lămurit cum începe cu obiectele cunoscute spre a ajunge la cele necunoscute, cu cele mici spre a cunosce pe cele mari, cu cele simple spre a cunosce pe cele compuse etc. Explica apoi cum mai târziu putem trece de la metodul inductiv la cel deductiv, la metodul sintetic desfacend adică marele în părți mici, necunoscutul în părți necunoscute etc. D. Andreescu, termină conferința geografiei, prin citirea unei interesante descrieri geografice, a rîului Domne cu munții și comunele, din jurul său, făcută prin propriele sale observațiuni cu ocasiunea escursiunilor ce a făcut prin acei munți, publicată în 6 No. al Gazetei Satonului din 1887. (Urmare în No. v.) barbarismului, er nu ca voi cu secure și cu foc în contra poparelor mai civilisate; Roma se mândreșce cu faptele eroice ale nobilului Brut și ale marelui Pompeiu, jur pe Jupiter, că voi nu va puteți mândri cu Horia și Cloșcar 3. Cicero a cuvântat la forum cu multă înțelepciune, nu cu Lucaciu din bordel cu spirt în mână. Gracchus s’a luptat fățiș și’și versa sângele pentru poporul scu; voî, agitatori valahi, jupuiți și îndobitociți poporul vostru! 4. Poporul vostru, săracul și neînvâțatul, este bun și blând, dar îndrăcițit de popi și advocați îl esploatezǎ. Fanfaroni pseudo-învățați conduc acesta turmă, cr apostolii rebeli o sărăcesc până la piele ! 5. Quousque tandem, voi eroi, voi tribuni opincari ? Pene când tot agitați și in urmă vé pitulați? Pene când dați foc patriei vostre și ne înfricoșați pe noi ? Pe voi, valahl puturoși, vă aruncăm mai ântâia în foc! «Leapâdă-ți, valahule, elasica-ți opincă, în botfori împintenați sâ începem uu nouă viață; și daci n’aveți piele îndeajuns pentru botfori ungurești, puneți la țeapă pe agitatorii voștri, bună e pielea lor pentru botfori.» Péne aici Pesti Hírlap. Se notăm că directorul acestui ziar este Francisc Pulszky, cel d’ánteia publicist maghiar, deputat, profesor la facultatea de drept și membru al Academiei maghiare. Mărgăritare din literatura maghiară. Pesti Hírlap, unul din ziarele cele mai răspândite și mai de aprope guvernului din Pesta, publică în unguresce urmâtorea poesie, pe care o reproducem în traducere României Libere: Valahi : 1. Pretindeți că sunteți strănepoții Romanilor; strămoșul Romanilor a fost un lup, ér al vostru un urs. Voi mormăiți, țipați și jucați ca un urs, agitați, conduși de nas de vecinii voștri. 2. Roma s’a luptat cu tesac în contra UA. SERIE DE SCRISORI Armata americană.—Teatrele în America Domnule directore. Astăzi, când totă Europa se intereseza mai mult de puterea ei armata decât orice alt, și când guvernele celor mai mari state din continentul nostru, dau mai mult timp și mai mulți bani pentru organisarea și echiparea oștirilor decât pentru școli, cred că nu ar fi afară din calea spune cum stă America în acesta privință. De la resbelul independinței, condus de Washington — primul președinte al Republicei Statelor Unite, cea mai mare republică din lume,—u o putere armată de importanță numerică n’a existat în America. Cura poporațiune de 60 milione locuitori, Statele Unite au o o armată de 20 mii soldați angajați voluntari pe 6 ani, contra unei plăți de 16 dolari pe lună, dându-lise mâncare, locuință și tutun în timpul serviciului, și după eșire din serviciu 10 acri de pament și 500 dolari pentru canoperare de instrumente. Pentru cel ce vine dintr’uă țară unde serviciul militar este uă obligațiune, citirea de anunciuri ale guvernului american în stare de acolo că are necesitate de 17 soldați pentru artilerie, 13 pentru infanterie și 16 pentru marină, este un lucru pe cât de străin, pe atât de hazliu. Din cei douâzeci mii soldați ce -i au Statele Unite, marea majoritate sunt întrebuințați în serviciul de fruntarii și de pâzirea reservelor indienilor, restul se află în serviciul marinei — un fel de serviciu polițienesc de marină. Americanii n’au trebuința de armată, neavând — prin posițiunea lor geografică — nici trebuință nici tema de resbele, dar ficând mai sus că ei au numai 20 mii soldați, vreau sâ explic cum cu tote acestea ei nu neglijez de loc educația militară a copiilor lor. In tote școlele publice inferiore sunt introduse exercițiile gimnastice, ci în cele superiore cursuri regulate de teorii militare. Apoi la West Point este on academie militară de la care toți absolvenții primesc diploma de sub-locotenent în ramura ce a studiat, și sunt patru specialități de studiu : artileria și geniu, infanterie și cavalerie, marină și administrație și lucrări militare. Dintre absolvenții acestei școli își alege guvernul ofițerii necesari armatei, cari sunt și ei la rîndul lor bine plătiți. Fiecare cetățean — și în America spre a fi demn de acest titlu nici unul nu lipsesce — este membru al gardelor private ale fiecărui stat, în care corpuri el învață tóte teoriile și datoriile de soldat. Că aceste corpuri—fără a opri pe cetățeni inflarea tinereței de a-și forma carierele lor, și acesta se pote considera ca principalul motiv al desvoltarei brusce și continue a Americei—au dat resultate mari și folositare, s’a putut vedea cu ocasiunea resbelului din 61—65, când la on singură chemare, fiecare parte a republicei avea oă armată aprope perfect organisatâ și frumos împărțită atât în comandamente cât și în uniforme pe state. A lăsa țârei brațele necesare desvoltarei ei și a avea în același timp și oă armată bine organisatâ, gata pentru sacrificiu la cas de pericol, este un binecuvântare pentru care Americanii merit a fi invidiați. Se apropie timpul deschiderei Teatrului nostru Național. Acesta imi amintesce a vorbi puțin despre modul organisărei și conducerea teatrelor în America. Acolo nu sunt trupe permanente (Stock companies—cum le zice Americanii—) ci proprietarii de teatre fac contracte cu companii călâtore pentru uă sâptâmână—rareori pentru două—pentru representarea unei piese. Acet sistem are avantagiul de a da artiștilor posibilitatea de a studia rolul lor la perfecțiune—și sufletul este cn persona necunoscută acolo—ș dă poporului plăcerea de a vedea, auzi și judeca talentul fiecărui actor de importanță în comparație cu meritele altuia în aceiași piesă. Apoi spiritul de concurență între companiile călătore, se obligă—spre a putea câștiga favorul poporului—de a usa scenarii bogate și costume costisitore, și pot zice că «la mise en scène» a unei operete costa mai mult în America decât oriunde, fiind-că Americanii în general nu sunt tocmai esperți buni în a judeca valorea artistică a unei piese, și spre a obține aplauzele lor este strict necesar a avea scene și costume stralucitore și că femeile din compania artistică se se porte de frivol, și ireveguiir, ,pe scenă. Interiorul teatrelor americane diferă mult du acel al teatrelor europene. Acolo nu sunt decât patru loji unice, având staruri atât în parter cât și în 2 balcane se vin de asupra lui, americanii fiind obicinuiți mult la spiritul de egalitate. Locurile de stat variază între 5 dolari și 75 centei. Galeria este 25 și 50 centei, după rangul teatrului. In cele 4 loji ce sunt se dau petreceri de familie, invitații între acte luând parte la rămasa bogata. CKORATA de Joseph Montes Tânărul se sculă iute dupe covor unde se pusese în genuchi. — Ia seama, Dora, frigă el. Nu scii cât de mult te iubesc... Nu mi face se’mi ies din fire. Tenera femeie, care sta pe un sofachete din umeri. —• M’ameninți acuma ? Nu mai lipsea decat asta ! Și cu ce drept me rog ? — Cu dreptul ce’mi ai dat, lâsându-mâ sâ cred în timp de șase luni că mă iubesc!. — El, și décâte am lăsat sé credi, dobitoeuie, asta am fâcut-o póte pentru că era adevărat ! — Ș’acum numai e adevărat, nu este așa ? întrebă ténorul scrișnind din dinți. — Așa mi-se se pare... Dér, se sfîrșim la dată. Mario, m’au<Ji ? se sfîrșim uă dată pentru tot d’auna! Asta e tot ce póte fi mai bun pentru amândoui. Vorbesci de drepturi ? Nu’ți am dat nici unul, decât p’acela că te voi iubi cât îmi va plăcea. Acesta e istoria Urnei întregi și care se întimpla în fiecare di la întîmplare ne a făcut să ne întîlnim în același circ, la Viena, eu ca bântuitore pe sîrma și tu clown... E un accident ca orcare. Ar fi putut să nu se întîmple. S’a întimplat, forte bine. Te am găsit băiat frumos, mi-ai plăcut, iar bine. Ți-am spus’o ; asta póte e uă prostie. Dar în sfîrșit s’a făcut prostia și pace. Tu ai profitat de densa timp de șese luni! Ce vrei mai mult?... Ca să mai țină mult lucrul acesta, totu viața ? Ah ! cât pentru asta, sluga o lele, nu ’mi place. E câne la Paris în același circ, căci nenorocirea a vrut ca să fim angagiați împreuna. Asta cnsé nu e un motiv ca să trăim legați unul de aleadoui condamnați la muncă silnică. Sunt plină până ’n gît de lanț. Decâ cel puțin ar fi de aur, de, tot ar mai merge. Nu e astfel casé, nu e așa ? Ei bine am gâsit tocmai unul de acest fel de metal, care mi se oferă ca sé’l port în mod curat. Deci tu, brețele, îmi compromiți posițiunea. Ești un piedică, supărător, periculos chiar. Trebuie să’mi fac viitorul și tu nu ’nțelegî lucrul acesta! Ești în stare să’mi strici tot restul, cu accesele téle de gelosie nebunesca. Intre tine și avere ’mi dai voie ca sé nu stau mult la gîndit. Ești frumușel, dar îmi plac mai bine cei uă sută de mii de lei ce mi se oferă. Imî plac âneascii colea... bine de tot. Și tocmai pentru asta îți și declar neted de tot . S’a sfîrșit totul între noi !.. Aicie să ne dăm mâna și să nu mai vorbim de asta... Ne am înțeles ? Mario ședea înaintea ei, — un frumos băiat, într’adevĕr, spătos ca un uriaș și și ale cărui haine bine croite arătau în deajuns formele lui elegante și voinice în același timp Ședea înaintea ei privind-o, fără a scote nici pis din gură, țintind-o drept în ochi, ca și cum ar fi luptat în contra unei tentațiuni furiose, aceia d’a o gîtul póte, care se citea în lucirea ochilor săi. — Acesta e cea din’urmă vorbă a’tea? întrebă el în cele din urmă facen^ vă sforțaim asupra’șî- i V Da. 11 %- Dora, te rog! !- Ah! n’o se începi d’a capu acum, cred? S’audU sună cineva!... E cornițele. Șterge-o p’aci, și să nu -ți mai calce piciorul la mine... Aide, ce nu m’au-i ? strigă ea cu supărare. Și apucendu’l de spete ’i dete pe ușe afară. Gândușea fu închisă pe urmă ’i, clownul se întorse și ’i arătă pumnul. * * * Unspre-(reci) cosuri. Circul de tomna e strălucitor de lumini. Cu tremur de nerăbdare a trecut prin băncile înflorite cu găteli deschise. Mânușițele frumose și mănușate au mototolit cu nervositate hârtia pe care e tipărită programa. S’aștepta producțiunea domnișorei Dora. — La cincisprezzece metri, pe un fir de sîrmă, fără cumpănitor ? E minunat! — Și fără plasă ânca! — Asta, ve l, e dă nebunie. De ce fără plasă ? — Eh, apoi pentru ca să se emoționeze publicul. Când nu e pericol nu e nici emoțiune. Ce mai treba și cu plasa! Ar fi ! A FOIȚA ROMANULUI 26 SEPTEMBRE UN TABLOU DIN TRECUT NUVELA DE Nicola e Gogol Totd’auna mi a plăcut viéta liniștită a acelor proprietari de la ora, pe cari îi numim omeni din vremurile ale bune. Visitez câteva dată casele lor. Este atât de liniștită vieța acestor locuitori, încât fiind între dânșii, uiți de tóte grijile și mizeriile vieței. Adeseori, trăind aici, ți se pare că nu mai sunt în lume patimi cari tulbură sufletele, nici speranțe deșerte cari nimicesc fericirea atâtor omeni, totul ni se presinta înainte ca și un dulce și profund vis. Parcă văd și acum căsuța jur împrejur cu un pridvor, sub pridvor pomi și flori; apoi stejarul cel mare care te atrăgea cu umbra lui déja. Curtea era mare, și pretutindeni iarbă verde. Intr’uă parte a curții este grajd, cotețe, populate tote : ici cai, colo boi, dincolo gâsce, rațe și găini. Tóte aceste au un deosebit farmec pentru mine. Póte pentru că nu am mai vâzut asemenea lucruri și tóte lucrurile pe cari nu le posedăm ni se par îndoit de interesante și prețiose. Ia sfârșit ori și care ar fi causa, atât sciii, că tot d’auna mi se umplea sufletul de veselie când mă apropiam de acesta casă. Dintre tote astea ânsa mai mult îmi placeau mie proprietarii casei, cari tot d’auna primeau cu bucurie pe musafirii lor. Atâta bună-voința în fața lor, atâta sinceritate. Nici chiar în sgomotul lumei mari nu-I pot uita. Me gândesc adeseori la dânșii- Tot d’auna mé cuprinde un fel de înduioșare în astfel de momente, când fâr de voe, mă pierd în suvenirele trecutului. Nu pot se uit doar bătrâni, cari au trăit în secolul trecut, in momentul acesta nici unul nu traesce. Dar sufletul meu totuși se umple de ua profundă durere, gândindume, că voiü merge sé véd casa lor, pe care voi găsi-o, probabil, ruinată, curtea părăginită. Da, numai gândindu-me la asta, mă întristez. Dar se începe... nuvela nostră. Atanase Ivanovici Tovstogub și Pulcheria Ivanovna Tovstogubikha, cum le zicea în provincie, erau cei doui bătrâni plăcuți, despre cari voesc a ve vorbi. Ca pictor pentru «Philemon și Baucis» nu ași fi putut afla un mal potrivit model. Atanase era de șasezeci de ani. Pulcheria de cinci-zeci și cinci. Atanase era înalt, purta tot cojoc făcut din piele de miel. Mai totdeauna îl vedeai șezând, și zîmbea ori că vorbea el ceva, ori că asculta pe altcineva. Pulcheria era contrariul: era forte seriosă, nici uă dată nu rîdea. Dar în ochii și fața ei se vedea atâta bunătate, încât nu puteai să te îndoesci nici pe un minut de bucuria ei ce o simte când te pute servi cu ce are mai bun. Iar daca ar fi zîmbit, desigur că fața ei ar fi luat un espresiune prea dulce. Chiar și în brazdele din fața ei era orecare grație. Un pictor desigur ar fi câștigat unul desemnându-le. Era peste putință sâ nu’ți atragă atențiunea modul cu care se îngrijau unul pe altul. Nici vă date nu’și ziceau tu, ci dum neta. — Dumneta, Atanase Ivanovici, dumneta, Pulcheria Ivanovna. — Atanase Ivanovici d-tea ai stricat scaunul acesta ? — Nu merită vorbă ! Să nici nu’ți dați capul cu asta. Eu l’am stricat. Copii nici uă dată nu au avut și așa totă dragostea lor o împărtășeau unul altuia Atanase în tinerețea sea a servit în armată. Dar asta a fost de mult. Fotie de mult. Va fi uitat’o și el singur. Atanase Ivanovici s’a însurat la vârsta de treizeci de ani. Era âncâ pe atunci bărbat frumușel, purta un cotioc cusut și ornat cu fir. Se zice chiar, că și-a desvoltat un mare dibăcie pene ce și-a putut lua un nevastă pe Pulcheria. Părinții ei nu’l voiau de ginere. Altfel nu prea se gândea cu dragoste la lucrul acesta, nici ua dată nu vorbea de aventura asta. In fine viața asta de aventuri a trecut, și’i urmă una fericită și linișcită. Atanase Ivanovici asculta cu cea mai mare plăcere pe cei cari veneau la dânsul și’i vorbeau câte ceva. Ii plăcea mai mult se întrebe și sâ asculte pe alții decât se vorbesca el însăși. Apoi nu era dintre acei bătrâni, cari te plictisesc lăudând trecutul și cârtind asupra presentului. Cu întrebările sale dovedea, că se intereseza mult de nevoile și bucuriile nóstre, pe lângă tote că de ordinar bâtrânii de felul lui sunt ca copii, péne ce’i povestesc ceva interesant, se uită la lanțul cesornicului zeu. Camerele în care locuiau bătrânii, erau cam mici. Așa era prin vechime. In fiecare odaie era câte on sobă, care ocupa a treia parte din odaie. Erea totdeauna cald în casă la ei, pentru că lui Atanase Pavlovici și Pulcheriei le placea căldura. Ușa sobei era afară, și soba era plină de paie. In Rusia mică se ard paie în loc de lemne. Lumina ce răspândea focul lumina totă curtea. Mulți flăcăi, cari alergau după fete pene ce nu mai puteau de frig, aici veneau să se Incalcesca. Pe pereții salonului se vedeu mai multe tablouri și fotografii. Sunt convins, că stăpânii casei și el singuri vor fi uitat ce represinta acele tablouri. Erau acolo intre altele două cadre mari. Una represinta un mitropolit alta pe Petru al III-lea. Pe lângă ușă și ferestre erau mai multe cadre mititere, vechi, de nimeni nu se mai uita la ele, erejându-le vreoâ pată pe perete. Pardosela pretutindeni era de gips. Camera Pulcheriei era plină de lăji și dulapuri, iar de cuile de pe pereți atârnau mai multe săculețe, pline de semințe de pepeni și castraveți. Pulcheria Ivanovna era un bună gospodărită. Strângea tot ce putea, chiar și atunci când nu avea nici un trebuință de cele ce aduna. Ceea ce era mai bătător la ochi —ori mai bine jis—isbitor la urechi, era scârțiitura ușelor. Pe semne că nu erau usele acele unse la țîțîni... Multora nu le place când aud scârțiitura ușei, mie énse, nu scin de ce, dar chiar și aci în Petersburg îmi place grozav. Mĕ închipuesc atunci la țară, într’ua cameră mică, cu ferestrele înguste, un masă veche și pe dânsa un sfeșnic cu un lumânare de seu... Ce mai miros, ce lumină respândea—și eu totuși ce fericit m’aflam între acest miros greu și lumina ce-țî strica ochii. Dar se revin la camerile Pulcheriei Ivanovna.. Una, ceea a servitorelor era totdeauna plină de fete tinere. Domna Pulcheria cât era ziua, le ținea ocupate, le dedea se curețe cartofi, morcovi, le punea se torca, în sfârșit lucrau tóte, dar de aceia ferestrele odăilor erau murdare, muscele făceau un sgomot de par’ca ar fi un roiü de albine. Altfel Pulcheria era bine-voitóre față de fetele sale, îngrijea chiar și asupra purtarelor morale. Atanase Ivanovici nu mult își bătea capul cu lucrurile casei... Câte ua dată totuși se ducea afară la țarină. Privea cu multă luare aminte cum muncesc lucrătorii. Incolo totă greutatea și grijea casei era purtată de Pulcheria. Ea se îngrijea ca servitorele se culega pâine și să le pună pentru iarnă, ea se îngrijea ca rudele câmpului să fie aduse acasă și puse pentru păstrare în pod. Fiind acest din urmă lucru lăsat pe ea, și fiindcă ea nu putea sâ umble pe la câmp și pădure, de sine se înțelege că primarul satului și lagofétul lui Atanase erau tocmai atât de stăpâni pe moșiile acestuia ca și când acele ar fi fost ale lor. Vindeau din grânele lui, vindeau lemne din pădurea lui. Nu trebue póte să spun, că banii și’i țineau pentru dânșii. Vă dată îi veni în minte Pulcheriei să iasă sâ’și vadă pădurile și țarinele. Firesce, că trebue sâ observe scăderile. Pădurea era prăpădită de jumătate. (Va Urma) Y