Romanulu, ianuarie 1888 (Anul 32)

1888-01-28

86 impue comitetului local și alegătorilor din Dâmbovița, candidatura unei persone scumpe ziarului Indépendance Bouraine. E ca firul alb cu care a fost țesută tota acea informațiune. Ea ânsă nu va influența asupra comitetului local, și se speram ca amenințarea cu care termina acea informațiune va rămâne a fara efect asupra alegătorilor din oposițiune din Dâmbovița, ori cari ar fi dânși, fia cu brevet de adeverați oposanți liberal de Indépendance roumaine fia tara acest brevet. C. Olănescu SCIRI D’ALE PILEI Cunoscutul romancier frances, Alphonse Daudet, în urma unei invitațiuni ce a primit, va fi câtva timp aspete M. S. Reginei. ♦ * * D. I. C. Bratianu a plecat erl la Florica. * * * D. Gheorghian, ministrul domeniilor, a plecat aspra la Iași. * ★ * In locul reposatului Vasile Lepadatu, fost profesor la liceul din Beriad, este permutat d. Arghir, actualmente profesor de istoria la seminarul din Huși. • * * Alaltaers s’au inaugurat conferințele ofițerilor din regimentul 3 de calarași. * ♦ * La Liberté Roumaine afla ca M. S. Regina ar avea de gând ca la primava sa viitóre se pune mai multe odăi din clădirea unde se afla surorile de caritate, la dispositunea unui grup chirurgi pentru operațiunile cele mari. Printre chirurgii care vor fi însărcinați cu acest important serviciu se afla și d. dr. Severéiu. * * * Se jlce ca d. General Cantili va fi rechemat în activitate. * * * D. Ferenchide, ministru de externe, a făcut ieri visita d-lui Hitrovo, ministrul Rusiei. * * * D. Aurelian, ministru al lucrărilor publice, a însărcinat pe un membru al serviciului tehnic de lângă acest minister, de a merge la Giurgiu se inspecteze lucrările canalului din acest oraș, cari sunt aprope terminate. * * * Duminică 17 Ianuarie a. c. societatea studenților în medicina din Bucuresci serbând a XIII aniversare, va ține la ședința publica la 2 ore p. m. în sala societate localul Beilor Eforiei. In aceste ședințe Președintele va face un dare de somn asupra mersului Societăței în decursul anului espirator D-l. George Marinescu va întreține onor public cu un disertațiune asupra Mutismului Istoric. ♦ * * Cooperatorul afla ca șeful atelierului mecanic de la direcțiunea generala a cailor ferate române, gara de Nord, d. Frunză, ar voi sa mai micșoreze micile salarii ale lucratorilor, cnse să mențină orele de lucru—14 in 24. Acesta în scop de a provoca nemulțumiri între meseriași ca în urmă se puta motiva darea afară din atelier ,în timp de iarna—a meseriașilor români cari fac parte în societățile cooperative. * * * Societatea «Concordia română» din Bucuresci a luat măsuri ca anul acesta se faca în localul sau din strada Regala un esposițiune industriala naționala. * * * Comisiunea centrala pentru cumpărarea porumbului necesar locuitorilor sateni, lipsiți de hrană din unele județe ale țarei vestesce pe doritorii de a vinde porumb ca să bine-voiască a trimite ofertele lor localul prefecturilor și anume : La 27 Ianuarie 1888, în jud. Tutova »29 » » » Putna »31 » » » Bacǎu » 3 Februarie « » Neamțu » 6 » » » Botoșani » 9 » » » Roman * * * Macedonia, revista românilor din peninsulă balcanica, acesta e titlul unei reviste ce a apărut aici în Bucuresci, al câror redactori sunt mai mulți români din Macedonia. * * * In urmă propunere facute din partea direcțiunei scolei comunale de meserii din Iași primăria locala și învoirei acestei propuneri de către consiliul comunal, astazi cu trenul de 4 sub măiestrul I. Șoimariu de la amintita școla a plecat în Italia la Verona) pentru a înveța construirea instrumentelor musicale de alamă, iar absolventul G. Teodorescu la Gernourt, de unde va trece la Nue (in Saxonia) spre a se perfecționa la scala de acolo în arta tinichigiei, * * * Romanații spun ca țiganii condamnați pe viața de curtea cu jurați din Romanați in sesiunea de Decembre pentru mai multe fapte de spargere, jefuire și omor, au evadat din arestul preventiv al aestul județ in noptea de 10—11 cuvent, prin saparea unui canal în pământ din nâ odata a arestului péne afară de zidul curței, care ese aprocsimativ în lungime de 8 metrii. * * * Suntem rugați să anunțăm ca Anuarul României va apare în anul acesta ca în fiecare an sub direcțiunea d-lui Frideric Damé, primul redactor al harului La Liberté roumaine. Anuarul României (Guide-Damé) a fost infințat în 1874 și d’atunci a fost tot mereu perfecționat. In anul acesta va fi mai complect decât ,oricând, Publicul e rugat d’a nu se lăsa a fi înșelat de cel care se presinta spre a culege adrese și a primi bani. D. Damé pentru Anuarul său nu are decât un singur represintant pentru tota România, și acela este d. P. Fontaine, care are vn procura în regula. MIȘCAREA ELECTORALA Bucuresci Dumineca, la orele 2 d. a., întrunirea guvernamentala în sala Ateneului, Iași Mai mulți cetățeni alegători din oposițiune au convocat, pentru asta sera oa întrunire publica la Otelul Traian, spre a se stabili lista candidaților de deputați. La acesta întrunire sunt invitați și foștii deputați spre a-și da sema de mandatul lor. Teleorman Oposițiunea din Teleorman a hotârît să susțină urmâtorele candidaturi la viitórele alegeri: Colegiul I: d-nii George Vernescu, Grigorie Pancescu și general Manu. Colegiul II: d-nii Mihail Mânciulescu, Petru Crâiniceanu și d. Bâdescu Roșiori. Craiova La colegiul I, guvernamentalii ar fi hotarîți să susțină candidaturile d-lor: Gh. Chițu, A. Stolojean, Gogu Vârvoreanu și I. Geblescu. Râmnicu-Sarat Aci guvernamentalii ar fi desemnat la colegiul I pe d-nii : Al. Plagino, fiul, și Popescu, primarul. ROMANULU 28 IANUARIU Galați Era cum explica d. G. Mihailescu căușele care l’au facut sé susție candidatura d-lui Cogâlniceanu . Se imputa că grupul liberal oposiționist din localitate, represintat prin d-nii N. Catargi și subscrisul, ar fi trecut în tabera guvernamentală prin mijlocirea d-lui M. Cogâlniceanu. Dau cea mai formala desmintire acestor insinuări pe cât de neadevărate, pe atât de neleale. Conduita nostra e obstesce cunoscut ca opositionistă a fost în parlament, în luptele electorale trecute, în presă, și oposiționista va fi. Orășenii noștri,, sciü ca noi, când am făcut disidenta acum 3 ani, între alte cestiuni ce ne a provocat la acesta, era marea cestiune a Galaților, cestiunea porto-francului, pentr care, după ce luptasem din răsputeri în Parlament, cu d. Cogâlniceanu ca raportor, neisbutind a restabili porto-francul, ne am dat demisiunile din Camera, am venit în sinul cetățenilor, și însă mare întrunire ținuta în sala Alcazar, le am cerut avisul despre ce trebuia sé facem. Concetățenii și alegetorii noștri ne au fis prin uă resoluțiune formală, votata de ei, ca se ne reîntorcem în Cames și să trecem în oposițiune, fara a transige in moment cu , principiile nóstre liberale. I-am ascultat, și așa am facut fără nici uâ șovăire. Am stat în Parlament, am combătut legile ce am crejit jignitóre intereselor țerei sau localității nostre ; am combătut legea impositului ce se pusese asupra pescăriei și am isbutit a scapa pe pescarii noștri de grele tacse ; am isbutit a scapa faina de tacșa la care se cerea a fi supusa, și am scăpat astfel poporatiunea de a mânca pânea scumpă, am cerut modificarea legii asupra perceperii tacselor comunale, și am reușit să se primesca un amendament prin care se prevede a se înființa deposite în fiece comuna, unde negustorii de vinuri se’și potâ depune vasele și se nu platesca facse decât în măsura în care le vor scote spre consumatiune, ca astfel se putem ajuta pe comercianții de vinuri, singurul comercia ce a mai rămas în mânele Românilor, se’și puta face negoțul fara a se ruina plătind uâ data tacse mari. Am cerut în Parlament votarea mai curând a liniei ferate Galați Bârlad, și cu tote că se promisese solemn în Cameră de un ministru, totuși nu s’a ținut de cuvânt. Am luptat în centiuja^ cherestelelor nóstre se nu fie dați^^^B prin punerea unor facte mari. ^^^^^Binut legea peninființarea de naționala, si 1 I st co^^^^^vi 1111 rum bilativI^^^Hiuii împreuna oposițiunea parlui MB^^Barantarea libertății alegerilor. Când astfel este trecutul și conduita nostra, nu de vorbe, ci de fapt el, când cetățenii sem că, chiar când țin cause neatârnate de voința nostra, n’am putut sa luptam, ca la alegerile comunale din 1886, împreuna cu oposițiunea conservatoire, totuși am luptat singuri, dar tot ca oposițiune liberala; când cetățenii sc ia ca fara nici ua condițiune și cu cea mai deplina realitate, am dat tóte voturile nóstre candidatului conservator în alegerea de depitat de la Marte 1887, când cetățenii sernși au venit lealitatea cu care am luptat în alegerile de la Maia și prigonirea ce am îndurat pâné la ușa temniței, spre a apara causa comuna a oposițiunii, când cetățenii veci filnic lupta se susținem prin presa, cu destule sacrificie, contra regimului, întreb pe on ce om de inima să spună cum trebue să califice purtarea d-lui X., când vine și acasa, în ajunul alegerilor, un grup întreg ca ar fi capabil să’și uite drapelul și se treca la guvern ? Ce interes l’a putut călăusi la acesta pe d. X., nu senî, și las la judecata cetâțenilor să o cunoscâ și să o aprecieze. Sunt acuzat ca de uă crima mare ca în fața candidaturei d-lui M Kogâlniceanu, care vine ași o pune în mod independent și de guvern și de oposițiunea unita , eu am spus verde opiniunea mea ca colegiul I de Covurluia n’ar putea vota mai iine decât pentru d-nii M. Kogâlniceanu și Lascar Catargi, ambii bărbați mari de stat, unul în câmpul liberal, altul în câmpul conservator. Din acest fapt mi se face uâ crimă și mi se torna, mie și ambilor mei politici, tóte insinuările malevole. Deca era prudent, din punctul de vedere al oposițiuni), a combate candidatura d-lui D. Kogalniceanu, care in cestiunea ardenta a Galațenilor, în cestiunea portirancului, a luptat cu atâta tărie împreuna cu noi, daca am făcut rău refuzând a-i combate candidatura, pentru aceste fapte mé supun la judecata concetățenilor mei. Cer spuse lectorilor ce i-am întreținut de persona mea, dar nu puteam pastra tăcerea in fața unor insinuări ce au găsit loc chiar în publicitate, și prin cari personal eram provocat. G. Mihăilescu. CHIRI PEDAGOGICE Amos Comenius gi liaseduw. Didactica acestora comparata de d. P. Gribovicoinu, doctor în filosofie și pedagogie, ln unul din Curerile Literare ale sale, d. Gion a vorbit deja despre teza de doctorat a d-lui Garbovicénu și cititorii noștri după aprecierile făcute în acel Curier, cunosc intrucâtva studiul tânerului doctor. Nu venim aci pentru a complecta ceíerise de colegul nostru ci vom stărui asupra cestiunei didactice și pedagogice ce autorul cerceteză în opera sea. Acesta mai ales pentru acea parte a cititorilor nostril, cari se ocupa cu instrucțiunea, învețatorimea, și căror nu le va fi lipsit de interes, cred, a citi expunerile motivate a relațiunilor ce există între didactica și pedagogia lui Comenius și acea a lui Basedow, ambii însemnați pedagogi, și a căror lucrare, atât ca educatori cât și ca scriitori didactici, este de un mare^gr^efc asupra întregei trupe și mai esti^H"“" ■produs in Iluibnvmt : Ba mai iuiu^^^^^^Bic, put de un caracter SB^Bigios,—asupra scalei. Acesta mai cu sema, din împrejurarea ca mar ele reformator, Luther, s'a insuit mult a desbraca ,scala de acel sistem-calapod ce o caracterisa pâna atunci, dovada a acestei afirmațiuni este întraga activitate a lui Luther, și mai als faimosa scrisóre ce adresase tutor primarilor și consilierilor puternici ai Germaniei de pe acea vreme, scrisóre care a avut un imens efect asupra mersului scolastic de penă atunci și sub înrîurirea căror idei, învățământul a luat un alta forma, întocmai cum s’a schimbat totul dupa Bacon de Verulanum. Constatând aceste lucruri, d. Gârboviceanu ne arata cum și Amos Comenius a fost influențat de Bacon și pentru susținerea acestei afirmări, ne pune in paralel «Didactica Magna» a lui Comenius cu «Novum Organum» și celelalte tratate scientifice ale eruditului de la Londra, și arata cum și unul și altul în scrierile lor au același ideal: realismul, cum și unul și altul au combătut aceleași lucruri : pornirile stângace pe tărâmul științific de până atunci, și cum «Novum Organorum» a așternut adevărat vifor în domeniul intelectual al „Didactica magna» a lui Comenius a fost tradusa în douăsprezece limbi europene și în mai multe limbi orientale, și după constatarea influenței lui Bacon asupra lui Comenius autorul arata apoi care a fost înrîurirea lui Comenius asupra lui Basedow (pag. 8) mai ales in ceea ce privesce didactica. S’ar putea zice că autorul ar fi putut d’a dreptul începe aci fara a ne da pe 8, 9 pagini considerațiuni preliminare, mai ales ca după cu sub singur marturisesce, scopul cercetării schiS nu este decât cercetarea asupra didacticei lui Comenius și Basedow, trăiți mult mai târziu cu Bacon. Și noi totuși zicem că fără de aceste considerațiuni generale, lucrarea d-lui Gârboviceanu ar fi rămas trunchiată, fiindcâ nu ne-ar fi înfățișat, acel curs firesc a desvoltarei științei didactice, pe care daci nu l’am cunosce, nu ne-am putea explica forte multe lucruri din cele ce urmeza în testul disertațiunei. Ne-am ținut datori a aminti asta împrejurare care a contribuit la ceea ce numim rotunjime în scriere, precum găsim la locul și acele părți, unde ni se pun apoi în comparație lucrările didactice ale celor două pedagogi sus-numiți. Activitatea și a unuia și a altuia a fost mare ; singur Basedow a declarat ua data în glumă, câ nu spre titlurile scrierilor sale, atâtea sunt, și pentru a lumina pe deplin activitatea și idealul pentru care a luptat Basedow , ne spune cum Basedow în multe ale sale a fost inspirat de Rousseau, a cărui idei cuprinse în «Emile transpira în multe părți atât ale Metodei de crescere pentru părinți și educația poporului (principala lui opera) cât chiar și în Elementele scântei ce este de părere a se da atât în clasele elementare cât și în cele secundare și la facultăți, precum și intr’ua Disertație ce a ținut la 1752. Der Rousseaus nu s’a ocupat cu didactica, cum der Basedow putea a se inspira de la dânsul, ar putea observa cineva. Da, este așa, ânsă nimeni nu pate tăgădui cu elementele ce ne conduc la compunerea unei bune și sanatasa didactică, sunt principiile pedagogice pe cari nimeni nu i le pote contesta lui Rousseau. După ce ne spune cum Niemayer a fost primul care în cercetările sale pedagogice a gâsit rudenia de idei între Comenius și Basedow, autorul intra în amănunte, tratând în cap III despre Noțiunea și scopul educațiunei și relaținea acestor două între densele după Comenius. Plecând aprope din același punct de vedere ca Spinozza, Comenius spune că omul fiind cea mai perfecta ființă, scopul educațiunei nu pute fi altul decât a’l perfecționa, a’l ridica aprope de D-jeu, dar până ce Spinozza insista mai mult asupra instruirii minții, desvoltarea rațiunii, pe Comenius îl vedem pertându-se in cuget târî teologice ; până ce Spinozza ori chiar Bacon incerca a desbrăca de acel misticism ce caracteriza cele mai multe sisteme filosofice, Comenius se balabanesc, adeverind ori mai bine — afirmând «ca cel din urma scop al educațiunei se refera la viața pamântesca, care este de trei feluri: vegetativa, animala și intelectuala». «Cea d’anteiü se deriva din pântecele mamelor și este o o pregătire a celei de a doua, iar a doua este pregătirea celei de a treia, iar locuința acesteia din urma este în ceruri. «Pentru prepararea spre nemurire sunt trei mij óce: știința de sine și lume, stăpânirea asupra ne și îndreptarea sufletului în spre D-jeu. Pentru a scote mai bine în relief pe Comemius ori spre mai complecte comparare cu alții a sistemului lui de gândire asupra acestei cestiuni, ași fi dorit ca d. Gârboviceanu să fi arâtat la acest loc cum autorul «Orbis pictusului» înclina spre sce.ele de multe soiuri ale anticilor, mai ales ca acolo unde Comenius vorbea despre D zeu ca «în înțelepciunea lui n’a făcut nimic fara de scop mai înalt,» despre om ca» este făcut pentru cunoștința lucrurilor, armonia sufletesca, morala,—și ca— este născut pentru mărginită iubire câtre D-zeu și rădăcinele acestei iubiri să fie atât de sigure cum sunt acele ale pomului în pământ,—ar fi avut buna ocasiune a arăta cum filosofia și pedagogia chiar nici pe vremurile lui Comenius nu a fost înca cristalizată, lipsita de unele teorii ce aduceau încurcata în capetele învățaților,—mai ales ca la pag. 14 ne schițoza cum Comenius ținea la dogma despre «moștenirea păcatului strămoșesc» și va fi avut Comenius și alte slăbiciuni filosofice pentru combaterea cărora noi am fi salutat pe d. Gârbovicenu. Dar fiind că recunoscem ca astfel s’ar fi extins în afara de cadrul scopului disertațiunei, nu’i vom face crimă din asta, și vom constata cu bucurie ca tot în acest capitol nu uita a ne spune, care este, după Comenius, scopul scolei și ne da întrun resumat tot ce acesta a zis despre scopul scolei, și anume : a) a înlesat însușirea darului de știința și arta; b) nobilisarea modului de a exprima (ceea ce egala la antici cu retorica); c) moralizarea virtuților; d) adorarea sincera a Dumnezeirii. Numai astfel educația și scala ’și au îndeplinit rolul, numai corespunzând acestor cereri, omul este om,și pentru acest scop doresce școlile de humanitatis officionae. Tot la acest loc ni se mai spune cum Comenius era contra culturei unilaterale, căci deși recunosce ca poți avea cultura intelectuala fara morala și simțuri religiosa, mintea cultivata dar, se întreba însă : Ce este cultura fara morală, ce este mintea fârâ inima ?! (Va urma) I. R 1880 INVETMANTUL PRIMAR IN UNGARIA Citim în Scala și Familia din Brașov . In raportul presentat de ministrul unguresc de culte și instrucțiune camerei deputaților se cuprinde urmatorele date : In anul școlar 1885—86 au fost obligați să cerceteze scalele în Intrega Ungaria două milione 324,735 copii. Din aceștia au frecventat prelegerile 1,870,083 copii, așadar din 1000 copii obligația umbla la scala au cercetat în adevăr scala 804. Fara instracțiune au rămas 454,652 băieți și fete, așadar câte 196 dintr’un mia. După confesiune mai bine au cercetat scóla romano-catolicii (872 dintr’un mia), urmeza apoi evangelicii (871 dintr’un mia), calvinii, israeliții, unitarii și în urma de tot greco-orientalii și greco-catolicii. La aceștia din urmă din 1000 copii obligați a cerceta scóla au cercetat-o numai 596. După naționalitate proporțiunea este urmatórea: Sașii 908 din ua miiă ; Slovacii 844 din uă miiâ; Maghiarii 836 din ua miiă; Românii 698 din ua mia. — Va să fica, la noi poporul trebuie ânca îndemnat cu tota seriositatea să nu’și lase ținerile odrasle lipsite de binefacerile învățaturei, înțelegeri, ale învățaturei așezate pe base naturale, adica ale celei naționale. ..................... ■■ I" <« •»< ■■■»'.■ff FOIȚA ROMANULUI 28 IANUARIE 39 COMITESA DE KERCUAL de Xavier de Montepin — In visul meu, urmă Leonia, care părea că nici n’auzise acesta întrerupere, ședeam în mijlocul unui câmp rîzător și nu eram singură... toți aceia pe cari ’i iubesc mă înconjurau: vĕrul meu Gontran, în picviire lingă mine, îmi ținea mâinele într’ale séle, și erai și d-tea, Perino, cu Berta și Georgetta. Cerul era curat, sorele strălucea, fluturași de purpură și de aur sburați și se puneau pe flori atât de frumóse cum n’am mai văzut altă dată... D-na de Kéroual se întrerupse. — Dér ămi pare, zise Perina, că tóte acestea n’au nimic de spăimântâtor. — Aștepta, aștepta, respinse comitesa, vin acum ororea și spaima. D’ua dată, și fără ca nimic să fi prevestit, se ridică un vânt impetuos producând un zgomot asemene cu acela al Oceanului când își sfărâmă valurile în maluri. Cerul se întuneca ca un negură; că lumina vînătă, care nu era nici lumină nici întuneric, înlocuia ji ua, ș’au jusă voce atât de tare încât domina zgomotul tempeste), strigând de trei ori: «Fugiți toți, éco-o ! Vine, vine !» Cine vine ? întrebai eu, mai mult cu gândul decât din buze. Și aceiași voce am respunse: «Martea!» «Cuprinsă d’un frică mare, priveam împrejurul meu. Nu văzui decât singurătatea. Se făcea că acest vânt teribil luase ca pe nisce foi uscate p’acia cari mă înconjuram «Voiam să fug, dar un paralisie se înstăpânise de membrele mele cari nu mai avea puterea d’a suferi greutatea corpului meu. Piciorele mele pareau lipite de pâmînt și mă svîrcoleam zadarnic d’a mă desprinde. Mă încercam să cer ajutor dar buzele d’abia mi se mișcă. Nici un sunet distins nu eșea din gâtul meu înăbușit. «Căzui pe spate și’mi recomandai sufletul lui D-zeu, jicându’mi. E ca mortea.» «Atunci apăru un spectru, un fantomă, a cărei față n’o vedeam și care se puse pe pieptul meu. Un lințoliu de flăcări o acoperea și acest lințoliu me ardea atingându-mă. Simțeam prin vinele mele umblând un foc subtil cu dureri stranii, și’mi aduc aminte că mă gândeam la martirii creștini schimbați altă dată in forțe viul de călăii lui Neron, al lui Tiberiu și al lui Dioclețian D-na de Kéroual se opri ca înăbușită — Ce vis oribil! bolborosi Perina, și cât de mult a trebuit să sufere d-na comitesă. — Am suferit forte mici, într’adevăr, respuse Leonia, și nu scii totul înca... Văduva care mă sdrobea și mă tortura își schimbă natura. Me erejűi transportată într’uă biserică plină de lume și luminata pentru un serbatóre. Acesta serbatóre era ua căsătorie. Printre lumea care mă înconjura, tóte obrazele ’mi erau necunoscute. «Unde e miresa ? Intrebau unii. Alții arâtându-mă, respundeau: E ca o.» Un voce se ridica și jise: — «Te așteaptă! Mulțimea se deb la uă parte pentru a ’mi face loc, și simții c’uă putere misteriosa și neresistibila mă împingea spre altar strălucitor de lumină. Era să’l ating, dispăru ânsă ca un abur, și, în locul său, văzui un cosciug învalit c’un postav negru cu cruce albă, pe care d’abia ilumina patru luminări. In același timp reapăru fantoma cu lințoiul aprins. Nu e ua căsătorie, e ua înmormîntare, murmură ea atingându-mă cu degetul și e cu mortea.... De astă dată, văzui obrazul său, și acest obraz era al vărului meu, Gontran de Streng. — Nu e așa că tóte acestea sunt teribile? adaogă d-na de Kéroual surîsând, după un moment de tăcere, și te mai mici ânca décâ, astazi de dimineța sunt cam palida ? Am făcut dreptate deplină calităților admirabile și escepționale ale Naturei Perini Rosier. Nu va fi greu așadar de loc de a mărturisi aci cu tânăra femeie primind uâ educațiune prea boemiană, era superstițiosâ pînâ la esces și credea forte mult în visuri. Acela al comitesei T păru ca conține prevestirile cele mai alarmante și’i caută un grije atât de mare încât, fără a pronunța nici un cuvânt, ea s’absorbi în suferința ei. — La ce te gândești copila mea ? o întreba d na de Kéroual, mirată de acea tăcere. — Mă gândesc la aceia ce d-na comitesa ’mi-a spus, respinse Perina, și caut sensul visului meu. — Sensul visului meu! repetă repede Leonia. D-zeule mare, ce’mi spui d-zea! Iă închipuești din întîmplare, ca fugitivele vedenii ale nopții sunt prevestiri și avertismente. — Da domnu comite,să, eu cred în aceste visuri cari vin să viziteze sufletul, pe când corpul e adormit, și le privesc ca nisce prevestiri misteriose pe cari cineva trebue să le asculte și să le și crudă. — Dar e ua nebunie! Nu se esplica nici visurile, nici vedeniele, sau cel puțin se esplic prin lucruri forte naturale. — Domna comitesa trebuie s’aibe dreptate, căci nu pate să scie mai mult decât mine, și, cu tote acestea, acest vis teribil... Oricât m’ași chinui, nu pot să mă conving ca el n’are meită semnificare, nici ua prevestire... — Și n’ai dreptate, căci e astfel. — S’a văzut de mai multe ori, cu tóte aceste, vise cari s’au realisat și, décá d-na comite sâ ’mi ar da voie, ași putea să citez mai multe exemple. — O scii, dar scii asemenea ca exemplele astea nu dovedesc nimic, nu e vorba, chiar în cazul cel mai iubitor, cel mai bizar, decât d’un simplă coincidență, și numai întîmplarea singură o face să se nască. Perina plecă capul fârâ ca să răspundă. Ea nu era de loc convinsă, dar nu’și permitea ca să discute, așa dar n’avea decât un singur lucru de făcut, se tacă ceia ce și făcu. Domna de Kéroual se sculă din pat, se ocupă repede cu taletatea și declarâ câ, afârâ de puțină slăbiciune, ușor de explicat după un nopte de agitațiune și de insomnie, era bine tot. Trebue să adăugăm că’n momentul în care părăsi odaia pentru a se duce lingă Gontran pe care o vedea preumblându-se pe lîngă brazdă, obrazul său numai oferă nici un urmă din acea pasare vînâta și din acea obosala sdrobitore care’i denatura, cu două cosuri mai ’nainte, espresiunea și frumusețea. Perina, cu fruntea rezemată d’un geam, o privea înfundându-se la brațul baronului de Streng, sub marii arbori ai șoselei, și ’și ficea încetișor, c’uă melancolie profundă ș’un tristețâ fârâ margini: — Sărmana domna, atât de frumosâ, atât de buna, atât de perfectă... nu vrea să creda în vise... Eu ânsă cred, căci visele nu m’au înșelat nici ua datâ pe mine. O amenință că nefericire, un nefericire mare... care ? Nu scrii, dar simt ca se află pe marginea unei prăpăstii, simt ca pericolul e d’asupra capului ei. De unde va veni acea nefericire ? Acel pericol dincotro va veni. Pe când ea ’și pusese acestá întrebare ochii sei se fiesă asupra lui Gontron, și cugetarea sea ’i respinse : — Ca la omul acesta, póte. piua fu siniscita ca de obicei și comite sa nu simți nici un zeu. In vr’uâ două trei rânduri, numai, ea simți nisce călduri reci, dar cari n’aveau nimic dureros în ele. Un fel de nor trecu pe d inaintea ochilor săi, un vânt de foc suflă în tâmplele ei. Ea însă nu dete nici ua atențiune acestor simptome neobicinuite. (Va urma).