Romanulu, iunie 1888 (Anul 32)
1888-06-10
586 inten d-lul procuror Costescu în afacerea de la Franzelaru. In urma celor petrecute în sala Franzelaru, România Liberă scrie următorele: Magistrații au rîvna ca, întru cât îi privesce, sa dispară din moravurile nóstre electorale odiosa întrebuințare a bătăușului. Cât pentru poliție, densa a luat disposițiunea ca un agent al forței publice se se țină la disposițiunea presidenților de adunări electorale spre a înfrâna orice tentativă de natură a împiedica libera întrunire. * * * D. dr. Severeanu va inspecta în curând ambulanțele corpului al 4-lea de armată. * * * D. general dr.Severin a plecat peste Milcov în inspecțiune sanitară. * * * D. Gemineanu, fost director de prefectură în județul R.Vâlcea este dat în judecată, fiind inculpat că a delapidat fonduri publice. * * * L'indépendance roumaine spune că d. prim-ministru T. Rosetti, cedând dorințelor unui mare număr de cetățeni din Iași, a decis să înființeze și în Iași, un credit funciar rural. * * * Colonelul Maican va fi în curând aseciat la Văcărescu spre a-și face pedeapsa. Se așteaptă astazi semnătura regelui pentru radiarea lui din cadrele armatei. * * * Colectiviștilor din Craiova, vâclând că acolo coalițiunea se menține strâns unită, nu se-a dat mână, dice Apărarea, să pună candidații la alegerea delegaților colegiului II pentru comună. A eșit lista întregă a oposițiunei unite. * * * Din partea juriului esposițiunei din Craiova s’au împărțit urmatorele medalii la românii de peste munți: 1. Un medalia de aur cu diplomă pe numele d-lor G. Moianu și Când. Mușlea pentru diferite producțiuni de îgalantăriă, de împletituri de mele etc. 2. Un medalia de argint cu diplomă pe numele d-lui Iacob Mureșianu pentru composițiuni musicale. 3. Un medalie de argint cu diplomă pe numele d-lui G. Moian pentru manualul «Economia câmpului și grădinăritul*. 4. Un medalia de bronz cu diplomă pe numele d-lui Iosif Moian pentru confecționarea ramelor (sculptate în lemn). * * * Cu privire la regularea granițelor dintre România și Transilvania, eră ce citim in Tribuna din Sibiu de la 8 iuniu . Mâne se începe aici conferința pentru esecutarea regulării graniței între România și monarhia nostră. La acesta conferință vor participa, sub preșidența comisarului reg., a comitelui suprem contele Andreiu Bethlen, comiții supremi ai comitatelor Bistrița-Năsăud, Ciuc, Fagăraș, Treiscaune, Sibiu, Hunedoara,Caraș-Severin, și Brașov precum și inginerii ce au fost delegați, mai departe din partea miliției: generalul Fabini, maiorul de la statul major, Stroller și 6 locotenenți din statul major. La 15 i. c. își încep cele 6 secțiuni lucrările la fața locului împreună cu comisiunea română. Din Berna se comunică că consiliul național elvețian a aprobat măsurile propuse pentru sporirea puterei armate și pentru grăbirea lucrărilor de fortificațiune pe St. Gotthard. * Ziarului Daily News i se comunică din Odessa : 600 de israeliți, cari nu erau supuși ruși, au fost dați peste granița de la apus. Alte expulsări sunt iminente. * Din Varna se telegrafiazâ : Deorece în din urmă au sosit aci 400 de pioneri bulgari, cari au fost transportați apoi la Burgas, se presupune că este vorba de a se construi fortificațiuni. La Varna au sosit și cantități însemnate de material de resbel. * * * SOIRI DIN AFARA După cum se anunță din Belgrad linia ferată Belgrad-Sofia se va deschide la 15 Iulie. * Intre ducele de Aumale și contele de Paris s’au ivit crez cari diferende. Cel dintâia pretinde ca cel d’al doilea să renunțe la direcțiunea plebiscitară a politicei sale. * Peste câteva zile se crede că se va putea ajunge la încheierea tratatului de comerciu serbo-turc. * Senatul rusesc a respins apelul lui Teodoroff contra sentinței tribunalului din Petersburg, care l-a condamnat pentru că a calomniat pe d. de Villaume, atașatul militar al Germaniei la Petersburg. * Generalul Boulanger s’a esprimat către un reporter că sgomotul cel mare din cameră dovedesce cât de mult se teme acesta de densul. Dar în marea luptă a viitorului nu va mai decide votul camerei, ci țara, care este pentru dânsul. * Impérat ! Brasilier va rămânea în Aixles-Bains vr’un patru septemâni și apoi se va îmbarca în luna lui iulie pe un corabie de resbel brasiliană spre a se întorce în patria sea. * Francmasonii din Paris și împrejurime, întruniți în congres la 3 iunie, au luat u resoluțiune antibulangistâ. * Poliția germană de la granița dinspre Francia s’a sporit în mod considerabil. Un comisar de poliție din Berlin, care a jucat un rol însemnat în marele proces al socialiștilor, este transferat la Strassburg. * ROMANULU 10 IUNIU SCRISOARE DIN BOLOGNA Corespondență particulară a Românului* 6 iuniu 1888 Domnule Directore, Restabilit în sănătate ecume iar cutreerând sălile esposițiunei d’aci și reluând darea mea de somn, asupra obiectelor espuse. Sunt tot la pavilionul industrial, de care cu greu vine cuiva ca să se despartă. Oricine intră în vastul pavilion al industriei pe intrarea principală, vede desfâșurându-se ochilor săi un sală vastă și pătrată, decorată în modul cel mai bogat cu stofe și desemnuri și împodobită cu plante. Aci e despărțimântul unde sunt espuse lucrările de ceramică. De jur împrejurul pereților și’n mijlocul salei nisce piedestale înalte și armături în formă de piramide învăluite cu stofe. D’asupra se văd dispuse, cu un gust artistic, mii diferite obiecte produse de acesta industrie cari au dă valore mare artistică și face cinste industriei italiane. Mai înainte de orice voi vorbi despre produsele fabrice! Fermiani di Facula, cea mai veche din lume și care pentru neprețuitul său merit își impuse numele la tote lucrările de genul acesta. Ea a espus un cercevea mare de ușe cu reliefuri și ornamentațiuni din cele mai de gust, statuia Jean- d’Arc lucrată în basreliefuri, apoi un vas mare cu piedestalul său, anfore, farfurii și vase mici, tôte d’ua frumusețe rară în desemnuri și colorit și’npreună artistice. In mijlocul unui părete este espus un mostra măruța de Minghetti din Bologna, compusă dintr’un serviciu de masă , poruncit de ducele de Montpensier. El are nouă sute de bucăți, între cari se află patru candelambruri mari și un jardinieră înalta peste un metru. Apoi e de remarcat fabrica de ceramică a lui Bulbiani di Sassuolo, care presinta uă varietate de forme, între cari se află două cadruri frumóse : Gladiatorii în circ și cursa santinilor, un vas mare la care se vede în efigie Aurora, și alte doué cari represintă pe Eden regele vântului și oficina lui Vulcan. Pe lângă acestea se mai vede o colecțiune complectă de vase, cupe, rame etc. Casa Marobini e specială în portrete, remarcabile pentru lucirea metalică a smalțului ; printre acestea sunt de observat acelea ale lui Saffi și Baccarini, cari semănà grozav și pare cà stau sé vorbesca. In sfârșit, societatea cooperativă din Imola, una din cele mai renumite din regiune, espune oă bogată colecțiune din terracottele sale. Terminată acesta sală, se trecem la Artele usuale. Espunerile artelor usuale, și mai ales aceia a tapițerilor, în fața cărora se opresc tote cocanele pentru a le admira, seduse de eleganța salonașelor și odăilor mobilate complet, au isbutit mai presus decât se putea aștepta cineva. Printre orașele din regiune, primeză Faența prin numerasele sale produse de industrie. Casa numită Casalini din Faența a espus nisce mobile artistice admirabile. Intr’uă sală espune uă mobilă lucrată din lemn de stejar în stilul din sec. V, mai are deosebite atacuri și oă colecțiune de mosaice de lemn pentru paviment. Rosa și Ferrara are un cercevea de lemn de dimensiuni mari, judecată de toți ca cel mai bun obiect de geniul său. Frații Montanari din Modena espun mobile de fier, mesclere, dulapiere, savatorii, jardiniere, etc. Printre lucrurile de fantasie sunt de notat între d’ântâiu acelea espuse de Bordoli și Sassoli din Bologna; în aceste cabinete mici de domnä, sunt asesiate scaunele și fotoliurile capriciose, meseiare de lucru, îmbrăcate în plus sau garnisite cu paser) și flori. Unele din acestea au fost cumpărate de multe persone, poruncind facerea lor. De notat sunt asemnea paturile complecte ale lui Eduard Mazzetti, între cari se află un pat nupțial îmbrăcat în atlaz alb și un legăn în atlaz albastru deschis. Vine apoi industriele de locuri, o colecțiune de obiecte de încăfțt și bucătărie, sobe, cuptare și bucătării economice. La capătul galeriei se observă industria de paie, scaune, coșulețe, cutii și altele. De mai puțină importanță apoi urmeza industria de șelărie, de alămărie și fierărie. Obiectele de armurarie apoi sunt de un mare preț și de notat cuă pușcă a locotenentului colonel Gamberini și pușcile de venit espuse de Zanotti. Nu mai prejos sunt espusele fabricii de bijuterie. Forte frumóse sunt și obiectele de transport : Stages, landouri, biroccini, vittorie, failone și bakers. Pentru a isprăvi cu artile usuale se notăm și obiectele de îmbrăcăminte. Alături cu hainele espuse de principalii croiorii, dupe ultima modă de la Paris, se văd albiturile de bărbați și femei lucrate cu un gust deosebit, pantofarie, mânuserie, pălărierie și umbrelarie. Acestea fiind cele véfiute pân’acum, rămâne a urma cu darea mea de somn după ce vom vizita și restul. Enso pentru a termina scrisórea se va spun și ceva despre serbările sutei a opta a Universității de aci. Sâmbătă la nouă luni, se va primi cu solemnitate representanții studenților, dimpreună cu butia de vin oferită de Turinesi și boul de Padovani. Duminica, tragere în țintă, primire la Universitate, conferința Panzacchi, curse, serata de gală în onorea ospeților studenți la teatrul comunal. Lunt, altă primire, descoperirea monumentului lui Victor Emanuel, concerte, curse și iluminațiune. Cea mai frumosa fii anse va fi cea de la 14, când se va celebra adevérata fii a serbărei universităței. La orele nouă de dimineță profesorii italiani și streini vor porni de la Universitate cu pompă mare la Archiginnasio, urmați de studenți în costume, unde vor celebra suta a opta a studiului bolognes în presența MM. LL. Acesta serbare se va isprăvi cu un banchet și un spectacol de gală la teatrul comunal. După cum se vede Bolognia studiază, învață și petrece. Cu frățască dragoste. Flavio. Esamenele generale Esamenele generale pentru finitul anului școlar curent 1887—88, an a se ține în modul următor : A) Esamenele se vor face : 1. Pentru elevii și elevele din scólele secundare, precum liceele și gimnastele clasice| gimnastele reale, seminariile, scólele normale primare , institutele pedagogice, asilul «Elena Domna» și estematele secundare de fete, de la 6—22 Iunie inclusiv. Prelegerile acestor scóle vor înceta cu finele curentei luni Maiu. Sculele profesionale de fete vor ține esamenele de la 12—22 Iunie, conform regulamentului esistent. 2. Pentru elevii și elevele din sculele primare urbane de ambe secse și pentru elevii orfelinatului de la Teiu de la 14 pené la 18 Iunie inclusiv. Prelegerile acestor scóle vor înceta la 10 Iunie. 3. Pentru elevii și elevele din scalele primare rurale de ambe secle de la 16—22 Iunie inclusiv. Prelegerile acestor scóle vor înceta la 12 lunie. 4. Pentru elevii și elevele cari s’au preparat în particular, esamenele se vor face în conformitate cu disposițiunile regulamentului publicat în Monitorul Oficial cu No. 38 din 19 Mai 1888. 5. In conformitate cu disposițiunile regulamentelor în vigore, esamenele se vor ține în intervalul fiilelor arătate, chiar Dumineci și sărbători fiind, în cre ante și post-meridiane, destinate pentru secțiuni, și anume : a) Pentru sculele secundare de ambe secle de la 8—11 ore a. m. și de la 2—4 ore p. m.; b) Pentru sculele primare urbane de la 9—12 ore a. m. și de la 2—4 p. m.; c) Pentru sculele primare rurale de la 9—12 ore a. m. și de la 3—5 p. m. 6. Directorii și directorele sculelor secundare din Bucureșci formând, pin înțelegere cu conferințele profesorale respective, programe speciale de fiiele, orele și materiele de studii, care au a fi examinate în intervalul de la 6—22 Iunie , le vor înainta ministerului, în câte 2 exemplare, până la 30 Mai, curent negreșit , spre a se putea publica în Monitorul Oficial, d-lar inspectori generali ai sculelor în câte un exemplar și deosebit de acesta se vor și afișa pe marii sculei pentru cunoscința elevilor. Tot astfel vor urma și directorii și directorele sculelor secundare din Iași, trimițând asemenea programe către director al Universităței de acolo. Nu mai puțin și cel de prin celelalte orașe vor presenta acele programe comisiunilor examinatore, de nu se vor putea publica ele și în câtevă fere locală, spre scirea publicului. 7. Esaminarea lucrului de mâna la sculele primare de fete, institutele pedagogice, asilul «Elena Domna», estematele secundare de fete, cum și la scala profesională de fete di Bucuresci, se va face în filele de 23 și 24 Iunie, în localele fiecăreia din sculele menționate, în Iași, în filele și în localele ce se va destina director al Universităței cu consiliul municipal; în Craiova, în filele, orele și localele ce se va regula de director al liceului din Craiova, iar în celelalte orașe în fidele și localele ce se vor hotărî de către consiliele comunale ca comitete școlare. 8. Esamenele elevilor și elevelor din scalele și institutele private se vor face în fidele și orele ce le vor indica spre acest scop direcțiunile lor respective, și anume: ministerului pentru Bucuresci, d-lul rector al Universităței din Iași pentru urbea Iași, în celelalte orașe direcțiunilor de licee și gimnasii, pe unde se vor fi aflând asemenea institute, iar în orașele pe unde nu sunt licee sau gimnasii, consilielor comunale. 9. Esamenele și producțiunile publice ale elevilor din conservatorele de musica și declamațiune se vor ține în fiile și ore diferite, conform regulamentului special al acelor institute, fiile și ore cari se vor publica în urmă cu programele esamenelor. B) Comisiuni și delegațiuni de esamen 10. Esaminarea elevilor din licee și gimnasii clasice, gimnasii reale, seminarii, scalele normale primare, primare, precum și ale elevilor și elevelor din institutele pedagogice, afilul Elena Domna, estematele secundare și profesionale de fete, se va face, în Bucuresci, în presența personelor ce le va delega ministerul. In Iași, în presența personelor ce le va delega di rector al Universității de acolo. Comisiunile de esamene la liceele, gimnasiele și seminarele din celelalte orașe se vor compune în conformitate cu art. 85 din regulamentul de licee și gimnasii, aplicabil și pentru cele-lalte școle secundare, precum și în conformitate cu art. III din regulamentul asistent al seminarilor. 11. Comisiunile de examine pentru elevii și elevele scalelor primare urbane vor consista, în Bucureșci și Iași, din personele ce le va delega ministerul și director al Uuniversităței din Iași ca și pentru sculele secundare, iar în celelalte orașe, din personele delegate de consiliele comunale ca comitete școlare. 12. Pentru scalele primare rurale, comisiunile examinatare se vor compune din consiliele comunale, cari vor fi invitate, spre acest final, de învățătorii și învâțătorele acelor scale, conform art. 78 din regulamentul esistent. 13. Pentru elevii și elevele din institutele private se vor numi delegațiuni, în conformitate cu art. 5 din reglementul de la 18 Mai 1888 publicat în Monitorul Oficial No. 38. Aceste delegațiuni, în conformitate cu art. 412 din legea instrucțiunei publice, se vor numi de minister pentru sculele din Bucuresci, de director al Universităței din Iași, pentru cele din orașul Iași; în cele alte orașe de persone delegate, case de directorii de gimnasii și licee pentru sculele pe unde vor fi existând gimnasii și licee, precum și din delegații ce -l vor numi comitetele școlare respective, pentru scólele private din orașele pe unde nu exista gimnasii și licee. 14. Lucrul de mână al elevelor scólelor primare, secundare și profesionale se va estima de comisiuni speciale compuse de domne, cari în Bucuresci se vor delega, pentru sculele primare, de d-na președinta a comitetului de inspectarea lucrului de mână, pentru institut pedagogic, asilul Elena Domna, estenatele secundare și scala profesională, de minister, în Iași, pentru ambele categorii de scule, comisiunile se vor delega de director al Universităței din Iași, în Craiova de d. director al liceului de acolo, iar in cele alte orașe de comitetele școlare respective. Construcțiuni pentru comisiuni și delegațiuni de esamene 15. Atențiunea deosebita a comisiunilor și delegațiunilor în timpul examenelor se va purta asupra urmatorelor punte : a) La trecerea de către elevii si elevele școlei a materielor de studii sau lucru, câte le preved programele în ființă. b) La metodele întrebuințate de membrii corpului învețâtor în predarea obiectelor de studiu și lucru ; c) La progresul ce se va obține anul acesta în sfera instrucțiunei prin silințele și aptitudinea probate de corpul învățător; d) La căușele cari ar împedica resultatele mai bune ale învățământului; e) La lipsurile, fie morale, fie materiale observate în mersul instrucțiunea copiilor și la mijilacele de îndreptare. 16. Aceste comisiuni și delegațiuni, formând raporturile lor separate, pentru resultatul esamenelor, se vor adresa ministerului negreșit până la 15 iulie 1888, înse : a) Primarii de prin comunele rurale, căror se vor da ordine precise din timp de către d-nii prefecți de județe din totă țara spre a asista înșiși sau prin delegați la esamenele șcólii comunale, asemenea raporturi le vor adresa d-lor revisori școlari respectivi de județe, pentru ca aceștia să le comunice, prin raport general, ministerului, confor art. 80 din regulamentul acelor școle; b) Primarii comunelor urbane, ca președinți ai comitetelor școlare, vor adresa aceste raporturi d-lor revisori școlari pentru școlele respective, sau directe ministerului, conform art. 62 din regulamentul acelor scole, afară case de școlele primare din Bucuresci și Iași; c) Directorii de gimnasii, licee, seminarii și al celor alte scole secundare, afară de cele din Bucuresci și Iași, vor adresa raportele lor direct către minister, în vedere cu rezultatele speciale de esamene ale diferitelor comisiuni profesorale, putând a le însoți de observațiunile ce vor crede de cuviință că sunt de interes pentru instrucțiune; d) Pentru sculele secundare și primare de ambe sexe din Iași, director al Universității de acolo, însărcinat cu întocmirea comisiunilor examinatore pentru acele scule, dupe terminarea esamenelor, formând un raport general de starea instrucțiunelor, după raportele speciale ale acelor comisiuni, îl va supune ministerului, însoțit de observațiunile ce va crede de cuviință a face pentru sculele din acel oraș; e) In Bucuresci, comisiunile și delegații cari vor asista la esamenele sculelor vor adresa raportele lor către minister, în parte despre mișcarea învățământului fiecarei scule la esamenele cărora vor fi asistat; 1) Delegațiunile de esamen pentru elevii și elevele din institutele private vor adresa raportele lor către minister, pentru sculele din Bucuresci, și către directorii gimnastelor și liceelor, de la cari au emanat acele delegațiuni, pentru sculele de pe afară. 17. D-nii revisori școlari de județe nu vor sta în nelucrare în timpul esamenelor; ei vor revizui cât mai des și vor asista la esamenele scólelor primare urbane și pe cât se va putea și la cele ale sculelor rurale din circumscripția d-lor, spre a se convinge și în personă despre mersul instrucțiunei, succesul elevilor și aptitudinile desfășurate de membrii corpului învățător. 18. Dupe terminarea eșaminelor, d-nii revisori școlari formând raportul general de starea instrucțiune, conform art. 23 din regulamentul serviciului revisorilor școlari, ’1 vor trimite inspectorului general al circumscripțiunei pâne la 1 August. Câteva cuvinte colegului de la Vaslui și Galați in Cestiunea corpului telegrafo-postal. Dacă vé răspund este că nu pe d-vóstra voesc a ve convinge, cât pe colegii mei. In special pe cetitorii acelui fiiar, un voesc ar lăsa să creadă că s’au publicat inesactități, dânșii trebue să scie că pentru ca se public acel articol, am consultat pe mai mulți colegi, și probările primite de la acei ce n’au fost consultați, dovedesc justețea observațiunilor mele. Scriind acel articol nu m’am gândit ca d-vestre numai la frase pompose, ci m’am gândit a arăta, cât puteam mai bine, suferințele nóstre, și sâ înțelege de sine, că numai suferind te poți plânge, numai suferind ai dreptul să ridici vocea. Punctele ce am atins în precedentul meu articol sunt cari ne fac să suferim mai mult și lor se va datori decăderea corpulu nostru. Dar pentru ce amii grație celor puternici avem un om meritos în capul nostru, care de când a venit, se ocupă în continuă de noi. Să sperăm că se va ocupa atât de ridicarea prestigiului, cât și de îmbunătățirea sorței materiale a acestui corp. Nu voi căuta se ating totă replica d-vestre de órece ar însemna că ’i dau prea multă importanță. Nu me vom atinge asemenea de frasa celui din Vaslui , că a pretinde ca d. director să nu se adreseze la diriginți ci la inferiori, ar fi același lucru că a cere M. S. Regelui sâ nu se adreseze la miniștri, ci la cei mici.—Ce frumosa comparațiune ! O las cititorilor și colegilor să o aprecie fie. Spuneți în articolul d-vóstră că am scris cu invidie contra diriginților și ’mi am vârsat tot veninul pe ei. Ore n’am dreptate ? D-vostră singuri ’mi veniți în ajutor spuind «că sunt diriginți cari escelefia prin severitate, și alți cari nu se simte fericiți, déca într’uă fii n’au făcut cuiva un reu, și că numai în urma unei astfel de purtări, aț putut căpăta oficiuri mai mari». Déca lucrul stă așa, îmi pare că am avut tot dreptul când am spus că diriginții neprivind bine pe amploiații lor nu se vor ocupa de întrebarea făcută de d. director general, chiar colegul de la Galați dovedesce că dirigintele d-sele, care s’a mulțămit a arăta că acesta ameliorare stă în a se avansa doar la alegere și unul la vechime, aiii mi se pare, se chiamă trei la alegere, și tot e mizerie, prin urmare, iubite coleg, cu replica d-vnstru nu ați făcut altceva decât a confirma observațiunile mele, căci nu cred să fiți satisfăcut pe acel răspuns. Când am vorbit de diriginți să credeți că nu am avut în vedere diriginți ca cei dupe la Codrești, R.Vadului, și alți de acestă categorie, cari n’au ce mânca, din causa mizeriei localităței, aceștia sufer ca și noi, ci de cei bătrâni, de cei dupe la oficiuri mari (de cei cari ar trebui scoși la pensiune) cari după cum înși ve recunosceți au avantagie de tot felul 1), prin urmare v’ați prea grăbit a vă constitui aparătorul tuturor. Când am spus despre diriginți că în privința capacitatei sunt slabi, eu am înțeles că nu sunt în curent cu schința relativă la acesta ramură, iar nu imbecili și fără onestitate! (cuvinte adaogate de la d-vostră) aceste espresiuni au fost departe de mine. Când am vorbit despre capacitatea diriginților, am spus un adevăr pe care nu’l va contesta nimeni. Câți diriginți ar putea fi pregăti pe un elev pentru concursul de oficiant sau pe un oficiant pentru a concura la grade mai superiore ? Nu cred că ați putea să’mi numărați mulți. Oare îmi veri veninul invidiei descriind starea de decadență a amploiatului ? Din orice punt de vedere ați lua-o, ea emiserabila. Ar fi âncă multe de arătat, dar le trec cu vederea, lăsându-le a le da publicitatei cu un alta ocasiune. In ceea ce privesce esamenul, șefii noștri supremi sciu că amploiații în cea mai mare parte,—aceia ce l puțin cari țin la prestigiul lor, sunt pentru menținerea lui și sunt rugați că ocupându-se de cestiunea avansărilor se nu petda din vedere că mai intéiu trebue să îmbunătâțască sorta materială a funcționarilor aceștia, fiind cestiunea cea mai importantă. In susținerea acestei cestiuni, colegul de la Galați îmi vine în ajutor, arătând că în alte state se primesc amploiați cu câte patru clase primare. Deci ar fi mers mai departe cu cercetarea să vadă cum este retribuit acela, și cum este amploiatul nostru care au intrat cu patru și alții cu șase clase gimnasiale, ar fi observat că din tote statele Europei, funcționarii telegrafo-poștali din România sunt cel mai puțin răsplătiți, și mai mult munciți în serviciu. Mi se pare asea dar că cu drept cuvânt pute pretinde să i se amelioreze posițiunea. Dar d-vóstru nu spuneți nimic de acestea. V’ați mulțumit a arăta că esamenul cade de sine înaintea gradațiunii și a face polemică. Déca d-vóstra nu m’ați înțeles să fiți siguri că nu mĕ voiü obosi a vă explica, deorece nu d-vóstra sunteți dintre aceia cărora am adresat acel articol, superiorii mei cred s’au înțeles destul de bine, și suveranii în atribuțiunile lor, vor ști să-i aprecieze, îmi spuneți ca sunt contra progresului, când vorbesc de gradațiune, și aiii avem avansări tot prin esamen, găsiți ,, vr’vă ameliorare în aceste avansări ? Cu destul regret văd colegii de câte 9 oficianți, și n’au nici gând ca vor fi chemați la esamen. Daca ați fi citit articolul meu mai cu atențiune, ați fi observat că eu am propus gradațiunea și esamen, ânsă una eliminată înaintea celeilalte, că și eu sunt pentru esamen, după mine cred că cel care este contrapivansărilor prin esamen, trebue să fie bătrân de etate și limitat în cunoșcințe. Dar a fi pentru esamen și a sta câte 10—12 ani in un grad, cred ca acesta nu ínsemneza progres, nu sciu cari din colegii noștri! ar dori acesta ? (afară de cel din Galați). E lesne a spune în gura mare, esamen, dar se vedem cum se face el? Nu v’ați întrebat vr’uo dată «cum se face că amploiații din direcție sunt mai înainte chemați, și siguri avansați ?» Numai că reformă generală stărei actuale ne va duce spre progres. Cred că ’mi dă voie colegul de la Vasluiü ar face uâ întrebare: «M’ași înșela ore când ași crede ca sub anonimul unui telegrafist să ascunde pielea unui diriginte? Ceia ce mă face să cred acesta, este că de avansări nu vorbesci nimica, ceia ce însemneza ca d-v., ați atins apogeul avansărei. Cu tote acestea mă bucur că prin articolul publicat, am dat impulsiune colegilor mei, și prin polemica făcută de unii, au atins orecari punte de îmbunătățire, cari merită atențiunea unor direcțiuni. Prin urmare felicitările mele. Un telegrafist din Oltenia. TESTAMENTUL LUI A. RADOVICI S’a deschis de trib. din Galați, secția I testamentul d-lui Alecu Radovici (Casapu) care a lăsat următorele legături : Lasă în plină proprietate comunei Galați de la 23 Aprilie viitor 1889 moșia sea Șendrenii sau Serdarul din comuna Filești, plasa Șiret, județul Covurlui, din a căreia venit pe fiecare an”cu suma de una mie de lei să cumpere cărți didactice, haine și încălțăminte pentru copii săraci de la scala primară comunală de băeți numită Cuza-Vodă și altă una mie de lei tot în acest scop pentru scala de băeți tot a comunei No. 2, de pe strada Roșiorilor, una mie de lei anual rentă viageră surorei sale Catinca Iacob Gheorghiu și care 1) Cititorii să aibă în vedere, această mărturisire e făcută chiar de un diriginte. V