Romanulu, iulie 1888 (Anul 32)

1888-07-24

r 'Y' yk ”Sr ANUL AL XXXTI-LE Yoiesce și vei putea. ANUNCIURI Linia de 30 litere, petit pagina IV -10 bani Detto 111 ■2 lei — Inserțiuni și reclame pagina 111 și IV linia . 2 „ — „­­ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Ziarului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nne, 8, Place de la Bourse LA VIENA, la d-niT Haasenstein et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCFORT, S. M. la —­­ L. Daube et C-nne, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusit — ESEM­P­LARUl 15 BANI REDACȚIA STRADA DOAMNEI 2, ADMINISTRAȚIA STRADA NOUA, 1 Fundatore: C. A. ROSETTI Directore: VINTILĂ C. A. ROSETTI Lluminéza­te și vel fi. ABONAMENTE n Capitalei și districte: un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; int lunii 4 lei. pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea farului și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas, Lafitte et C­une, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15. Fleischmarkt. IN ITALIA, Ind. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Fran­cesco de Paola (N. 0) 15, Geneva. — Articolele nepublicate se ard — BUCURESCI, 23 CUPTOR Cei care privesc politica dintr’un punt de vedere mai înalt și năzu­­esc a-I găsi legile după care,—când soiință va fi,—politica va trebui să se conducă, nu au studiat penă a­­cum un curios fenomen de optică politică, propriu tuturor partitelor și tuturor țărilor. Acest fenomen, saü mai bine a­­cestă anomalie de optică politică consistă în a vedea lucrurile într’un fel când esc! la putere și într’altfel când esc! în oposițiune. Observăm că aci nu e vorba de aprecieri, de discuțiuni, de contro­verse pe cari într’un fel le poți duce când ești guvern, și într’altfel le ai și le faci când esc! o posițiune. Nu­ noi constatăm acesta anoma­lie de optică politică asupra fapte­lor. Fapta e faptă, independent de ori­ce apreciațiune, de ori­ce discu­­țiuni. Cu totu șiretenia unora a de­natura faptul, acesta remâne așa cum este. Causa acestei schimbări în vede­rea faptelor noi nu o cunoscem, nici nu ne încumetăm a o explica. Ne mărginim a ’i înregistra efec­tele cari în cele mai multe cazuri sunt surprimi letóre și te pune pe gânduri. Cap sau luptător în oposițiune, o­­chi î ți sunt înzestrați cu uă putere de vest do­uă intensitate fenomenală. Fericit guvernul și fericit cel mai modest al lui funcționar dacá vor reuși a scăpa de scrutătorea privire a oposantului. Acesta vede tot. Lin­­xul rămâne zero pe lângă un o­­posant hotărît și pasionat. Nu e fapt, nu e tul­să care să treca neob­servate pe dinaintea ochilor lui. Cutreeră țara — cu bilet de liber percurs când e deputat — și nu ră­mâne un singur oraș, orășel sau sat în care ochii lui să nu găsască sute și mii de cusururi, de ilegalități și de fapte criminale. Vede tot, aude tot și, într’una la pândă, ochieșce răul chiar în cele mai tainice ale lui ascunzători. Acesta sagacitate și acesta putere de a despica firul în patru sunt mi­nunate. Dacá un guvern ar lua act de tot ce vede și de tot ce propune oposițiunea în cestiune de fapte, a­­cel guvern s’ar eternisa la putere. In oposițiune, omul politic este a tot vetiletor și a­tot­scriitor. Cu timpul, pentru că guvernul nu ascultă cele ce ’I spune oposițiunea a tot veZetare și a tot solutate, și pentru că nu iea act de relele ce a­­ceiași oposițiune îl semnaleza zilnic cu uă neobosită stăruință, — acel guvern cade și, conform jocului consti­tuțional al partitelor, suveranul dă pu­terea a tot văzătorel și a tot solu­­torel oposițiuni. E că, prin urmare, că oposițiunea a devenit guvern, cr fostul guvern oposițiune. Spectatorul dar nepasionat al a­­cestui joc al cântarului constitu­țional este adus, prin însăși firea faptului ce s’a petrecut dinaintea o­­chiior săi a ’și zice cu multă drep­tate : A tot veZetarea și a tot soluterea oposițiune, devenită acum guvern, cu vederea ageră de care ne-a dat a­­tâtea probe când lupta în contra fos­tului guvern, se va pune pe lucru și, pentru că a văzut și vede, a au­­zit și aude relele de cari suferă țara, le va tămădui pe rând pe fle­care. Le scie, le-a arătat națiunei, a dat cu ele în cap guvernului căzut ; prin urmare, cunoscându-le pe de rost, se va grăbi să le facă să dispară. El bine, faptul nu se întâmplă pe nicăeri așa. Oposițiunea, ajunsă guvern, perde darul de a Vede, de a auzi și de a sei relele cari bântuie țara. Erau a­­ceste rele un fel de capital pe care oposițiunea ’l făcea se rodescu pe spinarea fostului guvern ; îndată ce vine la putere, oposițiunea perde a­­cest capital. N’aude, nu vede, stă greu pămân­tului, tocmai cum sta și fostul gu­vern. Relele sunt încă în ființă, ba chiar póte au crescut. Acastă cres­­cere ’I ar fi făcut să strige în opo­sițiune de s’ar fi auzit din Severin în Dorohoi. La guvern, acesta cres­­cere a reulul îl lasă indiferenți sau nu ’l muscă de­cât agale și a­lene. Un exemplu forte mic, neînsem­nat, dar tipic. Nu scri cu câți membrii al actua­lului consiliu comunal vorbiam odi­nioră de ceia ce cu toți numiam, și cu dreptate, nepăsarea și disprețul fostului consiliu comunal de buna stare a cetățenilor capitalei, mai cu semn privitor la lărgirea stradei Smâr­­dan în dreptul eternului palat în con­­strucțiune, acela al Băncei Naționale, pe care e de sperat că copii copiilor noștri ’l vor vedea inaugurându-se. Actualii membrii ai consiliului co­munal, atunci în oposițiune, și prin urmare a tot verjétori și a tot scrii­­tori, ne­­ liceau cu deosebită elocință. Din Lipscani și până la Poștă, strada Smârdan e atât de strictă încât accidentele pe dânsa se nu­mără nu cu zilele ci cu orele. Cir­­culațiunea fiind colosal de mare pe acestă porțiune a stradei și fiind demonstrat că palatul Bancei Na­ționale se va sfârși, după calculele cele mai probabile cam pe la jumă­tatea dntăia a secolului viitor, pen­tru ce primăria nu lărgesce de acum strada, lăsând ca Palatul să se facă când s’o face o întrebare forte dreptă și sprijinită de natura faptelor în modul cel mai temeinic. Primăria, ne ziceau actualii părinți ai orașului, atunci ageri oposanți, primăria are dreptul de a trimite Bâncel uă hărtiă în care s’o róge să’și ridice gardul de scânduri din buza trotuarului și în urmă, ca, pri­măria, se potrivască strada pentru înlesnirea circulațiunei. Nimic mai ușor, mai logic, mai just. Acestea, pe când erau în oposi­țiune. AZI, sunt guvern, au puterea, fap­tul e fapt, adică Banca continuă a nenoroci strada Smârdan. Dar,... dar anomalia optică ’și-a făcut efectul. Oposanții de odinioră, guvern astă­zi, nu mai văd lucrurile ca pe vremurile acelea. Gardul Bârna­cel, de­și continuă a împedica cir­­culațiunea, a pricinui accidente, nu mai supără pe cel pe cari odinioră îl revolta. Am luat un exemplu mic din marea economia a politicei. E ca­racteristic și el, cu tote că și ’n po­litica mare exemple se pot lua câte. Zece vă­ dată. De ce ? . Să fiă adevărat că puterea orbes­­ce, schimbă, adorme, slăbesce văzul și auzul ? Constatând schimbările s’ar crede că e adevărat, și că puterea tem­ei și molan face pe cel mai neobosit, mai sprinten și mai vioi. Lucrul nu ne-ar îngriji de loc dacă acesta anomaliă de optică politică și­­ar restrânge efectele numai asupra celor ce sufer de dânsa. Efectele să răsfrâng asupra țărei și de aceia trebue semnalate. SERVICIUL TELEGRAFIC AL »ROMANULUI“ j Paris 21 Iulie. Președintele Republicei a sosit la Vizille unde a fost forte aclamat. Respunzând unul toast, D. Ca­rnot a fă­cut un mare elogiu armatei. El a zis : »Ar­mata e națiunea însăși. Ea ’și va împlini cu demnitate datoria în Ziua când va fi chemată.» Paris, 21 Iulie. Rusia va adera la Convențiunea Suezului. Bruxel, 21 Iulie. Le Nord, într’un articol, atacă cu vioi­ciune politica d-lui Crispi a cărui situați­­une o consideră ca rău scruncinată. Ziarul face să se observe că chiar a­­dmițănd ca singurul resultat al întrevede­­rei de la St. Petersburg, ar fi prelungirea «Statu quo»-lui in Orient, acesta ar fi un eșec indirect pertru politica Italiei, care împreună cu Enghitera joca rolul cel mai ostil în­potriva Rusiei. D. Crispi n’a isbu­­tit de­cât să compromită pe Italia față cu Rusia care are dreptul de a fi nemulțu­mita de amestecul Italiei într’o afacere în care nici un interes italian nu este an­gajat. Bom­a, 21 iulie. Italia desminte absolut aminte călătoria d-lui Crispi la Carlsbad. D. Crispi va sta vara la Roma unde prezența sa este re­clamată de situațiunea politica internă și externă. Paris, 2i iulie. Regina Serbiei a plecat la Haga. Viena, 21 iulie. Se anunță din St. Petersburg, Corespon­­dențeie politice, că prințul Henric de Prusia e numit șef al regimentului rusesc Izium. Rom­a, 21 iulie. Se anuță din Zanzibar Agenției Stefani, D­­avisul Arhmede, a sosit, având pe bord pe D. Cecchi, consul general al Ita­liei la Aden. Paris, 21 iulie. D. Duclere, fost președinte al Consiliu­lui, a murit. St. Petersburg, 22 Iuliü Wilhelm al II a venit ieri la St. Peters­burg pentru a face un preumblare în tră­sură. Primirea ce i s’a făcut a fost forte rece. Câte­va aclamațiuni s’au auzit în jurul ambasadei Germaniei unde Wilhelm al II a prânzit. Rom­a, 22 Iuliü. Plecarea regelui Humbert la Monza a fost grăbită din cauza indisposiției subite, un fel di­n metelă. Paris, 22 Iuliü. D. Carnot a fost aclamat la Romans și la Valence. Atena, 22 Iuliü. Regele Greciei a plecat la St. Petersburg. St. Petersburg, 22 Iulia. Novosti Zice că Austria a ațâțat pe Bul­garia să punâ mâna pe linia Vakarel-Be­­rova pentru a întări influența­r­a în Bal­cani și a pregăti o bază eventuală pentru concentrarea trupelor sale. Cair, 22 Iuliu. 400 de derviși au atacat satele situate în apropriere­­de Wadi Halfa.Ei au fost respinși de trupele anglo-egiptene. Moscova, 22 Iuliü. Gazeta de Moscova zice că expulsarea reginei Natalia este actul cel mai ordinar al domniei rușinose a regelul Milan. Privas (Francia) 22 Iulia. Alegerea d-lui Beaussisr, oportunist, ca deputat, este asigurată. Constantinopole, 21 Iulia. Via Alena.­­ Răspunzând la cererea de esplicațiuni făcute de Portă, guvernul bulgar a declarat că n’a luat în posesiune linia de joncțiune Belovo-Vakarel și că s’a mărginit a așeza Dumineca trecută în fie­care stațiune câți­va gendarmi și un tele­grafist pentru a asigura siguranța publică și pentru protecțiunea bagajelor prințului Ferdinand cari soseau Duminecă. Cu tote astea gendarmii bulgari, ocu­pând stațiile, interziseră agenților liniei să circule pe linia. Agenția Havas: întrevederea celor două îm­părați. Dintre ziarele englese, oficiosul Stan­dard face următorea apreciere asupra în­­tâlnirei împăratului german cu cel rusesc: Sunt omeni politici cari văd în acest eveniment semnul unei schim­bări radical în noptica pe care a urmat-o în cești dou. A nu din urmă Austria, Germania, Italia și tera, și care împărtășesc opiniunea că vechea alianță a celor trei împă­rați se va reîntemeia din nou în pa­guba Bulgariei și în profitul­ Rusiei. Noi am spus în mai multe rînduri că este improbabil ca acesta întâl­nire să aibă asemenea urmări. Pu­blicul póte fi sigur că visita împă­ratului german la Petersburg este sau un act de curtenire, séu­ră de­­cepțiune penibilă și periculosă a lui Alecsandru III și a consilierilor aces­tuia. Ori intră, ori nu, cestiunea bulgară într’uă nouă fașă, se póte spune cu totă siguranța că Rusia nu va dobândi nici uă dată vă in­­fluința dominanta în principat fără un nou resbel. Și în adevăr nici nu s’au făcut din nici uă parte propuneri noi, și ța­rul probabil nu-și va espune dem­nitatea sea făcând propuneri cari să fie cu siguranță respinse. Ori ce ar zice politicianii de conjecturi, cabi­netul din Petersburg scie prea bine că din partea Germaniei va primi MARȚI, 24 IULIE 1888 sprijin diplomatic numai întru­cât Germania va putea face pe priete­nul Rusiei, dar ajutorul ei, fie di­plomatic, fie de altă natură, nu va putea fi obținut în paguba Austriei. Chiar daca bărbații de Stat din Vi­ena ar ceda amenințărilor rusesc­, ceea­ ce nu se va întâmpla, Ungurii nu vor aproba nici uă dată uă po­litică atât de periculosă pentru mo­narh­ia dualistă. Dar cu cât Rusia și Austro-Unga­ria se vor arăta mai resolute, cu atât principele Bismarck se va strădui mai mult să ia rolul mijlocitorului cinstit pentru ca să scutescă pe Germania de îndatori­rea de a merge pe câmpul de resbel până când nu se va ivi cașul unei es­­treme necesități. Acesta este o­ po­litică patriotică și înțelaptă și ea se impune cu necesitate Germaniei , pentru că ea trebue să-și aibă o­­chii spre Francia și pate chiar să o combată, pe când Austria și prie­tenii ei, în caz de nevoie, trebue să țină piept Rusiei. Tote speculațiunile, care lasă din vedere acest fapt fun­damental, se basază numai pe ne­­cunostință, de aceia ele și merită să fie trecute cu vederea. Dintre Ziarele germane, Kreuzzei­­tung consacră un articol forte re­marcabil întrevederea de la Peters­burg. Numitul Ziar exprimă speranța că principele de Coburg va abdica în curând făcând loc unui principe ganes. Bulgaria va înceta d’a mai ne­gu­ști Europa, cu atât mai mult ca țara»x w wwi vicVTnem v.« însuși litica guvernului său urmată in Bul­garia până acum. Pacea va fi asi­gurată pentru mulți ani. Nici oă crisă orientală nu va mai veni pe o turbure, chiar și în cazul când Ru­sia ar avea mâna liberă în Asia centrală. DIN ALBANIA. Din Scutari se scrie următorele : Pe când guvernul provincial tur­cesc, în urma conflictelor sângerose petrecute în timpul din urmă între Albanesi și Muntenegreni, î și punea tote silințele să oprască pe Albanesi prin cuvinte bune de la ori­ce espe­­dițiuni de resburare, trimițând pen­tru acest scop notabili la Tuși spre a liniști pe locuitorii munteni de acolo, cari erau înfuriați până la estrem, acum se semnalază c­ nouă faptă FORȚA ROMANULUI 26 IULIU 39 VAGABONDUL DE R. ENAULT și L. JüDÍClS Nu m’ai auzit? Eu ți-am spus ca tota provincia este armată, ne va împresura, ne va arde, și ne va măcelări! Ah! înșelă­torii ! Ah ! displăcută țară ! tot­ d’a-una re­voltata! tot­ d’a-una gata de resbel! Nu e mai bine a trai în noua Zemble sau la Esquimaux ! — Liniștește-te, domnule Zise Tiburce, pute­reul nu este atât de mare cât îl crezi. Că populațiune întrega nu se resvrâtesce în câte­va ore, și apoi prin prejur nu lip­sesc trupe. — Ah! vorbesce-mi de soldații voștri! strigă marchisul cu iuțâla. Soldații­ de vor veni la Tréavna, și pentru nenorocirea nostra? Bacâ uă depeșe care am primit’o acuma­­tă scrisore de la prefect. Scil ce ’mi anunță ? un escadron de husari, Uă mie de draci! și două tunuri ! Husari și tunuri ! Acesta ’s mortea nostra! mortea la toți, auzi tu ? — Dér, amicul meu, observă marchisa déca acești soldați sunt trimeși pentru a ne apăra? — Pentru a ne apăra! Zi pentru a ne perde, domni! Am eu trebuință de aju­­torul lor ? Sunt eu inamicul suavilor ? Nu m’am­ bătut eu în oștirea lor în anul 1815? Nu mĕ voiu bate asta-zi este adevărat, dar voiu striga ca el, mai tare ca ei; voiu ridica uă masă de pânză în vârful unei prăjini pe cel mai înalt coș al castelului, și insurgenți mé vor lăsa în pace! Eh bine­ soit ce are să se întâmple acum? In câte­va ore, toto­­­ éra va fi înșciințată de venirea soldaților. Se va zice ca eu am cerut întărire la prefectura : de mult timp de când m’acasă ca nu sunt activ, de ne­păsare ; se zice că eu mi ai reîntors co­carda mea, că sunt un ursuz, un că­lugăr, un băutor de sânge! Ah! nu cu­nosc­ pe acel omeni cum îl cunosc eu! Domnișora de Praternos, încântatorea mea nepata, nu’mi spunea ea azi dimineță ca ar spânzura cu plăcere pe acei care aui votat la ultimele efecțiuni ? Judecă dupe acesta ? Soldații la Treavna ! fii sigur nu va găsi de­cât ruine. N­ici câ o resorâtire nu se face cu câte­va ore. Eh bine! vei vedea, Tiburce, vei vedea daca vom trece noptea fără să ne deșteptăm de zgomotul bărâturilor de pușcă. Eu sciii Bretania mea pe din afară, vezi. Am fost astă­zi de di­­mineță la Pratennos, și n’am văzut nici un tener pe câmp. Eu pariez că toți sunt o­­cupați a topi glonțe. I — Ce pot el spera Zer ? Zise Tiburce. Nu sunt organisați, nu le cunoscem șeful. — Tiburce, dar au un șef, și ce șef! nenorocita femeie ! Ce a venit să facă ea în acesta țară ? — Dar de cine vorbeai ? întreba Lau­­renția, surprinsă de expresiunea plină de milă care se zugrăvi pe fruntea d-lui de Treavna. — Și de cine aș vorbi, respinse mar­chizul animându-se din ce în ce în ce, daci nu de acea femeie curagiosă, de a­­cea mamă eroică, care abuseza de ș­ase luni de farfaronadele lor de credință! — Ce fel 1 strigă Tiburce, crezi câ.... — Ea este în Francia, sunt sigur, în Bretania sau în Vandea, pate într’un loc dintr’astea. Sunt deja două luni, de când d-sora de Praternos me anunțase de apro­piata sa venire ; eu luai acésta drept uă laudă; dar, nu mai e îndoit, acum nebu­nia s’a făcut; uă nebunie ! nu, este uă crima; uă crimă de care într’uă zi tre­buia să dea socotela aceia, care prin va­nitate, pentru a juca un rol, n’au frică de a arunca uă biată femeie în prăpastie. Nenorocire, nenorocire ei, dacá a crezut a mai găsi în noi Bouchamp, Charette, d’Elbée ! Soit care e sufletul partidei ? Scit care e Titan care voiesce sĕ ridice totu provincia? nu me veți crede, și aveți dreptate. Da, este nepota mea,­ d-ra de Praternos care sufla focul insurecțiunea Uă ideie de fată bătrână, care se înebu­­nesce de ambițiune ca tinerii pentru amor Ce Zici Elisabeta nu pare tăiată pe tiparul Jennei d’Arc ? Te previn, scumpa mea, câ eu sunt câruia’l a destinat rolul lui Du­­nois. — Aide, sunt puțin liniștită, pentru că glumesci, amicul meu, Zise marchisă su­­râzând. — Eu glumesc ! și unde vezi d-ta că glumesc? strigă d. de Treab­a. Cea ce v’am spus e serios ! Am văzut în mâinele sale scrisori semnificative, proclamațiuni, planuri de guvernamente, brevete albe pentru tote gradele Așa de adevărat cum ne luminezá sórele, ea ținea azi dimineța la mine să fiu numit generalisaținui ar­matei regale și catolice. — Și d-tea ai retușat ? întrebă Tiburce rîzend. — Un mie de draci, m’ar fi costat mult domnule Vagabond. — Capul, Z’se Tiburce. — Nici vorba nu e de cap, și pe d’a­­supra cinci sute de mii de franci într’uă frumosă ipotecă în profitul domnișorei de Treavna. Scumpa mea nevolă e tare pentru de­votamentele care se scumpteze. Ea ar fi fost femeie, vechi d­ tea a­desease și a topi galane­e de la ch­eama ! Cinci sute de mii de franci pentru plăcerea de a -mi sdrobi capul în dosul unui șanț ! Ce Zirefi des­­pre asta, Tiburce ? Nu prea rîde, căci sunt nenorociri mari în tóte aceste nebunii. A­cești turbați nu’mi vor erta nici uo­dată refusul care le-am făcut. — Cu noi soü contra nostră j écá cuvântul de ordine al lor. Incântâiore dilemă pen­tru un om care n’are opiniuni și care ține la mulțumirea mea ! Căci, în fine, ce cer eu ? Se mâ­nase să vânez în pace, se bea când îmi e sete, se mănânc când îmi e fume, se dorm când îmi e somn, și voia fi amic cu totă lumea ! Dar nu trebuie să-ti părăsești vatra, patul și masa, pentru ca se umbli prin vânt, și prin zăpada, cu pi­­ciorele prin noroi, sâ alergi prin case des­­frînate la lumina lunei chiar cu hoții ! Și tóte acestea, pentru că mâ numesc mar­chizul de Tréanna, în loc se mă numesc Gauchard sau Michaud, ca alții ! Nobleță obligă !.... a face prostii dupa cum se vede, sub pedepsa focului și a jefuirei. Dar se nu mǎ scot din fire, suavii d vostră, sĕ nu mâ silosea a mâ hotărî la un fel, căci, mai bine de cât sà mâ asociez la nebuniele lor; mĕ voiu face republican, desculț! da des­culț, pe toți dracii ; mĕ voiu pune în ca­pul iacobinilor, din oraș! și’l voiu afirma prin castele lor ca pe nisce șoreci în vi­zuini ! Tot vorbind și apropiindu-se ast­fel vie ânsuși, marchizul ajunsese la cel din urmă grad al disperațiunei. Demnul gentilom, în­­tr’adevăr, nu se putea gândi fără ca să se cutremure la învălmășala ce resbelul civil era să aducă în provincie, și la pericolul care nu’i amenința viața ci odihna, cân­ d. de Treana era voinic, plătise în mod curagios cu persona sea, la rescala din 1815, și câte­va acțiuni de merit, ale că­rui erou, îl făcu­se fie cântat pânâ ’n zi­­lele acelea la Morbihan. Să ne grăbim a spune, cu tóte acestea, c’acest lucru n’avu ca mobil de­cât fierberea de singe ca tenor și apărare de castă dupé cum zi­cea însu­și marchizul iar nici de­cum entusiasmul nemoderat pentru cauza prin­cipilor legitimi. D. de Treanna era regalist, fârâ îndoiala , dar era regalist după cum era și gentilom, din tradițiune și moștenire. Opiniunea lui nu era în ochi de­cât ua deosebire socială, au fel de privilegii de nastere care­ da dreptul unde de prefect și d’a juca cârți cu episcopul. De­sigur că nu se gândise nici uo dată, cu publiciștii din scala lui Maistre, a’î forma simpatiele în doctrine, și încă și mai puțin de a’și formula în ultramontanism pentru a deveni fanatic de monarhie și religiune. Departe de asta ca cea mai mare parte dintre o­­meni cari au asistat la agonia vechiului regim, în materie religiosă, omul nostru e­­ra cam bintuit de raționalism , era filosof și volterian. Prin urmare, în politică, era tot atât de liberal cât îi permitea gradul de noblețe ce avea. (Va urma).

Next